Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

[Yaoi] Dragoste incatusata

#21
Chapter Eight
Chris’ POV

-Nu te mai fatai atata pe aici, am zis eu intr-un final, aruncand cu o perna in directia lui.
L-am ratat, evident, dar macar gestul meu l-a facut sa se opreasca in loc si sa nu mai strabata celula in lung si in lat. Isi arunca ochii spre mine, care stateam pe marginea patului, uitandu-ma enervat la el. Eram la fel de nelinistit ca el, dar macar reuseam sa ma controlez si ma asteptam sa o faca si el. Sau macar sa incerce.
-Nu poate fi asa rau cum ne imaginam, am incercat eu sa il linistesc, dar el ma privi de parca tocmai as fi zis cea mai mare stupizenie a Pamantului si isi relua marsul.
Mi-am dat ochii peste cap, exasperat, dar nu am mai zis nimic.
-Ma tem pentru Cam, spuse el cateva minute mai tarziu, pe un ton atat de jos ca a trebuit sa il pun sa repete de doua ori pana sa inteleg.
-De ce ?
-Tricoul ala… era al lui.
-Asta nu inseamna nimic, il asigur eu, ridicandu-ma de pe pat si sprijinindu-ma cu spatele de usa celulei in schimb.
Dadu dezaprobator din cap, continuand:
-Nu. Era un semn. E tipic Sebastian, sa imi lase semne. Cred ca vrea sa imi zica ca Cameron o sa aiba de suferit daca nu vin la intalnire.
-Dar mergi.
-Da, dar asta ar putea fi chiar mai rau decat daca nu merg, rase el, dar rasul ii era tensionat.
-O sa fiu si eu acolo, ii reamintesc, privindu-l incurajator.
Si-a tintuit ochii in ai mei pentru cateva clipe, inainte sa inspire adanc si sa zambeasca timid in coltul buzelor. Nu se mai plimba de colo-colo, dar se vedea clar ca era in continuare nelinistit.
Era cu mult trecut de ora stingerii, undeva in jur de 1 dimineata, dar inca nu ni se daduse nici un semn ca ar fi timpul intalnirii. Nu aveam nici un ceas in celula (Ryan considera mai important sa colecteze ilegal reviste porno decat sa "imprumute" un ceas de la unul dintre gardieni), asa ca nu stiam exact cand va veni semnul asta, dar adevarul era ca nici nu eram foarte bine informati. Ni se spusese "dupa miezul noptii", dar asta era inca destul de vag. Stiam totusi, in mare, cum urmau sa decurga lucrurile. Il asteptam pe Yuji -care parea sa fie cea mai apropiata persoana de Sebastian, din randul gardienilor- sa ne deschida celula, si tot el avea sa ne si conduca pana la locul de intalnire, care putea sau nu putea fi in corpul B. Cert era ca daca se afla in corpul A, Ryan putea deja sa isi ia adio de la sperantele ca va mai iesi intreg din incaierarea ce avea sa urmeze in mod inevitabil. Nu spusese nimeni ca eram chemati acolo pentru o bataie in toata regula, dar toata lumea stia asta deja. Era ca si cum ai spune ca cerul e albastru –evident. Se simtea in aer si, la drept vorbind, era de asteptat avand in vedere ca Ryan tocmai il batuse pe Blake… lucru pe care nu mi-l recunoscuse decat mie.
Am omis, desigur, sa mai adaug si faptul ca stiam deja pentru ca nu numai ca eu ii salvasem viata lui Sebastian in seara aceea, ba il si "sarutasem". Nu stiu pentru care s-ar fi enervat mai tare brunetul, dar nu vroiam sa aflu.
Jumatate de ora mai tarziu, se auzira pasi venind pe hol si oprindu-se in dreptul usii noastre. M-am dat repede din dreptul ei, asteptand sa se deschida. Yuji, un tip inalt, bine-facut, cu parul de un castaniu-rosiatic care ii trada varsta mai tinereasca decat infatisarea, si o pereche de ochi negrii, rautaciosi, se posta in dreptul usii. Era imbracat in obisnuita uniforma de gardian, la care nu ratai niciodata cureaua bogat dotata cu tot felul de modalitati de aparare, de la clasicul baston pana la pistol. Scana dintr-o privire celula si isi aseza prima data ochii pe chipul meu, dar apoi Ryan facu o miscare in spatele meu care ii atrase atentia si il zari in cele din urma si pe el. Zambi. Un zambet pe jumatate batjocoritor, pe jumatate compatimitor, ca si cum i-ar fi fost mila de ceea ce urma sa i se intample, dar se bucura in acelasi timp de spectacol. Nu ma indoiam ca asa si era.
Ryan trecu pe langa mine si se indrepta cu pasi repezi spre usa. Nu am avut timp sa ii zaresc chipul dar cunoscandu-l, probabil ca ura fata de Yuji ii adusese mai multa stapanire de sine. El fu primul care iesi din celula, sub privirea agera a asiaticului, dar chiar inainte sa ies si eu, o silueta aparu din spatele lui Yuji si se posta in fata mea, oprindu-mi calea.
-Cameron? fac eu, surprins.
Cameron nu imi raspunse, dar se intoarse in schimb spre Yuji si zise:
-Incui eu.
-Si Dawson? intreba el, facand semn cu capul inspre mine.
-Data viitoare, raspunde Cameron, cu un zambet amuzat.
Yuji ridica plictisit din umeri, arunca o legatura de chei in palma deschisa a blondului si pleca. Cameron nu incuie celula imediat dupa aceea, cum m-as fi asteptat, ci… facu un pas inauntru, inchise usa in urma lui si isi vari cheile in buzunar.
-Trebuie sa vorbim.


