Akuma No Otome [+18 Inu fic]

[candy_cane]

dea... da daca eu puteam postul la iarna? :))
in fine... iar tre sa scriu alea :(

*Kat*-chan... sa iti raspund la intrebari, pt a ... treia oara
1. animeul si mangaul se cunosc.. a fost precizat in titlu.. macar o parte. In orice caz animeul e Inuyasha.
2. off... de ce nu isi da nimeni seama care si cum sunt? Intelege ca randurile inclinate sunt pentru ganduri, iar cele cu "_" ghinimele sunt pentru dialog. De asemenea: scrisul ingrosat e pt demoni, si s-ar putea sa mai apara pe parcurs, nu stiu.
3. Personajele nu se precizeaza de la inceput, draguto. Ele trebuiesc intelese pe parcurs. Nu cred ca ai intalnit vreun roman sau fic care sa aiba toate persoanajele trecute de la bun inceput. La mine, caci am personajele mele bagate, nu pot sa le pun, mai ales ca vor mai aparea.
Daca nu citesti cu atentie nu ai sa intelegi in vecii vecilor amin. Asta e o intrebare prosteasca, de fetita care nu citeste.
4. mica poezioara e defapt un cantec ( google-este si tu olea )
ce semnifica? pai.. sunt gandurile Sorei, ceea ce simte ea. cel sau cea care o intareste, care o face sa nu mai simta nimic sunt ura si viitorul ei companion :P nu pot face spoiler :D
heh.. i guess it's all :D
hope u enjoy my next chapter :)


cap 2.

“In a real dark night of the soul, it is always three o’clock in the morning, day after day” – F. Scott Fitzgerald

Privea cerul. Cam asta era singura indeletnicire cu care se putea ocupa in momentul de fata. Privea cerul si isi dorea sa se alature miilor de stele. Poate ca, daca se transforma intr-un astru, intr-un satelit al vreunei planete mai mare, ar fi avut sanse sa fie si ea fericita. Insa nu se va intampla acest lucru niciodata.
Nu va avea pe nimeni caruia sa i se descarce. Pe nimeni la care sa tina, caci toti ar fi fugit de langa ea, pretinzand ca e nebuna. De ce? Nici ea nu stia, insa ar fi vrut sa afle.
Luna ii stralucea in priviri, in timp ce razele ei ii mangaiau pielea, presarand-o cu mii de diamante minuscule. Practic stralucea in lumina rece a lunii, o zeita printre muritori. Insa ochii ii erau goi, la fel de inexpresivi ca si astrul de deasupra ei. Erau atat de intunecati incat te puteai pierde in ei, ratacind prin labirintul intunecat, neintalnind nici o emotie. Era lipsita de simpatie sau bucurii caci nu avusese parte de ele.
Ura se inradacinase in ea, si nimic nu avea sa omoare acea creatura cu personalitate confuza ce se hranea si crestea neincetat.
Stranse spasmodic rama de la fereastra in pumni, incercand sa isi infinga degetele adanc in lemnul ei, insa tot ce reusi era sa isi rupa unghiile. Panglici de sange ii decorara in scurt timp mainile, iar ea si le ridica in lumina lunii sa le priveasca.
-Lacrimile pe care nu le-am putut varsa... sopti ea, fermecata de aspectul lor.
Mici picaturi, rubine false, petale ale unei flori otravitoare, ii picurau de pe palme, formand un soi de trandafir pe covor. Privirea ei le urmari drumul, in timp ce isi misca mainile, vrand parca sa le opreasca in loc.
Firisoare rosiatice ii acopereau acum mainile, de la degetele ca niste bumbi de floare, ce tremurau din cauza durerii surde care o incanta, pana la coate, ca apoi sa se prelinga incet pe covor, murdarind colturile camasii suflecate pe care o purta. Parea sa poarte niste bratari mai ciudate, firave si totusi incantatoare.
Zambi sec, gol de orice sentiment, si se intoarse pe calcaie, pasind silentioasa catre baie. Privirea ei era mereu atintita spre micutele jiuvaiere care ii decorau acum palmele.
Isi rupsese unghiile din carne, dar nu avea sa observe aceasta decat sub jetul de apa care ii va spala manusile ciudate de pe maini.
Stropi micuti vor ramane insa pe degetele ei, stropi micuti exact ca cei de pe podeaua proaspat curatata a familiei Higurashi.


