16-05-2010, 11:04 PM
Loula - intai de toate "buna si tie". Ma bucur ca ti-a placut ceea ce ai citit. Stiu ca am probleme cu timpurile verbale insa o sa incerc sa rezolv chestia asta cat de repede. Am crezut ca Prologul o sa fie destul de ciudat insa ma bucur ca prinde bine la cititori. Sper sa iti placa in continuare.
<< Era noapte, iar frigul şi ninsoarea erau din abundenţă. Mergeam rapid pentru a ajunge la destinaţia finală unde urma să ne încălzim.
- Băi, hai că mai avem puţin până acolo, i-am spus lui Kidor.
- Daaaa.... abia aÅŸtept!
Treceam pe trotuarul pavat cu bolovani gri-roşii, intrând în zona supermarket-ului. Cabinele telefonice aveau receptoarele căzute, fântâna arteziană care într-o vreme şuiera de apă acum este plină de zăpadă. Băncuţele pline cu tineri ce se sărutau sau pur şi simplu admirau vremea s-au dus acum, odată cu venirea anotimpului morţii. Tufele verzi de altă dată, acum sunt pline cu zăpadă şi şi-au luat culoarea măiestriei albe. Uşile complexului comercial se deschiseră şi noi am intrat într-un mediu total diferit.
Căldura ne împroscă şi simţeam cum degerăturile se revitalizau, cum toată sudoarea după mers nebun o puteam aerisi. Ne-am luat coşul cu pricina şi am fugit spre raftul unde ne aştepta sticla de vin ce o cautam cu atâta râvnă. Am luat, am plătit, caţiva cumpărători uitându-se supăraţi că tăiam din coada de la casă, iar apoi am plecat întâlnindu-ne iarăşi cu gerul năprasnic de afară.
- Unde mergem? l-am întrebat.
- Unde crezi tu că mergem... la turn, mi-a răspuns ironic.
- Normal, nu mă aşteptam la mai prejos, am zis râzând.
Aşa că am grăbit pasul spre locul nostru sacru unde ne petreceam verile cu biciclete, beutură şi muzică. Eram în momentele noastre şi cântam pe Guns&Roses în timp ce spărgeam câte o sămânţă şi mai sorbeam din sticlă. Chestia asta n-am mai făcut-o iarna aşa că nu ştiam la ce să ne aşteptăm. Scara de bloc era părăsită, ca întotdeauna. Astfel am testat cimentul să vedem dacă putem sta pe el: era rece ca naiba.
- Ce ne facem? l-am întrebat.
Cercetă cu privirea zona şi văzu o masă cu două bănci, care vara era folosită pentru table şi şah de către pensionari.
- Acolo.
- Aha... bine bă, hai s-o facem.
Am sărit gardul în zona verde din faţa blocului şi am dat zăpada jos de pe masă. Ne-am pus cu fundul pe ea şi cu picioarele pe bănci şi am desfăcut sticla de vin. Era frig, dar nouă nu ne păsa... aveam seminţe, aveam vin, şi muzică... şi totul era bine. După câteva momente cântam "knock knock knocking on heaven's door" şi atunci mi-a năzărit să văd ce mai face Teo.
- Dă-mi numărul ei, i-am zis lui Kid.
Se uită surprins la mine şi apoi zise:
- Bine...
Mi-a dat numărul şi am început să tastez butoanele de la telefon.
"Un pahar de vin în cinstea ta, idiot", i-am trimis în acea dată, 28 decembrie.>>
Ce importanţă are şi câte or să se mai întâmple după asta... Dar m-am trezit din cauza unei frâni bruşte.
Am deschis ochii şi m-am uitat în jur. Am observat că mâna ei îmi ţinea capul, probabil nedorind să mă trezesc. M-am uitat la ea cu coada ochiului şi am zâmbit în sinea mea. Îmi plăcea că are grijă de mine. Am închis iar ochii aţipind datorită mâinii ei care se juca prin părul meu dându-mi o stare de somnolenţă.
<< Se făcea că stăteam pe o bancă în parcul din oras. Era frumos afară şi eram singuri, nimeni neputând să ne deranjeze. Stătea lângă mine, iar eu cu mâna pe după gâtul ei. O mângâiam uşor, apoi o trăgeam uşor de colţul gurii pentru a-i studia expresiile dulci. Îi mai furam câte un sărut din când în când.
- Ţi-a plăcut ziua de azi? am întrebat-o.
- Da, a fost foarte frumos.
- Mă bucur
I-am furat un sărut pe frunte şi apoi alte câteva pe buze.
- Ţi-au plăcut Kid şi Raluca?
- Da, au o relaţie foarte profundă se pare, mi-a răspuns ea într-un final.
