More than money [yaoi]

[Kido]

>:) Muhahaha ^^ deci... sa incepem ^^

banii creeaza acea iubirea patetica pe care el o considera atat de importanta.

este " iubire "... dupa cum spuneam, am gasit greseli ^^ si mai am ^^

facandu-i semn unul alt angajat sa parcheze masina.

:-w " unui " [-( :-w
Am mai vazut cateva virgule, dar nu le mai gasesc T_______T... ahh, si ce mult imi doream sa`ti dau toate greselile T__T... acum sa revenim ^_^... bun... restul capitolului imi place ^^ descrierea imi place ^^ :X:X... dialogul nu este sec ^_^, dar :-w ai grija la greseli ^_^ si virgule ^_^ so... astept urmatorul capitol ^^... Ganbatte Kudasai!

[myuu]

Well am citit capitolul si in momentul in care s-a terminat nu mai aveam cuvinte...pur si simplu m-a hipnotizata si nici acum nu mai stiu ce sa spun. Um...nu-mi amintesc sa mi se fi intamplat asta, deci cred ca e pentru prima data. Scuze ca am inceput asa sa comentez, insa capitolul asta m-a lasat fara cuvinte...si totusi astea de unde au aparut? :))
Revin la fic...pe langa faptul ca ai facut un capitol superb, ati reusit sa gasiti niste poze foarte dragute, mai ales a lui James si a lui Yuki. Dar totusi cine este acest Yuki? Din cate observ se pare ca este fostul iubitul al lui Ryan, dar cum s-au despartit si de ce? Cred k voi muri de curiozitate pana voi citi urmatorul capitol.
James m-a lasat :-O cand am citit ca se saruta cu tipul ala in toaleta, dar in fine, sper sa nu intervina el intre james si Ryan k il omor. Vreau sa se casatoreasca cei doi pentru ca mi se pare ca Ryan chiar il iubeste desi, nu arata intotdeauna asta...totusi mi-e de ajuns sa vad cat e de gelos si sa-mi dau seama ca il iubeste foarte mult pe James.
Gambate cu urmatoarele capitole fetelor si sa nu indrazniti sa renuntati la fic...Mitsu mai ales tu pt k am vazut k ai avut de gand..sper sa nu se repete k ma alatur si eu la operatiunea "te bat pana devi yaoi" p.s. sper ca sti ca glumesc...so, ja ne :*:-h

[nolazy]

Un capitol extrem de frumos. Faceti o treaba foarte buna amandoua :)
Ce pot spune? Actiunea este incantatoare, si ideea fic-ului imi place foarte mult.
Faza cu "Nu vrei sa-mi dai si un biberon?" a fost prea tare :))). Si pana la urma avea dreptate..totusi, cum sa-i dea lapte?=))
Iar poza cu ospatarul este mult prea =P~. Doamneee..e atat de superbb =P~
Descrierea a fost perfecta.Am mai spus-o si alta data : chiar te pricepi la asta.
Ce mai..va descurcati de minune :D
Sa va grabiti cu nextu' :*
:bye:

[Candy_Addicted]

A trecut ceva vreme, nu? Va rog sa-mi scuzati intarzierea. :">

Multumim tuturor pentru comment. Speram sa mai treceti pe aici.

Desi, cred ca veti fi cam dezamagiti, cred cel putin, pentru ca nu stiu cat de bine e scris. Anyway, las la latitudinea voastra asta, pana atunci, enjoy! [Ca sa stiti, actiunea in acest capitol se desfasoara din punctul de vedere al lui James.]


