Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Ultimul glonţ [ YAOI ]

#11
Am ajuns si eu. Ce tata mai are. Bine ca nu l-a dat unor cersetori. Am un presentiment rau in legatura cu asta. Barbatul care l-a luat are putina inima pentru ca nu ia facut nimic, ci doar ia spus sa mearga cina. Daca ai spune in loc de fumatorul, barbatul, nu ar suna putin mai bine? Nu spun sa faci asta, dar iti spun. Cand am vazut titlul am fost curioasa si l-am citit si mi-a placut. Nu am mai vazut nici un fic cu tema asta si asta inseamna ca e unica. Cam atat . Spcrie mai repede sa vad sa se mai intampla ca sunt curioas ape caracter au personajele tale.
[Imagine: Anime-Girl-8-Anime-Wallpapers-1366x768-300x168.jpg]

[Imagine: PupetteSiggy2.png]

Trei lilieci stau pe balcon. Zboara unul si dupa un timp se intoarse plin de sange la gura. Le spuse celorlalti doi:
-Ati vazut turma aia se oi?
-Da!
-Nu mai este!
Zboara si al doilea si se intoarce la fel, cu sange la gura.
-Ati vazut turma aia vaci?
-Da!
-Nu mai este!
Zboara si al treilea si se intoarcec la fel ca fratii lui, zicand:
-Vedeti turnl ala de biserica?
-Da!
-Eu nu l-am vazut!

[Imagine: chibi_5878.gif]
, Kaoru


#12
Ceea ce mi-a sărit în ochi: pluralul de la "glonţ" e "gloanţe", nu "glonţuri". L-am văzut în primele rânduri. :)) Nu m-am putut abţine.
AÅŸaaa...first: nu eÅŸti un tip? O.O AÅŸa credeam...
Da, asta e ce mă roade pe mine, restul poate aştepta. :-j Now...ficul: ideea e atractivă, chiar drăguţă pot spune (deşi încă am ceva amintiri neplăcute cu un fic despre Sakura care devine proxenetă :))).
E scrisă binişor. E primul capitol şi ai spus că nu e scris acum. Sper că între timp ţi-ai mai finisat stilul; trebuie şlefuit, dar promite.
Ce nu mi-a plăcut: deja întrevăd cuplul. Niciodată nu mi-a plăcut asta. :)) Mi-ar plăcea să mă surprindă (deşi ştiu că nu e prea uşor). Personajele sunt destul de bine conturate, nu perfect, dar binişor. Puteai face descrieri mai originale. Ai câteva repetiţii (veşnica problemă). Nu înţeleg afecţiunea lui Vittorio (nu mă vei face să-i spun pe numele rusesc...) faţă de tatăl său. Aş fi vrut să aibă mai mult sânge rece, nu îmi plac personajele slabe, dar probabil vei surprinde o evoluţie a sa.
Damon...:-? Tipul clasic al mafiotului bestializat, dar încă stilat, sper să îi creezi un caracter mai vast în capitolele care sper că urmează.
Cam atât. Succes în continuare! (Să-mi spui dacă eşti tip sau tipă.:)))

#13
Vă mulţumesc pentru comentarii şi, de asemenea, pentru criticile constructive. Îmi pare rău c-am întârziat atât însă am avut 0 idei şi n-am ştiut ce aş putea scrie. Pur şi simplu eram blocat * laughs * .
Btw, Reveuse, sunt băiat, dar vreau să dovedesc că pot să mă descurc scriind orice fel de gen de poveşti * laughs * .
Capitolul acesta nu e foarte lung, însă sper să fie mai bun decât precedentul.
Lectură plăcută!




2





Soarele s-a ascuns după brazii ce formau o imensă pădure ce înconjura casa. Era asfinţitul. Dacă mai eram încă în Italia, atunci trebuia să aud o împuşcătură. Marea parte a omorurilor se petreceau la asfinţit şi nu cred că trebuie să explic de ce. Era pur şi simplu logic pentru o minte de mafiot.
M-am sprijinit de chiuveta din baie şi mi-am privit chipul. Eram roşu tot la faţă, iar ochii îmi erau injectaţi de parcă aş fi plâns o după amiază întreagă. Oh, dar chiar aşa a fost ! Mi-aş da cu o piatră în cap fiindcă nu sunt un plângăcios, dar situaţia în care mă aflam mă depăşea. Tatăl meu care nu ţinuse la mine niciodată m-a dat ca pe o păpuşă unui tip ciudat, pe nume Damon. De aici avea să continue minunata mea poveste. Păcat că nu era aşa de frumoasă. Totuşi, mă bucuram că măcar sarcasmul îmi rămăsese.

