Bună. Mda, ştiu că v-aţi cam săturat de mine :]]. Am venit cu un nou fic, dar nu este doar al meu. Ideea îi aparţine în totalitate lui Venox [ Dia ] iar eu îmi pot asuma merite doar pentru personajul creat [ dacă le pot numi merite ].
Its a Vampire Fiction. Dar, nu o să fie ceva normal şi tipic. Adică , nu vrem să îl facem să pară aşa. Lucrurile or să prindă amploare later, I guess. Sper să vă placă. orice comentarii / critici / păreri sunt foarte bine primite / apreciate.
Mulţumim.
Lectură plăcută!
[center]
Prolog
Când am văzut-o am început să mă schimb. Şi această schimbare nu a fost în bine, căci erau sentimente pe care nu trebuia să le simt. Ştiusem din prima clipă, în adâncul meu că NU e bine. Ştiusem că nu trebuie să fie, că nu am voie. Şi nu mă puteam stăpâni. Când am văzut-o am vrut să fie a mea . Nu doream să îi fac rău, nu aveam dorinţa nebună de a o ucide , ci de-a o face partenera mea – pentru totdeauna. M-a acaparat sentimentul acela nebunesc de a avea pe cineva, şi satisfacţia în urma acestui lucru urma să fie mai mare decât orice simţisem până atunci. Vroiam să îi beau sângele, pe tot. Vroiam să o bag în patul meu şi să rămână acolo pentru totdeauna. Vroiam să o fac una de-a mea.
Şi ştiam că în asemenea condiţii nu mai puteam vorbi de viitor. Însă, simţurile mele înnebuniseră. Nu mai puteam fi acelaşi.
O vroiam. [/center]
[center]Capitolul 1[/center]
Viaţa se spune a fi un joc frumos, care merită trăit. Ceva în care vei întâmpina şi bune şi rele. Ca să fiu sincer, mereu am crezut asta. Până când.. Nu am mai avut de ce să cred acelaşi lucru, pentru că definiţia cuvântului „ viaţă †nu mai era aceaşi. Te naşti, trăieşti cu bune şi rele, după care mori din diferite cauze. Naturale sau ... Mai puţin naturale ca şi în cazul meu. Sau ar trebui să spun : mai puţin crezute reale? Atâţia ani „ trăiţi †şi încă nu pot explica cum trebuie . Oricum mi-am pierdut interesul pentru aşa ceva.
Îmi plăcea mai mult existenţa mea anterioară. O simţeam.
Am apăsat pe frână şi am auzit imediat roţile oprindu-se. Era un zgomot monoton, la fel şi miile de voci din curtea liceului. Mă obişnuisem să îi aud şoptind. Vocile lor răsunau prea clar în urechile mele. La început îmi venea să urlu : Tăceţi dracului din gură ! Dar realizam că eu ar fi trebuit să nu aud ce zic ei . Cu toate astea, o făceam. Şi fusese cu mult timp în urmă când eram o creatură fără experienţă. Am trântit portiera maşinii şi am privit în jur , afişând un zâmbet pervers. Am văzut un grup de câteva fete din primul an care au început să chicotească şi să vorbească despre mine.
- Cât de superb este tipul ăla !
- Absolut superb !
- Ah uite ce zâmbet are!
