Destine ÃŽncruciÅŸate

[curcubeu fara culori]

sooo....azi-noapte m-am intalnit cu Mosul si ghiciti ce surpriza v-a lasat? continuarea capitolului 7...trebuia sa-l postez ceva mai devreme, dar Mosul avea chef de vorba si nu puteam sa-l dau afara din casa...s-a intors azi pe zi dupa ce livrase toate cadourile si am stat de vorba pana acum, cand i-am spus:
- Mosule, imi pare rau, dar trebuie totusi sa le dau cadoul, nu crezi?
a fost de acord sa plece si mi-a spus ca de-abia asteapta sa ne vedem la anu', dar ca s-ar putea sa mai treca pe la mine din cand in cand...de-abia astept sa vina :D

revenim la oile noastre:))...dedic acest capitol tuturor cititorilor si in special lui Where's my cookye? si Marina.


enjoy it :D


Totul semăna mult prea mult cu visul meu, dar nu voiam să se termine la fel. Trebuia să găsesc o modalitate să-l salvez, chiar dacă ar fi ultimul lucru pe care l-aș face. Am început să mă gândesc la orele pe care le petrecusem cu Tsunade pentru a învăța diferite tratamente ce putea fi aplicate în lipsa unor antidoturi. Mi-a venit în minte o plantă despre care știam că este răspândită cam în toată țara și, cu puțin noroc, putea fi găsită și în zona în care ne aflam. M-am aplecat încet spre Sasuke, până când am ajuns în dreptul urechii lui, l-am trezit încet și i-am șoptit:
- Mă duc să caut o plantă care te va ajuta. Crezi că poți rezista o oră fără mine?
A dat aproape imperceptibil din cap și am simțit cum mi se strânge inima și în gât se formează un nod dureros. Sufeream împreună cu el, dar nu am lăsat să se vadă asta și mi-am mușcat dureros buza pentru a mă concentra pe ceea ce era important.

- Încerc să mă întorc cât pot de repede, i-am spus în timp ce mă ridicam și am simțit cum încerca să mă apuce de mână.
Nu avea forță rămasă nici măcar să mai ridice mâna așa că am întins-o ușor pe a mea și am așteptat ceea ce voia a fi o strângere de mână. I-am zâmbit trist și m-am ridicat înainte ca lacrimile să înceapă să curgă din nou pe obraji. M-am îndreptat cu pași rapizi spre ieșire și am început să caut planta cu pricina în jurul templului prima dată. Dacă aveam noroc putea fi rătăcită pe acolo.

După ce am căutat o jumătate de oră disperată, am ajuns într-o clădire veche și dărăpănată. Am ezitat înainte să intru, dar știam că Sasuke are nevoie de mine, așa că mi-am înfruntat teama și am pășit înăuntru. Mi-am dat seama că în trecut fusese o seră și am realizat cât de norocoasă pot fi. Am început să caut din priviri planta, în timp ce alergam în jurul unor rafturi care abia se mai țineau. Nu o găseam, deși în jurul meu erau și alte plante medicinale. Am profitat de ocazie și am adunat o parte din ele, dar tot nu dădeam de cea de care aveam nevoie urgentă. Chiar înainte de a părăsi încăperea m-am împiedicat de o bucată de lemn de care nu-mi aduceam aminte să fi fost acolo.

M-am lovit destul de rău la cap și când am încercat dă mă ridic m-a luat amețeala și am simțit un firicel de sânge cum se prelingea grețos de-a lungul feței mele. Am respirat adânc de câteva ori și m-am uitat în jurul pentru a fi sigură că mi-a dispărut amețeala. Într-un colț, destul de aproape de mine, am zărit-o. M-am grăbit târându-mă în patru labe spre planta pe care o căutam de atâta timp și am luat-o rapid, de parcă s-ar fi evaporat în următoarea secundă. Am ieșit rapid din seră, deși capul îmi zvâcnea de durere, și în cinci minute eram deja lângă Sasuke și îi verificam starea. Nu se schimbase semnificativ de când plecasem, ceea ce era un semn bun.

