21-05-2011, 10:46 PM
Capitolul III
O melodie spunea că trebuie să privim viața ca printr-un pistol încărcat, apoi să țintești către soare pentru că doar astfel te vei putea elibera. Ce noroc aș fi avut dacă ar fi funcționat și în cazul meu. Am avut de zeci de ori un pistol în mâna stângă și o decizie de luat în mâna dreaptă. Mi-l pusesem la tâmplă de nenumărate ori. Uneori era încărcat alteori era gol. Când era gol aveam curajul să trag. Când era încărcat și eram pe punctul de a-l apăsa mă opream și mai luam o doză, care să mă facă să ‚gândesc mai bine’. Uitam instantaneu ce acul îmi atingea vena de gândurile sinucigașe și mă bucuram de moment. Familia mea, mai exact mama nu bănuia ce fac. Niciodată nu își dădea seama dacă eram drogată, beată sau tocmai fusesem violată. O singură dată și-a dat seama că ceva nu este în regulă și anume când am venit acasă plină de sânge și i-am spus că m-am bătut cu un băiat pentru că mă pipăise. Defapt nu era nici pe departe adevărat. Încasasem o bătaie de la unul dintre dealeri pentru o datorie mai veche pe care am achitat-o pe cale orală mai târziu. Trebuie să ai noroc mare ca să nu mori în lumea asta, dar trebuie să fii un ghinionist ca să te naști.
M-am trezit udată de picături de ploaie. Eram pe o bancă într-o stație de autobuz. Și puteam să jur că întâlnisem un tip ieri într-un parc. Imaginația îmi juca feste. Mi-am luat rucsacul și am început să colind orașul prin ploaie. Și totuși părea atât de real. Și sărutul acela fusese plin de pasiune. Și felul în care am făcut sex după ce am băut câteva beri. Fusese incredibil. Fusese drăgăstos și brutal. Mă mușcase de umeri, gât, picioare, pe unde apucase. Mă mușcase și știu că m-a durut. Dis-de-simineață am părăsit micul apartament sărăcăcios. Dracu’ să le ia de droguri. Mă las. De mâine mă las. Numele brunetului era Antonnio. Antonnio, skaterul cu cei mai luminoși ochi din New York.
Am intrat în primul bar care arăta ca una bucată cocioabă cu terminați ca mine în încercarea de a face rost de niște marfă. Eram foarte bună la asta, păcat că nu am vrut niciodată să mă fac dealer. Prea multe responsabilități, prea mult chin, prea multă futere de utere. Plus că nici nu ar fi ajuns marfa la cumpărător pentru că eram prea dependentă ca să împart cu altcineva. Bine că totiși existau oameni care aveau de gând să îmi facă viața frumoasă și care ar fi dat orice pentru un amic ca mine. Pardon, o amică. M-am îndreptat către prima masă unde un tip cu dreduri își savura țigara și berea.
- Scuză-mă că te întrerup din activitate, dar locul acesta este liber? Am întrebat cu cea mai ștrengărească atitudine posibilă.
- Liber pentru tine, răspunse rastafarianul.
L-am studiat în mai puțin de zece secunde. Părul șaten deschis prins cu o bentiță multicoloră, piercinguri, tricou galben larg, brățări colorate ca steagul Jamaicăi, ochi verzi.
- Suna a combinație, puiule.
- Ce sună? Mă întrebă el absent.
- Îmi sună telefonul. Apropo, ai ceva natural?
- Organic vrei să spui?
- Organic, da. Ai sau nu?
- Ce-i cu graba asta frumoaso, viața trebuie trăită. Da, organic și nu numai. Cât vrei?
- Cât să ajung la stele, am răspuns deja imaginându-mă pe un unicorn care vomita un curcubeu.
- Se rezolvă imediat.
Scoase dintr-o gentuță un joint pe care mi-l pasă pe sub masă. I-am simțit textura. Chiar era al naibii de organic. Abia așteptam să îi dau foc și să îl savurez, ca pe o curvă virgină dusă la export. Fund ferm, picioare lungi, interior nedescoperit încă.
- Face douăzeci, mă trezi el din nou la realitate.
- Douăzeci de ce? Douăzeci de minute? I-am dat de înteles că doar așa puteam plăti prețul.
- Fă-le treizeci și mai primești bonus unul.