- Cred şi eu... deşi nu par a fi foarte apropiaţi, cine stie, poate e mai mult sentimental. La noi cum crezi că e? am întrebat-o.
A stat puţin pe gânduri şi apoi mi-a zis:
- Sigur vrei să ştii?
Era evident că vroiam să ştiu, dar faptul ca mi-a răspuns astfel a fost surprinzător.
- Da...
Privi în jos şi continuă:
- Cred că suntem prieteni foarte buni care ştiu anumite chestii.
Am rămas înmărmurit şi mi-am luat mâna după gâtul ei. Un minut de linişte să macin informaţia mi-a trebuit, ca apoi să îi raspund:
- Aha... multumesc pentru tot.M-am ridicat şi am plecat. Un gol mare în stomac mi s-a ivit şi atunci am simţit că fac ceva greşit, dar nu mi-a păsat... mi s-au scufundat toate corăbiile.
- Ce faci? De ce pleci? întrebă repede.
- Ah, am şi eu nişte treabă, în fond suntem nişte "prieteni". Continuam astfel să merg.
- Nu! Te rog... nu mă lasa aici, imi zise panicată ridicând puţin tonul.
M-am oprit, m-am întors cu o oarecare silă de a o mai vedea, am privit-o şi apoi i-am zis:
- Dacă vrei vii cu mine, dacă nu... treaba ta.
Veni astfel cu mine prin oraş, urmându-mă în linişte, dar nici urmă de afecţiunea de altă dată din partea mea sau a ei. Nu tu ţinut de mână, nici vorbă de pupe sau alte gesturi care implicau sentimente; eram mai rece decât gheaţa şi mă înecam în propria-mi durere. Am fost terminat sentimental în mai puţin de zece secunde şi-mi era greu.
Am condus-o până la urmă acasă după ceva vreme de hoinărit degeaba străzile oraşului şi dând un "noapte bună" sec mi-am văzut de drumul spre casa proprie.
Uram tot ce există, iar furia răbufnea în mine şi trebuia să o astup cu ceva. Bântuiam pe bulevard şi noaptea îmi era martoră... nu îmi păsa de nimic şi dacă ceva m-ar fi scos din pepeni era făcut una cu pământul.
Acasă am mers la cămară şi am scos o bere, iar de la tata din hanorac am furat câteva ţigări şi bricheta. Afară m-am aşezat pe scările din spatele blocului şi am aprins-o. Senzaţia de ameţeală produsă mă liniştea, probabil efectul placebo al tutunului, dar cui îi păsa: mă simţeam bine. O gură de bere pentru a amesteca şi mai bine treburile şi atunci totul fu împlinit. În câteva minute eram sub influenţa alcoolului şi al tutunului. Se pare că zăceam întins pe platforma aceea rece şi priveam Luceafărul cum licureşte. Mă gândeam la tot felul de lucruri triste şi îmi lacrimau ochii din moment în moment, dar mă opream singur. Adevărul e că nu am iubit niciodată o fată la fel de mult ca pe ea şi niciodată nu am simţit atâta pustietate în viaţă. Trecuseră doar câteva ore şi deja simţeam cum mă duc încet, pe apa sâmbetei. Îmi părea rău de mine, îmi părea rău de faptul că o lăsasem să plece... mă gândeam dacă ar fi fost mai bine să zic ca ea şi să tin lucrurile aşa, cu toate că ea mă consideră un "prieten bun". Mii de întrebări îmi veneau în minte, mii de momente frumoase care nu le voi uita niciodată şi apoi intră în acţiune filozoful de serviciu.
- Dacă stai pe jos ai să răceşti, îmi spuse vocea ei.
Am zâmbit larg, oarecum fericit.
- Ah, dar am ajuns în asemenea hal încât să aud voci. Ceva foarte probabil de la abuzul de etanol şi nicotină.
M-am ridicat în fund şi am privit fata cea mai importantă din viaţa mea cum stătea cu capul în pământ şi ochii uşor înlăcrimati, jucându-se nervos cu o suviţă mai lungă de păr.
- Ce vânt te aduce pe aici, iluzie a celei de-opotrivă înger şi demon?
Mă privi adânc, se citea durere pe faţa ei.
- Îmi pare rău, mi-a zis.
- Răspuns greşit. Ce intenţii ai? Dacă sunt ostile va trebui să fug...
Privi dozele de bere şi chiştoacele ţigărilor.
- De ce ai făcut asta? m-a întrebat supărată în timp ce ochii îi cedase şi lacrimile începu să curgă libere pe faţa ei.
- Ah, pentru o iluzie esti bună! Mai vreau, i-am zis trăgând cu poftă din ultima ţigară ce o aveam.