[center]Sebastian’s POV[/center]

-L-am adus, se auzi o voce din spatele meu.
Nu m-am putut abtine sa nu ranjesc incantat inainte sa ma intorc cu fata spre usa. Ryan isi adanci privirea in a mea si pentru un moment, mi-am adus aminte de prima noastra intalnire. Avea aceeasi privire si atunci. Niste ochi de un negru intens, arzand a ura si furie pura, ca un vulcan care sta sa erupa in curand. Si ce explozii impresionante de manie avea intotdeauna! Chiar si atunci cand nu erau indreptate impotriva mea, tot ma lasau cu gura cascata. Avea tot corpul incordat, parca asteptand momentul in care aveam sa sar la bataie. Amuzant.
-Si Christian? il intreb eu pe Yuji fara sa imi iau ochii de pe brunet.
Yuji statea rezemat de tocul usii, privindu-ne intrigat, abia asteptand sa inceapa "petrecerea", asa ca tresari cand mi-am indreptat din nou atentia spre el.
-L-a oprit Cameron.
M-am incruntat. Ce naiba o fi vrand Cameron cu pustiul? Ma rog… o sa aflu eu mai incolo.
-Jennings, zic eu, ridicand usor tonul.
Ryan se incorda si mai tare, asteptand.
-Esti dreptaci, nu ?
Ridica surprins capul, nestiind daca sa imi raspunda sau nu.
-Da, zise el intr-un final.
-Bun.
Simteam un zambet sadic inflorindu-mi pe buze inainte sa il pot opri si profitand de scurtul moment in care brunetul isi lasase garda jos, mi-am inclestat degetele in pumn si l-am lovit cu toata puterea in obrazul stang. Forta loviturii a fost atat de mare incat i s-au inmuiat genunchii si a cazut pe jos. Nu am pierdut nici o clipa si i-am tras imediat un genunchi in burta, avand insa grija sa imi controlez puterea de data aceasta.
Nu il adusesem aici sa il bag in coma, din pacate. Vroiam doar sa il ametesc putin.
M-am lasat pe vine langa el, contemplandu-mi opera. Era intins pe jos acum, chircindu-se de durere, cu ambele maini strans infasurate in jurul abdomenului, scuipand sange ca la izvor. Yuji rase, dar l-am ignorat.
-Hai sa-ti explic ce o sa se intample in continuare, zic eu, pe un ton jucaus. Vezi oglinda aia de acolo ?
Am ridicat un deget inspre una dintre oglinzile baii in care ne aflam. Ryan respira greu si incerca sa isi opreasca sangerarea buzei, protejandu-si si stomacul de eventuale lovituri in acelasi timp. M-am ridicat si i-am facut semn lui Yuji sa se apropie. Ryan intui ce avea sa se intample si isi ridica repede privirea inspre oglinda.
Poate ca nu ii era greu sa riposteze intr-o incaierare cu mine, dar in fata lui Yuji nu ar fi avut nici o sansa si o stia prea bine.
-Ce e cu ea? intreaba, cu vocea inabusita de durerea pe care o resimtea.
-O sa o spargi.
M-am indreptat spre cabinele de dus si am scos dintr-una o bata groasa de baseball, pe care o sterpelisem din atelierul de tamplarie. I-am aruncat-o, privind-o cum se rostogoleste zgomotos pe gresia baii, inainte sa se opreasca la picioarele lui. El o privi confuz o clipa, apoi isi intoarse privirea inspre mine.
-Sparge oglinda, am repetat eu.
-De ce ?
Nu am raspuns. In schimb, i-am aruncat lui Yuji o privire sugestiva. Atat astepta. Din cativa pasi mari, se afla langa Ryan, ridicandu-l cu brutalitate de guler si izbindu-l de marginile chiuvetelor.
-Sparge oglinda, se auzi ca un ecou vocea amenintatoare a lui Yuji.
Brunetul se opreste cateva minute sa isi traga rasuflarea, apoi ridica bata de pe jos si, luandu-si avant, o izbeste cu toata puterea in oglinda din fata lui. I-am zarit reflexia pentru o fractiunea de secunda inainte sa sfarame sticla in zeci de bucatele. Avea o privire innebunita, incarcata de furie, si nu a fost greu sa imi dau seama ca nu avusese oglinda in fata ochilor cand o sparsese ci cel mai probabil, chiar chipul meu. E amuzant cum doi ani de zile pot schimba o persoana atat de mult. Continuam sa ma minunez zi de zi de transformarile din locul asta, desi initial fusesem convins ca timpul statea in loc aici. Ma rog, pana l-am cunoscut pe Ryan.
-Acum, o sa iei cel mai mare si mai ascutit ciob si o sa ti-l vari cat mai de adanc in vena, il instruiesc eu mai departe.
Capul lui Ryan se intoarse dintr-o smucitura inspre mine, iar eu am putut citi clar socul pe chipul lui. I-am zambit.
-Grabeste-te, inainte sa se trezeasca gardienii.


[center]Chris’ POV[/center]

-Ce vrei de la Sebastian ?
Mi-am ridicat sprancenele a surpriza, luat pe nepregatite de intrebare. Cameron continua sa stea in dreptul usii, iar eu nu am avut ce face decat sa ma asez pe jos in fata lui.
-Mai degraba, ce vrea Sebastian de la mine, rad eu.
-V-am vazut in seara aia. Inainte sa intru in celula, cand era inconstient.
La naiba.
-Oh, crede-ma. Nu era inconstient atunci.
Am incercat sa rad, sa destind atmosfera, dar mi s-a oprit in gat si nu am facut decat sa tusesc emotionat pentru cateva minute bune inainte sa pot continua.
-Mi-a cerut apa. Nu stiam ce altceva sa fac.
Fu randul lui Cameron sa ridice din sprancene, sceptic. Nu comenta totusi.
-Nu poti sa te joci si cu Ryan si cu Sebastian in acelasi timp.
-Nu ma joc cu nimeni, protestez eu.
-Ba asta faci. Alege o tabara odata sau o sa cauzezi numai probleme.
O tabara?! Ce e asta? Un joc video?! Nu vreau sa aleg nici o tabara. Vreau doar sa fiu lasat in pace. Sebastian oricum nu isi aminteste nimic din seara aia. Si chiar e nevoie sa purtam discutia asta stupida intr-un moment ca asta ? Ryan e acolo undeva, luandu-si bataie, in timp ce eu stau sa ii explic lui Cameron ca nu e vina mea ca a luat-o toata lumea razna de curand. El de ce nu parea catusi de putin ingrijorat, ma rog? Ca doar el era mai implicat in povestea asta decat mine.
-Nu poti sa ii ai pe amandoi. Daca continui asa, exista numai doua finaluri. Fie or sa se omoare intre ei, fie o sa mori chiar tu.
Am mijit ochii, incruntandu-ma enervat. Asta era o amenintare cumva?
-Nu e vina mea, am zis, ridicand vocea. Ryan are impresia ca am nevoie de protectie si lui Sebastian i s-au aprins calcaiele dupa mine! Ce vrei sa fac eu? Nu e vina mea !
-Ba e vina ta si numai a ta ! tipa blondul inapoi, facand inca cativa pasi in interiorul celulei, cu aratatorul indreptat acuzator inspre mine.
-Nu am facut nimic ca sa se ajunga aici !
-Nu imi pasa daca ai facut sau nu ceva! Imi pasa ca s-a declansat un razboi pe care numai tu poti sa il opresti! Poti alege sa te comporti in continuare ca un razgaiat ignorant, sau poti sa pui capat porcariei asteia inainte sa fie prea tarziu!
Am inghitit in sec, lovit in plin de vorbele lui. Cameron trase aer in piept, intr-o incercare de a-si incetini bataile inimii, apoi iesi furtunos din celula, incuind-o dupa el.
oh hi there.
[Imagine: tumblr_m2qvzsPdP51qi23vmo1_r1_500.gif]
Stairway to heaven?
Gurrrrrrl, I ain't got no time for that, I'm taking the elevator.

