Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Bleeding love

#1
Bună! Am început un fic cu Axi. Ţin să menţionez că fiecare capitol este făcut împreună, uneori fiecare paragraf este scris de una din noi. Nu este terminat, abea l-am început, dar promitem că ne vom ţine de el. Încercăm să-l facem cât mai interesant şi..nu ştiu, sper să vă placă. :]

Nu deţinem nici un personaj din anime`ul/manga`ul Naruto şi nu profităm de pe urma acestora.
Tip critică permisă: Orice fel de critică.



BLEEDING LOVE

1.FILELE SPERANÅ¢EI



Era linişte. Totul era învăluit într-o ceaţă densă. Strigătul ascuţit al unui şoim răsuna în întreaga pădure. Zbura rapid şi galant. Traiectoria sa era sigură şi totuşi, ştiută doar de el. Prinsese viteză. Se înclină, ajungând mai aproape de sol. În faţa grandiosului zburător, apare un castel impunător. Înghiţit de întuneric, îmbâcsit de răutate şi cuprins în mania prejudecăţilor, acesta stătea la dispoziţia unui singur om, cu un singur scop: puterea. Ura exercitată de locuitorii ce trăiau în mizerie şi sărăcie îşi făcea simţită prezenţa în fiecare clipă, se făcea văzută în fiecare privire plină de mânie aruncată pe furiş asupra imensei clădiri. Oamenii erau obligaţi să supravieţuiască în condiţii groaznice, alături de tot felul de animale cu diferite boli, transmise locuitorilor ce, încet, unul câte unul mureau din această cauză, nereuşind, încă, să se descopere un leac. Mânia acestora creştea în fiecare zi, cu fiecare persoană ce îşi pierdea viaţa din cauza egoismului unei singure persoane. Una singură! Cu atât de multă putere în mâini...când era văzut, lacrimi de nervi erau vărsate. Nervi ce nu îndrăzneau să se facă observaţi de el, căci mila şi iertarea erau cuvinte necunoscute lui. Distracţia consta în sacrificarea unor oameni nevinovaţi, ucişi fără milă în chinuri groaznice. Sadismul său era dus la extrem, iar fiecare zâmbet şiret dădea fiori. Şi când te gândeşti că vorbim de un bătrân cărunt, scund şi cu un fizic deplorabil! Însă puterea, puterea din ochii lui, din gesturile lui, din cuvintele lui rostite atât de tare şi clar nu lăsa speranţa să cuprindă indivizii ce au renunţat de mult la vise. Un singur lucru sau, mai bine spus, persoană putea să-i răspundă la privirile reci şi cuvintele dure în acelaşi mod. Fapt ce îl făcea să aprecieze această persoană, să iubească şi să preţuiască, dar să şi urască şi să se ferească în acelaşi timp de ea de teamă că, în viitorul apropiat, îi va lua locul pe tron. Trebuia să fie cu ochii pe fiica lui.

-Tată, trebuia să vii la cină de două ore! Răsună vocea unei tinere, alături de zgomotul pantofilor cu toc.

Bărbatul se ridică de la biroul său, mânios. O privi pe tânăra preţ de câteva secunde, dupa care îi făcu semn să părăsească încaperea. O urmă, închizând uşa mare de lemn în urma lor.
Fata păşea maiestuos pe covorul roşu, cu privirea înainte. Seriozitatea care se putea citi din ochii ei verzi, îi dădea un aer superior. Părul roz şi lung, era lăsat pe spate, pieptănat şi foarte îngrijit. Rochia neagră, îi scotea în evidenta formele bine conturate. Era deşteaptă, hotarîtă dar cu toate acestea, avea un suflet mare. Îi plăcea să inspire stimă oamenilor din jurul ei. Era respectată şi respecta şi ea la rândul ei pe toată lumea.

-Sakura, te rog, ocupă loc, îi spuse printre dinţi tatăl ei.

