Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

One-shots...

#1
Pai... m-am gandit sa postez si eu ceva din moment ce am tot stat pe aici. Astept pareri si critici cat mai dure, dar argumentate, nu un "nu-mi place" si atat.
Si cam atat cu vorbaria...


N-am stiut niciodata cat de tare poate sa doara, pentru ca m-ai pazit mereu de astfel de suferinte. Dar cand lumina ta calda si vie s-a pierdut in intunericul temerilor mele, am resimtit toata durerea pe care o tinusei departe de sufletul meu.
Totul era pur si simplu prea negru in jurul meu pentru ca lumina ta binefacatoare sa se strecoare pana la mine si nu o mai puteam vedea. Cat timp ai fost acolo, intunericul se pierdea in stralucirea ta, dar apoi ai disparul, scanteia ta pierzandu-se in departare, iar eu am fost nevoita sa suport tot ce tu nu ai vrut. Si durea ca naiba, iar tu stiusei asta.
Imi amintesc ziua aceea. Cum as putea uita? Sentimentul de gol, de lipsa, felul in care am vazut pamantul ruinandu-mi-se sub picioare, toate acestea ramasesera intiparite in memoria mea, ca gaura unui cui de care fusese agatat un tablou. Dar cuiul cazuse, impreuna cu lumea mea inchegata toata intr-un tablou de vise. Si totul s-a naruit ca si cand n-ar fi fost. Ar fi trebuit sa stiu de la inceput si sa nu-mi cladesc un castel de vise, dorinte, amintiri si realitati pe firul subtire al prezentei tale. Ar fi trebuit sa ma gandesc ca intr-o zi vei pleca si ma vei lasa in urma, ca nu eram suficient de buna pentru un inger ca tine. Dar toate acele promisiuni desarte pe care le-ai zis de parca le-ai fi crezut m-au pacalit si au facut din mine un obiect la picioarele tale.
Si Doamne, cat de bine si de corect se simteau acele clipe in care mainile tale ma inconjurau, pazindu-ma de lumea de-afara, in care vocea ta calda imi alina gandurile.
Mi-ai zis de-atatea ori ca nu ma vei lasa singura. Nu ar fi trebuit sa te cred. Dar am facut-o, pentru ca eram orbita de stralucirea ta, pentru ca lumina ta era tot ce aveam. Si, pentru o vreme, ai parut sa simti la fel. Dar apoi, te-ai departat de mine, si eu niciodata nu am ajuns sa stiu de ce.
Apoi a venit ziua aceea, nenorocita zi in care toare visele mele s-au surpat sub mine, iar firul subtire de sub castelul meu s-a miscat, iar el s-a daramat gramada, distrugandu-mi visele si aspiratiile. Tu ai fost tot ce aveam. Si nu ai respectat asta. Nu ti-a pasat. Nu iti pasa nici acum, si inca esti tot ce am.

