28-05-2011, 05:59 PM
Chiar dacă am un singur cititor voi posta continuare ficului, și îți mulțumesc că îmi ești cititoare Nocturn. Sper să fie un capitol reușit chiar dacă nu este pre inspirat.
Capitolul XI
Lacrimile au început să-mi alunece pe chip, recunosc, îmi era aşa de teamă că va păţi ceva. Simţeam cum mă strânge tot mai tare în braţe, parcă şi-ar dori să fim mereu aici, mereu împreună. Am închis ochii înlăcrimaţi şi imaginea mamei mele moartă mi-a apărut în faţă. Simt cum totul o ia razna, cred că voi înnebuni, îl împing pe brunet, mă sprijin de un perete şi îmi strâng picioarele la piept. Las lacrimile să curgă şi să-mi umezească blugi negri, acum nu mai plângeam de frică, nici pentru că am ucis şi voi ajunge în Iad, plângeam pentru că m-am îndrăgostit de cel care mi-a distrus viaţa. Lucrurile simple pentru uni sunt importante, o viaţă normală este tot ce îmi doresc. Oare cer prea mult? Oare îmi este interzis să iubesc şi sunt creată doar din dorinţe interzise. Itachi stătea şi mă privea îngrijorat, ochii lui era trişti şi am înţeles că am reuşit să-i omor pe amândoi.
- Voi scăpa de ei, urcă sus şi să nu faci nimic nesăbuit.
Ascult, sau nu ceea ce mi-a spus, mă îndrept spre scări şi văd uşă care duce spre ieşirea din faţă. Fără să stau pe gânduri urc în grapă scările şi încerc să-mi amintesc în ce cameră îmi sunt puse lucrurile. Intru, înşfac rucsacul şi cobor, dar de data asta o fac în linişte pentru a nu fi văzută. Itachi era afară, vorbea şi se plimba nervos pe marginea piscinei. Deschid uşa care nu era încuiată şi ies afară. Soarele era sus pe cer, dar nu era nici un om pe stradă, era un cartier izolat. Îmi iau rucsacul în spate şi încep să fug spre cea mai apropiată intersecţie. Ce o să fac acum? Nici măcar nu ştiu unde mă aflu, mă bucur că ştiu măcar să mă descurc în situaţi critice. Acum sunt o criminală, am ucis pentru că am iubit, am iubit un ucigaş. Ce viaţă de căcat am, aşa e viaţa mea fără mama, dacă ea era aici acum nu mai sufeream, dar dacă sufeream din iubire ea mă ajuta să trec peste, aşa face o mamă bună.
La colţul străzi văd un grup de fete, fuste scurte, rectific extrem de scurte, decolteu adânc sau doar sutien, cizme sau pantofi cu tocuri de 15cm. Acum înţeleg de ce este un astfel de cartier, aici probabil că este comuniunea târfuliţelor. Încerc să trec pe lângă ele fără să le bag în seamă, dar ele m opresc şi una apare din spatele unei case.
- Am văzut când a ieşit de la Itachi, a luato la fugă.
- Aşa deci. Auzi târfo, să şti că noi încercăm să punem de mult mână pe el, aşa că ai două opţiuni. Prima este să intri în grupul meu şi să lucrezi pentru mine, iar a doua este să dispari sau te facem noi să dispari.
Sunt atentă la ele, sunt şapte, şapte proaste care nu sunt decât paraşute şi care nu am luat în viaţa lor o bătaie în adevăratul sens al cuvântului.
- Şi dacă le refuz pe amândouă şi vă dau eu o bătaie serioasă. Primesc cumva şi eu o fustă de la second hand sau un sutien din coşul de gunoi.
Blonda care se lăuda că este şefa târfuliţelor sare să-mi bage ghearele îmi ochii, dar nu face altceva decât să se trezească aruncată la doi metri distantă şi să îşi rupă tocurile. Celelalte mă privesc urât, dar sunt în acelaşi timp nesigure. Îmi arunc rucsacul şi le întreb dacă asta e tot ce pot face, dar dacă au obosit le dau voie să plece acasă sau la bordel. La semnalul, adică ţipătul isteric al blondei toate sar spre mine. Ştiam că nu voi putea să fac faţă la şase zdrenţe care îţi urmează liderul, dar măcar aşa mă distrez. Se pare că sadica din mine o să revină, dorinţa de a vedea sânge se va naşte încă o dată în inima mea.