Tânăra îl privi surprinsă câteva minute, după care îi ascultase rugămintea şi se aşeză. În faţa celor doi, o servitoare potrivit de înaltă, zâmbitoare, îmbrăcată cu o rochie albastră, simplă şi veche, le aşternu pe masă zeci de feluri de mâncare. După ce aşezase şi vinul împăratului, aprinse cele doua lumînări din capetele mesei şi dori să se retragă, dar o voce fermă o opri.

-De ce n-a fost pusă masa mai devreme? Trebuia să luăm cina acum două ore!

-Păi..văzând că înălţimea ta nu apare, am strâns tot pentru a nu se strica, îi explică femeia, vizibil speriată.

Bărbatul îi făcu un semn din mână, după care aceasta dispăru din imensa cameră, lăsându-i pe cei doi, tată şi fiică, să-şi servească liniştiţi mâncarea.
Fata apucă lent paharul de cristal de pe masa frumos aranjată şi sorbi din vinul roşu de calitate. În acelaşi timp, îşi privi tatăl pe sub genele lungi şi, după ce îşi îndepărtă buzele pline de pe marginea fină pe care lăsă o urmă de ruj roşu, zâmbi cu subînţeles.

-Presupun că acum te gândeşti la o nouă cale de a le provoca rău locuitorilor, nu? întrebă, trecându-şi mâna prin păr. Tată, nu te saturi niciodată?! continuă, nelăsându-l pe cel ce i-a dat viaţă să răspundă la prima întrebare.

Acesta se încruntă, privind farfuria neatinsă. Pofta de mâncare i-a pierit la fel de repede cum a şi apărut. Privi, apoi, spre fată. Încă îl privea, parcă aşteptând să-şi ceară scuze şi să promită că ceea ce a făcut nu se va mai repeta.
Bărbatul surâse sarcastic şi luă furculiţa de pe masă, începând să mănânce din bucăţile alese.

-Tată, te rog să îmi răspunzi la întrebări, rosti Sakura, începând să bată nervoasă cu degetele în masă.

-Şi tu cam ce ai vrea să-ţi zic? întrebă tatăl fetei, lăsând furculiţa la o parte şi punându-şi ambele mâini sub bărbie.

Rozalia strânse faţa de masă în pumn, muşcându-şi obrazul, dând dovadă de nervozitate. Lăsă privirea în jos, parcă încercând să-şi caute cele mai potrivite cuvinte de a-i spune tatălui dispreţul pe care-l simţea pentru el.

-Ştii...spuse, ridicându-şi privirea şi privindu-l pe bătrân printre şuviţele de breton ce-i cădeau uşor pe ochi, dându-i un aer rebel, astăzi îţi doresc moartea mai mult ca ieri.

-Åži eu te iubesc, scumpo!

Acestea fiind spuse, tânăra se ridică de la masă, lăsându-şi tatăl singur. Poate asta şi merita..să fie singur pe vecie, dar incă nu i-a fost dat să sufere, nu încă.
Sakura urcă scările în grabă, dorind să ajungă cât mai repede în camera sa. Holurile pustii îi dădeau un sentiment groază. Uşa încăperii era între-deschisă, ceea ce o determină pe fată să grăbească pasul. Se furişă prin crăpătură, închizând zgomotos în urma ei. Se duse la fereastră, aşezându-se pe marginea acesteia. Privirea ei cercetă cerul senin şi zburătoarele văzduhului în jocul lor ameţitor. O adiere blândă îi mângâiase chipul firav, făcându-i părul să se mişte lent la comanda lui. Îşi punea zeci de întrebări, dar nu găsea răspuns. Credea că e zadarnic să speri când ştii că totul e pierdut, dar ceea ce ea nu realizase era faptul că nu pierduse nimic..viaţa îi dăduse mereu încă o şansă.Îşi lăsă privirea-n jos, zărind oameni care munceau. Pentru ce? Chiar merita? Trecând de mulţimea oamenilor, văzu o fata. Calarea. O urmări până când aceasta coborî de pe falnicul animal.
Privirea-i serioasă analiza fiecare detaliu ce îi atrăgea atenţia în mod special. Frumoasa fată arăta atât de liberă, de fericită...de parcă trăia doar pentru călărit. Era uimită de zâmbetul sincer pe care îl afişa, de gesturile-i jucăuşe. Îşi mângâia calul, vorbindu-i de parcă înţelegea ce îi zicea.