***

Nu m-am gandit niciodata la consecintele plecarii mele. Si nu mi-am imaginat niciodata ca indepartaea de tine va durea atat de rau. Dar era ceva ce alesesem, ceva ce gandisem indelung. Si nu putam sa-mi calc pe principii. Adevarul era ca nu voiam. Eram speriat de lucruri noi, iar veselia ta fascinanata era prea iesita din comun. Si, cu toate ca am incercat cu tot ce am avut eu mai bun sa nu ma intragostesc de tine, pur si simplu nu am putut. Iar sentimentul se simtea atat de pur, de parca ar fi trebuit sa fie acolo dintotdeauna. Si am stimti umplandu-se un gol pe care nici macar nu-l sesizasem inainte.
Apoi am pierdut caldura ta blanda si pazitoare dintr-o prostie. Nu am crezut ca imi pasa asa de mult de tine. Nu mi-am dorit sa-mi pese asa de mult. Dar am realizat ca nu puteam trai fara caldura decat atunci cand ea era prea departe ca sa o pot lua inapoi.
N-am vrut sa privesc in spate. Daca as fi facut-o, hotararea mea s-ar fi zdruncinat si tot ce am cladit in capul meu, principii formulate in ani lungi si grei de suferinta ar fi pierit intr-un nimic absolut si ar fi fost date uitarii. Nu am crezut ca meriti. Mintea mea nu te-a considerat capabila sa sustii greutatea dragostei mele pe umerii tai micuti si fragili.
Asa ca am plecat, calcandu-mi pe inima si pe mandrie, calcand pe lumea mea care acum erai tu. Dar nu am vrut sa ma uit in spate. Nu am vrut sa-mi amintesc pentru ca, daca as fi facut-o, as fi dat totul dracului si as fi fugit la tine sa te imbratisez si sa-ti zic sa nu pleci niciodata, asa cum faceai tu de multe ori atunci cand nu ne vedeam pentru o perioada mai lunga. Dar eu nu as fi putut suporta sa fiu mintit, iar cand am realizat cate sute de promisiuni am incalcat plecand, erai deja prea departe ca sa te mai pot gasi Dar inca mai simt urmele caldurii tale in inima mea, inca mai vad sclipirea blanda a ochilor tai in momentele de reverie, inca mai pot simtit atingerea usoara a degetelor tale pe pielea mea. Si totusi, toate acestea trebuiau sa moara pentru mine. Dar nu le puteam lasa sa se duca. Erau tot ce aveam. Tu erai tot ce aveam. Si eu te aruncasem pur si simplu.
Dar am stiut ca gandisem aceasta decizie si ca o facusem. Iar eu crezusem atunci ca e cea corecta. Asa ca am plecat pur si simplu din viata ta, ca o efemerida zburand prin viata.
Abia apoi am realizat ca facusem aceasta decizie cu capul, nu cu inima.

***

Mdea... ce iese cand astepti sa sune, sa sune, sa sune si nu mai suna odata (ma refer la telefon).
[center]No winter lasts forever; no spring skips its turn.
I love spring anywhere, but if I could choose I would always greet it in a garden.[/center]

[center][Imagine: 21czipi.jpg][/center]

#2
Deci, uite ce-am gasit:
disparul-disparut
indepartaea -indepartarea
stimti -simtit
Dar eu nu as fi putut suporta sa fiu mintit, iar cand am realizat cate sute de promisiuni am incalcat plecand, erai deja prea departe ca sa te mai pot gasi(Punct) Dar...
Alte greseli nu am vazut. Imi place felul in care ai descris sentimentele lor. Nu ai avut decat cateva greseli de tastare, in rest eu n-am observat nimic. Povestea, ca sa zic asa, e frumoasa, cam trista, dar frumoasa...
Nu prea mai am ce altceva sa adaug. Tine-o tot asa! Kisses:*:x:*

#3
:xkItTy:x Multumesc de comentariu. Ma bucur ca iti place.
Acum am sa postez un alt one-shot scris de mine. Daca va plac, spuneti-mi. Daca nu va plac, spuneti-mi de semenea. Daca vreti sa mai postez, comentati. Macar un comentariu pt inca un one-shot.

