O poveste stranie

[Mikomi_Aikou]

Capitolul II : NaÅŸterea Turnului


Negurile de timp uitate, şoptesc celui ce are puterea să asculte, tainele şi lucrurile mistice pierdute în veşnicia lui. Multe din acele şoapte s-au pierdut în eter, da’ una a rezista timpului. Iar aceea a fost : Naşterea Turnului.

Istoria acestui turn începe o dată cu naşterea Universului; când existau două entităţi care pluteau în oceanul acela întunecat. O entitate era un tânăr frumos, sublim, cum numai o himeră putea fi. Miturile vorbesc, că el ar fi avut : părul lung negru ca smoala din care se născuse; pielea aurie, precum marmura caldă. Avea o frunte lată, cu ochii mari negri, ce luceau feeric în noaptea aceea. Era un adolescent, mlădiu, zvelt, ce emana o senzualitate ieşită din comun. Hainele lui erau lungi şi iluzorii. El era :Kokuryuu Rei (Miezul Nimicului) .

Cealaltă entitate era o tânără frumoasă, zveltă, înaltă, cu părul lung negru, ca noaptea, din care se născuse. Avea un chip oval, cu ochii negri himerici, buze moi molatice, roşi ca murele coapte, pielea ei era aurie, avea o senzualitate, deosebit de mare. Ea Mujin Nanimo (Nefiinţa Nimicului).

Când Rei a cunoscut-o pe Mujin, pe el a pus stăpânire o pasiune sinceră şi-n universul acela mare, i-a făcut o curte asiduă. În ciuda faptului că Rei nu avea niciun rival, Mujin nu i-a cedat cu una, cu două...În cele din urmă, cei doi s-au luat unul pe altul devenind o singură fiinţă. În abisul acela cei doi tineri s-au cunoscut, s-au plăcut şi s-au luat, devenind astfel unul. De atunci, cei doi sunt confundaţi. Cum în vremea aceea nu exista cuvântul păcat, ei s-au luat ; şi după câtva timp s-a născut Zoka Sekenul (Creaţia Universului)...
Nimeni nu ştia cum arăta fiul lor. Poate ca tatăl lui? Ani vor trece şi Zoka ajuns la vârsta însurătorii pleacă într-o călătorie lungă în căutarea soţiei.
Ajuns pe planeta Kagura, o va cunoaşte pe ceea care îi va deveni soţie. Numele ei era : Kukuru (Au Venit Norii). Nici despre ea nu sunt izvoare care să o descrie… Poate semăna cu mama sa?

Peste o vreme din unirea lor s-au născut doi copii gemeni : o fată şi un băiat. Ei erau : Erai Kaosu (Înspăimântătorul Haos), iar pe fată o chema Myou Kanari (Puritatea Vieţi); strigaţi ca : Mukuro Kurai (Haosul Întunecat) şi Dei Itonami (Lumina Vieţi). Erai Mukuro, era un bărbat înalt, cu părul lung negru, ochii auri cu puncte negre. Era viril, ca tatăl lui, dar avea să fie cunoscut ca : Lordul de Aur. Sora lui, Myou Dei era o tânără zveltă, cu părul lung auriu, cu şuviţe negre. Era la fel de frumoasă, ca mama ei; avea să fie cunoscută ca Erenedil.
Au trecut ani şi pruncii au crescut, s-au făcut mari şi le-a venit sorocul de însurătoare, dar era o problem: erau singuri în univers.

A Istoria Echilibrului

Demult, în timpurile de mit şi de legendă, pe o planetă, numită Kurai, aflată într-un sistem numit Antai, s-a născut povestea Heikou şi a turnului său numit : Antei Tou(Turnul Echilibrului) sau Sentou Dei-Kurai (Turnul aflat la graniţa dintre Lumină şi întuneric). În el se afla Marea Carte a Destinului păzită de Toki (Timpul).

