Animezup - forum manga si anime

Lanțuri

Ce faci când nu ai internet, dealerul tău este plecat din oraș și niciun prieten nu îți răspunde la telefon? Scrii ceva. Scrii în speranța că există persoane care eu nevoie să îți citească cuvintele, care au nevoie de un model, de idei și au anumite idealuri. Scrii în speranța că vei putea duce la capăt ce ai început și că va deveni un best-seller. Scrii ca un melancolic afundat în propriile trăiri, gânduri, idei și mai ales în solitudine. Scrii ca un sangvinic, prins în propia lui lume activă și în continuă derulare în fața ochilor acestuia. Scrii ca un coleric. Inspirația vine de pretutindeni, ai un vocabular bogat, tastele îți alunecă iar tu le mângâi și le dezmierzi. Scrii ca un flegmatic. Te dai după model, ești la curent cu noutățile, ai prieteni, toți te adoră, toți vor să îți citească creațiile. Eu nu. Eu nu scriu. Eu mint. Nu sunt un model, nu am cuvinte care să inspire, nu am idei, nu sunt revoluționară, nu vin cu nimic nou, nu cred, nu vreau, nu îmi pasă.

În viață m-am ghidat după o singură regulă: nu compara. Oricum, nici nu cred că mai aveam atâta energie cât să fac diferențieri. Și începusem viața chiar bine. Zile petrecute în certuri și scandaluri, o familie destrămată la șapte ani, un părinte mort la unsprezece, o solitudine amarnică și un fost iubit care mă părăsise la cincisprezece, o viață îmbibată în alcool și droguri începând cu șaptesprezece.

Totul era egal pentru mine. Nu făceam diferențe între oameni, animale, plante, mâncare sau existență. Deși mulți îmi spuneau că existențele pot fi îmbibate în șampanie sau în mizerie nu am putut să îmi imaginez așa ceva. Creierul meu mult prea îmbibat în alcooli toxici, în fum, în pastile, în băutură și nu mai avea puterea să facă nici cel mai mic calcul.
Nu compara! Cuvintele astea îmi răsunau tot timpul în urechi. Nu compara viața ta cu a altuia. Tu ai puterea de a alege. Trebuie doar să vrei și să te orientezi. Nici nu mai știam dacă mai sunt virgină sau nu. Pierdusem șirul acțiunilor cu multe luni înainte de momentul pe care l-am notat simplu cu un x.

Nu compara! Totul este egal. Eșecul cu societatea, lașitatea cu umanitatea, viața cu moartea, drogurile cu alcoolul. Toți suntem egali. Toți suntem la fel de drogați, la fel de nenorociți și uitați de soartă. Îmi petreceam tot timpul prin cluburi vânzănd marfă de proastă calitate altora ca mine. Totul era identic parcă desenat cu un indigo șifonat și boțit. Vroiam ca măcar într-o zi să nu fie vorba de mine. Doream cu nerăbdare ziua în care altcineva avea să fie mai important decât mine și atenția să se abată asupra acelui cineva. Nu puteam să am nicio clipă de singurătate și reculegere. Cea mai mare greșeală a fost atunci când am pus egal între decădere socială și decădere psihică. În aceea zi am început să cobor ușor, ușor, fără cale de întoarcere în lumea celor ca mine. În acea zi am fost fericită că am mai găsit un om ca mine, dar curând aveam să aflu că suntem total diferiți, regulă ce dezbina lumea mea.