- M-am întors cât de repede am putut, așa cum am promis, i-am șoptit și l-am strâns ușor de mână.
A deschis încet ochii și s-a uitat la mine, având pe față o tentativă eșuată de zâmbet. Am inspirat adânc și m-am apucat de prepararea antidotului. Știam că dacă l-aș fi preparat cum trebuie nu ar mai fi fost nevoie de altceva, așa că m-am concentrat cât de mult am putut pentru a nu greși niciun pas. Orice greșeală ar fi însemnat să o iau de la zero și timp prețios pierdut aiurea.

Peste câteva ore eram destul de sigură că terminasem antidotul, așa că m-am grăbit să i-l dau lui Sasuke. Era inconștient de ceva timp, dar s-a trezit când l-am strigat.
- Am terminat, Sasuke. Acum deschide ușor gura pentru a-l lua.
A dat din cap absent în semn că a înțeles și s-a conformat cu ceea ce spusesem. A înghițit destul de greu medicamentul – nu mă mira, avea un gust oribil - și a închis din nou ochii. Când am încercat să-l strig nu s-a mai trezit și am intrat în panică.

Am început să-l zgudui și să-l strig disperată, în timp ce lacrimile curgeau în șuvoaie pe fața mea lividă. Simțeam cum groaza crește din ce în ce mai mult în mine ca un monstru care mă prinde în ghiarele lui, fără să am vreo scăpare. Inima îmi bubuia să-mi sară din piept și simțeam o durere sfâșietoare în suflet. Nu se putea termina totul acum, nu când mă apropiasem atât de mult de el. Chiar făcusem ceva atât de oribil în cât să nu merit să fiu fericită? Oare fiecare moment de bucurie din viața mea trebuie să-mi fie răpit de suferință?

Eram sigură că preparasem antidotul corect, dar oare era prea târziu? Nu mă puteam da bătută acum, așa că mi-am concentrat chakra în palme și am început să o trimit în corpul lui Sasuke. I-am simțit inima bătând încet și neregulat, dar măcar avea puls. Am încercat să îi accelerez pulsul, iar după cinci minute chinuitoare am reușit. Am oftat ușurată când a deschis obosit ochii, nu am mai rezistat și l-am îmbrățișat în timp ce un nou val de lacrimi curgea liber pe obrajii mei.

- Ce s-a întâmplat? a murmurat în urechea mea. Unde suntem?
M-am ridicat ușor și l-am privit în ochi, după care am început să râd ușurată. Nu mă puteam abține, trecusem prin niște clipe mai întunecate decât orice coșmar și nu știam cum să reacționez acum. Așa că râdeam în timp ce Sasuke se uita la mine având în priviri nedumerire și nesiguranța dacă am înnebunit sau nu. Am inspirat adânc de câteva ori pentru a mă calma și i-am răspuns:
- Ai fost rănit în luptă de opt shuriken-uri otrăvite. Am reușit să ajung aici, dar deja îți pierdusei cunoștința din cauza otravei. Am preparat un antidot pe care ți l-am administrat cu puțin timp în urmă.

A rămas liniște puțin timp, după care Sasuke a vrut să știe mai multe detalii. Am oftat încet și am început să-i spun ce voia să știe.
- Am uitat să-ți mulțumesc pentru că m-ai apărat de shuriken-uri, am spus încet și mi-am mutat privirea undeva în colțul camerei.
- Nu te amăgi, veni răspunsul său promt și m-am uitat din nou la el. Am făcut-o pentru că fără tine nu puteam duce misiunea la capăt, iar dacă ai fi fost rănită probabil nu te-aș fi putut salva. Dar pentru efortul depus, cu toate că nu trebuia, îți mulțumesc că mi-ai salvat viața, a spus serios în timp ce mi-a apucat mâna și a strâns-o ușor într-a lui.

Chiar nu putea să renunțe a mai fi un idiot? De câte ori trebuia să mai facă pe durul? Am înghițit dureros în sec și mi-am înnăbușit câteva lacrimi ce amenințau să apară pe fața mea, după care mi-am tras brusc mâna dintr-a lui, m-am ridicat de lângă el și m-am așezat pe sacul meu de dormit.
- Mă bucur că te simți mai bine, am spus pe un ton încărcat de sarcasm și m-am băgat în sacul de dormit, având grijă să stau cu spatele la el.