#22
Primaaaaa. Mmm, Sebastian e rau, de ce e atat de rau fata de Ryan? Bine acum l-a batut, insa ar fi putut sa-i faca si el la fel nu sa-l puna sa se taie. Nu mi-a placut atitudinea lui Cam. A pus toata vina in carca bietului Chris ca vroia doar sa fie lasat in pace. Bietul de el. Si auci, Cam a vazut sarutul dintre el si Sebastian. Aici a fost prins, dar da nu ii venise alt mod de a-i da apa ranitului si a fost asa de kawai incat mie mi-a placut. Acum ca, Chris s-a 'aprins', Cam a plecat din celula. Oare o sa-l impiedice pe Sebastian sa-l mai raneasca pe Ryan? sau va sta si va privi cum cel iubit va fi ranit? Mmm, ficul asta ma atrage din ce in ce mai mult. Greseli de taste nu am vazut(nici nu m-am uitat dupa ele sincer) si, chiar sunt foarte curioasa. Ce vei face Cam? si mai ales Ce vei alege Chris...?. Doar tu ma poti lamuri, asa ca spor la scris si hai cu nextu mai repede. Kissez. Zbyee
[Imagine: tumblr_mfcg2sBNaZ1rnbh24o3_r1_500_large.gif]
Boys love.

#23
Uu, capitol lung, imi place! Si mersi ca m-ai anuntat, scumpiii!
Pana acum, atitudinea, si mai tot ceea ce-l caracteriza pe Sebastian, ma atragea. Dupa acest capitol in care a fost dur si sadic de-a dreptul... nici nu gasesc cuvintele potrivite pentru a-mi exprima atractia fata de personajul lui! Imi place ca n-are pic de mila cand vine vorba de razbunare. Si, pe de-o alta parte, imi pare pentru Ryan ca trebuie sa fie astfel 'umilit'. Dar, asa-i in viata, orice greseala se plateste! Am observat ca(,) Cameron a prins ceva curaj, caci pana acum mi s-a parut mai timid, retras si retinur, dar... nu-mi place, desi ii inteleg scopul pentru care a fost asa 'direct' si rautacios cu Chris.
Ah, inca un lucru care-mi place, in poveste sunt implicate multe personaje si nu doar doua pricipale, ca in general, si am remarcat ca detaliezi cat de cat reactiile fiecaruia dintre ei. Felicitari.
M-ai castigat ca cititoare, chiar daca(,) cu fiecare capitol m-ai facut curioasa de motivul rivalitatii dintre Sebastian si Ryan. Detest sa astept. Deci, multa bafta si anunta-ma, te rog, cand postezi nextul, ceea ce sper sa se intample curand!

#24
O la naiba, nu ma asteptam la asta. Defapt, ma asteptam ca dragutul de Chris sa se duca la intalnirea celor doi, ma asteptam ca Ryan sa ia putina bataie - un pumn in gura si un genunchi in stomac ajunge -, dar nu ma asteptam la Cameron sa se comporte asa. Tipul asta devine intrigant si dintre Ryan si Blake, el e a treia persoana care stie cele mai multe chestii.
Imi place...oh si ce va urma?!
Apropo, l-as bate pe Yuji pana l-as lasa pe podea, intr-o balta de sange, poate asa i-ar disparea putin ranjetul ala nenorocit, cum sper ca-i va disparea si lui Sebastian...cat de curand!
Spor la scris si asteptam urmatorul capitol!
[Imagine: tumblr_m5xxia4dYM1r8yif2o1_500.gif]
[Imagine: tumblr_m5ymetDjjv1rxnkzho1_500.gif]