- Pentru numele lui Dumnezeu! a venit, mi-a luat ţigara, a aruncat-o şi apoi a călcat cu putere pe ea.
- Hei, o iluzie n-ar putea să...
- Mai taci cu iluzia ta cu tot! se revarsă luandu-mă în braţe şi începu să plângă. Te iubesc, îmi spuse printre suspine.
Am îmbrăţişat-o la rândul meu simţind acea mireasmă ce mă fermeca de fiecare dată. Cum să nu adori această fiinţă ce stătea în braţele mele, era atât de splendidă, naturală şi afectuasă... o iubeam cu tot ce aveam şi nu vroiam nici eu să plece.
- Şi eu... i-am răspuns lăsând o lacrimă să curgă pe obraz.
Şi astfel am stat câteva ore bune împreună privind Luceafărul şi furându-i câte un sărut.>>
Am simţit cum ceva moale îmi atingea faţa. Era plăcut. Apoi am simţit o pereche de buze moi peste ale mele, foarte plăpânde şi dulci, care-mi înflăcărau dorinţa de a răspunde. Astfel instinctual mi le-am desfăcut şi i-am răspuns cu unul electrizant, surprinzând-o. Satisfăcut, mi-am întins membrele ca apoi să-mi dau seama că am ajuns unde trebuie. Dat jos din maşină mă vedeam în faţa unui bloc drăgut, cu geamuri lucioase de la lumina soarelui ce aproape se stingea. Astfel am luat toate bagajele şi am fost întâmpinaţi surprinzător de sora Teodorei, Miruna. Mică şi vioaie ca întotdeauna, şi-a dat seama imediat cine era cine şi ne-am împrietenit. Tatăl Teodorei, s-a deranjat să ne ureze bun venit şi apoi ne-a strâns mâna amical.
După aceea am fost ghidaţi spre locul unde urma să ne odihnim după acea lungă călătorie. Eram pe acelaşi etaj cu fetele, camerele vecine şi totul era foarte frumos. În camera mea şi a celuilalt partener totul era splendid. Un candelabru enorm se observa când intrai în cameră, parchet laminat şi un pat mare cu lenjerie portocalie. Camera era luminoasă şi albiciozitatea pereţilor o pronunţa şi mai tare. "Frumos", am gândit în timp ce mi-am lăsat bagajele, m-am schimbat în ceva mai comod şi am mers la cină. Astfel eram aşezaţi la masă şi vorbeam despre drum, vreme şi în general făceam cunoştiinţă toţi între noi.
După toate astea, am decis să ne relaxam la un film în cameră, toţi patru. Prea mare atenţie ecranizării nu i-am dat şi încet, încet am picat frânţi la datorie în mod treptat. Raluca mângâia pleata lui Kid în timp ce acesta moţăia stupid în braţele ei. Eu în schimb eram ocupat să îmi ţin prietena în braţe deoarece mi-a lipsit enorm.
Întinşi în pat, aveam pe mâna mea cea mai dragă fiinţă de pe planetă. Cu un ochi mă mai uitam la film, dar degeaba, eram preocupat să-i dau la o parte şuviţele de păr ce-i invadau chipul frumos. Astfel mai furişam câteva degete, pipăindu-i obrajii, bărbia şi într-un final rămânând la gât. Degetele nu au rămas nemişcate şi pipăiau tot ce prindeau. Gâtul ei fu astfel explorat fără prea mari dificultăţi, dar de fiecare dată când îi simţeam pulsul eram de-a dreptul şocat. Acel şoc mă făcea să îmi simt sufletuş invadat de fericire. De ce ? Era simplu: doar faptul că trăia mă făcea fericit, totul fiind atât de perfect când eram cu ea. Miresmele ei mă înebuneau şi nereuşind să mă mai abţin, am sărutat-o pe creştetul capului, unde am fost asaltat de farmecul buclelor negricioase.
Apoi mi-am trecut mâna prin acele bucle, încetişor pentru a nu o deranja şi astfel mi-am săpat mormântul deoarece am eliberat şi mai multă mireasmă din aceea. Mi-am întors putin gâtul pentru a vedea ce face iubita mea şi am auzit apoi cum respira regulat.
Adormise. În braţele mele, acea fată splendidă adormise. Ce puteai să vezi mai frumos de atât? Nimic. Era de-a dreptul superb. Mi-am aşezat mâinile înapoi încât să nu o deranjeze şi am închis şi eu ochii, fericit că o aveam.