’Oare ce e cu sangele acesta aici?’ ii trecu prin cap lui Kagome, insa intrebarea ii fugi imediat din minte, in timp ce ea pasi in camera de oaspeti, cautandu-si verisoara.
Insa aceasta nu era nici aici. Ridicand din umeri, mirata si totusi curioasa, se apropie de oglinda de pe biroul micut unde se afla un fel de jurnal legat in coperti groase. Intinse mana, atrasa de luciul rece al copertilor, vrand sa se uite la ce ascundeau acestea.
-Pot sa te intreb pe faci aici? o voce rece o sperie, iar mana ei se aseza imediat la locul ei, pe langa corp.
-Nimic.. Voiam sa te intreb daca ai putin timp liber! zambi stingherita Kagome, cautand sa inlature suspiciunile care erau vesnic prezente in ochii goi ai Sorei.
Zambind pe sub barba, stiind ce voia sa faca, Sora ii facu semn cu capu brunetei sa o urmeze, apoi pasi hotarata catre parter, carand sub brat o cutie.
Kagome mai privi o ultima data la acel carnet cu coperti atragatoare, ofta, si isi urma verisoara, avand mereu impresia ca ceva nu era in regula cu aceasta. Mereu zambea rece, sau se uita, inexpresiva la cate ceva, imobila, parand, vesnic, o statuie care a prins, nu se stie cum, viata. Ii era frica de ea, intr-o mica mare masura, insa tot simtea o atractie periculoasa catre bruneta incredibila care ii era ruda.
’Oare ce ar face Inuyasha daca ar vedea-o? Oare ce ar zice toti, caci pare neabordabila, mortala si periculoasa. Nu pare sa simta ceea ce simte un om normal. Nu pare in niciun fel umana!’ ii veni dintr-o data lui Kagome, ochii ei cascandu-se increduli, atintiti asupra Sorei, miscandu-se haotic in capul ei.
-Nu incerca sa raspunzi la intrebari care sunt peste puterile tale de intelegere! soapta joasa a brunetei o scoase in transa.
Fiori reci ii fugira de-a lungul spatelui, pielea i se buburuza, iar ea ramase cu gura deschisa. De unde stia Sora ce gandea ea?
Uitandu-se peste umar, privirea ei mereu aceeasi, isi atinti ochii aceia de papusa pe Kagome, si zambi smechereste.
-Ti se citeste pe fata!
Inlaturand si acest incident din mintea ei, nestiind de ce face acest lucru, bruneta care se pregatea sa se insoare cu cel pe care il considera dragostea vietii ei, sari sa isi ajute verisoara. Inca mai tremura un pic.
Scoasera niste ornamente, si le asezara intr-o ordine numai de ele stiuta. Cat timp dura toata aceasta munca, Kagome se trezi vorbind despre Inuyasha, cu Sora punand intrebari dintre cele mai ciudate, ochii ei mereu urmarind-o pe cea care vorbea.
Nimeni din casa nu baga de seama ca mainile Sorei erau din ce in ce mai pline de bandaje si plasturi, si ca incepuse sa devina paranoica si absenta de la viata reala din zi in zi.