Capitolul I


Începând cu luna mai mi-am făcut noi prieteni din anuturaje nu tocmai bune. Mă împrietenisem cu o drogată pe un chat și am decis să ieșim. O dată, de două ori, de trei ori, adjudecat. Era cea mai tare persoană din lume când nu era trează. Debita numai prostii, nu ținea cont de nimic, judeca, râdea, plângea, țipa, spera, vindea, dansa. Ne-am făcut un nume în oraș. Eram cele mai drăguțe tipe cu care ai fi vrut să umbli. Ea mi-a arătat cum se fumează un joint, cum se injectează heroină și cum se consumă acid. Și mi-a băgat în cap că un litru de apă chiar rezolva orice problemă oricât de adâncă era. Am început cu cluburi mici și private, neștiute de poliție. Niciodată nu am intrat în belele pentru că cei mai mulți copoi se lăsau mituiți cu câteva sute. Într-o zi ne-am pus în cap să îi facem pe foști să sufere. Ea s-a băgat pe cel după care am plâns pe scările liceului zile întregi, iar eu pe cei după care jelise ea. Ne-am distrat de minune. În scurt timp pe internet diferite filmulețe apăruseră cu ei. Din cei mai cei apăreau în fața lumii ca niște oameni fără vreun dram de minte. Prin cluburi am cunoscut diverși și diverse cu care ne-am împrietenit cât ai zice sex. Am format un fel de bandă. Nimeni nu îndrăznea nici să respire în preajma noastră. Șeful, să zicem așa, nu părea a fi cine știe ce drogat, ci mai degrabă un Alexandru al Greciei renăscut. Bine făcut, blond, cu ochii negri, înalt și deștept. Reușea să iasă din orice. Era visul oricărei fete și multe i-au căzut în genunchi. La fel de multe i-au trecut și prin pat. Era genul meu de prieten: făcea promisiuni false, înșela, amăgea, batjocorea. Nopți îmbibate în bătăi, alcool, droguri și sex părea soluția ideală pentru o viață fără griji.Distracția nu a durat mult. Prietena mea a murit din cauza unei supradoze. Banda s-a destrămat, iar eu am rămas ca la început: singură și fără prieteni. Toți mă bârfeau pe la spate dar nu le-am mai acordat importanță după ceva vreme. Am renunțat la tot și m-am mutat din oraș la finalul clasei a XII-a.

Am ales o altă țară de unde puteam să o iau de la capăt și Marea Britanie părea perfectă. M-am înscris la un colegiu de artă cu doar șase ore pe săptămână programate pe trei zile, iar în celelate patru căutam anturaj. Am stat o perioadă la căminul colegiului, dar după mi-am căutat un apartament în care să stau și să mă simt ca acasă. Timp de vreo trei săptămâni nu mai consumasem nimic, după care am luat-o de la capăt. În primul bar în care am intrat am găsit și droguri. Mi-am făcut prieteni fel de fel, despre care nu credeam că voi avea, homosexuali, lezbiene, bisexuali, pansexuali, transexuali, veniți cu toții la mine scumpilor. Eu sunt un fel de Dumnezeu cu un îndemn de tipul ‚‚lăsați-i pe cei făcuți după chipul și asemănarea mea să vină la mine.’’

Mi-am găsit repede și un serviciu. O bandă de rockeri la început de drum care aveau nevoie de promovare m-au angajat pe post de PR. A fost amuzant o perioadă, timp după care m-am plictisit. Am călătorit prin jumătate de țară în încercarea de ai promova. Timpul petrecut pe internet mă ajutase cel puțin să știu să fac o pagină despre ei. Cu doi dintre ei am avut aventuri de o noapte, despre care ei nu își mai aminteau din cauza bețiilor. Au filmat un videoclip, și-au găsit un număr relativ mare de fani în ciuda faptului că se ridicaseră peste noapte din nimic. Nimic nu mă mai mulțumea. Pot să zic că în trei ani eu îmi trăisem întreaga viață.
Într-o seară, când ploua torențial am ieșit afară și am sperat că ploaia mă va ajuta să îmi deschid ochii și să văd ce vreau. Bani aveam. Nu mulți, dar puțini și constanți. Droguri aveam, țigări aveam, anturaj aveam, ceea ce lipsea era dragostea, așa că am plecat în căutarea ei. Avusesem și relații cu fete, dar am ajuns la concluzia că tot sexul masculin este cel care mă atrage. Știi zicala aia cere și ți se va da? Și oare unde se poate găsi iubirea în altă parte în afara de America?

Statele Unite ale Americii. Un continent frumos și al naibii de mare. Locul ideal în care puteam să găsesc dragostea. Mi-am propus să stau o săptămână în fiecare stat, astfel în cam un an aveam să le fi vizitat pe toate. Am început cu New Orleans. O tornadă zbura o vacă la fiecare trei minute. Am coborât pe coastă către Miami. Mi-am făcut primul tatuaj și un piercing industrial în urechea dreaptă. Am descoperit noi oameni care erau gată să îmi facă oricțnd cinste. În doar trei zile mă bronzasem cât în trei săptămâni. Am urcat apoi către Florida – Jacksonville. Un parc de distracții, un club de striptease, un om izbit de o mașină, gată. În cinci ore cred că le văzusem pe toate. Am fost în Atlanta apoi, loc din care nu îmi amintesc prea multe pentru că în majoritatea timpului am fost în sevraj. Memphis, Sant Louis, Kansas. În cel din urmă nu am găsit niciu cățel pe nume Toto și nici pe Dorothy. Copilăria mea era spulberată. Colorado, Marele Canion. Niște stânci și cam atât. LA, San Diego, San Francisco. Din nou, nu îmi mai aduc aminte mai nimic. California – Hollywood. Am jucat un rol de patru secunde într-o reclamă la o cafea. Am plecat la Las Vegas cu niciun ban în buzunar. Am stat acolo timp de o lună. Din zece dolari eu am făcut zece mii, din zece mii am făcut patru sute și din patru sute am ajuns la zero. Într-o secundă de neatenție am pierdut totul. Am plecat către Detroit. M-am simțit ca la mine acasă. Adoram mirosul de benzină, negrii bătându-se, moși cu i-pod și uzinele poluatoare. Chicago, Indianapolis, Buffalo. În Buffalo am găsit o bandă de motocicliști care s-au oferit să îmi facă turul Americii pe două roți, însă m-au lăsat în portul din Boston. Acolo am făcut niște bani din vânzări apoi m-am dus către New York. Pe vas mi-am adus aminte că eu în acest timp nu găsisem pe nimeni așa că am scris pe un bilețel ‚‚îl voi găsi în New York.’’ Nu am precizat pe cine, ci doar pe el. Ei bine din New York s-a rupt firul.