L-am dat la o parte, fara sa ma gandesc daca l-am ranit sau nu. Decisesem de mult ca nu merita nimic. Dar nu ma puteam convinge sa-l urasc, asa cum as fi vrut. Fiindca, desi ma ranise, surd la strigatele mele de durere, orb la semnele mele de ajutor, vedeam in ochii lui dragostea de fiecare data cand il priveam. Si era atat de dulce imaginea arzatoare a ochilor lui caprui ce se strecurau ca niste serpi in sufletul meu, trecand de toate zidurile pe care le construisem cu greu in multi ani de durere, spargandu-le pe toate.
Si de cate ori voisem sa ma simt imbratisat de acele brate ce imi dadeau un sentiment searbad de siguranta, ce mi se cuibarise in suflet, fara sa-i fi dat eu voie. De atatea ori dorisem sa fiu inconjurat de caldura eterna a respiratiei lui pe pielea mea, inviind-o, dandu-i tot ce avea el.
Si tot de atatea ori ramaneam dezamagit caci, desi sperasem mereu, niciodata nu avusesem curajul sa-i zic si lui toate acestea. Si stiam ca undeva, acolo, adanc in inima lui, ma iubeste deasemenea, dar nu avea nevoie sa zica asta, nu se considera potrivit pentru mine. Pentru ca in fiecare privire plina de dragoste pe care mi-o arunca se putea clar citi egoista afirmatie ce tipa muta : « Nu te merit ! », cu vocea-i plina de lapte si miere, la fel de falsa ca ura pe care incercam inutil sa mi-o sadesc in suflet.
Si, Doamne, cat de putina dreptate putea sa aiba ! O simteam in mintea mea, in inima mea, in fiecare respiratie ce scapa custii buzelor mele, in fiecare tresaltare a pielii mele, in fiecare sclipire trista a ochilor mei in sticla rece a oglinzii. Caci toate voiau sa ma lase pe mine in urma, sa ma uit si sa devin al lui. Fiecare bataie grabita de inima imi zicea asta, pierzandu-si usor, usor viata, daruindu-se lui si parasindu-ma pe mine abisului ce ma absorbea cu fiecare clipa se ma invesmanta in praful lucios al amintirilor. Si asa aveam sa dispar eu, ca o soapta pierduta in vant, ca o scoica uitata in mare, ca un fir de nisip pe o plaja intinsa.
Am iesit pe usa ca o furtuna, cu lacrimile arzandu-mi obrajii si cu sufletul inghetandu-mi cu fiecare moment ce isi lasa amprenta pe mintea mea obosita. Ne certasem. Tipasem. Ne zisesem lucruri urate. I-am zis ca-l iubesc… de ce am facut asta, nu imi pot da seama, dar stiu ca mi-a zis ca sunt nebun, ca sunt anormal, ca nu mai vrea sa ma vada niciodata. Si, pentru ca il iubeam, aveam sa-i indeplinesc dorinta. Nu il voi mai lasa sa ma vada niciodata, dar voi fi mereu acolo pentru el, o figura fantomatica in umbra palida a unui ungher intunecat. Ii voi oferi mereu un umar pe care sa planga, voi fi mereu acolo ca el sa-si poata varsa amarul, ii voi oferi mereu sfatul meu calduros. Si el va trai toata viata cu iluzoria intrebare : « Si oare cine este ? », iar cand va afla, ii voi rade in fata si ma voi simti razbunat.
Dar, desi voiam cu tot sufletul sa-l urasc, nu avea sa o pot face. Pentru ca dragostea mea pentru el era atat de adanc inradacinata in fiinta mea, in adancul mintii si al sufletului meu, incat fara ea m-as fi simtit gol si nicio ura, oricat de puternica, nu ar fi putut sa ii tina locul. Pentru ca, contrar a tot ceea ce credeau oamenii, nu vei putea niciodata sa ii zici « nu » unei persoane pe care ai iubit-o atat de mult cum l-am iubit eu pe el si cum inca il mai iubesc.