Ultimele doua saptamani trecura ca prin vis, iar ziua cea mare era doar la cateva ceasuri departare.
-Stii ca trebuie sa trec spre cealalta lume printr-o fantana nu-i asa? se trezi ca intreaba Kagome, privind sceptica forma inalta a Sorei care cara, nu se stie cum, toate decoratiunile.
-Stiu... Familia ta nu vine? intreba mai mult in soapta bruneta, sprijinind cutiile de marginea fantanii, aruncandu-si ochii pana in fundul ei, vazand doar pamantul tare si neprimitor care probabil ca nu o va lasa sa treaca.
’ Il voi obliga.. ‘ se gandi ea, surazand in interiorul ei.
-Din pacate nu.. Doar mama si Souta. Bunicul zice ca nu se simte bine! minti cu un aer nevinovat, Kagome.
Ca sa fie sincera cu ea, toata familia ei reactiona ciudat in preajma Sorei. Mama ei era defensiva, ca si cum se astepta ca aceasta sa sara la ea din clipa in clipa. Souta se comporta ca si cum si-ar fi intalnit dreagostea vietii lui, desi avea prietena, si chiar tinea la ea. Iar bunicul ei nici nu voia sa o vada. O teama ranceda i se citea de fiecare data pe fata cand venea vorba de Sora.
Si ca sa fie si mai sincera, desi refuza cu incapatanare sa creada asta, Sora parca emana un fel de aura razboinica, la fel ca Naraku. Era atat de rece si de batoasa cand era in preajma bunicului sau al vreunul altar shintoist, inca nu stia ce sa mai creada. In restul timpului parea inofensiva, plictisita de viata, si draguta cu toata lumea.
Nu mai intelegea nimic.
Oftand, scuturand incet din cap, Kagome se intoarse catre mama si fratiorul ei, le zambi stangace, si le facu semn sa se apropie.
-Cred ca ati face bine sa ma tineti de mana. Sora tu asteapta aici. Vin imediat dupa tine! zambi, increzatoare, si vesnic vesela, Kagome.
Fluturand din mana a nepasare, bruneta se sprijini de margine si se uita cum cei trei membri ai familiei Higurashi sar in fantana. O lumina purpurie ii invalui pe cei trei, si disparura in scurt timp. Cascand plictisita, fata incepu sa cerceteze locul in care se afla. Un mieunat ii atrase atentie. Uitandu-se sus, printre grinzi, vazu o pisica neagra, si ramase inmarmurita. Ochii lor se unira intr-un fel de dans ciudat al intelegerii dintre animal si om.
-Stiu ce esti .. o voce pipernicita, guturala, ragusita chiar, de om batran, ii vibra pana la urechi, facand-o sa isi intoarca capul.
Isi ridica sprancenele a semn de intrebare. Ce voia sa zica mosul acesta despre ea?
Schimbandu-si greutatea de pe un picior pe altul, auzi vag clinchetul rece al sabiilor care le luase cu ea.
Isi aduse vag aminte de serile precedente cand statuse sa le ascuta. Faptul ca ramasese pana dimineata cu ochii pe ele, fermecata de stralucirea lor mortala, ascultand glasul acela otravitor pe care il aveau numai katanele care gustasera din sange uman. Tinea minte intepatura aceea dulce care i-o provocasera ele cand stransese lamele in palme, si apoi senzatia aceea calda a sangelui. Ranji satisfacuta, periculoasa, degetele ei tresarind, intinzandu-se dupa ele, in timp ce ochii ei il fixara pe batran.
-Ce stii mosule? intreba impasiva fata, ridicandu-si barbia, sfidandu-l din priviri.
-Stiu ce vei deveni... Se vede in privirea ta, se vede setea ta de sange! mormai speriat batranul dandu-se inapoi cativa pasi.
-Hah... Ce voi deveni? continua cu intrebarile fata.
-Ura te va devora cu totul daca o lasi... Vrei neaparat sa devii un monstru? i se raspunse ragusit, tremurat, in timp ce ea simti duhoarea de neconfundat a fricii.
-Nu iti fa probleme... ofta docila fata, plecandu-si capul. Nu voi rani niciodata pe nimeni.. Nu mai vreau ...
’Oare chiar e atat de puternica pe cat o simt?’ mintea batranului procesa in gol, privirea lui cercetatoare urmarind-o cu atentie.
Tremurand incet, simtind cum ceva din ea protesteaza vehement impotriva acestei afirmatii, Sora isi ridica din nou privirea cu lacrimi de sange curgandu-i din ochi. Ce se intampla cu ea?
Se sterse cat putu de repede la ochi, furioasa, obosita de lupta continua cu sinele ei ascuns adanc in sufletul ei, si usor speriata, cautand mereu sa se sprijine de ceva.
-Sora? vocea lui Kagome o facu sa tresara, in timp ce apuca mecanic cele trei cutii, cu rucsacul pe spate.
-Sa mergem.. ii spuse, privirea ei fiind ascunsa de bretonul lung pe care il avea.
Isi musca limba, se uita din nou in fantana secata si sari, inchizand ochii. Nu o astepta pe Kagome, sigura ca va trece. Si chiar trecu, surprinzand pe cei doi Higurashi ramasi.
Cat timp ea trecu pe partea cealalta, Kagome se uita intrebatoare la batranul livid care se stergea pe fata de sudoarea rece care ii acoperise corpul in timpul discutiei cu acea fata ciudata.
-Kagome... reusi sa strige acesta, chiar inainte ca fata sa se arunce in fantana. Ai grija cu ea ! o preveni.
-Nu ma tem de ea bunicule! Nu ne va face nimic! Si e umana! Stiu asta! ii zambi impaciuitoare Kagome.
In scurt timp, in tot altarul ramasera batranul si motanul familiei. Pisica pe care O vazuse Sora disparuse demult.
-Nici nu stii cu ce ai de-a face.. Insa nu se putea evita acest lucru. Sa speram ca isi va gasi perechea pe lumea aceea si nu aici, sau ne va omora pe toti din cauza singuratatii de care se pare ca nu mai scapa.... isi zise batranul, facand cateva cruci. Cum de poate, un muritor din aceasta era in special, sa aiba sange de demon in el? Nu e posibil... continua cu jumatate de glas.
Se intoarse catre casa, pierdut in ganduri, privind pamantul verde de sub picioare. Si atunci isi aduse aminte.
-Parintii ei ascundeau acel lantisor ! Iar fata il avea la gat! aproape ca urla batranul, cazand, uitandu-se la fereastra camerei de oaspeti, acum goala.
Lantisorul celor sapte sigilii! cunoscut si sub numele Cheia celor treisprezece regi-demoni. Se zicea, din ce citise el demult, ca numai un copil la nu stiu cate mii de ani, putea atinge lantisorul acela, fara sa moara instantaneu. Dar, acel copil va trebui sa poarte in el cei treisprezece demoni, regi pe imparatii nebanuite.
-Suntem condamnati! N-o sa le poata face fata ! se planse batranul Higurashi, tremurand tot.
Insa totul depindea acum de Sora si de cei aflati in acea era: era demonilor!