Uşile camerei s-au deschis cu un zgomot aproape imperceptibil, dar care m-a făcut să tresar. Speriat m-am uitat din nou în oglindă, la chipul meu aproape distrus. Bine, nu că m-aş considera o persoană frumoasă, dar faţa mea arăta total dezgustător. Sprijinindu-mă de pereţii îmbrăcaţi în faianţă albă am început să merg înspre uşă.
- Haide la masă, domnişorule Aleksei, s-a auzit o voce de femeie.
Când am ieşit din baie, privirea mi-a căzut pe doamna scundă şi grăsuţă ce stătea lângă uşă. Purta o cămăsuţă lungă, roz şi pe deasupra avea un şorţ alb. Părul ei negru era prins într-o coadă la spate. Arăta exact ca o slujnică din filmele de epocă pe care le vedeam uneori la televizor. Privirea îi era blândă şi mă privea cu atâta căldură, dar, totodată, parcă voia să mă compătimească. I-a sunat telefonul, acordurile unei melodii pop auzindu-se în încăpere. Vorbea o engleză perfectă şi acest lucru m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva era americancă. Însă, înainte de a-mi frământa capul cu astfel de griji, trebuia să scap cumva de acea cină. Nu voiam să mănânc cu acel tip.
- Nu vin şi spune-i lui Damon că n-am să vin niciodată ! am ţipat, vrând să par enervat.
Şi totuşi, stomacul mă contrazicea. Maţele îmi ghiorţăiau şi faptul că nu mâncasem de o zi întreagă nu-mi făcea prea bine. M-am sprijinit de perete pentru a nu cădea morman pe covorul persan. Femeia capitulă şi plecă în grabă, dar înainte m-a avertizat că „şeful” – după cum îl numise pe Damon – nu avea să fie încântat. După ce a părăsit camera, i-am analizat italiana. Era destul de bună şi se vedea că vorbea această limbă de ceva timp, dar nu era exact ca a celor ce fuseseră născuţi în Italia şi o învăţaseră de când erau mici. Într-un final, m-am hotărât că femeia era americancă fiindcă vorbea prea bine engleza şi avea şi accentul specific.