Mi s-a părut că l-am văzut schițând un zâmbet, dar nu puteam să mă întorc să verific. Am închis ochii și am încercat să adorm, dar oricât am încercat nu am reușit. Mintea mea era prea ocupată pentru a putea dormi, dar am ținut ochii închiși în speranța că la un moment dat mă va fura somnul. Am auzit la un moment dat niște sunete ciudate, urmate de o tuse oribilă. Fără să mă gândesc la comportamentul meu de mai devreme am sărit ca arsă din sacul de dormit și m-am dus la Sasuke.
- Ce ai pățit? l-am întrebat îngrijorată.
- N-am nimic, mi-a răspuns cu un zâmbet pe față. Voiam să văd cât de enervată ești, a continuat și a început să râdă.
Nu a reușit să-mi râdă în față datorită rănilor, așa că rapid zâmbetul a fost înlocuit de o grimasă de durere.
- Așa îți trebuie dacă te comporți așa, i-am spus busumflată. Crezi că te poți ridica să îți verific rănile?
- Pot să încerc, mi-a răspuns și mi-a făcut cu ochiul.
Mă uitam la el șocată și mă miram că nu am și gura căscată. Ce se întâmpla cu el de avea schimbările astea bruște de comportament? L-am ajutat să se ridice fără să-i mai adresez vreun cuvânt și am dat ușor într-o parte bandajul care acoperea rănile. Până acum nu putusem să mă folosesc de chakra pentru a le vindeca datorită otravei, dar eram sigură că o pot folosi acum.

- Mă voi folosi de chakra să-ți vindec rănile, i-am spus fără să mă uit la el. Vei simți niște înțepături ușoare, dar voi încerca să termin cât mai repede.
A dat ușor din cap și mi-am îndreptat atenția asupra rănilor. Mi-am pus ușor mâinile pe spatele lui și mi-am concentrat chakra în palme. Efectul s-a văzut imediat. Țesuturile se lipeau la loc unele de altele, până la nivelul pielii. Ultima rană a fost cea mai profundă și oricât am încercat să nu rămână vreun semn, o mică cicatrice tot s-a încăpățânat să apară pe omoplatul drept.
- Am terminat, am spus încet. Am făcut tot posibilul să nu rămâi cu cicatrice, dar nu am reușit.
- Nu e nicio problemă, mi-a răspuns. Important e că sunt în viață.

Încă aveam mâna pe spatele său și îmi treceam absent un deget peste cicatrice, gândindu-mă la ce se întâmplase. L-am simțit pe Sasuke cum tremură ușor sub atingerea mea și mi-am retras imediat mâna. M-am ridicat cu gândul de a mă duce spre sacul meu de dormit, însă Sasuke m-a prins de mână și m-a tras spre el, lucru ce m-a făcut să mă dezechilibrez și să aterizez în brațele lui.

- Ce crezi că faci? l-am întrebat pe un ton dur.
- Încerc să te răsplătesc pentru că mi-ai salvat viața, mi-a răspuns în timp ce își punea o mână pe talia mea.
- Și cum ai de gând să faci asta? am spus în timp ce simțeam cum îmi crește pulsul.
- Să mă gândesc. Ce-ai zice de un sărut? a spus apropiindu-se de fața mea.
Am ridicat o mână în fața mea și i-am atins buzele cu un deget, sperând să se oprească.
- Chiar crezi că asta este de ajuns pentru tot ce am făcut pentru tine? l-am provocat în joacă.
- Nu neapărat, dar cred că e un început bun, a mormăit de sub degetul meu.

