Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Oneshots from Sorin

#11
Here you go, a new old text.
Thanks for waiting :)

Întuneric şi lumină

Întuneric. Atât de negru. De uniform. Fără detalii. Relaxant. Fără
picături constante de lumină lovite de fântâna razelor. Cu sau fără
ochelari. Cu sau fără vedere slabă. Văd la fel. În acelaşi fel. Un mod
plăcut, fără detalii. Numai galerii şi coloane infinite de fonduri.
Unii îl numesc iad, alţii loc interzis. Mai puţini îl consideră un sanctuar,
un paradis, o poiană creată prin defrişarea a sute de copaci, stâlpi de
lumini, din pădurea soarelui, o insulă întunecată de o mare mereu în
plină furtună de lumină. Unul singur, Ocea, Saint Ocea, îi dă o denumire
unică şi mai practică: acasă.
Dacă stai în lumină nu eşti ferit de întuneric, cum nici dacă stai în întuneric nu eşti ferit de lumină.
Singurul avantaj: când iradiezi de glorie şi grandoare, cele mai
puternice lumini, celelalte torţe vii vin ca insectele nocturne după
lumina lămpii. Tot mai multe, tot mai multe. Tot mai mult luminezi. Dar
mai atrage şi ceva în plus. Contrastul dintre lumină şi întuneric fiind
mai mare, şi numărul şi intensitatea umbrelor creşte în jurul tău, până
când eşti copleşit. Stingându-te.
Lumina e doar un punct. Iluzia sa de măreţie şi glorie păcăleşte mulţi. Întunericul. o linie continuă. Infinită. Nelimitată.
Să ne adâncim şi mai mult în fapte. Faptul e că toţi îmbrăţişăm şi
acceptăm noaptea, în somn, fiica întunericului. Aşa suntem concepuţi. E
natura noastră. Ne simţim umani în preajma sa. El ne pompează ca pe o
minge, pe fiecare în parte, cu aerul propriei personalităţi compus din
gazele inflamabile şi uşoare ale vieţii: sentimentele, ambiţiile şi
visele. Ţinând cont de ritmul fiecăruia suntem umflaţi în timpuri
diferite. Mingile au un volum. Fiecare avem un volum ÅŸi nu putem abuza
de el sau să-i depăşim limita. Cel puţin nimeni nu a reuşit până acum.
Limita fiind atinsă, ne atinge şi pe noi cu pipăitul morţii. Pipăit cu
gheare sau fără gheare. Depinde de om. Dar de spart tot ne spargem.
Gazele noastre zboară în orice direcţie se împrăştie pretutindeni. Mai
întâi celor dragi, apoi celorlalţi. Până la ultimul ecou. Doar urmaşii
preiau aceste gaze şi le administrează în propria minge. Dacă nu, atunci
se pierd. Sunt uitate. Sau nu sunt complet uitate. Necrofagii de vise
scormonesc tomberoanele după deşeuri, resturi, firmituri care le mai
consideră practicabile. Stomacurile lor au un acid tolerabil şi
adaptabil de sute de ori mai dezvoltat decât la un om normal. Aşa că
deseori ei acceptă diferite şi controversate idei, dându-le statutul de
legi universale.
-"Dar destinul meu e numai al meu, doar când îl voi fura din ghearele Stăpânilor; nu noi nu putem trăi fără ei, ci ei nu
pot trăi fără noi",spune St. Ocea.
Destinul unui om nu ţine de valori morale. Nu-i legat de lupta epică între Bine şi Rău. Nu e bazat pe
datorii faţă de giranţii cerului sau ai subsolului. Depinde de un singur
lucru. De forţa fiecăruia de a înţelege şi de a rezolva enigma scopului
lor şi fraza: " nu ştim dacă destinul omului e în mânile unei entităţi
atotputernice, ce ştim cu siguranţă e că omul nu are autocontrol nici
chiar asupra propriei voinţe".
Controlul îl au dirijorii de baghete asupra sentimentelor crude umane, rumenite doar în gura întunericului.
Câteodată nu suportăm aceste condiţii, astfel ne canibalizăm sentimentele şi visele murind în cele din urmă.
ÃŽntunericul e infinit ÅŸi permanent. Åži ziua ÅŸi noaptea. Dar lumina... Doar...ziua.
Termin de scris deschizând ochii şi zăvorând porţile minţii.
-Nu cred. Imposibil.
-În ultimul ceas dau de capăt ideii:
-Din păcate sunt uituc.
- Sunt orb de mulţi ani.
-Sunt orb! Acum am un ochi pentru fiecare deget.URA!



