Copii ÅŸi telefoanele

[Sayuuki]

La mine la şcoală a devenit ceva normal să vezi puştii de a 3a cu telefoane 'şmechere' =]]. Nu ştiu de ce, dar îmi vine să mor de râs când mă gândesc. Copii ăştia, care nici măcar n-au nişte noţiuni stabile despre viaţă, vor să pară mari şi tari. Vor să crească cât mai repede, proştii, şi nu-şi dau seama că îşi macină singuri cea mai frumoasă perioadă a vieţii : copilăria. La mine la şcoală, în pauză, fetele de a 3a se plimbă pe coridoare, braţ la braţ, cu barba-n sus, ca şi cum ele ar fi cele mai importante, vorbind despre tot felul de tâmpenii, cu telefoanele după ele. Arată ca şi cum i-ai da unui bebeluş o nicovală pe post de jucărie. Îmi amintesc că vorbeam cu o fetiţă de clasa a 2a şi o întreb "Câţi ani ai?'; şi ea-mi zice: "Sunt MARE, să ştii, uite ce telefon mi-a luat mama!"; şi-mi arată un telefon, cred că era un Samsung Corby. Am rămas mască, îmi venea să mor de râs, dar m-am abţinut, că eram şi părinţi' 'odorului' prin preajmă. A trebuit să stau tot restul zilei cu fata respectivă, care n-a făcut altceva decât să-şi venereze telefonul; îl avea de vreo două zile. Nici nu ştia să umble cu el, iar dacă eu vroiam să o ajut, nici nu mă lăsa să mă apropii : "Sunt MARE, n-am nevoie de ajutorul tău!!!". Fraate, specimenele astea au nevoie de o viaţă sau de o bătaie bună.