29-03-2009, 09:24 PM
am venit cu nextul :D daca tot nu am ce face, sa incerc sa fac un capitol nou :D 3,2....1 jumatate......1.....0!
7.Ceva ciudat si magic
Draga jurnalule, de curand am iesit din prapastie. Acum pot vedea cerul si ma pot bucura de lumina soarelui. Pentru moment, am reusit sa scap de Ino pentru ati scrie. Decat sa iti spun chiar acum cine si cum m-a salvat, mai bine iti povestesc totul pe larg.
Eu eram inca in acel loc intunecos si umed, unde nici un firicel de lumina trimis de soare nu putea ajunge la mine. Linistea predomina, doar din cand in cand se mai auzea vocea mea care intreba: de ce mi se intampla mie toate astea? Imi era destul de greu sa stau atat de mult timp acolo, fara nimeni si nimic. Dupa ce am stat destul intr-un loc, am decis sa merg mai departe. Nu puteam sta in acel loc pentru totdeauna, pana si eu am limite. Am mers ceva timp, din cand in cand impiedicanduma de cate o piatra mai mare. Aveam cateva lovituri ce si-au lasat amprenta pe corpul meu, dar supravietuiam. Dupa un timp de mera, am inceput sa simt o energie ciudata, dar foarte slab. Apoi, cu fiecare pas pe care il faceam, simteam ca acea energie ma tragea asemeni unui magnet. In fata mea incepea sa se lumineze incet, incet. Credeam ca voi iesi la suprafata, dar ma inselam. Ajunsesem intr-o camera ciudata. Pe peretii de piatra ai acesteia erau torte, dar de culoare albastra. In mijlocul incaperii era un cerc misterios inconjurat de trei statui. Ceea ce mi se parea interesant era ca pe pereti era semnul caracteristic clanului meu. Era ca si cum as fi ajuns intr-un loc unde au locuit candva stramosii mei. Dupa ce am privit locul, am inceput sa ma plim pentru al cerceta mai cu atentie. Fara sa imi dau seama, ajunsesem in cercul din centrul camerei. Cele trei statui care il inconjurau incepea sa straluceasca puternic, in timp ce o lumina puternica aparea deasupra mea. In scurt timp, nu imi mai simteam picioarele pe pamant. Eram la aproximativ un metru deasupra pamantului. Cateva sageti au iesit din pereti cu tinta spre mine. Rand pe rand, eu ''plecat'' de la locul loc indreptanduse spre mine. Surprinzator a fost ca nu m-au ranit, doar mi-au facut bucati tricoul. Nu imi venea sa cred cat de aproape sa ma nimereasca, dar au trecut ca vrajite. Apoi, a inceput sa mi se contureze un semn ciudat. Nu am simtit nimic si speram ca nu se va intanpla nimic. Apoi, totul a disparut, totul revenind la normal. Eu eram inca uimit de cele intamplate. Oare ce se intamplase? Parca cineva ar fi vrut sa vin in acel loc si sa mi se inatample asta, dar nu voi stii niciodata.
Dupa toate cele intamplare, am mers in continuare sperand ca de data asta voi gasi iesirea. In timp ce ma oprisem pentru a ma odihni, totul a inceput sa se cutremure. O gaura imensa se facu in spatele meu, acolo fiind toti prietenii mei. Eran foarte fericit. Stiam ca nu au sat degeaba cat nu am fost cu ei, ci m-au cautat. Bineinteles ca Ino mi-a sarit in brate, dar nu mai conta. Eram bucuros ca insfarsit ieseam la suprafata. Cand am ajuns, toti ma intrebau cum a fost in prapastie. Eu le-am povestit cat de greu mi-a fost fara ei, dar am evitat sa le spun acel moment magic. Mi-au dat mancare si m-au lasat sa dorm pentru a-mi incarca bateriile. Nu le pasa ca puteau intarzia in locul unde trebuia sa ne terminam misiunea, erau linistiti ca eram bine.