C'mon critică, give me zour best shot!
I've been wrong, I've been down
Into the bottom of every bottle
These five words in my head
Scream *are we having fun yet?*

#12
alţii loc interzis ---> eu aş opta pentru forma asta: alţii - loc interzis. Parcă e mai... dramatic, lol. Uneori chiar contează ce semne pui.
Întunericul. o linie continuă. -- Întunericul. O linie continuă. sau... Întunericul, o linie continuă. Sau, again: Întunericul - o linie continuă.
Dar de spart tot ne spargem. - Dar de spart, tot ne spargem
Gazele noastre zboară în orice direcţie se împrăştie pretutindeni - Chiar ai vrut să spui "gaze" ? pentru că dacă "da", atunci este o exprimare MULT prea forţată şi... are, cum să îţi spun, o alură neplăcută, să zic aşa. [...]direcţie, se îmrăştie [...]
re acum am înţeles ce ai vrut să spui cu "gazele". are sens.
Mai întâi celor dragi, apoi celorlalţi - puţin forţat şi nu prea pricep legătura cu propoziţia precedentă şi ce ai vrut să transmiţi prin asta * thinks about it* probabil că nu prind eu esenţa.


Mi-a plăcut lucrărica ta. Foarte interesantă. Prinzi prin ideile tale, cum am spus ( cel mai probabil ) şi-n vreun comentariu anterior. Dacă nu am făcut-o, o precizez acum. Căci mi-a plăcut foarte mult ideea şi... modul în care ţi-ai expus povestirea. E... catchy. Prinde, plus că descri frumos, ambiguu.. plin de mistery and stuffs, if you know what I mean. Nu am întâlnit nicio greşeală de tastare or anything of that sort, so you can chill down. Precizările... well, unele au fost strict subiective, altele - you see there. Plus că am mai văzut unele chestii care mi se păreau puţin forţate, gen nu aveau virgule and stuffs, dar nu erau... chiar atât de forţate, mergeau, aşa că nu le-am considerat greşeli în privinţa semnelor de punctuaţie ( aşa zise ) lipsă. Enfin, you know what I mean.

Ideea m-a surprins şi mai tare la final, pot spune. M-a dat... gata. Pe o parte, nu înţelegi nimic la final, in a way, y'know, pentru că e foarte... subjective and mystery like if y'know what I mean. Pe de altă parte, cu cât intri mai adânc, mai profund în idee şi povestire şi în prorpia minte, începi să îţi imaginezi atâtea chestii încât textul are perfectă dreptate, atât de coerent şi realist, când el e de fapt abstract - şi intri în păreri şi sentimente contradictorii. Cel puţin această impresie mi-a creat-o mie textul tău. Şi a fost plăcut.

Textul e plin de propoziţii/fraze ce ar putea fi numite, într-o oarecare măsură ( raportându-le la textul tău ) geniale. Şi nu pot să dau quote la toate, you can imagine, aşa că o să mă limitez la ce e mai jos.
Citat:Unul singur, Ocea, Saint Ocea, îi dă o denumire unică şi mai practică: acasă.
It was... awesome. So touchy. Până atunci avusese, textul, o alură obiectivă, să zic aşa, dar de îndată ce ai menţionat de Saint Ocea - şi doamne, ce tare a fost asta " Ocea, Saint Ocea " ( ceva de genul: Jack Sparrow. Captain Jack Sparrow, lol - se putea să nu fac eu referire la J. Depp ? en fin, en fin )- a fost destul de zguduitor cum ai pus numele şi a prins o formă foarte profundă şi totodată... nostalgică, melancolică şi puternică, pentru că tot vorbim de contradicţii în raportul "eu şi textul tău"... it was just, i don't know, it made my day if you know what I mean. I liked it.

