07-03-2011, 12:25 AM
Hello! Multumesc pentru comentarii. AM venit cu nextul mai devreme decat mi-am propus, dar oricum sper sa va placa. Chuu:*
Capitolul II
Nu dupa mult timp aparu un barbat inalt, purtand o pelerina neagra, intr-un costum tot la fel de negru. Ochii sai sclipeau, in timp ce parul castaniu ii curgea in valuri pe umerii lati. Avea nasul putin ascutit, dar nici prea mare, nici prea mic, iar buzele carnoase cu o tenta vinetie i se arcuisera intr-un zambet seducator. Acel zambet, care trebuie sa recunosc , imi placea atat de mult. El era Daichi. Il cunosteam de mult timp. Era unu dintre cei care faceau glume proaste pe seama mea. Spre deosebire de ei, el era special. Avea un aer aparte, era misterios, si niciodata nu renunta pana nu obtinea ce isi dorea. Desii ar trebui sa il urasc, nu o fac. Simt un ciudat sentiment de atasament fata de el.
In timp ce eram pierdut printre ganduri, el ma privea cu coada ochiului, stand cu capul plecat. Ochii sai puteau fi cu greu vazuti deoarece isi acoperea fata perfect alba cu gulerul, si intotdeauna purta o palarie neagra. In timp ce zambea, coltii sai de un alb orbitor ieseau la iveala. Obrajii mei albi, acum aveau o tenta rozalie. Simteam ca ard. Privindu-ma, zambetul de pe fata sa a devenit din ce in ce mai orgolios.
Mi-am plecat capul si m-am indreptat catre geam spre a-l deschide. Am inghitit in sec, dupa care l-am intrebat balbaindu-ma de ce este aici. Mi-a raspuns ca vrea sa vorbim despre oglinda. Putin mirat, am dat din cap in semn afirmativ si l-am invitat sa vorbeasca.
-Nu trec pe aici prea des, stiu. Esti putin socat de aparitia mea, dar mai ales de ceea ce va urma sa iti spun. Stiu ca suferi pentru ca nu sti cine esti, si nu iti cunosti parintii…
-Da, si ce legatura are asta cu vizita ta? l-am intrerupt eu deranjat de propozitia sa anterioara. Cu siguranta nu aveam chef sa inceapa din nou sa rada de mine, sau sa imi aminteasca.
-Pentru ca eu stiu exact ce esti si cine esti.
Auzindu-l, m-am inecat si am inceput sa tusesc. Nu mai puteam respira, devenind din ce in ce mai rosu la fata. Simteam ca ochii imi ieseau din orbite. Am cazut de pe scaun, tusind in continuare si acoperindu-mi gura cu mana. Eram pur si simplu socat de ceea ce spunea. Nu puteam spune ca abereaza, pentru ca niciodata nu a facut-o. Cum am zis si mai sus, niciodata nu a fost aiurit. In acel moment am crezut ca il urasc. Stia de atata timp! Brusc, mi-am dat seama de ceva. Are abilitatea de a vedea trecutul. Cum de nu m-am gandit la asta pana acum?! Cred ca era singurul vampir care avea abilitatea de a vedea trecutul, nu viitorul. Din cate stiam, prezicerile sale erau chiar adevarate, in timp ce aceia care citeau viitorul dadeau gres cateodata. As fi putut profita lejer de el.
Vazand ca nu mai puteam respira de ceva timp, ma apuca de mana dreapta si de mijloc, tragandu-ma puternic si tinandu-ma pana cand mi-am recapatat in sfarsit echilibrul. Simteam ca obrajii au redevenit roz, iar inima imi batea mai tare ca niciodata. Pentru prima data am fost atat de apropiati, incat am putut sa ii vad fiecare detaliu al fetei, si sa ii simt respiratia.