Stăteam şi mă uitam la el cum dormea. Avea o faţă de copil nevinovat. M-am aplecat puţin pentru a-l săruta, însă nu am reuşit decât să îi fur un sărut scurt pentru că nu vroiam să îl trezesc. Mama începu să râdă şi să îmi facă cu ochiul în oglinda retrovizoare. Ce e drept mă bucuram că mama nu avea nimic împotrivă cu asta şi că mă lăsa să mă exprim cum doream. De asta părinţii mei erau tari.
Am văzut că Raluca se trezise şi începu să se uite pe geam admirând priveliştea. Ce e drept, dacă mă puteam mândri cu ceva, erau peisajele pe care le puteai vedea în drum spre casă. Munţii acoperiţi de păduri dese şi verzi înconjurau şoseau, dând impresia că te aflai într-un labirint natural. Onduleurile făceau ca drumul să fie destul de ameţitor, însă datorită lor puteai zări, în depărtare, râul care curgea liniştit pe lângă stâncile goale. Lanţul muntos părea ca un şarpe care nu se va termina niciodată. În depărtare soarele deja apunea făcând cerul să ia foc. Păşunile erau acoperite cu animale, ici colo aflându-se câte un bărbat care le păzea, copacii animând priveliştea, uneori putându-se zări câte un cuib de pasăre.
- Cum ţi se pare drumul? am întrebat-o pe Raluca în şoaptă pentru a nu-i trezi pe băieţi.
- E superb, spuse entuziasmată. Păcat că nu am aparatul la mine şi e în geanta din portbagaj. Mi-ar fi plăcut să fac câteva poze.
- Nu e problemă, o să mai venim pe aici oricum şi o să poţi face câte poze vrei.
Zâmbi fericită către mine şi apoi începu să chicotească când văzu că Andrei dormea pe umărul meu iar eu mă jucam în parul lui. Mă făcu să roşesc.
- Eh, hai... Ralu, nu fi aÅŸa...
- Ba da! Meriţi! La cate mi-ai făcut tu...
- Vroiai să zici: "La câte o să îmi faci tu..." Iar apoi se făcu linişte.
Drumul indică că nu mai aveam mult până acasă aşa că m-am hotărât să îi trezesc pe băieţi. M-am uitat la cei doi care dormeau fără nici o problemă: Kid cu capul pe geam, iar Andrei pe umărul meu. I-am făcut semn Ralucăi să îşi trezească prietenul, iar eu mi-am văzut de treaba mea.
Dormea atât de bine şi atât de liniştit încât mi se făcu milă să îl trezesc, însă când am simţit că maşina se opri mi-am dat seama era deja timpul. L-am mângâiat uşor pe obraz în speranţa că se va trezi însă nici măcar nu clinti. M-am aplecat ca să îl pot privi mai bine. Era aşa drăguţ când dormea... L-am sărutat scurt şi am simţit cum deschide ochii. L-am privit, m-a privit şi apoi m-a mai sărutat şi el o dată. S-a întins, părând mult mai obosit ca înainte şi am coborât împreună din maşină. Restul erau deja afară iar bagajele aşteptau să fie luate. Nici nu am apucat bine să intrăm că Miruna a şi venit în întâmpinarea noastră începând să se agite în jurul băieţilor şi încercând să ghicească care cine e. Pe Raluca o recunoscu imediat, fiind singura fată dintre ei. Apăru şi tata care nu făcu decât să dea noroc cu băieţii, iar apoi se întoarse la jocul lui. El era de părere că atunci când cineva vine după un drum lung, omul nu vrea decât să mănânce şi apoi să doarmă, aşa că în seara asta îi iertă pe băieţi. I-am condus în celălalt apartament şi le-am arâtat camera unde aveau să stea. Eu şi Raluca stăteam împreună pentru că aşa era mai frumos: bârfe toată noaptea - la care se mai adaugă şi câte un tort de îngheţată care servea drept o mică gustare - , iar ziua somn. Ca totul să fie şi mai drăgut pe băieti îi plasasem în camera de lângă noi, nu de alta însă dacă ni se făcea dor de ei puteam să îi vizităm oricând.
Restul zilei s-a consumat cu activităţi gen: mâncat, prezentat casa, cunoscut mai bine părinţii şi alte lucruri de genul, plictisitoare. Ne-am retras devreme, lăsându-i pe a mei şi Miruna singuri. Ne-am adunat în cameră la mine şi am început să vizionăm un film.
Era plăcut să ăi vezi pe toţi în jurul tău.
Filmul părea destul de interesant însă Kid a fost primul care a picat la datorie, în braţele Ralucăi. Noi am rezistat ceva mai mult decât ceilalalţi doi însă habar nu aveam ce se întâmplase în film. Am fost ocupaţi în a recupera timpul pe care îl pierduse cât fusesem departe unul de celălalt. Am adormit într-un final cu televizorul deschis, ţinându-ne de mână, eu în braţe la el, având un somn liniştit pânâ dimineaţă.