Este o lucrare abstractă, aş zice, care m-a cucerit şi mi-a plăcut foarte mult.
Nu am precizat până acum nimic de titluri, dar o fac acum : nu mă atrag. Textul, gosh, nu mă pot opri din citit, dar titlurile sunt... seci, să zic aşa - no offense, i mean, i'm not being mean or anything, it's just that I'm being honest and all that şit. Nu atrag. Da, pot spune că titlul se potriveşte, dacă vorbim în mod "teoretic" cu textul, însă titlul e mult prea concret şi şters în comparaţie cu textul, conţinutul lucrării tale şi blah-blah-blah. Y'know what I mean.

I'm going to go now, lol. Baftă!
*hugs

#13
Hei , hei multumesc de comentariu :] ,

Let's see :
Ai un stil atat de complex si de pretentios ce ofera defapt obtiuni de intelegere nelimitate pentru cei ce stiu sa caute in detalii . Folosesti cuvantul intr-un mod mult mai expresiv , si desi este cam greu de inteles , are un mod de a atrage cititorul incredibil .
Am vazut cateva repetitii pe acolo si vre-o doua greseli neimportante de tastare .
Ai un stil foarte deosebit de a scrie . Foarte , foarte interesant si chiar imi pare rau ca nu ti-am citit nici o creatie pana acum .

Oricum mult succes in continuare desi sunt sigura ca nu ai nevoie !.
Hugs !. >: D<

Imprevizibilul sporeste entuziazmul fiecarei povesti de dragoste.
Iar eu pretuiesc fiecare moment neasteptat. (o^.^o)

I love :
Mizuki-chi...o(^-^)o [ my mammy ] ; Layla. [ my sury ] ; Kayla. [ my sis ] ; E. H. [ my daddy ] ; PnÈ™ . [ my little rainbow ] ; Eve. [ Prajiturica mea ] ; Briskly. and Ronnie.

[Imagine: desktop.png]

Is something about change !!!



#14
hello

ti-am zis ca-ti citesc si one-shot-urile si am zis ca nelimitata mea lene este deja o scuza mult prea expirata si am venit cu un comentariu
deci, imi place (ca de obicei) e superb, mirific, putin (mai mult) filozofic
cu zicea si AnyOne . Els3 !. xO fiecare intelege ceea ce ai scris tu in functie de conceptiile si de gandirea pe care o are...
" nu ştim dacă destinul omului e în mânile unei entităţi
atotputernice, ce ştim cu siguranţă e că omul nu are autocontrol nici
chiar asupra propriei voinţe"
eu cred ca noi ne alegem destinul, nu avem cum sa fim obligati, gen esti trimis pe pamant ca sa il ajuti pe nu stiu care sau sa-l distrugi pe cutarica (is obosita, nu pot sa dau exemple mai plauzibile)
de asemenea in timp ce ne gasim si indeplinim "misiunea" sau "rostul" trebuie sa invatam anumite lectii 'de viata' cum s-ar spune
partea cu "omul nu are autocontrol nici chiar asupra propriei voinţe" e dureros de adevarata, desi in general suntem facuti sa credem ca avem voina proprie, totusi...

pfiuu.. iar m-am lungit prea mult cu 'ale mele'

oricum ti-am mai zis, imi place stilul tau si ma impresionezi cu fiecare noua creatie chiar daca comentarile sunt limitate :D

deci, pe data viitoare

bye bye

ps: imi place la inceput ca, desi ai folosit propoziti scurte sunt pline de esenta, fara sa i-a din profunzimea textului :P
4

#15
Thank you all!!