Am reuşit cumva să pun două dintre ele la pământ fără să simt nici măcar o dată durerea, astea nici măcar nu ştiu să dea cu pumnul sau cu piciorul. Cele patru care au rămas pe lângă şefa, sau mai bine îi spun pe nume, adică proxeneta, au făcut un fel de plan. Două mă prind de picioare, una reuşeşte să-mi imobilizeze mâinile, iar a patra îşi înfige mâinile în părul meu şi îmi pune cuţitul la gât. Hopa, se pare că lupta o să fie mai mult decât o bătaie între amici, un zâmbet sadic îmi apare pe chip. Îmi adun toată forţa în mâini şi în picioare şi scap din strânsoare, prima dată îmi eliberez mâinile şi îi dau una la ficaţi celei cu cuţit. Mă aplec şi le zgârii,pe ce două roşcate care mă ţineau de picioare, cu lama cuţitului. Acum a rămas doar proxeneta, nu că le-aş fi rănit pe celelalte atât de rău, doar că au fugit de frică. Sar la ea, cuţit era pregătit să se înfigă în inima ei de scorpie. Chiar la douăzeci de centimetri de inima ei am fost prinsă de mână şi lovită cu putere peste obraz. Pentru moment nu am simţit durerea, dar când am văzut cine a făcut asta am început să fierb.
- Ce te bagi pentru târfa asta!
- Nu pot să cred ce ai ajuns, îmi e ruşine să am o sora ca tine.
- Au, să şti că asta a durut. Aproape la fel de tare ca plecarea ta, ca moartea mamei, si ca… Nu îmi pasă ce spui voi pleca în clipa asta, nici măcar nu ştiu unde sunt şi nici nu vreau, vreau acasă, vreau să mă pierd în fum şi să uit de tot, vreau să mă droghez şi apoi să mor!
Am mai primit o palmă peste faţă, iar blonda privea cum ne certat fără să scoată un cuvânt, în primul rând nu ştia japoneza şi în al doilea rând vrea să-i mulţumească fratelui meu. Acesta îţi cere scuze pentru cea a făcut sora lui şi o roagă să plece. Idiotul, se poartă cu ea de parcă nu ar fi o simplă paraşută.
Aud paşi în spatele nostru şi apare Itachi care îmi ia repede mâna pentru a se uita la tăieturile pe care la aveam pe pielea mea albă, acum îmi dau seama că am fst rănită, şi chiar mi-a plăcut să simt lama cum îmi zgârie pielea.
Capitolul XI
Lacrimile au început să-mi alunece pe chip, recunosc, îmi era aşa de teamă că va păţi ceva. Simţeam cum mă strânge tot mai tare în braţe, parcă şi-ar dori să fim mereu aici, mereu împreună. Am închis ochii înlăcrimaţi şi imaginea mamei mele moartă mi-a apărut în faţă. Simt cum totul o ia razna, cred că voi înnebuni, îl împing pe brunet, mă sprijin de un perete şi îmi strâng picioarele la piept. Las lacrimile să curgă şi să-mi umezească blugi negri, acum nu mai plângeam de frică, nici pentru că am ucis şi voi ajunge în Iad, plângeam pentru că m-am îndrăgostit de cel care mi-a distrus viaţa. Lucrurile simple pentru uni sunt importante, o viaţă normală este tot ce îmi doresc. Oare cer prea mult? Oare îmi este interzis să iubesc şi sunt creată doar din dorinţe interzise. Itachi stătea şi mă privea îngrijorat, ochii lui era trişti şi am înţeles că am reuşit să-i omor pe amândoi.
- Voi scăpa de ei, urcă sus şi să nu faci nimic nesăbuit.
Ascult, sau nu ceea ce mi-a spus, mă îndrept spre scări şi văd uşă care duce spre ieşirea din faţă. Fără să stau pe gânduri urc în grapă scările şi încerc să-mi amintesc în ce cameră îmi sunt puse lucrurile. Intru, înşfac rucsacul şi cobor, dar de data asta o fac în linişte pentru a nu fi văzută. Itachi era afară, vorbea şi se plimba nervos pe marginea piscinei. Deschid uşa care nu era încuiată şi ies afară. Soarele era sus pe cer, dar nu era nici un om pe stradă, era un cartier izolat. Îmi iau rucsacul în spate şi încep să fug spre cea mai apropiată intersecţie. Ce o să fac acum? Nici măcar nu ştiu unde mă aflu, mă bucur că ştiu măcar să mă descurc în situaţi critice. Acum sunt o criminală, am ucis pentru că am iubit, am iubit un ucigaş. Ce viaţă de căcat am, aşa e viaţa mea fără mama, dacă ea era aici acum nu mai sufeream, dar dacă sufeream din iubire ea mă ajuta să trec peste, aşa face o mamă bună.
