Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

[Yaoi] Strigatul mut al terorii. Cod: CWI 137.

#21
Ehee... Intr-un sfarsit, am venit si eu sa aduc nextul. Scuzati-ma pentru intarziere si sper din suflet sa va placa. Lectura placuta!

Nix: Sank you for comment. ^_^ Si sper sa-ti placa.

[center].:: Page number 11 ::.[/center]


Zilele trecura cu aceeasi rapiditate, lasand in urma lor orele si timpul sa-si petreaca panzele peste colturile de minte ale detinutilor. Primele zile de decembrie se aratau blande insa pe la jumatatea lunii cerul incepu a-si cerne fulgii mari de zapada, scazand temperaturile in termometre si ucigand multe din sperantele detinutilor. Cu totii mureau pe capete; din cei douazeci si cinci de oameni din grupa lui Carl mai ramasesera douazeci si trei. Edwin si Samantha fiind cei eliminati din grupa lui. Macarea era din ce ce mai proasta si fara gust, la fel si nervii comandantilor care, pur si simplu, nu se puteau abtine sa nu dea cu brutalitate si violenta in mai toti prizonierii. Carl devenise un adevarat erou pentru grupa lui: in momentul in care Balz o condamnase pe Samantha la moarte acesta se pusese in fata lui, strigand la comandant. Tinuse un discurs impresionant de un minut in care ii spuse „adevarul” barbatului. Ii marturisi ca fiinta lui nu reprezinta nici un interes pentru el, adaugand faptul ca e acelasi monstru fara scrupule si maniere. In schimb, in loc sa il faca pe comandant sa renunte la ideea lui, nu reusi decat sa ii amane putin soarta. Deoarece, peste inca doua zile femeia a fost luata chiar de la munca si dusa in spatele cladirii si omorata. Insa nu in orice fel ci a fost pusa se spanzure singura. Comandantul i-a „amenajat” un loc perfect in spatele cladirii: era un par gros de lemn ce avea la capat o grinda subtire si rezistenta. Lega o sfoara groasa de mijlocul grinzii si puse un scaun sub funie. O silisera pe femeie sa se urce pe acel scaun apoi sa isi infasoare gatul cu funia si, cand se astepta mai putin, Balz dadu cu piciorul la scaun ranjind sardonic la vederea trupului femeii ce se zbatea pentru o ultima farama de aer. Carl afla despre asta. In ochii lui, Balz deja prindea cea mai infama si lipsita de mandrie imagine si incepea sa-si deteste propriul corp pentru ca fusese excitat de o asemenea bestie.

La inceput, Balz era destul de impacat cu legatura dintre protejatul sau – inca considera ca baiatul ii apartine in totalitate – si Leon, insa cu trecerea zilelor gelozia si acea obsesie bolnava pentru Carl il facura sa actioneze criminal. In noaptea din doi spre trei decembrie Balz incerca sa il omoare pe cel ce-l considera o amenintare. A doua zi, Balz fu obligat sa marturiseasca tot: le povesti amanuntit organizatorilor cum intra in camera blondului, cu un cutit ce il pastrase inca de la pranz in mana, si incerca sa il atace pe colegul sau. Noroc ca Leon se astepta la un astfel de atac si reflexele l-au ajutat astfel incat putu sa il opreasca la timp pe barbat. Balz a fost concediat, iar ultimele lui cuvinte nu au fost decat niste injuraturi la adresa lui Leon. Astfel, comandantul iesi din vietile celor din lagar, desi, undeva in inima lui Carl, el inca era prezent. Baiatul se decise sa nu pastreze ranchiuna si sa se gandeasca doar la partea buna a barbatului ce-l iubise si la faptul ca fara el nu mai era atunci acolo. Ii ramase recunoscator acestuia si de fiecare data cand ii auzea pronuntat numele ii multumea in gand.

Tot lagarul, inclusiv comandantii, era plin de noile idei eliberatoare insuflate de Carl si comandantul sau – Leon – care pusesera la cale un plan de evadare. La inceput erau doar planuri facute in miez de noapte insa in scurt timp acestea s-au materializat intr-o adevarata cale de iesire din acel infern. Din camera comandantului pornea un tunel secret pe sub incinta lagarului pana dincolo de portile principale. Alesesera cativa prizonieri mai puternici si muncitori si cu totii, cat ceilalti erau la munca, sapau la acel tunel. Pamantul apoi era luat cu patura si dus in cazan, acesta fiind topit de toxine.