Cu ochii pe întuneric

Noapte de septembrie. Una din ultimile nopţi din an în care mai poţi
ţine fereastra larg deschisă, stând în pat, la bustul gol, sub o plapumă
mai consistentă, astfel încât să mai poţi simţi respiraţia toridă a
verii de odinioară.
Ceasul numai bate la secundă. Se orientează după ritmul bătăilor inimii mele. Mă gândesc înfricoşat că poate-i moare
bateria, poate moare, poate mor şi eu. Cu ocazia acestui subiect ţin să
menţionez, din observaţii, omul din totdeauna îşi sincronizează viaţa
după ritmul timpului, stând la mila sa. Dar odată la câteva generaţii
apar câţiva inşi. Aceştia dresează timpul. Făcându-l să se regleze după
ritmul lor personalizat, ca într-un final aceşti zei în devenire să
ajungă să fure din pântecele timpului, imortalitatea; cea mai sigură
protecţie împotriva degradării organice.
Lăsând această banală presupunere în urmă încep să cercetez consecinţele vizuale asupra
obiectelor de natură umană, sub acţiunea întunericului.
Lustra e organul cel mai bizar al camerei.Ziua stă atârnată precum o ureche; aude
uniform orice lucru şi noaptea orbeşte, îşi pierde câmpul auditiv prin
intermediul apăsării de deget peste buricul camerei. În urma apăsării
cei trei cercei agăţaţi de ureche devin trei globuri oculare orbitoare
de lumină formând un câmp vizual mai magnific decât al omului. Dar
noaptea când urechea nu treb uie să vadă, seamănă cu o ancoră veche
ruginită şi plină de funingine.
Jaluzelele albastre... vai cât greşesc! pe întuneric sun zăbrele argintii. sunt gratii de închisoare
mai subţiri decât valorile morale ale prizonierilor.
Văzând biblioteca reconstruiesc o imagine. Biblioteca, un corp fără
căpăţână,fără membre, un trup tăiat în plăgi largi deschise orizontale
de sus până jos. La bază este eviscerat. Cărţile? par secţiuni din
organele interne ale trupului.
Covoarele se mulează şi se unesc cu parchetul orând podeaua unui hău fără fund. Dacă mă arunc în acest abis
până a doua zi dimineaţă sunt dat dispărut.
Biroul nu-l văd. Câteva fragmente mai pâlpâie pe sonarul ochilor. Se mai observă doar piciorul
de oţel şi ramele de fier. Restul compoziţiei de lemn e complet măcinată
sau mâncată de lăcomia termitelor de noapte.
Pe final trebuie să exemplific şi ochii, deşi nu fac parte din categoria "obiecte" sunt de
natură umană. Partea bună e că nu există ochi bolnav, fiecare e tratat
cu cea mai ieftină şi eficientă terapie oftalmologică, întunericul. Nu
contează cât de bine vedem ziua. noaptea vedem cu toţii la fel.
Şi partea rea... cine spune că trebuie să fie şi o parte rea? Poate există,
dar e mai bine să las cititorul cu o tentă optimistă la final.
I've been wrong, I've been down
Into the bottom of every bottle
These five words in my head
Scream *are we having fun yet?*

#16
hello again and again
am zis ca daca tot am inceput sa-ti comentez si oneshot-urile sa ma tin macar de obicei
deci, nu prea multe de comentat, cred ca r trebiu sa citesc inca o data ce ai scris ca sa pot lasa un comentariu satisfacator :))
trecem peste... pai in primul rand m-au surprins intr-un mod placut comparatile pe care le-ai facut, privesti lucrurile intr-un mod ciudat
ah, ai scris despre luna septembrie, cu asta m-ai atins la inima, luna mea preferata (balanta autentica) si mai ales, nopti de septembrie (misterioase si totusi magice)
vad ca iti place noaptea sau cel putin te inspira destul de mult...
in rest, sfarsitul a fost superb
"Şi partea rea... cine spune că trebuie să fie şi o parte rea? Poate există,
dar e mai bine să las cititorul cu o tentă optimistă la final."
cred ca l-am citit de trei ori, nu ca nu l-as fi inteles din prima sau ceva dar imi place la nebunie cum suna...
4