Se ridică de pe pervaz, îndreptându-se spre oglinda mare, cu modele abstracte pe margine. Se privi atentă, parcă aşteptând ca toate defectele-i mult prea mici să crească, să o acopere cu urâţenie, să o distrugă fizic. Îşi prinse părul într-o coadă, continuând să se privească dezaprobator. Oftă dezamăgită de imaginea ce i se afişă în faţă şi închise ochii, masându-şi gâtul. Era obosită. Obosită de tot fumul ăsta ce o înconjura de mică, de tot mirosul ăsta de răutate, de toate ţipele disperate ce se auzeau zi de zi, ce nu îi dădeau pace niciodată. Simţea cum se urâţeşte pe dinăuntru, cum îmbătrâneşte în fiecare clipă, cum toată durerea pe care oamenii o simt revine asupra ei. Se simţea vinovată, deşi ea nu greşise cu nimic. Nu a ei era vina că se născuse în această familie, cu un astfel de tată. Nu a ei era vina că viaţă îi dăduse un tiran. Nu a ei era vina că nu avea curajul să se sinucidă, gând ce-i trecea de multe ori prin minte. Îşi aducea aminte cum, de fiecare dată când se afla într-un moment de maximă intensitate, când era gata să renunţe la acea aşa zisă viaţă, îşi aducea aminte de bucuriile mici pe care le oferă ea şi, deşi tremura din toate încheieturile de nervii cauzaţi de tatăl său, continua să suporte.

Îşi dădu rochia jos, lăsând-o să poposească pe podeaua rece. Rămăsese doar în lenjerie, plimbându-se plictisită prin cameră. Era un obicei pentru ea să se piardă în gânduri, deseori reuşind să se rupă complet de lume şi să trăiască o viaţă utopică. Recunoştea şi ea că visează cam mult, dar îi plăcea gândul că măcar în aceste clipe de linişte putea să se simtă bine. Închise ochii şi căscă, ducându-şi mâna stângă la gură. Se trânti obosită pe pat, în aşternuturile reci şi începu să deseneze linii imaginare pe pernă. Curbe, linii frânte, toate încâlcite şi de neînţeles. Exact ca şi gândurile ei.
Adormi, trecând pe cealaltă parte a soarelui, unde lumea e totul şi totul e ea, unde se simte în siguranţă şi e ea însuşi, unde totul e posibil.
.
Where is the love?
[Imagine: 14uuh6x.gif]
Does love have a reason?

#2
Meow` :3
Da.. altă întrare nu prea mi-am găsit. Însă mă bucur că am reuşit să vin şi să citesc totul, fiindcă încă de când am citit primele rânduri imediat am fost cuprinsă de conţinut.

Nu ai decât câteva greşeli, dar chiar minore şi undeva ai uitat să scrii un cuvânt:

- sentiment groază - sentiment de groază.

Cum ziceam sunt minore.. doar 2.
Revenind, pot spune că mi-a plăcut foarte mult cum ai descris sentimentele Sakurei, în momente aca acestea, în care ai înfăţişat tu pe rozalie se pot sustrage dou feluri de a descrie [zic eu]:

* Sentimente puternice.
* Sentimente slabe de confuzie şi neînţelegere.