Vantul dulce al serii de vara purta mirosul lui pana la mine, ca un vis de mult pierdut a ceva ce nu am avut niciodata. Am urmat mirosul, cu un puternic sentiment in inima. Avea nevoie de mine, trebuia sa fiu acolo, sa ii ofer umarul meu si sfatul meu, sa il ajut si sa il iubesc fara ca el sa stie cine sunt. Asa ca mi-am pus o masca neagra, are nu vea sa-mi tradeze trasaturile si am pasit agale catre locul din care venea parfumul divin al corpului la care visasem de atatea ori.
Si el era acolo, langa un pom, plangand cele mai pure lacrimi pe care le vazusem vreodata. Cristale ii cadeau din ochii plini de durere, umplandu-mi sufletul de mila, desi stiam ca nu merita. Si totusi nu ma puteam opri din a-l iubi cu toata fiinta mea. Era imaginea mea pentru perfectiune, cu par negru ca noaptea si ochi verzi precum cel mai pretios smarald. Si acum picaturi divine alergau pe obrajii lui palizi dar totusi imbujorati, arzand cu esenta lor de foc pielea fina a zeului ce le plangea.
M-am apropiat de el si i-am mangaiat parul moale. Si-a ridicat ochii spre mine si, ca si cand ar fi simtit cine se scunde sub masca, m-a tras inspre el si mi-a zis :
-Straine, tu ce ai face daca ai pierde cea mai importanta persoana din viata ta ?
-M-as gandi din nou daca e cea mai importanta persoana din viata mea, dat fiind ca mi-am permis mie insumi sa o pierd.
-Este, iar eu am realizat asta abia dupa ce am pierdut-o.
-As cauta-o.
-Am cautat peste tot, in fiecare loc in care ar putea fi!
-As cauta chiar in fata mea.
-Dar singurul lucru din fata mea esti tu, zise baiatul, ignorand sensul cuvintelor mele.
-Tot in fata mea as cauta.
-Cine esti? ma intreba si imi dadu masca jos, descoperindu-mi chipul. Sari si ma saruta asa cum un nebun din dragoste si-ar saruta obiectul nebuniei. Si imediat ce am patruns mai adanc sensul gandurilor mele, am realizat cat de mult imi doream sa fie adevarate. Si cu ultima farama de luciditate, am intrebat :
-Ma iubesti ?
Vocea mea tremura ca nebuna, nu ma puteam opri din a fi fericit. Ma sarutase de buna voie. Ii lipsisem. Ma voia alaturi.
-Da, mi-a raspuns simplu si nu era o exclamare. Era o afirmatie, ca si cand acesta ar fi fost un adevar incontestabil si perfect evident, ca si cand acest lucru nu s-ar fi putut schimba nici daca eu as fi vrut asta. Dar eu nu voiam si nu aveam sa mi-o doresc niciodata. Fiindca era ceea ce noi doi eram.
-Si eu te iubesc ! cuvintele mi-au parasit gura inainte sa le pot opri. Si au ramas plutind acolo, blande, pline de iubirea ce ne-a dat amandurora viata, inganate de vantul plin de mirosul caisilor si invelite in caldura primaverii.


Mda... cliseic, ce pot sa zic. Nu e cel mai reusit...
[center]No winter lasts forever; no spring skips its turn.
I love spring anywhere, but if I could choose I would always greet it in a garden.[/center]

[center][Imagine: 21czipi.jpg][/center]

#4
Mda... am mai scris ceva si ma gandeam sa va arat:

