29-04-2011, 06:24 PM
Vaaai, mersi fetelor pentru comentarii. Apreciem foarte mult asta >:d<. Acum să nu mă omorâţi dacă am greşit cu ceva dar deh, e făcut în grabă. Yeah, i know, nu trebuia să mă grăbesc, dar na, aşa-s eu :)). Acum bucuraţi-vă de capitolul 2 dragelor.
Am tresărit şi am deschis ochii. Spaima îmi clocotea în piept de parcă ar fi fost o pasăre prinsă în plasă, zbătându-se să se elibereze. Mi-am lipit palma de coaste pentru a-mi potoli bătăile inimii. Pentru o clipă am zăbovit între starea de veghe şi cea de somn, ca şi cum o parte din mine rămăsese captivă în vis. Simţeam că plutesc, uitându-mă la propriul meu trup de sus, de la mare înălţime, la fel ca balaurii de piatră ce rânjeau la trecători de pe acoperişul catedralei Santa Maria del Fiore. Camera îşi recăpătă conturul. Mă aflam în siguranţă în patul meu. Treptat, ochii mi se obişnuiră cu întunericul. Scăpasem de oamenii sfrijiţi, cu ochi de antracit, ce mă bântuiseră toată noaptea. "Nu mă mai pot ajunge acum." Cuvintele săpate în piatră, mai mult imagini decât litere, care pentru mine nu însemnau nimic, dispăruseră ca un fuior de fum în aerul toamnei. Şi focul se risipise, lăsându-mi o singură amintire. O prevestire? Sau doar un coşmar? N-aveam de unde să ştiu şi parcă îmi era şi frică să aflu. Şi totuşi ce a fost acel sunet ce mă trezise? Oftez şi mă ridic din patul răvăşit, auzindu-mi oasele cum trosnesc. Clipesc des când trag draperiile, deranjată de brusca pata de lumină ce inundă camera. Am inchis puţin ochii, deschizându-i mai apoi şi am zâmbit scurt. Astăzi urma să îmi iau rămas-bun de la Florenţa. Să spun adio unui capitol încheiat în viaţa mea. Era vremea ca eu să-mi scriu singură scenariul vieţii. Să-mi controlez fiecare pas pe care îl fac, bun sau greşit. Îmi ridic privirea spre cerul albastru ce anunţa noi începuturi peste tot şi zâmbesc larg. Mă îndrept spre baie mai apoi, dând drumul la apă. Îmi las hainele să cadă pe gresia albă şi păşesc sub jetul fierbinte de lacrimi ce îmi mângâiau cu blândeţe chipul uşor palid. Răsuflu uşurată şi mai mult mulţumită, bucurându-mă de acel minunat tratament. Ies după zece minute şi îmi acopăr trupul puţin înroşit cu un prosop moale, deschizând uriaşul dulap. Mă îmbrac rapid cu hainele pregătite de mătuşa mea, apoi mă privesc în oglindă, contemplându-mi trupul. Ochii mari şi albaştri asemeni mării, buzele pline şi rozalii şi părul lung, argintiu. Clipesc de câteva ori, apoi zâmbesc copilăreşte ieşind din cameră. Îl văd pe Eric, fratele meu, trăgând leneş după el o valiză şi îmi dau seama de unde venise zgomotul care m-a trezit.
-Ţi-a dat Dumnezeu mâini ca să le foloseşti, spun sec. Cobor în urma lui, mişcându-mă în reluare, asemeni şatenului. Oh, şi să nu mai uităm şi de picioare. Acum mişcă-te naibii mai repede că nu stau toată ziua după tine! adaug uşor iritată. Îl aud cum începe să râdă.
-Ia-o încet Alessandra, ce te grăbeşti atât? Mai avem destul timp până plecăm. Relaxează-te, spune vesel şi mă privi zâmbind larg. Oftez uşor, clătinând din cap.
