Secrete [+18]

[MoonFighter]

Well...inca nu s-a internat pc-ul meu, asa ca m-am gandit sa mai postez un capitol ^^.

kiss_me: Ma bucur ca ti-a captat atentia ^^ De asemenea, ma bucura faptul ca ti-au placut si celelalte ficuri ale mele ^^. Sper sa-ti placa acest capitol :>

Alte opinii? :5: Pana atunci, urmatorul capitol :D

Capitolul II – Întâlnirea

Totul începe cu o privire...dar oare cum se termină?

În ciuda opunerii sale de a fi luată din casa părintească, Mio a fost dusă, în cele din urmă, la vila Yukio. A fost lăsată într-o căsuţă ce păstra amintirile celorlalte fete, cărora le-au fost furată libertatea, fără nicio remuşcare.

- Aici îl vei cunoaşte pe Yuui-sama. Şi să nu uiţi că timp de cinci ani, îi aparţii.
- Niciodată!! Ţipă Mio acelui valet, ce tocmai îi vorbise aşa de rece şi impersonal, ca şi cum ar fi fost o piesă de mobilier.
- Tu nu mai ai drept asupra vieţii tale, din acest moment, îi replică valetul, privind-o dur, după care ieşi din căsuţă, lăsând-o singură.

Mio începu să bată cu pumnii în uşa de la intrare pentru a fi lăsată liberă din nou, dar totul era în zadar. Acea casă se afla pe domeniul clanului Yukio şi era cea mai îndepărtată de vilă. Şansele ca ea să scape de acolo erau mai mici de zero, dar Mio nu avea să renunţe.
Niciodată!
Pentru a le demonstra oprobiul ei de a deveni sclava personală a unui frustrat sexual sau ce naiba mai era el, Mio se duse în faţa şemineului şi luă puţină cenuşă, pe care o întinse pe chip şi apoi pe haine. Îşi ciufuli părul şi-l murdări, de asemenea, cu cenuşă.
“ Niciodată nu va putea sta lângă o Cenuşăreasă ca mine. ” Gândi Mio, în timp ce retuşa ultimele schimbări la ea. După ce finisă, aceasta se aşeză pe fotoliul din faţa şemineului şi aşteptă venirea lui Yuui-sama. Şocul ce avea să-l vadă pe chipul odios al acestui Yukio va fi de nepreţuit.
După trei ore de aşteptat, Mio decise că ar fi vremea să facă focul în încăpere, căci noaptea era rece, iar căsuţa şi mai şi. Astfel că se lăsă în genunchi şi cu ajutorul unei lumânări şi gaz, aprinse lemnele. Simţind căldura mângâindu-i corpul înfrigurat, Mio aduse fotoliul ceva mai aproape, dar înainte îşi căută o pătură cu care să se învelească. Dacă dorea să-i facă să plătească, atunci trebuia să nu moară de frig...
ÃŽn scurt timp, Mio adormi...

*

Între timp, Yuui îşi făcea griji. Nu ştia cum avea să reacţioneze acea fată şi nici nu ştia cum să îi spună. “ Un alt secret Yukio, huh? ” oftă tânărul, în timp ce îşi lua pe el haina de culoare albastră. “ Să sperăm că nu va fi nevoie să afle...”
După ce îşi aşeză părul scurt, de culoarea alunei, Yuui luă pachetul de pe masă şi părăsi camera sa. Înainte să iasă din vilă, se întâlni cu mama sa, care îi dădu un ultim sfat.

- Dacă e nevoie, iubeşte-o. Nu contează că...
- Ştiu, mamă. Voi face tot ce e necesar pentru a ascunde şi păstra secretul. Dar nu ştiu dacă o voi putea iubi...
- Yuui! Trebuie...îi şopti mama sa, ochii ei înotând în lacrimi. Promite-mi că o vei face! Promite-mi, Yuui!
- Dar...dădu să îi spună, dar durerea din ochii ei, l-au îndemnat să-i promită.
- Ai grijă de tine, fiul meu! Îi spuse aceasta, în timp ce îl îmbrăţişa.

Yuui răspunse îmbrăţişării mamei sale, după care se îndreptă spre ieşire, cu două cuvinte răsunându-i în minte...
“ Fiul meu…”