#17
Ceasul numai bate la secundă -- hai să întoarcem cumva propoziţia asta să înţelegi unde ai greşit: Ceaul doar bate la secundă - da, are sens, dar nu ceea ce ai vrut să spui tu, în orice caz. Tu ai vrut să spui că ceasul a încetat a mai bate la secundă. Astfel: Ceasul nu mai bate la secundă. "Numai" se scrie legat când înseamnă "doar" - am impresia că am mai zis asta *giggles*
treb uie -- trebuie
ancoră veche ruginită şi plină de funingine --> cam scârţie partea cu "funiginea" but let's say că merge.
vai cât greşesc! -- vai, ( virgulă ) cât greşesc!
sun zăbrele -- sunt zăbrele
. sunt --> . Sunt ; punct, început de propoziţie nouă, ai omis să scrii cu literă mare lol
. noaptea -- cred că mai degrabă punctul ăla a vrut să fie virgulă ( , ). Dacă nu, literă mare că e început de propoziţie nouă. ( N...)
Ai mai avut şi vreo două scăpări în ceea ce priveşte spaţierea. But that's all.
Doamne, ce le mai... disec?


A fost un textuţ foarte simpatic. Nu ştiu ce se întâmplă cu textul tău, când se aşează în post totuşi. Adică, I don't know, probabil e din pricina aşezării în Word or anything of that sort. Well, what to do, or it's because you line it like this? Anyway. Făcând abstracţie de titlu pentru că, aşa cum am mai spus, poate, şi-n vreun post anterior, se potriveşte cu textul într-un mod clar şi concret - prea clar şi concret. Eu una nu mă pricep niciodată la titluri şi de obicei mi le lasă unnamed if you know what I mean. În orice caz, este foarte dificil să găseşti un titlu care să se potrivească cu un conţinut atât de simpatic, în loc să se transforme într-un titlu plin de... literatură şi, you know, să semnifice exact acel termen abstract de care ai nevoie într-o scriere precum a ta, titlul rămâne la aceeaşi nuanţă clară, logică, ordonată şi neinteresantă pe care o are. I mean, I'm not attacking you, I'm just saying I don't particularly like the title. It's okay, but just that. It matches, in a logical way, the text.

Trecând peste acest detaliu minor, aş zice că ai mai adus o idee ... interesantă. Văd că te bazezi foarte mult pe termenul de întuneric şi că îi dai puncte în favoare, bile albe, de fiecare dată când poţi. Hehe, nu ştiu, e okay, îmi place.
Ceea ce faci tu cu textele tale este... fain. În sensul că ai nişte descrieri kick ass, abstracte, filozofice, pierdute în spaţiu, aşa cum îmi place mie uneori să citesc. Of course, nu ştiu ce ar ieşi cu un asemenea stil pe o poveste lungă. I don't know. Dar pentru povestioare scurte, it's perfect. Once in a while, I just feel like reading something like that. Şi ideea textului tău it's to pay attention to it, because if you pay attention, you'll like it. Dacă nu citeşti cu atenţie propoziţiile, nu are cum să aibă sens şi nu pricepi nimic şi ajungi la concluzia: what the heck is this? but anyway, one has to pay attention. I like it.

Revenind la lucrarea ultimă în sine.
Mi-a plăcut mult comparaţia aceea între zi şi noapte în sensul că ai spus că nu contează cum vedem ziua, noaptea vedem cu toţii la fel, or something of that sort. It was kewl. In a weird way. And I liked it. Nu mai extrag citatul - nu din pură lene! nu de această dată, ci din pricina faptului că era o micuţă eroare pe acolo şi nu am chef să citez astel, y'know.

În schimb, un alt pasaj care mi-a plăcut mult şi o să îl redau oleacă aici:
Citat:Mă gândesc înfricoşat că poate-i moare bateria, poate moare, poate mor şi eu.
A avut o oarecare conotaţie amuzantă, I could say. Mereu găsesc ceva în textele tale care să mă amuze şi totodată să mă fascineze de-o potrivă. I mean, it's weird and kewl and lovely and I like it. Şi îmi place cum ai îmbinat o notă comică cu un subiect important, vital aş zice. E plăcut şi mi-a atras în mod deosebit fraza aceasta. It's cool, I already said that.

Mă rog, nu mă mai lungesc. Iată că am venit aşa cum ţi-am zis că o să o fac, lol.
Baftă în continuare!

