For the blood of a Vampire

[Jasmine]

In primul rand scuzati intarzierea, am avut cateva probleme pe cap si nu s-a putut. In al doilea rand ti-am criticat capitolul 1, pentru ca acolo ai mai multe greseli...L-am citit si pe 2, o micuta imbunatatire, dar ar trebui sa-ti citesti textul inainte de a-l posta, si sa cauti sa vezi situatiile dincolo de cuvinte. Asta trecand peste greseli.

Capitolul 1.

"Fugeam catre gara cu toata viteza mea"

Puteai sa fugi si cu viteza altuia ? Din moment ce tu povestesti, e clar a cui e viteza, posesivul de la sfarsit nu-si mai are rostul.

"Ea isi intoarse capul iar parul ei lung, de culoare roz, se intoarse si el dupa miscarea capului."

Te repeti. Pentru a evita repetitiile, incearca in loc sa folosesti a doua oara acelasi substantiv, sa pui un pronume, doar asta e rolul unuia. Spre exemplu, aici puteai mai bine scrie " Ea isi intoarse capul iar parul ei lung, de culoare roz, se intoarse si el dupa miscarea acestuia."

Zambinse- zambise

M-am uitat la ea cu drag, pentru ca simteam o dragoste pentru ea, pe care nu o puteam spune in cuvinte. Era ca o sora pentru mine si era tot timpul acolo cand aveam nevoie de ea. Stia ce imi trebuie si avea tot timpul "leacul" pentru momentele mele de melancolie. Ai dormit bine? continua ea pe un ton bland.

"radeam la toate glumele ei si ea la ale mele. Stiam cand trebuia sa folosesc putina ironie in conversatiile noastre si ea stia la fel."

Acel " ea" nu numai ca se repeta in propozitiile care se succed, dar nici nu e cel mai fericit mod de a exprima faptul ca faceau lucruri asemanatoare, ai fi putut gasi un mod mult mai bun de exprimare. Ai fi putut folosi al tip de pronume, nu numai personal, cum ar fi « aceasta » sau « dansa ». Ai fi putut sa-i zici « rozalia ». Sau ai fi putut pur si simplu sa-i spui pe nume.

am raspun – am raspuns

-Nu te lasa baiatul ala, nu-i asa? Intrebarea ei ironica ma facu sa-mi indrept privirea incruntata catre ea.

E ceva aici care nu-mi place...si anume aspectul textului. Puteai mult mai bine sa lasi dialogul, iar propozitia sa o pui de la capat, pe un rand nou. Asa creezi si o anumita pauza in lectura, iar ochiul cititorului nu mai este atat de deranjat. Caci crede-ma, deranjeaza, pentru ca intrii brusc in gandurile ei, cand tu tocmai ai iesit din dialogul prietenei sale !

Eram nedespartite-partial.

Nedespartite…partial? O.o Stiu ce inseamna nedespartite, stiu ce inseamna si partial, da’ nu inteleg ce-ai vrut sa zici prin “nedespartite-partial”. o.o

"Cand trenul opri, noi ne-am dat primele jos si am inceput sa alergam catre scoala, razand. Ne placea sa facem o mica intrecere pana la scoala...dar Kumiko se supara cam des pe mine din cauza asta, pentru ca eu castigam mereu. Alergam cu toata viteza mea fara sa obosesc chiar daca erau 2 kilometri de la gara pana la scoala."

Aici e acelasi lucru ca ai sus. Repeti cuvinte sau sintagme, cand poti foarte usor sa folosesti alte parti de vorbire cu care le-ai putea inlocui pentru o mai clara exprimare.

-Nu mai spune...Sarcasmul din vocea ei era clasic. La fel cu cel cu care ma obisnuisem deja. Sigur nu ai ceva in pantofi?

Din nou, iesi din dialogul prietenei sale, intrii in povestirea ei, dupa care te intorci la dialogul prietenei sale. Sincer, tie iti suna bine cand citesti ? Nu te zgarie nimic pe cerebel ?

"Imi placea cand radeam asa pentru ca toti stiau doar noi puteam rade asa, iar colegii nostrii incepeau si ei sa rada de rasul nostru...ce sa-i faci…ironia sortii..."

Pe langa faptul ca te-ai repetat, propozitia nu suna deloc bine, e destul de stupida, sincer. In plus, nu vad cum este asta o ironie a sortii.

"De obicei, saream de pe fereastra de la clasa-care era la etajul doi-pana jos in curte."

Si ce, zbura pana jos ? Sau avea experienta cu parasutismul ?

Imi placea mult sa o fac sa rada�

In primul rand, eu sincer as fi facut infarct sa o vad pe prietena si colega mea cum sare de la etaj in curte. Si daca nu murea ea de la cazatura si supravietuiam eu infarctului sigur o omoram eu in bataie. Si prin asta am vrut sa zic sa-ti mai pui personajele in situatii reale, caci afara nu e cerul roz si nici nu zboara porcii cu trandafiri in rat.
In al doilea rand, aia e scoala, nu jungla. Presupun ca era felicitata de profesori pt ce facea, nu?

"
Prima ora aveam matematica, cu doamna diriginta, Miura Akutoshi. Era o doamna inalta si supla. Majoritatea fetelor tanjeau dupa corpul ei "perfect". Uram perfectiunea, la fel cum uram matematica…erau prea multe lucruri de invatat pe care nu le intelegeam. Ochii ei erau de un albastru marin foarte frumos. Iar parul ei lung si blond, tuns in scari, o facea sa arate ca o adolescenta. Diriginta intra linistita si, totodata, fericita in clasa, iar noi ne-am ridicat frumos in picioare fara sa spunem nimic."

Aici ai sarit de la o idee la alta. Altfel spus, tu ia inceput cu o caracterizare a profesoarei, dupa care ai intrerupt-o pentru a insera propriile pareri ale personajului despre perfectiune, pentru ca apoi sa o continui. S-a inventat tasta « Enter » si inceputurile cu alineat, in caz ca ai dormit la prima ora.

"Ne face semn sa ne asezam iar apoi, spuse cu un ton vesel in vocea ei destul de joasa pentru o femeie:"

Aici ai un decalaj de timpuri.
Si explica-mi si mie cum poate fi o voce in aceeasi timp vesela si joasa ? Caci ton si voce sunt sinonime.

"...dar am hotarat sa nu fac vre-o prostie..."

"vreo" de fapt.

"Apoi am auzit la usa clasei un batut discret, ce ma facu sa imi indrept privirea spre usa. "

Un batut in usa, doi batuti in usa, a? Pacat, era mult mai usor o bataie, doua batai. Ceea ce inseamna ca ai auzit o bataie discreta, si nu un batut.


Felul tau de a scrie nu este dezastruos, insa nu surprinde cu nimic. Vocabularul este unul de nivel mediocru, obisnuit, fapt care duce de fapt la destul de multe repetitii, acestea la randul lor scazand din valoarea textului. La fel cum am mai recomandat majoritatii scriitorilor de pe aici, mai bine va mai imbogatiti vocabularul cu o amploare de cuvinte elevate, cu neologisme, cu expresii, pentru a va imprima valoare propriului text.

[ Comanda onorata. ]