Seeking happiness [YAOI]

[Hasamy lost vampire]

Capitolul IV

Ma indeparez de el, dar mi-o ia inainte si se apripie. In acele momente, nesinguranta puse stapanire pe mine. Nu mai stiam ce sa fac. Haruto era oricum, mai puternic decat mine si orice as fi incercat stiam ca nu va merge cu el. Imi misc putin piciorul stang si aud un zornait melalic. Barbatul ma priveste insistent, continuand sa zambeasca. Ridica coltul cearceafului si cea ce vad ma face sa-mi ies din fire.
-Serios, lanturi? strig eu.
-Nu puteam sa te las pur si simplu sa fugi.
Se apropie mai mult si se aseza deasupra mea. Inima incepe sa-mi bata cu putere, de parca ar fi vrut sa-mi strapunga pieptul si sa alerge cat mai deaprte.
Ii simt mana aspra pe gatul meu, dupa care vorbeste nedumerit:
-Dar e imposibil! Atunci cum...
-Cauti ceva? il intreb eu, neintelegand ce vrea sa spuna.
-Atunci unde?
-Daca cauti cumva un tatuaj sa sti ca nu am. Doar un semn din nastere care, din punctul meu de vedere, e la fel de nefolositor ca o furculita langa o farfurie de supa. Dar de ce te-ar interesa pe tine?
-Spune-mi unde e!
-Calmeaza-te! Ce e asa special cu acel semn?
-Arata-mi-l!
-Bine! E pe umar! Multumit? Dar se vede mai bine pe spate.
-Intoarce-te! spuse aproape striga, simtindu-i nerabdarea.
-Cum? Nu ! De ce as face asta?
-Pentru ca iti spun eu!
-Asta nu e un motiv.
-Taci si ascula!
Vazand ca nu ii merge cu mine, se ridica, isi aseaza mana pe umarul meu si ma intoarce intr-o clipa. Se aseaza din nou deasupra mea si imi mangaie spatele.
-Puteai macar sa ma anunti. Ti-l aratam si singur daca asta vroiai. Puteai doar sa-mi spui frumos.
-Atunci n-ar fi fost asa distractiv. Nu-mi plac lucrurile care m-i se ofera pe tava. Imi place sa le iau singur.
Nu il intelegeam. Era doar un semn din nastere, nimic dosebit. Daca stai sa te gandesti, arata chiar interesant, dar Haruto avea unul identic. De ce se agita atat?
-Da-ti jos bluza! imi vorbi, cu o privire serioasa pe chip.
-Nu! Asta nu se poate! ii raspund eu, dar obrajii mi se inrosesc usor cand ii simt mana alunecandu-mi pe pieptul meu.
Un scancet evada din gura mea atunci cand degetele lui imi atinsera sfarcul drept. Barbatul zambi incatat de sunetul scos de mine. Mi-am aruncat capul in perina, ascuzandu-mi chipul inrosit. Inainte spre gat, in timp ce cu cealalta mana cobora pe talie in jos.
Stiam unde vroia sa ajunga si trebuia sa-l opresc. Am inceput sa tremur. In incercarea mea de a-i indeparta mana a esuat. Poate ma va lasa in pace, dar nu erau prea multe sanse ca asta sa se intample.
Ma intorc din nou cu fata spre el. Ramase socat vazandu-mi lacrimile ce alunecau usor pe obraji. Mi-am pus palmele la ochi, ascuzandu-le.
-Imi pare rau! vorbi el, cu o voce in care se putea auzi vinovatia.
Imi lua mainile de la ochi, tinandu-le strans, stiind ca mi le voi pune inapoi si continua:
-Esti diferit se ceilalti baieti cu care am fost, intr-un sens bun. Imi cer iertare pentru purtarea mea, dar am crezut ca vrei si tu. Am crezut ca daca te aduc aici vei vrea sa fi cu mine. Dar m-am inselat. Yuki avea dreptate. Nu te pot castiga de parea mea cat timp te fortez sa faci cea ce nu iti place. Cu timpul o sa intelegi de ce fac asta. Vad in tine un baiat cu mult talent si vointa. Nu iti vreau raul. Daca iti spun un secret, promiti sa-l ti doar pentru tine?
Imi ridic capul. Acesta imi dadu drumul la maini, imitandu-mi gestul. Cum de avea incredere in mine? Era prima oara cand ma vedea si deja imi spunea secretele lui? Poate asa ii seducea pe celalalti, dar cu mine nu-i mergea.
-Am construit acel local pentru a-mi gasi jumatatea, continua el.
-Intr-un local numai i plin cu barbati nu cred ca o sa gasesti, spun eu, prinzand curaj.
-Si cine a spus ca nu am gasit?
-Daca ai fi reusit, ai fi fost cu el acum si nu m-ai fi rapit.
-Poate cel ales e chiar in fata mea!
Ma uit in jur, dar nu vad pe numeni. Atunci imi dau seama ca, de fapt, cel ales sunt eu.
Nu imi placea unde am ajuns, asa ca am incercat sa schimb subiectul.
-Care-i treaba cu semnul ala?
Insa el nu avea de gand sa renunte asa de usor la ceea ce incepuse.
-De ce nu vrei sa ma intelegi? De ce incerci sa schimbi subiectul? ma intreba el putin dezamagit ca nu ii impartaseam sentimentele.
Nu ii raspund. De ce ar trebui sa o fac? Nu puteam sa-i spun in fata ca nu simt acelasi pentru el, deoarece nimeni nu imi aratase ce a aceea iubirea adevarata. Nici nu apuc sa-mi termin gandurile ca barbatul contunua:
-De ce iti ascunzi sentimentele? Stiu ca suferi. Spune-mi ce ai!
-De ce i-asi spune unui strain ce am pe suflet? Nu te cunosc atat de bine pentru a avea totala incredere in tine. Nu stiu ce-i aia iubirea.
Brusc, imi dau seama ca m-am dat de gol. Mi-am exteriorizat sentimentele in fata lui Haruto, lucru care nu ar fi trebuit sa fac. Regretam momentul in care am intrat in local dupa Yuji, cand de fapt nu era problema mea. Eu nu sunt asa. Candm-am schimbat de nu ma mai recunosc? Unde sunt eu cel de dinainte? Mi-e dor de casa si de camera mea in care ma afund cand sunt deprimat? Dar nu pot pleca! Sunt prizonierul lui Haruto acum si trebuie sa recunosc ca am pierdut in fata lui. Destinul meu e in mainile lui!
Il vad cum imi ia obrajii in palma si isi apropie capul de al meu. Nu stiu ce sa fac, dar ii stiam intentia. Ii simt parfumul in aer si buzele se apropiau de ale mele. Inghit un nod din gat, stiind ca se apropie momentul...