28-02-2011, 09:11 PM
Finally...capitol nou....Music...multumim ca ai comentat
Nu intelegeam ce-l apucase de reactionase asa.Era ciudat. Ceva nu se potrivea iar eu nu pricepeam ce. O piesa lipsea din puzzel. Trebuia sa o gasesc si...niste bucatele de hartie ce stateau dezordonate in iarba mi-au atras atentia. Observandu-le am realizat ca erau bucati dintr-o poza rupta. Nu a durat mult pana sa-mi dau seama ca era o poza cu noi. Imi aduceam perfect aminte ziua in care am facut-o. Eram la o petrecere si din lipsa de activitate ne-am apucat sa facem poze.Si totusi... Revenind la recenta mea descoperire intelesesem ce-l scosese din minti pe Takeshi.Imi venea sa-l omor pe acel asistent insa gandurile criminale mi-au disparut in momentul in care mi-am dat seama ca in momentul in care eu imi doream sa il ucid el ii putea face rau lui Takeshi.
Am fugit repede la mine in birou si am inceput sa verific dosarul “noului meu pacientâ€.
Banuielile mi-au fost adeverite. La plangera lui Raito cum ca pacientul este “deosebit de agresiv†lui Takeshi i s-a schimbat medicamentatia. Noile pastile ii faceau mai mult rau decat bine.
GAndindu-ma la aceasta situatie nu am realizat ca ajunsesem chiar la salonul lui.
Era linistit, dormea. Era cufundat intr-un somn fara vise datorat tranchilizantului ce ii fusese administrat din cauza iesirii violente pe care i-o provocase acea scarba-nenorocita-taratura-buna de nimic de Raito. Cateva suvite dormitau lenese pe frumosul sau chip, parca sculptat in marmura.
Nu ma saturam sa il privesc . Imi lipsise atat de mult.Un coltisor al mintii mele inca imi spunea ca nimic din toate acestea nu este real.Totusi, daca traiam intr-un vis nu doream sa ma trezesc...nu atat de curand.
M-am asezat pe scaunul de langa fereastra, privindu-l in continuare pe Takeshi.
Imi venea sa strig, sa-i spun cine sunt, sa-l fac sa inteleaga ca nu a pierdut nimic si ca trebuie sa isi revine pentru ca am mare nevoie de el, la fel cum am avut intotdeauna.Trebuia sa ma multumesc insa cu faptul ca il vedeam zilnic, ca ii puteam vorbi...Chiar daca un zid inalt si gros ne despartea, puteam spera ca intr-o zi voi putea sa il distrug asa cum cea mai mica adiere distruge un castel din carti de joc. Si totusi...nimic din ceea ce se intampla nu era in favoarea mea, chiar deloc. Dar trebuia sa raman tare, sa ma chinui din ce in ce mai mult, sa depun atata pasiune si atata incredere cata trebuia acestei munci de...titan. Trebuia...si puteam cu usurinta sa fac asta... sa sacrific orice. In cazuri de genul, se ajunge deobicei la o situatie de genul “totul sau nimicâ€, si daca pentru a avea totul –reprezentat in cazul de fata prin Takeshi- trebuia sa dau totul, nu aveam de ce sa ma sfiesc.
Incet-incet, oboseala fizica si psihica acumulata in ultima saptamana a inceput sa-si spuna cuvantul. Imi simteam pleoapele ca de plumb si stiam ca se vor inchide curand, insa ma impotriveam cu toata puterea care imi mai ramasese in trup acestui lucru. Sub nici o forma nu trebuia sa adorm...nu aici...nu aucum...Si totusi...
Daaa stiu ca e groaznic de scurt...dar ma revansez promit
Nu intelegeam ce-l apucase de reactionase asa.Era ciudat. Ceva nu se potrivea iar eu nu pricepeam ce. O piesa lipsea din puzzel. Trebuia sa o gasesc si...niste bucatele de hartie ce stateau dezordonate in iarba mi-au atras atentia. Observandu-le am realizat ca erau bucati dintr-o poza rupta. Nu a durat mult pana sa-mi dau seama ca era o poza cu noi. Imi aduceam perfect aminte ziua in care am facut-o. Eram la o petrecere si din lipsa de activitate ne-am apucat sa facem poze.Si totusi... Revenind la recenta mea descoperire intelesesem ce-l scosese din minti pe Takeshi.Imi venea sa-l omor pe acel asistent insa gandurile criminale mi-au disparut in momentul in care mi-am dat seama ca in momentul in care eu imi doream sa il ucid el ii putea face rau lui Takeshi.
Am fugit repede la mine in birou si am inceput sa verific dosarul “noului meu pacientâ€.
Banuielile mi-au fost adeverite. La plangera lui Raito cum ca pacientul este “deosebit de agresiv†lui Takeshi i s-a schimbat medicamentatia. Noile pastile ii faceau mai mult rau decat bine.
GAndindu-ma la aceasta situatie nu am realizat ca ajunsesem chiar la salonul lui.
Era linistit, dormea. Era cufundat intr-un somn fara vise datorat tranchilizantului ce ii fusese administrat din cauza iesirii violente pe care i-o provocase acea scarba-nenorocita-taratura-buna de nimic de Raito. Cateva suvite dormitau lenese pe frumosul sau chip, parca sculptat in marmura.
Nu ma saturam sa il privesc . Imi lipsise atat de mult.Un coltisor al mintii mele inca imi spunea ca nimic din toate acestea nu este real.Totusi, daca traiam intr-un vis nu doream sa ma trezesc...nu atat de curand.
M-am asezat pe scaunul de langa fereastra, privindu-l in continuare pe Takeshi.
Imi venea sa strig, sa-i spun cine sunt, sa-l fac sa inteleaga ca nu a pierdut nimic si ca trebuie sa isi revine pentru ca am mare nevoie de el, la fel cum am avut intotdeauna.Trebuia sa ma multumesc insa cu faptul ca il vedeam zilnic, ca ii puteam vorbi...Chiar daca un zid inalt si gros ne despartea, puteam spera ca intr-o zi voi putea sa il distrug asa cum cea mai mica adiere distruge un castel din carti de joc. Si totusi...nimic din ceea ce se intampla nu era in favoarea mea, chiar deloc. Dar trebuia sa raman tare, sa ma chinui din ce in ce mai mult, sa depun atata pasiune si atata incredere cata trebuia acestei munci de...titan. Trebuia...si puteam cu usurinta sa fac asta... sa sacrific orice. In cazuri de genul, se ajunge deobicei la o situatie de genul “totul sau nimicâ€, si daca pentru a avea totul –reprezentat in cazul de fata prin Takeshi- trebuia sa dau totul, nu aveam de ce sa ma sfiesc.
Incet-incet, oboseala fizica si psihica acumulata in ultima saptamana a inceput sa-si spuna cuvantul. Imi simteam pleoapele ca de plumb si stiam ca se vor inchide curand, insa ma impotriveam cu toata puterea care imi mai ramasese in trup acestui lucru. Sub nici o forma nu trebuia sa adorm...nu aici...nu aucum...Si totusi...
Daaa stiu ca e groaznic de scurt...dar ma revansez promit
![[Imagine: fgdhdr.png]](http://i805.photobucket.com/albums/yy338/SAYO_HATSUO/fgdhdr.png)
Tnx Nibbles
Stay by my side . I won\' t let you down . I\' ll never betray you . Call my name and I\' ll save you from the dark . You know I\'m never far .
I\' ll say it as many time as you need : I love you . You are my superstar <3
Nothing can\' t stop me from loving you