Zece minute mai târziu, când stăteam în pat şi fixam un punct din tavanul alb, uşa s-a deschis cu putere şi clanţa a lovit peretele măsliniu. Mirosul de ţigară a învăluit încăperea şi atunci am fost sigur cine era persoana ce avea să intre. Trupul a început a-mi tremura şi, vrând să par neînfricat, l-am privit sfidător pe Damon. Părul său, nu foarte scurt, îi stătea puţin ciufulit, iar câteva fire brunete îi acopereau fruntea. Ochii săi verzi precum firele de iarbă mă fixau şi puteam să citesc furia din ei. Însă, deşi era categoric supărat, am făcut pe curajosul:
- Pleacă! Lasă-mă în pace.
Vorbele mele l-au enervat parcă mai mult fiindcă a trântit uşa în urma sa şi s-a apropiat cu paşi repezi spre pat. Şi iată că ar trebui să nu mai vorbesc fără să gândesc. I-am spus din nou că îl uram şi l-am întrebat de ce îmi făcea acele lucruri. A oftat, faţa lui rigidă şi dură devenind mai calmă şi blândă. A dat să se aşeze pe pat, dar ceva l-a incomodat căci şi-a băgat mâna pe sub sacou şi a scos un pistol ce-l avea ascuns la spate. Când am văzut arma de un negru lucios, un fior mi-a trecut prin întreg trupul. În acel moment ştiam că dacă aveam să fac o mişcare greşită, aveam să mor. Lucrul acela devenise limpede precum apa în mintea mea.
- Ştiu că bănuieşti că eu sunt cel mai rău coşmar al vieţii tale, dar nu este adevărat. Eu aş spune că te-am ajutat, a început bărbatul.
Când l-am auzit am rămas blocat. Nu îmi venea a crede ce-mi spunea Damon. Mă luase de acasă şi acum îmi spunea că era salvatorul meu ? Dacă aş fi fost prost, probabil l-aş fi crezut, dar nu eram. Pur şi simplu, nu îi înţelegeam vorbele şi de aceea mi se păreau neadevărate. Iniţial am vrut să-i spun vreo două, dar imaginea pistolului mi-a revenint în minte. Nu puteam decât să tac şi să îi ascult discursul.
- Tatăl tău nu este un om bun, a dat să spună, dar l-am întrerupt imediat.
Replica aceasta am auzit-o de nenumărate ori în filme şi mi se părea fumată. Tipul cel bun îi spunea celuilalt tip cât de rău era tatăl lui. Şi victima, prea blondă pentru a fi blondă, îl credea pe „salvator” şi îi cădea în braţe, fermecată. Iată că eu nu aveam de gând să mă prefac că aş fi prost şi că îl credeam fără nici un fel de explicaţie. Dacă tot zicea că tata era rău, atunci putea să-mi spună de ce credea asta.
- Cum adică tatăl meu nu este un om bun ? Tu îmi spui asta mie când eu îl cunosc de şaisprezece ani ? Bine, ştiu că mă detestă şi aşa mai departe, dar este singura pesoană ce nu m-a dat afară din casă după moartea mamei. Ce naiba!
Da, tata nu mă iubea şi nu mă simpatiza deloc. Însă, din cauză că eram fiul său biologic, nu s-a îndurat să mă dea afară din casă. Probabil că din această cauză îl tot apăram sau din simplul motiv că, undeva înăuntrul lui, el mă iubea. Sau aşa îmi doream eu să fie. În decursul a doi ani, am încercat nebuneşte să îl fac să-mi spună că mă iubeşte. Totuşi, nu am avut succes fiindcă era clar că el nu avea să zică ceva. Se izolase de mine total şi prefera să îmi arate partea sa dură, indiferentă.
- Şi de ce, mă rog mie, nu te dădea afară din casă ? Sau de partea asta a poveştii n-ai auzit încă? Îţi aminteşti cum te trezeai dimineaţa şi nu ştiai ce se întâmplase cu o noapte înainte ? Mai ţii minte cum, uneori, tatăl tău apărea brusc cu mulţi bani şi obiecte foarte valoroase, pe care nu ş-i le permitea? Ce, crezi că tu aveai acele pierderi de memorie accidental? La dracu! Te credeam mai deştept, Aleksei. Julio te folosea şi atât. Te droga şi îţi vindea trupul unui mafiot ce-şi făcea de cap cu tine o noapte întreagă ca să primească bani! Ţipă turbat Damon, în timp ce strângea pistolul în mână.
În tot timpul în care a vorbit, ochii mi-au rămas fixaţi pe încheietura mâinii stângi. Într-o oarecare măsură nu mă surprindea ce am auzit. Toate lucrurile din ultimele luni se explicau: nopţile în care parcă nu dormisem, stările de ameţeală şi vomă, durerile în partea inferioară a corpului... Acest lucru mă înfiora. Să-mi fie vândut trupul? Nu m-aş fi gândit că tata ar fi făcut aşa ceva. Se pare că imposibilul devine posibil fără ca măcar să-ţi dai seama. Trupul a început a-mi tremura incontrolabil, dar nu mi-a venit să plâng de parcă ce am aflat nu era aşa de surprinzător. Parcă mintea mea ştia deja aceste lucruri. Mi-am lăsat capul în jos şi am strâns aşternutul alb în pumni. Mâna lui Damon mi s-a strecurat după umeri şi m-a tras cu putere în braţele sale. Mă îmbrăţişa şi îmi şoptea că puteam să plâng, pentru a mă descărca. Totuşi, l-am refuzat ştiind că aş fi părut patetic. Oricum, nu voiam să par slab, vulnerabil.
- Îţi mulţumesc pentru tot, dar mă poţi lăsa singur? Am cerut.
L-am auzit expirând cu putere şi se ridică tăcut de pe pat, dar totodată părând nemulţumit. Mi s-a strâns inima de frică când a început să-şi mişte în mână pistolul. Mi-era teamă să nu mă împuşte. Pentru prima dată, nu voiam să mor. Însă, nu făcu nimic. Îşi ascunse arma la spate şi se îndreptă cu paşi mari spre uşa ce era faţă în faţă cu geamul. O deschise şi, înainte de a ieşi afară, adăugă:
- O să îţi aducă Wenya cina în cameră şi ai face bine să o mănânci. Nu te teme, nu-ţi pun droguri în ea.
Apoi, se strecură afară şi închise încet uşa în urma lui. Mă întrebam de ce fusese aşa drăguţ cu mine, când eu mă purtasem ca un nesimţit. Îi spusesem să mă lase în pace, îl enervasem şi aproape îl înjurasem. Nu avea nici un motiv pentru a se purta astfel. Mi-am acoperit faţa cu perna, gândindu-mă la Damon şi la faptul că, poate, el nu era aşa de rău pe cât credeam. Categoric nu era „diabolic” cum mi-l imaginasem. Poate era doar un om cu intenţii ascunse şi misterios. Categoric aşa era. Tot acest mister ce-l învăluia mă făcea să-mi doresc să-l cunosc mai bine, să aflu ce persoană era cu adevărat. Având în vedere că eram captiv în această casă – luxoasă, de altfel – aveam să-mi ocup cu ceva timpul.
Uşa se deschise rapid, slujnica intrând înăuntru cu aceeaşi faţă zâmbitoare, lipsită de griji. Ţinea în mână o tavă pe care erau aşezate mai multe castroane şi farfurii. Mirosul lor era atât de ademenitor încât aş fi putut să mă lansez înspre femeie şi să-i iau mâncarea. Desigur, nu am făcut aşa ceva şi am aşteptat aparent calm să vină şi să-mi dea tava. Într-un bol era nişte supă cu paste, pe o farfurie nişte paste cu brânză şi pe altă farfurie un burger. Era mâncare italienească combinată cu cea a americanilor. Iarăşi m-am întrebat în ce ţară eram. Am luat o gură din apa ce se afla într-un pahar de cristal şi am privit-o pe femeie. Mi-am dres glasul înainte de a întreba:
- Unde sunt? Vreau să zic, în ce ţară sunt?
Întrebarea mea a luat-o pe neaşteptate fiindcă m-a privit surprinsă. Probabil credea că Damon îmi spusese unde mă aflam. De fapt, era logic ca bărbatul să-mi fi spus.
- În America, mai exact în Los Angeles, răspunse ea, zâmbindu-mi mai apoi.
Nu ştiam de ce, dar răspunsul ei nu mă surprinsese cu nimic. Aveam o vagă bănuială ce trebuia doar confirmată. Am dat din cap şi m-am întrebat cum era viaţa din Los Angeles. Niciodată nu părăsisem Sicilia şi îmi doream nespus de mult să vizitez acest oraş. Desigur, dacă Damon avea să-mi dea voie.
- Şi, cine este mai exact Damon? am întrebat puţin mai târziu, fixând-o cu privirea.
S-a uitat la mine de-a dreptul şocată şi îşi căută cuvintele cu grijă. Ştiam că trebuia să o întreb pe ea pentru a primi un răspuns. Îmi doream nespus să aflu cine era Damon şi ea era singura persoană la care puteam apela. A oftat şi s-a încruntat. Reacţiona de parcă ar fi vrut să nu-mi răspundă la întrebare, de parcă ce mi-ar fi zis era sumbru. Totuşi, cine putea fi Damon? Trebuia să aflu.
Metal was here.

[Imagine: metalsig.png]


I\'ll start to worry when I\'m dead.