Helău.
Well, trebuie să recunosc că ador felul în care scrii. Incitant, simplu şi totuşi atrăgător. Perfect, doar într-un cuvânt. *smile*
Titlul ales mi se pare potrivit. Ok, poate încă nu înţeleg la ce referă, dar sunt sigură că pe parcurs îmi voi da seama. N-ai menţionat numele celei din punctul căruia poveşti, presupun că îl vei spune în capitolul doi sau trei. Enieui. Până acum n-am mai citit poveşti/cărţi/ficuri cu drogate, deci pentru mine poţi numi asta un început. Un început chiar foarte bun, căci felul în care-ai scris tu a reuşit să-mi aducă un zâmbet pe buze şi să mă facă să mă gândesc ce se va întâmpla în viitorul capitol. Oricum, ai reuşit să mă ţii în suspans. Sunt uşor uimită să văd că n-ai primit vreun comentariu, dar poate că şi ceilanţi useri, ca şi mine, suferă de lene. :]] sau n-au timp. Aşa, să revenim.
N-am observat vreo greşeală de tastare/exprimare, plus că-mi place aşeazarea în pagină. Ai descris sentimentele fetei perfect, în cât am înţeles ce-a simţit ea în decursul aniilor. Naraţiunea este bună, descriearea la fel, dialog n-am ce comenta căci n-ai avut vreo replică or smth.
Sper să te ţii de acest fic căci pare promiţător. Aştept continuarea şi te-aş ruga, dacă vrei şi dacă poţi, să mă anunţi şi pe mine când îl postezi. Mulţumesc anticipat. ^^

XoXo, Mad Hatter.

Capitolul II


În fiecare persoană pe care o vedeam la costum găseam o ființă morocănoasă, plictisită și sictirită de aerul new yorkez. Pe de cealaltă parte eram eu. Mă aflam în acest loc de aproape o lună timp în care am dormit prin gări și pe bănci în parc, dar totuși eu vedeam partea plină a paharului. Dacă reușeam aici reușeam oriunde. Dar de unde să încep? Acum câteva zile văzusem într-un parc un grup de skateri. Cum eu aveam fler și șarm poate aș fi avut și noroc să găsesc un loc în care să stau. M-am așezat pe o bordură și i-am privit. Mi-am aprins o țigară. Mi-am aprins-o și pe a doua. La a treia deja mă luaseră toți nervii. Alo? E cineva o clipă atent la mine? Aici este o pizdă dispusă la orice pentru o masă caldă și un acoperiș deasupra capului. Dar drace, cum ziceam, șarmul, flerul sau norocul au sosit la timp. În spatele meu se afla un tip exagerat de înalt, cu un hanorac pus la nimereală și niște teniși jegoși. Când m-am uitat mai bine la chipul lui puteam spune că este chiar arătos. Slab, dar în același timp bine făcut. Și-a dat jos hanoracul și l-a aruncat lângă niște rucsace după care a privit grupul ce îl aștepta. A făcut un semn din mână ceva de genul ‚continuați nu vă sfiiți’ și și-a întors atenția din nou asupra mea.