-Eşti un aiurit, spun, iar el îmi scoate limba, chicotind mai apoi. Reuşesc într-un final să ajung la parter şi intru în bucătărie. Mătuşa mea îmi zâmbeşte blând şi îmi pune o farfurie cu mâncare în faţă după ce mă aşez.
-Poftă bună, spune şi mă mângâie uşor pe cap. Îi mulţumesc, şi îmi închid ochii, bucurându-mă de atingerea ei, apoi încep să mănânc în linişte. Nu după mult timp, Eric se aşază lângă mine, zâmbind prosteşte.
-Când îţi văd zâmbetul ăla, îmi vine să-ţi dau una, spun, zâmbind inocent.
-Mda, ce să-ţi spun, spune şatenul maimuţărindu-mă. Îmi dau ochii peste cap.
-Tu sigur ai 19 ani? întreb, apoi mă ridic, ducând farfuria goală pe bufet. O aud pe Beth chicotind şi rânjesc. Mătuşa mea era cea mai bună şi îmi părea extrem de rău că trebuia să o las aici. Ochii aceea de culoarea ambrei ce îmi ofereau linişte de fiecare dată când eram agitată, părul roşcat asemeni focului buzele mici şi statura mignonă aveau să-mi lipsească enorm de mult. Privesc ceasul şi observ că peste jumătate de oră trebuia să plecăm. Beth îmi urmări privirea şi zâmbi uşor.
-Jumătate de oră? Ce puţin timp a mai rămas, spune încet iar eu o privesc. Oftez scurt.
-Aşa este, spun. Îl privesc pe Eric. Ai ceasul ăla la mână degeaba. Mai verifică-l din când în când. Mişcă-te acum! adaug, serioasă şi mă îndrept spre holul imensei vile pentru a mă încălţa. Îmi iau în picioare teneşii. Nu mai aveam răbdare. Vroiam să plec, să ajung în Londra cât mai repede. Îmi iau valizele şi ies afară. Trag aer în piept, minunându-mă de acel peisaj divin. Mireasma proaspătă de iarbă în care mai străluceau încă picăturile de apă începuse să se amestece cu mirosul dulce al florilor şi cu cel uşor amărui al frunzelor bătrânilor stejari. Mă îndrept spre maşina ce ne aştepta în faţa porţii. Şoferul mă salută scurt, apoi deschide port-bagajul, luându-mi bagajele din mână. Privesc strada pustie la acea oră destul de matinală şi oftez. Îmi vor lipsi minunatele locuri ale Florenţei. Aici se afla tot trecutul meu. Îmi trec mâna prin păr, apoi mă întorc în curte, dar nu intru în vilă. Mă aşez pe leagănul din grădină, jucându-mă cu căştile ipod'ului. După ceva timp uşa de la intrare se deschide, iar Beth şi Eric ies afară. Mă ridic cu greu în picioare şi merg spre ei.
-Începem o nouă etapă a vieţii noastre surioară, spune şatenul şi mă îmbrăţişază. Zâmbesc şi aprob scurt din cap, negăsindu-mi cuvintele. Nu aveam ce să spun, de fapt avea, dar ştiam că dacă deschideam gura voi începe să plâng. Urma să las în urmă locurile pe care le iubeam, inclusiv pe mama. Cum o voi mai vizita? Trag aer în piept. Mă întrebam de ce tata fusese de acord să o înmormânteze aici, în Italia. Ştia că vom pleca de aici şi totuşi alesese acest loc.
-Eşti bine? vocea caldă a mătuşii mele, mă trezi din visare. Am aprobat scurt.
