Sarutul trandafirului [ YAOI ]

[Hasamy lost vampire]

Capitolul XVIII

Pentru cateva clipe, nimeni nu scoase o vorba. Kaoru ar fi vrut sa inceapa el discutia, dar nu stia despre ce.
Isi arunca privirea spre fereastra. Gandul incepu sa-i zboare la viitoarea lui surioara si faptul ca parintii tineau ascuns acel secret fata de el il facea sa fiarba. Insa vocea lu Saisei il trezi la realitate:
-De data asta cate ore?
-Doua, raspunse Keito.
Asculta cu atentie conversatia celor doi, dar nu putea intelege despre ce vorbesc. Ce or fi facut doua ore?
-Prima data cand a venit a rezistat doar jumatate de ora, interveni Natsuhi.
-S-a obisnuit! adauga ironic Saisei.
-Acum ma credeti ca va minte? intreaba fratele mai mic.
-Da! se auzira in cor vocile celorlalti doi.
-Dar se pricepe! continua singur Keito.
-Mi-e imi spui? S-a auzit scataind patul pana aici. Nu-i asa, Kaoru?
-Aha! exclama baiatul.
-Ai inteles ceva din ce am vorbit mai inainte? Intreba Keito curios.
-Ai spus ceva? Oh, scuze! Nu am fost prea atent. Au auzit doar: " S-a obisnuit bla, bla, bla!"
-Observ ca esti foarte interesant de ceea ce vorbim noi, adauga ironic Saisei.
-Da, multumesc! Toata lumea imi spune asta. Si erau trei ore jumatate, nu doua, il corecta baiatul. Si serios, ce ati facut trei ore si jumatate?
-Vrei sa-ti demonstrez?
-Sa ma gandesc: Nu! Acum sa revenim la Shun.
-Hei, nu schimba susiectul! Ori raspunzi, ori vei afunge cael.
-Cand? intreba Kaoru mai mult pentru el.
-De fapt, Shun se poarta ciudat in ultimele zile, veni replica lui Natsuhi in apararea brunetului.
-Daca ma gandesc mai bine, chiar e putin ciudat, fu de acord si Keito.
-Iar sunt ignorat? se planse Saisei.
Natsuhi continua, nebagandu-l in seama pe fratele lui:
-Mi se pare ca ascunde ascunde ceva. L-am auzit din intamplare vorbind cu cineva la telefon, spunand ca are sa scape de tine. Nu stiu cum, dar sunt sigur ca o fa face.
-Stiam deja! raspunse barbatul cu un zambet larg pe chip.
Auzind ceea ce spuse barbatul, toate privirile celorlalti erau atintite acum asupra lui. Daca stiuse, de ce nu incerca sa rezolve cat mai repede acea problema? Nimeni nu mai stia ca sa mai zica. Chiar atat de prost era Keito incat, desi stia ca Shun il vroia mort, nu ridicase un deget pentru a-l opri? Ce era in capul lui? Kaoru, insa, nu cel mai buimacit. Doar stia ce planuieste roscatul, de ce mai era cu el.
Vazand reactia celorlatti, Keito se vazu nevoit sa le dea explicatii:
-Stiu ca nu intelegeti ceea ce fac, asa ca va voi explica tot. Shun a fost trimis de cineva sa ma omoare ... sa ne omoare. De aceea vreau sa aflu cine e capul rautatilor, desi as avea o idee. Dar nu pot proninta inca fara sa am dovezi care sa-mi demonstreze mai intai mie si dupa aceea va voi informa si pe voi.
-Te referi la ...
-De, le el, Saisei. La nimeni altul decat el. A fost mereu gelos pe mine pentru ca aveam totul, desi in copilarie eram cei mai buni prieneni. Nu stiu ce s-a schimbat intre noi. Credeam ca a iutat toata aceea poveste cu sora lui si m-a iertat, dar animalul din mine vroia sa se hranrasca. Nu e vina mea.
Urma o pauza in care barbatul se gandea la ce va spune in continuare. Care "el"? Kaoru nu mai intelegea nimic, dar nici nu se chiniia prea mult sa inteleaga. Atata timp cat el nu era implicat, nu ii pasa se ce intampla in jur.
Cine vroia sa-i faca rau lui Keito? De ce ar vrea cineva sa-i omoare pe ceilalti din placere? Si ce era cu sora aia?
Dupa cateva minute, continua:
-Stiu ca va intrebati de ce nu fac nimic, dar trebuie sa aveti rabdare si incredere in mine. Stiu ce am de facut si imi voi duce planul pana la capat, chiar daca asta ar insemna sa imi pierd viata.
" Nu-ti fa grija! Vei avea o parte de o inmormantare usoara ... daca iti mai gasim trupul" gandi baiatul, simtind cum rasul incepu sa puna stapanire pe el.
Isi imagina inmormantarea lui Keito, dar in jurul sivriului si in cimitir nu era nimeni. Nici macar preotul. Il lasara in fata gropii cu capacul deschis.
Nu observa cand barbatul isi relua discutia:
- ... vrea sa ma omoare. Cred ca el e cel care la trimis pe Shun.
-Vom fi mereu alaruri de tine, frate! Sped doar ca nu iti vom uita numele, vorbi ironic Saisei, punandu-si mana pe umarul drept al fratelui mai mare.
-Multumesc mult! Ma asteptam sa fie macar unul dintre fartii la inmormantare a mea. Presupun ca nici tu nu a-o sa vi, asa-i? vorbi el adresandu-se lui Kaoru.
-Nu, penrtu ca voi fi prea ocupat cu sora mea, adauga baiatul, insa ar fi trebuit sa se abtina.
-Care sora? de repezi Saisei curios.
-Imi pare rau! Nu trebuia sa spun asta.
-Ai uitat sa ne spui ceva? intreaba Natsuhi.
-Nu. Nimic ce e legat de voi. Atunci, ne mai vedem. Trebuie sa m aduc la serviciu.
Se ridica de pe canapea si vru sa mearga spre usa, dar Saisei i-o lua inainte, prinzabdu-l de mana. Baiatul isi misca un picior si nu stiu ce se intampla ca se vazu deasupra lui Saisei.
-O, tigrule, mai incet! vorbi acesta ranjind.
Furia lui Kaoru crestea, venindu-i sa-l loveasca, dar se calma nevrand sa-si fac ao parere proasta si Natsuhi sa se comporte la fel ca si Keito. Vru sa se ridice de pe el, dar Saisei il trase mai aproape , atingandu-i nasul cu al lui. Zambea. Barbatul ii puse mana pe ceafa si il inpinse pana cand ii atinse buzele cu ale sale.
Kaoru era in lumea lui. Nu mai era constient ce se intampla in jurul lui si se simtea ciudat. Daca era treaz, ar fi reactionat cumva, dar acum ii era imposibil.
Keito si Natsuhi il priveau urat, mai ales Keito care il vroia numai pentru el iar Natsuhi mai putin, deoarece ii luase primul sarut, numai ca nu ii placea cand se apropia cineva de el. Daca era un dusman, l-ar fi protejat chiar si cu propria lui viata. Nemai suportand, fratele cel mic se ridica si merse langa Saisei spunandu-i:
-Lasa-l!
Saisei isi privi fratele gelos si spuse:
-Doi se lupta si al treilea castiga. Eu l-am luat primul.
-Eu in padure.
-Eu inca nu, interveni Keito.
-O, Natsuhi, ce salbatic esti!
-Daca vrei sa sti, Saisei, Kaoru a inceput si a doua oara nu a mao vrut.
Cand cei trei vorbeau, Kaoru incepu sa-si revina. Clipi de cateva ori si observa unde era. Zambi in sinea lui, venindu-i in minte un plan. Prima data nu ii place idea si nu functiona oricum, asa ca mai bine il lasa in pace. Se ridica in picioare si le astepta reactile, dar facu ca de obicei: se uitau la el.
-Lasa-ti-l sa plece daca vrea, le spuse Keito.