M-a studiat din cap până în picioare. Liniștea asta și rigiditatea expresiilor lui mă scoteau din sărite. Mi-am dat ochii peste cap fapt care l-a făcut să schițeze un zâmbet. S-a apropiat de mine și mi-a desfăcut părul din coc. Și-a ațintit privirea asupra feței mele. Sunt sigură că îl atrăgeau buzele mele, mari și voluptoase. În afară de buze nu îmi plăcea nimic la mine. Eram slabă și vlăguită de droguri, abia dacă atingeam patruzeci și cinci de kilograme la un metru șaptezeci. Părul meu era lung până la fund, avea zeci de nuanțe, de la negru la albastru, blond, verde, caramel și dumnezeu mai știe câte altele pentru că mulți făcuseră experimente pe mine. Era totuși cât de cât curat pentru că acum două zile mă spălasem într-o benzinărie. Nu eram machiată pentru că numai la aspect nu îmi stătea gândul. Căram după mine un rucsac amărât cu câteva tricouri și niște pantaloni.

Revenind la brunetul din fața mea, pot să spun că în afară de faptul că nu începea o discuție totul era perfect la el. Mă atrăgea cel mai mult ochii lui, unul căprui și celălalt pe jumătate verde, foarte bine conturați de părul lui brunet. Mi-am aprins încă o țigară. Eram ca în filmele cu proști. Ne studiam îndelung și niciunul nu zicea nimic. Mi-a luat țigara și și-a aprins și el una. Am încercat să o iau înapoi pe a mea, dar o ridicase sus, așa cum un frate mai mare îi face în ciudă celui mai mic cu o acadea.

- Dă-mi-o, i-am zis pe un ton pe care nici nu mă așteptam să îl am vreodată. Un ton umil, înghenunchiat de un amărât de copchil. Nici nu cred că aveam mai mult de nouăsprezece ani.
Mi-a întins țigara fără ca nici măcar să nu se uite la mine, după care m-a lăsat singură, ducându-se la amicii lui. Sunt sigură că avea așteptări mult mai mari de la mine. Sunt sigură că faptul că m-am simțit inferioară l-a făcut să își îndepărteze atenția și interesul de la mine. Dar nu, eu nu sunt așa. A fost o scăpare, una care nu se va mai repeta. L-am urmat, treptat, pas cu pas. În momentul în care s-a oprit, m-am oprit și eu. S-a întors și a știut că sunt acolo. M-a întrebat numai din privire ce dracu’ mai vreau.

- Nimeni nu îmi întoarce spatele.
De data asta glasul meu era așa cum trebuie. Autoritar, fără spaimă, fără temeri. Brusc ochii lui s-au luminat. Le-a făcut din nou un semn amicilor lui după care m-a luat de după gât. S-a desprins de mine aplecându-se să îmi ia rucsacul și în același timp și hanoracul lui. După aceasta nu m-a mai atins. Am mers printre niște blocuri, urmându-l ca un mielușel. După mai bine de zece minute afurisite l-am întrebat indignată.

- Unde dracu’ mergem?
Mă așteptam din nou la o liniște înmormântată în propriile cuvinte, dar spre surprinderea mea și el știa să vorbească.
- Credeam că nu mai întrebi. Te-am văzut și acum două săptămâni în fața unui magazin și mi-am zis că ești o fată pe care trebuie să pun mâna. Dar tu nu ești din zonele astea, așa că nimeni nu știa nimic de tine.
- Să pui ce pe mine? Sunt un premiu câștigat la tombolă?
- Radical din nimic rezultă o infinitate de posibilități, iar tu ești una dintre ele.
- Ce radical?
- Vrei să mănânci ceva? Mergem la mine acasă. După asta poți să faci și o baie.
Inima mea bătea ca un negru la tobe. Eram așa fericită. Mâncare caldă, băiță bună și poate și un pat comod. Ei bine, știi când viața îți dă lovituri sub centură? Ăsta a fost unul dintre acele momente. În loc de o casă primitoare am găsit mai mult o cocină cu haine, mâncare, conserve, cutii de bere și care în mod abstract mirosea a iarbă, iar baia era de asemenea un lagăr de exterminare.

- Știu că nu e mult, dar poți sta aici dacă vrei.
- Ești vreun clarvăzător sau ce? De unde ai știut tu ce vreau eu.
- Am metodele mele, îmi răspunse el pe un ton care m-a scos din sărite.
- Ai pe dracu’. Ce ai făcut, m-ai urmărit? M-ai urmărit ca să vezi că sunt o drogată venită din țara nimănui care ar face orice pentru niște bani? Ei bine nu e așa.
- Ce ai luat, mă întreba el îngrijorat.
- Ce p*** mea îți pasă?
Mă prinse de mâini și nici că îmi dădea drumul. M-a strâns la piept iar eu, ca o proastă am început să plâng.