Această graniţă se află, acolo unde se află Tărâmul Umbrelor Veşnice; acolo unde doar umbrele spiritelor, ce nu dorm niciodată, pot să locuiască în acel ţinut trist, dezolant pentru orice spirit. E un loc situat pe planeta De Nici Unde. Acest turn avea menirea să menţină echilibrul dintre cele două puteri.

Dar, istoria începe, atunci când Merlin, paznicul Turnului Timpului, a văzut cum Shinku (Vidul) se ridică din Marea Întunecată, ca să cucerească lumea de atunci; iar paginile Mari Cărţi a Destinului încep să se desprindă din ea...

Departe, la mii de kilometri exista un alt turn ; unde demult legenda a fost scrisă, pe pereţi acestui turn; numit şi Turnul de Nicăieri. Demult în negura veacului, exista o planetă : Tanoshimi (Plăcere). Pe planeta aceasta exista un sanctuar, unde cinci spirite ce au ajutat la crearea lumi, au închis toată puterea răului, într-un chivot numit : Amatsu Dei Musei (Liniştea Luminii Celeşti). În el au mai închis şi multe arme sofisticate.

Dacă erau folosite în scopuri bune aducea pacea; dar folosite în scopuri în rele aducea Marele Haos. El doarme de veacuri, în Turnul Stelar, aflat la graniţa Timpului cu Spaţiul Etern, situat dincolo de hotarele turnului. Dincolo de hotare se află un tărâm deşertic, numit : Ikai Yogi Tama , care are forma de stea în cinci colţuri. Dar cele cinci spirite au creat o barieră, formată din esenţa lor, ce avea menirea de a împiedica pe oricine, să pună mâna pe chivot şi să-l deschidă şi tot răul să iasă, iar lumea să se întoarcă în Haosul Etern.

Marele spirit, un bătrân, a creat un giuvaier de preţ, a cărui limpezime reflectă oglinda Apelor curgătoare de munte, ce se prăvălesc de pe versanţii abrupţii ai munţilor, formând cascade ce îţi taie respiraţia. Tot în el a pus Focul păgân, la care se rugau Anticii - o rasă aparte, a căror menire era de a păzi chivotul. Anticii mai păzeau o comoară : focul sacru, ce aducea speranţă şi iubire. A mai pus Vânt Vântul, ce adie şi ne luminează sufletele, cel ce ne răcoreşte în arşiţa soarelui, era unul din protectorii chivotului. Când, auzii de Vânt, te gândeşti cu teamă la ce ravagii face el, dar uneori el este un aliat de nădejde împotriva duşmanului... A mai pus pământ. Oh, Pământul, care ne rabdă pe toţi cu bune şi rele; de ar putea vorbii, ce legende şi mituri ce se pierd în negura timpului… s-ar şti...
Natura este mereu în frământare. Ai impresia că nu vorbeşte, dar şoaptele neştiute ale ei te poartă pe valurile mistice ale aerului...

Legendele povestesc, că Toki ştia că frumoasa soţie a lui Mukuro, Erenedil era însărcinată. Toţi credeau, că ea va avea un singur copil, dar într-o noapte, el visă un castel plin de verdeaţă, în care două copile identice se jucau.

În perioada cât era însărcinată Mukuro a comandat celui mai bun giuvaier să îi facă cel mai sublim giuvaier. Bijutierul a lucrat din greu, dar în loc de unul a creat două medalioane identice a căror putere era egală. Una era un diamant în culorile curcubeului în formă de stea în cinci colţuri pe care a numit-o : Hikari Aikokushin(Lumina Focului Sacru), iar cealaltă era un smarald unic, de o culoare stranie albastru îngheţat şi verdele crud al ierbii, cu irizaţii aurii precum razele soarelui. El avea forma unei lacrimi stilizate, pe care bijutierul în marea lui mirare a numit-o : Mizu-no-Kokoro Makato (Puritatea Absolută a Spiritului Apei). El le-a dus stăpânului său şi l-a rugat să aleagă una dintre cele două bijuterii.