Replici pe care le auzeam în fiecare zi, şi încă îmi ofereau satisfacţie. Hai să fim serioşi, viu sau neviu îmi place să fiu admirat şi de-al dracului am mai schiţat un zâmbet către ele făcându-le să exclame nu ştiu ce prostie, foarte fericite. Partea frumoasă a lucrurilor e că pot admira şi eu fiecare puicuţă din liceu şi pot să mă culc cu oricare dintre ele; mi se aruncă singure în pat doar când le zic : Hai . Partea proastă în toată afacerea asta e că nu le pot suge sângele niciuneia dintre ele . Mda, există şi dezavantaje când eşti vampir. Oare s-ar supăra vreuna dintre ele dacă aş omorî-o printr-o muşcătură senzuală? Momentul e plin de pasiune, doar am mai făcut asta. Sau poate aş putea să transform pe altcineva în vampir, şi toată lumea e fericită. Aşa aş avea cu cine să stau non-stop. Şi m-ar plictisi şi învinovăţii întreaga existenţă că am adus-o într-o lume a abisului, vidului . Pentru că nu găsesc un termen bun şi coerent prin care să exprim ceea ce înseamnă asta. Să tânjeşti după sângele fiecărei persoane pe care o vezi, e al naibii de greu. Mai ales că nu poţi sări la gâtul nimănui şi să sorbi o picătură, oricât de mică ar fi. În una din zilele astea o să merg să îi mulţumesc amicului meu Hari de la spital. Mi-am notat în gând ideea şi am intrat în clădire. Era clar că nu aveam de gând să îmi fac apariţia la liceu decât în a doua zi; vedetele se lasă mereu aşteptate. Am chicotit la propriile mele gânduri şi am căutat fulgerător clasa. Imediat m-am aflat înăuntrul acesteia . Am auzit grupul vesel exclamând ceva fericite şi s-au adunat imediat în jurul meu. Grupul vesel era constituit din toate puicuţele din clasa mea . Toate constituiau o sursă extraordinară de hrană. Brunete, blonde, şatene, roşcate . Slabe, cu forme bine accentuate, grase – de toate. Nu mă culcasem decât cu jumătate din ele asta pentru că pe celelalte nu vroiam să le stric puritatea. Greu de crezut că mai există şi aşa ceva în zilele noastre; şi mai ales un vampir care chiar vrea să facă fapte bune. Dacă stau bine să mă gândesc, nu sunt tocmai acte de binefacere. Dar nu asta este important; trebuie să exist şi eu cu ceva.
Şi cea mai mică idee mă ajută. E chiar naşpa să nu dormi niciodată şi să gândeşti într-una, ce sunt eu? Animal? Mda, încercam mereu să folosesc „ termenii de azi †deşi treburile stăteau altfel acum 200 de ani când încă eram viu şi nu îmi plăcea sângele. În fine.
Le-am zâmbit şi m-am pregătit să merg spre locul meu.
- Oh, băiete, unde crezi că pleci? Toată vacanţa ai fost dat dispărut. Nu te-am văzut deloc, nu e drept! Trebuie să te revanşezi.
Angelika şi-a muşcat buza inferioară şi s-a apropiat să mă sărute. Am lăsat-o să îşi facă micul truc, introducându-mi indiferent limba în gura sa. Mă cam plictisea.
- Ok – ok păpuşă, o să mă ai un an întreg; acum lasă-mă să iau o pauză.
I-am făcut cu ochiul şi m-am cărat de lângă ele. Blonda deja începuse să ţopăie de fericire. Avea plastic în loc de creier , puteam dovedi asta oricând. Am oftat, aşezându-mă pe scaunul meu din spatele clasei. M-am decis acum patru ani să încerc să merg şi eu la liceu, oricum nu reuşisem în perioada mea umană. Şi mă ţinea ocupat, acum însă eram în ultimul an. Ce urma să fac mai departe? Nu. Nu sunt gânduri de genul : „ Ce facultate să aleg ? Trebuie să fac rost de bani! Să mă angajez? †sau preocupări asemănătoare. Am mai oftat odată şi am stat perfect drept pe scaun. Trebuia să îmi amintesc să mă mai mişc din când în când, să respir şi chestii pe care le fac încuiaţii ăştia.
Au tăcut cu toţii când Wilstone a intrat în sală. Moşul avea vreo 60 de ani – cred şi purta aceiaşi ochelari de zece ani ( îl ştiam de când s-a născut , prin alianţă ar fi un fel de stră-stră nepot de-al meu sau ceva asemănător ) . Avea o faţă crispată , plină de riduri şi morocănoasă. Când stai treaz non stop, ai timp să analizezi pe toată lumea. S-a uitat urât la întreaga clasă. Era profesorul reprezentan al clasei noastre – „ diriginte †cum se numea în zilele astea.
- Avem o elevă nouă.
Vocea lui suna foarte răguşită şi nervoasă pe viaţă. Dacă nu eram obişnuit cu el, aş fi început de mult să râd.
- Vreau să vă purtaţi cu ea foarte bine, să fie clar. Da Markes? Să nu aud de vreo farsă că te exmatriculez.