Tu ai mers pe a doua, pentru că nu a trebuit să amplifici aşa de mult gândurile fetei sau a trăirilor groaznice pe care le trăia în fiecare zi. E mai simplu să spun aşa, ca să înţelegi.
E bine, e cursiv, uşor de înţeles.
ÃŽmi place.
Şi te exprimi foarte frumos.. iar începutul chiar m-a atras, la fel şi titlul pe care l-aţi ales.
Sper să îl duceţi la final, fiindcă merită.

#3
Hei, fetelor! >:D< Uitați-mă că am venit, doar am zis că o fac, nu?

Ați început promițător, cu un prim capitol scris cu grijă și cu multă atenție, cel puțin din punct de vedere al descrierii. Ați descris frumos, chiar foarte frumos sentimentele. Ați pus frumos în evidență viața pe care Sakura o ducea alături de tatăl ei, pe care se pare că nu l-a moștenit din punct de vedere moral. Povestea nu a prins încă contur, are foarte multe piste pe care ar putea porni și de-abia aștept să văd pe care ați ales-o voi.

Nu v-ați grăbit, deoarece în acest capitol accentul nu a căzut pe întâmplări, ci mai mult pe sentimente. Dialogul mi s-a părut ușor incitant, în niciun caz sec. Ați avut greșeli, dar doar de tastare, în special au fost multe diacritice lipsă.

Aaștept să văd cum veți dezvolta ideea aceasta de la care ați pornit și next-ul. Succes! >:D<

#4
Salutari, fetelor! Imi place inceputul ficului vostru. E foarte promitator. Sentimentele Sakurei sunt descrise foarte frumos si actiunea este ampla, deloc grabita.
Comportamentul tatalui ei e de...[ma abtin sa spun] , iar cel al Sakurei e bine conturat inca din primul capitol si pe placul meu.
Faceti o pereche minunata in ale scriului. Va completati reciproc.
Titlul, ei bine, titlul, imi place foarte mult si suna si bine.
Hmm... nici nu stiu ce sa mai spun. Abea astept continarea care sper sa o postati cat de curand avand in vedere ca a venit vacanta [aleluia!]
Succes in continuare si spor la scris:*:*

#5
Buna!!!Desi am citit doar prima parte,pot sa spun ca imi place foarte mult!
Titlul a fost acela care mi-a atras atentia,mai ales ca are numele melodiei mele preferate;)
Descrierea este,este multa si buna.Descrierea sentimentelor este grozava,chiar imi place.
Naratiunea este foarte buna,povestiti grozav.Imi place si ideea mi se pare destul de originala si care atrage atentia cititorului.
Actiunea nu mi se pare grabita,chiar deloc si e mai bine asa.
Greseli de tastare nu am vazut.
Dialogul este bun.So astept nextuu!!!Si va rog sa ma anuntati si pe mine!
Spor la scris!!
Byee!!!
...Kiss me...
...Love me...
...Suck me...

[Imagine: eb1f934drag_var05.jpg]

http://light.sunphoto.ro/photos/thumb/Q/...SKOZCL.jpg

#6
Buna fetelor :> Cum am zis, am trecut pe la ficul vostru, si am ramas placut surprinsa cand am vazut ca este un fic " Naruto". Nu am mai citit de mult timp un fic inspirat dintr-un anime, si chiar imi era dor sa citesc unul. So, lets start:
Titlul Imi place ca este in engleza. Si ma duce cu gandul la melodia Leonei Lewis, care imi place destul de mult. Anyway, good job!
Ideea este destul de originala, insa pentru un moment nu ma pot pronunta asupra ei. Sper ca veti veni in fiecare capitol cu ceva nou si interesant. Pana acum ,nu am mai intalnit un fic "Naruto", in care tatal Sakurei este un tiran :))

Modurile de expunere
Descrierea este reusita, insa cred ca ati putea aprofunda mai mult unele sentimente.
Dialogul nu mi s-a parut sec, insa cred ca in unele parti ar trebui reduse unele replici. Naratiunea a fost buna.
Actiunea
Mi s-a parut putin grabita, insa sunt sigura ca va deveni mai lenta pe parcurs. Puteti adauga mai multa descriere. (mai ales a personajelor, din punct de vedere moral)

