Mulţumesc de comentarii. Am făcut un efort foarte mare să pot posta capitolul astăzi. Am scris doar azi la el. Din cauza nervilor provocaţi de un idiot. Cică ăla care trebuia să îmi repare laptopul l-a stricat şi mai tare. Idiot :| Acest capitol este refăcut. Era pe laptopul meu dar cum probabil problema o să persiste, am hotărât să îl rescriu.
Dacă capitolul anterior era dedicat lui Queen Bee, acesta este dedicat lui Debby.!
Capitolul 9 :
– Perla albă –
Razele sidefii cădeau uşor pe cele câteva perle ce îi împodobeau părul prins în coc. Ea stătea pe taburetul din faţa măsuţei de toaletă şi îşi privea imaginea difuză din oglindă. Machiajul uşor, aproape insesizabil era aplicat pe faţa ei fină. În întunericul camerei, se putea zării pielea ei albă şi rece. Conturul buzelor roşii era uşor sesizabil. Privi o ultimă dată dată în oglindă cu ochii ei de smarald. Se ridică uşor, lăsând rochia de culoarea sidefului să cadă în valuri, atingând podeaua cafenie. La gâtul ei, se afla un colier din perle albe, aproape insesizabile în comparaţie cu pielea ei. Mai aruncă o ultimă privire în oglindă, analizându-şi umerii goi, corsetul sidef de mătase împodobit cu mici modele aurii, voalul ce cădea alături cu rochia, de la şold în jos, unde se termina corsetul.
Ieşi din cameră, călcând apăsat pe covorul roşu din catifea de pe hol. Trecea pe lângă geamurile uriaşe şi.. se opri ! Întorcând privirea spre stânga, zării ochiul lunii cum o privea. Un voal transparent de melancolie îi învălui trupul. Scutură uşor din cap, înaintând.
Odată ajunsă la scări, trase aer adânc în plâmâni, păşind cu pantofii albi pe marmura de culoarea mierii. Constată imediat că, cum îşi făcu apariţia zumzetul din sală dispăruse. O mulţime de ochi îi aţintiră trupul, precum o mie de săgeţi otrăvite. Se ţinea uşor de balustradă, evitând vreun accident. Încerca din răsputeri să ignore privirile curioase, analizând încăperea puternic luminată de candelabrul din cristal din mijlocul sălii. Ochii ei verzi analizau tablourile frumos pictate.
Jos, în capătul scărilor se afla brunetul. Privirea lui o liniştea, încercând parcă să îi mai atenueze emoţiile. Un zâmbet îi apăru pe buzele-i roşii.
Îl privi cum se aşează în genunchi, cu o mână întinsă. În ea, avea o cutiuţă roşie. Când o deschise, ea rămase uimită. În ea, un inel nepreţuit de logodnă, cu un diamant preţios. Când îl văzu în acea ipostază, îşi înăbuşi un zâmbet. Nu în fiecare zi avea şansa să îl vadă pe brunet în acea ipostază.
- Sakura Haruno vrei ... să fi soţia mea ? întrebă el, privind-o direct în ochi.
- Da ! răspunse tare şi clar, ca toată lumea să înţeleagă.
Ochii ei priveau cum inelul îşi luă locul pe degetul ei şi cum piatra preţioasă strălucea în lumină. Ea sări în braţele lui, aproape reuşind să-l doboare la pământ.
După o oră lungă, în care toţi invitaţii îi felicitară pe cei doi, ea stătea în ciupercuţa din grădină, cu ochii aţintiţi asupra lunii. Vântul sufla uşor, răvăşind cele două şuviţe ale fetei. Ridică uşor mâna, privind cum razele difuze ale lunii cădeau pe diamantul cu mii de feţe. În mintea ei, era o luptă aprigă. Sentimentele erau puse în ordine, parcă într-un şir militar. Dar nu ştia pe care să îl pună să facă un pas în faţă. Prietenie, ură, fericire, amiciţie sau
dragoste ? Nici ea nu ştia. Cert era că urma să fie soţia lui.
Simţi cum vântul devenea din ce în ce mai des şi rece. Începu să tremure uşor, din cauză că locul era mult. Ceva cald îi acoperii umeri, iar două braţe o cuprinseră de talie. Întorcând capul, avu posibilitatea să observe că brunetul era acel cineva. O sărută uşor pe obraz, apoi se lăsă uşor în jos, aşezându-se pe bancă. Ea stătea în braţele lui, lăsându-şi capul pe umărul lui. Închise ochii, dând senzaţia că doarme.
Brunetul privea spre cer, cu ochii lui mai întunecat ca bolta cerească noaptea. În interiorul lui, două flăcări ardeau aprig. De o parte, era flacăra fierbinte, aprinsă în urma unei ploi de raze fierbinţi ce arăta sentimentul pur şi necondiţionat pe care îl purta pentru
ea. Pe de altă parte, o flacără rece, născută în urma exploziei sentimentelor lui rele şi urâte, provocate ce cei care îi purtau pică şi invidie. Flacăra care încerca să o stingă pe cealaltă, să alunge sentimenele lui pentru
ea.
Îşi intersectară privirile, ea pierzându-se în a lui şi vice-versa. Buzele li se apropiau uşor dar sigur, reuşind să se întâlnească la jumătatea drumurilor. Atunci, în acel moment o nouă explozie avu loc în sufletul lui şi un nou sentiment se năştea în adâncul ei. Cu mâinile în părul ei, el adâncea tot mai mult sărutul. Mâinile sale se jucau în părul lui brunet. Limbile se băteai între ele, într-o luptă care urma să dureze ceva timp. Ea îi permitea să îi exploreze orice colţişor din gură iar el profita de acest lucru.
Când se despărţiră, el zării o licărire în ochii ei. Pentru o clipă, avu impresia că noaptea şi ziua se întrepătrundeau.
- Crezi că o să fim fericiţi ? întrebă ea în şoaptă.
- Dacă tu vrei, atunci nici măcar un firicel din răutatea oamenilor nu o să intre în relaţia noastră.
- Of, Sasuke. Tu ai văzut cum se uitau la noi ? Ai văzut ura din privirea fetelor când mi-ai pus inelul pe mână ? Mâhnirea din ochii băieţilor când te-am sărutat ?
El nu răspunse. Doar se ridică uşor, odată cu ea. O strânse uşor în braţe, oferindu-i un sărut scurt pe buze.
- Îţi promit că nimeni şi nimic nu o să ne despartă.
Când o sărută iar, o perlă căzu din părul ei, lovindu-se de lemnul rece al podelei. Lăsând-o în urmă, intrară în castel, alături de ceilalţi invitaţi.
În timp ce înauntru era zarvă, lumea dansa pe ritmul orchestrei iar cei doi îndrăgostiţi se bucurau de prezenţa celuilalt, afară, luna îşi concentră razele doar pe mică perlă. O strălucire apăru, apoi ea se sfărmă în mii de bucăţele, fiind doar o amintire a ceea ce fusese. Un ţipăt se auzi odată cu dispariţia ei...
Sper că capitolul a fost pe placul vostru. Nu am starea necesară să îl corectez aşa că îl las pe mâna voastră.