Intr-o joi, in timpul mesei – de obicei cei doi stateau unul langa altul – comandantul ii sopti la ureche sa vina in acea noapte pentru a se intalni. Detinutul nici nu sta pe ganduri si accepta propunerea barbatului. Dupa ce stingerea fu data, Carl se strecura afara si intra in camera comandantului ce se uita in jos la tunel.
- Iti vine sa crezi ca mai sunt doar doi kilometri pana e gata?
Barbatul se intoarse si se apropie de baiat, sarutandu-i obrazul, apoi se aseza alaturi de el pe pat. Carl se uita putin la acesta apoi isi muta privirea spre gaura tunelului, zambind melancolic.
- Leon... Tu ce vei face cand vei iesi?
- Nu stiu... raspunse acesta, privindu-l pe baiat.
- Poate iti vei vizita familia, iubita. Barbatul incepu sa chicoteasca si il prinse de mijloc cu un brat, aducandu-l mai aproape de el. Il saruta pe frunte dulce si protectiv si ii spuse:
- Poate doar pe mama. Tata e mort de mult iar in ceea ce priveste iubirea... Ii prinse barbia intre degetul sau mare si cel aratator, privindu-l fix in ochi, apoi ii spuse:
- Cred ca am inceput sa o simt. Mana lui urca pana la obrazul baiatului, mangaindu-l si buzele pline ale lui Carl se arcuira tandru. Barbatul isi trecu degetul aratator peste buzele lui, facandu-le conturul, apoi gurile cat si limbile lor se unira intr-un sarut pasional si plin de dorinta. Dupa ce sarutul ii prinse pe amandoi atat de mult incat sa piarda orice farama de aer, isi desprinsera buzele si se asezara pe pat, imbratisati. Ramasera apoi acolo, bucurandu-se unul de altul, iar pe la miezul noptii vocea lui Carl se facu auzita in camera scfundata in liniste:
- Leon?
- Da, ce e?
- Te iubesc. Barbatul deschise ochii zambind si il saruta tandru pe buze apoi ii sopti suav, inca tinandu-si buzele pe ale lui:
- Si eu te iubesc.
Gurile celor doi din nou isi impartira dulceata una alteia, inimile celor doi zbatandu-se puternic in sincron. Pentru Carl, acea noapte fusese probabil una din cele mai fericite. In acea noapte ingropa definitiv imaginea lui Balz in trecut si se lasa purtat de acele sentimente catre Leon, gandindu-se mai optimist ca niciodata la viitor. Se vedea afara, muncind si isi imagina casa in care avea sa stea. Il vedea alaturi de el, zambind si tinandu-l de mana, pe Leon. Acele visuri le voia cu tot dinadinsul reale si palpabile, voia sa stie ca va fi fericit alaturi de cel pe care il iubea.
Nando  mo kimi no moto e...
No matter how many times it will be, I will go back to you
[Imagine: 346l2lx.jpg]

#22
Klau!... Sweety - kiss - trece Manu pe aici - a luat-o pe aratura, prea multa cola strica. Vreau sa iti spun ca ficul este fain, il citesc, dar abia acum m-a lasat lenea asta, sa-ti dau coment. Imi place ca atingi partea psihologica a personajului, chiar si la persoana a treia. Descriere ai cat trebuie, la fel si dialog, dar... Dar-ul ala enervant - un pumn va rog -... dar ai grija la virgule. Stiu, vechea poveste cu virgulele, care cam fug de la tine si se roaga de mine sa nu le trimit inapoi la tine. Cred ca sunt ceva probleme cu coletul ala de virgule - sta si gandeste - de nu a ajuns. Te-as ruga sa citesti textul de cateva ori cu voce tare si unde crezi tu ca trebuie sa ridici usor vocea, pui virgula, dar inainte de sau impreuna - fara virgula, inainte de dar, iar, decat, incat, se pune virgula sau asa stiu eu ca se pune - se gandeste again -, dar nu sunt sigura dupa noul Doom. In fine, ficul e destul de fain si imi sti parerea despre el. Astept nextul si... - se pregateste, trage aer in piept sa urle, dar... - te-as ruga sa faci capitolele mai lungi - plange.
Astept nextul si multa inspiratie, trimite lenea la mine.
[Imagine: opus.jpg?t=1332600540]
If I can't move Heaven, I'll raise Hell... - Sebastian Morgenstern (The mortal instruments)
Perfect enemyMy fan fic blog[Imagine: chibi_4003.gif]Yo man, chibi Manu^.^

#23
Nywa: Sweety meu, stiu ca virgulle acelea ma detesta. E o chesti intre noi (SECRET) si de atunci nu ma suporta - nu ca eu le-as suporta pe ele -. Si afurisitele nu imi dau pace. Multumesc pentru comm si ca urmaresti ficul. Kiss-you. ^_^

And now, pentru toti cei care citesc ficul, multumesc din suflet pentru asta si sper sa va placa. Lectura placuta!

[center].:: Page number 12 ::.[/center]


Fara de motiv parea ca inocenta si felul atat de senzual in care se prezenta Carl nu il parasea sub nici o forma. Cand intra intr-o camera, zambetul staruindu-i pe rozele delicate si suave, intreg spiritul vulgar si brutal al incaperii se preschimba intr-o mare de liniste lirica. Parca ceva din el schimba lumea... Sa fi fost el unul din acei Adonisi ce cu perfectiunea lor, iconstienti, se joaca cu destinele unor oameni? De parca timpul nici nu ar fi trecut, aceeasi scaneteie din ochii lui vibra suav in timp ce vorbea si acelasi zambet neschimbat se strecura printre trasaturile blande ale fetei, dandu-i un farmec irezistibil. Multi altii, femei si barbati, il admirau, gaseau in el o sursa a vietii necontenite, o asa-zisa pofta vesnica a tineretii. Era pentru ei un model, un suflet sacru ce merita inclestat pe un piedestal gata sa primeasca toate poftele lumii si sa guste placerile vietii, fara ca sufletul sau sa fie degradat de vreun pacat din cele pe care propria fiinta le salasluieste.

Cu bratele sale plapande, lumina cerului intra in fragmente prafuite printre gratii, descoperind un chip angelic. Ochii negri priveau cu desfatare jocul luminii cu intunericul rece ce era prezent in camera. Isi duse mana la frunte, uitandu-se in propria reflexie ce oglinda i-o reda cu aceeasi exactitate imaculata, si se pierdu in adancimea imaginii ce piesa din sticla i-o prezenta. Zambi ca pentru el, investigandu-si chipul atent, si isi dadu pentru prima oara seama de frumusetea divina ce o poseda. Zeii il iubeau... Stia asta; un astfel de chip ca al lui nu trecea neobservat si oricui ii placea o persoana pe care sa o admire. Nu stia daca acea admiratie nu era de fapt un cuvant – invelis pentru ceea ce el numea "invidie", insa stia ca oamenii dintotdeauna au avut nevoie de un centru de interes asupra caruia sa dezbata parerile si sugestiile lor rautacioase. Asta facea si arta: il lasa pe om sa dea grai trairilor cele mai ascunse ale sufletului desi aceste impozante ganduri si adunaturi de speculatii nu erau decat o masca bine slefuita a opusului ce era in sufletul lui.
Paloarea chipului i se prezenta mai vie ca niciodata in mangaierea razelor sidefii ce ii desfatau obrajii cu o nuanta de-un argint auriu.

