08-10-2011, 08:09 PM
Deci după un car de ani, trec şi eu cu nesimţenie pe aici. Știu că ar trebui să ma revanşez cu un capitol mai lung dar nu am mai avut răbdare.:-s Păi ce să mai spun.. lectură placută. Ohh şi ȋmi cer scuze dacă am ȋntrecut măsura ȋn unele părţi/secvenţe, nu am mai scris de ceva timp sper că nu m-am prostit dintr-o dată.:))
Trăiesc ȋntr-un oraş unde "puterea" se află ȋn mâinile fiecăruia, trebuie să şti să supravieţuieşti altfel eşti "mâncat" de viu. Aici nimeni nu respectă restricţii sau ordine, ci doar propriile reguli, totul poate fi asemănat cu o junglă, unde există numai pradă şi prădător. Dacă nu ȋţi şti bine rostul poţi fi imediat confundat cu hrana, iar odată ce ai intrat ȋn cercul foametei instantaneu ţi se pune verdictul şi totul capătă o altă ȋntorsătură. Oamenii ȋncep să capete cât mai multe trăsături de animale, ȋncep să saliveze după lucruri ce le dă satisfacţie iar instinctul de bestie nu le dă niciodată pace atunci când se simt ameninţaţi. Căci cu toţii se luptă pentru aceleaşi lucruri prosteşti şi ȋnvechite, doar că modalităţile sunt diferite. Aici poţi să-ţi faci dreptate doar cu pistolul din dotare, el este cel care decide pentru tine cine este prada şi cine e prădătorul, cine deţine puterea şi cine tinde spre fatalitate. Iar gustul ȋncepe să-ţi placă, după nu mai vrei să scapi de el, culoarea sângeriei ţi se tipăreşte ȋn minte şi devine dintr-o data o nuanţă ce ȋţi excită privirea macabră. Secolul XXI este ȋntocmai o junglă evoluată şi nonconformistă ȋn care banii, armele şi femeile, te menţin sus ȋn topul mult dorit.
Viaţa mea este asemenea unui joc de poker, la fel de incitant, la fel de riscant, poţi pierde ȋn orice moment, chiar dacă tu eşti arbitrul, jucătorul principal sau doar un simplu spectator. Oricât de bine ai cunoaşte regulile nu te poţi lipsi de "emoţiile" jocului, pentru că miza lui poate să fie decisivă şi unică. Îţi poate lua tot ce ai mai de preţ, iar ȋn secunda următoare realizezi gravitatea situaţiei.
Și poate va veni şi pentru mine vremea când va trebui să aleg ȋntre viaţă şi moarte, ȋntre dragoste şi prietenie. Toţi vrem ca viaţa noastă să aibă un happy-end, dar cine mai crede ȋn asemenea porcări? Poate că printre noi mai există şi oameni care sunt predestinaţi cu un destin trist, ȋn care trebuie să ȋnveţe cu adevărat ce ȋnseamnă suferinţa, să o accepte şi să o iubească mai ceva ca pe o femeie.
Stau cu capul sprijinit de geam şi privesc lung paharul maroniu de wisky, ȋncerc să-i dau de capăt dar pur şi simplu nu mă mai simt ȋn stare de nimic. Sunt sătul până peste cap de gustul ăsta ce devine din ce ȋn ce mai amar.. pe zi ce trece "otrava" pătrunde ȋn corpul meu, undeva adânc lăsându-şi bine amprentele iar golurile trebuie umplute din ce ȋn ce mai des, cu cantităţi mari de alcool, căci senzaţia băuturii nu mă mai ȋnşeală cu nimic.
Sunt atât de confuz.. şi totuşi nu ştiu de ce... nu ȋnţeleg această stare a mea de nelinişte... sufletul meu vrea ceva ce ȋncă nu i-am oferit. Dar ce poate fi acel ceva? Și acum aş vrea să uit tot ce mi-a călcat odată sufletul ȋn picioare. Cum a durut şi cât de puternic s-a resimţit numai inima mea ştie. Cât pierd din mine... când visele se spulberă şi mai ales că rănile rămân mereu semideschise doar ȋnjurăturile ce mi le-am ȋnghiţit ȋn sec mai pot ȋmpărtăşi câte ceva din acele amintiri triste. Dar acum nu mai sunt aşa.. nu mai ȋmi este teamă de nimic, am ȋnvăţat cu timpul să mă exprim cât mai vulgar, căci câteodată numai aşa te impui ȋn adevăratul sens al cuvantului, folosind forţa şi legea pumnului. Suntem capabili de atâta măreţie şi totuşi preferăm să ne afundăm ȋn mocirlă. E oare mai plăcut mirosul de putregai şi mai dulce gustul deşertăciunii decât lucrurile care contează cu adevărat?
