[Naruto] Lost hope hidden in the dark ..

[Kyandi.]

Capitolul 4 - Despartirea crunta a lasat urme.
- Naruto -

- Si .. ? Ce ai de gand sa faci incontinuare ? Sau inca te mai gandesti la ea ? aud deodata vocea lui Neji, bunul meu prieten, ce ma facu sa tremur in tot corpul. Ma gandeam si acum la ea, desi a trecut doua luni de la despartire, nu mai puteam rezista. Vroiam s-o vad, s-o simt in bratele mele, nu in ale alcuiva. Oare acum si ea se gandeste la mine, sau oare se gandeste la Sasuke ? Nici acum nu-mi pot explica de ce mi-a facut asta. Nu am iubit-o suficient de mult ? Las gandurile mele deoparte, uitandu-ma cu o privire rece ce transmiteau sageti dure pline de venin spre posesorul de cuvintele acelea. Tacu imdiat ce ma vazu. A inteles ca nu mai trebuie sa scoata vreun cuvant legat de viitorul, trecutul meu sau mai rau, despre fosta mea iubita.
- Baieti, eu trebuie sa plec ! Am destula treaba pe acasa. In plus, mama vine din Franta, si trebuie sa o primesc cumsecade, intr-un loc curat, caci la ce zarva e la mine .. Nu mai continui, si plec luandu-mi ramas bun de la prietenii mei. Vreau sa ajung la masina, dar vad o silueta cunoscuta. Ma uit mai bine, si e chiar ea. Cumse poate sa fi ajuns in halul asta, sa stai pe strada ? Seful mi-a spus ca nu mai vine la munca, caci a demisionat. Dar din cate vad .. Oftez. Ma apropri mai mult, iar ea afiseaza un zambet copilaros, incocent. In ochii ei frumosi, apar lacrimile ce aluneca cu o viteza uriasa. Si, cu ce Doamne iarta-ma este imbracata ? Atat de jegoase.
- Domnule, aveti sa-mi dati si mi-e de-o paine ? ma intreaba aceasta cu glas rugator. Se pare ca nu ma recunoaste. Ii iau in mana palma murdara, strangand-o cu putere. Se uita uimita si in acelasi timp speriata ca de bombe. Ii soptesc numele, iar asta a pus capac pentru ea. Isi stranse ochii mai mult, si se apropria de mine. Buzele noastre erau la cativa centimetri. Ma privea intens, cred ca si-a dat seama cine sunt.
Imi sopti numele incontinua nemaioprindu-se, iar apoi de indeparta mai mult de mine. Cat doream sa-i aud glasul ei. Atat de superb, dar plin de durere. Isi puse palmele la ochi, plangand din ce in ce mai tare. Imi era mila de ea, de soarta ei.
- Am atatea intrebari sa-ti pun, atatea .. Vino cu mine. Ii spun, tragand-o dupa mine. Ea ma ajungea din urma, nescotand niciun cuvant. Nu mai avea ce sa-mi zica. Intra in masina, parca fara sa o mai rog eu. Stia ce o sa-i spun. Dar vreau atat de mult raspunsurile la intrebarile mele. Nu mai stiam nimic in momentul de fata, eram total confuz. Ea atat de neajutorata, iar eu imi petreceam atat de bine viata. Sunt un nemernic si jumatate. Coboram din masina, si o iau in bratele mele, urcand-o sus la etaj. Am observat niste rani foarte adanci de care nu a mai scapat, daca aflu cine i-a facut asta, jur ca-l omor cu mana mea. Deschid usa si o pun pe canapea cat mai confortabil. Se uita la mine confuza, asa cum eram si eu in momentul de fata.
- De ce m-ai adus aici ? spuse cu glas tremurat, uitandu-se in jur. Toate amntirile se delurau precum un film de dragoste.
- Vreau sa-mi raspunzi la toate intrebarile, si te asigur de pe acum, ca nu sunt putine. Oftez lung si incep " interogatoriul ". Ce s-a intamplat cu tine, de ce ai ajuns asa ? Sasuke, iubitul tau, unde este sa te ajute, nu-mi spune ca te-a parasit si de ce ai demisionat ?
- Vrei niste raspunsuri la intrebarile tale, nu? Dau afirmativ din cap, asteptand sa mi le dea. Poate as intelege si eu mai mult, toata povestea asta. Bine, cum am ajuns asa ? Ce intrebare mai e si asta ? Am ajuns, fiindca eu nu am o casa. Nu am nimic si nimeni pe care ma pot baza. Sasuke, defapt .. nu e iubitul meu si nici nu va fi vreodata fiindca el este fratele meu, iar inainte ca noi doi sa ne despartim, el a plecat in Londra. Si nu i-am spus de despartirea nostra, sau ca am ajuns in strada, ca daca i-as fi spus s-ar fi intors, si stiu cat de mult insemna plecarea lui acolo, ii se oferise o sansa uriasa, un loc de munca si nu am vrut s-o rateze. Si din cauza ca arat asa am demisionat. Fiindca daca aratam asa in fiecare zi, sigur ma dadeau afara imediat. Si sti ca niciunul din firma ta, chiar si tatal tau, nu m-ar fi ajutat cu nimic. Nu mai stiam ce sa fac, crede-ma. In fiecare zi, mi-o petrec cersind si de o paine. Iar oameni trec indiferenti pe langa mine, ca si cand as fi un gunoi. Nu sti cat de dureroase sunt ranile pe care mi le-ai provoat, moral si fizic.
Am incetat parca sa si mai respir. Acum, inteleg totul .. dar, adevarul e asa crunt. Din cauza mea s-a intamplat asta ? Eu sunt vinovatul, care a provocat atata durere si mie, si ei ? Nu se poate. Trebuie sa fie vreo greseala. Ma simt atat de rau, nu mai stiu cum sa reactionez. As fi vrut sa-mi cer iertare, dar la ce mai sunt bune acum ? As fi vrut .. atat de multe. Sunt un asa egoist, plin de sine. Nu i-am dar nicio importanta ei, nu am vrut sa ascult niciun cuvant de la ea, nicio explicatie. Am facut dupa cum m-a taiat capul, fara macar sa constientizez nimic. Deodata, ochii mi se impaiejenesc. Nu mai vad nimic decat intuneric, atat. O lumina puternica mi se abate in fata. Dar oare voi putea ajunge la ea ?