#25
Chapter Nine
Sebastian’s POV

-Ti-am simtit lipsa aseara, am soptit eu inainte sa il musc de lobul urechii.
Se intoarse imediat cu fata spre mine, parand usor iritat, dar prea obosit sa faca ceva. Cu atat mai bine. Am ranjit, sorbindu-l din priviri. Era mai inalt si mai bine-facut decat Cameron si avea niste ochi atat de frumosi ca iti venea sa te holbezi la ei ore intregi. Ochii lui Cameron erau de un albastru cristalin, te calmau instantaneu si atunci cand se inchideau la culoare pe margini te lasau un pic agitat. Cel putin eu, care stiam prea bine ca atunci cand avea ochii mai inchisi la culoare, se petrecea ceva in sufletul blondului, observasem dintotdeauna amanuntul asta la Cameron.
Dar la Chris… era imposibil sa iti dai cu parerea despre ochii lui. Pareau ca se schimba pe zi ce trece iar atunci cand nu se schimbau ramaneau totusi greu de descifrat. Cuvantul "verde" era in sine o descriere simplista a ochilor baiatului astuia. Nu erau verzi. Daca te uitai cu atentie, erau de un verde-malos in jurul pupilei, cu cateva nuante de caprui si verde inchis, apoi se deschideau brusc la culoare in mijloc si ajungeau chiar la o nuanta de verde crud, amestecat cu o nuanta de maro-caramelizat. Nuantele se inchideau si deschideau la culoare in functie de starea lui, lumina din camera sau uneori, chiar fara vreun motiv anume. De fiecare data cand ma uitam in ochii lui observam cate un amanunt nou, nu erau niciodata complet neschimbati.
-Sunt sigur, facu el cu ironie in voce.
Trecu pe langa mine sa isi aseze cartea inapoi pe raft si rupse astfel contactul vizual, scotandu-ma din meditatia despre ochii lui. Am ras usor, dezmeticindu-ma.
Era ora de antrenament pentru corpul lui, dar a primit aprobarea sa se duca la biblioteca in timpul asta. Nu inteleg de ce ar fi vrut asa ceva, dar probabil ca eram mai contrariat de faptul ca nu aveam ocazia sa il vad ridicand greutati la bustul gol. Adevarul e ca nici nu a fost usor sa il gasesc. A trebuit sa intreb trei gardieni unde este inainte sa intru in biblioteca, si cand am ajuns aici mi-a luat 10 minute sa il caut printre rafturi si vrafuri intregi de carti, in ciuda dimensiunilor reduse ale bibliotecii. L-am gasit intr-un final in zona cu romane istorice, rasfoind o carte in timp ce statea rezemat cu umarul de rafturi, avand spatele la mine.
-Banuiesc ca ai aflat deja de Jennings, nu?
Se incrunta si mi-am dat seama imediat ca il enervam. Din pacate pentru el, exact asta ma distra
-Ai aflat toate amanuntele morbide sau doar varianta oficiala?
Isi lua alta carte si incepu sa ii analizeze coperta, verificand anul in care a fost publicata si recenziile de la vremea respectiva.
-Dar banuiesc ca nu e deloc greu sa iti imaginezi, insist eu. Nu e ca si cum ar fi secret. Toata lumea stie ca eu am fost, cred ca iti poti da seama si singur cam ce s-a intamplat aseara.
Chris pufni batjocoritor si de data asta fu randul meu sa ma enervez. Nu spuse nimic, in schimb incepu sa rasfoiasca prin cartea pe care tocmai a luat-o, ignorandu-ma cu desavarsire.
-Banuiesc ca de-acum o sa ii mai vedem fata doar peste cateva luni. Cine stie… patru? Cinci? Poate chiar sase. Dar cine se plange? ridic eu teatral din umeri, asteptand o reactie din partea satenului.
Nimic.
-E in carcera acum, stii, nu?
Chris isi ridica intr-un final capul si imi arunca un zambet amuzat inainte sa isi puna cartea sub brat si sa se indrepte spre biroul bibliotecarei, cu mine pe urmele lui.
-Nu iti pasa? E colegul tau de celula, la naiba!
Satenul incepu sa rada, dar nu se intoarse. M-am enervat si fara sa ma mai gandesc, l-am insfacat de brat si l-am intors nervos cu fata spre mine. Cartea a cazut cu un bufnet sec pe podea, dar el nu a reactionat in nici un fel. Nu era iritat, nu era surprins, nu era speriat. Era doar… plictisit. Neimpresionat.
-Tie chiar nu iti pasa, nu-i asa? intreb eu, mai mult pentru mine, nevenindu-mi sa cred.
Am avut de la bun inceput o imagine gresita despre el. Nu era prieten cu Ryan, nu avea legatura cu el. Erau colegi de celula, dar asta nu insemna nimic. Pana si Cameron se inselase. Ryan si Chris nu erau impreuna.
-Nu, raspunse el in cele din urma. Dar vad ca tie iti pasa mai mult decat ai vrea sa arati.
I-am dat drumul ca ars, iar el a zambit, s-a aplecat sa isi ridice cartea si mi-a intors din nou spatele, continuandu-si drumul ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Dar inainte sa dea coltul dupa un raft al bibliotecii s-a oprit si m-a privit compatimitor, adaugand peste umar:
-Inca nu e prea tarziu.

***

-Deci? am intrebat eu imediat ce l-am zarit pe Yuji in capatul holului, prea nerabdator sa il mai astept sa ajunga in dreptul meu.
Mi-am aruncat tigara pe jos si am facut cativa pasi inspre el, fara sa ma mai obosesc sa o sting. Yuji a ridicat amuzat dintr-o spranceana, dar nu a comentat si a trecut direct la „afaceri”.
-Am rezolvat. Dar ai grija, gardienii din zona aia a inchisorii nu te au la inima. Nu sunt usor de mituit si nici nu prea ai cu ce sa ii santajezi, asa ca trebuie sa te grabesti. Nu vrem sa ii calcam pe coada. Intri si iesi.
Am dat aprobator din cap.
-Cat timp?
-Zece minute. Maxim.
-Cand?
-Nu am reusit sa obtin nimic mai devreme de 1 noaptea. Nu au stat la negocieri.
-E bine si atunci. O sa fii si tu acolo?
-Daca pot… ezita Yuji, ferindu-si privirea de a mea.
Am oftat.
-Daca te grabesti, nici nu o sa ai nevoie de mine, incerca el sa ma asigure, dar era inutil. Simplul fapt ca nu putea sa fie acolo ma facea sa cred ca o sa am nevoie sa fie.
-Dar pentru orice eventualitate, mai zise el dupa cateva clipe, strangandu-mi fesele in palme, eu zic sa imi „multumesti” acum.
Nu a zis „cat mai poti”, dar se simteau in aer cuvintele.