Bingo, bingo, bingo. Ziua mea norocoasă. Nici dacă aș fi câștigat la loto nu aș fi putut fi atât de încântată. Bine aș fi putut. Dacă era să iau potul cel mare nu aș fi fost acum în hruba asta căutând hrană și pândind ca o tigroaică. A lăsat cinci dolari pe masă pentru bere apoi m-a luat de mână și m-a dus afară. Am luat un taxi care după nici cinci minute a oprit în fața unui complex de blocuri. Imens loc, să mor de nu. Am urcat șase etaje de am simțit că îmi crește barba. Mă dureau picioarele. Când a deschis ușa m-am trântit pe primul scaun din fața mea. M-am uitat în jur. Un loc plin de cultură, nu alta. Tot felul de statui și chestii din lemn, postere cu Bob Marley, miros de cannabis și pe fundal în surdină ‚No woman no cry’. Avea să fie o seară de sex rastafarian.
Mi-a întins o cutie cu chibrituri. Mi-am aprins obiectul muncii și l-am savurat. După cinci fumuri mi se uscase gura. Deja aveam impresia că un elefant vrea să iasă prin perete.
- Ziggy, auzeam undeva pe fundal.
- Cine naiba e Ziggy?
- Eu sunt Ziggy, îmi răspunse blondul. Defapt Zaharia.
- Eu sunt Camille.
M-a sărutat fără niciun preaviz. Și-a coborât mâinile pe spatele meu. Mă lua în brațe, mă răsfăța, mă desfăta. Mă dezbrăca ușor. Mă mai lăsă, mai trăgea un fum. ‚Don’t worry, be happy’ se auzea acum. Începeam să fiu din ce în ce mai lucidă. Din cauza experienței, efectul nu mă mai ținea atât de mult. O lumea minunată se înfățișa înaintea mea. New York, să-mi bag p*** de nu te iubesc. Telefonul lui Ziggy suna nestingherit. L-a luat și l-a închis apoi l-a aruncat pe jos. S-a concentrat din nou asupra mea. Mă mușca, mă atingea. Simțeam că într-adevăr, sexul era o artă și nu doar ceva făcut din obligație. Am fost amândoi de acord să pictăm acest tablou. Nu aveam cum să nu iasă o capodoperă. Și-a băgat-o în mine cu putere. Mă trăgea de păr și cânta în surdină versurile de pe casetă. Următoarea melodie a picat cât se poate de bine: ‚One love, let’s get tougether and feel alright’. Fără prezervativ, așa operam de obicei, doar că acum el insistă. O să mă duc să îmi fac un control oricum. Mâine. Azi fac sex. Mult sex.
Ziggy, rastafarianul cu care am făcut-o de șase ori într-o singură zi.
O melodie spunea că trebuie să privim viața ca printr-un pistol încărcat, apoi să țintești către soare pentru că doar astfel te vei putea elibera. Ce noroc aș fi avut dacă ar fi funcționat și în cazul meu. Am avut de zeci de ori un pistol în mâna stângă și o decizie de luat în mâna dreaptă. Mi-l pusesem la tâmplă de nenumărate ori. Uneori era încărcat alteori era gol. Când era gol aveam curajul să trag. Când era încărcat și eram pe punctul de a-l apăsa mă opream și mai luam o doză, care să mă facă să ‚gândesc mai bine’. Uitam instantaneu ce acul îmi atingea vena de gândurile sinucigașe și mă bucuram de moment. Familia mea, mai exact mama nu bănuia ce fac. Niciodată nu își dădea seama dacă eram drogată, beată sau tocmai fusesem violată. O singură dată și-a dat seama că ceva nu este în regulă și anume când am venit acasă plină de sânge și i-am spus că m-am bătut cu un băiat pentru că mă pipăise. Defapt nu era nici pe departe adevărat. Încasasem o bătaie de la unul dintre dealeri pentru o datorie mai veche pe care am achitat-o pe cale orală mai târziu. Trebuie să ai noroc mare ca să nu mori în lumea asta, dar trebuie să fii un ghinionist ca să te naști.
M-am trezit udată de picături de ploaie. Eram pe o bancă într-o stație de autobuz. Și puteam să jur că întâlnisem un tip ieri într-un parc. Imaginația îmi juca feste. Mi-am luat rucsacul și am început să colind orașul prin ploaie. Și totuși părea atât de real. Și sărutul acela fusese plin de pasiune. Și felul în care am făcut sex după ce am băut câteva beri. Fusese incredibil. Fusese drăgăstos și brutal. Mă mușcase de umeri, gât, picioare, pe unde apucase. Mă mușcase și știu că m-a durut. Dis-de-simineață am părăsit micul apartament sărăcăcios. Dracu’ să le ia de droguri. Mă las. De mâine mă las. Numele brunetului era Antonnio. Antonnio, skaterul cu cei mai luminoși ochi din New York.