Capitolul 4: Neintelegeri


Sentimentul mi-e necunoscut, e ciudat si... placut totusi. Dar nu ma pot lasa purtat de ceva ce nu are sens pentru mine, ceva atat de dezgustator si imoral. Dupa ce tot ce credeam, toate visele si dorintele s-au prabusit, nu pot, nu pot sa le inlocuiesc cu lacomia si prostia oamenilor! Ar insemna sa ma tradez, sa ma adaptez conditiei societatii care nu mai are valoare, nu in ochii mei cel putin. Am crezut ca tot ceea ce am construit pana acum e de neclintit, indestructibil ca si noul zid pe care l-am ridicat in jurul inimii mele sfasiate, dar toti suntem slabi, chiar lamentabili, si chiar si strategia mea a fost distrusa. Ma intreb cat din mine cunosc, ce parte din mine a uitat sa fie responsabila, a uitat regulile si valorile pe care le-am impus. Faptul ca ma ranesc pe mine, nu acord importanta viitorului meu, e una, dar cand actiunile mele ranesc pe cineva, e rau..., caci simt cum, fara sa vreau, devin ceva ce nu mi-a placut niciodata. Nu suport sa fac asta, incep sa ma urasc, si totusi ma bucur ca nimeni nu-mi stie inca slabiciunea...
Dar Ryan, de ce? Ce motiv ar avea sa-mi suporte toate toanele, sa ma protejeze si sa incerce sa-mi arate ce e bine si ce e rau? M-a deranjat mai mult decat am crezut, mai mult decat as fi vrut, cand a spus ca sunt numai al lui, desi nu aveam niciun motiv sa simt asa. Mi-am promis ca voi fi doar un obiect pentru toata lumea, o carpa cu care iti lustruiesti pantofii o data si apoi o arunci. Totusi, auzind asta de la el m-a deranjat... Daca ma trateaza si el asa, atunci de ce vrea sa se casatoreasca cu o persoana care nu-i acorda atentie, cand nu ar avea niciun interes sa faca asta?
Ryan a inghetat, s-a oprit si s-a intors cu spatele la mine, desi mana mea inca era in a lui. Simteam cum toata caldura lui incerca sa topeasca gheata din mine. Am incercat sa scap din acea legatura, dar mi-a strans mai tare mana, simtind cum toata caldura imi patrundea acum in corp. A oftat, iar eu am asteptat un raspuns, dar tacerea nu facea decat ca acest moment sa fie mai greu. Nu am putut sa nu observ ca vremea si peisajul erau fermecatoare si chiar romantice, daca eram cu o fata... Incercam sa nu ma las purtat de situatie si sa ma concentrez asupra a ceea ce ma inconjura. Pana cand s-a intors brusc catre mine. Usoara suflare a vantului a facut ca umbrele sa se miste pe chipul lui si atunci mi s-a facut frica de cine era in fata mea.
- Ryan, de ce vrei sa te casatoresti cu mine? l-am intrebat din nou, adaugand un ton autoritar, si asteptand de data asta un raspuns. Ironic, desi ma asteptam si la asta, nu am primit nimic, am ajuns doar sa fiu tarat undeva, intr-un loc necunoscut mie, ca toate locurile pe care le stia el. Deveneam vizibil frustrat de faptul ca trebuia sa-l urmez, asa cum face un caine cu stapanul sau. Si chiar daca incercam sa-mi eliberez mana incatusata, nu reuseam decat sa fac stransoarea sa fie de nesuportat. Stai cuminte James, imi ziceam in gand, incercand sa ma calmez. Cand i-am vazut chipul chinuit de durere si privirea atat de trista, am inceput sa ma intreb ce gandea, ce dorea si spera el sa reuseasca de fapt. Am realizat ca am fost atat de ocupat sa-i ignor prezenta si toate dulcegariile care ma iritau atat de mult in fiecare zi, si nu am aflat ce fel de om este. Ma schimbam, imi schimbam parerile si gandurile si asta nu era bine. Incepeam sa-mi las inima sa se mai topeasca si asta era chiar foarte rau. Nu, nu puteam sa las asta sa se intample! Incercam sa-mi controlez emotiile, sa las la suprafata doar indiferenta cu care l-am obsinuit, lasand dispretul meu sa-l faca sa se simta vinovat pentru tot ceea ce-mi facuse, desi nu-mi venea nimic in minte atunci.