Pe drum, nu departe de florarie, Kaoru mergea acasa, trecand pe un pod. Apa albastra sclipea, soare ii facu loc luni sa apara, il facu pe baiat sa se sipta in largul lui. In urla lui, mergea o pisica. Nu o baga in seama si isi continua drumul. Merse cat merse si auzi un mieunat in spatele lui. Isi intoarse privirea si o pisicuta il urmarea. Era toata neagra, cu labutele, varful cozii si burta alba. Ochii ii erau de un rosu-aprins.
Animalutul se apropie, iar Kaoru ii mangaie crestetul capului. Pisicuta incepu sa toarca, dupa care sari in bratele lui.
Cand ii atinse obrazul derpt cu mustatile, baiatul avu persentimentul ca Natsuhi il urmarea. Natsuhi-un nume pe care nu il va uita niciodata.
-Te-ai pierdut?
Pisica ii raspunse printr-un mieunat slab.
-Si eu sunt cam pierdut. Nu mai stiu ce sa fac. Cand e langa mine nu imi gasesc cuvintele, iar cand ma atinge ma simt de parca un grup de luturi imi zboara prin stomac. As vrea sa-i spun ce simt, dar nu stiu daca si el simte acelasi lucru pentru mine.
Urma o pauza. Dupa cateva minute, lua pisica jos si pleca mai depatre, dar nu inainte de a-i atinge o urechie si de a vorbi:
-Mi-a facut placere sa vorvesc cu tine. Chiar m-ai ajutat. Sa nu te ratacesti.
Se indeparta si porni spre casa.