La colţul străzi văd un grup de fete, fuste scurte, rectific extrem de scurte, decolteu adânc sau doar sutien, cizme sau pantofi cu tocuri de 15cm. Acum înţeleg de ce este un astfel de cartier, aici probabil că este comuniunea târfuliţelor. Încerc să trec pe lângă ele fără să le bag în seamă, dar ele m opresc şi una apare din spatele unei case.
- Am văzut când a ieşit de la Itachi, a luato la fugă.
- Aşa deci. Auzi târfo, să şti că noi încercăm să punem de mult mână pe el, aşa că ai două opţiuni. Prima este să intri în grupul meu şi să lucrezi pentru mine, iar a doua este să dispari sau te facem noi să dispari.
Sunt atentă la ele, sunt şapte, şapte proaste care nu sunt decât paraşute şi care nu am luat în viaţa lor o bătaie în adevăratul sens al cuvântului.
- Şi dacă le refuz pe amândouă şi vă dau eu o bătaie serioasă. Primesc cumva şi eu o fustă de la second hand sau un sutien din coşul de gunoi.
Blonda care se lăuda că este şefa târfuliţelor sare să-mi bage ghearele îmi ochii, dar nu face altceva decât să se trezească aruncată la doi metri distantă şi să îşi rupă tocurile. Celelalte mă privesc urât, dar sunt în acelaşi timp nesigure. Îmi arunc rucsacul şi le întreb dacă asta e tot ce pot face, dar dacă au obosit le dau voie să plece acasă sau la bordel. La semnalul, adică ţipătul isteric al blondei toate sar spre mine. Ştiam că nu voi putea să fac faţă la şase zdrenţe care îţi urmează liderul, dar măcar aşa mă distrez. Se pare că sadica din mine o să revină, dorinţa de a vedea sânge se va naşte încă o dată în inima mea.
Am reuşit cumva să pun două dintre ele la pământ fără să simt nici măcar o dată durerea, astea nici măcar nu ştiu să dea cu pumnul sau cu piciorul. Cele patru care au rămas pe lângă şefa, sau mai bine îi spun pe nume, adică proxeneta, au făcut un fel de plan. Două mă prind de picioare, una reuşeşte să-mi imobilizeze mâinile, iar a patra îşi înfige mâinile în părul meu şi îmi pune cuţitul la gât. Hopa, se pare că lupta o să fie mai mult decât o bătaie între amici, un zâmbet sadic îmi apare pe chip. Îmi adun toată forţa în mâini şi în picioare şi scap din strânsoare, prima dată îmi eliberez mâinile şi îi dau una la ficaţi celei cu cuţit. Mă aplec şi le zgârii,pe ce două roşcate care mă ţineau de picioare, cu lama cuţitului. Acum a rămas doar proxeneta, nu că le-aş fi rănit pe celelalte atât de rău, doar că au fugit de frică. Sar la ea, cuţit era pregătit să se înfigă în inima ei de scorpie. Chiar la douăzeci de centimetri de inima ei am fost prinsă de mână şi lovită cu putere peste obraz. Pentru moment nu am simţit durerea, dar când am văzut cine a făcut asta am început să fierb.
- Ce te bagi pentru târfa asta!
- Nu pot să cred ce ai ajuns, îmi e ruşine să am o sora ca tine.
- Au, să şti că asta a durut. Aproape la fel de tare ca plecarea ta, ca moartea mamei, si ca… Nu îmi pasă ce spui voi pleca în clipa asta, nici măcar nu ştiu unde sunt şi nici nu vreau, vreau acasă, vreau să mă pierd în fum şi să uit de tot, vreau să mă droghez şi apoi să mor!
Am mai primit o palmă peste faţă, iar blonda privea cum ne certat fără să scoată un cuvânt, în primul rând nu ştia japoneza şi în al doilea rând vrea să-i mulţumească fratelui meu. Acesta îţi cere scuze pentru cea a făcut sora lui şi o roagă să plece. Idiotul, se poartă cu ea de parcă nu ar fi o simplă paraşută.
Aud paşi în spatele nostru şi apare Itachi care îmi ia repede mâna pentru a se uita la tăieturile pe care la aveam pe pielea mea albă, acum îmi dau seama că am fst rănită, şi chiar mi-a plăcut să simt lama cum îmi zgârie pielea.