Vai, cat de mult a putut sa imi placa replica: "- Ce p*** mea îți pasă? " . Trebuie sa recunosc ca m-am indragostit de replica asta, ma amuza foarte tare cand o fata vorbeste in felul asta.
Personajul principal pare foarte interesant. Imi place de ea. Mi-am facut o idee in mare despre cum ar fi, cum ar gandi, dar astept mai multe detalii despre personalitatea ei - poate si un nume pe viitor. Oh si da, asta da viata zdruncinata. Sper ca o sa fie totusi bine si pentru ea, macar acum, in al dois'pelea ceas.
Si tipul secsy: > oh da... ochi fain, inalt, de treaba. Ce ti-ai mai putea dori? Habar nu am. Oricum tipul asta nu imi miroase a bine. Serios, cand l-am vazut prima data intrand in peisaj m-am gandit ca o sa fie vreun tip bogat sau ceva, dar cand ai inceput sa descrii locul in care a dus-o, ei bine... cam ciudat, ce pot sa zic. Nu vreau sa ii faca probleme tipei [pe care o iubesc].

Imi place cum descrii. Scrii foarte liber. Adica imi place ca nu te chinui cu tot felul de cuvinte complicate, cu mii de sensuri si bla bla-uri de genul asta [scriam si eu intr-o perioada asa si e naspa]. Mai nou imi place felul asta de a scrie, libertin.
Un lucru care nu imi place: capitolele prea scurte. Ar fi frumos daca ai incerca sa le faci ceva mai lungi, pentru ca daca unesti spatiile alea dintre paragrafe, devine cam micuta treaba.

Cam asta ar fi tot momentan.
Bafta in continuare la scris si sa ma anunti si pe mine, te rog, cand pui continuarea.

Capitolul III


O melodie spunea că trebuie să privim viața ca printr-un pistol încărcat, apoi să țintești către soare pentru că doar astfel te vei putea elibera. Ce noroc aș fi avut dacă ar fi funcționat și în cazul meu. Am avut de zeci de ori un pistol în mâna stângă și o decizie de luat în mâna dreaptă. Mi-l pusesem la tâmplă de nenumărate ori. Uneori era încărcat alteori era gol. Când era gol aveam curajul să trag. Când era încărcat și eram pe punctul de a-l apăsa mă opream și mai luam o doză, care să mă facă să ‚gândesc mai bine’. Uitam instantaneu ce acul îmi atingea vena de gândurile sinucigașe și mă bucuram de moment. Familia mea, mai exact mama nu bănuia ce fac. Niciodată nu își dădea seama dacă eram drogată, beată sau tocmai fusesem violată. O singură dată și-a dat seama că ceva nu este în regulă și anume când am venit acasă plină de sânge și i-am spus că m-am bătut cu un băiat pentru că mă pipăise. Defapt nu era nici pe departe adevărat. Încasasem o bătaie de la unul dintre dealeri pentru o datorie mai veche pe care am achitat-o pe cale orală mai târziu. Trebuie să ai noroc mare ca să nu mori în lumea asta, dar trebuie să fii un ghinionist ca să te naști.

M-am trezit udată de picături de ploaie. Eram pe o bancă într-o stație de autobuz. Și puteam să jur că întâlnisem un tip ieri într-un parc. Imaginația îmi juca feste. Mi-am luat rucsacul și am început să colind orașul prin ploaie. Și totuși părea atât de real. Și sărutul acela fusese plin de pasiune. Și felul în care am făcut sex după ce am băut câteva beri. Fusese incredibil. Fusese drăgăstos și brutal. Mă mușcase de umeri, gât, picioare, pe unde apucase. Mă mușcase și știu că m-a durut. Dis-de-simineață am părăsit micul apartament sărăcăcios. Dracu’ să le ia de droguri. Mă las. De mâine mă las. Numele brunetului era Antonnio. Antonnio, skaterul cu cei mai luminoși ochi din New York.

Am intrat în primul bar care arăta ca una bucată cocioabă cu terminați ca mine în încercarea de a face rost de niște marfă. Eram foarte bună la asta, păcat că nu am vrut niciodată să mă fac dealer. Prea multe responsabilități, prea mult chin, prea multă futere de utere. Plus că nici nu ar fi ajuns marfa la cumpărător pentru că eram prea dependentă ca să împart cu altcineva. Bine că totiși existau oameni care aveau de gând să îmi facă viața frumoasă și care ar fi dat orice pentru un amic ca mine. Pardon, o amică. M-am îndreptat către prima masă unde un tip cu dreduri își savura țigara și berea.

- Scuză-mă că te întrerup din activitate, dar locul acesta este liber? Am întrebat cu cea mai ștrengărească atitudine posibilă.