Era o prostie sa cred ca va functiona, dar cel putin am incercat. Nu-i mai dadeam atentie, nu imi mai pasa de nimic, ma uitam pur si simplu in gol, straduindu-ma sa contemplu ceva ce imi parea nou, ceva ce uitasem sa mai vad, ceva ce am refuzat atatia ani sa privesc. Cat timp nu am mai iesit din casa, multe lucruri s-au schimbat, sau poate nu am observat eu niciodata. Imi era atat de greu acum sa-mi iau ochii de la toti acei copaci ce mi se pareau ca protejeaza strada aceea pustie, ce incercau sa elimine orice pericol, chiar si lumina ce se straduia atat de mult sa razbata printre frunze. Totul mi se parea fascinant, si acordam prea multa importanta unor lucruri care nu aveau niciun sens, dar nu puteam sa ignor toate lucrurile care m-au inconjurat atatia ani si eu nici macar nu le-am observat. Cum ar fi luna... mereu imi batea seara in geam cand eram doar un copil si imi asculta toate povestile infantile, imposibile, dar pe care mi le imaginam cu mare drag, ajungand chiar sa cred si eu in ele. Cum as putea sa uit de cate ori m-am pierdut in frumusetea ei, in lumina ei ce radia atat de puternic si uneori ma orbea, sau imi facea ochii sa danseze cu speranta? Intunericul, care m-a inconjurat mereu, dar care nu avea nicio lumina in el, caci era de fapt sufletul meu. Sufletul care nu avea nicio speranta de viitor. Priveam uimit catre toate acestea, incercand sa-mi amintesc vremurile bune, timpurile care nu au existat niciodata...
Mergeam incet, Ryan inca tinandu-ma de mana, dar nu strans, incat daca doream sa ma eliberez, o puteam face. Nu vroiam asta, daca imi eliberam mana, ma prabuseam, iar caldura lui imi incalzea inca putin sufletul, imi dadea o stare de bine si priveam totul cu alti ochi. Ma simteam prea bine in preajma lui in situatia aceasta, dar imi venea greu sa cred, si am pus pe seama faptului ca mi-am descoperit din nou lumea, care a fost atat de mult timp ascunsa.
- Intra, mi-a spus Ryan, dandu-mi drumul la mana si impingandu-ma usor de la spate. Am fost surprins sa vad ca in fata mea era o casa nici prea mare, nici prea mica, cu doua etaje si cu un garaj alaturi. Am ramas fara cuvinte. De ce eram aici? Ryan a observat ca sovaiam, ca nu stiam ce sa fac si mi-a luat din nou mana si m-a tras dupa el, intrand amandoi in casa. Totul era modest, asa cum imi placea mie; nu extravagant, dar nici prea simplu, cu toate cele trebuincioase. Am vizitat camerele de jos fara sa ne adresam o vorba, iar eu ma simteam ciudat ca nu-mi vorbeste, desi eram sigur ca era nerabdator sa-mi adreseze macar cateva cuvinte, chiar si cu pretextul de a-mi prezenta casa. Totusi nu a facut asta, m-a tras din nou dupa el la etaj. Era doar o usa care ne putea duce catre locul ce imi parea mult prea ciudat. A deschis-o si m-a lasat sa intru primul.
- Aceasta este camera ta. Usa aceea duce catre baia ta. De acum vei dormi aici. Ti-am adus si lucrurile, sunt pe pat. Nu m-am atins de ele, le poti pune in dulap cand vrei tu. Daca doresti ceva, sunt jos in camera mea, daca nu, noapte buna!
Si asta a fost tot. Nu mi-a mai adresat niciun cuvant, dar nici nu m-a lasat pe mine sa spun ceva, a plecat, inchizand incet usa in urma lui. Nici macar nu ma puteam bucura de camera mea, care era verde – culoarea mea preferata. Si-a amintit... Tot ce imi placea era in camera aceea ce credeam ca va fi sanctuarul meu. Dar cum puteam doar eu sa fiu fericit cand el era in casa aceea imensa trist, gandidu-se ca nu pot fi nici macar recunoscator pentru ceea ce-mi oferea? Nu, nu puteam face asta, trebuia sa merg dupa el chiar daca ar fi aruncat dupa mine cu pantofi!