#18
Ook, ok, thanks many thanks!
Another one:

Un nou zeu
-Tăceţi, tăceţi, tăceţi!
Un război dinamic şi fulgerător se întindea peste mintea lui Cristian Lepădatu. Contraargumentele, lipsite de substanţă, a partenerilor de discuţii, nu făceau faţă ideilor noi ale lui Cristian. Ideile sale, rând pe rând, se retrăgeau spre citadela uitării, pentru că nu puteau face faţă colectivului brutal şi numeros de inamici. Erau prea mulţi să-i poată convinge gândurile sale...doar când sunt mulţi minciuna se-adevereşte şi adevarul nu sporeşte.
Întins pe podea ştergând cu faţa tălpile învingătorlor se simţea amorţit; încleştat într-o sfera halucinantă cu orice simţ sfârtecat şi ucis. Mai putea simţi doar crâmpeie de laude ce picau de pe feţele colectivului peste urechile sale.
Un lider improvizat se-nălţă pe spatele lui Cristian şi începu să citească cu ton batjocoritor aşa zisele idei mârşave:
-"Nu ataca cel ce-a creat ideile, ci răsteşteţi furia asupra ideilor aceluia ce le-a creat.", hohote savuroase de râs umplură încăperea şi se resfrângeau în Cristian ca nişte ace de acupunctură.
Cristian tuşi puternic sânge, în timp ce liderul îşi freca picoarele căutând o poziţie mai bună. După o pauză scurtă de câteva clipe, toţi, nerăbdători îl împungeau pe orator să continue.
-Titlu, "Un nou zeu", "În străfundurile minţii mele am găsit un zeu asemănător cu dumnezeu. Până la sfârşit vă las să vă gândiţi ce sau cine ar putea fi. Până atunci exemplific asemănările. Amândoi sunt dintotdeauna. Ambii nu pot fi văzuţi, auziţi, mirosiţi, simţiţi, dar totuşi se află lângă noi, lângă oricine, în oricine, în orice. Ei lasă liber arbitru la toţi, dar au în acelaşi timp planuri bine stabilite de dinaintea timpului pentru toate. Controlează tot. Sunt compuşi din tot şi totul e compus din ei. Încă nu v-aţi dat seama? Ce-i drept nici eu nu v-am dat mult timp de gândire, căci curiozitatea umană n-are răbdare. Mai mult ca sigur ati citit din prima până la sfârşit, poate alţii au stat ceva timp şi s-au gândit. Dar sincer să fiu pe cât e de şubredă abţinerea umană, pe atât e şi răbdarea mea. Zeul cel redescoperit este....este.... "
-Este?este...? toţi dintr-o suflare strigară.
-Ultima bucată lipseşte e ruptă...zise jovial conducătorul.
O suflare rece se lăsă peste sărbătoarea învingătorilor...
Supăraţi chiar furioşi, începu câteva salve de lovituri de picoare să-l lovească pe învins. Cristian era precum un cadavru, numai simţea nimic. Tuşea în continuare sânge. Deodată pierdu controlul ultimilor sforţări şi pumnul stâng i se desfăcu. Unul din victorioşi observă şi:
-Fraţilor l-a rupt răptuciogosul ăsta, uitaţi, se sforţă mai tare , uitaţi foaia motolită-n palma sa!
Conducătorul se aplecă luase hârtia o desfăcu. Citise. Se oprise ţintuit zeci de secunde bune cu ochii pe hârtie.
În cele din urmă nerăbdători colectivul îl bruscă, conducătorul dezmeticindu-se strânse foaia-n pumn i-o băgă pe gură lui Cristian şi scuipă energic pe faţa lui.
Toţi parcă din instinct, făcură la fel; fiecare scuipă la rândul său pe învins. Unul înttrebă pe conducător: de ce-am scuipat pe dânsul?
-Atomul! atomul, ha? ce glumă , îşi zise-n sinea sa conducătorul. Nici nu-şi dăduse seama că numai el a auzit răspunsul...
-Ha ha ha ha ha, începu să râdă-n hohote conducătorul, şi după el şi restul.
Avalanşa de râsete se zdrobea de mintea lui Cristian, abia mai simţea realitatea. Durerea îl copleşea de peste tot , nu vedea de unde anume venea i se părea că-i pretutindeni durerea. Se sforţa să n-audă să ignore; nu putea... se zbătea şi nu putea.
-Tăceţi, tăceţi, tăceţi!
I've been wrong, I've been down
Into the bottom of every bottle
These five words in my head
Scream *are we having fun yet?*