***

-Blake? facu un gardian burtos cand am aparut in dreptul usilor ce duceau spre zona carcerelor. Era ceva mai scund ca mine, dar in mod clar mult mai solid si ceva imi spunea ca burta aia era mai mult un avantaj decat un dezavantaj pentru el. L-am masurat din cap pana in picioare cu o privire rece inainte sa dau scurt din cap.
-A sasea pe dreapta, fu tot ce a mai zis el inainte sa impinga usile.
Am luat-o imediat la fuga de-a lungul coridorului, stiind ca aveam 10 minute din clipa in care mi se deschideau usile. Din ce stiam, Yuji ramasese in spatele meu, dar nu am mai avut timp sa ma intorc sa verific.
Coridorul era lung si intesat cu usi de o parte si de alta. La fiecare 50 de m era cate un gardian, dar nu s-a intors niciunul dintre ei inspre mine, ceea ce era un semn bun. Cand am ajuns in dreptul camerei in care se afla Ryan totusi, cel mai apropiat gardian a venit sa imi descuie usa. Am tresarit cand l-am vazut miscandu-se si mi-am incordat tot corpul, asteptandu-ma sa sara la bataie, dar tipul m-a impins usor cu umarul sa ii fac loc si mi-a descuiat din doua miscari rapide usa carcerei, fara sa se uite nici macar o secunda in directia mea. De parca nici nu eram acolo.
„Intri si iesi.”
Am patruns repede inauntru si l-am auzit pe gardian incuind carcera dupa mine. Am tras adanc aer in piept, respirand usurat. Probabil ca trecusera vreo doua minute deja.
Carcerele nu seamana deloc cu celulele obisnuite. Sunt concepute special ca un sistem de tortura. Nu au rolul sa te tina pe tine inauntru, ca orice celula normala, ci sa tina tot restul lumii afara. Erau foarte mici, cat sa incapa o singura persoana inauntru si nu aveau nici un geam, ca sa nu intre pic de lumina. Nici becuri nu existau si, din experienta mea anterioara cu locurile astea, probabil ca nu exista nici macar un pat sau o chiuveta. Erau construite in asa fel incat sa nu auzi nimic din exterior, nici chiar daca s-ar petrece chiar in dreptul usii tale, iar singurul mod in care te faceai tu auzit dinauntru era un buton prafuit, pentru urgente. Mancarea se dadea printr-o trapa din josul usii si era un sfert din ce ar fi primit un detinut oarecare la cantina.
Carcerele erau forme de pedeapsa. Te izolau, te rupeau de lume. Daca crezi ca libertatea iti este luata in clipa in care intri in inchisoare, e nimic din ce vei simti cand esti adus aici. Numai cei mai problematici detinuti, care trebuie controlati sau tinuti sub observatie aveau „norocul” sa experimenteze asa ceva insa.
Se auzi un sfichiuit prelung in aer si am mai avut doua secunde pana la impact. Pumnul lui Ryan ma lovi in plin in stomac, facandu-ma sa imi pierd imediat echilibrul si sa cad in genunchi. Am injurat plin de ciuda, chircindu-ma de durere, incercand sa imi recapat suflul inainte sa imi mai dea vreo lovitura. Dar norocul meu era ca nu exista nici o sursa de lumina si Ryan trebuia intai de toate sa ma gaseasca. M-am ridicat incet pe picioare, sprijinindu-ma de perete cat se chinuia el sa se orienteze prin intuneric.
-Jennings, am incercat eu sa ii atrag atentia, dar aveam gura plina de sange si a durat ceva pana sa ma fac inteles.
-Blake? facu el surprins de indata ce imi recunoscu vocea.
-In persoana, am ras eu, intinzand mana dupa el pentru ca ma cauta in partea opusa a camerei.
-Ce naiba cauti aici? Nu ti-a ajuns ce mi-ai facut?! incepu el sa tipe.
Inca cinci minute.
-In loc sa imi multumesti ca vin sa te vizitez ! zic eu, prefacandu-ma ranit.
-Nu mai pot eu de vizitele tale.
-Cum? Nu te bucuri sa ma vezi?
-Tu m-ai bagat aici! se rasti el din nou, scandalizat.
-Eii… temporar…
-I-ai facut pe toti sa creada ca am incercat sa ma sinucid! Ca sunt instabil psihic!
Mi-am muscat buza sa nu rad. Era destul de ridicol, acum ca ma gandeam la asta, dar chiar si asa, ramanea un plan genial. Nu poate nega ca nu m-am descurcat de minune.
-Pai si nu esti? il iau eu peste picior.
-Blake! marai el, dand sa imi mai traga un pumn in coaste, dar de data asta era prea aproape sa nu il aud la timp si am putut sa ma feresc.
-La cata manie ai in tine, as zice ca ti-am facut o favoare! Ai timp sa te linistesti aici!
Se napusti pentru a treia oara asupra mea, insa de data asta nu m-am mai ferit. L-am prins de incheietura cu o mana si de umar cu cealalta si i-am intors bratul la spate, impingandu-l in perete. L-am auzit injurand printre dintii inclestati si am ras.
-E mare pacat ca esti atat de furios tot timpul. Daca erai mai calm, poate ca ai fi luptat mai bine de atat.
Incerca sa se smuceasca din stransoarea mea, dar nu l-am lasat. L-am prins ferm si de cealalta mana si l-am intors cu fata spre mine, strivindu-l in continuare de perete. Orice ar fi incercat acum, nu mai avea cum sa scape. Nu ii vedeam fata in intuneric, dar imi dadeam seama dupa cum respira ca incepea sa se linisteasca si sa renunte la a mai incerca sa se bata cu mine. Mancarea de carcera nici macar nu era intr-atat de buna incat sa il mentina puternic, chiar daca nu avusese parte de ea decat pentru o zi, ca sa nu mai spun de faptul ca nici bine hidratat nu era. Si cu noile rani de aseara, era clar ca nu avea nici o sansa in fata mea.
Doua minute.
-Ce vrei, Blake? De ce ai venit? Intreba el cateva secunde mai tarziu, cand reusi sa isi readuca bataile inimii la un ritm normal.
-Ti-am mai spus. Am venit in vizita.
-De ce?! tipa el, incepand sa se zvarcoleasca din nou. Ca sa ma mai umilesti putin?! Nu ti-a ajuns ce ai facut aseara?! Ce ai facut in astia doi ani?
-Ce pot sa spun? am oftat eu. Sunt un incapatanat. Mi-au trebuit doi ani sa realizez.
-Ce sa realizezi? Intreba Ryan dupa cateva clipe de tacere, usor confuz.
Am zambit, desi stiam ca nu ma putea vedea in intuneric si mi-am lipit trupul de al lui. Tresari usor, dar nu se opuse, asteptand in continuare un raspuns.
Un minut.
-Asta, am soptit eu intr-un final, fara sa ii mai las timp sa asimileze cuvantul pentru ca in secunda urmatoarele gura mea o acoperea pe a lui, iar mainile mele continuiau sa il tintuiasca de perete.
I-am simtit intreg corpul inghetand sub al meu, dar nu m-am oprit. I-am dat drumul la maini ca sa mi le asez pe perete de o parte si de alta a capului sau, impingandu-l doar cu bazinul in suprafata solida. Incepea sa isi revina incet-incet din soc si in loc sa imi traga un sut sub centura, cum ma asteptam, ma prinse de mijloc si ma trase spre el.
Buzele ni se miscau la unison intr-un sarut lacom, pe care il asteptam de ani de zile, iar acum rabufnea intr-un final din sufletul meu. Era mai pasional decat orice mi-as fi putut imagina inainte sa ma decid sa vin. Limbile noastre se gustau reciproc, duelandu-se sa domine, o imagine perfecta a relatiei mele cu Ryan, care era un joc continuu pentru suprematie. Daca am avut vreo clipa impresia ca pumnul ala ma lasase fara aer, asta era nimic in comparatie.
Degetele mi s-au incalcit in parul lui si mi-am dat capul usor pe spate, lasandu-l sa imi maxilarul si baza gatului.
O dara de lumina se vedea de undeva din dreapta mea si m-am incruntat derutat pentru o clipa, inainte sa realizez speriat ce se petrecea.
-A expirat timpul, rasuna o voce in incapere.
oh hi there.
[Imagine: tumblr_m2qvzsPdP51qi23vmo1_r1_500.gif]
Stairway to heaven?
Gurrrrrrl, I ain't got no time for that, I'm taking the elevator.