*

Mio încă dormea, când Yuui ajunse la acea căsuţă. Deşi ştia că era proprietatea sa, acesta ciocăni din politeţe, aşteptând un răspuns ce nu avea să vină, totuşi. Aşa că deschise uşa încet şi păşi în camera luminată de focul proaspăt făcut. Yuui zâmbi şi cu ochii cercetă încăperea pentru acea nefericită fată.
Dar nu o găsi! Oare aceasta fugise? Nu avea cum! De pe proprietatea Yukio, nimeni nu poate ieşi fără să fie observat de gărzile omniprezente! Yuui se îngrijioră şi dădu să se îndrepte spre dormitor când o mişcare îi atrase privirea.
O exclamaţie de uimire îi scăpă când o văzu pe Mio, stând încolăcită, asemeni unui copilaş pe fotoliul din faţa şemineului. Se apropie de ea şi observă cenuşa de pe faţă şi din părul şaten al acesteia, dar chiar şi astfel, frumuseţea ei era de invidiat.
Buzele îi erau pline, de o culoare ce rozalie, bărbia îi era fină şi mică, pomeţii, deşi murdari de cenuşă, erau bucalaţi şi încadraţi de firele rebele ale părului...şi ochii...aceştia erau umbriţi de genele lungi şi curbate, înfrumuseţaţi de sprâncene fine şi arcuite, dar ce dorea Yuui era să-i vadă culoarea lor. Dorea să vadă dacă exista foc în ei...
Dar se părea că aceasta dormea dusă, aşa că hotărî să o ducă în patul din dormitorul lor ce-l vor împărţi timp de cinci ani. Îşi strecură mâna pe sub picioarele ei şi apoi pe sub spatele ei, ridicând-o în braţele sale.
Destul de uşoară. Gândi acesta, în timp ce îndrepta cu ea spre uşa ce dădea în dormitor. Deodată simţi cum ceva îl prinde de cămăşa şi privi surprins către fată. Aceasta avea chipul încruntat, parcă speriat şi murmura ceva de neînţeles. O strânse mai tare la piept şi îi şopti:

- Nu te teme...Te voi proteja...

În mod inexplicabil pentru Yuui, aceasta păru să-i înţeleagă vorbele şi un zâmbet senin apăru pe chipul ei frumos. Îşi lăsă capul să se odihnească pe pieptul lui şi un oftat ieşi de pe buzele ei...un oftat de fericire şi tristeţe.
Acesta simţi cum inima i se accelerează şi obrajii îi iau foc. Ce se întâmplă?! Ce sunt cu aceste senzaţii ce-mi invadează trupul? Acţiunile ei...mă derută! Îşi spuse el, deschizând uşa şi îndreptându-se spre pat, unde o lăsă pe Mio să se odihnească, asta după ce o înveli cu păturile, căci în cameră era frig, fiindcă aici, focul nu fusese făcut.
Privi din nou spre ea şi îşi spuse că ar trebui să îi şteargă cenuşa de pe faţă şi să aprindă focul. Se duse în camera celaltă, de unde luă cele necesare şi se lăsă în jos şi în câteva minute, focul începu să danseze vesel pe pereţii camerei. Privind pentru câteva secunde culoarea aprinsă a focului, Yuui se gândi la momentul când fata se relaxase în braţele sale. Dar nu era timpul pentru aşa ceva, trebuia să o spele pe faţă şi apoi să...apoi nimic. Nu ştia ce să mai facă...
Oftând, Yuui ieşi din nou din cameră, revenind apoi cu un mic bol şi un prosop alb. Ajunse în dreptul patului, lângă Mio şi aşeză bolul pe noptiera de lângă, după care înmuie prosopul în apă şi uşor, şterse cenuşa.
Fata tresări la contactul cu apa, dar nu se trezi. Yuui continuă să o şteargă, până când chipul ei deveni la fel de fin ca la început. Dacă spusese că era frumoasă cu cenuşă...ei, bine, fără aceasta, era de o mie de ori mai frumoasă.
Fascinată de chipul ei, de părul ce cădea peste gâtul subţire, de buzele uşor întredeschise, Yuui rămăse astfel să o privească. Se întrebă cum de reuşise familia Yukio să o aleagă pe această fată şi cum naiba avea să trăiască alături de ea cinci ani, fără să-i afle lui secretul!
Un oftat ieşi de buzele fetei şi acest lucru îi atrase atenţia. Privi atent buzele ce păreau asemeni unor petale de trandafiri...rozalii, pline şi...moi la atingere. Yuui se afla acum la câţiva milimetri de buzele ei, când Mio deschise ochii.
Simţindu-se privit, Yuui privi în sus spre ea şi îi văzu ochii de culoarea chilimbarului, adumbriţi acum de somn. Se simţi pierdut în marea lor aurie, avântat într-un vârtej de senzaţii ce îi invadau trupul fără să-i ceară voie. Fără să ştie ce face, fără să îşi aducă aminte de secret, Yuui îi atinse buzele, pe care începu să le contureze cu limba, pregătind-o pentru un asediu complet asupra gurii ei.
Mio nu ştia ce naiba făcea idiotul ăsta, dar cu siguranţă o făcea bine, căci îşi simţea trupul reacţionând într-un fel ce nu-l mai întâlnise. Apoi îi simţi limba în gura sa...Doamne, aceasta se mişca într-un ritm ce o făcea să vrea mai mult, o cerceta cu o aşa siguranţă şi o controla pe a ei, pe care o trase în gura lui şi o obligă să repete ceea ce îi făcuse mai înainte.
Yuui se ridicase acum de jos şi se aşezase pe pat lângă ea, întinzând-o uşor, jucându-se în continuare cu gura ei. Parcă nu se mai sătura, acele jocuri de limbi, acele atingeri fugare ale buzelor înfierbântate îi aţâţa trupul, o făcea să...
NU!! Acest cuvânt străpunse mintea înceţoşată de dorinţă a lui Yuui şi se îndepărtă de ea, ştergându-şi buzele. Mio îl privi pierdută, ochii îi erau asemeni unor cristale aurii, ce exprimau dorinţa şi focul dinlăuntrul ei. Yuui nu o putea privi în ochi, căci dacă o făcea se pierdea iar şi se lăsa stăpânit de dorinţa sălbatică din el. Trebuia să se abţină...trebuia să fie formal, ca întotdeauna.
Mio îşi atinse buzele fierbinţi şi privi bărbatul din faţa ei...îl vedea confuz şi la fel de pierdut ca şi ea. Însă...părul său de culoarea alunei, chipul dur şi totuşi cu o tentă de feminitate, buzele la fel de roşii ca şi ale ei, iar ochii...ochii săi de culoarea mării învolburate o înfiorau până în adâncurile fiinţei ei. Se ridică în şezut şi îi cuprinse capul în palme...trebuia să-şi calmeze bătăile inimii, trebuia să se calmeze, căci la urma urmei, acesta era întemniţarul ei!
În momentul când îşi readuse aminte cum fusese smulsă de lângă mama sa, cum a fost tratată ca pe o piesă de mobilier, Mio simţi cum corpul ei lua foc din nou, dar din cauza altui motiv, deşi în esenţă, provenea de la Yuui.
Se ridică de pe pat şi îl întoarse pe acesta, după care îl plesni cu toată puterea ei. Yuui rămase şocat şi, încet îşi duse mâna la obrazul proaspăt lovit. O privi şi citi în ochii ei ură pură, ceea ce îl sperie un pic, dar asta doar pentru moment. Yuui se îndreptă şi o privi rece, după care i se adresă:

