O poveste stranie

[Mikomi_Aikou]

B. Santinelele, Turnul, Inorogul Negru si Kurai Tora

Departe, de acele locuri, într-un alt sistem, pe o altă planetă, numită Atuan, exista un templu, care îi ţinea închişi pe Cei Fără de Nume. Acel loc era condus de Geika Mei Enme Touji (Furia Întunecată a Puteri Neguri) şi Sesshomaru Rei (Raza Nimicitoare).

Ei aveau doi băieţii gemeni, demni de a fi numiţi : copiii ai temutului Lord. Ei erau : Yuurei Myou Kemono (Bestia Arogantă a Beznei) şi Yuri Hi Koori ( Fiorul Flăcării Îngheţate).

Cei doi tineri erau înalţi de 2.05 m, cu părul lung argintiu, ce le flutura liber pe umerii albi ca marmura. Erau mlădii, zvelţi, virili, exprimau putere, aveau graţia unei feline, şiretenia unei vulpi atacul mortal al unui şarpe şi iuţeala vulturului.

Yuurei avea ochii verzi precum verdele închis al pădurii tropicale. În schimb Yuri avea ochii galbeni-verzi, care te puteau bagă în mormânt. Fraţii erau desăvârşiţi în arta războiului, dar dădeau importanţă şi lucrurilor mărunte. Locuitorii acelei planete spuneau despre ei că puteau cuceri o fată din 20 de paşi şi o băgau repede în patul lor, căci nimeni nu fusese în stare să le ţină piept, ca să-şi dea silinţa ca să-o cucerească şi să rămână cu ea.

Mama lor auzise, ca departe de planeta lor, pe planeta Kurai, există două fecioare, a căror frumuseţe nu se poate descrie. Era timpul ca cei doi copii ai săi să devină responsabili, iar o căsătorie le era tot ce le trebuie; mai ales că cele două surori le putea ţine piept înfumuraţilor ei de copii.

Într-o noapte, după ce stătu cu soţul ei la discuţii, hotărî, să-i trimită pe cei doi fraţii, să încerce să le cucerească. A doua zi îi trezi şi le spuse ce hotărâră, dar îi avertizară, că cele două reprezintă Turnul Armoniei, iar ei dacă reuşesc să le cucerească, vor fi Santinelele. Ei acceptară. După ce se pregătiră de drum, încărcaţi cu diferite daruri, doar de, ele erau fiice de lord, plecară.

Într-o zi frumoasă, când la castel era o mare petrecere sosiră şi ei. Mare le fu mirarea când văzură planeta aceea plină de lumină, dar fură vrăjiţi când le văzură… Cele două erau surori gemene identice, fiicele temutului Lord de Aur, pe care cărţile de magie avea să-l numească Lordul Coşmarelor, erau deosebit de frumoase.

Aikou : era o plăpândă fecioară, mlădie, gingaşă ca o lebădă, cu mişcări de o graţie străveche, sălbatică, ca apele vijelioase. Avea o piele catifelată ca marmura aurie, o frunte lată, netedă cu un semn straniu în frunte, luminos ca o stea în formă de lacrimă. Avea ochii albaştri, ca cerul senin de vară, cu pete auri. Adâncul lor putea fi măsurat sau cunoscut, iar cât de adânci erau se putea spune cu precizia unui cuţit. Avea o gură roşie, ca murele coapte . Avea gât lung, graţios ca o lebădă. Părul ei era ca o coamă deasă, ce-i cădea până dincolo de mijloc. Era moale ca puful de păpădie, spumos ca un nor, iar culoarea lui era argintie ca spuma valurilor, când se sparge de ţărm. Avea un corp bine făcut, un mijloc subţire de-l puteai trage printr-un inel. Avea picioare lungi de gazelă.
Mikomi : era o plăpândă fecioară, mlădie, gingaşă ca o floare de colţ, cu mişcări de o graţie străveche, sălbatică, ca apele vijelioase. Avea o piele catifelată ca mătasea aurie, ce strălucea în soarele amiezii feeric. Avea un chip de înger, cu o frunte lată , netedă cu un semn straniu în frunte, luminos ca iris, în formă de lună. Avea ochii verzii, ca verdele închis, cu reflexele lui de albastru, ca lacul din munţii; dar şi ca verdele crud al primăverii. Adâncul lor putea fi măsurat sau cunoscut, iar cât de adânci erau ; se putea spune cu precizia unui cuţit. Avea o gură roşie, ca căpşunele coapte . Avea gât lung, graţios ca o lebădă. Părul ei era ca o coamă deasă, ce-i cădea până dincolo de mijloc. Era moale ca puful de păpădie, precum razele soarelui de la amiază. Avea un corp bine făcut, un mijloc subţire de-l puteai trage printr-un inel. Avea picioare lungi de gazelă.