El:
<< Era noapte, iar frigul şi ninsoarea erau din abundenţă. Mergeam rapid pentru a ajunge la destinaţia finală unde urma să ne încălzim.
- Băi, hai că mai avem puţin până acolo, i-am spus lui Kidor.
- Daaaa.... abia aÅŸtept!
Treceam pe trotuarul pavat cu bolovani gri-roşii, intrând în zona supermarket-ului. Cabinele telefonice aveau receptoarele căzute, fântâna arteziană care într-o vreme şuiera de apă acum este plină de zăpadă. Băncuţele pline cu tineri ce se sărutau sau pur şi simplu admirau vremea s-au dus acum, odată cu venirea anotimpului morţii. Tufele verzi de altă dată, acum sunt pline cu zăpadă şi şi-au luat culoarea măiestriei albe. Uşile complexului comercial se deschiseră şi noi am intrat într-un mediu total diferit.
Căldura ne împroscă şi simţeam cum degerăturile se revitalizau, cum toată sudoarea după mers nebun o puteam aerisi. Ne-am luat coşul cu pricina şi am fugit spre raftul unde ne aştepta sticla de vin ce o cautam cu atâta râvnă. Am luat, am plătit, caţiva cumpărători uitându-se supăraţi că tăiam din coada de la casă, iar apoi am plecat întâlnindu-ne iarăşi cu gerul năprasnic de afară.
- Unde mergem? l-am întrebat.
- Unde crezi tu că mergem... la turn, mi-a răspuns ironic.
- Normal, nu mă aşteptam la mai prejos, am zis râzând.
Aşa că am grăbit pasul spre locul nostru sacru unde ne petreceam verile cu biciclete, beutură şi muzică. Eram în momentele noastre şi cântam pe Guns&Roses în timp ce spărgeam câte o sămânţă şi mai sorbeam din sticlă. Chestia asta n-am mai făcut-o iarna aşa că nu ştiam la ce să ne aşteptăm. Scara de bloc era părăsită, ca întotdeauna. Astfel am testat cimentul să vedem dacă putem sta pe el: era rece ca naiba.
- Ce ne facem? l-am întrebat.
Cercetă cu privirea zona şi văzu o masă cu două bănci, care vara era folosită pentru table şi şah de către pensionari.
- Acolo.
- Aha... bine bă, hai s-o facem.
Am sărit gardul în zona verde din faţa blocului şi am dat zăpada jos de pe masă. Ne-am pus cu fundul pe ea şi cu picioarele pe bănci şi am desfăcut sticla de vin. Era frig, dar nouă nu ne păsa... aveam seminţe, aveam vin, şi muzică... şi totul era bine. După câteva momente cântam "knock knock knocking on heaven's door" şi atunci mi-a năzărit să văd ce mai face Teo.
- Dă-mi numărul ei, i-am zis lui Kid.
Se uită surprins la mine şi apoi zise:
- Bine...
Mi-a dat numărul şi am început să tastez butoanele de la telefon.
"Un pahar de vin în cinstea ta, idiot", i-am trimis în acea dată, 28 decembrie.>>
Ce importanţă are şi câte or să se mai întâmple după asta... Dar m-am trezit din cauza unei frâni bruşte.
Am deschis ochii şi m-am uitat în jur. Am observat că mâna ei îmi ţinea capul, probabil nedorind să mă trezesc. M-am uitat la ea cu coada ochiului şi am zâmbit în sinea mea. Îmi plăcea că are grijă de mine. Am închis iar ochii aţipind datorită mâinii ei care se juca prin părul meu dându-mi o stare de somnolenţă.
<< Se făcea că stăteam pe o bancă în parcul din oras. Era frumos afară şi eram singuri, nimeni neputând să ne deranjeze. Stătea lângă mine, iar eu cu mâna pe după gâtul ei. O mângâiam uşor, apoi o trăgeam uşor de colţul gurii pentru a-i studia expresiile dulci. Îi mai furam câte un sărut din când în când.
- Ţi-a plăcut ziua de azi? am întrebat-o.
- Da, a fost foarte frumos.
- Mă bucur
I-am furat un sărut pe frunte şi apoi alte câteva pe buze.
- Ţi-au plăcut Kid şi Raluca?
- Da, au o relaţie foarte profundă se pare, mi-a răspuns ea într-un final.
- Cred şi eu... deşi nu par a fi foarte apropiaţi, cine stie, poate e mai mult sentimental. La noi cum crezi că e? am întrebat-o.