Estetica textului si greseli
Estetica a fost reusita, si mi-a placut ca ati dat un titlu capitolului. De asemenea mi-a placut faptul ca ati ingrosat titlul. Textul a fost impartit in paragrafe, deci usor de citit.
Greseli nu am vazut. Nici nu m-am uitat dupa ele :))
In concluzie, a fost un capitol bun. Si astept cu nerabdare continuarea.
Spor la scris! >:D<
~ I'm the girl who is lost in space, the girl who is disappearing always, forever fading away and receding farther and farther into the background. Just like the Cheshire cat, someday I will suddenly leave, but the artificial warmth of my smile, that phony, clownish curve, the kind you see on miserably sad people and villains in Disney movies, will remain behind as an ironic remnant. I am the girl you see in the photograph from some party someplace or some picnic in the park, the one who is in fact soon to be gone. When you look at the picture again, I want to assure you, I will no longer be there. I will be erased from history, like a traitor in the Soviet Union. Because with every day that goes by, I feel myself becoming more and more invisible... ~
Elizabeth Wurtzel


My fic: http://animezup.com/forum/showthread.php...884&page=3


]I love my family :X They are my life
My mom' : KittyKat
Surorile mele dragute : Renesmee, Elvira, Mailin, Sasame, FrogyGirl
My twin sis' : ~ Black Heart ~
Ficele mele mult iubite: Ame si ♪ Ąѕђą ♪
My Grannie : Venus- Roseta
Nepotica mea : Ioanayoana, ßéкi♡
Ma friend: Moxxy
Nora mea: Oxygen
Matusile mele minunate: Contagieuse, Tigroaica
Ma uncle : Danysor


#7
I`m here, cu un nou capitol si noi...atât. XD Ne bucurăm tare mult pentru comentarii şi vă mulţumim mult că aţi trecut pe aici. Sperăm să vă placă şi să citiţi în continuare. ^^


II. SECRETE ÃŽNTR-O CUTIE



O nouă zi, un nou început răsare. O rază jucăuşă pătrunde în camera rozaliei, mângâindu-i, cu degetele subţiri, chipul angelic. Pe perna albă, firicele roz îşi făceau apariţia. Părul răvăşit al fetei împânzea aşternutul. Afară, locuitorii îşi începeau munca. Fiecare avea treaba lui, privind uneori cu dispreţ spre grandiosul castel. Totul începea încă de la primele ore şi asta doar pentru că împăratul le ordonase. Da, ascultau de persoana care oricum nu era niciodată mulţumită, orice făceau muncitorii lui.

În încăperea puternic luminată de marele astru, Sakura îşi deschidea încet-încet ochii. Îşi duse leneşă mâna stângă la cap, masându-şi uşor tâmplele. Privi in jurul ei pierdută. Peste câteva secunde, în colţul gurii apărându-i un zâmbet. Se ridică brusc în şezut, suspinând. Doar gândul la faptul că îşi va servi micul dejun, ca deobicei, alături de mica ei familie, o îngrozea. Merse la dulap, alegându-şi de acolo o rochie de un albastru pal. Era fără mâneci, permitându-i un mic contact cu aerul rece. Odată îmbrăcată, se privi în oglindă, plictisită. Îi venea de minune! Ridică piaptănul de pe marginea dulăpiorului care era aşezat în dreapta oglinzii. Îşi luă pantofii albi şi deschise uşa, îndreptându-se către salon. Sunetul strident al paşilor ei îi atenţionase pe slujitori ce lăsară toate lucrurile ce le făceau şi se aliniară în stânga fetei, urându-i “bună dimineaţa”. Rozalia zâmbi fals, gândindu-se încă la faptul că iar va trebui să-l întâlnească pe tatăl său. Coborâră toate scările cu o graţie uimitoare, menţinându-şi poziţia dreaptă şi, când ajunse pe ultima treaptă privi curioasă spre masa din salon. Spre fericirea ei, acolo nu stătea decât sora ei mai mică ce se juca cu tacâmurile. Fata îşi ridică privirea din farfurie şi şi-o îndreptă spre Sakura, zâmbind prieteneşte.