- Carl, sa mergem. E timpul! Spuse Leon, privind baiatul ce ii zambea copilaros. Ii sari in brate, intr-o incercare ciudata a-i arata toata fericirea, apoi, tinandu-se de mana, pasira grabit si silentios pe hol spre camera comandantului. O liniste funebra patrona intregul lagar pe cand, sub acesta, tunelul era plin de comandanti si prizonieri gata sa evadeze de sub teroarea locului ce mai bine de cateva luni ii inlantuisera cu cruzime si le inghtisera strigatele si camarazii. Au intrat amandoi in camera si Leon il lasa sa intre in tunel, baiatul brunet aruncand o ultima privire camerei ce pastra cu tainicie secretele sale si atatea vorbe, atatea ganduri si vise spuse sub clar de luna in bratele blondului sau. Isi zambira unul altuia melancolic, de parca isi citeau vorbele si isi sorbeau gandurile reciproc, apoi intrara in tunel, inaintand cu usurinta. Claustrati si tematori, se departau tot mai mult de lagar, portile acestuia fiind aproape, foarte aproape de ei. Carl isi aminti perfect momentul in care intrase in acel loc, isi amintea de viata lui de dinainte. Insa toate acestea aveau sa ramana in urma, lagarul urma sa fie distrus... Totul se va schimba! Acum nu mai era loc pentru astfel de ganduri. Era optimist gandindu-se la viitor, isi imagina din nou posibilul lui destin alaturi de iubitul lui Leon si deja incepea sa adulmece mirosul proaspat al primaverii in amurg. Vazu o lumina strabatand tunelul si dupa inca cativa pasi corpurile lor iesira prin gaura mare unde vazu ceilalti prizonieri plangand in hohote si profilnadu-se printre trupurile masive ale copacilor.
Un vant cald-rece sufla dinspre miaza-noapte aducand cu sine alte idealuri ce ii pareau atat de reale in acest moment. Era liber... O libertate nu neaparat a trupului ci mai degraba a spiritului. Mirosul de muschi ud si must de zapada ii inunda simturile olfactive, crestandu-i pe buze un zambet fericit, visator si fantezist. Isi lasa pleoapele grele sa cada asupra ochilor sclipitori si sa ii cuprinda in intunericul implacabil al unei noi izbande impotriva curentului vietii.

Lumina faurita in nuante de citrin se rasfira pintre armurile groase ale trunchiurilor batrane de artari. Pe cateva crengi muguri explodau intr-un verde crud, lasand frunzele lacuite si dintate ale copacului sa imprastie mirosul de seva bruta, dulce. Freamatul padurii se domolea pe masura ce astrul zilei isi pierdea domnia cerului dupa linia intrerupta a orizontului, lasand noaptea sa-si rezeme plansele negre si sumbre pe cerul brazdat de nori cenusii.
- Haide, spuse Leon tragandu-l de mana pe brunetul ce inca contempla cruditatea naturii si castitatea neatinsa a acesteia. Carl il urma un timp apoi se pierdu printre ceilalti prizonieri, urmandu-i spre o posibila iesire din padure. Din departare sunetul unei pusti se auzi ca un ecou pierdut iar mirosul prafului de pusca se imprastie cu tarie printre ei, imbinandu-se cu sentimentul permanent al fricii emanat de toti. Carl se uita suferind in urma, de parca ceva se schimba, de parca el insusi primise un glont direct in inima, apoi, atentionat de unul din camarazii lui, isi continua drumul. Trecura prin padure despartind cu bratele crengile de maces ce se agatau cu spinii abia rasariti uniformele lor si impleticindu-si picioarele dupa pietrele masive ce pareau a le impiedica inaintarea. Trecura peste paraie abia susurande, peste gramezi de zapada aproape inghetata si cand luna fu sus, pe tipsia intunecata a cerului, dadura de marginea unei sosele ce se parea ca ducea catre undeva. Carl se uita cu atentie la toti cei prezenti si observa lipsa mai multor persoane. Incepu sa umble printre cei prezenti in cautarea lui Leon, strigandu-l... Atat a fost; Carl si-a dat seama ce s-a intamplat, analizand totul, punand totul cap la cap. Se simtea parasit, tradat, insa nu... Nu avea sa lase sentimentele acelea sa ii intunece judecata. Stia bine ce e de facut! Planul trebuia sa se puna in miscare si chiar din ziua urmatoare intreaga lui soarta avea sa se preschimbe in ceva cu totul maret, cu totul... Personal.
Nando  mo kimi no moto e...
No matter how many times it will be, I will go back to you
[Imagine: 346l2lx.jpg]

#24
Well, I think that is time to give you next, so, this is it. Lectura placuta and thank you tuturor celor ce citesc. ^.^


[center].:: Page number 13 ::.[/center]