Ma priveste fix cateva secunde, iar apoi imi acopera buzele cu ale sale, iar eu tresar. Limba sa deja o cauta pe a mea,prinzand-o in jocul sau. Pentru ca niciunul dintre noi nu mai avea aer, a inceput sa imi sarute gatul, punandu-si mainile in jurul meu. Simteam fiori in tot corpul in momentul in care trupurile noastre au ajuns sa fie lipite. Trecandu-si limba peste gatul meu, a urcat la buze, apoi a urmat un alt sarut umed, lung si pasional.
-Umeko.. ma vrei? sopteste, in timp ce imi mangaie buza inferioara cu coltii sai ascutiti.
Tremuram. Ardeam.
-Opreste-te! Spune-mi despre trecutul meu, asta vreau.
Aberam. Cum am putut sa ii spun sa se opreasca?
-Nu am venit aici pentru asta. Daca vrei sa iti spun, va fi contra cost.
Isi umezeste buzele, apoi se indeparteaza. Ma asez pe pat incruntandu-ma.
-Si, ce vrei?
-Sti foarte bine ce vreau, sper ca se vede destul de clar ca nu mai rezist sa stau departe de tine…
Nu puteam sa cred ca a putut spune asta. Ma intrebam daca visam. Ei bine, se pare ca nu, pentru ca din nou sirul gandurilor mi-a fost intrerupt de EL.
-Deci vrei sa afli sau nu?
-Te urasc! strig in timp ce cateva lacrimi imi curg pe obraji. Adevarul e ca nici eu nu stiam ce spun. Pleaca, acum!
Afiseaza un zambet pervers, apoi devine serios. Se indreapta spre usa, si se intoarce spre mine dandu-si jos palaria.
-Nu ai spus ca nu ma vrei, doar spune-mi asta si te voi lasa in pace.
M-am intors incercand sa ii evit privirea. Nu puteam sa ii spun asta. Adevarul e ca, desi nu mi-am dat seama, era totul pentru mine. Intotdeauna intrebam de el, ma ingrijoram pentru el, asta pentru ca imi placea sa aud despre EL. Imi dadeam seama ca il iubesc. Imi era mai clar ca orice.
-Spune-mi ca nu… si nu vei mai auzi de mine!
-E-eu, nu pot sa spun asta. Doar pleaca.
Capitolul II
Nu dupa mult timp aparu un barbat inalt, purtand o pelerina neagra, intr-un costum tot la fel de negru. Ochii sai sclipeau, in timp ce parul castaniu ii curgea in valuri pe umerii lati. Avea nasul putin ascutit, dar nici prea mare, nici prea mic, iar buzele carnoase cu o tenta vinetie i se arcuisera intr-un zambet seducator. Acel zambet, care trebuie sa recunosc , imi placea atat de mult. El era Daichi. Il cunosteam de mult timp. Era unu dintre cei care faceau glume proaste pe seama mea. Spre deosebire de ei, el era special. Avea un aer aparte, era misterios, si niciodata nu renunta pana nu obtinea ce isi dorea. Desii ar trebui sa il urasc, nu o fac. Simt un ciudat sentiment de atasament fata de el.
In timp ce eram pierdut printre ganduri, el ma privea cu coada ochiului, stand cu capul plecat. Ochii sai puteau fi cu greu vazuti deoarece isi acoperea fata perfect alba cu gulerul, si intotdeauna purta o palarie neagra. In timp ce zambea, coltii sai de un alb orbitor ieseau la iveala. Obrajii mei albi, acum aveau o tenta rozalie. Simteam ca ard. Privindu-ma, zambetul de pe fata sa a devenit din ce in ce mai orgolios.
Mi-am plecat capul si m-am indreptat catre geam spre a-l deschide. Am inghitit in sec, dupa care l-am intrebat balbaindu-ma de ce este aici. Mi-a raspuns ca vrea sa vorbim despre oglinda. Putin mirat, am dat din cap in semn afirmativ si l-am invitat sa vorbeasca.
-Nu trec pe aici prea des, stiu. Esti putin socat de aparitia mea, dar mai ales de ceea ce va urma sa iti spun. Stiu ca suferi pentru ca nu sti cine esti, si nu iti cunosti parintii…
-Da, si ce legatura are asta cu vizita ta? l-am intrerupt eu deranjat de propozitia sa anterioara. Cu siguranta nu aveam chef sa inceapa din nou sa rada de mine, sau sa imi aminteasca.