M-am uitat fugitiv la William Markes, măscăriciul liceului „St. G.†şi m-am întrebat la ce se gândea. A şuşotit ceva şi am înţeles că se pregătea să îi facă vreo farsă noii venite. Neinteresant. Probabil vreo snoabă care se va îndrăgostii de mine şi îmi va cere să îi fac un tur, cum se întâmpla de fiecare dată. Wilstone m-a marcat cu privirea.
- Nu îi fac avansuri.
Am zis cât se poate de serios, în fond ele veneau la mine.
- AÅŸa sper domnule Zoth, aÅŸa sper.
Am încuviinţat din cap şi am oftat plictisit. Poate că asta nu e viziunea pe care o are toată lumea asupra vampirilor – am citit şi eu destule cărţi, dar dacă am fi aşa de mohorâţi ne-am duce pe apa sâmbetii şi ne-am sinucide de multă vreme. Eu doar încerc să mă încadrez printre ceilalţi – deşi cunosc şi vampiri deprimaţi.
Am fost surprins să văd cine intra pe uşă. Recunosc, pentru o secundă nu mi-a trecut nimic prin cap. Un lucru foarte rar.
O fată de înălţime mijlocie, brunetă – cu părul strâns la spate, purta simplu uniforma liceului . Şi arăta atât de diferit de ceilalţi. Evident că un om normal nu putea recunoaşte asta, dar eu ca vampir da. Avea altfel de „ aură †( în toţi anii ăştia nu am găsit un cuvânt mai potrivit care să exprime ceea ce înseamnă mirosul şi ceea ce au în exterior oamenii ) . Mirosea atât de bine . Apetisant, a fost primul cuvânt care mi-a trecut prin minte. M-am ridicat ca un fraier de pe scaun şi am privit-o şi.. S-a întâmplat, nu mi-a dat atenţie. Nici măcar nu s-a uitat la mine. Îmi venea să râd, ironic. M-am aşezat înapoi.
Îmi venea să sar la gâtul ei, dacă aş fi avut o inimă ar fi explodat până acum. Dacă îmi putea tremura pielea, ar fi făcut-o până acum. Dacă eram un tip obişnuit aş fi salivat deja. Îmi venea să o fac să fie a mea din toate sensurile.
- Ea este Lilith. Te rog să iei un loc , chiar acolo .
S-a uitat fugitiv prin clasă şi a mers la locul indicat de bătrânu’ Wil iar eu l-am înjurat – pentru prima dată.
E un loc liber lângă mine! Dar nu îl folosise. Şi , în fond aş fi putut să mă stăpânesc? E ca şi cum nu ai fi mâncat de câteva zile – multe, multe zile şi cineva îţi pune în faţă o farfurie plină cu mâncarea ta favorită, caldă... Miroase extraordinar şi tu stai lângă ea. Te poţi opri să nu guşti, măcar un pic? Aşa mirosea şi Lilith . Am vrut să nu mai respir, astfel să nu mai miros, dar nu puteam să mă stăpânesc. Trebuia să merg mai aproape de ea, de gâtul ei.
Am decis, era următoarea pe lista mea. Dacă sângele nu i-l puteam bea, trebuia măcar să mă culc cu ea. I-am observat forma sânilor prin sacou şi m-am bucurat încă odată că ochii mei nu erau normali. Am închis repede pleoapele amintindu-mi că li se schimbă culoarea când sunt atât de excitat. Am ridicat o mână.
- Da domnule Zoth?
- Nu mă simt prea bine, pot ieşi puţin?
S-a uitat straniu la mine şi eu de abia mi-am stăpânit un mârâit. Lasă-mă dracu să ies odată dacă nu vrei să te ucid.
- IeÅŸi.
Am încercat să nu îi iau în seamă tonul ironic şi am fugit din încăpere. Privirea ei nu m-a urmărit şi asta m-a înfuriat şi mai tare.
Ieşisem tocmai la timp, am intrat în baie şi m-am privit în oglindă. Ochii , din ciocolatiul obişnuit deveniseră roşii, caninii deja ieşiseră .