A doua zi de dimineata locul unde se afla lagarul era plin de jurnalisti curiosi, preabine pusii statului si alte persoane printre care si politistii. Cu totii se uitau la acel loc, masurara cateva lucruri, poze, uimire si zumzaieli barfitoare. „Adevarata oroare se intampla sub ochii nostri iar statului ii pasa de cursul valutar al euro-lui”, spuse presedintele incepandu-si discursul lacrimogen de care jurnalistii mai instariti nu mai pareau impresionati in nici un fel. Barbatul pronunta sobru si clar cuvintele de parca impactul ce urmau sa-l aiba era precedat de acel calm al vorbirii sale lente. Fiecare litera era atent rostita astfel incat aveai impresia, la un moment dat, ca cineva programase ca imaginea sa se miste cu incetinitorul. Avea in jur de cincizeci de ani si era un mosulet tare simpatic. Toamna aceea fusese ales din nou, castigand al treilea mandat. Alaturi de el era purtatorul sau de cuvant, Victor Césare, un tanar destul de spatos, cu multa dictie. Mosuletul de Luissiere – presedintele – ii era tare antipatic. Il citea la fel de usor cum stia sa desluseasca psihologia prozaica al lui Flaubert sau a autorilor din vremea cand arta era egala cu frumusetea. Nu era genul de persoana tupeista sau bagacioasa insa stia clar si calculat cum sa se faca inteles si sa se impuna in fata oricui. Rar il vedeai zambind, ce-i drept. Bazaconii sentimentale de batran ticnit, isi spuse acesta ascultand pledoaria superiorului lui. Mon Dieu, in loc sa cautam vinovatii si victimele acestei orori fara precedent tu stai si palavragesti ca nesatulul acestor mancatori de rahat. Apoi stai si te plangi ca incapabilul ca ti-au rastalmacit vorbele si ca nu se mai tine cont de adevar! isi continua acesta impasibil gandurile.

Vorbi cu politistii, pe care ii considera inutili si usor batuti in cap – "politistii francezi si painea prajita sunt cele mai stupide si nefolositoare inventii ale omului", spunea el adesea – si acestia ii spusera ca nu exista urme, amprente sau ceva care sa tradeze vreo prezenta umana timp de cateva luni. Se uita o clipa la cladire si o inconjura, luand-o usor la pas. Vazu urme de pasi si intreba daca inafara de el cineva intrase pe acea poarta anexa si i se raspunse ca nu, nimeni. Nici nu o observasera si toti intrara pe poarta principala, inconjurand gura tunelului.
-De cateva luni, a? Urmele sunt cel mult de vreo cateva ore... isi sopti ca pentru el, de parca ar fi inregistrat toate acestea undeva. Asa si era; undeva in mintea sa toate datele erau adunate, inmultite, gandite apoi concluzionau cu toatele in raspunsul final.

Dar de unde stiau jurnalistii si toti ceilalti de lagar? Se pare ca, dupa ce prizonierii evadasera in noapte, au mers mai bine de doua ore pe acea sosea de la marginea padurii si spre surprinderea lor aceasta ducea la orasul Lion. O parte din ei chiar locuiau acolo. S-au impartit in grupuri si s-au ajutat reciproc, mai toti ajungand acasa. Sa scapi din acel loc era mai mult decat o minune. Dupa ce ai trecut prin tot ce trecusera ei inveti sa pretuiesti libertatea intradevar. Insa se pare ca nu toti au putut face acest lucru... O femeie ce auzise mai multe zvonuri despre cladirea din mijlocul padurii supecta indivizii aceia, atat din pricina feului in care aratau cat si din cauza numarului acestora. Aceasta anunta autoritatile, temandu-se ca nu cumva in cladirea misterioasa din padure sa fi fost vreun ospiciu iar acesti oameni sa fi scapat de acolo. S-au dat declaratii peste declaratii si astfel povestea incepu sa prinda contur. Cu totii erau bulversati insa usor-usor aveau sa-si recapete mintile acum ca libertatea nu le mai era ingradita. Dar ce se intamplase cu Carl? Disparuse din grupul de prizonieri, iar cand unul din fostii sai colegi de camera remarca absenta acestuia era prea tarziu. Calr era de mult plecat, pierdandu-se in intunericul periculos al noptii.

In incinta lagarului, Victor inca facea pe detectivul si investiga intreg locul cu ochiul lui analitic. Nimic nu parea sa fi fost atins sau fotografiat. Asta ii dovedea din nou cat de dezinteresati puteau fi cei din politie. Acesta masura din ochi intreaga cladire, dadu ordine politistilor sa ia urmele pasilor si sa gaseasca cu orice pret amprente. Daca nu ar fi fost imbracat atat de elgant si nu ai fi stiut ca e de fapt un tinerel care scrie discursuri pompoase pentru tot felul de oameni, ai fi putut crede cu usurinta ca fusese detectiv dinainte de majorat. Cat despre el... Ura incapabilitatea si oamenii ce pun mai presus de orice banii si frumusetea. Nu ca arata prea rau sau ducea lipsa de ceva, material vorbind. Era inalt, bine facut, putandu-se mandri ca are una din cele mai frumoase nuante de par: un castaniu deschis cu reflexii roscate impresionant de frumoase si atragatoare. Ochii mari si negri, bine scosi in evidenta de paloarea rozalie a chipului sau, detineau si ei un farmec aproape enigmatic. Erau atat de reci si totusi te puteai pierde in acea lacuna foarte usor, hipnotizat cu adevarat de intensitatea privirii lui. Cate secrete ascundeau probabil acei ochi atat de misteriosi si cat de natural sa fi fost farmecul acela; era un chip greu de scos din minte. Asta daca voiai sa ti-l scoti caci la frumusetea si eleganta ce o poseda era cam imposibil sa nu iti doresti macar o parte din acele delicii ce satenul le oferea. Desfata privirea oricui si era genul de prezenta care sa iasa in evidenta. Ai fi putut spune ca e timid, insa nu era: cand vorbea avea obiceiul sa se uite fix la persoana ce ii era interlocutor si cand pasea o facea atat de sigur, incat nu iti puteai imagina ca aceasta faptura e facuta pentru esec. Buzele ii erau pline, rosii aproape, bine conturate, iar cand se arcuiau in zambete cordiale – desi erau false – iti puteau alunga orice nesiguranta ca ar exista defecta la cineva ca el.

