24-03-2011, 01:09 AM
Sunt lenesa... stiuuuu!! Dar am venit cu next-ul.. sper sa va placa.. si scuze, inca nu l-am corectat e prea tarziu..
Capitolul 20
Nici nu mai stiu cat timp a trecut de cand stau inchisa in casa impreuna cu amintirile ce ma distrugeau incetul cu incetul. Era noapte; puteam zari luna ce-mi lumina slab camera. Stateam gemuita in mijlocul patului ravasit, purtand doar o camasa, camasa brunetului. Mirosul de mare inca se pastrase, ajutandu-ma sa-mi aduc aminte de acele clipe care mi-au schimbat viata. Cine sunt? Am uitat; nu mai sunt acea eu. Acea eu ce se credea inca o adolescenta fitoasa si rasfatata. Abia acum am reusit sa ma maturizez, abia acum: dupa impactul major ce parca mi-a distrus toate orizonturile. Maturizarea e un semn bun…poate pentru altii, dar pe mine sigur ma plictiseste. M-am plictisit sa ma gandesc toata ziua la aceleasi lucruri, care-mi fac atata rau…
Gandul imi zboara la Sasuke. Cat ne-am fugarit, ca acum sa plangem… cine-ar fi crezut?
Timpul trece, timpul spulbera totul in calea lui nelasand nimic intact. Clipele, minutele, orele, zilele, lunile, anii au trecut peste mine, ajutandu-ma sa uit. Doi ani au trecut de atunci. Doi ani in care eu credeam ca-mi voi gasi fericirea, dar nu a fost asa.
Privesc absenta podeau bisericii, analizandu-mi rochia alba ce cadea in valuri. Ochii mi se ridica asupra buchetului de trandafiri albi, care desi altcandva ma incantau, acum ma scarbeau prin puritatea lor. Inaintam cat de incet posibil spre altar, dorind sa aman inevitabilul. La bratul meu se afla tat ace ma privea cu un zambet blajin. Faceam toate astea pentru el si el credea ca o fac din dragoste.
Zecile de perechi de ochi erau atintite spre mine, parca incercand sa ma omoare, si ca sulitele sa treaca prin mine privirile lor dispretuitoare. Imi maresc ochii verzi si tristi, incercand sa vad ceva prin voalul alb. Il zaresc pe el, imbracat in costum negru si camasa alba, cu o floare alba in poept. El era. Parul brunet ii stralucea, ochii negri emanau atata caldura, iar pielea lui alba contrasta atat de frumos cu costumul si parul. Un adevarat print, pacat ca nu era pentru mine. Imi zambea cu-atata iubire, spunadnd mandru “ Ea este mireasa mea! “ .
Am ajuns. Inevitabilul se va produce de indata ce preotul ma va “ oblige†sa spun acel da nenorocit. Imi venea sa plang. Aveam nevoia sa ma descarc. De cand nu o mai facusem? De un an si jumatate, cand brunetul meu a plecat si m-a lasat singura. Unde? Nu stiu.
Impotriva vointei mele lacrimi reci, silentioase incep sa-mi alunece pe obrajii inrositi. Nimeni nu isi dadea seama din cauza voalului ce il purtam; era si el folositor la ceva. Usile bisericii se inched si o data cu ele ultima mea sansa de scapare. Imi vine sa ingenunchez cand aud vocea groasa, grozav de groasa a preotului, semn ca ceremonia incepuse.
Mai uit in spate si o vad pe Hinata zambindu-mi trist. Tot prietena mea cea mai buna a ramas, tot cu ea imi impartasesc toate secretele si nemultumirile.
Din nou timpul, cel mai aprig dusman al meu, ma face sac red ca stau de o eternitate in picioare, asteptandu-mi noua viata. Ca un traznet aud cuvintele preotului:
-Itachi Uchiha, o iei in casatorie pe Sakura Haruno, sa-I fii alaturi la bine si la rau, sa stai langa ea la fericire si la boala?
-Da! Vine raspunsul hotarat al brunetului.
- Sakura Haruno, il iei in casatorie pe…., nu am mai auzit nimic din ce a spus parintele. Vorbele lui se auzeau ca un ecou in mintea mea, facandu-ma sa ma panichez si mai tare.