Cele două tinere erau atât de desăvârşite, încât nu existau cuvinte ca să le cinstească frumuseţea şi bogăţia spiritului. Aikou era iubirea, iar sora ei era speranţa. Legendele acelor locuri scrise în frescele timpului, povesteau că acolo unde păşeau ele răsărea natura. Amândouă erau parte a aceluiaşi întreg. În cinstea lor, temutul lor tată ridică un turn, numindu-l Heian, după cum se simţea în prezenţa lor.. Ceea ce simţea tatăl lor, simţiseră Toki şi cei doi prinţi, când veniseră la marele bal.

Legendele, povestesc de o mare bătălie ce a avut loc demult, departe, undeva în Universul acesta, care a dus la distrugerea ARMONIEI, creată de cele două fecioare ale lordului.

Asupra acestui Lord şi a celor două surori s-a ridicat din negurile întunecate… el, hâdul : Angel Chaos Succaba Greed, tiranul ţinutului Eternei, care fusese cândva condus de frumoasa Tsuki - Hato, care avea un medalion, în formă de stea, numit : Steaua Curcubeu, care dispăruse în ziua când au fost cuceriţi de Angel, iar acel timp al Eternei luminoase, devine gri-cenuşiu. Acolo unde domnise lumina, acum domnea întunericul. Tiranul era supranumit Craniul gri, dar el era cunoscut ca Masaki. El avea doi copii la fel ca el, putrezii până în măduva oaselor, cunoscuţi ca Scheleton si Scheletor.

Ei, tirani, putreziciunea şi-au ridicat ochii spălăciţi, spre cele mai albe fecioare. Erau atât de pure încât propriul lor tată înceta, să fie supărat sau să dea ordi-nele cele mai crunte; şi cum să închizi lumina când propriul lor tată nu o poate pângări.

Mare îi fuse mirarea bătrânului lor tată, când află pretenţiile acestui tiran, dar soarta îi trimise doi aliaţi : doi prinţi. Ei veniseră în peţit şi de cum le văzură se şi îndrăgostiseră de ele. În aceea mare bătălie legenda spune, că s-a născut o mare şi frumoasă povestea de dragoste; care va dura peste veacuri până când cele două suflete gemene vor fi din nou îpreună şi să fie fericiţi. Iubirea lor a dus la crearea în cineva a unui superb giuvaier, care va avea în el atât forţa lumini celei mai pure, dar şi forţa celui mai groaznic întuneric...El va fi cunoscut ca : Arhanghelul Lumini.