-Să mergem, spun şi privesc scurt cerul, apoi mă îndrept spre maşină. Urc pe bancheta din spate, nerăbdătoare. După ce Eric şi mătuşa mea urcară şi ei, şoferul porni maşina, plecând din faţa vilei. Puţin câte puţin, pagini ale vieţii mele se risipeau în vânt, rămânând simple amintiri pe un fundal abstract. Mi-am întors privirea, privind parbrizul, apoi am oftat. Era timpul să mă desprind de aceasta lume de vis, pentru că Florenţa asta era acum, o lume de basm, un vis ce se destramă. Am ajuns în scurt timp la aeroport. Am coborât din maşină şi am privit uriaşul aeroport. Şoferul ne luă bagajele şi se îndreptă spre intrarea în clădire, în timp ce Beth ne îmbrăţişa. Ne-am luat rămas-bun, iar eu cu Eric am mers spre terminal. Am urcat în avion, aşezându-ne la locurile noastre. Închid ochii, lăsând somnul să mă cuprindă uşor, uşor. Nu ştiu cât timp a trecut, dar vocea lui Eric mă trezi. Deschid ochii, privind în jur.
-Trezeşte-te, trebuie să aterizăm, spune cu o voce joasă şi eu aprob mecanic, încă procesând ce îmi spunea el. Îmi duc mâna la gură şi casc încet, apoi îmi aranjez părul ciufulit. Trag aer în piept şi privesc pe mica fereastră din stânga mea nereuşind însă să văd ceva. Era înorat. Oftez scurt iar apoi îmi pun centura. Nu durează mult până să aterizăm. Eric se ridică şi mă priveşte zâmbind. Îi răspund la zâmbet, urmându-l. Ieşim din avion şi ne îndreptăm spre un taxi după ce ne luăm bagajele. Ne urcăm în maşină şi şatenul îi indică şoferului adresa unde trebuia să meargă. Tata ne cumpărase o casă în apropierea liceului, în cartierul Notting Hill. Eram încântată că mă afla aici. Visasem de mult să pot învăţa aici, iar acum eram aici. Am zâmbit larg când am ajuns acasă şi am coborât din taxi fugind spre intrare. Eric mă urmă, ducând bagajele împreună cu şoferul. Am intrat înăuntru şi am privit în jur. Deşi vroiam să văd casa nu aveam timp. Trebuia să ajung la liceul. Mi-am luat geanta pe care o lăsasem jos şi l-am sărutat pe şaten pe obraz.
-Am plecat, ne vedem diseară, spun iar acesta încuviinţă. Ies din casă şi urc în acelaşi taxi, rugându-l să mă duc la liceul "Heaven". Acesta aprobă şi porneşte maşina. Ajungem rapid acolo şi îi plătesc, ieşind afară. Intru în curtea liceului şi privesc în jur. Atât de mulţi adolescenţi. Mă îndrept grăbită spre clasa unde urma să învăţ şi când ajung la uşă mă lovesc de cineva. Mă dezechilibrez şi aproape cad, dar cel în care am intrat mă prinde de mână trăgându-mă spre el. Tresar când acesta mă priveşte.
-Scuze domnisoara, spune pe un ton destul de rece. Îmi dă drumul la mână după ce observă că mi-am recăpătat echilibrul. M-am înroşit uşor din cauza emoţiei şi a stânjenelii.
-Nu-i nimic, imi cer scuze, spun şi după câteva clipe el deschide uşa lăsându-mă să intru. Păşesc din clasă, toţi elevii privindu-mă curioşi. Dirigintele mă priveşte dur.
-Domnisoara Alessandra, sunteti noua si totusi ati intarziat? întrebă, vocea lui groasă răsunând în toată clasa. Am tresăt şi mi-am lăsat privirea pentru moment în jos. Mi-am ridicat-o după câteva clipe, văzând că profesorul privea undeva în spatele meu oarecum speriat.
-Domn' diriginte, eu am retinut-o pe hol, vre-o problema? spune băiatul de care mă lovisem la uşă, iar bărbatul clătină din cap în semn negativ şi apoi ne pofti la loc. L-am obervat pe brunet îndreptându-se spre o bancă din fundul clasei şi m-am aşezat şi eu jos. Trebuia să mă prezint şi nu aveam niciun chef. am oftat, lăsându-mi capul pe bancă.
