Prietenia ma invata sa traiesc

[Zyspar]

Capitolul 2

Un nou inceput!

Nu foarte multi sunt cei ce au talent la desen, asa dar, nu eram foarte multi inscrisi la facultatea de “Desen si arte plastice”. Pentru mine, poate ca era mai bine asa. Nu avem chef sa fiu tot timpul deranjat si sa vad mutrele a zeci de studenti curiosi, ce sa se delecteze din tinuta si postura mea rigida. Asa dar, era si ceva bun totusi in acest inceput al meu.
M-am asezat in banca a treia de la geam, caci primele erau déjà ocupate si am inceput a-mi complete si aranja dosarul. Am terminat relative repede, fiind dealtfel un tip foarte ordonat, nelasand niciodata lucrurile la intamplare. Aceasta era o trasatura aparte a celora ce le placea arta si aveau simtul estetic. Totdeauna, totul trebuia sa fie aranjat perfect, pentru a mentine un loc de creatie ce sa iti ofere multa inspiratie si relaxare.
Eram in jur de 20 de persoane in clasa imensa, iar vocea tutorelui nostru, rasuna ca un ecou in mintile noastre stresate de inceperea unui nou ciclu de invatamant. Dupa cateva ore de asteptare, acesta ne-a inmanat fiecaruia orarul pe primul semestru si ne-a permis sa mergem spre casa, asteptandu-ne bineinteles, luni 05 octombrie, la ora 07:00 am.

Drumul spre casa era la fel de monoton ca cel de dimineata. Nimic deosebit, il stiam asa de bine ca mergeam din instinct. Dar dintr-o data, linistea mintii mele a fost tulburata de o voce inalta si foarte suava.

- Saiii! Sai, asteapta! Spuse vocea de la o distant de cam 20 de metrii in spatele meu.
M-am oprit brusc si mi-am intors privirea catre cea ce ma strigase si am observant uimit ca acea fiinta, nu era nimeni altcineva decat Sakura.

- Buna Sakura! Am spus eu timid, imbujorandu-ma.
- Sai! Buna! Mergi spre casa? Ma intreba ea lasand privirea in pamant.
- Da, am terminat de completat dosarul si acum ma indrept spre casa, probabil sa ma odhnesc putin!
- Aaa, ok! Si eu merg acasa. Am terminat totul de predat si de luni incep cursurile. Tu ce parere ai? Iti place ca vom incepe facultatea? Nu imi vine a crede cat de repede a trecut timpul.
- Asa-i, a trecut ca intr-o clipita. Si da, imi place foarte mult ca incepem facultatea, in sfarsit pot face ceea ce imi place si la ce ma pricep foarte bine! Dealtfel, multe felicitari si tie ca ai intrat la medicina! Asta ti-ai dorit cel mai mult!
- Multumesc mult Sai! Si da, ai dreptate, intotdeauna mi-am dorit sa invat cat mai multe, sa pot ajuta cat mai multi oameni. Sa ajung sa vindec majoritatea bolilor posibile.
- Sunt absolut sigur ca asa va fi Sakura. Intotdeauna ai reusit in tot ce ti-ai propus Si acum va fi la fel.
- Sa speram ca asa va fi, eu oricum voi invata mult mult mult ca sa pot ajunge cel mai bun medic din lume.
- Mult success Sakura! Eu am incredere ca asa va fi!
- Multumesc Sai… iar acesta se opri in loc si isi indrepta privirea in pamant, lasand sa se vada foarte putin imbujorarea din obrajii sai.
Fara sa observ, ajunsese-m déjà in fata casei Sakurei, caminul meu fiind putin mai departe. Asa dar am lasat-o in fata portii si i-am urat success in continuare si un week-end cat mai placut.
Dupa despartirea noastra eu m-am indreptat linistit spre casa mea. Am ajuns repede si am intrat in camera afundata in umbra apusului. Mi-am aranjat lucrurile si am facut repede un dus, ca mai apoi sa ma intind in pat pentru a citi o carte. Oboseala si-a pus amprenata pe pleoapele mele, inchizandu-le aproape fortat, lasand loc in viata mea, cosmarurilor mult urate.
Totul negru, nici un sunet, nimic de atins si nimic de perceput… nimic palpabil, nimic vizibil… totul era doar abis… asa era cosmarul meu… oricat de mult incercam sa gasesc ceva acolo, niciodata nu aparea nimic. Eram doar eu… singur, eu si cu mine.
Toate aceste intamplari ma faceau dimineata sa ma trezesc si mai obosit decat ma culcasem, dar ziua de azi, avea sa fie diferita.

