06-09-2010, 01:27 AM
Lucrarea 6
Take me back to the start
Viața îți dă doar un început, tu trebuie să îți construești singur drumul.
*
Cuvinte aruncte pe o foaie goală, nimic mai mult decât cuvinte moarte, vără sens, vără viață. Scris tremurat, stropi negri pe foaia albă, și doar alte cuvinte.
ÃŽntuneric.
Nimic.
Mototolesc biletul de adio și îl arunc într-un colț. Las cearșaful în care-mi era înfășat trupul gol să cadă pe pardoseaua rece, în timp ce îmi adun hainele aruncate în toată încăperea, și încep să mă îmbrac încet. Liniștea surdă ce plutește în jurul meu îmi trezește un sentiment de deja-vu.
Confuzie.
Eșec.
Un val de gheață îmi străbate corpul, ce începe să tremure încet, iar ochii îmi sunt împânziți de lacrimi amare. Aud fiecare picătură cum cade și se sparge de podea. Am și eu voie să greșesc! Totul e cu susu-n jos. De data asta, acum, trebuia să fie altfel. Mi-e dor de copilărie, clipe în care cerul era limita și totul era al meu. Mi-e dor de tine, de vorbele tale ce mă încurajau sau mă dojenau. Mi-e dor de tot ce ar fi trebuit să am.
Puritate.
Uitare.
Cât de mult îmi doream să ajung departe, repedecât mai repede, dar când ajungi la sfârșit, tot ce îți dorești e să te întorci în-apoi și să ajungi din nou la capătul călătoriei, dar nu mai poți.
Trecut.
Atunci când ți-e frică, ești lipsit de apărare și abandonat de noroc, vrei să te simți în sigurață, sub aripa protectoare ce te ferea de tot ce era rău. Îți dorești să fi lângă începutul tău.
*
ÃŽntuneric.
Nimic.
Mototolesc biletul de adio și îl arunc într-un colț. Las cearșaful în care-mi era înfășat trupul gol să cadă pe pardoseaua rece, în timp ce îmi adun hainele aruncate în toată încăperea, și încep să mă îmbrac încet. Liniștea surdă ce plutește în jurul meu îmi trezește un sentiment de deja-vu.
Confuzie.
Eșec.
Un val de gheață îmi străbate corpul, ce începe să tremure încet, iar ochii îmi sunt împânziți de lacrimi amare. Aud fiecare picătură cum cade și se sparge de podea. Am și eu voie să greșesc! Totul e cu susu-n jos. De data asta, acum, trebuia să fie altfel. Mi-e dor de copilărie, clipe în care cerul era limita și totul era al meu. Mi-e dor de tine, de vorbele tale ce mă încurajau sau mă dojenau. Mi-e dor de tot ce ar fi trebuit să am.
Puritate.
Uitare.
Cât de mult îmi doream să ajung departe, repedecât mai repede, dar când ajungi la sfârșit, tot ce îți dorești e să te întorci în-apoi și să ajungi din nou la capătul călătoriei, dar nu mai poți.
Trecut.
Atunci când ți-e frică, ești lipsit de apărare și abandonat de noroc, vrei să te simți în sigurață, sub aripa protectoare ce te ferea de tot ce era rău. Îți dorești să fi lângă începutul tău.
*
Vreau și eu un început!