#26
Buna.decii... vreau nextu fetitsa:X iti adoor ficul nu am cuvinte mi se pare atat de original inkat mi`a luat respiratia .Am citit ca o nebuna fiecare randuletz in parte si nu am alte cuvinte decat sa GENIAL , genial , genial.Deci veau nextu` si te rooog mumos cat de repede potzi uh nu ma lasa in suspans ca o sa ma ai pe constiinta... sunt mai nerabdatoare eu ...asha m`a fkt mama ce vr:-j
Bafta sa scris!
Lasa`ma cu gura cascata:)))
Pupici:X
Zuppy03
Viata mereu te poarta pe cele mai ciudate cai...Zuppy08

#27
Aici si eu. Mama, mama, mama. Ce avem noi aici? Un Blake sentimental?! Adica stai asa putin am avut un soc mult prea mare. Blake si Ryan, sarutandu-se?! In aceeasi 'camera' si totusi nu se omoara? :)). Asta e chiar ceva la care nu ma asteptam. Acum in capul meu sunt o gramada de intrebari si as vrea sa stiu ce-o sa se intample in continuare. Chris cu, cine o sa ramana atunci? Cameron? sau poate un personaj nou? Dar parca Ryan il iubea pe Cam si invers. Sunt intr-o ceata totala si asta e bine. Imi place mult cum descri, cum a decurs actiunea in acest capitol(si-n celelalte). A fost perfect, insa nu inteleg ceva. Chris, de ce e asa de rece? Sa fie oare pentru ca nu simte nimic? Sunt curioasa, foarte curioasa cu ce-o sa se fie in urm. capitole. Astept nextul draga mea, so' spor la scris. Kissez. Zbyeee
[Imagine: tumblr_mfcg2sBNaZ1rnbh24o3_r1_500_large.gif]
Boys love.

#28
Ce maa?! M-ai lasat de-a dreptul cu gura cascata, momontul dintre Sebastian si Ryan a fost enorm de dragur, dar dublu de neasteptat! Deeeci... Sebastian tine la Ryan? Iar el, daca nu l-a respuns, inseamna ca simte si el ceva pentru Blake? Incurcata treaba! Totusi, ce nu-mi pot scoate din cap este cine va domina, care va fi seme daca vor ajunge sa fie impreuna, desi e cam greu de crezut. Sau poate va fi vorba despre un patrat amoros [stiu, stiu, ii zice triunghi amoros, dar aici ma refer la cei patru]? Caci nu prea cred ca Ryan va renunta la Cameron, dupa doi ani, pentru, posibil, fostul rival.
Imi place, bomba de mister explodeaza la fiecare capitol, spre torturarea mea... Deci, astept nextul si nu uita sa ma anunti cand il postezi, te rog. Bafta!

#29
Uh, stii ca a fost mirific? Adica, m-a lasat pana si pe mine fara aer. Am ajuns atat de mult sa-ti indragesc povestea incat....incat...e o parte din sufletelul meu. MHm, Blake regreta ca l-a bagat pe Ryan la inchisoare, cred ca e destul de clar din ultimele randuri cu care ne-am putut delecta ochii si randuri pe care nu ni le vom putea scoate din cap pana nu vom primi urmatorul capitol si pe urmatorul... You know what I mean!
Bun, acum vreau sa vad cum o sa descurci firele, pentru ca-s tare incalcite! Good luck!
Astept capitolul urmator! Adica...ala care urmeaza dupa cel anterior..*laughs*
[sunt sucita, stiu]
[Imagine: tumblr_m5xxia4dYM1r8yif2o1_500.gif]
[Imagine: tumblr_m5ymetDjjv1rxnkzho1_500.gif]