Am intrat în primul bar care arăta ca una bucată cocioabă cu terminați ca mine în încercarea de a face rost de niște marfă. Eram foarte bună la asta, păcat că nu am vrut niciodată să mă fac dealer. Prea multe responsabilități, prea mult chin, prea multă futere de utere. Plus că nici nu ar fi ajuns marfa la cumpărător pentru că eram prea dependentă ca să împart cu altcineva. Bine că totiși existau oameni care aveau de gând să îmi facă viața frumoasă și care ar fi dat orice pentru un amic ca mine. Pardon, o amică. M-am îndreptat către prima masă unde un tip cu dreduri își savura țigara și berea.
- Scuză-mă că te întrerup din activitate, dar locul acesta este liber? Am întrebat cu cea mai ștrengărească atitudine posibilă.
- Liber pentru tine, răspunse rastafarianul.
L-am studiat în mai puțin de zece secunde. Părul șaten deschis prins cu o bentiță multicoloră, piercinguri, tricou galben larg, brățări colorate ca steagul Jamaicăi, ochi verzi.
- Suna a combinație, puiule.
- Ce sună? Mă întrebă el absent.
- Îmi sună telefonul. Apropo, ai ceva natural?
- Organic vrei să spui?
- Organic, da. Ai sau nu?
- Ce-i cu graba asta frumoaso, viața trebuie trăită. Da, organic și nu numai. Cât vrei?
- Cât să ajung la stele, am răspuns deja imaginându-mă pe un unicorn care vomita un curcubeu.
- Se rezolvă imediat.
Scoase dintr-o gentuță un joint pe care mi-l pasă pe sub masă. I-am simțit textura. Chiar era al naibii de organic. Abia așteptam să îi dau foc și să îl savurez, ca pe o curvă virgină dusă la export. Fund ferm, picioare lungi, interior nedescoperit încă.
- Face douăzeci, mă trezi el din nou la realitate.
- Douăzeci de ce? Douăzeci de minute? I-am dat de înteles că doar așa puteam plăti prețul.
- Fă-le treizeci și mai primești bonus unul.
Bingo, bingo, bingo. Ziua mea norocoasă. Nici dacă aș fi câștigat la loto nu aș fi putut fi atât de încântată. Bine aș fi putut. Dacă era să iau potul cel mare nu aș fi fost acum în hruba asta căutând hrană și pândind ca o tigroaică. A lăsat cinci dolari pe masă pentru bere apoi m-a luat de mână și m-a dus afară. Am luat un taxi care după nici cinci minute a oprit în fața unui complex de blocuri. Imens loc, să mor de nu. Am urcat șase etaje de am simțit că îmi crește barba. Mă dureau picioarele. Când a deschis ușa m-am trântit pe primul scaun din fața mea. M-am uitat în jur. Un loc plin de cultură, nu alta. Tot felul de statui și chestii din lemn, postere cu Bob Marley, miros de cannabis și pe fundal în surdină ‚No woman no cry’. Avea să fie o seară de sex rastafarian.
Mi-a întins o cutie cu chibrituri. Mi-am aprins obiectul muncii și l-am savurat. După cinci fumuri mi se uscase gura. Deja aveam impresia că un elefant vrea să iasă prin perete.
- Ziggy, auzeam undeva pe fundal.
- Cine naiba e Ziggy?
- Eu sunt Ziggy, îmi răspunse blondul. Defapt Zaharia.
- Eu sunt Camille.
M-a sărutat fără niciun preaviz. Și-a coborât mâinile pe spatele meu. Mă lua în brațe, mă răsfăța, mă desfăta. Mă dezbrăca ușor. Mă mai lăsă, mai trăgea un fum. ‚Don’t worry, be happy’ se auzea acum. Începeam să fiu din ce în ce mai lucidă. Din cauza experienței, efectul nu mă mai ținea atât de mult. O lumea minunată se înfățișa înaintea mea. New York, să-mi bag p*** de nu te iubesc. Telefonul lui Ziggy suna nestingherit. L-a luat și l-a închis apoi l-a aruncat pe jos. S-a concentrat din nou asupra mea. Mă mușca, mă atingea. Simțeam că într-adevăr, sexul era o artă și nu doar ceva făcut din obligație. Am fost amândoi de acord să pictăm acest tablou. Nu aveam cum să nu iasă o capodoperă. Și-a băgat-o în mine cu putere. Mă trăgea de păr și cânta în surdină versurile de pe casetă. Următoarea melodie a picat cât se poate de bine: ‚One love, let’s get tougether and feel alright’. Fără prezervativ, așa operam de obicei, doar că acum el insistă. O să mă duc să îmi fac un control oricum. Mâine. Azi fac sex. Mult sex.
Ziggy, rastafarianul cu care am făcut-o de șase ori într-o singură zi.