A stat puţin pe gânduri şi apoi mi-a zis:
- Sigur vrei să ştii?
Era evident că vroiam să ştiu, dar faptul ca mi-a răspuns astfel a fost surprinzător.
- Da...
Privi în jos şi continuă:
- Cred că suntem prieteni foarte buni care ştiu anumite chestii.
Am rămas înmărmurit şi mi-am luat mâna după gâtul ei. Un minut de linişte să macin informaţia mi-a trebuit, ca apoi să îi raspund:
- Aha... multumesc pentru tot.M-am ridicat şi am plecat. Un gol mare în stomac mi s-a ivit şi atunci am simţit că fac ceva greşit, dar nu mi-a păsat... mi s-au scufundat toate corăbiile.
- Ce faci? De ce pleci? întrebă repede.
- Ah, am şi eu nişte treabă, în fond suntem nişte "prieteni". Continuam astfel să merg.
- Nu! Te rog... nu mă lasa aici, imi zise panicată ridicând puţin tonul.
M-am oprit, m-am întors cu o oarecare silă de a o mai vedea, am privit-o şi apoi i-am zis:
- Dacă vrei vii cu mine, dacă nu... treaba ta.
Veni astfel cu mine prin oraş, urmându-mă în linişte, dar nici urmă de afecţiunea de altă dată din partea mea sau a ei. Nu tu ţinut de mână, nici vorbă de pupe sau alte gesturi care implicau sentimente; eram mai rece decât gheaţa şi mă înecam în propria-mi durere. Am fost terminat sentimental în mai puţin de zece secunde şi-mi era greu.
Am condus-o până la urmă acasă după ceva vreme de hoinărit degeaba străzile oraşului şi dând un "noapte bună" sec mi-am văzut de drumul spre casa proprie.
Uram tot ce există, iar furia răbufnea în mine şi trebuia să o astup cu ceva. Bântuiam pe bulevard şi noaptea îmi era martoră... nu îmi păsa de nimic şi dacă ceva m-ar fi scos din pepeni era făcut una cu pământul.
Acasă am mers la cămară şi am scos o bere, iar de la tata din hanorac am furat câteva ţigări şi bricheta. Afară m-am aşezat pe scările din spatele blocului şi am aprins-o. Senzaţia de ameţeală produsă mă liniştea, probabil efectul placebo al tutunului, dar cui îi păsa: mă simţeam bine. O gură de bere pentru a amesteca şi mai bine treburile şi atunci totul fu împlinit. În câteva minute eram sub influenţa alcoolului şi al tutunului. Se pare că zăceam întins pe platforma aceea rece şi priveam Luceafărul cum licureşte. Mă gândeam la tot felul de lucruri triste şi îmi lacrimau ochii din moment în moment, dar mă opream singur. Adevărul e că nu am iubit niciodată o fată la fel de mult ca pe ea şi niciodată nu am simţit atâta pustietate în viaţă. Trecuseră doar câteva ore şi deja simţeam cum mă duc încet, pe apa sâmbetei. Îmi părea rău de mine, îmi părea rău de faptul că o lăsasem să plece... mă gândeam dacă ar fi fost mai bine să zic ca ea şi să tin lucrurile aşa, cu toate că ea mă consideră un "prieten bun". Mii de întrebări îmi veneau în minte, mii de momente frumoase care nu le voi uita niciodată şi apoi intră în acţiune filozoful de serviciu.
- Dacă stai pe jos ai să răceşti, îmi spuse vocea ei.
Am zâmbit larg, oarecum fericit.
- Ah, dar am ajuns în asemenea hal încât să aud voci. Ceva foarte probabil de la abuzul de etanol şi nicotină.
M-am ridicat în fund şi am privit fata cea mai importantă din viaţa mea cum stătea cu capul în pământ şi ochii uşor înlăcrimati, jucându-se nervos cu o suviţă mai lungă de păr.
- Ce vânt te aduce pe aici, iluzie a celei de-opotrivă înger şi demon?
Mă privi adânc, se citea durere pe faţa ei.
- Îmi pare rău, mi-a zis.
- Răspuns greşit. Ce intenţii ai? Dacă sunt ostile va trebui să fug...
Privi dozele de bere şi chiştoacele ţigărilor.
- De ce ai făcut asta? m-a întrebat supărată în timp ce ochii îi cedase şi lacrimile începu să curgă libere pe faţa ei.
- Ah, pentru o iluzie esti bună! Mai vreau, i-am zis trăgând cu poftă din ultima ţigară ce o aveam.
- Pentru numele lui Dumnezeu! a venit, mi-a luat ţigara, a aruncat-o şi apoi a călcat cu putere pe ea.