Sclavi ai banului şi slugi ȋn slujba plăcerilor carnale, sunt curios oare pe acest pămant mizerabil cine deţine puterea divină? O altă intrebare fără rost... la care nimeni nu ȋmi poate raspunde. Sunt scârbit până peste cap de tot ce văd ȋn jurul meu... aceeasi imagine pe care o vad in fiecare club de noapte care se respectă. Din ce ȋn ce mai multe dame ȋşi fac de cap cum ştiu ele mai bine, altele pe ringul de dans efectuând mişcări povocatoare ce te fac să ȋţi pierzi minţile, altele ȋn braţele unui bogătan ce vrea numai să fie satisfăcut, altele printre cearcefuri si perne de puf, muncind cât se poate de bine iar altele doar ȋşi fac "meseria". Aş fi un ipocrit dacă aş spune că nu ȋmi place să privesc uneori asemea lucruri, dar totul trebuie să aibă şi o limită... care se pare că a fost ȋncălcată cu mult decât necesarul. Un trup ȋl poţi cumpara oricând pentru o noapte sau doua de plăcere, dar cu un suflet.... poţi aplica aceeaşi lege?
Încerc să mă trezec din această stare de ciudată de mahmureală şi privesc ȋn jur preţ de câteva secunde, murmur câteva injurături şi ies numai de cât din incinta localului. Muzica ȋncepea să mă calce pe nervi, iar mirosul specific deja ȋmi inundă mintea de prea mult timp, sincer să fiu nu ştiu ce caut ȋntr-un asemenea loc. Îmi pierd timpul degeaba ȋn loc să fac alte lucruri mult mai importanta.... oare când am decăzut atât de mult, când s-a ȋntâmplat asta?
Iau o gură mare de aer şi ȋncep să ȋmi caut curios telefonul mobil. Când ȋntr-un final ȋl gasesc realizez cu stupoare ca este destul de devreme. De obicei mă apucă dimineaţa, dar se pare că acum nici 30 de minute nu mai pot rezista ȋntr-un astfel de mediu.
Încă nu ştiu de ce este atâta grabă pe capul meu... ȋn mine fierbe o neobişnuită dorinţă de a ajunge acasă. Nu că m-ar aştepta cineva, dar cred că trupul şi sufletul ȋmi cer să iau o pauză de la această viaţă agitată.
Continui să merg uşor pe stradă, alături de sutele de persoane ce par oarecum grăbite, faţă de mine. Încerc să ȋi ignor şi cu neobrăzare, umblu printre ei fără să ȋmi pese dacă lovesc sau dacă dau peste cineva. Însă dacă mă gândesc bine, a trecut ceva timp... atunci când mă asemănam şi eu cu ei, atunci când eram fericit alături de...
Dintr-o dată zăresc printre mulţimile de oameni, o figură extrem de familiară şi dragă printr-un mod ştiut numai de mine. O stare ciudată de euforie ȋmi cuprinde involuntar trupul, ȋncă resimt aceaşi dorinţă arzătoare, ȋmi amintesc totul de parcă s-a ȋntâmplat ieri. Mă simt lovit de un val, urmat de un a-l doilea, la fel ca un obstacol ce combate un dezastru, ce poate mătura şi ultima formă de viaţă.
Însă trec pe lângă ea fără să exprim vre-o remuşcare, chiar dacă ȋn interiorul meu acest sentiment copleşitor ȋşi face de cap, mă mulţumesc doar cu faptul că mi-a observat prezenţa. Știu sigur că ȋn momentul ăsta stă undeva ȋn spatele meu ȋncremenită de iumire, că ȋncercă să se comvingă că e real, dar oricât de real ar fi nu pot să mă ȋntorc la tine şi să ȋmi amintesc de toate acele clipe.