- Şi pot să ascult şi motivul acestei reacţii?
- Da, răspunse aceasta prompt. Eşti un obsedat sexual, un temniţar ce colecţionează fetele din sat şi m-ai ales drept următoare victimă pe mine!! Izbucni ea, agitându-şi mâinile prin aer, încercând să exprime prin gesturi imoralitatea lui Yuui.

Acesta o ascultă şi o privi atent, după care izbucni în râs, enervând-o şi mai tare pe Mio.

- Şi ce e aşa amuzant, Yuui-sama? îl întrebă ea, accentuând ultimele cuvinte ironic.
- Să mă simt flatat sau nu pentru că mi-ai memorat numele? Îi întoarse el ironia. Şi numele tău e...
- Mio Himemiya, completă aceasta. Şi nu e o plăcere să te întâlnesc, Yuui, adăugă aceasta, renunţând la „sama”, în semn de sfidare.
- Ei bine, pentru mine e, Mio. Şi nu mă deranjează că mă numeşti Yuui, zâmbi el senin. La urma urmei, vom petrece împreună cinci ani. Avem timp să ne cunoaştem, adăugă el pe un ton vesel, ceea ce o enervă şi mai mult pe Mio.
- Şi dacă nu doresc să rămân? Întrebă ea brusc.
- Nu ai de ales, aşa cum nu am nici eu, replică acesta plictisit.
- Rămâne de văzut asta, spuse ea, după care se îndreptă spre cealaltă cameră, dar a fost oprită de Yuui.
- Am zis că nu ai de ales, Mio. Ascultă-mă, e spre binele tău, i se adresă acesta cu o mină serioasă.
- Şi ce ştii tu despre binele meu?! Ţipă ea, încercând să se desprindă din strânsoarea lui, dar fără izbândă.
- Dacă tu ieşi pe uşa aia, neînsoţită de mine, mama ta va suferi...

Mama?! Şi în mintea lui Mio, chipul bătrân, dar mult iubit al mamei sale apăru. Lacrimi se conturară la colţurile ochilor ei şi îşi acoperi faţa. Yuui oftă şi o luă în braţele sale protectoare. O mângâie uşor pe păr şi îi sărută creştetul, dar dădu de gustul înecăcios al cenuşei. Începu să tuşească, speriind-o pe Mio.

- Ce s-a întâmplat, Yuui?
- Ar fi...bine...să scapi...de cenuşa...din părul tău, reuşi să bâiguie băiatul, în timp ce elimina cenuşa inhalată.
- Aaa, spuse încet Mio, în timp ce îşi atinse părul şi observa cenuşa ce rămase pe palma ei. Păi...şi cum fac baie? îl întrebă ea apoi, între timp Yuui reuşind să înceteze a mai tuşi.
- Ei bine...va trebui să te spăl eu, răspunse el, privind un pic stânjenit.

Sper ca v-a placut :5:
Chuu!!