-Pentru ca eu stiu exact ce esti si cine esti.
Auzindu-l, m-am inecat si am inceput sa tusesc. Nu mai puteam respira, devenind din ce in ce mai rosu la fata. Simteam ca ochii imi ieseau din orbite. Am cazut de pe scaun, tusind in continuare si acoperindu-mi gura cu mana. Eram pur si simplu socat de ceea ce spunea. Nu puteam spune ca abereaza, pentru ca niciodata nu a facut-o. Cum am zis si mai sus, niciodata nu a fost aiurit. In acel moment am crezut ca il urasc. Stia de atata timp! Brusc, mi-am dat seama de ceva. Are abilitatea de a vedea trecutul. Cum de nu m-am gandit la asta pana acum?! Cred ca era singurul vampir care avea abilitatea de a vedea trecutul, nu viitorul. Din cate stiam, prezicerile sale erau chiar adevarate, in timp ce aceia care citeau viitorul dadeau gres cateodata. As fi putut profita lejer de el.
Vazand ca nu mai puteam respira de ceva timp, ma apuca de mana dreapta si de mijloc, tragandu-ma puternic si tinandu-ma pana cand mi-am recapatat in sfarsit echilibrul. Simteam ca obrajii au redevenit roz, iar inima imi batea mai tare ca niciodata. Pentru prima data am fost atat de apropiati, incat am putut sa ii vad fiecare detaliu al fetei, si sa ii simt respiratia.
Ma priveste fix cateva secunde, iar apoi imi acopera buzele cu ale sale, iar eu tresar. Limba sa deja o cauta pe a mea,prinzand-o in jocul sau. Pentru ca niciunul dintre noi nu mai avea aer, a inceput sa imi sarute gatul, punandu-si mainile in jurul meu. Simteam fiori in tot corpul in momentul in care trupurile noastre au ajuns sa fie lipite. Trecandu-si limba peste gatul meu, a urcat la buze, apoi a urmat un alt sarut umed, lung si pasional.
-Umeko.. ma vrei? sopteste, in timp ce imi mangaie buza inferioara cu coltii sai ascutiti.
Tremuram. Ardeam.
-Opreste-te! Spune-mi despre trecutul meu, asta vreau.
Aberam. Cum am putut sa ii spun sa se opreasca?
-Nu am venit aici pentru asta. Daca vrei sa iti spun, va fi contra cost.
Isi umezeste buzele, apoi se indeparteaza. Ma asez pe pat incruntandu-ma.
-Si, ce vrei?
-Sti foarte bine ce vreau, sper ca se vede destul de clar ca nu mai rezist sa stau departe de tine…
Nu puteam sa cred ca a putut spune asta. Ma intrebam daca visam. Ei bine, se pare ca nu, pentru ca din nou sirul gandurilor mi-a fost intrerupt de EL.
-Deci vrei sa afli sau nu?
-Te urasc! strig in timp ce cateva lacrimi imi curg pe obraji. Adevarul e ca nici eu nu stiam ce spun. Pleaca, acum!
Afiseaza un zambet pervers, apoi devine serios. Se indreapta spre usa, si se intoarce spre mine dandu-si jos palaria.
-Nu ai spus ca nu ma vrei, doar spune-mi asta si te voi lasa in pace.
M-am intors incercand sa ii evit privirea. Nu puteam sa ii spun asta. Adevarul e ca, desi nu mi-am dat seama, era totul pentru mine. Intotdeauna intrebam de el, ma ingrijoram pentru el, asta pentru ca imi placea sa aud despre EL. Imi dadeam seama ca il iubesc. Imi era mai clar ca orice.
-Spune-mi ca nu… si nu vei mai auzi de mine!
-E-eu, nu pot sa spun asta. Doar pleaca.
Cea mai reuşită semnătură.