Scuze pentru greşeli, sper că nu au fost prea multe.
Capitolul IV
- Naruto -
Trăiesc ȋntr-un oraş unde "puterea" se află ȋn mâinile fiecăruia, trebuie să şti să supravieţuieşti altfel eşti "mâncat" de viu. Aici nimeni nu respectă restricţii sau ordine, ci doar propriile reguli, totul poate fi asemănat cu o junglă, unde există numai pradă şi prădător. Dacă nu ȋţi şti bine rostul poţi fi imediat confundat cu hrana, iar odată ce ai intrat ȋn cercul foametei instantaneu ţi se pune verdictul şi totul capătă o altă ȋntorsătură. Oamenii ȋncep să capete cât mai multe trăsături de animale, ȋncep să saliveze după lucruri ce le dă satisfacţie iar instinctul de bestie nu le dă niciodată pace atunci când se simt ameninţaţi. Căci cu toţii se luptă pentru aceleaşi lucruri prosteşti şi ȋnvechite, doar că modalităţile sunt diferite. Aici poţi să-ţi faci dreptate doar cu pistolul din dotare, el este cel care decide pentru tine cine este prada şi cine e prădătorul, cine deţine puterea şi cine tinde spre fatalitate. Iar gustul ȋncepe să-ţi placă, după nu mai vrei să scapi de el, culoarea sângeriei ţi se tipăreşte ȋn minte şi devine dintr-o data o nuanţă ce ȋţi excită privirea macabră. Secolul XXI este ȋntocmai o junglă evoluată şi nonconformistă ȋn care banii, armele şi femeile, te menţin sus ȋn topul mult dorit.
Viaţa mea este asemenea unui joc de poker, la fel de incitant, la fel de riscant, poţi pierde ȋn orice moment, chiar dacă tu eşti arbitrul, jucătorul principal sau doar un simplu spectator. Oricât de bine ai cunoaşte regulile nu te poţi lipsi de "emoţiile" jocului, pentru că miza lui poate să fie decisivă şi unică. Îţi poate lua tot ce ai mai de preţ, iar ȋn secunda următoare realizezi gravitatea situaţiei.
Și poate va veni şi pentru mine vremea când va trebui să aleg ȋntre viaţă şi moarte, ȋntre dragoste şi prietenie. Toţi vrem ca viaţa noastă să aibă un happy-end, dar cine mai crede ȋn asemenea porcări? Poate că printre noi mai există şi oameni care sunt predestinaţi cu un destin trist, ȋn care trebuie să ȋnveţe cu adevărat ce ȋnseamnă suferinţa, să o accepte şi să o iubească mai ceva ca pe o femeie.
Stau cu capul sprijinit de geam şi privesc lung paharul maroniu de wisky, ȋncerc să-i dau de capăt dar pur şi simplu nu mă mai simt ȋn stare de nimic. Sunt sătul până peste cap de gustul ăsta ce devine din ce ȋn ce mai amar.. pe zi ce trece "otrava" pătrunde ȋn corpul meu, undeva adânc lăsându-şi bine amprentele iar golurile trebuie umplute din ce ȋn ce mai des, cu cantităţi mari de alcool, căci senzaţia băuturii nu mă mai ȋnşeală cu nimic.
Sunt atât de confuz.. şi totuşi nu ştiu de ce... nu ȋnţeleg această stare a mea de nelinişte... sufletul meu vrea ceva ce ȋncă nu i-am oferit. Dar ce poate fi acel ceva? Și acum aş vrea să uit tot ce mi-a călcat odată sufletul ȋn picioare. Cum a durut şi cât de puternic s-a resimţit numai inima mea ştie. Cât pierd din mine... când visele se spulberă şi mai ales că rănile rămân mereu semideschise doar ȋnjurăturile ce mi le-am ȋnghiţit ȋn sec mai pot ȋmpărtăşi câte ceva din acele amintiri triste. Dar acum nu mai sunt aşa.. nu mai ȋmi este teamă de nimic, am ȋnvăţat cu timpul să mă exprim cât mai vulgar, căci câteodată numai aşa te impui ȋn adevăratul sens al cuvantului, folosind forţa şi legea pumnului. Suntem capabili de atâta măreţie şi totuşi preferăm să ne afundăm ȋn mocirlă. E oare mai plăcut mirosul de putregai şi mai dulce gustul deşertăciunii decât lucrurile care contează cu adevărat?