#14
hei, mă bucur că ai postat.
haa, am observat că scrii curat, îmi place. :d îmi pare destul de bun capitolul ăsta; ai fost coerent în ceea ce ai spus, și chiar te descurci cu descrierea, te folosești bine de ea, iar la dialog nu sunt probleme, după mine. cât despre acțiune, te-ai folosit frumos de ea, așa aflând și noi că tatăl baiatului îl ținea cu un interes. totuși, suspectă grija lui Damon pentru Aleksei (haa, i-am nimerit numele din prima :))). mă bucur că ai schimbat locul, ne-ai dus tocmai în LA. ;3 hm, cred că ar fi drăguț ca Damon să-i prezinte puțin orașul, dacă tot A. și-a dorit așa mult să ajungă acolo. xD sper să se întâmple chestițe interesante în continuare. ^__^ inspirație, că văd că asta a întârziat capitolul. :]

p.s.: am o mică idee în legătură cu o eventuală continuare (nu a următorului capitol, neapărat) care mă roade, și sper să o ai și tu. :)) sau poate una chiar mai bună.
[Imagine: tiusca2.png]
Mulțumiri lui Uberwald.

#15
In primul rand, chiar daca este al doilea fic pe care il citesc [ scris de tine ], crede-ma, a fost ciudat sa astept acest capitol, poate pentru ca (,) curiozitatea m-a cuprins, adica, vreau sa aflu mai multe din stilul tau de a scrie. Cred ca asta ma fascineaza, ceea ce pare foarte bizar. : - ?
Oricum, revenind la capitolul tau. xD
Greseli - n-am vazut, deci... Woow, tine-o tot asa ! ^^
Actiunea capitolului a decurs destul de bine, cu toate ca puteai sa descrii mai mult partea in care Aleksei a fost rapit [ ma rog, dat pe mana tipului Damon. ]. Si.. De Damon... Intrebarea pe care chiar Aleksei a pus-o la final acelei fete, m-a pus pe jar, sa zic asa. I mean... : | tot mai multe intrebari apar, iar protagonistul [ uke`ul ] parca incearca sa le afle raspunsul. Eeh, bineinteles ca-s curioasa. :]] Si totusi, nu e o noutate :))
M-ai facut din nou curioasa. Btw... Succes ! * hug *

#16
Uite că ai pus şi capitolul doi. Măcar am avut ce să citesc deoarece tu mereu ai nişte idei ... mai trebuie să zic? Okay, cu ce să încep? Ai avut şi câteva greşeli [ puţine, îţi spun de acum: )) - cele pe care le-am văzut eu, normal ], dar, cel mai important este că ai o imaginaţie ... pe bune, mi-a plăcut mult capitolul ăsta.
Aşa ... Am aflat din capitolul tău cât de nenorocit era tatăl lui Aleksei [ cu toate că era de aşteptat, nu? ], a mai apărut un personaj despre care nu mi-am făcut încă o părere, dar cert este că e o persoană bună şi sinceră. Despre Aleksei şi Damon ce să mai spun? Îmi plac ambele personaje [ mai mult Damon, recunosc ], dar nu am o părere clară.
Să ştii că nu a fost aşa scurt, deci stai liniştit, avem ce să citim ;]]. Îmi place foarte mult cum povesteşti, ce idei ai, că nu ai multe greşeli etc. etc.
Acum să trecem şi la partea a doua *evil laughs*. Greşelile nu au fost multe, după cum am mai spus, dar au fost. Well, "după-amiază" se scrie cu cratimă, iar tu ai scris fără { e în primul paragraf }. Ai mai scris tu un "niciun" acolo dezlegat, dar nu-l mai găsesc acum ... Aici altă greşeală: "- Îţi mulţumesc pentru tot, dar mă poţi lăsa singur? am cerut." { Literă mică, Metal O.o }. Mai era acolo o greşeală de tastare pe care nu o mai găsesc acum, dar în fine. Cam astea sunt, iar dacă e să găsesc mâine acea greşeală de tastare o să dau un edit [ ştiu foarte bine că era, doar că sunt prea obosită ca să mă mai concentrez acum ~~' ].
Oricum, a fost un capitol bun, mi-a plăcut, aştept continuarea şi, ca de obicei, sunt foarte curioasă. Mă poţi anunţa şi pe mine, nu? *puppy eyes*
Thanks. Spor la scris şi multă imaginaţie *hugs*~!
I'm gonna pick up the pieces and build a Lego house... :cheer:

#17
Deci, buna in primul rand. In al doilea rand, capitolul asta l-am asteptat asa mult ca pe niciunul altul, sa zic asa xD A durat o gramada pana ai adus nextul si chiar a meritat.
Capitolul a fost lungut si a avut toate cele necesare : descriere, dialog si naratiune.
O singura greseala de tastare am observat, ai scris undeva 'pesoană' in loc de persoană... si cam atat xD
Nu numai greselile de tastare au lipsit, insa si cele de exprimare, deci pot spune ca a fost un capitol excelent. Si eu ma gandeam ca e pe uneva prin America, caci la inceputul ficului ne-ai spus ca actiunea nu se va petrece in Italia, insa are o mare legatura cu ficul. Imi place Aleksei, cat si Damon, si il urasc pe Julio, asta e clar!! Omul ala chiar nu se poate numi tata...
Nu stiu de ce, insa ma asteptam la Damon sa fie ceva mai dur, dar imi place ca e misterios 8->
Cu nextul ne vei tine pe jar si sper ca va veni ceva mai repede de data asta, doar e vacanta ,nu ? ;;)
Oricum , in principiu vreau sa spun ca imi place cum scrii si apreciez faptul ca si baietii se descurca la yaoi ;;) ( Ah, stai.. inca n-au venit scenele alea xD Deci voi comenta mai tarziu despre asta... oricum, presimt ceva hot!! )