Isi trecu lent degetele prin parul tuns semi-lung si privi curios crucea din curtea lagarului. Isi imagina cum, in bataia fulgerelor si a ploii, corpul unui tanar poate de aceeasi varsta cu el – douazeci si sapte de ani – fusese supus supliciilor din cele mai violente de catre acele bestii fara inima. Sau poate ca o femeie fusese victima batailor acelor oameni... Insa asta i se parea deja prea crud si renunta la orice gand printr-un oftat lung si apasator. Isi indrepta privirea spre cerul inghetat si isi trase fularul mai bine peste barbie, sufland putin astfel incat aerul cald ce ii parasise buzele sa faca un condens placut cu gerul de afara, aburi imprastiindu-se prin fata lui brazdata de frig. Observa ca obrajii lui prinsera o culoare rosie si ca mainile lui simteau frigul mult prea mult, fapt in urma caruia si le baga in buzunarele incapatoare ale pardesiului. Auzi valul de aplauze si se indrepta spre iesirea din acel loc, pregatindu-se sa plece cat mai repede. Ziua aceea era friguroasa, iar acele ziduri insuflau parca si mai multa racoare.

Un fior rece il cuprinse atunci cand auzi in spatele lui un zgomot. Isi intoarse capul spre copacii batrani, analizand tabietliu totul, rasfularea fiindu-i aproape taiata. De dupa o tufa de mure salbatice abia inmugurita iesi un caine latos, negru, a carui ochi sticlosi priveau cu retinere spre saten. Barbatul zambi si se apropie de patrupedul sfios, spunandu-i pe un ton jos:
-Ce cauti aici, suflet? Nu ai zgarda...
Cainele mirosi mana tanarului apoi o linse cu limba lui aspra si calda, Victor spunand:
-Ti-e foame? Vino... Si il lua in brate, continuandu-si drumul. Se gandea ca si asa e singur mai tot timpul si ca acel animal ar fi fost o companie placuta. Parea a fi un ciobanesc german insa cel mai sigur era o corcitura de rase. Deschise portiera masinii sale mici, punandu-se la volan, si o inchise asezand apoi cainele pe scaunul din stanga sa. Isi dezlega cordonul pardesiului si il dadu jos de pe el, asezandu-l pe micul patruped ce-l privea la fel de natang cum priveste un animal orice strain.
-E cam frig, insa se va incalzi, ii spuse mangaind capul cald al cainelui. Porni masina si o lua de-a dreptul prin padurea rara, dand drumul la muzica si fredonand impreuan cu Zaz* versurile melodiei "Le long de la route". Cainele il acompania cu cate un latrat ori privea piezis, cu limba scoasa si aproape lipita de geam, padurea. Iesi de sub apararea copacilor, luand-o pe sosea cand i se paru ca vede un om in oglina retrovizoare. Clipi scurt si des, cu expresia unui om ce vede o stafie, apoi imaginea disparu.
-Mai putina cafea, Victor, isi spuse el cu glas tare, cainele latrand scurt.
-Ma bucur ca esti de acord, ii spuse pufnind amuzat apoi dadu volumul muzicii mai tare, continuandu-si drumul.

*Zaz – interpreta franceza
Nando  mo kimi no moto e...
No matter how many times it will be, I will go back to you
[Imagine: 346l2lx.jpg]

#25
Heya, again! ^_^
Din nou stiu ca am intarziat cu capitolul, insa sper sa va placa si inca o data multumesc tuturor celor ce citesc ficul. Lectura placuta.


[center].:: Page number 14::. [/center]