Am mers incet spre camera lui; nu vroiam sa ma auda, vroiam chiar sa-l iau prin surprindere, poate ar fi uitat ca este suparat pe mine, dar probabil era cel mai imposibil lucru. In primul rand, pentru ca nu puteam sa-l iau prin surprindere, si in al doilea rand, pentru ca nu m-ar fi iertat asa de usor. Am batut usor la usa, in ciuda avertismentelor pe care le arunca mintea mea, - nedescifrabile pe vremea aceea. Am intrat, desi nu mi-a spus nimic. Camera lui era foarte diferita de a mea, dar propice pentru caracterul lui. Nu am stat sa admir asta, m-am indreptat catre patul pe care statea el intins. Mi-era greu sa cred asta, dar chiar arata bine in lumina lunii... cum razele ei se mulau perfect pe corpul sau bine facut, ii scoteau in evidenta fiecare trasatura deosebita a corpului sau, ii dadeau o alta lumina, crea o alta imagine a lui si imi parea ca nu este real. Oare pentru ca in acelasi moment ochii lui imi fixau privirea si nu-mi dadeau voie sa-mi misc ochii? Sau pentru ca in ochii lui nu citeam nimic, desi spuneau atat de multe? Imi parea ca imi ascunde mii de secrete, pe care nu le voi afla niciodata. Nu ma puteam gandi decat la cum s-ar mula corpul meu pe al lui, cum l-ar acoperi, furandu-i lumina si stralucirea, ma gandeam doar la cum ar fi reactionat el daca eram in locul lui, la ce s-ar fi gandit... Nu, nu puteam sa ma gandesc la asta! Am venit aici cu un scop, care, poate, s-ar putea transforma in alt scop. Cum am ajuns in situatia asta? Doar la asta ma gandeam neincetat. Si-a mutat atentia asupra ferestrei cand a vazut ca mi-am miscat incet capul in stanga si in dreapta, incercand sa-mi alung gandurile; poate si-a dat seama ca ma simteam incomfortabil cand se uita la mine in felul acela. Dar daca nu se mai uita la mine, cum puteam deschide subiectul, ce puteam sa-i spun, daca greseam, daca ma iertase deja? Deschideam gura apoi o inchideam la loc, nu puteam sa-mi gasesc cuvintele cand ma gandeam ca exista riscul ca el sa nu vrea sa-mi asculte scuzele patetice. Si atunci...
- Ce vrei? Banuiesc ca ai venit aici cu un scop...?
- Ah-uh...
- Astept.
- Pai... de fapt am venit pentru a-ti spune ca imi pare rau...
- Pentru ce?
- Pentru tot.
- Iti pare rau ca nu l-ai oprit pe tipul ala in baie?
- Nu.
- Atunci nu mai avem ce discuta!
- Dar nici macar nu m-ai ascultat! Lasa-ma sa termin.
- Nu ma intereseaza, pleaca!
- Daca nu ma asculti ma duc inapoi la restaurant. Singur!
Da, am vazut cum trupul i s-a infiorat, cum chipul i s-a schimbat, fiind dominat de furie si agonie, poate chiar si de surprindere. Ochii lui erau intrebatori, deci era sansa mea, puteam sa spun ce vroiam, ce simteam.
- Nu-mi pare rau, pentru ca asa sunt eu, credeam ca pana acum ai invatat asta. Nu credeam ca trebuie sa-ti mai explic. Eu iti inteleg punctul de vedere, dar te rog, priveste-l macar si pe al meu, sa vezi la ce ma refer. De cativa ani sunt nepasator, si chiar nu ma intereseaza ce se intampla cu viata mea. De ce crezi ca nu m-am impotrivit cand am auzit planurile parintilor mei, de ce nu am opus nici macar putina forta? Compasiune? Cam asta crezi tu, banuiesc, dar te inseli, pentru ca eu nu mai simt asa ceva, nu mai stiu ce inseamna. Am acceptat pentru ca stiam ca asa voi scapa de ei, iar ei vor fi fericiti pentru ceea ce au. Stiu ca aceasta casatorie inseamna pentru ei salvarea familiei, adica am fost dat, vandut pentru a le salva, dar nu ma mai intereseaza catusi de putin. Din cauza aceasta sunt indiferent. De fapt, fac asta mai mult pentru a intelege ce-i cu aceasta atentie din partea ta, de ce te umilesti atat de mult pentru mine. Crezand ca e unicul mod de a afla, am actionat, fara sa mai gandesc. Poate ca te doare tot ce fac eu, desi nu inteleg de ce, dar imi pare rau. Stiu cum e sa te doara ceva prea mult... Orgoliul meu e mult prea mare, dar ... am sa incerc sa fac tot ce pot pentru a nu mai face ceva de genul acesta niciodata. Si ... multumesc pentru camera, este intr-adevar placuta. Atat am avut de spus. Noapte buna!
Dupa ce mi-am terminat discursul care mi-a luat si ultima suflare, m-am intors spre usa, cu gandul de a pleca. Dar am auzit brusc pasi care se indreptau catre mine destul de repede. Ce Dumnezeu mai e acum? Doua maini si puternice m-au cuprins, dandu-mi sentimenul dupa care tanjeam atat de mult, siguranta si caldura pe care le doream cu o asemenea ardoare. Bucuria pe care am simtit-o atunci nu o pot explica, era prea ciudata, nu trebuia sa o simt, nu din cauza asta cel putin. Sperasem totusi intr-un fel ca se va intampla asta, imi doream mai mult ca niciodata sa distrug acel spatiu dintre noi, sa nu fie intre noi nici macar un fir de aer, sa nu simt nimic decat prezenta lui, pielea lui fina atingand-o pe a mea, fiorii pe care imi dadea respiratia lui calda si dulce pe obrajii mei. Atat de rau era ca imi doream asta? Chiar daca era barbat si nu femeie? Mainile lui mi-au intors usor trupul si am ajuns sa privesc in ochii lui, ochii sai mari in care acum citeam doar tristete, dar ... in care se vedea si o mica speranta. Am stiut ce urmeaza din clipa in care ne purta pe amandoi spre pat, spunand totusi nimic, vorbind doar prin priviri. Stiam ce vrea, dar nu eram pregatit, nu vroiam, nu mai vroiam sa fie ca atunci. Trebuia sa fie cand vroiam eu, nu cand avea el chef. Nu ma simteam in stare pentru asa ceva, dar ma lasam condus de el. Oare daca ma opresc acum l-as jigni? L-ar indeparta din nou de mine, sau ar intelege?
- Nu trebuie sa-ti fie frica. Acum vreau doar sa dormi alaturi de mine, sa-ti simt trupul tremurand sub mainile mele, sa-ti aud respiratia si sa te privesc dormind, visand... Nu te voi forta, nu voi face aceeasi greseala, caci nu vreau sa te pierd inca o data. Nu vreau sa risc sa te indepartezi de mine. Imi voi reprima dorinta de a te avea, doar pentru a te dori mai mult, pentru a simti totul altfel, pentru ca placerea sa fie dublata de fiecare data cand te voi avea pentru ca asa vei dori tu. Lasa-ma doar sa te cuprind, si nimic mai mult...
Ce puteam sa-mi mai doresc, cand cel de langa mine intelegea perfect ce simteam, ce doream, imi intelegea temerile?