O scapare… ceva… orice… Nimic.
- Eu…D..d..
Usile Lacasului Sfant se deschid galagios, toate privirile indreptandu-se spre persoana respectiva. Era el. Gafaia, picaturi de transpiratie curgandu-I pe frunte, obraz si barbie.
Cand l-am vazut un sunet innabusit mi-a esit pe gura ca mai apoi lacrmile sa-mi brazdeze fata… eram fericita cand steam ca brunetul va asista la nunta mea. Dar ce fericire, o fericire oarba.
Se indreapta cu pasi mari si grabiti spre mine, apucandu-ma de mana dantelata. Sunete de uimire se fac auzite din partea oamenilor ce priveau surprinsi toata scena. Intr-o clipa imi da voalul jos si in alta clipa pentru ceilalti, insa pentru mine mult mai multe, isi apropie buzele de ale mele si ma saruta apasat. Cat de dor imi era de esenta lui, de parfumul lui inconfundabil, de tot ce tinea de el.
Imi zambeste smecher si incepe sa fuga, tinadu-ma de mana, eu dupa el, iesim din biserica inainte ca ceilalti sa se dezbeticeasca si inainte sa inchidem usile mari si gele acesta le spune:
- La revedere! Ati fost un public grozav.
Uimirea mea in acele momente nu putea fi explicata prin cuvinte, ea devenind si mai mare atunci cand acesta imi deschide in fuga portiera masinii decapotabile si se urca la volan, incepand sa conduca nebuneste.
- Sasuke…, incerc sa-I spun, insa acesta ma opreste.
- Taci! Taci! Taci! Bucura-te de libertate si spune-mi ca ma iubesti.
Arunc buchetul de trandafiri in spate, imi arunc si voalul nefolositor si-mi dau rochia incomoda jos, ramannd in lenjerie intima si in dresurile albe specifice unei mirese. Nu imi mai pasa de nimic. Vroiam sa fiu din nou libera alaturi de barbatul pe care il iubeam.
- Sasuke, te iubesc! Spun tipand cat ma tineau plamanii.
Acesta zambeste si imi mimeaza acelasi lucru. Oare asta insemna fericirea? Daca da, nu aveam cuvinte sa o descriu.
Capitolul 20
Nici nu mai stiu cat timp a trecut de cand stau inchisa in casa impreuna cu amintirile ce ma distrugeau incetul cu incetul. Era noapte; puteam zari luna ce-mi lumina slab camera. Stateam gemuita in mijlocul patului ravasit, purtand doar o camasa, camasa brunetului. Mirosul de mare inca se pastrase, ajutandu-ma sa-mi aduc aminte de acele clipe care mi-au schimbat viata. Cine sunt? Am uitat; nu mai sunt acea eu. Acea eu ce se credea inca o adolescenta fitoasa si rasfatata. Abia acum am reusit sa ma maturizez, abia acum: dupa impactul major ce parca mi-a distrus toate orizonturile. Maturizarea e un semn bun…poate pentru altii, dar pe mine sigur ma plictiseste. M-am plictisit sa ma gandesc toata ziua la aceleasi lucruri, care-mi fac atata rau…
Gandul imi zboara la Sasuke. Cat ne-am fugarit, ca acum sa plangem… cine-ar fi crezut?
Timpul trece, timpul spulbera totul in calea lui nelasand nimic intact. Clipele, minutele, orele, zilele, lunile, anii au trecut peste mine, ajutandu-ma sa uit. Doi ani au trecut de atunci. Doi ani in care eu credeam ca-mi voi gasi fericirea, dar nu a fost asa.
Privesc absenta podeau bisericii, analizandu-mi rochia alba ce cadea in valuri. Ochii mi se ridica asupra buchetului de trandafiri albi, care desi altcandva ma incantau, acum ma scarbeau prin puritatea lor. Inaintam cat de incet posibil spre altar, dorind sa aman inevitabilul. La bratul meu se afla tat ace ma privea cu un zambet blajin. Faceam toate astea pentru el si el credea ca o fac din dragoste.