- Liber pentru tine, răspunse rastafarianul.

L-am studiat în mai puțin de zece secunde. Părul șaten deschis prins cu o bentiță multicoloră, piercinguri, tricou galben larg, brățări colorate ca steagul Jamaicăi, ochi verzi.

- Suna a combinație, puiule.

- Ce sună? Mă întrebă el absent.

- Îmi sună telefonul. Apropo, ai ceva natural?

- Organic vrei să spui?

- Organic, da. Ai sau nu?

- Ce-i cu graba asta frumoaso, viața trebuie trăită. Da, organic și nu numai. Cât vrei?

- Cât să ajung la stele, am răspuns deja imaginându-mă pe un unicorn care vomita un curcubeu.

- Se rezolvă imediat.

Scoase dintr-o gentuță un joint pe care mi-l pasă pe sub masă. I-am simțit textura. Chiar era al naibii de organic. Abia așteptam să îi dau foc și să îl savurez, ca pe o curvă virgină dusă la export. Fund ferm, picioare lungi, interior nedescoperit încă.

- Face douăzeci, mă trezi el din nou la realitate.

- Douăzeci de ce? Douăzeci de minute? I-am dat de înteles că doar așa puteam plăti prețul.

- Fă-le treizeci și mai primești bonus unul.

Bingo, bingo, bingo. Ziua mea norocoasă. Nici dacă aș fi câștigat la loto nu aș fi putut fi atât de încântată. Bine aș fi putut. Dacă era să iau potul cel mare nu aș fi fost acum în hruba asta căutând hrană și pândind ca o tigroaică. A lăsat cinci dolari pe masă pentru bere apoi m-a luat de mână și m-a dus afară. Am luat un taxi care după nici cinci minute a oprit în fața unui complex de blocuri. Imens loc, să mor de nu. Am urcat șase etaje de am simțit că îmi crește barba. Mă dureau picioarele. Când a deschis ușa m-am trântit pe primul scaun din fața mea. M-am uitat în jur. Un loc plin de cultură, nu alta. Tot felul de statui și chestii din lemn, postere cu Bob Marley, miros de cannabis și pe fundal în surdină ‚No woman no cry’. Avea să fie o seară de sex rastafarian.
Mi-a întins o cutie cu chibrituri. Mi-am aprins obiectul muncii și l-am savurat. După cinci fumuri mi se uscase gura. Deja aveam impresia că un elefant vrea să iasă prin perete.

- Ziggy, auzeam undeva pe fundal.

- Cine naiba e Ziggy?

- Eu sunt Ziggy, îmi răspunse blondul. Defapt Zaharia.

- Eu sunt Camille.

M-a sărutat fără niciun preaviz. Și-a coborât mâinile pe spatele meu. Mă lua în brațe, mă răsfăța, mă desfăta. Mă dezbrăca ușor. Mă mai lăsă, mai trăgea un fum. ‚Don’t worry, be happy’ se auzea acum. Începeam să fiu din ce în ce mai lucidă. Din cauza experienței, efectul nu mă mai ținea atât de mult. O lumea minunată se înfățișa înaintea mea. New York, să-mi bag p*** de nu te iubesc. Telefonul lui Ziggy suna nestingherit. L-a luat și l-a închis apoi l-a aruncat pe jos. S-a concentrat din nou asupra mea. Mă mușca, mă atingea. Simțeam că într-adevăr, sexul era o artă și nu doar ceva făcut din obligație. Am fost amândoi de acord să pictăm acest tablou. Nu aveam cum să nu iasă o capodoperă. Și-a băgat-o în mine cu putere. Mă trăgea de păr și cânta în surdină versurile de pe casetă. Următoarea melodie a picat cât se poate de bine: ‚One love, let’s get tougether and feel alright’. Fără prezervativ, așa operam de obicei, doar că acum el insistă. O să mă duc să îmi fac un control oricum. Mâine. Azi fac sex. Mult sex.

Ziggy, rastafarianul cu care am făcut-o de șase ori într-o singură zi.