Bafta cu capitolele, pana data viitoare, chuu~ :bye:

#18
Bunăăă, bunăă :]
Well, mă bucur că ai adus capitolul, cam târziu, dar măcar l-ai adus.
Ce am de obiectat este faptul că acest capitol a fost cam scurt. De, nu pot primi tot timpul ce-mi doresc. Eniuei, conţinutul e absolut genial <3 .
Descrierea e ok, cum am mai spus şi-o să spun, mereu se poate mai bine ;] . Dialogul nu a fost sec, ba chiar m-a făcut din ce în ce mai curioasă în legătură cu Damon [ btw, i like him <3 ] .
Nu am observat greşeli de tastare/exprimare, oricum le-a văzut Neko :]] deci e ok, deci asta înseamnă că au fost câteva ._. . Well, sfat: citeşte de n ori capitolul înainte de a-l posta ;] [ dar cred că ştiai şi tu asta : )) ] . Aşa.
Îmi place felul în care încearcă să se comporte Aleksiel, curajos, când şi el ştie că nu prea e. Dar e chiut, inocent şi poate de asta mă atrage aşa mult.
Damon e cam rece, cam dur, poate că de-asta îl prefer mult mai mult. E misterios, şi asta mă atrage extrem de mult la el + că arată bine, după cum l-ai descris tu. *laughs*
Well, aştept continuarea şi sper să fie puuţin mai lungă decât acest capitol. Spor la scris !
*h.u.g.s* >:D<
The stolen kisses are always the sweetest

[Imagine: 15heo49.png]
Thx, MimiÅŸor <3

True love is like ghosts, wich everybody talks and few have seen.







#19
Hehe, mulţumesc pentru comentarii,guys. Vă mai aştept părerile/comentariile ! Se pare că de data asta am venit mai rapid cu continuarea care, zic eu, e cea mai lunguţă : - " . Am avut tone de idei :]] .
Eniuei, hope u like it şiiii.. lectură plăcută !