[Yaku-chin]

buna...pai ma bucur ca am putut citii....este un capitol foarte buna....imi place foarte mult...este superb fiecare actiune mi se derula ca un film in fatza ochiilor ....a fost pur si simplu magnific...sunt curioasa ce se va intampla in continuare cu cei doi baietzii sunt foarte curioasa sa vad dak vor ajunge sa fie imbruna si sa se iubeasca reciproc.....mia placut foarte mult:X:X succes si bafta in continuare:*!!!!!!

[myuu]

Capitolul e superb:X:X:X:X...of..deci am inceput patetic! Gome, insa e propozitia pe care am asteptat s-o spun de la mijlocul capitolului. Am asteptat ceva pentru a citi continuarea insa pot sa spun ca a meritat din plin. Candy_addicted scri foarte frumos la fel ca si Mitsukai Yoru, de fapt amandoua formati o "echipa" minunata si chiar incep sa ma intreb daca nu cumva scrieti asa de superb pentru a-mi face in ciuda....glumeam evident, stiu ca voi scrieti asa de bine pentru ca sunteti talentate:D. Eh..vai cate laude:)) dar pot sa spun ca le meritati din plin. Revenind la fic, ma bucur ca James s-a impacat cu Ryan si de faptul ca in sfarsit imi dau seama ca James e indragostit de viitorul sau sot chiar daca nu o recunoaste. Finalul e neasteptat, dar m-a surprins placut mai ales pentru ca cei doi se apropie din ce in ce mai mult si nu numai fizic.
Cam atat am avut sa spun...gambate in continuare si ja ne:*:bye:

[Mitsukai Yoru]

Arigatou minna pentru comenturi ;)) Sper sa va placa si acest capitol . Sysu a povestit din perspectiva lui James, asa ca aici e perspectiva lui Ryan.
Kisu