- Hei, o iluzie n-ar putea să...
- Mai taci cu iluzia ta cu tot! se revarsă luandu-mă în braţe şi începu să plângă. Te iubesc, îmi spuse printre suspine.
Am îmbrăţişat-o la rândul meu simţind acea mireasmă ce mă fermeca de fiecare dată. Cum să nu adori această fiinţă ce stătea în braţele mele, era atât de splendidă, naturală şi afectuasă... o iubeam cu tot ce aveam şi nu vroiam nici eu să plece.
- Şi eu... i-am răspuns lăsând o lacrimă să curgă pe obraz.
Şi astfel am stat câteva ore bune împreună privind Luceafărul şi furându-i câte un sărut.>>
Am simţit cum ceva moale îmi atingea faţa. Era plăcut. Apoi am simţit o pereche de buze moi peste ale mele, foarte plăpânde şi dulci, care-mi înflăcărau dorinţa de a răspunde. Astfel instinctual mi le-am desfăcut şi i-am răspuns cu unul electrizant, surprinzând-o. Satisfăcut, mi-am întins membrele ca apoi să-mi dau seama că am ajuns unde trebuie. Dat jos din maşină mă vedeam în faţa unui bloc drăgut, cu geamuri lucioase de la lumina soarelui ce aproape se stingea. Astfel am luat toate bagajele şi am fost întâmpinaţi surprinzător de sora Teodorei, Miruna. Mică şi vioaie ca întotdeauna, şi-a dat seama imediat cine era cine şi ne-am împrietenit. Tatăl Teodorei, s-a deranjat să ne ureze bun venit şi apoi ne-a strâns mâna amical.
După aceea am fost ghidaţi spre locul unde urma să ne odihnim după acea lungă călătorie. Eram pe acelaşi etaj cu fetele, camerele vecine şi totul era foarte frumos. În camera mea şi a celuilalt partener totul era splendid. Un candelabru enorm se observa când intrai în cameră, parchet laminat şi un pat mare cu lenjerie portocalie. Camera era luminoasă şi albiciozitatea pereţilor o pronunţa şi mai tare. "Frumos", am gândit în timp ce mi-am lăsat bagajele, m-am schimbat în ceva mai comod şi am mers la cină. Astfel eram aşezaţi la masă şi vorbeam despre drum, vreme şi în general făceam cunoştiinţă toţi între noi.
După toate astea, am decis să ne relaxam la un film în cameră, toţi patru. Prea mare atenţie ecranizării nu i-am dat şi încet, încet am picat frânţi la datorie în mod treptat. Raluca mângâia pleata lui Kid în timp ce acesta moţăia stupid în braţele ei. Eu în schimb eram ocupat să îmi ţin prietena în braţe deoarece mi-a lipsit enorm.
Întinşi în pat, aveam pe mâna mea cea mai dragă fiinţă de pe planetă. Cu un ochi mă mai uitam la film, dar degeaba, eram preocupat să-i dau la o parte şuviţele de păr ce-i invadau chipul frumos. Astfel mai furişam câteva degete, pipăindu-i obrajii, bărbia şi într-un final rămânând la gât. Degetele nu au rămas nemişcate şi pipăiau tot ce prindeau. Gâtul ei fu astfel explorat fără prea mari dificultăţi, dar de fiecare dată când îi simţeam pulsul eram de-a dreptul şocat. Acel şoc mă făcea să îmi simt sufletuş invadat de fericire. De ce ? Era simplu: doar faptul că trăia mă făcea fericit, totul fiind atât de perfect când eram cu ea. Miresmele ei mă înebuneau şi nereuşind să mă mai abţin, am sărutat-o pe creştetul capului, unde am fost asaltat de farmecul buclelor negricioase.
Apoi mi-am trecut mâna prin acele bucle, încetişor pentru a nu o deranja şi astfel mi-am săpat mormântul deoarece am eliberat şi mai multă mireasmă din aceea. Mi-am întors putin gâtul pentru a vedea ce face iubita mea şi am auzit apoi cum respira regulat.
Adormise. În braţele mele, acea fată splendidă adormise. Ce puteai să vezi mai frumos de atât? Nimic. Era de-a dreptul superb. Mi-am aşezat mâinile înapoi încât să nu o deranjeze şi am închis şi eu ochii, fericit că o aveam.
Ea:
Stăteam şi mă uitam la el cum dormea. Avea o faţă de copil nevinovat. M-am aplecat puţin pentru a-l săruta, însă nu am reuşit decât să îi fur un sărut scurt pentru că nu vroiam să îl trezesc. Mama începu să râdă şi să îmi facă cu ochiul în oglinda retrovizoare. Ce e drept mă bucuram că mama nu avea nimic împotrivă cu asta şi că mă lăsa să mă exprim cum doream. De asta părinţii mei erau tari.