Mi-a apucat ușor încheietura cu cealaltă mână și a străbătut distanța dintre fețele noastre, apăsându-și buzele de ale mele. Am început să-mi mișc buzele în același ritm cu ale lui, muscându-l ceva mai tare de buza de jos la un moment dat. Nu s-a lăsat nici el mai prejos și și-a trecut limba printre buzele mele întredeschise, începând să-mi exploreze în voie gura. Mi-a dat involuntar drumul la mână și și-a trecut-o ușor pe spatele meu, coborând de-a lungul coloanei, în timp ce eu mă agățam de gâtul său, având degetele împletite în părul negru și mătăsos. Tremuram la atingerile lui simțind cum crește în mine dorința și gemeam fără să vreau, lucru ce îl făcea pe Sasuke să devină mai îndrăzneț. Când l-am simțit cum încearcă să-mi pipăie sânii am întrerupt brusc sărutul și l-am împins în spate.

- Îmi pare rău, nu pot face asta. Nu acum, i-am spus în timp ce mă înroșeam.
S-a uitat câteva secunde la mine, după care m-a luat în brațe șoptindu-mi că e în regură și cerându-și scuze pentru comportamentul lui.
- Reacțiile tale mă înnebunesc, adăugă el sincer.
Am rămas șocată din nou și nu am mai știut ce să spun. Ceea ce auzisem acum trebuia să fie un vis. Era prea frumos pentru a fi adevărat. Era posibil să am eu acest noroc? Chiar aveam șansa să fiu cu Sasuke? Am încercam să îi spun ceva, dar de fiecare dată când deschideam gura niciun sunet nu-mi părăsea buzele.
- De ce îmi spui lucrurile aste acum? am reușit în cele din urmă să spun.

A stat să se gândească puțin și să-și formuleze ideile probabil, după care s-a uitat în ochii mei și mi-a spus:
- Pentru că până acum nu am avut curajul necesar să o fac. Tu mereu ai fost mai curajoasă și mai puternică decât mine și nu ți-ai ascuns deloc sentimentele.
Nu îmi venea să cred ce auzisem. De când mă știu l-am iubit pe Sasuke și am tânjit după aceste vorbe, iar acum că le-am auzit îmi este aproape imposibil să le cred. Am început să plâng ușor și mi-am lipit fața de pieptul lui.
- Nu te cred, a spus printre suspine. De ce aș face-o? am continuat în timp ce am început să-l lovesc cu pumnii în piept. Spune-mi, Sasuke. Am vreun motiv să te cred?

Mi-am ridicat capul și mi-am îndreptat privirea furioasă spre el. Se uita blând la mine, lucru ce mă scotea din sărite, și mi-a apucat mâinile de încheieturi, forțându-mă să mă opresc. Mi-a mutat o mână lângă cealaltă, apuncându-le cu o singură mână, în timp ce cu cealaltă a început să îmi traseze ușor conturul feței. Mi-am scuturat capul nervoasă și m-am smucit pentru a mă elibera.

- Nu-ți cer să mă crezi, mi-a spus și m-am oprit brusc. Nu am dreptul să fac asta, dar lasă-mă să ți-o dovedesc.
- Să știi că asta nu se va întâmpla peste noapte, ești conștient, nu? i-am replicat dur.
- Da, sunt. Tot ce-ți cer este timp. Ce zici?
Mă uitam la el suspicioasă, dar am încuvințat ușor din cap, după care am oftat. În sufletul meu dansam de bucurie, dar nu îl puteam lăsa să vadă asta, așa că m-am prefăcut furioasă în continuare.
- Îmi poți da drumul, te rog?
Mi-a eliberat imediat mâinile, dup care m-am ridicat și m-am îndreptat ca o vijelie spre sacul meu de dormit. I-am mai aruncat o privire fulgerătoare și el mi-a zâmbit, după care m-am întins și am încercat să adorm.

L-am auzit pe Sasuke cum se foia, dar nu am băgat în seamă și nu am deschis ochii decât atunci când i-am simțit mâna pe talia mea.
- Am uitat un lucru, mi-a spus în timp ce-l priveam surprinsă. Noapte bună! a continuat și m-a sărutat scurt pe buze, după care s-a ridicat și s-a îndreptat spre locul său.
- Noapte bună! am spus și eu mai incet și am închis ochii adormind cu un zâmbet imens pe față.




spor la citit si astept critici si sugestii, asa cum v-am obisnuit deja:P

see ya ^_^



P.S.: Ho ho ho (de la Mosu')