Mi-as fi dorit sa pot fi floare, sa trec prin viata vesela si frumoasa si sa ma ofilesc repede, ca apoi sa dorm adanc ascunsa de ochii rai ai lumii si sa ma trezesc cand voi fi din nou tanara si frumoasa.
Totusi… m-am gandit de-atatea ori cum ar fi sa fiu fluture, sa pot sa zbor inalturile, sa pot sa miros florile fara ca ele sa se teama de mine. Sa fiu libera si fericita, plina de viata si de culoare. Sa ma sting in fiecare seara si sa renasc a doua zi dimineata ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat.
Apoi m-am gandit cum ar fi sa fiu peste. Sa pot sa traiesc in apa, mult slavita mea apa. Sa pot sa o am peste tot in jurul meu. Sa fiu ca ea. As fi vrut sa fiu un peste-cown sau poate o pisica de mare? Nu as putea sa zic. Tot ce stiam era ca nu mai vreau sa fiu eu.
Si cum ar fi fost daca as fi fost iepure? Un animalut mic, dragut si pufos, care fuge de colo, colo si se plimba prin iarba verde.
Dar poate as fi putut sa fiu leu… Oare cum ar fi fost sa fiu o felina gigantica, mirifica. Sa ma misc la fel de fluid ca apa, sa pot strabate noaptea perfect cu ochii mei verzi ca iarba.
Sau poate o lupoaica? O lupoaica solitara, plimbandu-se netematoare in linistea sinistra a noptii, zambind lunii, parca chemand-o? Sa urlu reginei nocturne, sa pot sa fug, sa ma distez, sa fiu libera.
Si oare cum ar fi fost sa fiu pasare? Sa zbor in ceruri, sa plonjez, sa ma invartesc si sa ma simt stapana peste tot. Sa fiu doar eu si albastrul cerului, doar noi doi, vechi amici, alergand nebuni impreuna in fata celor nepasatori la fericirea noastra.
Apoi m-a strafulgerat un gand. Cum ar fi oare sa fiu delfin? Sa fiu privita cu admiratie, sa pot sa inot oceanele de la un capat la altul, sa fiu a lor si ele sa fie ale mele. Sa pot sa sfidez tot ce era afara, toate creaturile alea cu doua picioare care stau linistite pe uscat si se holbeaza stramb la mine.
As fi putut fi un cires, sa privesc oamenii de sus, sa-i scald in petalele mele de o frumusete uluitoare si sa-mi imprastii parfumul peste lumi si lumi nestiutoare la inteligenta mea. Sa cunosc, dar pe mine sa nu ma stie nimeni, sa vad, dar pe mine sa nu ma priveasca nimeni, sa ofer umbra, dar pe mine sa nu ma umbreasca nimeni.
As fi putut asa simplu sa fiu apa, sa trec nepasatoare prin lume, strabatand-o de la un cap la altul, cunoscand-o, oferind bucurie, fiind tot ce am crezut eu mai sfant.
Apoi mi-am amintit ca tu mi-ai zis ca florile trec atat de repede incat nu are niciun rost sa le privesti, in final ele se vor ofili si tu vei vedea o vietate cum moare si nu ai fi suportat asta.
Mi-ai zis ca fluturii sunt uneori atat de falsi, par machiati, nu par ei invartindu-se peste tot, negasindu-si locul.
Mi-ai zis ca nu-ti plac pestii, sunt lipiciosi si plictisitori, nu au nimic interesant, sunt doar ei.
Mi-ai zis ca iepurii, bietii de ei, duc o viata grea si daca ai putea, i-ai adaposti pe toti, dar nu vrei sa-i vezi, pentru ca stii ca ei ar putea muri maine.
Mi-ai zis ca leii sunt rai si nemilosi, ca nu le pasa de minic si ca tu ii urasti.
Mi-ai zis ca lupii sunt slabi si nu pot avea grija de ei singuri, ca sunt prosti si insipizi si ca nu valoreaza nimic pentru tine.
Mi-ai zis ca pasarile sunt atat de enervante! Nu poti decat sa le vezi, nu le vei putea niciodata atinge cu adevarat.
Mi-ai zis ca delfinii sunt niste animale care se cred prea destepte, increzute si inganfate. Mi-ai zis ca nu-i suporti.
Mi-ai zis ca nu-ti plac cirestii. Au atat de multe petale si te privesc de atat de sus. Iar mirosul lor este atat de dulce incat e gretos.
Mi-ai zis ca apa e atat de murdara de prezenta infama a oamenilor carora nu le pasa de ea incat toata dragostea ta pentru ea s-a stins.
Nu ti-ar placea nimic din ce as fi. M-ai uri sau m-ai uita. Iar tu, tu valorai mai mult pentru mine decat ambitiile mele stupide. Asa ca am fost doar eu, enervanta, lasa, slaba, fada, insipida, trecatoare, dar macar…
…macar am fost a ta.
[center]No winter lasts forever; no spring skips its turn.
I love spring anywhere, but if I could choose I would always greet it in a garden.[/center]

[center][Imagine: 21czipi.jpg][/center]

#5
Cum ti-am promis, am trecut pe aici. Trebuia sa fie ceva surprinzator, dar nu cred ca e. :))
Am citit si am fost placut surprinsa. Nu stiu daca va conta sau nu comentariul meu dar imi va face placere sa-mi spun parerea.