Legendele vorbesc despre un inorog iluzoriu de frumos. El era cinstit de oamenii, dar într-o zi un copilaş, cu stele în ochii descoperi că Inorogul era Aikou. Mare le fu mirarea când aflară vestea şi mulţi se simţeau ocrotiţi că printre ei este una din cele două lumini. O dată la trei ani ea de-venea un inorog sublim. Ea avea trupul nu de culoarea nestatornică a spumei de mare, ci părea mai mult ca zăpada ningând noaptea în bătaia lunii. Era mai mică, şi avea copitele despicate; şi în toate mişcările ei avea o graţie străveche, sălbatică, aşa cum n-au avut-o niciodată caii, căprioarele... Gâtul îi era prelung şi zvelt, şi de aceea părea mai mic decât era în realitate, iar coama îi cădea până aproape de mijlocul spinării, moale ca puful de păpădie şi spumoasă ca un nor în destrămare. Urechile le avea ascuţite, picioarele subţiri, la glezne cu smocuri de blană albă; cornul cel lung de deasupra ochilor îi scânteia tremurător într-o luminiscenţă de scoică de mare, chiar şi la cel mai adânc miez de noapte. Legendele vorbesc că cornul ei ar fi fost ca o sabie întortocheată, ca o flacără azurie. Când Inorogul alb păşea pe pajiştile însorite, totul era lumină.

În timpul acelei mare bătălii Aikou era baza, iar sora ei vârful. Dragostea celor patru tineri nu se îplinii, căci ei muriră. Dar, când îşi dădu seama că alesul ei, Yuurei, muri şi Yuri - alesul surori sale la rândul lui muri, fără ca ei să aibă şansa, să fie măcar o clipă fericiţi.

Când Aikou a văzut că sabia tatălui ei Reikon (spirit) nu făcea faţă şi că s-a rupt atunci ea deveni : Inorogul...
Aşa începe lupta dintre rău şi bine. Ei se luptară din zori şi până în seară, dar când victoria era aproape, căci nimeni nu se putea pune cu oastea celor doi fraţi, numită : Oushiuza Akai (Taurul Stacojiu).
Dar când totul părea pierdut şi ea părea să fie învinsă, atunci ea îşi smulse sufletul curat şi l-a aruncat în aer, iar ea a început mai întâi să se înroşească devenind astfel Ashi, regina zeiţă a plăcerilor păcătoase, dar apoi…
Pământul a început să se cutremure, apele să sece în matcă, iar cel mai curat inorog, deveni negru ca smoala, de aceea se spune că atunci s-ar fi născut Inorogul Negru , de care se tem toţi.

Avea trup şi chip de bărbat. Era un bărbat mlădiu , cu trup zvelt , viril cu parul lung negru cu reflexe albastre , ce-i cădea in dezordine pe umerii albi ca marmura. Ochii lui erau negrii, întunecaţi ca haosul care ii era muma. Vocea lui era rece si dura ca gerul in miezul iernii. Era înveşmântat în haine negre lucioase care se mulau de trupul lui ca o a doua piele.

- Cine eşti ? strigă înspăimântat Scheletor.
- Eu ?spuse el ironic. Eu sunt cel care va pune capăt vieţii tale blestemate.
- Cine eştiiiiiiiiii?! urlă acesta.
- Ha! Ha! Ha! se auzi un râs care făcu ca toată lumea aceea să se cutremure. Eu sunt Yajun Mei (Bestia Întunecată).

Mei a ridicat cea a mai rămas din sabia tatălui său şi a început din nou lupta. Nimeni nu ştie cât a durat lupta, dar intr-un final Mei a reuşit să-l învingă pe duşmanul lor, iar Kurai a fost eliberat.
Dar lumea aceea era in pericol datorită lui Mei.
Dar atunci când toţi credeau că numai este nicio speranţă de nicăieri a apărut un alt tânăr pe numele : Isai Kurai(Spiritul întunecat).

Isai era un tânăr înalt , mlădiu, zvelt , cu parul lung argintiu ca razele lunii , cu ochii de tigru. Vocea lui era puternica, aspră, dar în acelaşi timp melodioasă, precum o apa cristalina de munte, in care se oglindeste de veacuri ...ruinele unei cetatui.
Aşa s-a născut legenda lui : Kurai Tora, cel care s-a luptat cu Inorogul ducând la formarea Capitolului Negru.
O închisoare pentru toţi aceea care ameninţă : Armonia şi aşa fragilă.

Ea, lumina cea mai caldă dintre toate, acum era închisă în cel mai înalt turn, iar sora ei îndeplinea cele două responsabilităţii.