Rock it fairy!

[Me†al.]

@Nya - Mulţumim pt comment. Ştiu, este cam grăbită acţiunea, dar ce să-i faci? În fine, te mai aşteptăm >:D<

@Daphne - Mulţam de comm. Sincer, şi mie îmi place caracterul pe care i l-am făcut :)) . En fin, ne bucurăm că-ţi place şi te mai aşteptăm !

Aşa, scuzaţi întârzierea, dar n-am mai avut imaginaţie plus că a trebuit să fac o tonă de chestii. Şi e cam scurt, dar n-am avut destulă imaginaţie.

Capitolul 8
Shane P.O.V.

De ce am impresia că totul mergea mult prea repede. De când mă îndrăgosteam eu atât de repede? Bună întrebare, ultima mea iubită a fost acum câţiva ani buni. De fapt, nici nu mai ţin minte acum cât timp. Am dat uşor din cap, trezindu-mă la realitate. Mâna mă durea de mă omora şi mi-aş fi dorit o anestezie ca să scap mai rapid de insuportabila durere. Toate gândurile îmi erau înceţoşate şi simţeam cum mă cufundam într-un abis întunecat unde simţeam numai durerea mâinii. Şi anestezia a venit. Mâna care mă durea a fost refăcută de ceva ciudat... de Errin. Am privit-o ciudat şi apoi mi-am revenit. Nu mai durea, doar mă înţepa pe alocuri şi... atât. Cel mai ciudat era că, atunci când am văzut lumina albăstruie, în mine au renăscut diferite sentimente pe care nu le-am mai simţit niciodată. Era ca şi cum niciodată nu aş fi trăit pe pământ, ca şi cum niciodată locul meu nu a fost aici.
Un urlet m-a trezit cu totul la realitate. Se auzea de la micul şi înghesuitul balcon de la casa lui Errin. Stând, sprijinit cu mâinile de fierul forjat negru, era tatăl ei. Purta un halat albastru închis şi o pereche de papuci. Privea urât în direcţia noastră şi atunci am simţit din nou senimentul de ură pentru el. Niciodată nu îl suportasem pe tatăl ei. A urlat, nervos, să coborâm jos, în faţa casei. Amândoi ne-am conformat şi, ajunşi în faţa casei, tatăl lui Errin s-a repezit spre noi. A dat-o pe fată de lângă mine şi mi-a dat o palmă peste obraz de mi s-a întors capul într-o parte. Privirea mi-a căzut pe trandafirii roşiatici ce erau plantaţi în stratul de flori. Iarăşi simţeam diferite sentimente necunoscute. Voci care îmi urlau prin cap cuvinte asemănătoare cu nori şi zâne. Ce mi se întâmpla? Spatele îmi pulsa în partea de sus de parcă ceva avea să-mi străpungă pielea.
-Tată, opreşte-te! Se auzi vocea disperată a lui Errin ce trăgea de mâna tatălui ei, încercând să îl facă să-mi dea drumul gulerului tricoului.
Bărbatul se oprise şi a înaintat spre intrarea în locuinţa lui, spunându-i lui Errin să facă ce dorea. Ciudat. Apoi, a trântit în urma lui poarta din fier de un roşu stins şi a dispărut pe potecuţa pe ale cărei margini erau plantaţi trandafiri roşii şi albi. Ea s-a năpustit asupra mea şi m-a strâns în braţe, de parcă nu mă mai văzuse de ani buni.

Flashback

O femeie cu părul bălai şi ochii de un verde dechis m-a îmbrăţişat. Mă ţinea strân la pieptul ei şi îmi mângâia uşor creştetul capului. Lacrimile ei pure se prelingeau pe obraji şi se pierdeau în neant. Bubuituri au umplut liniştea ca de mormânt. M-a strâns şi mai strâns la piept, după care mi-a dat drumul. Norii, odată albi şi puri, erau întunecaţi şi urlete se auzeau fără întrerupere. Apoi, totul ce a fost frumos, a fost pictat în culoarea sângelui şi... aşa s-a terminat totul.

End of Flashback

Acela sigur a fost un fragment din viaţa mea de dinainte. Dar... De ce am uitat toate astea? De ce am ajuns aici? De ce n-am murit? Nici un răspuns. Acum realizasem de ce nu ţineam minte nimic de când eram mic, de ce nu o iubeam cu adevărat pe femeia ce pretindea că-mi era mamă. Era decât o femeie alături de care locuiam.
Spatele începea să-mi pulseze din nou şi, în jurul mâinilor mi-au apărut globuri de energie, albastre şi strălucitoare. În acel moment m-am panicat şi am luat-o la fugă într-o direcţie pe care nici eu nu o ştiam. Errin alerga în spatele meu, încercând să mă liniştească, dar nu reuşea. Am coborât treptele de la vechea staţie de metrou pentru că, închisă fiind, nimeni nu putea să mă vadă. După ce am ajuns pe părăsitul peron, m-am trântit pe jos şi am oftat. Mă durea întregul corp şi lumina din mâinile mele se intensifica. Urechile mi s-au ascuţit puţin, vederea mi-a devenit mai bună. Errin mă privea ca şi cum ştia ce se întâmpla. Oare chiar ştia? Aveam de gând să o întreb, dar prea târziu. O altă amintire, dar mai puternică m-a lovit. Erau imagini cu mine. Eram eu, dar aveam urechi alungite, aripi transparente şi mâinile străluceau precum culoarea mării. Ce eram oare? Un fel de zână sau un zân? Nici asta nu ştiam. Gândurile mi-au fost total întrerupte când o durere m-a izbit. Carnea de pe spate părea că mi se sfâşie, tricoul mi s-a rupt şi am început să urlu. Apoi, două perechi de aripi transparente mi-au apărut, dar durerea nu se estompase.
-Errin, ce sunt eu? Am întrebat cu o voce întretăiată, încercând să maschez durerea de pe faţa mea.