- Stăpâneşte-te Briar, stăpâneşte-te. Am zis cu voce tare pentru a înţelege cât mai bine cuvintele şi am ieşit din clădire. Trebuia să fug şi să vânez ceva.
Its a Vampire Fiction. Dar, nu o să fie ceva normal şi tipic. Adică , nu vrem să îl facem să pară aşa. Lucrurile or să prindă amploare later, I guess. Sper să vă placă. orice comentarii / critici / păreri sunt foarte bine primite / apreciate.
Mulţumim.
Lectură plăcută!
[center]
Prolog
Când am văzut-o am început să mă schimb. Şi această schimbare nu a fost în bine, căci erau sentimente pe care nu trebuia să le simt. Ştiusem din prima clipă, în adâncul meu că NU e bine. Ştiusem că nu trebuie să fie, că nu am voie. Şi nu mă puteam stăpâni. Când am văzut-o am vrut să fie a mea . Nu doream să îi fac rău, nu aveam dorinţa nebună de a o ucide , ci de-a o face partenera mea – pentru totdeauna. M-a acaparat sentimentul acela nebunesc de a avea pe cineva, şi satisfacţia în urma acestui lucru urma să fie mai mare decât orice simţisem până atunci. Vroiam să îi beau sângele, pe tot. Vroiam să o bag în patul meu şi să rămână acolo pentru totdeauna. Vroiam să o fac una de-a mea.
Şi ştiam că în asemenea condiţii nu mai puteam vorbi de viitor. Însă, simţurile mele înnebuniseră. Nu mai puteam fi acelaşi.
O vroiam. [/center]
[center]Capitolul 1[/center]
Viaţa se spune a fi un joc frumos, care merită trăit. Ceva în care vei întâmpina şi bune şi rele. Ca să fiu sincer, mereu am crezut asta. Până când.. Nu am mai avut de ce să cred acelaşi lucru, pentru că definiţia cuvântului „ viaţă †nu mai era aceaşi. Te naşti, trăieşti cu bune şi rele, după care mori din diferite cauze. Naturale sau ... Mai puţin naturale ca şi în cazul meu. Sau ar trebui să spun : mai puţin crezute reale? Atâţia ani „ trăiţi †şi încă nu pot explica cum trebuie . Oricum mi-am pierdut interesul pentru aşa ceva.
Îmi plăcea mai mult existenţa mea anterioară. O simţeam.
Am apăsat pe frână şi am auzit imediat roţile oprindu-se. Era un zgomot monoton, la fel şi miile de voci din curtea liceului. Mă obişnuisem să îi aud şoptind. Vocile lor răsunau prea clar în urechile mele. La început îmi venea să urlu : Tăceţi dracului din gură ! Dar realizam că eu ar fi trebuit să nu aud ce zic ei . Cu toate astea, o făceam. Şi fusese cu mult timp în urmă când eram o creatură fără experienţă. Am trântit portiera maşinii şi am privit în jur , afişând un zâmbet pervers. Am văzut un grup de câteva fete din primul an care au început să chicotească şi să vorbească despre mine.
- Cât de superb este tipul ăla !
- Absolut superb !
- Ah uite ce zâmbet are!