M-am trezit transpirat, sudoarea se rostogolea agale pe chipul si trupul meu palid. M-am ridicat din pat si m-am indreptat sfios spre baie. Un dus la o temperature ceva mai scazuta decat cea a corpului, avea sa ma dezmierde si sa ma aduca inapoi cu picioarele bine ancorate pe pamant. Iesind de sub picurii de apa, am revenit in camera obscura, alegand din dulap aceleasi haine commode si serioase. Un pantalon negru la dunga, o camasa bluemarin deschisa la cei doi nasturi de la gat, iar in picioare aceiasi pantofi sport de culoarea onixului. Aveam de gand sa ies din aceasta cusca ce devenise casa mea. Vroiam sa stau in aer liber si sa fac ceea ce fac eu cel mai bine, sa desenez.
Zis si facut. Mi-am pus rucsacul in spate, echipat cu tot ce aveam nevoie si am pornit catre padurea din josul raului, ce strabatea Konoha. Acolo aveam un loc in care ma simteam linistit, un loc in care gandurile rele dispareau si puteam sa desenez in pace.
Dar se pare ca acesta zi nu avea sa fie una objnuita. Acel loc il frecventam zilnic si niciodata nu am mai intalnit pe cineva, dar astazi, cand am ajuns cam la 100 de metri de rau, au simti 2 persoane. Amandoua imi erau cunoscute, dar nu stiam exact cine si nici nu reprezentau vre-un pericol sau ceva asemanator. Asa dar m-am indreptat sfios catre ele, iar cand am ajuns la copacul din spatele lor, am observant ca erau 2 fete. Una dintre ele era Sakura, iar cealalta era o foarte buna prietena a ei si anume, Hinata. Acesta din urma este o fata foarte timida, parul ei de culoarea apei intunecate ii atingea suav mijlocul, iar reflexiile de lumini din ochii ei liliachii, jucau haotic, lasand teama din sufletul sau sa iasa la iveala. Asa cum ma asteptam din partea Sakurei, m-a observant si m-am vazut obligat sa ies din ascunzatoarea mea. Mi-am cerut scuze inainte ca cele doua sa tipe la mine si apoi am lasat cu parere de rau, privirea in pamant.

- Sai! De cand stai acolo? Ma intreba Sakura furioasa.
- Nu de foarte mult timp. Acum cateva secunde am ajuns, doar ce am observant ca erau doua persoane si v-am identificat, iar apoi tu m-ai surprins. Asta a fost totul.
- Sigur nu ai auzit nimic?
- Nu! Ti-am spus, doar ce am ajuns.
- Bine atunci! Dar totusi, tu ce faci aici? Ma intreba rozalia curioasa.
- Vin in fiecare zi aici. Ma relaxes si desenez. Acum este prima data cand mai vad pe cineva in acest loc. Credeam ca il stiu doar eu.
- Se pare ca nu. Nu de foarte mult timp am aflat si noi de acest loc linistit si acum chiar aveam nevoie de o mica pauza.
- Ok atunci, imi cer mii de scuze, cred ca eu am sa plec sa puteti sta linistite.
- Nu! Sai, chiar voiam sa vorbim cu tine!
- Cu mine? Ce ati putea voi sa vorbiti cu mine?
- Tu esti unul dintre cei mai inteligenti si calculati baieti din Konoha si am avea si noi nevoie de putin ajutor pentru a intelege anumite lucruri.
- Cum ar fi? Am intrebat eu curios.
- Vino, hai sa stam comozi. Si acesta ma apuca suav de mana si ma trase dupa ea.
In acel moment am simtit ca vad negru in fata ochilor, sudoarea imi aluneca pe fruntea parca proaspat varuita, iar vocea mea nu isi mai gasea timbrul calm ce ma caracteriza. Mana ei fina si atingerea ei catifelata imi trezea fiecare por din trup si il facea sa vibreze. Era o senzatie minunata… insa a fost suficient de scurta pentru a nu ma scoate de tot din peisaj si a ma pierde de tot in acea senzatie, uitand de ce se intampla in jurul meu.