Alessandra.
Eric.
Capitolul 2.
Alessandra P.O.V.
Alessandra P.O.V.
Am tresărit şi am deschis ochii. Spaima îmi clocotea în piept de parcă ar fi fost o pasăre prinsă în plasă, zbătându-se să se elibereze. Mi-am lipit palma de coaste pentru a-mi potoli bătăile inimii. Pentru o clipă am zăbovit între starea de veghe şi cea de somn, ca şi cum o parte din mine rămăsese captivă în vis. Simţeam că plutesc, uitându-mă la propriul meu trup de sus, de la mare înălţime, la fel ca balaurii de piatră ce rânjeau la trecători de pe acoperişul catedralei Santa Maria del Fiore. Camera îşi recăpătă conturul. Mă aflam în siguranţă în patul meu. Treptat, ochii mi se obişnuiră cu întunericul. Scăpasem de oamenii sfrijiţi, cu ochi de antracit, ce mă bântuiseră toată noaptea. "Nu mă mai pot ajunge acum." Cuvintele săpate în piatră, mai mult imagini decât litere, care pentru mine nu însemnau nimic, dispăruseră ca un fuior de fum în aerul toamnei. Şi focul se risipise, lăsându-mi o singură amintire. O prevestire? Sau doar un coşmar? N-aveam de unde să ştiu şi parcă îmi era şi frică să aflu. Şi totuşi ce a fost acel sunet ce mă trezise? Oftez şi mă ridic din patul răvăşit, auzindu-mi oasele cum trosnesc. Clipesc des când trag draperiile, deranjată de brusca pata de lumină ce inundă camera. Am inchis puţin ochii, deschizându-i mai apoi şi am zâmbit scurt. Astăzi urma să îmi iau rămas-bun de la Florenţa. Să spun adio unui capitol încheiat în viaţa mea. Era vremea ca eu să-mi scriu singură scenariul vieţii. Să-mi controlez fiecare pas pe care îl fac, bun sau greşit. Îmi ridic privirea spre cerul albastru ce anunţa noi începuturi peste tot şi zâmbesc larg. Mă îndrept spre baie mai apoi, dând drumul la apă. Îmi las hainele să cadă pe gresia albă şi păşesc sub jetul fierbinte de lacrimi ce îmi mângâiau cu blândeţe chipul uşor palid. Răsuflu uşurată şi mai mult mulţumită, bucurându-mă de acel minunat tratament. Ies după zece minute şi îmi acopăr trupul puţin înroşit cu un prosop moale, deschizând uriaşul dulap. Mă îmbrac rapid cu hainele pregătite de mătuşa mea, apoi mă privesc în oglindă, contemplându-mi trupul. Ochii mari şi albaştri asemeni mării, buzele pline şi rozalii şi părul lung, argintiu. Clipesc de câteva ori, apoi zâmbesc copilăreşte ieşind din cameră. Îl văd pe Eric, fratele meu, trăgând leneş după el o valiză şi îmi dau seama de unde venise zgomotul care m-a trezit.
-Ţi-a dat Dumnezeu mâini ca să le foloseşti, spun sec. Cobor în urma lui, mişcându-mă în reluare, asemeni şatenului. Oh, şi să nu mai uităm şi de picioare. Acum mişcă-te naibii mai repede că nu stau toată ziua după tine! adaug uşor iritată. Îl aud cum începe să râdă.
-Ia-o încet Alessandra, ce te grăbeşti atât? Mai avem destul timp până plecăm. Relaxează-te, spune vesel şi mă privi zâmbind larg. Oftez uşor, clătinând din cap.
-Eşti un aiurit, spun, iar el îmi scoate limba, chicotind mai apoi. Reuşesc într-un final să ajung la parter şi intru în bucătărie. Mătuşa mea îmi zâmbeşte blând şi îmi pune o farfurie cu mâncare în faţă după ce mă aşez.