Replici pe care le auzeam în fiecare zi, şi încă îmi ofereau satisfacţie. Hai să fim serioşi, viu sau neviu îmi place să fiu admirat şi de-al dracului am mai schiţat un zâmbet către ele făcându-le să exclame nu ştiu ce prostie, foarte fericite. Partea frumoasă a lucrurilor e că pot admira şi eu fiecare puicuţă din liceu şi pot să mă culc cu oricare dintre ele; mi se aruncă singure în pat doar când le zic : Hai . Partea proastă în toată afacerea asta e că nu le pot suge sângele niciuneia dintre ele . Mda, există şi dezavantaje când eşti vampir. Oare s-ar supăra vreuna dintre ele dacă aş omorî-o printr-o muşcătură senzuală? Momentul e plin de pasiune, doar am mai făcut asta. Sau poate aş putea să transform pe altcineva în vampir, şi toată lumea e fericită. Aşa aş avea cu cine să stau non-stop. Şi m-ar plictisi şi învinovăţii întreaga existenţă că am adus-o într-o lume a abisului, vidului . Pentru că nu găsesc un termen bun şi coerent prin care să exprim ceea ce înseamnă asta. Să tânjeşti după sângele fiecărei persoane pe care o vezi, e al naibii de greu. Mai ales că nu poţi sări la gâtul nimănui şi să sorbi o picătură, oricât de mică ar fi. În una din zilele astea o să merg să îi mulţumesc amicului meu Hari de la spital. Mi-am notat în gând ideea şi am intrat în clădire. Era clar că nu aveam de gând să îmi fac apariţia la liceu decât în a doua zi; vedetele se lasă mereu aşteptate. Am chicotit la propriile mele gânduri şi am căutat fulgerător clasa. Imediat m-am aflat înăuntrul acesteia . Am auzit grupul vesel exclamând ceva fericite şi s-au adunat imediat în jurul meu. Grupul vesel era constituit din toate puicuţele din clasa mea . Toate constituiau o sursă extraordinară de hrană. Brunete, blonde, şatene, roşcate . Slabe, cu forme bine accentuate, grase – de toate. Nu mă culcasem decât cu jumătate din ele asta pentru că pe celelalte nu vroiam să le stric puritatea. Greu de crezut că mai există şi aşa ceva în zilele noastre; şi mai ales un vampir care chiar vrea să facă fapte bune. Dacă stau bine să mă gândesc, nu sunt tocmai acte de binefacere. Dar nu asta este important; trebuie să exist şi eu cu ceva.
Şi cea mai mică idee mă ajută. E chiar naşpa să nu dormi niciodată şi să gândeşti într-una, ce sunt eu? Animal? Mda, încercam mereu să folosesc „ termenii de azi †deşi treburile stăteau altfel acum 200 de ani când încă eram viu şi nu îmi plăcea sângele. În fine.
Le-am zâmbit şi m-am pregătit să merg spre locul meu.
- Oh, băiete, unde crezi că pleci? Toată vacanţa ai fost dat dispărut. Nu te-am văzut deloc, nu e drept! Trebuie să te revanşezi.
Angelika şi-a muşcat buza inferioară şi s-a apropiat să mă sărute. Am lăsat-o să îşi facă micul truc, introducându-mi indiferent limba în gura sa. Mă cam plictisea.
- Ok – ok păpuşă, o să mă ai un an întreg; acum lasă-mă să iau o pauză.
I-am făcut cu ochiul şi m-am cărat de lângă ele. Blonda deja începuse să ţopăie de fericire. Avea plastic în loc de creier , puteam dovedi asta oricând. Am oftat, aşezându-mă pe scaunul meu din spatele clasei. M-am decis acum patru ani să încerc să merg şi eu la liceu, oricum nu reuşisem în perioada mea umană. Şi mă ţinea ocupat, acum însă eram în ultimul an. Ce urma să fac mai departe? Nu. Nu sunt gânduri de genul : „ Ce facultate să aleg ? Trebuie să fac rost de bani! Să mă angajez? †sau preocupări asemănătoare. Am mai oftat odată şi am stat perfect drept pe scaun. Trebuia să îmi amintesc să mă mai mişc din când în când, să respir şi chestii pe care le fac încuiaţii ăştia.
Au tăcut cu toţii când Wilstone a intrat în sală. Moşul avea vreo 60 de ani – cred şi purta aceiaşi ochelari de zece ani ( îl ştiam de când s-a născut , prin alianţă ar fi un fel de stră-stră nepot de-al meu sau ceva asemănător ) . Avea o faţă crispată , plină de riduri şi morocănoasă. Când stai treaz non stop, ai timp să analizezi pe toată lumea. S-a uitat urât la întreaga clasă. Era profesorul reprezentan al clasei noastre – „ diriginte †cum se numea în zilele astea.
- Avem o elevă nouă.
Vocea lui suna foarte răguşită şi nervoasă pe viaţă. Dacă nu eram obişnuit cu el, aş fi început de mult să râd.
- Vreau să vă purtaţi cu ea foarte bine, să fie clar. Da Markes? Să nu aud de vreo farsă că te exmatriculez.