Acum este noapte si scriu ultimele propozitii. Sunt singurul treaz si este cam tarziu asa ca ar trebui sa ma culc. Noapte buna!
sper ca v-a placut :D
7.Ceva ciudat si magic
Draga jurnalule, de curand am iesit din prapastie. Acum pot vedea cerul si ma pot bucura de lumina soarelui. Pentru moment, am reusit sa scap de Ino pentru ati scrie. Decat sa iti spun chiar acum cine si cum m-a salvat, mai bine iti povestesc totul pe larg.
Eu eram inca in acel loc intunecos si umed, unde nici un firicel de lumina trimis de soare nu putea ajunge la mine. Linistea predomina, doar din cand in cand se mai auzea vocea mea care intreba: de ce mi se intampla mie toate astea? Imi era destul de greu sa stau atat de mult timp acolo, fara nimeni si nimic. Dupa ce am stat destul intr-un loc, am decis sa merg mai departe. Nu puteam sta in acel loc pentru totdeauna, pana si eu am limite. Am mers ceva timp, din cand in cand impiedicanduma de cate o piatra mai mare. Aveam cateva lovituri ce si-au lasat amprenta pe corpul meu, dar supravietuiam. Dupa un timp de mera, am inceput sa simt o energie ciudata, dar foarte slab. Apoi, cu fiecare pas pe care il faceam, simteam ca acea energie ma tragea asemeni unui magnet. In fata mea incepea sa se lumineze incet, incet. Credeam ca voi iesi la suprafata, dar ma inselam. Ajunsesem intr-o camera ciudata. Pe peretii de piatra ai acesteia erau torte, dar de culoare albastra. In mijlocul incaperii era un cerc misterios inconjurat de trei statui. Ceea ce mi se parea interesant era ca pe pereti era semnul caracteristic clanului meu. Era ca si cum as fi ajuns intr-un loc unde au locuit candva stramosii mei. Dupa ce am privit locul, am inceput sa ma plim pentru al cerceta mai cu atentie. Fara sa imi dau seama, ajunsesem in cercul din centrul camerei. Cele trei statui care il inconjurau incepea sa straluceasca puternic, in timp ce o lumina puternica aparea deasupra mea. In scurt timp, nu imi mai simteam picioarele pe pamant. Eram la aproximativ un metru deasupra pamantului. Cateva sageti au iesit din pereti cu tinta spre mine. Rand pe rand, eu ''plecat'' de la locul loc indreptanduse spre mine. Surprinzator a fost ca nu m-au ranit, doar mi-au facut bucati tricoul. Nu imi venea sa cred cat de aproape sa ma nimereasca, dar au trecut ca vrajite. Apoi, a inceput sa mi se contureze un semn ciudat. Nu am simtit nimic si speram ca nu se va intanpla nimic. Apoi, totul a disparut, totul revenind la normal. Eu eram inca uimit de cele intamplate. Oare ce se intamplase? Parca cineva ar fi vrut sa vin in acel loc si sa mi se inatample asta, dar nu voi stii niciodata.
Dupa toate cele intamplare, am mers in continuare sperand ca de data asta voi gasi iesirea. In timp ce ma oprisem pentru a ma odihni, totul a inceput sa se cutremure. O gaura imensa se facu in spatele meu, acolo fiind toti prietenii mei. Eran foarte fericit. Stiam ca nu au sat degeaba cat nu am fost cu ei, ci m-au cautat. Bineinteles ca Ino mi-a sarit in brate, dar nu mai conta. Eram bucuros ca insfarsit ieseam la suprafata. Cand am ajuns, toti ma intrebau cum a fost in prapastie. Eu le-am povestit cat de greu mi-a fost fara ei, dar am evitat sa le spun acel moment magic. Mi-au dat mancare si m-au lasat sa dorm pentru a-mi incarca bateriile. Nu le pasa ca puteau intarzia in locul unde trebuia sa ne terminam misiunea, erau linistiti ca eram bine.
Acum este noapte si scriu ultimele propozitii. Sunt singurul treaz si este cam tarziu asa ca ar trebui sa ma culc. Noapte buna!
sper ca v-a placut :D