Apa salta in valuri cat timp barbatul clatea blana lunga a lui Bonzo – asa a decis Victor sa-l numeasca pe cainele gasit – si zambea in timp ce animalul isi flutura limba lunga si roz inafara botului, ranjind ca un copil rasfatat.
- Hai, intoarce-te, spuse satenul razand de propria nebunie. Cainele incepu sa se scuture, imprastiind apa de pe blana sa.
- Nu, stai! spuse Victor aparandu-se de picaturile violente de apa, razand. Cainele ajunse, dintr-o saritura, afara din cada, continuand sa-si scuture blana. Barbatul lua un prosop mare si bleumarin si ii usca blana patrupedului ce era acum curat. Dupa ce il hrani pe Bonzo, reveni in baie pentru a curata mizeria.
Sunetul apei in scurgere il linisti pe Victor, facandu-l sa ofteze prelung si calm. Inchise robinetul cu un scartait scurt si se baga in cada din marmura alba. Apa se nelinisti pentru cateva momente, cuprinzandu-i corpul in bratele ei calde, apoi se aseza impasibila ca o oglinda mata. Satenul incepu sa isi umezeasca umerii si inchise ochii lasand printre buze un geamat insesizabil sa se auda. Ce-ar fi daca aceste mangaieri ar apartine unor altor maini decat ale mele?, isi spuse acesta in gand. In minte incepura a i se contura chipuri de femeie si barbati necunoscuti, in timp ce mainile incepura sa ii mangaie si mai frenetic corpul incins. Isi imagina femeie; blonda, ochi mari, plini de dorinta, sani tari, rotunzi, palpaind de excitare, picioare lungi, corpolente si bine proportionate. Sau, din contra, isi contura in minte chipul unui baiat: parul brunet, ravasit, ii cadea usor pe lenjeria in care corpul lui frematator se scufunda usor. Isi arcuia spatele, deschizandu-si gura plina de gemete. Apoi se vedea pe el deasupra-i, incolacindu-si limba lunga cu a lui si muscandu-i violent buzele carnoase ca mai apoi apoi sa le mangaie tandru si pasional cu buzele lui pofticioase. Ii simti fierbinteala pielii transpirate contopindu-se dement cu pielea lui, ii vedea pieptul cu sfarcuri intarite miscandu-se alert si simtea pe abdomenul sau zbaterea excitata a organului lui tare. Simtea de asemenea si caldura sa interioara in timpul penetrarilor lui adanci si puternice, apoi cum bratele brunetului ii strang cu putere spatele, arcuindu-si intreg corpul spre el.
In apa limpede se prelinse o dara alba de lichid lipicios ce iesi din interiorul lui Victor in timp ce degetele lui ieseau usor din mica lui rozeta, scufundandu-i intreg corpul intr-un tremur domol. Respira sacadat si adanc, si isi intredeschise ochii, vazand, printre genele lungi si dese, becul puternic ce lumina intreaga camera. Liniste... Atat de multa liniste; doar cateva picaturi de apa ce se scurgeau de pe teava si cadeau in cada facand valuri mici pe suprafata sticloasa a lichidului se mai auzeau cu un ecou difuz.
- Cat de disperat esti, Victor, isi spuse el cu o voce stinsa. Sa ajungi sa... Oh, Doamne, e prea josnic, isi spuse din nou si se ridica rapid, luand pe el un halat bleumarin. Scoase dopul cazii, privind scurt timp acea albeata, apoi isi scutura capul si iesi din baie cu sentimentul ca comise cel mai mare pacat. Insa... Chipul baiatului din fantezie ii paru atat de familiar, de apropiat, de parca il cunostea inca de cand nu se nascuse, ca ii leaga o vesnicie si un timp statu nemiscat in dreptul usii baii; nu isi putu explica reactiile propriului trup.
Se aseza pe canapea obosit si isi lasa o mana sa atarne pe podea in timp ce statea intins pe burta. Bonzo veni si linse usor mana inca umeda a stapanului sau apoi ochii lui negri fixara imaginea barbatului adormit. Se incolaci pe parchetul maroniu, langa mana lui Victor si isi inchise si el ochii.
Buna dimineata, Paris! se auzi radioul printre zgomotele scoase de cafetiera. Victor iesi din baie gol, stergandu-si parul cu un prosop si opri aparatul turnandu-si o ceasca de cafea aburinda. Este ora 7 a.m. si tocmai ascultati "Radio matinal", impreuna cu mine, Silvye Manson. Incepem cu o stire de senzatie: asasinarea presedintelui Luissiere Marcois. Se pare ca, dupa spusele politistilor, acesta a fost impuscat exact in momentul in care se urca in masina. Se afla in bine-cunoscutul lagar de langa Lion. Sa fi fost oare vreun fost detinut? Va vom tine la curent. In alta ordine de idei, organizatorii lagarului au fost prinsi si sunt...
- Sfinte Christoase! exclama el cu expresia unui om mai mult intrigat decat speriat sau surprins. Stia preabine ca batranul avea multi dusmani si ca intotdeauna stia cum sa se puna rau cu oamenii, insa la asa ceva nu se asteptase prea curand, ori, din contra, undeva in adancul sau se intreba cum naiba reusise sa ramana in viata pana atunci. Ramase acolo, langa radioul pornit apoi ofta si il inchise luandu-si cafeaua si ducandu-se la geam. Se uita supicios la trecatori si apoi spuse, din nou mai mai mult pentru inregistrarile lui mintale:
- Deci esti mort... Oare cine a indraznit in sfarsit sa te omoare?