M-am uitat fugitiv la William Markes, măscăriciul liceului „St. G.†şi m-am întrebat la ce se gândea. A şuşotit ceva şi am înţeles că se pregătea să îi facă vreo farsă noii venite. Neinteresant. Probabil vreo snoabă care se va îndrăgostii de mine şi îmi va cere să îi fac un tur, cum se întâmpla de fiecare dată. Wilstone m-a marcat cu privirea.
- Nu îi fac avansuri.
Am zis cât se poate de serios, în fond ele veneau la mine.
- AÅŸa sper domnule Zoth, aÅŸa sper.
Am încuviinţat din cap şi am oftat plictisit. Poate că asta nu e viziunea pe care o are toată lumea asupra vampirilor – am citit şi eu destule cărţi, dar dacă am fi aşa de mohorâţi ne-am duce pe apa sâmbetii şi ne-am sinucide de multă vreme. Eu doar încerc să mă încadrez printre ceilalţi – deşi cunosc şi vampiri deprimaţi.
Am fost surprins să văd cine intra pe uşă. Recunosc, pentru o secundă nu mi-a trecut nimic prin cap. Un lucru foarte rar.
O fată de înălţime mijlocie, brunetă – cu părul strâns la spate, purta simplu uniforma liceului . Şi arăta atât de diferit de ceilalţi. Evident că un om normal nu putea recunoaşte asta, dar eu ca vampir da. Avea altfel de „ aură †( în toţi anii ăştia nu am găsit un cuvânt mai potrivit care să exprime ceea ce înseamnă mirosul şi ceea ce au în exterior oamenii ) . Mirosea atât de bine . Apetisant, a fost primul cuvânt care mi-a trecut prin minte. M-am ridicat ca un fraier de pe scaun şi am privit-o şi.. S-a întâmplat, nu mi-a dat atenţie. Nici măcar nu s-a uitat la mine. Îmi venea să râd, ironic. M-am aşezat înapoi.
Îmi venea să sar la gâtul ei, dacă aş fi avut o inimă ar fi explodat până acum. Dacă îmi putea tremura pielea, ar fi făcut-o până acum. Dacă eram un tip obişnuit aş fi salivat deja. Îmi venea să o fac să fie a mea din toate sensurile.
- Ea este Lilith. Te rog să iei un loc , chiar acolo .
S-a uitat fugitiv prin clasă şi a mers la locul indicat de bătrânu’ Wil iar eu l-am înjurat – pentru prima dată.
E un loc liber lângă mine! Dar nu îl folosise. Şi , în fond aş fi putut să mă stăpânesc? E ca şi cum nu ai fi mâncat de câteva zile – multe, multe zile şi cineva îţi pune în faţă o farfurie plină cu mâncarea ta favorită, caldă... Miroase extraordinar şi tu stai lângă ea. Te poţi opri să nu guşti, măcar un pic? Aşa mirosea şi Lilith . Am vrut să nu mai respir, astfel să nu mai miros, dar nu puteam să mă stăpânesc. Trebuia să merg mai aproape de ea, de gâtul ei.
Am decis, era următoarea pe lista mea. Dacă sângele nu i-l puteam bea, trebuia măcar să mă culc cu ea. I-am observat forma sânilor prin sacou şi m-am bucurat încă odată că ochii mei nu erau normali. Am închis repede pleoapele amintindu-mi că li se schimbă culoarea când sunt atât de excitat. Am ridicat o mână.
- Da domnule Zoth?
- Nu mă simt prea bine, pot ieşi puţin?
S-a uitat straniu la mine şi eu de abia mi-am stăpânit un mârâit. Lasă-mă dracu să ies odată dacă nu vrei să te ucid.
- IeÅŸi.
Am încercat să nu îi iau în seamă tonul ironic şi am fugit din încăpere. Privirea ei nu m-a urmărit şi asta m-a înfuriat şi mai tare.
Ieşisem tocmai la timp, am intrat în baie şi m-am privit în oglindă. Ochii , din ciocolatiul obişnuit deveniseră roşii, caninii deja ieşiseră .
- Stăpâneşte-te Briar, stăpâneşte-te. Am zis cu voce tare pentru a înţelege cât mai bine cuvintele şi am ieşit din clădire. Trebuia să fug şi să vânez ceva.