1. Mia placut cum te-ai exprimat si cat de liber si usor au fost transmise sentimentele. M-am pierdut de cateva ori, in sens ca nu mai stiam care cum e, scopul fiecaruia. A fost usor de imaginat totul, poate ca personajele aici au fost ca doua mici picaturi de lacrimi ce-si spuneai povestea dar si asa au fost puternic evidentiate.
Mi-a placut ca ai scris din ambele perspective, desi... recunosc, la partea a doua nu mi-am dat seama de la inceput ca era din perspectiva lui. Oricum, a existat si o linie subtire care plutea pe acolo transmitand banalitate, dar se poate trece cu vederea.

2. Ador ca e shonen-ai, altceva nu mai conteaza :)). Acesta mi-a placut mult, desi mi-as fi dorit sa mai fi descris un pic cearta, din ce motiv a fost, cum s-a intamplat. Mi-a placut sfarsitul, cat si dialogul, atat de profund, atat de filozofic dar si cu o tenta de dezinvolt, a fost excelent. La acesta nu am prea multe de spus. Felicitari!

3. Hmm, acesta a fost destul de lipsit de substanta. E aproape ca un joc de cuvinte, aproape ca ceva ce-ti cade in mana si esti obligat sa-l observi. Toate acele " mi-ai zis" parca te lovesc in fata, sau te zgarie, deloc placute. Nu ii gasesc de asemenea rostul. Oke, un one shot, dar care e actiunea, unde este acea tenta care te face sa-ti doresti mai mult? aici nu a existat, deci ultimul nu e prea reusit.

Oke, cam asta am de zis. Am observat ca tu te centrezi mai mult asupra gandirii si a sentimentelor, dar nu strica si putina descriere a personajelor, a locurilor cat si existenta unei actiunii. Adica sa citesc despre sentimente e ca o lectie de istorie care ma plictisesteee dea dreptul. Incearca sa dai dinamism povestioarelor tale, o actiune care sa se invarta in jurul personajului. In rest e oke, scri foarte bine, felicitari. Ai un stil al tau care te reprezinta, nu iti mai trebuie nimic.

Gambatte si astept sa mai citesc ceva scris de tine.
[Imagine: 97943774.png]
~Thanks Rx~!~

Fa exact lucrul de care ti-e frica!


#6
Bloody Saya, iti multumesc pentru parere si ma bucur ca ti-a placut. Sper sa citesti in continuare si sa iti placa in continuare ceea ce vezi.


