Destine ÃŽncruciÅŸate

[curcubeu fara culori]

so...revin cu un fragment destul de mic din al patrulea capitol...spor la citit

Capitolul 4

După ce am luat plicul şi am plecat m-am simţit ca şi cum aş fi fost înconjurată de o ceaţă densă. Eram atât de concentrată de ce ar putea fi înăuntru şi atât de determinată de a-l deschide acasă încât m-am speriat când m-am trezit în faţa uşii căutând cheia să descui.
Nu am nici cea mai vagă idee despre ce a vrut Tsunade, deşi pot să jur că am auzit-o urlând la mine. Am intrat, am încuiat uşa şi m-am îndreptat spre geam, fiind prea leneşă să ajung la intrerupător. M-am uitat cu atenţie la plic pentru prima oară. Pe o parte era scris numele meu cu o caligrafie elegantă şi puţin intimidantă.
Am ezitat puţin înainte să-l deschid şi am tras aer în piept. Înăuntru era o bucată de hârtie împăturită. Am desfăcut-o uşor şi am remarcat acelaşi scris uşor înclinat spre dreapta. Am citit cuvintele în timp ce ochii mi se măreau din cauza şocului. Când am terminat, foia mi-a scăpat din mână şi m-am prăbuşit pe podea.
Nu ştiu cât am stat amorţită acolo, dar în timpul acesta o grămadă de gânduri mi-au trecut prin minte. În primul rând cât de norocoasă am fost. Dar ceea ce mi se intâmplase nu mai ţinea de noroc. Tindeam să cred că e mâna destinului. Era singura explicaţie pe care o puteam găsi, iar dacă mă înşelam înseamnă că halucinaţiile mele au devenit foarte bogate. Am deschis uşor ochii fiind convinsă că mintea mea îmi joacă feste, însă bucata de hârtie de lângă mine mi-a dovedit contrariul.
Am gemut uşor când am luat-o în mână şi am citit-o din nou. “Imposbil” m-am gândit. Ştiam exact la ce se referea şi m-am întors brusc să văd cât e ceasul: 21:55. Mai aveam 5 minute. Am sărit în picioare ca arsă şi am fugit spre uşă. Am trântit-o după mine şi am continuat să alerg pe stradă. Nu mi-am dat seama înainte de a pleca de faptul că ploua, iar acum era prea târziu să mă întorc după pelerină.
Era o ploaie deasă cu stropi mari şi grei. Alergam cât puteam de repede în timp ce picăturile se izbeau brutal de mine îmbibându-mi hainele cu apă şi lipindu-le de corp. Am început să respir pe gură din cauza efortului şi aburul alb apărea la fiecare expiratie. Deşi era sfârşitul lui mai temperatura era destul de scăzută aşa că am început să tremur uşor.
Ştiam că nu voi ajunge la timp şi simţeam lacrimile înţepând-mi ochii, dar încercam să le reprim. Am rememorat conţinutul biletului anonim şi nu am putut să mă mai abţin. Lacrimile fierbinţi se amestecau cu picăturile de apă deja existente pe chipul meu.

“Simţi că nu mai ai nicio şansă sa fiţi împreună. Te înşeli. Mai ai o şansă, deşi minusculă. Dacă îl iubeşti cu adevărat vei fi la ora 22 pe 29 mai unde drumurile voastre s-au despărtit. Cu puţin noroc se vor intersecta din nou. Dacă vei lipsi poţi să-ţi iei adio de la el.”