Zecile de perechi de ochi erau atintite spre mine, parca incercand sa ma omoare, si ca sulitele sa treaca prin mine privirile lor dispretuitoare. Imi maresc ochii verzi si tristi, incercand sa vad ceva prin voalul alb. Il zaresc pe el, imbracat in costum negru si camasa alba, cu o floare alba in poept. El era. Parul brunet ii stralucea, ochii negri emanau atata caldura, iar pielea lui alba contrasta atat de frumos cu costumul si parul. Un adevarat print, pacat ca nu era pentru mine. Imi zambea cu-atata iubire, spunadnd mandru “ Ea este mireasa mea! “ .
Am ajuns. Inevitabilul se va produce de indata ce preotul ma va “ oblige†sa spun acel da nenorocit. Imi venea sa plang. Aveam nevoia sa ma descarc. De cand nu o mai facusem? De un an si jumatate, cand brunetul meu a plecat si m-a lasat singura. Unde? Nu stiu.
Impotriva vointei mele lacrimi reci, silentioase incep sa-mi alunece pe obrajii inrositi. Nimeni nu isi dadea seama din cauza voalului ce il purtam; era si el folositor la ceva. Usile bisericii se inched si o data cu ele ultima mea sansa de scapare. Imi vine sa ingenunchez cand aud vocea groasa, grozav de groasa a preotului, semn ca ceremonia incepuse.
Mai uit in spate si o vad pe Hinata zambindu-mi trist. Tot prietena mea cea mai buna a ramas, tot cu ea imi impartasesc toate secretele si nemultumirile.
Din nou timpul, cel mai aprig dusman al meu, ma face sac red ca stau de o eternitate in picioare, asteptandu-mi noua viata. Ca un traznet aud cuvintele preotului:
-Itachi Uchiha, o iei in casatorie pe Sakura Haruno, sa-I fii alaturi la bine si la rau, sa stai langa ea la fericire si la boala?
-Da! Vine raspunsul hotarat al brunetului.
- Sakura Haruno, il iei in casatorie pe…., nu am mai auzit nimic din ce a spus parintele. Vorbele lui se auzeau ca un ecou in mintea mea, facandu-ma sa ma panichez si mai tare.
O scapare… ceva… orice… Nimic.
- Eu…D..d..
Usile Lacasului Sfant se deschid galagios, toate privirile indreptandu-se spre persoana respectiva. Era el. Gafaia, picaturi de transpiratie curgandu-I pe frunte, obraz si barbie.
Cand l-am vazut un sunet innabusit mi-a esit pe gura ca mai apoi lacrmile sa-mi brazdeze fata… eram fericita cand steam ca brunetul va asista la nunta mea. Dar ce fericire, o fericire oarba.
Se indreapta cu pasi mari si grabiti spre mine, apucandu-ma de mana dantelata. Sunete de uimire se fac auzite din partea oamenilor ce priveau surprinsi toata scena. Intr-o clipa imi da voalul jos si in alta clipa pentru ceilalti, insa pentru mine mult mai multe, isi apropie buzele de ale mele si ma saruta apasat. Cat de dor imi era de esenta lui, de parfumul lui inconfundabil, de tot ce tinea de el.
Imi zambeste smecher si incepe sa fuga, tinadu-ma de mana, eu dupa el, iesim din biserica inainte ca ceilalti sa se dezbeticeasca si inainte sa inchidem usile mari si gele acesta le spune:
- La revedere! Ati fost un public grozav.
Uimirea mea in acele momente nu putea fi explicata prin cuvinte, ea devenind si mai mare atunci cand acesta imi deschide in fuga portiera masinii decapotabile si se urca la volan, incepand sa conduca nebuneste.
- Sasuke…, incerc sa-I spun, insa acesta ma opreste.
- Taci! Taci! Taci! Bucura-te de libertate si spune-mi ca ma iubesti.
Arunc buchetul de trandafiri in spate, imi arunc si voalul nefolositor si-mi dau rochia incomoda jos, ramannd in lenjerie intima si in dresurile albe specifice unei mirese. Nu imi mai pasa de nimic. Vroiam sa fiu din nou libera alaturi de barbatul pe care il iubeam.
- Sasuke, te iubesc! Spun tipand cat ma tineau plamanii.
Acesta zambeste si imi mimeaza acelasi lucru. Oare asta insemna fericirea? Daca da, nu aveam cuvinte sa o descriu.
Mi-e foameee!!!