Trecusem prin toate ca o raza de soare. Vesela, senina, nestiutoare la raul ce ma inconjura, nepasatoare la cei ce treceau pe langa mine. Erau, ca si mine, doar alti calatori prin viata. Diferenta era ca ochii lor cenusii si plini de durere, fruntile lor ridate si pline de griji, obrajii lor palizi si morti, toate erau plecate in fata sortii care, necrutatoare, nu-i invatase sa infrunte realitatea, cum ma invatase pe mine.
Fusesem si eu ca ei, o trecatoare cu ochii morti si capul plecat. Dar undeva, pe lungul drum al vietii mele, am intalnit un om care m-a invatat sa traiesc cu adevarat. M-a invatat sa fiu copil chiar daca trupul imi imbatraneste, sa fiu femeie chiar daca barbatii nu ma doresc, sa fiu mandra chiar daca ceilalti trec nepasatori la inteligenta mea, sa fiu frumoasa, chiar daca doar pentru mine.
Si am facut toate aceastea, pentru ca mi-a promis ca, indiferent de locul in care aveam sa fiu, de momentul de cumpana in care aveam sa ma aflu, de ziua ploioasa ce avea sa toarne cerul pe pamant, el va fi acolo pentru mine sa se joace cu copilul din mine, sa doreasca femeia care sunt, sa admire inteligenta mea si sa-mi priveasca frumusetea.
Si asa facuse. Imi oferise un umar pe care sa plang, un sprijin la raspantia vietii mele si un mod de a trai. Avea grija de mine, iar cand era sigur ca pot sa continui sa merg singura, pleca, ca si cand nu ar fi fost acolo niciodata.
Odata cu trecerea timpului, nevoia de un priten era mai mare, iar singuratatea ma apasa din ce in ce mai greu, nelasandu-ma sa-mi tin umerii ridicati si fruntea sus. Dar am luptat si am razbit printr-un tunel de griji si dureri, iar fruntea tot sus mi-a ramas, ochii tot viu mi-au sclipit si, cu fiecare raza de soare ce-mi incalzea inima, eu tot mai tanara ma faceam.
Apoi, intr-o zi, el nu a mai venit cand am avut nevoie de el. Nu a mai aparut din umbra trainica a unui stejar sau a unui brad si nu mi-a mai sters lacrimile de pe obraji. Nu a mai avut grija de mine si nu m-a mai strans la pieptul lui ca pe un lucru sfant.
Intai am crezut ca uitase de mine, ca nu ma mai voia. Apoi m-am gandit ca a patit ceva si toate grijile au pierit din mintea mea, neramanand decat el.
Apoi am stiut. Am stiu ca el fusese mereu acolo, desi eu nu-l vazusem. Pandise mereu din umbra, imi veghease somnul si imi ocrotise visele, pazindu-ma de cosmarurile ce s-ar fi abatut peste mine ca o negura. Chiar daca trupul lui nu ma imbratisa, chiar daca mainile lui nu imi mangaiau parul, chiar daca ochii lui nu se pierdeau in ai mei, sufletul lui ma pazise mereu. El fusese in inima mea de la inceput, desi eu nu vazusem asta.
Acum, dupa ce i-am simtit lipsa, mi-am amintit totul. Mi-am amintit toate privirile calde si pline de ceva ce nu putusem numi atunci. Mi-am amintit toate cuvintele blande soptite cand credea ca eu dorm. Mi-am amintit fiecare atingere protectiva si intr-un fel… posesiva, umpluta de ceva ce nu puteam intelege. Dar acum ii puteam da un nume acelui ceva. Il puteam numi dragoste, grija, blandete, iubire, tot ce dorisem vreodata, dar nu stiusem ca vreau. Si acum, cand el lipsea, realizam in sfarsit cat de mare nevoie aveam de el.
Asa ca l-am chemat…
Si el a aparut din umbra lunga a unui brad si mi-a zambit larg, cu ochii sclipindu-i a ceva nou, un fel de fericire atat de adanca incat nici eu nu o puteam patrunde. Dar nu a contat. I-am fugit in brate si a fost ca nimic altceva. A fost ca o scanteie ce s-a aprins mai puternic ca niciodata, a fost ca un soare ce a rasarit doar pentru noi, a fost ca o stea ce ne cazuse in priviri si incepuse sa sclipeasca nebuna de dragoste.
- Acum stiu, i-am zis, iar privirea lui intrebatoare s-a atintit asupra mea.
- Ce stii? m-a intrebat, si vocea-i era lumina. Era scanteia ce imi calauzise dumul si imi luminase calea, era luna ce ma pazise noptile si soarele ce-mi colorase zilele.
- Ca te iubesc! i-am raspuns cu vocea plina de zambet si cu ochii plini de viata.
- Si eu te iubesc! mi-a zis. Nu o zisese pentru ca era adevarat sau pentru ca dorise sa rosteasca aceste cuvinte. O zisese pentru ca se simtea natural.
Aceea a fost una dintre cele mai frumoase zile din viata mea. Am stat amandoi si am privit apusul si ne-am scaldat in cuvinte de iubire si in saruturi care ziceau mai mult decat o mie de cuvinte. Si fiecare clipa-mi fusese raiul, fiecare cuvant fusese un inger ce coborase de acolo de sus pentru a ne arata noua cat e de frumos sa iubesti.
Din ziua aceea niciunul din noi nu a mai plecat singur. Am stat mereu impreuna, am alergat toate campiile de la un cap la altul si am strigat cerurilor ca sunt ale noastre. Am zburat pe aripile viselor pe care le visam cu ochii deschisi si am traversat imparatii mai frumoase decat gandul ar fi putut gandi. Am trait veseli, prin lume trecatori si, ca niste raze de soare, am ramas cu fruntile sus si am invins impreuna orice rau ni s-ar fi pus in cale. Am vazut partea frumoasa a unei vieti pe care, daca am fi petrecut-o singuri, nu ar fi avut niciun farmec. Am creat un univers doar al nostru, plin cu toata iubirea din lume, golit de ura si de dezastru si am pasit prin viata cu lacrimi de fericire in ochi si cu zambet in voce. Am fost impreuna si asta a contat cel mai mult. Iar din ziua aceea, nimic nu ne-a mai putut desparti.
"I just close my eyes because I might see your face. I just close my mouth because I might hear your voice. I just close my ears because I might hear of you, but I could not close my heart because I love you."
“Love is like the wind… you can’t see it, but you can feel it.”
"Love is always patient and kind. It is never jealous. Love is never boastful or conceited. It is never rude or selfish. It does not take offense and is not resentful."