- Of, grea încercare pe capul meu. Hm ! Pe care să o alegă se întreb? Mukuro.
- Of, iubitul meu soţ mie îmi plac amândouă. Te rog, ia-mi-le ? spuse Dei.
- Bine, draga mea. Le voi lua pe amândouă. Îţi voi face acest hatâr, draga mea.
- Te iubesc mult, dragul meu, spuse ea.
- Şi eu te iubesc pe tine, îi răspunse el drăgăstos.
A trecut repede timpul şi într-o zi când Erenedil se îmbrăcă şi hotărî să îşi pună unul dintre cele două bijuterii simţi cum o durere o taie. Norocul ei era că lângă ea se afla Yuge, doica ei, care o aşează în pat şi cheamă pe celelalte slujnice; apoi se duce să îl anunţe pe tânărul lord, că soţia lui urmează să nască şi nu trebuie să fie deranjată.
Vestea se răspândi ca fulgerul în cele patru colţuri ale regatului, că în curând se va naşte moştenitoru. În faţa castelului, se adunară cu mic, cu mare ca să îşi vadă conducătorul sau conducătoarea. Nu după mult timp vestea mult aşteptată sosi. Nu trecuse nici 20 de minute, iar Doamna Albă născu o copilă frumoasă albă, ca cea mai luminoasă stea. Nu-i venise să creadă, că nu a durut-o deloc.

- Yuge, cheamă-l pe soţul meu, să îşi cunoască copila şi să o arate poporului, că eu nu ştiu ce nume i s-ar potrivii, poate el ştie, dacă nu poate poporul...
- Bine, doamna mea, mă duc să-l anunţ, pe ilustrul dumneavoastră soţ.
Se duse doica la lord şi îi spuse:
- Măria ta, să ne trăieşti mulţi ani de aici încolo, Doamna te cheamă să îţi vezi copila şi să pune-ţi dumneavoastră numele, că dânsa nu ştie care i s-ar potrivii copilei. De nu ştiţi, poate a ştii poporul..
- Bine. Să facem cum spune scumpa mea soţie. Mă scuzaţi, voi reveni.

Plecă Mukuro din sala tronului şi se duse în iatacul soţiei şi văzu acel ghem de lumină.

Legendele vorbesc, că nimeni nu-l văzuse la faţă vreodată, dar cum îl luă, în braţe, cei prezenţi îi văzură chipul. Mare uluire fu pe supuşi, când l-au văzut şi toţi se închinară în faţa acelui nimb de lumină albă...
- Măria ta, cum o cheamă ? întrebă Sachii.
- Ehee...Sachii, chiar nu ştim, care nume i s-ar potrivi. Voi aveţi vreo idee ?
- De’ Măria ta. Eu aş avea un nume, spuse o copiliţă pe nume Beru(clopoţei)
- Care, Beru ? o întrebă Întunecatul lord.
- Ce aţi zice să o numim Aikou(Iubirea), spuse timid Beru !
- Bravo, Beru, strigară cu toţi. E un nume demn pentru un înger ca ea. Ne închinăm în faţa ta, Aikou !!
- Bine, zise Mukuro. Luaţi - aminte, voi cei cinci spirite, ea este fiica mea şi se numeşte Aikou. Numele ei să fie scris cu slove de aur în cartea Destinului..
Nu termină bine de spus, că apare Yuge, care şi zice:
- Măria ta !... S-a înfăptuit un miracol. Doamna a mai născut o copilă la fel ca ea.
- Poftim ?...
Lordul zbură, nu fugi spre soţia lui...Când ajunse acolo fu învăluit de o lumină bleu, caldă, ca o ploaie de primăvară.
- Dragul meu, ce nume are copila mea ?
- Aikou, răspunse vrăjit lordul. Dar ea ?
- Nu ştiu… Arată-le-o !!!..
Lasă primul prunc şi o luă pe ceea de a doua şi se duse şi o arătă supuşilor... Văzu uluirea de pe faţa lor şi fu încântat de ceea ce văzu.
- Să ne trăieşti, mulţi ani înainte, Măria ta şi să te bucuri de cele două copile, spuse un bătrân pe nume Shinku. Cum se numeşte copila ?
- Chiar nu ştiu, puneţi-ii tot voi numele??
- Eu zic, spuse timid Amatsu, să îi spunem Mikomi(Speranţa), că a fost un mic miracol, pentru regatul nostru. Şi e aşa de gingaşă şi plăpândă, că i se potriveşte numele .
- Ai dreptate, Amatsu, zise temutul lord. Voi cele cinci spirite, care aşi creat această lume, luaţi-aminte că ea e fiica mea şi a lui Erenedil, iar numele ei e Mikomi şi e scris cu slove de aur în cartea Destinului. Şi acum dragii mei supuşi, trebuie să o duc la mama ei. Voi nu plecaţi, distraţi-vă şi închinaţi un pahar în cinstea copilelor mele !
- Ai grăit cu înţelepciune. Măria ta, spuse Sora. Du-te şi du copila la mamă, ca să le facă puternice.
Au trecut, de atunci 18 ani şi lumea aceea era acum Raiul. Acolo domnea lumina şi nu întunericul.