***

In linistea de nepatruns a noptii, pasii lui rasunau cu ecou, intreg lagarul fiind scuturat de acel zgomot persistent si ritmic. Acel loc inca ii dadea fiori, acum mai mult ca niciodata; unii reci care ii faceau corpul sa se cutremure ingrozit. Tinea in mana, strans, o lanterna si ochii lui caprui analizau totul, pana la ultima farama de praf. Locul era la fel cum isi amintea de in urma cu o zi. Era o noapte friguroasa de martie si isi amintea perfect momentul in care pasi pentru prima data pe acea poarta. Starnea in el aceleasi sentimente: groaza, teroare, supliciu. Poate acum erau si mai accentuate... Luna semi-plina imprastia pe cerul inorat raze galbui iar cand si cand paleau sufocate de cate un nor incheghat greu deasupra padurii. Victor isi sufla in pumni apoi isi intoarse capul spre cainele ce, imdeiat ce-si privi stapanul, latra scurt. Ce facea el acolo, in mijlocul noptii? Undeva in adancul lui, stia ca prezenta lui acolo fusese pricinuita de un impuls mai puternic decat isi inchipuise vreodata ca intuitia i-l va da, insa se auto-amagea spunandu-si ca e acolo din motive obiective: investigarea mortii lui Luissiere.
- Ce ai mai facut, batrane? Acum zaci la morga, spuse el cu voce tare privind zidurile lagarului. Un fior ii penetra fiecare simt, facandu-l sa tresara incontrolabil.
- Hai, Bonzo, spuse el, facandu-i semn animalului sa-l urmeze. Facu doi pasi, in aceeasi maniera serioasa si sigura, apoi auzi o voce in spatele sau.
- E cainele meu!
Se intoarse alarmat si il vazu: parul brunet inchis, ochii negri, mistici, privirea debila si tremurul buzelor il imarmurira pe Victor. Se simtea posedat se aceea fiinta a carui frumusete il subjuga intr-un fel atat de ciudat, de placut.
- Cine esti? intreba barbatul privind si restul corpului baiatului. Purta un fel de salopeta murdara si rupta pe alocuri, iar picioarele sale gingase erau goale. In ciuda conditiilor in care a trait... E la fel de frumos.
- Leon! striga necunoscutul si cainele o lua la fuga catre brunet. Acesta se intoarse si o lua in pas alergator spre iesire fara sa mai arunce nici o privire satenului, ce inca era prins in loc de acel sentiment straniu.
- Hei, stai! striga Victor, urmarindu-l pe baiat. Acesta se intoarse si il privi pe barbat, desi tremurul corpului sau arata teama acelei fiinte desprinse parca din povestile cu vampiri; mereu tineri, posedand o frumusete supranaturala, cu puterea de a controla pe oricine, piele alba, ca de portelan, ochi langurosi, enigmatici. Toate aceste trasaturi se regaseau atent si bine proportionate in tanarul strain.
- Ce vrei? pronunta brutal baiatul. Victor isi scoase usor pardesiul si il puse pe umerii baiatului, privindu-i chipul admirativ. Strainul adulmeca parfumul specific al lui Victor ce se juca cu simtul lui olfactiv in note dulci si masculine. Cei doi se privira indelung, ca si cum si-ar fi inteles gandurile si freamatele sufletului fara nici un cuvant.
- Cine esti? intreba ezitant brunetul.
- Sunt Victor Césare. Dar tu?
- Nu conteaza! pronunta din nou precipitat baiatul.
- Unde stai? spuse Victor, privindu-l atent. Necunoscutul statu o clipa pe ganduri, bolborosind in soapta niste cuvinte fara rost apoi spuse:
- Nicaieri. Raspunsul lui fu scurt; era un fel de om fara trecut, fara viitor, fara... Nimic. Insa el avea mai mult decat isi inchipuia Victor. Avea un sentiment de implinire a vietii. Intr-adevar; destinul lui se impinise in acel moment sau, cel putin, asta simtea.
- Hai sa stai la mine, replica satenul schitand un zambet cat se poate de deschis. Se simtea oarecum atras de acel baiat misterios, mai ales ca, desi era intuneric bezna, ii aducea cumva chipul lui cu cel al baiatului din vis. Fu incercat cateva secunde de ideea ca o fi avut vreo premonitie sau viziune, insa rase in sinea lui la gandul acesta atat de paranormal. Nu era psoibil asa ceva pentru el, un sceptic convins.
- De ce? intreba supicios baiatul, privindu-l la fel de tamator si senil pe cel din fata lui.
- Mais*, Bonzo... Adica Leon, e si cainele meu si vreau sa stea cu mine. Brunetul privi cainele, cainele il privi pe el, apoi ingaima un "bine" nesigur. Cele doua siluete pornira spre desisul padurii apoi se auzi motorul unei masini si lumina puternica a unor faruri. Pe urma... Linistea ce scufunda padurea in tacere si dormitare si nimic altceva.

*mais = "pai", in franceza
Nando  mo kimi no moto e...
No matter how many times it will be, I will go back to you
[Imagine: 346l2lx.jpg]

#26
Heya, again, dragii mei. Se pare ca, in ultimul timp, am o cantitate mare de inspiratie si pofta de a scrie; si am adus nextul. Lectura placuta si mersi tutror ca cititi acest fic. ^.^


[center].:: Page number 15 ::. [/center]


- Ce zici, Bonzo? E destul de interesant stapanul tau, nu? intreba Victor mutandu-si ochii cand la patrupedul ce statea langa el pe canapea cu botul pe labe, cand la usa baii de unde se auzea apa curgand. In interiorul acestuia, corpul strainului era invaluit cu raceala apei in bratele sale de gheata. Corpul ii tremura brutal si violent, iar obrajii rosii ii erau patati de pentinenta revarsata in lacrimi cu gust amar, un pelin otravitor. Dar pe el nu il durea nimic... Plansul era parte din el, era o stare de liniste efemera, un cantec dulce ce ii purta sufletul pe acorduri inalte si impliniri sentimentale.
- Leon... sopti acesta lipsit de vlaga, inainte ca intregul lui corp sa se pravaleasca sub apa rece pe jos. Parul ii acoperea partial chipul inca rosu, albeata pielii sale contrastand puternic cu acestea. Daca nu ai fi stiut ca inca rasufla, ai fi putut crede ca moartea il prinse in mrejele ei sau ca este o Alba-ca-zapada ce-si asteapta salvatorul. Genele lungi ii scapara pe obraz o ultima lacrima, inainte ca el sa fie pierdut intr-o inconstienta ademenitoare.
- Ia sa vedem ce mai e pe la televizor, spuse din nou Victor, uitandu-se fugitiv la usa baii. Ce, Doamne iarta-ma, face ala atat timp in baie? isi spuse el si inceput sa chicoteasca, continuandu-si ideea.
- Uite, Bonzo, bosorogul de Luissiere in sfarsit a ajuns pe toate canalele. De cand isi dorea asta. Pacat ca e intre patru scanduri acum. Chicotul ii deveni din ce in ce mai accentuat si se transforma in ras, in timp ce Bonzo incepu sa latre alaturi de el si sa dea din coada.
- Ce crezi ca face in baie? ii spuse patrupedului, cu o mina afectata si usor ingrijorata. Era, pana la urma un strain, insa nu si-ar fi dorit sa fi patit ceva. In definitiv, nu stia nimic despre el, nici macar numele, nimic.