-Bună dimineaţa, surioară!

-Să fie, răspunde rozalia, aşezându-se pe un scaun şi privind-o pe sora ei. Nu te-am văzut ieri. Pe unde ţi-ai petrecut ziua, dragă?

Fata îşi plecă capul, căutându-şi tatăl cu privirea. Tocmai atunci când avea nevoie de el, nu apărea! Strânse faţa de masă albă în pumnul ei mic, aşteptând încă câteva minute, după care se ridică nervoasă. Analiză lumea din jurul ei cu mare atenţie, dar pe el tot nu-l zărea. Întrebă unde este, dar nimeni nu putea să-i răspundă... împăratul era de negăsit.

-Cum adică nu ştiti unde este?! se răţoi tânăra.

Sakura îşi rugă sora să ocupe loc şi, chiar atunci, uşile salonului principal se deschiseră.
În prag apăru tatăl celor două fete. Bărbatul avea o privire rece, ucigătoare, în consecinţă nici una dintre ele nu au îndrăznit să-i adreseze nicio întrebare. Mica familie s-a aşezat, începând să guste din fiecare sortiment ce era aşezat în faţa lor.

Kikio fu prima care se ridică şi merse grăbită spre holul cel mare. Adierea blândă a vântului îşi trecea delicat degetele lungi prin părul brunet al fetei. Ochii căprui cercetau curioşi zona. Nu era nimeni. Îşi duse o mână la frunte, ştergând un firicel de sudoare. Se îndreptă grăbită spre baie, simţind nevoia de a-şi limpezi chipul cu o cantitate considerabilă de apă rece. O măcina un sentiment ciudat, care o deranja. Poate că ar fi fost mai bine să rămână în castel ieri, poate nu ar mai fi avut acel sentiment. Însă ştia sigur că un păhărel de alcool nu putea să-i provoace astfel de sentimente. Ar fi înteles dacă ar fi vomitat sau ar fi durut-o capul, dar nu avea simptome. Cufundată în gândurile sale, ajunse mai repede în faţa încăperii. Se uită în stânga şi în dreapta, asigurându-se că nu este nimeni pe coridor. Deschise uşa mare, închizând-o repede în urma ei. Se duse direct la chiuvetă, unde pornise apa. Îşi strecură palmele sub jetul incolor, aplecându-se şi udându-şi grăbită chipul.

Suspină adânc şi se privi în oglindă. Picăturile de apă alunecau rapid pe gât, ajungând să ude decolteul rochiei. Fata zâmbi şters. Acelaşi drum l-a parcurs şi buzele acelui băiat de ieri, individul brunet cu zâmbet seducător şi privire cuceritoare. Kikio îşi aminti momentul în care îl întâlni pe tânăr. Stătea la o masă savurându-şi vinul, aşteptând, parcă, să pună ochii pe o nouă pradă. Fata se îndreptă spre el. Era îmbrăcată în straie ţărăneşti, numai aşa putând intra la acea mică petrecere. Rochia-i modestă şi cocul simplu, doar cu câteva şuviţe rebele invandându-i chipul, o făceau să pară mai frumoasă decât era înainte. Zâmbi cu subînţeles când privirea bărbatului căzu asupra ei.

Mai târziu, cei doi trăiau punctul culminant al acelei zile. Hainele erau aruncate pe undeva pe podeaua din lemn, iar săruturile deloc timide aveau grijă ca aceste momente să fie de neuitat. Şi acum simţea fiorii aceia îngrozitori de plăcuţi cauzaţi de atingerile tânărului.