#19
Erau prea mulţi să-i poată convinge gândurile sale - nu prea înţeleg ce ai vrut să spui cu exprimarea asta. Ai vrut să spui ceva de genul "erau prea mulţi să-i poată convinge cu gândurile sale?"
Întins pe podea ştergând cu faţa tălpile învingătorlor se simţea amorţit - Întins pe podea, ştergând cu faţa tălpile învingătorilor, se simţea amorţit
resfrângeau în Cristian - în -> peste, resfrângeau peste Cristian; cel puţin mie aşa mi se pare că sună mai bine
Ultima bucată lipseşte e ruptă -- Ultima bucată lipseşte, e ruptă
Supăraţi chiar furioşi, începu câteva salve de lovituri de picoare să-l lovească pe învins. -->Supăraţi, chiar furioşi, începură câteva salve de lovituri de picioare să-l răzbească pe orator( sau, în fine, încearcă să înlocuieşti "lovească" ăla, căci nu sună bine din pricina cuvântului "lovituri" pus pe acolo,; la fel şi "orator" - "învins", nu mi se pare că sună prea corect cu "învins" acolo, mai degrabă ciudat şi forţat).
numai simţea nimic - să o luăm altfel; "doar simţea nimic". Sună bine? I don't think so! --> nu mai simţea nimic.
Tuşea în continuare sânge - Ai putea spune şi "Scuipa în continuare sânge". Dar merge şi aşa : )
observă şi: -- observă şi spuse:
Fraţilor l-a rupt -- Fraţilor, l-a rupt [...]
În cele din urmă nerăbdători colectivul îl bruscă -- În cele din urmă, nerăbdător, colectivul îl bruscă ( ai făcut acordul incorect, colectivul nu poate să fie "nerăbdători" ci "nerăbdădor", oamenii sunt nerăbdători în schimb. )
înttrebă -- întrebă
de unde anume venea i se părea -- de unde anume venea, i se părea
să n-audă să ignore -- să n-audă, să ignore
Veşnicele probleme cu virgulele, problemica cu "numai" şi... well, ceva scăpări de exprimare and that's all.

Sunt extenuată din mai multe puncte de vedere, aşa că nu o să spun prea multe despre lucrarea ta. În primul rând, am nevoie de un anumit grad de concentrare pentru a diseca - din punct de vedere "filozofic", lucrarea ta. M-am bazat mai mult pe aspectul concret, enumerând greşelile pe care deja le-ai văzut. În orice caz, a fost o lucrare destul de interesantă, prin idee, şi totodată foarte confuză. Din pricina oboselii şi neatenţiei, nu am reuşit să îmi formez o imagine foarte clară asupra evenimentelor şi am vaga impresie că este oricum o lucrare foarte abstractă din care fiecare cititior trebuie, sau ar trebui să îşi formeze o anumită imagine şi aşa mai departe. Eu una nu am reuşit, încă, să îmi formez un cadru perfect şi nu aş putea spune - în mod concret, desigur, ce naiba era problema cu acea hârtiuţă. Mi-a plăcut într-o oarecare one shotul şi ideea a avut foarte mult potenţial, însă nu este chiar perfect prelucrată.


Aş putea spune că nu este textul meu preferat, din ceea ce ai postat până acum, însă este drăguţ.