Traduceri:
Inchid ochii pentru ca as putea sa-ti vad fata. Inchid gura pentru ca as putea sa-ti aud vocea. Inchid urechile pntru ca as putea auzi de tine, dar nu-mi pot inchide inima pentru ca te iubesc.
Dragostea e ca vantul… nu o poti vedea, dar o poti simti.
Dragostea e mereu rabdatoare si atenta. Nu e niciodata geloasa. Nu e niciodata laudaroasa sau increzuta. Nu e niciodata rea sau egoista. Nu se supara si nu poarta pica.
[center]No winter lasts forever; no spring skips its turn.
I love spring anywhere, but if I could choose I would always greet it in a garden.[/center]

[center][Imagine: 21czipi.jpg][/center]

#7
Oke, tin sa te laud pentru romantismul acestui one shot, a fost incantator. Nu a avut nevoie de nimic altceva, cuvintele ce uneori avea rima pur si simplu m-au incantat.
Mi-a placut mult gandirea personajului si puterea ei, modul in care lasa vorbele sa o inunde, a fost magic. M-a facut sa ador viziunea ei asupra tot ce o inconjura, placerea pe care o emana de a traii.
Chiar nu stiu ce mai pot sa spun, nu am nimic de criticat, nimic care as putea sa-ti spun pentru a te perfectiona. Fiind un one shot nu prea ai multe de spus, ca si primul capitol la un fic, mereu e perfect ~ la cei care au un anumit stagiu de perfectionare ~ . A fost un singur lucru care nu mi-a placut, uite:

~ Am zburat pe aripile viselor pe care le visam cu ochii deschisi si am traversat imparatii mai frumoase decat gandul ar fi putut gandi. ~

Nu a sunat deloc placut, chiar daca ai incercat sa redai un sentiment profund, pur si simplu nu merge. Iar ultimele versuri, parca nu-si au rostul, nu au nimic care sa intensifice creativitatea povestii, ba chiar l-au tras in jos.
Am gasit si mici greseli, iata-le:

aceastea - acestea
priten - prieten
dumul - drumul

Cam acestea sunt, nu's grave dar e bine sa fie mentionate. Oricum, ador modul tau de a scrie, felul cum imbini cuvintele e fascinant, felicitari. Esti o scriitoare nemaipomenita.
Succes in continuare!
[Imagine: 97943774.png]
~Thanks Rx~!~

Fa exact lucrul de care ti-e frica!





Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)