3






Femeia se legăna de pe un picior pe altul şi ofta în acelaşi timp. Îşi fremăta mâinile, iar faţa i se înroşise puţin. Părea că îşi caută cu mare atenţie cuvintele. Lucrul acesta m-a speriat şi mai mult, iar inima a început a-mi bate cu putere. Parcă voia să îmi spargă pieptul.
- Damon. Ei bine, Damon, este un om bun, deşi nu o arată deloc. Îi place să pară dur şi indiferent, de parcă aceste lucruri l-ar proteja de răutatea umană. Însă, este total diferit de ce le arată celorlalţi oameni, a spus, lăsându-şi capul în jos.
Ori nu îmi înţelesese întrebarea, ori se prefăcuse că nu o înţelesese. Oricare ar fi fost varianta, eu eram hotărât să continui să o chestionez. Probabil că se aştepta să nu scape aşa repede, fiindcă se înroşise şi mai tare. Nedorindu-mi să prelungesc acest Iad pentru slujnică mi-am formulat întrebarea rapid în minte.
- Eu nu voiam să ştiu cum este Damon la suflet fiindcă sper să aflu cum este el cu adevărat. Cu ce se ocupă el, mai exact? am întrebat fixând-o cu privirea.
Probabil că se aştepta la o astfel de întrebare fiindcă se uită la mine calmă, susţinându-mi privirea. Ochii săi ciocolatii erau mult mai profunzi decât îmi aminteam. Era drăguţică şi, credeam eu, slujba aceasta nu i se potrivea. Dacă, totuşi, dorea să lucreze pentru Damon, asta însemna că plătea destul de bine.
- Îmi e foarte greu să vorbesc despre astfel de lucruri fiindcă Damon este ca un Dumnezeu pentru mine. El m-a salvat dintr-o casă în flăcări. Nu puteam să ies şi am leşinat acolo. Când m-am trezit, mă aflam în această casă. Din acel moment, am jurat să-i rămân credincioasă lui fiindcă mi-a salvat viaţa. Însă el este... nici nu ştiu cum să-ţi spun asta fără să sune rău fiindcă, crede-mă, sună foarte prost. Ei bine, Damon este şeful mafiei italiene, a şoptit.
Vorbele sale m-au şocat. Mă aşteptam la un asfel de lucru, dar să-l aud a fost altceva. Nu-mi venea să cred ce-mi auzeau urechile. Nici în visele mele nu credeam că aveam să cunosc şeful mafiei şi, sincer să fiu, nici nu-mi prea doream. Voiam să mă păstrez departe de pericole, dar se pare că ele mă căutau cu disperare. Ironic, ce aş putea spune. Femeia a plecat în linişte, iar eu am rămas iarăşi singur cu gândurile mele. Încercam să nu mă mai gândesc la statutul lui Damon, dar îmi era imposibil. Trebuia să fac ceva pentru a uita de astfel de lucruri şi nu aveam prea multe variante. Era seară deja. Totuşi, am deschis uşile dulapului încastrat în perete şi am privit numeroasele haine din el. Am scos un tricou negru şi o pereche de blugi închişi la culoare. Am aruncat hainele pe pat şi am început a mă dezbrăca de vechile şi murdarele veşminte. În buzunarul blugilor mei jerpeliţi, am găsit un glonţ. Fusese cadoul de ziua mea de acum un an de la tata. Îmi spusese că era „pentru a mă apăra mai bine”. Nu înţelesesem niciodată cum mă puteam apăra cu un glonţ, când nu aveam nici un pistol. Însă, niciodată nu am întrebat fiindcă nu mă pasiona aşa de mult subiectul. Am pus glonţul în sertarul noptierei din lemn şi mi-am schimbat hainele rapid. Tricoul era de la Polo Ralph Lauren, precum şi pantalonii. Văzând cunoscuta firmă, m-am convins că Damon era bogat. În fond, cine îşi permitea atâtea haine de firmă? Nu mulţi, presupun.
Zece minute mai târziu, mă aflam în sufrageria casei – locuinţa lui putea fi denumită cu uşurinţă un palat. Încăperea era uriaşă şi frumos decorată. Pereţii aveau cinci metri înălţime şi tavanul se sprijinea în coloane albe, asemănătoare cu cele greceşti. Geamurile erau înalte, iar draperii din satin roşu le încadrau frumos. În mijlocul camerei era aşezat un covor crem, pe care era pusă o canapea imensă, din piele şi două fotolii asortate. În faţa lor se afla o masă de cafea din sticlă, pe care era pusă o vază cu cinci lalele roşii. Din tavan cobora, pe un suport metalic, un televizor cu plasmă care avea ecranul uriaş. Văzusem acest sistem într-o emisiune: puteai să cobori televizorul dacă voiai să vezi ceva, iar dacă te împiedica, îl puteai „ascunde” sus, în tavan, într-un spaţiu special. O tehnologie scumpă. Într-o parte a camerei, se afla un bar lung, iar în colţul opus un pian negru. Jumătate dintr-un perete era acoperit cu rafturi pline de cărţi îmbrăcate în piele, care păreau foarte preţioase. La biroul ce se afla lângă bibliotecă, stătea Damon. Privea plictisit nişte foi şi, când mi-a auzit paşii pe podea, şi-a ridicat brusc ochii la mine. Părea surprins. Probabil că nu se aşteptase să ies din cameră aşa rapid.
- Mă scoţi şi pe mine în oraş, te rog? Mă doare capul de-mi pocneşte, nu mai rezist, am spus în timp ce mă apropiam de el.
- Adică să mergem la o întâlnire? a răspuns el cu o altă întrebare.
Privirea îi era şireată şi tonul îi era scăzut, vrând să pară senzual.
- Nu, normal că nu. O întâlnire cu un bărbat e ceva... împotriva naturii, am spus hotărât.
- Şi ce-mi dai în schimb? Trebuie să primesc ceva pentru că te scot în oraş.
- Vedem când ne întoarcem, am zis rapid.
A zâmbit satisfăcut şi s-a ridicat de pe scaunul din piele neagră. A început să meargă înspre uşă, paşii săi auzindu-se pe marmura albă. Îl urmam cu repeziciune fiindcă se deplasa foarte rapid. La uşă un valet s-a oferit să-l cheme pe şofer, iar Damon a spus că avea să-l aştepte în faţa casei. Bărbatul bătrân aprobă şi scoase o staţie de emisie – recepţie din buzunar. Se pare că erau foarte organizaţi aici, în casa lui Damon. Am ieşit afară amândoi, pe uşa uriaşă, din mahon. În faţa casei se afla un rond, în mijlocul căruia era o fântână arteziană. Din mijlocul acesteia, ţâşnea apă care ajungea cam la doi metri şi ceva înălţime. Imediat ce am ieşit, am văzut coloanele imense, asemănătoare cu cele din sufragerie, care susţineau un tavan deasuprea intrării. Eram copleşit de toată frumuseţea acelui loc. În faţa intrării, a apărut o limuzină neagră, ce ne aştepta. Nu mersesem niciodată cu o astfel de maşină şi eram extrem de curios să aflu cum era înăuntru. Şi ce am privit, m-a lăsat mască. Locul unde stăteam eu şi Damon era impresionant. Erau banchete de piele pe toate laturile „camerei” din spate şi uneori erau întrerupte de câte o măsuţă, un loc în care se afla un telefon, telecomanda de la televizor – ce se afla încastrată în banchetă – sau un mini bar. Dar aveau o plasmă în maşină ! Acest lucru mi se părea incredibil. Pe tot parcursul drumului, Damon a băut un pahar de wiskey cu gheaţă, iar eu am optat să nu gust nimic. Când limuzina staţiona la un semafor, o melodie asemănătoare cu cea de la telefonul fix se auzi. Bărbatul a scos din buzunarul sacoului un smartphone de ultimă generaţie. Parcă iPhone 4 se numea. Având în vedere că n-am avut niciodată un telefon mobil, am încetat să mă mai documentez despre ele. Încercam să mă conving că era bine şi fără.
- Iarăşi ne face probleme Julio?! a spus Damon pe un ton ridicat, încleştându-şi degetele pe pahar.
Când am auzit numele tatălui meu, am tresărit. Faptul că avea probleme mă făcea să-mi doresc să-l ajut. Era tatăl meu şi, chiar dacă mă vânduse, eu ţineam la el. Parcă împins de o entitate invizibilă, am sărit către Damon şi l-am prins de mână. Stăteam în genunchi pe banchetă, cu corpul uşor arcuit. El i-a şoptit celui cu care vorbea că îl va suna mai târziu şi m-a privit suspicios.
- Voi... voi face orice dacă nu îi faci nimic lui tata. Orice, îţi promit, am spus hotărât. Voi sta în casa ta pentru totdeauna, am adăugat.
S-a uitat surprins la mine, probabil neaşteptându-se să îl rog aşa ceva. Eram sigur că credea că îl detestam pe tata. Şi o făceam, dar doream ca ultima mea rudă să rămână în viaţă.
- Bine, dar, nu uita, ai spus orice, a zis pe un ton serios.
I-am dat încet drumul la braţ, dar am simţit cum mâna lui îmi atinge uşor fundul şi îl mângâie. Am tresărit speriat, dar am rămas nemişcat, ştiind că îi promisesem că aveam să fac orice. Îşi luă puţin mai târziu mâna de pe posteriorul meu şi spuse:
- Haide să-ţi luăm nişte haine mai... atractive, care să îţi pună în valoare corpul ăsta frumos pe care-l ai, a zis.
A prins cu ambele mâini tricoul larg, negru, şi l-a ridicat. Mi-a atins fără nici o problemă fiecare bucăţică din corp şi, apoi, a dat drumul materialului. În acel moment, ştiam că fusese o prostie să-i promit că aveam să fac tot ce voia el.