#30
Chapter Ten
Sebastian’s POV

-Auch!
-Scuze, tresari Cameron aproape instantaneu, retragandu-si mana cu care incercase sa imi inspecteze ochiul.
-Ti-am mai spus, e o nimica toata.
Blondul imi arunca o privire enervata. Ma rog. Cateva coaste rupte, un ochi vanat, buza sparta, o incheietura luxata si o gramada de vanatai, julituri si zgarieturi pe suprafata corpului. Dar in mare, o nimica toata.
Am ras, incercand sa destind sa destind atmosfera, dar nu mi-a iesit decat o tuse chinuita care apoi a devenit o adevarata criza, in care trebuia sa ma chinui sa nu il improsc pe Cam cu sange si sa imi recapat si respiratia in acelasi timp. In mod evident, asta nu a facut decat sa il ingrijoreze mai tare.
-Am stiut eu ca o sa se ajunga aici! rabusni blondul in cele din urma, repezindu-se sa ma bata usor pe spate ca sa pot respira din nou.
Dupa ce m-am mai linistit, mi-a adus si un pahar cu apa.
-Ryan e in carcera, patind Dumnezeu stie ce, continua el cat astepta sa imi poata reumple paharul. Si tu… dracu’ stie ce ai patit si tu, dar jur pe toti sfintii, Seb, daca mori, o sa te caut in Iad si o sa te chinui tot restul eternitatii pentru ce-mi faci!
-Calmeaza-te, am ras eu, de data asta avand grija sa nu mai dau in tuse. Ti-am mai zis, am intrat intr-o incaierare. Nu e mare lucru. De parca ar fi prima oara!
-E prima oara cand iesi cu atatea rani, da! Cine naiba ti-a facut toate astea?
Nu am raspuns. Mi-am intors privirea de la el, straduindu-ma sa ma intind incet in pat fara sa mi se faca greata. Dar stiam prea bine ca nu o sa se lase, asa ca nu m-a surprins deloc sa il aud insistand:
-Nu a fost Brad, nu-i asa? El nu ar face asa ceva. Nici chiar pentru Ryan. Cine a fost? A fost Christian?
Am oftat obosit si m-am intors cu spatele la el, avand grija sa nu ma vada dandu-mi ochii peste cap. Putea fi exasperant uneori, chiar si in zilele mele cele mai bune. Si asta nu era una dintre ele.
-Christian, nu?! El a fost! Stiam eu! Stiam eu! Am stiut din prima clipa ca el o sa va aduca in starea asta pe amandoi.
-Cameron, nu a fost Christian. Linisteste-te odata ca ma agiti si pe mine. Sunt prea obosit sa ma cert cu tine acum. Nu a fost Christian, gata. Si nu ai avut deloc dreptate in privinta lui, asa ca taci si lasa-ma sa dorm acum.
-Cum adica? Ce vrei sa spui cu asta? Si daca nu a fost Chris, cine sa fie, ma rog?!
M-am intors dintr-o smucitura inapoi cu fata spre el, ignorand durerea care mi-a revenit de indata in intreg corpul.
-Doamne, Cameron! Ce vrei sa iti zic?! Cum vrei sa iti mai explic?! Nu a fost Chris! Bine?! Vrei sa-ti dau in scris, sa-ti desenez, sa-ti arat cu mere? Ce vrei de la mine?!
Ramase tintuit locului, holbandu-se speriat la mine, parca asteptandu-se sa ma ridic din pat sa il pocnesc. Un oftat rasunator mi-a parasit buzele si am reusit cu greu sa imi schimb pozitia in asa fel incat sa nu retrezesc durerea si in acelasi timp sa il pot vedea si pe el. Iar imi varsam nervii pe el, dar eram mult prea obosit sa ma scuz de data asta.
-Uite ce e. Christian nu e cum crezi tu ca e. Nu are vreun plan malefic de a ne fura si pe mine si pe Ryan de sub nasul tau, asa ca inceteaza sa il mai vezi ca pe cine stie ce monstru. Eu sunt ala nesuferit aici, la naiba! Si pana si eu imi dau seama ca e cazul sa-l mai lasam in pace!
Am icnit, ducand mana la una dintre coaste, apoi m-am ridicat in coate si am continuat:
-Nu e nimic intre Christian si Ryan. Si nici intre mine si Christian, desi e un bombonel si nu mi-ar displacea deloc sa fiu in spatele lui cand isi scapa sapunul in dus. Dar nu o sa te abandoneze nimeni, bine, Cam? Si nu Christian m-a atacat, ci niste gardieni din zona celulelor. Am fost sa il vad pe Ryan. Esti multumit acum?
Inghiti in sec, dand scurt din cap. Mi-am inchis ochii, pregatindu-ma sa adorm, dar cateva minute mai tarziu, Cameron rupse din nou tacerea, facandu-ma sa imi dau seama ca nu o sa am parte de liniste in noaptea asta pana nu adoarme si el. Sau pleaca. Da, Doamne, sa plece la plimbare, masa, ceva, orice.
-De ce te-ai dus sa il vezi? intreba el.
-E o poveste lunga.
-Am timp.
Oh, sunt sigur ca ai.
-Mi-am dat seama ca a trecut prea multa vreme de la incidentul nostru si ca e cazul sa incheiem prostia asta.
-Uau, Sebastian. Aproape ca ai parut intelept adineauri.
-Doar am parut?
-Pai… da, ezita el, imbujorandu-se usor. Deci ati vorbit?
-Oooo… am vorbit, da, am ras eu, amintindu-mi de sarut.
-Si? O sa incetati sa va mai calcati unul pe celalalt pe coada?
-Nu am ajuns la o concluzie inca.
-Ah… bine…
-Cam?
-Da?
-Vrei te rog sa taci acum?
-Bine.
-Mersi.