Într-o noapte în Turnul Echilibrului, bătrânul timp are o viziune, care spune aşa ceva :
" Identice în aparenţă, dar diferite ca ziua si noaptea. Identice în lumină, dar diferite în misiunea lor. Amândouă sunt : lumina, dar şi întunericul. Una e lumea sacră, cealaltă e lumea păgână. Identice în lumină şi în întuneric, dar diferite ca focul şi gerul. Una e Ying, alta e Yang, dar amândouă sunt născute din aceeaşi materie. Amândouă sunt baza, dar şi vârful. În faţa lor întunericul păleşte. Oh… şi dacă vreo dată amândouă vor coborî din cel mai înalt turn, numit peste veacuri Stâlpul Luminii, atunci întunericul se va cutremura. Căci, pe unde calcă ele “el va dispare. "
În aceeaşi noapte în Turnul Timpului al cărui paznic era Merlin, el vede în somn cum se scrie o profeţie cu slove de aur, pe pereţii celor două turnuri, care suna aşa :
" Când cripte fără de nume se vor deschide, iar sigiliul turnului se rupe, iar lanţurile de veacuri ce şin prizonieră lumina vor cădea, atunci dacă ea va părăsii turnul, Marele Război va începe. Dar criptele pot fi refăcute cu cercul Amuletei, cu cheia se va închide. Dar până atunci apele vor seca în albie, pământul se va cutremura, şoapta vântului va amuţii, flacăra se va stinge, iar timpul va îngheţa; şi peste locul surpării sale, va răsări pădure sau templu şi câte o stea se va veşteji pe cer, până când cei Aleşi vor găsii cheia, care poate aduna forţele şi lumina într-o alta de tăria şi puterile sale".

Într-o zi la castelul lordului avea loc un mare bal în care fu invitat şi Toki. Când ajunse acolo avu un şoc. Locul acela era plin de lumină. Pe treptele castelului stătea gazda.

- Bine ai venit, Toki ! spuse Mukuro. Te aÅŸteptam !
- Bine te-am găsit, Măria-ta! răspunse Toki.
- Ah, ai ajuns cu bine, Toki ! spuse Dei.
- Sigur că da, doamna mea. Dar unde sunt copilele ? întrebă Toki.
- Oh, se gătesc ca tinerele, spuse Dei.
- Oooooo, asta e bine, nu-i aÅŸa???
- Aşa e !răspunse mândru Lordul. Aaaaaa! Uite-le, că vin!

Se întoarseră. Când le văzu, Toki îşi dădu seama că doar una era de ajuns să ţină Vidul departe de locurile acelea.
- Aaaaa, ai venit unchiule ? întrebă uimită Aikou.
- Sigur că da, copila mea. Da... tare frumoasă te-ai făcut draga moşului, răspunse Toki.
- Da, bine unchiule, pe mine nu mă vezi ? spuse Mikomi.
- Oh, tu erai ? Da ' te-ai făcut frumoasă precum o lebădă, spuse Toki.
- Oh, mulţumesc, răspunse înroşind Mikomi.