Îşi înlătură acele imagini atât de plăcute şi ieşi din baie, indreptându-se spre camera ei.

La masă, în timp ce Sakura mânca liniştită, tatăl fetei o privea cu dispreţ. Fata i-a reproşat iar că e un tiran şi, deşi slujitorii credeau că bătrânul s-a obişnuit cu acest lucru, acesta era destul de supărat încât să spargă paharul pe jumătate gol de vin. Substanţa roşie se împrăştie rapid pe podea. Fata privi calmă pata, apoi zâmbi către tatăl său şi îşi continuă masa.

-Copilă! Sunt tatăl tău, eu ţi-am dat viaţă! Respectă-mă, strigă acesta, ridicându-se de pe scaun şi sprijinindu-se de masă.

Slujitorii s-au aliniat cu toţii, gata de o izbucnire din partea fetei, fapt ce ar putea aduce la un mare dezechilibru atât în castel, cât şi în imperiu. Bătrânul tremura de nervi, privirea fiindu-i aţintită spre tânăra ce încă mânca dintr-unul din felurile de mâncare.

-Ştii, tată...spuse fata, neluându-şi privirea din farfurie. De multe ori m-am întrebat cum de conduce unul ca tine acest imperiu. Îţi pierzi prea repede calmul, iar acest lucru ar putea fi fatal. Vezi tu, cu cât te zbaţi mai mult, cu atât te scufunzi mai repede. Deşi, dacă o să continui aşa, ai putea face o criză de nervi şi, dacă am avea şi puţin noroc, ai muri, continuă, cu un zâmbet inocent pe chip.

-Pleacă! Acum! În momentul ăsta te duci în camera ta, impertinento!

Fata îl privi serioasă, dar fără să dea vreun semn că o să-i asculte comanda. Cei doi duceau o luptă a privirilor, parcă aşteptând ca cineva să cedeze.

Trecură doar câteva minute, iar tânăra se ridică, râzând. Îşi mai privi încă o dată tatăl cu dispreţ, după care zâmbi părăsind încăperea. Îi veni o idee. Vroia să afle adevărul şi să îl împărtăşească tuturor. Se săturase să trăiască în miciună, înconjurată de răutate. Grăbi pasul, sperând să nu dea de nimeni. Ştia unde va găsi răspunsurile pe care le căuta, era singurul în care ar putea fi. Zâmbea fals. Nu îi plăcea să inspire lumii că totul e bine, când defapt nu era, dar nu avea de ales. Era speriată. După atâţia ani petrecuţi în acel castel, se hotărâse să încalce regulile. Dupa atâţia ani, urma să vadă cu ochii ei, ce ascunde acea cameră. Uşa mare de lemn se deschise cu un scârţâit asurzitor. Sakura rămase nemişcată. Spera să nu fi auzit nimeni, să nu-şi fi dat nimeni seama că ea defapt, intrase în biroul tatălui său. Închise uşa. Păşi finuţ pe covorul vişiniu, cercetând împrejurimile. Simţea că învinse, intrase. Însă nu câştigase încă războiul, doar prima luptă. Ochii verzi se plimbau agale pe mobilierul sofisticat. Privirea îi căzu asupra rafturilor pline cu dosare. Vroia să înainteze, însă atunci zări ce căutase: biroul. Se năpusti asupra lui ca un vânător ce-şi ochise prada. Deschise uşor primul sertar cu mâinile tremurânde. Inspirase adânc, încercând să-şi stăpânească emoţiile. Căută, dar nu găsise decât hârtii goale şi cerneală. Îl închise. Trecu la următorul sertar care, din nou, nu conţinea nimic din ceea ce-şi dori ea să găsească. Speranţa începu să-i piară când ajunse la ultimul loc în care se putea ascunde. Un dulap micuţ. Se aplecă şi îl văzu. Era acolo. Îngălbenită de trecerea timpului, dar intactă. Era scrisoarea de la mama sa. O luase, aranjând totul aşa cum a fost înainte. Când dori să închidă primul sertar, se auzi un scârţâit îngrozitor produs de uşă. Fata început să tremure încercând să se gândească la un loc de refugiu, însă nu reuşi să găsească nimic, era prea speriată.
[Imagine: 2z7exb6.png]
Tnx, Tox!<3