-Poftă bună, spune şi mă mângâie uşor pe cap. Îi mulţumesc, şi îmi închid ochii, bucurându-mă de atingerea ei, apoi încep să mănânc în linişte. Nu după mult timp, Eric se aşază lângă mine, zâmbind prosteşte.
-Când îţi văd zâmbetul ăla, îmi vine să-ţi dau una, spun, zâmbind inocent.
-Mda, ce să-ţi spun, spune şatenul maimuţărindu-mă. Îmi dau ochii peste cap.
-Tu sigur ai 19 ani? întreb, apoi mă ridic, ducând farfuria goală pe bufet. O aud pe Beth chicotind şi rânjesc. Mătuşa mea era cea mai bună şi îmi părea extrem de rău că trebuia să o las aici. Ochii aceea de culoarea ambrei ce îmi ofereau linişte de fiecare dată când eram agitată, părul roşcat asemeni focului buzele mici şi statura mignonă aveau să-mi lipsească enorm de mult. Privesc ceasul şi observ că peste jumătate de oră trebuia să plecăm. Beth îmi urmări privirea şi zâmbi uşor.
-Jumătate de oră? Ce puţin timp a mai rămas, spune încet iar eu o privesc. Oftez scurt.
-Aşa este, spun. Îl privesc pe Eric. Ai ceasul ăla la mână degeaba. Mai verifică-l din când în când. Mişcă-te acum! adaug, serioasă şi mă îndrept spre holul imensei vile pentru a mă încălţa. Îmi iau în picioare teneşii. Nu mai aveam răbdare. Vroiam să plec, să ajung în Londra cât mai repede. Îmi iau valizele şi ies afară. Trag aer în piept, minunându-mă de acel peisaj divin. Mireasma proaspătă de iarbă în care mai străluceau încă picăturile de apă începuse să se amestece cu mirosul dulce al florilor şi cu cel uşor amărui al frunzelor bătrânilor stejari. Mă îndrept spre maşina ce ne aştepta în faţa porţii. Şoferul mă salută scurt, apoi deschide port-bagajul, luându-mi bagajele din mână. Privesc strada pustie la acea oră destul de matinală şi oftez. Îmi vor lipsi minunatele locuri ale Florenţei. Aici se afla tot trecutul meu. Îmi trec mâna prin păr, apoi mă întorc în curte, dar nu intru în vilă. Mă aşez pe leagănul din grădină, jucându-mă cu căştile ipod'ului. După ceva timp uşa de la intrare se deschide, iar Beth şi Eric ies afară. Mă ridic cu greu în picioare şi merg spre ei.
-Începem o nouă etapă a vieţii noastre surioară, spune şatenul şi mă îmbrăţişază. Zâmbesc şi aprob scurt din cap, negăsindu-mi cuvintele. Nu aveam ce să spun, de fapt avea, dar ştiam că dacă deschideam gura voi începe să plâng. Urma să las în urmă locurile pe care le iubeam, inclusiv pe mama. Cum o voi mai vizita? Trag aer în piept. Mă întrebam de ce tata fusese de acord să o înmormânteze aici, în Italia. Ştia că vom pleca de aici şi totuşi alesese acest loc.
-Eşti bine? vocea caldă a mătuşii mele, mă trezi din visare. Am aprobat scurt.
-Să mergem, spun şi privesc scurt cerul, apoi mă îndrept spre maşină. Urc pe bancheta din spate, nerăbdătoare. După ce Eric şi mătuşa mea urcară şi ei, şoferul porni maşina, plecând din faţa vilei. Puţin câte puţin, pagini ale vieţii mele se risipeau în vânt, rămânând simple amintiri pe un fundal abstract. Mi-am întors privirea, privind parbrizul, apoi am oftat. Era timpul să mă desprind de aceasta lume de vis, pentru că Florenţa asta era acum, o lume de basm, un vis ce se destramă. Am ajuns în scurt timp la aeroport. Am coborât din maşină şi am privit uriaşul aeroport. Şoferul ne luă bagajele şi se îndreptă spre intrarea în clădire, în timp ce Beth ne îmbrăţişa. Ne-am luat rămas-bun, iar eu cu Eric am mers spre terminal. Am urcat în avion, aşezându-ne la locurile noastre. Închid ochii, lăsând somnul să mă cuprindă uşor, uşor. Nu ştiu cât timp a trecut, dar vocea lui Eric mă trezi. Deschid ochii, privind în jur.
