21-08-2010, 12:09 PM
Hmmm, nu am păţit asta. Adică, la mine în familie nu există violenţă, multumesc lui Dumnezeu. Vreau să spun, m-a articulat şi pe mine mama când eram mică şi nu învăţam poezii, dar asta a fost cam tot. Ştiu şi alte cazuri, copii batuti pt. simplu fapt că au luat o notă mai mică, pt. că nu au reuşit mai mult deşi au învăţat ca proştii, doar că nu au reuşit. Şi batuti, nu glumă, doar pt. asta. Sau pur şi simplu din neant, fară să fi facut nimic. Sau pt. o greşeală care de abia merită o mică mustrare. Violenta fizică este cea mai groaznică, dureroasă sau cum o poti numi.
Dar asta depinde şi de cazuri. De exemplu, ştiu anumite persoane care au fost maltrate atât fizic şi verbal de parinti şi care preferau de miliarde de ori mai mult maltratarea fizică decât cea verbală, nevrând să fie mustrati, ţinuti sub morală şi cine ştie ce cuvinte. That's harsh. Şi alte persoane care deşi nu au fost maltrate fizic ar prefera asta decât maltratarea verbală ( deşi aici este discutabil pt că nu le-au " încercat" pe amândouă ).
Situatia asta nu este deloc bună. Pt. că în multe cazuri copii din familii de genul, cu o asemenea educatie, fac acelaşi lucru mai departe. Anume, maltratează. Şi nu e bine, în cazul ăsta traditia nu trebuie dusă mai departe, lawl. Deşi, în alte cazuri, învaţă cum şi ce de la parinti şi îşi jură să nu facă aşa, să nu facă alte persoane să sufere aşa cum au suferit şi ei. Deşi, un copil ieşit dintr-o familie atât de violentă, este automat traumatizat în vreun fel sau altul.
For instance, I know this guy, nu are pic de respect şi e violent, loveşte şi fete and stuff. Mă face să mă întreb " oare în familia lui e la fel ? " nu ai cum să nu îţi pui întrebarea asta,deşi uneori pur şi simplu devin agresivi din cauza anturajului, în orice caz al mediului în care traiesc. La o adică, asta te modelează, de asta depinzi.
Nu se pot face foarte multe lucruri în privinta asta, uneori nici nu ai idee cum un copil este maltratat. Nu îţi poti da seama întotdeauna, personalităţile şi comportamentul variază prea mult. O familie respectabilă la exterior, poate fi un dezastru în interior. Cum şi o familie cu o faimă groaznică la exterior se poate comporta minunat în interior. Acum doar nu o să meargă organizatiile sociale din casă în casă să vadă cum stă situatia, oricum nu şi-ar putea da seama. Şi uneori există plângeri, dar nu prea se iau în considerare dacă nu sunt puse la tv, aşa că eu nu gasesc o solutie. E groaznic, dar se întâmplă. Şi e şi mai groaznic cum copii crescuti într-un astfel de mediu ajung să facă lucruri şi mai groaznice mai târziu, când cresc.