Lăv mai femili :]]:
Fiică: Beki
Soţia: ♪ Ąѕђą ♪
Mama Soacră: Tweety
Cumnăţica: Ame

My fic: Hypnose; My drawings; My photos

#8
Uraaa!!! Ati adus continuarea:X Ador acest capitol [nu ca celalalt nu mi-ar placea, dar acum e vorba de acesta:))] Imi place felul vostru elegant de a descrie, e mirific. Dialogul e genial. Replicile Sakurei sunt mortale:)) Imi place ca Sakura nu e intimidata de tatal sau, ba mai mult, il infrunta foarte calma, ceea ce il scoate din minti pe batran. Actiunea nu e deloc grabita. Povestiti fiecare detaliu lent, fara a va grabi. Se pare ca si-a facut aparitia prin peisaj un nou personaj, Kikio. Sincer, nu prea-mi place de ea:)) Mi se pare cam... usuratica, asta in ce ati povestit voi.
Ce pot sa spun... m-ati lasat intr-un suspans dureros>.> Vreau cat mai repede continuarea. Sper sa nu o prinda pe Sakura acolo, sa se ascunda undeva, nu stiu... chiar nu vreau sa-i ia scrisoarea aceea care, probabil, contine ceva foarte important, astfel fata nu ar mai fi riscat intrand acolo.
Acestea fiind spuse, va urez succes in continuare:*

#9
O continuare interesantă, fetelor! Îmi pare rău că nu am comentat-o mai devreme, dar am fost plecată. Oricum, se pare că faceţi o treabă bună...

Descrierea a fost frumoasă, nu a fost nimic care să mă surprindă, dar nu pot spune că nu mi-a plăcut deloc. Acţiunea nu mi s-a părut grăbită, iar în combinaţie cu descrierea mi s-a părut captivantă. Dialogul a fost energizant, în nici un caz sec.
Mi-a plăcut titlul acestui capitol, a fost... Nu ştiu, pur şi simplu mi-a plăcut. : ))
Dar titlul fic-ului nu se leagă cu povestea, încă... Cred că sunt puţin cam nerăbdătoare, iar voi pregătiţi ceva special...
Povestea parcă vrea să devină mai interesantă, dar parcă ceva o împiedică sau se pregăteşte ceva special în spatele acestor prime capitole...
Nu mă voi mai grăbi, îmi voi stăpâni nerăbdarea şi voi aştepta next-ul...
Greşeli am văzut două, exact două, dar am uitat unde...

Vă urez succes şi aştept nerăbdătoare next-ul! >:D<

#10
Hei Yo !
Fetelor faceti o treaba minunata cu acest fic ! Este minunat . Ideea este originala , eu una nu am citit ficuri in care Sakura sa fie printesa . Titlul , ce sa zic , ma gandesc la o iubire sangeroasa , adica ma gandesc ca sakura o sa fie aruncata intr-o temntita , sechestrata si probabil apare un erou , nu inteleg prea multe din titlu dar imi place , el m-a atrs . Aspectul , pai si la acest capitol stati bine . Descriere , dialog si naratiune , de astea nu am ce sa zic , va descurcati minunat . Nu am ce sa mai zic , totul imi place , este un fic reusit . Astept nextul .
Ja Na !

P.S sa-mi spuna careva cand puneti nextu' =))
[Imagine: 82s.png]
When you look into my eyes, tell me what you see,
Do you feel my love for you, makes you HAPPY, sets you free?





Utilizatori care citesc acest subiect:
2 Vizitator(i)