Sclavi ai banului şi slugi ȋn slujba plăcerilor carnale, sunt curios oare pe acest pămant mizerabil cine deţine puterea divină? O altă intrebare fără rost... la care nimeni nu ȋmi poate raspunde. Sunt scârbit până peste cap de tot ce văd ȋn jurul meu... aceeasi imagine pe care o vad in fiecare club de noapte care se respectă. Din ce ȋn ce mai multe dame ȋşi fac de cap cum ştiu ele mai bine, altele pe ringul de dans efectuând mişcări povocatoare ce te fac să ȋţi pierzi minţile, altele ȋn braţele unui bogătan ce vrea numai să fie satisfăcut, altele printre cearcefuri si perne de puf, muncind cât se poate de bine iar altele doar ȋşi fac "meseria". Aş fi un ipocrit dacă aş spune că nu ȋmi place să privesc uneori asemea lucruri, dar totul trebuie să aibă şi o limită... care se pare că a fost ȋncălcată cu mult decât necesarul. Un trup ȋl poţi cumpara oricând pentru o noapte sau doua de plăcere, dar cu un suflet.... poţi aplica aceeaşi lege?
Încerc să mă trezec din această stare de ciudată de mahmureală şi privesc ȋn jur preţ de câteva secunde, murmur câteva injurături şi ies numai de cât din incinta localului. Muzica ȋncepea să mă calce pe nervi, iar mirosul specific deja ȋmi inundă mintea de prea mult timp, sincer să fiu nu ştiu ce caut ȋntr-un asemenea loc. Îmi pierd timpul degeaba ȋn loc să fac alte lucruri mult mai importanta.... oare când am decăzut atât de mult, când s-a ȋntâmplat asta?
Iau o gură mare de aer şi ȋncep să ȋmi caut curios telefonul mobil. Când ȋntr-un final ȋl gasesc realizez cu stupoare ca este destul de devreme. De obicei mă apucă dimineaţa, dar se pare că acum nici 30 de minute nu mai pot rezista ȋntr-un astfel de mediu.
Încă nu ştiu de ce este atâta grabă pe capul meu... ȋn mine fierbe o neobişnuită dorinţă de a ajunge acasă. Nu că m-ar aştepta cineva, dar cred că trupul şi sufletul ȋmi cer să iau o pauză de la această viaţă agitată.
Continui să merg uşor pe stradă, alături de sutele de persoane ce par oarecum grăbite, faţă de mine. Încerc să ȋi ignor şi cu neobrăzare, umblu printre ei fără să ȋmi pese dacă lovesc sau dacă dau peste cineva. Însă dacă mă gândesc bine, a trecut ceva timp... atunci când mă asemănam şi eu cu ei, atunci când eram fericit alături de...
Dintr-o dată zăresc printre mulţimile de oameni, o figură extrem de familiară şi dragă printr-un mod ştiut numai de mine. O stare ciudată de euforie ȋmi cuprinde involuntar trupul, ȋncă resimt aceaşi dorinţă arzătoare, ȋmi amintesc totul de parcă s-a ȋntâmplat ieri. Mă simt lovit de un val, urmat de un a-l doilea, la fel ca un obstacol ce combate un dezastru, ce poate mătura şi ultima formă de viaţă.
Însă trec pe lângă ea fără să exprim vre-o remuşcare, chiar dacă ȋn interiorul meu acest sentiment copleşitor ȋşi face de cap, mă mulţumesc doar cu faptul că mi-a observat prezenţa. Știu sigur că ȋn momentul ăsta stă undeva ȋn spatele meu ȋncremenită de iumire, că ȋncercă să se comvingă că e real, dar oricât de real ar fi nu pot să mă ȋntorc la tine şi să ȋmi amintesc de toate acele clipe.
Scuze pentru greşeli, sper că nu au fost prea multe.