Hello dear.
Dacă tot mai rugat să trec pe aici, în sfârşit am reuşit să ajung pe la acest fic pe care aveam în plan să îl citesc de ceva timp, dar de fiecare dată apărea altceva. În fine let's see.
Titlul- mi se pare nice, chiar dacă până acum nu văd încă legătura între acesta şi ce ai scris.
Ideea este interesantă şi ţinând cont că ai postat câteva capitole am reuşit să îmi formez o opinie, după cum spuneam este interesantă sper că vei reuşi să o faci mult mai spectaculoasă ca să zic aşa.
Descrierea este prezentă în cantităţi foarte mari, dar încă nu ai reuşit până acum să mă dea pe spate, adică tot ce a povestit personajul mi s-a părut monoton chiar dacă a făcut ,,nu ştiu ce cu nu ştiu cine'' nu a reuşit să mă captiveze. Aceea înşiruire de ,,evenimente'' din viaţa ei, devine la un moment dat plictisitoare. Încearcă să te axezi mai mult pe sentimente, adică ai avut nişte momente pe care le-ai fi putut descrie şi pune în valoare atât de bine şi pe care le-ai trecut cu vederea. Ai putea să te legi de ceea ce simte când e lucidă sau chiar şi când e drogată, ar putea ieşi ceva mult mai plăcut. Am văzut că faci propoziţii destul de scurte şi din această cauză apar repetiţiile, fă fraze mai ample astfel eviţi aceste repetiţii ( dar asta nu înseamnă că frazele trebuie să fie kilometrice, pentru că altfel rişti ca cititorul să se piardă). Mai lucrează la descriere după cum am mai spus şi încearcă să faci totul să devină mult mai dinamic, astfel vei reuşi să faci naraţiunea ceva mai reuşită, pentru că descrierea acaparează totul. Dialogul cât a fost ( destul de puţin) a fost ok se putea şi mai bine. Uite ai putea să mai adaugi ceva dialog pt a da dinamică ficului. Acţiunea mi s-a părut destul de grăbită, după cum am mai spus ai trecut cu vederea unele lucruri pe care le-ai fi putut scoate în evidenţă.
Despre personaj, Camelle parcă o cheamă mi se pare a fi lipsită de inhibiţii, total dezinteresată de ceea ce i se întâmplă şi ocupată doar de satisfacerea plăcerilor, face totul într-un mod mecanic, mi se pare lipsită de un scop mai concret, aş fi vrut să îi fie puse mai mult în valoare sentimentele, adică într-un mod mai profund.
Am văzut câteva greşeli în ultimul capitol plus acele repetiţii. Mă bucur că scrii cu diacritice, dar nu îmi palce că ai împărţit capitolul în atât de multe paragrafe.
Well cam sper că nu te va supăra acest comentariu, în orice caz dacă te-a deranjat în vreun fel pm şi se rezolvă. Am încercat să îţi scot în evidenţă ceea ce mai trebuie lucrat cam atât.

P.S. AÅŸtept nextu.

Capitolul IV


Acum regret enorm de mult că nu am ținut evidența mai clară a locurilor pe care le-am vizitat. După momentul Ziggy, ceva s-a schimbat în mine. M-am angajat la o benzinărie unde adoram să mă aflu. Mirosul de benzină mă făcea să mă simt bine. După nici două săptămâni mi-am permis să dau prima rată pentru o garsonieră. Nu îmi trebuia o casă mare, ci doar un loc la care în mod abstract, să mă pot întoarce. Câștigam bine, deoarece nu mereu scoteam bonul fiscal, iar în chitanței spuneam că sunt ‚pierderi’ și că pompele ar trebui inspectate mai bine. Cunoscusem un tip, Alec Dernier, un superb francez al cărui accent mă omora cu zile. Venise să își alimenteze motorul. După două ore venise să cumpere o gumă. Îmi spunea că stătea aproape, dar mințea. Prima casă era la zece minute. Benzinăria era amplastă pe marginea unei autostrăzi, în mijlocul pustiului. A doua zi eram liberă. Nici nu mă trezisem bine că telefonul mi-a sunat. Unul dintre colegii mei mi-au spus că sunt căutată de cineva care insistă să mă vadă. Am luat autobuzul, apoi am coborât la metrou. După două stații am coborât și am luat taxiul. Nu mare mi-a fost surprinderea când l-am întâlnit pe Alec din nou.

- De trei ori în două zile? Cu ce te pot ajuta, l-am întrebat pe un ton foare mămos, asemeni unui părinte care vrea să fie util.

- De obicei nu aș fi avut curajul să spun asta nimănui, dar văd în tine ceva și îmi pari o persoană minunată. Aș vrea să ieși cu mine.

Simțeam emoția din glasul lui. Era un copil încă necopt care se amorezaze de o persoană ce abia reușea să se mențină la suprafața apei. Inițial am vrut să îl refuz, dar mi-am zis, ‚de ce nu?’ Era un bărbat foarte frumos, dar cum am spus, încă necopt. Eram sigură că îmi putea oferi o noapte frumoasă. Ar fi fost norocosul cu numărul trei, dar nu cel din urmă. După el avea oricum să vină altul. Așa eram eu. Vroiam să mă schimb. Vroiam să am o relație stabilă, dar știam că oricine înlocuia pe oricine în această lume.