Maşina a oprit în faţa unui magazin înalt, ce se desfăşura pe patru etaje. Clădirea era vopsită într-un verde pal, iar uşa de la intrare era din sticlă neagră, prin care nu se putea vedea. Am ieşit din limuzină şi ne-am îndreptat înspre intrare. Odată înăuntru, o femeie înaltă ne-a asaltat. Avea corpul subţire, dar cu forme şi purta un costum destul de pervers. Acum înţelesesem ce insinuase Damon prin cuvântul „atractiv”. Am înghiţit în sec şi am privit buclele blonde ale femeii.
- Ce doriţi, domnule Damon? Ceva pentru acest băiat?
- Da. Şti definiţia mea pentru atractiv. Asta vreau şi eu pentru el. Ah, şi, te rog, să fie mai multe haine pentru garderoba sa.
Femeia m-a prins de mână şi m-a tras pe un culoar. Damon mergea rexalat în spatele nostru în timp ce domnişoara se vântura agitată. M-a lăsat să aştept lângă o cabină de probă uriaşă şi, când s-a întors, avea mâinile pline de haine. Am vrut să intru în cabina de probă, iar ea îmi dădu nişte veşminte. Am pus pe mine un tricou scurt, ce îmi ajungea până mai sus de buric, o pereche de pantaloni foarte scurţi, de sub care porneau nişte ciorapi cu plasă foarte indecenţi. De pantaloni erau prinse nişte bretele ce mi le-am trecut după umeri. În picioare aveam nişte bocanci negrii din piele. De fapt, toată vestimentaţia mea era din piele şi era şi foarte indecentă. M-am uitat la reflexia mea din oglindă şi am observat că arătam pervers – aş fi trezit fanteziile oricui. Privirea mi-a căzut pe fundul meu ce ieşea foarte tare în evidenţă cu acei pantaloni. De asemenea, şi talia îmi arăta altfel.
- Haide, ieşi afară ! a strigat femeia.
Îmi era ruşine să ies şi să fiu văzut de toţi cei din magazin. Însă mi-am făcut curaj şi am îndepărtat draperiile. Privirea lui Damon se fixă pe trupul meu, precum şi a doamnei. M-au studiat îndelung, iar eu îmi doream să dispar odată de acolo.
- Arăţi perfect, ai stârni fanteziile oricărei persoane ! a spus vânzătoarea mulţumită.
Nu înţelegeam de ce era aşa de bucuroasă că puteam să stârnesc fanteziile oamenilor. În fond, nu era normal să vezi pe stradă oameni îmbrăcaţi astfel.
- Adevărat. Atunci, lasă hainele astea pe el şi vreau să mai cumpăr oricâte alte haine găseşti tu, dar să fie asemănătoare, comandă Damon. Şi piesa de rezistenţă, adăugă el, mai apoi, apropriindu-se de mine.
Mi-a pus la gât, destul de strâns, o cureluşă din piele, ce avea o gaică de argint în faţă. Era o zgardă ce arăta teribil de pervers.
- Poftim ? O zgardă? am spus enervat.
Damon aprobă şi se apropie de mine. Eram amândoi în cabina de probă, iar bărbatul a tras perdeaua. Se apropia din ce în ce mai mult, iar mie îmi creştea considerabil pulsul. M-am lipit de peretele cabinei, iar Damon îşi băgă genunchiul între picioarele mele. L-am privit terifiat. Mi-a băgat mâna în pantaloni, atingându-mi organul intim, care începuse să devină tare. Îl strânse cu putere, făcându-mă să gem, iar apoi începuse să-şi plimbe mâna pe el rapid. Scânceam şi gemeam a fiecare mişcare pe care o făcea, iar faţa mi se înroşise.
- Damon... stai... nu. OpreÅŸte-te, gemeam eu.
Pe faţa lui se citi o urmă de satisfacţie. Îşi scoase mâna din pantalonaşii scurţi şi îşi îmi dădu drumul. Am căzut pe jos, fiindu-mi imposibil să mă susţin pe propriile-mi picioare. Prinse un lanţ subţire, din argint de gaica zgardei şi mă forţă să mă uit în oglindă. Chipul îmi era roşu şi din gură îmi curgea salivă. Eram transpirat, borboane de apă prelingându-mi-se pe trup. Arătam precum o curvă.
- Asta e pentru ca să vezi în ce fel te sacrifici pentru tac-tu. Nu că mie mi-ar displăcea foarte tare.
- O să... merg aşa pe stradă? am întrebat.
Bărbatul aprobă cu un zâmbet pervers pe chip şi trase de lanţ, forţându-mă să mă ridic. Eram ameţit şi abia puteam merge, dar Damon mă trăgea după el prin magazin fără a-i păsa. Ajunşi la casă, brunetul plăti şi mă trase după el afară din magazin. Îmi spusese să aştept lângă un chioşc cu ziare pentru a duce pungile la maşină. Lumea se uita la mine ca la maşini străine şi ştiam că atrăgeam privirile tuturor. Îmi era ruşine şi ştiam că atenţia oamenilor era canalizată pe lanţul de la zgardă care era prins de un stâlp. Mă simţeam oribil, de parcă aş fi fost un animal. Un aurolac, care puţea teribil a mizerie, se apropie de mine şi îmi atinse, cu mâinile lui murdare, chipul.
- Eşti o iubire de băiat. Ce n-aş da să fac cu tine... începuse el.
- Pleacă de aici, jigodie! se auzi vocea lui Damon.
Când aurolacul se întorsese, a rămas şocat. Chipul lui Damon îl făcuse să tremure.
- Damon Diedrick. Nu, te rog, cruţă-mă ! urlă aurolacul, după care a luat-o la fugă.
Damon, nervos, mă trase după el spre limuzină. Am intrat amândoi înăuntru, iar eu m-am trântit pe banchetă, şocat. Brusc, totul nu mi se mai părea aşa perfect. Îmi era scârbă să mă uit la propria-mi imagine.
M-am aşezat cât mai departe de Damon şi mi-am sprijinit capul de sticla rece a geamului. Los Angeles – ul era un oraş impresionat şi semăna mult cu imaginea mea despre New York. Pe fiecare clădire înaltă erau afişe luminoase la băuturi sau haine sau reviste. Luminile marelui oraş mă orbeau, iar străzile erau aglomerate, chiar dacă era ora zece şi ceva seara. Era o metropolă care nu dormea niciodată. Mi-aş fi dorit, totuşi, ca această primă vizită în LA să nu se fi terminat aşa. Însă, visele rămâneau doar dorinţe.
Ajunşi la conacul lui Damon, acesta îmi zâmbi şi îmi întinse un pahar cu un lichid colorat înăuntru. M-a rugat să beau, iar eu, însetat, am dat pe gât tot conţinutul. Îmi pişca limba lichidul, dar, totdată, era foarte bun. Categoric era alcool. Damon m-a luat în braţe şi a început să meargă către intrarea în vilă. Când a ajuns în camera sa, m-a aşezat pe pat. Din cauza băuturii, nici nu realizasem unde mă aflam. Parcă toată teama dispăruse. Însă, vorbele lui Damon au reuşit să-mi dea fiori pe şirea spinării:
- Nici nu şti cât tânjeam după clipa asta.
Metal was here.