Chris’ POV

Mi-am acoperit gura cu pumnul mainii stangi, muscand cu putere in incercarea de a opri sunetele ce amenintau sa imi paraseasca gatlejul. Genunchii imi tremurau usor, semnaland ca vor ceda cat de curand daca nu gaseam ceva solid de care sa ma sprijin, dar orice miscare faceam, imi trimiteam mintea in locuri din care greu mai putea fi recuperata.
Cam statea in genunchi in fata mea, avand gura mai mult decat ocupata de barbatia mea si privirea permanent indreptata in sus, spre chipul meu. Imi venea sa il prind brutal de par si sa il fortez sa nu ma mai priveasca asa insistent, dar eram prea aproape de culmi ca sa imi mai bat capul cu asta. Probabil ca si-a dat si el seama de asta, pentru ca urmatoarea arcuire a limbii lui peste varful penisului meu aproape ca m-a facut sa cad din picioare.
-Doamne, Cam! am icnit eu, nevenindu-mi sa cred.
Nu se obosi sa imi dea vreo replica, dar in schimb imi apuca ferm testiculele, facandu-ma sa gem. Uitasem cu totul de intentia de a-mi mai reprima interjectiile, deja mult prea preocupat de propria placere.
Cameron stia foarte bine ce face si nu avea pic de ezitare in gesturi. Continua sa strabata cu gura lungimea barbatiei mele, avand grija sa incetineasca doar atunci cand eu ajungeam la disperare, torturandu-ma incet. Era un mic dracusor, dar asta nu facea decat sa ma excite si mai tare la el.
Dar nici macar eu nu puteam indura asa tortura la nesfarsit. Mi-am arcuit coloana si mi-am dat capul pe spate, prinzandu-l instinctiv pe Cam de par si tragandu-l inspre mine in timp ce imi dadeam drumul. Nu am inchis ochii, dar vederea mi s-a incetosat cu totul pentru cateva secunde si mintea a incetat sa mai asimileze realitatea din jur. Acele cateva secunde scurte de extaz pur isi meritau toate eforturile de pana acum.
Blondul mai astepta cateva momente, apoi imi dadu mana la o parte si se indeparta usor, stergandu-si cu dosul palmei obrazul murdarit. Imi tremura tot corpul, dar am reusit cumva sa ma inchei la pantaloni si sa imi recompun expresia faciala, desi oricat as fi incercat, nimic nu imi putea sterge socul de pe fata.
-Dumnezeule! Unde ai invatat toate astea? intreb eu uimit, privindu-l cum isi linge nonsalant degetele.
El imi arunca o privire amuzata si zambi, ramanand tacut.
-Acum inteleg si eu de ce se bat Ryan si Sebastian pe tine! rad eu, vorbind mai mult cu mine decat cu el.
-Asta a fost felul meu de a-ti multumi, zise intr-un final, dar expresia perversa care ii ramasese intiparita pe fata trada faptul ca ii facuse mai multa placere decat afirma el.
-Pentru ce?
-Ti-am zis sa pui capat razboiului si asta ai si facut. Mi-a zis Sebastian adineauri.
-Sebastian stie ca esti aici…?
As fi vrut sa intreb daca stie cam ce fel de multumiri imparte el detinutilor defapt, dar m-am abtinut. Banuiesc ca s-a inteles din tonul vocii mele, totusi.
-Nu, rase Cameron. Mi-a zis doar ca m-am inselat in privinta ta. Si a avut dreptate. Tu l-ai facut sa se duca la Ryan ieri, nu?
Am zambit, amintindu-mi discutia din biblioteca. Adevarul era ca nu imi dadusem seama de la bun inceput ca Sebastian incerca defapt sa ii atraga atentia lui Ryan prin micile lui provocari. Mi-am dat seama doar dupa ce a avut Cameron criza aia la mine in celula inainte sa fie batut Ryan. Ma rog, inainte sa ii fie inscenata incercarea de sinucidere. Nu eu declansasem „razboiul”, cum zisese blondul. Eu doar ii oferisem o scuza lui Sebastian sa se apropie din nou de Ryan, chiar daca nici Sebastian nu isi daduse seama de lucrul asta pana ieri.
-Aa… da, am raspuns in cele din urma. Oarecum. Si asta a fost? Gata? Nu o sa se mai snopeasca in bataie reciproc de-acum inainte?
Cameron ridica din umeri, adica cam tot ce se putea face in cazul asta. Chiar daca ajungeau sa se suporte sau nu de-acum inainte, pe mine nu ma mai afecta. Sebastian nu mai are nici o treaba cu mine, Ryan nu mai are de ce sa fie bodyguard si… Cam… din partea mea, Cam imi poate „multumi” oricand.
-Dar care era treaba cu ei oricum? De ce erau asa inversunati unul impotriva celuilalt?
-Ca de obicei. Doi prieteni intre care a intervenit o curva.
Am inceput sa rad, dar privirea serioasa a lui Cameron a facut sa imi stea in gat.
-Oh… tu esti curva?
A dat tacut din cap.
-Sebastian si Ryan erau prieteni?
-Erau nedezlipiti inainte. Nu se lua nimeni de ei pentru ca daca il bateai pe unul, te calca in picioare celalalt. Chiar erau un fel de... dumnezei prin locul asta. Ryan era la B si Sebastian la A, asa ca ambele corpuri de detinuti ii respectau.
-Pana ai venit tu.
Zambi trist, asezandu-se pe marginea patului de jos. Nu m-am apropiat de el, dar in schimb m-am postat langa perete, ascultandu-l.
-Prima data am fost pus in celula cu Ryan pentru ca nu intrasem decat pentru chestii minore. Furt, droguri, lucruri obisnuite pentru adolescentii de varsta mea. Si am ajuns sa ne imprietenim. Si apoi „prietenia” noastra a inceput sa functioneze pe baza de… multumiri, spuse el, aruncandu-mi o privire cu subinteles. Ne-am apropiat si Ryan a inceput sa stea tot mai putin cu Sebastian. La vremea aia, Seb era in celula cu Yuji si nu a observat schimbarea la inceput. Daca era vreo bataie, Yuji ii avea spatele, asa ca Ryan isi permitea sa mai dispara din peisaj din cand in cand. Apoi Yuji a iesit. Avea o sentinta de sapte ani de inchisoare pe care a terminat-o acum doi ani.
-Si Sebastian a ramas fara aparare.
-Da. A fost o incaierare de proportii in curte intr-o zi si Sebastian a intrat pentru ca… ma rog, era totusi Sebastian. Nu ar refuza niciodata o incaierare si credea ca are sanse de castig. Dar nu si-a dat seama ca, fara Yuji si fara Ryan, era ca si mort. Dupa ce a iesit din carcera, cred ca era cateva luni mai tarziu, era schimbat. Nu mai era acelasi Sebastian. Stiu ca pare greu de crezut, dar abia atunci a ajuns el sa fie asa insensibil si arogant cum il vezi tu acum.
-Atunci cum ai ajuns sa stai in celula cu el?
-Au fost mai multi factori, spuse el, stramband din nas. Am reusit sa infing un ciob de portelan in gatul unui idiot la cantina. Nu mai tin minte de la ce a pornit, dar eu sunt motivul pentru care se mananca in farfurii de plastic astazi. Ma rog, probabil ca a avut de-a face si cu faptul ca Yuji a ajuns printre garzi si avea o oarecare influenta in ceea ce priveste detinutii, deci nu m-ar mira sa fi avut si el de-a face cu tranferul meu la A.
Ridica din nou din umeri. Nu mai era nevoie sa continue povestea; restul era usor de ghicit. Cameron a ajuns sa se imprieteneasca cu Sebastian, Sebastian a profitat de situatie in fata lui Ryan si Ryan a inceput sa il urasca pe Sebastian. Dar adevarul era ca in tot acest timp, Sebastian nu vroia decat sa revina la ceea ce el si Ryan obisnuiau sa fie la inceput. E destul de interesant sa aflu intreaga poveste, mai ales acum ca vazusem ce insemna sa fii implicat in ea. Era o adevarata telenovela si ma bucuram ca nu mai eram nevoit sa joc rolul domnitei pentru care se bat cei doi tipi, dar asta nu insemna ca nu o sa profit cat pot de mult de putinele beneficii ale povestii.
-Siiii… cat de recunoscator ziceai ca imi esti?
oh hi there.
[Imagine: tumblr_m2qvzsPdP51qi23vmo1_r1_500.gif]
Stairway to heaven?
Gurrrrrrl, I ain't got no time for that, I'm taking the elevator.




Utilizatori care citesc acest subiect:
2 Vizitator(i)