Am ajuns la un bar foarte frumos. Eu eram îmbrăcată cu o pereche de jeanși scurți, un tricou pe care scria ‚vegetarian since tomorrow’, iar în picioare aveam niște opincuțe. De obicei mă îmbrăcam în negru și cât mai acoperită pentru că aveam complexe asupra faptului cum arătam. Aveam sânii micii și fundul mare. Lumea zicea că este atât de mare pentru că îmi place să o iau pe la spate, dar era doar o moștenire genetică.

Mi-am aprins o țigară. Un chelner chel mi-a zis că pot fuma doar în sala specială. Ne-am mutat de la masa noastră. Am trecut printr-un hol. Acolo m-am oprit. Am aruncat țigara pe jos. Am stins-o, apoi l-am sărutat pe Alec. Acesta a fost surprins de gestul meu. M-am coborât pe trupul lui și m-am oprit în dreptul organului. Eram cea mai mare curvă a momentului. Acesta încercă să mă facă să înțeleg că nu își dorește asta, sau cel puțin nu aici.

Mi-am băgat p*** în localul lor de nefumători cu săli speciale pentru handicapați. L-am luat de mână și ne-am urcat pe motor. I-am explicat cum să ajungă la mine acasă. Începusem să cred că este un pămpălău. Am ajuns în dreptul ușii mele. Am deschis-o și brusc brațele lui m-au ridicat. Mi-am înconjurat picioarele în jurul taliei lui și ne-am sărutat cu adevărat. M-a trântit cu capul de perete. Am scos un ‚au’ în șoaptă. Îmi plăceau cei care mă tratau violent și nu mă protejau ca pe un porțelan. Mi-a rup tricoul meu bio. Avea o putere incredibilă. Nu i-a luat mult să anticipeze unde se afla patul. M-a trântit pe pat apoi mi-a tras pantalonii de pe mine. Și-a dat jos tricoul. Cureau nu se desfăcea și m-a bufnit râsul. Am râs isteric preț de câteva secunde. Mă simțeam chiar bine. A aruncat-o cât de departe a putut apoi și-a tras pantalonii cu tot cu boxeri. Mi-a dat jos chiloții și a început să mă masturbeze. De cele mai multe ori ei, partenerii mei, cei mulți și fără nume sau figură, și-o băgau pur și simplu.

Alec încerca să îmi ofere anumite plăceri. Plăceri de care aș fi avut nevoie acum trei ani când un drogat m-a violat în baia unui club. Nu am suferit prea mult pentru acel moment din pricina faptului că acel individ a murit la o lună după incident. Fusese ucis. În lumea asta orice lucru are mai multe laturi. După ce mă udasem, și-a băgat-o ușor în mine. Încerca să poarte o discuție cu mine, lucru care nu prea îi ieșea. Mă întreba dacă mă doare, dacă e ceva ce nu îmi place, dacă mă simt inconfortabil. Prea multe întrebări. Mi-a sărit țandăra și i-am spus.

- Fute-mă odată, că nu sunt virgină în p*** mea.

I-am observat reacția. Nu se aștepta ca eu să fiu o asemenea bestie. Și-o scoase din mine și se dădu jos din pat. L-am văzut cum își aduna hainele. Tot ce am mai auzit a fost sunetul ușii închizându-se, după care am adormit. Conduce moartea pe două roți și se sperie de o pizdă care înjură. Bărbații, cine îi înțelege?

Hello dear I came here again.
Chiar voiam să văd ce s-a mai schimbat. Se pare că ai ascultat cât de cât ceea ce ţi-am zis. Se pare că cel puţin în prima parte a capitolului, am reuşit să văd descriere, dar tot ar mai fi mers . Din nou vreau să îţi spun că ar trebui să faci fraze mai lungi, pentru că aşa ţi-am zis eviţi repetiţiile şi aţiunea nu mai pare atât de grăbită, pentru că a fost adică încearcă să o mai încetineşti. Am văzut câteva greşeli, dar o să menţionez doar una şi anume acel ,,vroiam'' forma corectă este voiam. Dialogul destul de puţin şi cred că ai putea să mai lucrezi puţin la el. Aşa despre personaj îmi menţin aceeaşi părere. A da, voiam să îţi zic să scrii cenzurat acele cuvinte, la fel ţi-ar fi zis şi un moderator dacă ar vedea. Cam atât, aştept nextu şi încearcă să faci capitolele ceva mai lungi. Bye, bye.