[Imagine: metalsig.png]


I\'ll start to worry when I\'m dead.



#20
Stiu, data trecuta n-am comentat. De ce? Nu stiu. E tipic mie sa mai sar cate-un rand din pricina faptului ca nu am timp nici sa traiesc. Sper oricum sa ma ierti. xD. Cred...
Oricum, ma bucur ca ai postat intr-un sfarsit, chair aveam nevoie de ceva de citit in afara cartii! *laugh*

Sa incepem cu inceputu': vad ca stai destul de bine cu virgulele, ceea ce ma bucura <3. Am observat insa constructiva "Ei bine, Damon, este un om bun... ". Vigula e bine pusa la inceput, dar nu si dupa, fiindca in cazul asta, "Damon" e subiectul propozitiei si nu se desparte niciodata prin virgule de predicatul acesteia (exceptie: cand intre e itnercalata o propozitie, apozitie).
"Insa, este total diferit." -> Dupa ''Insa" nu e nevoie de virgula, intrucat in aceasta propozitie, el este doar un element coordonator care leaga propozitia de alta propozitie anterioara si nici o apozitie sau o propozitie incidenta nu e, deci corect e fara virgulita.
Inainte de ''fiindca" se pune virugla, fiindca urmeaza o circumstantiala de scop si se desparte de restul propozitiei.
"Fiindca, crede-ma...". Cacofonie. Nu da bine. Mergea sa inversezi si sa pui indemnul la sfarsit.
"...ce as putea spune." -> Dupa cum ai formulat, aceasta e o propozitie interogativa, nu afirmativa. Deci ''?''.

Imi place ca stii sa imbini naratiunea cu descrierea, iar dialogul e bun, nu e sec. De apreciat acest lucru. <3 Ma uimeste insa ca Aleksei - sper ca nu am gresit - a cerut in oras asa brusc, e... Hm, cum sa spun? Parca o cam cauta cu lumanarea baiatul, nu gluma>.> Imi place insa de Damon, cu "ce primesc". Parc-as fi eu in varianta barbateasca!:))
"Atractiv"? L-a imrbacat ca pe o cocota masculina >.> Drace, iti ador imaginatia!:X Mi-a placut scena din cabina @-) Imi pare rau insa ca se sacrifica pentru un nenorocit:-<
Ma lasi in suspans?! Cand voiam si eu sa iti spun ca te iubesc ca ai adus un captiol asa magnific?! SUSPANS?!?!?! >.> :((

Astept o continuare grandioasa @-) Bafta la scris*hug*
"Iadul e gol si toti diavolii sunt aici. " (W. Shakespeare)

Blog:
Codul Cuvintelor | L'art de L'amour



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Ultimul zambet Addeh 53 31.481 17-10-2011, 02:57 PM
Ultimul răspuns: LoLix


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)