Se ridica de pe canapea, indreptandu-se cu pasi lenti spre baie, apoi batu repetitiv in usa, neauzind nici un raspuns de partea cealalta. Intra in baie, precipitat, si vazu corpul tanarului ce zacea fara viata pe jos. Fara viata, metaforic vorbind, caci atunci cand se apropie de el descoperi ca avea suflu, insa era complet rece. Probabil intrase chiar in soc hipotermic. Il ridica pe bratele sale, grabit si ingrijorat, si il duse in camera sa, dezbracandu-se pana la piele. Era cald in camera, insa nu erau cele treizeci si sapte de grade suficiente cat sa ii incalzeasca sangele si sa il puna al loc in miscare. Asa ca isi contopi corpul plin de adrenalina cu al sau, tremurand usor din cauza racelii.
- Haide, nu te las sa mori asa. Daca mori, nu ti-o iert... ii soptea el intr-una, mangaind spatele celui ce il tinea atat de strans in brate acum. Insa baiatul nu avea nici o reactie; era inghetat in lumea lui plina de vise. Isi vedea iubitul zambindu-i, ochii albastri sculptand cu claritatea lor o nemarginita dragoste, il vedea apropiindu-se de el insa... Deodata calea aceea se rupse, totul se sfarma in jurul lui. O ceata groasa se sternu peste mintea lui si al sau suflet, lasandu-l sa zbiere in intuneric dupa o lumina. Din capatul celalalt al reveriilor sale fumegande zari un licar tremurand, ce i se paru din ce in ce mai aproape. Deschise ochii brusc si trase aer puternic in piept, tresarind usor in bratele satenului ce dormea acum. Isi controla corpul, vrand sa vada daca nu e cumva un alt cosmar de al sau si dadu peste corpul cald si gol al altei persoane. Clipi de cateva ori, dezmortindu-si oasele cu miscari scurte apoi privi spre chipul adormit al celui de langa el, fixandu-l cu ochii lui negri. Parea atat de linistit in somn. Isi amintea vag de chipul iubitului sau adormit; ce bine semanau cei doi. Zambind, isi inchise ochii si se ghemui la pieptul gol al satenului. Se simtea protejat si, pe de o parte, chiar asa era.

Dimineata, Victor fu surprins sa il vada pe brunet agatat de el ca o pisica ce cerceste atentie si se ridica din pat, cu miscari usoare de teama sa nu-l trezeasca. Isi lua un halat pe el si il privi pe baiatul ce dormea linsitit in pat. I se parea lui sau e mai frumos decat il vazuse seara precedenta? Pufni amuzat apoi auzi cainele latrand din sufragerie si se duse sa vada ce e in neregula. Pe pervazul geamului se asezasera doua pasari ce-si cantau linistite feeriile visatoare. Barbatul se apropie cu pasi lejeri de patruped si ii mangaie capul imblanit, spunandu-i:
- Stai linistit. Sunt doar pasari. Limba roz a cainelui incepu sa fluture pe afara apoi se auzi inca un latrat scurt. Strainul, ce privi intreaga scena, incepu sa chicoteasca si spuse cu o usoara timiditate in glas:
- Cred ca a vrut sa le salute.
Victor se intoarse catre brunet si tresari usor cand il vazu imbracat cu o camasa de a lui. Corpul lui subtire era acoperit neuniform de bucata de material alb in timp ce picioarele lui apetisante ii trasera privirea in directia lor. Admira putin imaginea baiatului apoi, ca trezit dintr-un vis, spuse zambind:
- Buna dimineata. Esti bine? Cum ai dormit? Brunetul zambi; Victor se simtea din nou posedat de aceea fiinta a carei frumusete ingenua si lasciva in acelasi timp ii faceau mintea sa o ia razna. Ce se intampla cu el?
- Aham, ingana strainul, dand afirmativ din cap. Satenul zambi la randul sau si se duse in bucatarie, avand grija sa isi dea seama daca baiatul il urma.
- Ai vrea putina cafea? spuse si puse la pregatit cafeua cea zilnica. Cafeaua era pentru el, intr-adevar, un drog; nu putea sa renunte la ea pentru nimic.
- Ar fi buna, multumesc, spuse baiatul si se rezema de blatul negru de bucatarie. Pe Victor, insa, il rodea o intrebare: care era numele acelei frumuseti? Si nu ezita sa-l intrebe:
- Care e numele tau?
Baiatul isi sterse zambetul de pe chip, parand ca se gandeste la ceva cu adevarat important si greu. Apoi, cu mina unui copil nestiutor, raspunse:
- C.
- C vine de la... Cletus, Cedric, Carl... La auzirea ultimului nume baiatul tresari si dadu afirmativ din cap.
- Cletus? spuse din nou Victor si vazu miscarea in sens negativ a capului. Atunci Cedric? continua el si primi acelasi raspuns din partea brunetului. Carl?
- Da. Ma numesc Carl Litz. Desi, as fi vrut sa uit acest nume, spuse incruntandu-se usor. Isi inchise ochii pentru o secunda si ofta adanc, de parca ar fi avut ceva pe suflet, ceva ce il tinea sa fie fericit si impacat. Pentru Victor, Carl reprezenta un mister; iar enigmele erau exact pe gustul lui. Pari perfect... Ce ascunzi tu dincolo de masca asta?
Nando  mo kimi no moto e...
No matter how many times it will be, I will go back to you
[Imagine: 346l2lx.jpg]




Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)