Am văzut că Raluca se trezise şi începu să se uite pe geam admirând priveliştea. Ce e drept, dacă mă puteam mândri cu ceva, erau peisajele pe care le puteai vedea în drum spre casă. Munţii acoperiţi de păduri dese şi verzi înconjurau şoseau, dând impresia că te aflai într-un labirint natural. Onduleurile făceau ca drumul să fie destul de ameţitor, însă datorită lor puteai zări, în depărtare, râul care curgea liniştit pe lângă stâncile goale. Lanţul muntos părea ca un şarpe care nu se va termina niciodată. În depărtare soarele deja apunea făcând cerul să ia foc. Păşunile erau acoperite cu animale, ici colo aflându-se câte un bărbat care le păzea, copacii animând priveliştea, uneori putându-se zări câte un cuib de pasăre.
- Cum ţi se pare drumul? am întrebat-o pe Raluca în şoaptă pentru a nu-i trezi pe băieţi.
- E superb, spuse entuziasmată. Păcat că nu am aparatul la mine şi e în geanta din portbagaj. Mi-ar fi plăcut să fac câteva poze.
- Nu e problemă, o să mai venim pe aici oricum şi o să poţi face câte poze vrei.
Zâmbi fericită către mine şi apoi începu să chicotească când văzu că Andrei dormea pe umărul meu iar eu mă jucam în parul lui. Mă făcu să roşesc.
- Eh, hai... Ralu, nu fi aÅŸa...
- Ba da! Meriţi! La cate mi-ai făcut tu...
- Vroiai să zici: "La câte o să îmi faci tu..." Iar apoi se făcu linişte.
Drumul indică că nu mai aveam mult până acasă aşa că m-am hotărât să îi trezesc pe băieţi. M-am uitat la cei doi care dormeau fără nici o problemă: Kid cu capul pe geam, iar Andrei pe umărul meu. I-am făcut semn Ralucăi să îşi trezească prietenul, iar eu mi-am văzut de treaba mea.
Dormea atât de bine şi atât de liniştit încât mi se făcu milă să îl trezesc, însă când am simţit că maşina se opri mi-am dat seama era deja timpul. L-am mângâiat uşor pe obraz în speranţa că se va trezi însă nici măcar nu clinti. M-am aplecat ca să îl pot privi mai bine. Era aşa drăguţ când dormea... L-am sărutat scurt şi am simţit cum deschide ochii. L-am privit, m-a privit şi apoi m-a mai sărutat şi el o dată. S-a întins, părând mult mai obosit ca înainte şi am coborât împreună din maşină. Restul erau deja afară iar bagajele aşteptau să fie luate. Nici nu am apucat bine să intrăm că Miruna a şi venit în întâmpinarea noastră începând să se agite în jurul băieţilor şi încercând să ghicească care cine e. Pe Raluca o recunoscu imediat, fiind singura fată dintre ei. Apăru şi tata care nu făcu decât să dea noroc cu băieţii, iar apoi se întoarse la jocul lui. El era de părere că atunci când cineva vine după un drum lung, omul nu vrea decât să mănânce şi apoi să doarmă, aşa că în seara asta îi iertă pe băieţi. I-am condus în celălalt apartament şi le-am arâtat camera unde aveau să stea. Eu şi Raluca stăteam împreună pentru că aşa era mai frumos: bârfe toată noaptea - la care se mai adaugă şi câte un tort de îngheţată care servea drept o mică gustare - , iar ziua somn. Ca totul să fie şi mai drăgut pe băieti îi plasasem în camera de lângă noi, nu de alta însă dacă ni se făcea dor de ei puteam să îi vizităm oricând.
Restul zilei s-a consumat cu activităţi gen: mâncat, prezentat casa, cunoscut mai bine părinţii şi alte lucruri de genul, plictisitoare. Ne-am retras devreme, lăsându-i pe a mei şi Miruna singuri. Ne-am adunat în cameră la mine şi am început să vizionăm un film.
Era plăcut să ăi vezi pe toţi în jurul tău.
Filmul părea destul de interesant însă Kid a fost primul care a picat la datorie, în braţele Ralucăi. Noi am rezistat ceva mai mult decât ceilalalţi doi însă habar nu aveam ce se întâmplase în film. Am fost ocupaţi în a recupera timpul pe care îl pierduse cât fusesem departe unul de celălalt. Am adormit într-un final cu televizorul deschis, ţinându-ne de mână, eu în braţe la el, având un somn liniştit pânâ dimineaţă.