-Trezeşte-te, trebuie să aterizăm, spune cu o voce joasă şi eu aprob mecanic, încă procesând ce îmi spunea el. Îmi duc mâna la gură şi casc încet, apoi îmi aranjez părul ciufulit. Trag aer în piept şi privesc pe mica fereastră din stânga mea nereuşind însă să văd ceva. Era înorat. Oftez scurt iar apoi îmi pun centura. Nu durează mult până să aterizăm. Eric se ridică şi mă priveşte zâmbind. Îi răspund la zâmbet, urmându-l. Ieşim din avion şi ne îndreptăm spre un taxi după ce ne luăm bagajele. Ne urcăm în maşină şi şatenul îi indică şoferului adresa unde trebuia să meargă. Tata ne cumpărase o casă în apropierea liceului, în cartierul Notting Hill. Eram încântată că mă afla aici. Visasem de mult să pot învăţa aici, iar acum eram aici. Am zâmbit larg când am ajuns acasă şi am coborât din taxi fugind spre intrare. Eric mă urmă, ducând bagajele împreună cu şoferul. Am intrat înăuntru şi am privit în jur. Deşi vroiam să văd casa nu aveam timp. Trebuia să ajung la liceul. Mi-am luat geanta pe care o lăsasem jos şi l-am sărutat pe şaten pe obraz.
-Am plecat, ne vedem diseară, spun iar acesta încuviinţă. Ies din casă şi urc în acelaşi taxi, rugându-l să mă duc la liceul "Heaven". Acesta aprobă şi porneşte maşina. Ajungem rapid acolo şi îi plătesc, ieşind afară. Intru în curtea liceului şi privesc în jur. Atât de mulţi adolescenţi. Mă îndrept grăbită spre clasa unde urma să învăţ şi când ajung la uşă mă lovesc de cineva. Mă dezechilibrez şi aproape cad, dar cel în care am intrat mă prinde de mână trăgându-mă spre el. Tresar când acesta mă priveşte.
-Scuze domnisoara, spune pe un ton destul de rece. Îmi dă drumul la mână după ce observă că mi-am recăpătat echilibrul. M-am înroşit uşor din cauza emoţiei şi a stânjenelii.
-Nu-i nimic, imi cer scuze, spun şi după câteva clipe el deschide uşa lăsându-mă să intru. Păşesc din clasă, toţi elevii privindu-mă curioşi. Dirigintele mă priveşte dur.
-Domnisoara Alessandra, sunteti noua si totusi ati intarziat? întrebă, vocea lui groasă răsunând în toată clasa. Am tresăt şi mi-am lăsat privirea pentru moment în jos. Mi-am ridicat-o după câteva clipe, văzând că profesorul privea undeva în spatele meu oarecum speriat.
-Domn' diriginte, eu am retinut-o pe hol, vre-o problema? spune băiatul de care mă lovisem la uşă, iar bărbatul clătină din cap în semn negativ şi apoi ne pofti la loc. L-am obervat pe brunet îndreptându-se spre o bancă din fundul clasei şi m-am aşezat şi eu jos. Trebuia să mă prezint şi nu aveam niciun chef. am oftat, lăsându-mi capul pe bancă.
Alessandra.
Eric.
![[Imagine: tumblr_m5081nasq41qi2adeo1_r1_500.gif]](http://24.media.tumblr.com/tumblr_m5081nasq41qi2adeo1_r1_500.gif)
Love? No, I prefer vodka <3