Baftă în continuare : )

#20
Love you all for posting your opinions ! :X

Lepădatu\' Cristian

Un început începe, ca orice început, cu un început, iar acesta nu face excepţie. Iaşiul la început de secol şi la sfârşit de deceniu pare neglijat, mai mult ca
niciodată, de lipsa de interes a ieşenilor faţă de schimările constante ale
acestuia. Rele
sau bune, nimeni n-are dreptul să judece, de altfel nimănui nu i-ar păsa...
Ieşeanul, Lepădatul Cristian, dă viaţă, sau mai
bine spus întruchipează dezinteresul pentru propriul oraş. De altfel la
unsprezece ani, acest interes, nu depăşeşte graniţele unei lumi de plastic şi
plastilină, specifică vârstei, dar zdravăn de atent asupra tuturor schimbărilor
din perimetrul acestei lumi.
Un băiat bun, acest Cristian, parcă rupt din aripi
de pegasus, cu părul şaten şi scurt, ochii de-un verde de smarald amestecat cu
o picătură de-un albastru ceresc, obrajii, cu câte trei pistrui pe fiecare
pomet, cu, un nas romanic gura modestă cu buzele uşor pronunţate, bărbia
scurtă, de-un fizic subţirel, dar bine zvântat, dacă s-ar fi încălţat cu pragul
ar fi putut să dea cu capul de al cincilea raft al bibliotecii din sufragerie.
Cristian, prin iunie, chiar la începutul
trândăvelii de vacanţă, îşi plimba gândurile prin minte precum floricelele din aparatul de făcut
popcorn. Nu a înţeles de ce trebuie să creadă în lucruri nemateriale şi
invizibile omului. S-a gândit că dacă acestea ar căpăta o nuanţă de existenţă
materială, de vizibilitate, atunci ar putea coace şi această credinţă.
În sinea lui s-a-ntrebat, cum să impresionezi sau
să enervezi pe Dânsul astfel încât să-i dea atenţie şi să facă bine să se
arate.
-Sincer, nu pot! nu pot să fiu un bine absolut
pentru a putea cunoaÅŸte binele absolut. Deja cele trei locuri, fiul, duhul
magic şi Maria, sunt de mult luate. Poate dacă îl enervez destul, dar nici aşa
nu ar merge.
Nemişcat şi concentrat, Cristi, vreao revanşă
logicii sale gândindu-se la o variantă de compromis. S-a gândit şi s-a tot
gândit până când tresări şi...
-Ştiu! fac foarte bine, ce e rău, să-i fac pe plac
celui rău. Ăla rău fiind în gradul întâi de rudenie cu Dânsul; sigur îmi va
aranja o audienţă cu fratele său.
A făcut Cristi ce-a făcut. A rupt manetele de
macaz de la gări, a scuipat trecătorii de pe acoperişul Hotelului Unirea, a
negat prezenţa Dânsului în faţa părinţilor, a folosit la maximum uneltele celui
rău, a masat ochii celui rău cu limba, adică a supt banii prin linguşeli
hoţeşti, l-a-njurat pe popa mitropolitul ca apoi să ceară iertare şi mai apoi
spovedanie, cum că a insultat un popă zdrelit la cap, ca în final să-i mărturisească
popei că a lovit în boaşe un preot...
-Ce groaznic, fiul meu, când l-ai lovit?
Cristi îşi încordă muşchii piciorului şi-i
tamponează un şpiţ în ouăle popei răspunzându-i: Acum!
Din păcate pentru Cristi, dar mai ales din păcate
pentru cel rău, planul nu i-a reuşit. Cel rău n-a venit.
Dezamăgit, Lepădatul Cristian, se sinucide pentru
a afla ce-i după moarte. Dar uită. Îşi aminteşte preţ de o secundă, în ultimile
clipe ale vieţii, în ultimul răsuflu
de ştreang, îşi aduce aminte că naratorul nu ştie să citească limbajul morţilor
ÅŸi nici viitorul. Sau poate ÅŸtie ÅŸi nu spune, dar poate ÅŸtie.
C-o ultimă sclipire de viaţă, Cristi, se...
-Dar n-are cum! doar nu-i Dumnezeu! ...sau
poate...totuÅŸi...?!?

________________________________________________________________________________

Enjoy
I've been wrong, I've been down
Into the bottom of every bottle
These five words in my head
Scream *are we having fun yet?*




Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)