Capitolul 4: Umbre

Poate ca in inima mea a ramas inca un semn al intrebarii, lasat de chipul sau. James, cat as da sa iti pot citi gandurile, sa-ti pot amprenta pe suflet macar o pata de iubirea care sa nu se stearga, cat n-as da.
In noaptea aceea nu am dormit deloc. Doar chipul sau de ceara, doar buzele sale incondeiate cu bucati de trandafir, doar parul sau prin care imi strecuram adeseori degetele, doar aceste cateva lucruri reuseau sa ma linisteasca cum nimic altceva n-o facea. L-am tinut in brate si am simtit cum trupul sau se topeste in agonia bratelor mele. Era liniste si respiratia sa imi apasa sufletul, scufundandu-l in sentimente asemeni unei bucati vechi de plumb. I-am zis sa se dezbrace pana sa se aseze in pat si m-a privit speriat. Stiam ce vreau sa fac si ala era un pas catre adevar.
Mi-am dorit atat de mult sa-i simt trupul, incat am lasat dorinta sa-mi domine sentimentele si am uitat ca de fapt ele-mi controleaza inima. M-am dezbracat si eu la randul meu, si tot ce ne mai acopereau erau razele pale ale lunii, ce se spargeau de albul cearceafului ascuns prin intuneric. L-am tras aproape de mine si l-am imbratisat cu putere. Pielea sa imi aducea aminte de valurile marii, ce se zgariau si cadeau in picaturi incolore deasupra oceanului. In acel moment mi-a venit in minte imaginea lui de atunci.
Umbra ce m-a urmarit in acest tip si pe care mi-am dorit atat de mult sa o posed. Acum e langa mine, insa nu e conturata de aceleasi sentimente pe care am vrut sa le cunosc mai bine, sa le gust si sa ma afund in profunzimea lor, e ceva gol. Atunci aveam doar zece ani, eram un copil ca si el, zambeam si-mi traiam propriile vise, insa acum am renuntat la ele, dorind sa le simt.
Era toamna, probabil una dintre acele zile cand ploaia isi reluase vechiul obicei si norii se scuturau de cenusa umeda ce cadea in rafale peste trupul meu. Alergam fara a sti unde sa ma opresc, si fara sa realizez ma afundam si mai rau catre sfarsit. Plecasem pentru prima oara cu parintii mei in Canada, undeva la poalele muntelui Wrangell. Tatal meu planuise sa urcam pana la vila cu masina, dar ninsoarea din ultimele zile facea acest lucru imposibil, asa ca am fost nevoiti sa escaladam o parte din munte. Nu era cine stie ce, dar cand am ajuns acolo deja incepuse sa se intunece si eram speriat. La poalele muntilor plouase si drumul era noroios. Am urcat mai bine de o ora , insa am inceput incet- incet sa raman in urma lor. Tatal meu nu era foarte atent la mine, pentru ca trebuia sa ajunga inainte sa se intunece. Ramasesm in urma doar cu mama mea, unchiul Ruthell, acum celebrul detinator al companiei de telefoane Crumbells, si matusa mea. Grabindu-ma sa nu ma pierd, am alunecat pe una din radacinile unui copac si am cazut pe panta stanga a versantului, rostogolindu-ma de mai multe ori si oprindu-ma in apa unui izvor. Nu era adanca, asa ca am putut sa ies cu usurinta si sa ma asez pe malul acestuia. Eram murdar, ud si luna deja incepuse sa cresteze mantia obscura a cerului.
Padurea era deasa si din adancul ei rasuna oda melodioasa a copacilor, ce-si scuturau zalele ponosite. Atunci am realizat in ce situatie ma aflam si am inceput sa alerg printre trunchiurile negre plangand si tipand. Nu mai priveam in jurul meu, ochii imi erau incetosati de lacrimile amare ce se scurgeau fara oprire din ei. Atunci am simtit cum trupul meu se izbeste de ceva moale. Am tipat speriat si m-am ghemuit la baza unuia dintre copaci, tremurand fara incetare. Nu indrazneam sa-mi ridic privirea, nici macar sa suspin, eram atat de ingrozit de situatia in care ma aflam, incat si sa respir mi se parea un lucru imposibil.
Am simtit o stransoare calda, cum imi cuprinde bratul incet. Aia a fost clipa in care, chipul sau a devenit totul pentru mine. Eram absorbit de culoarea turcoaz a ochilor, ce sclipea in bataia galbena a lunii.
Mi-a intins mana si eu am apucat-o cu incredere, ridicandu-ma. Era mai mic ca mine in inaltime, insa diferit, nu plangea, nu radea, afisand o expresie goala.
I-am zambit eu primul, incercand sa ma apropii de el si sa-l fac sa-mi raspunda prin acelasi gest. Ma simteam oarecum depasit de situatia in care ma aflam, si chiar daca aveam doar zece ani, il intelegeam mai bine decat probabil as fi facut-o acum.
-Te-ai ratacit? l-am intrebat eu, privindu-i culoarea neobisnuita a ochilor.
-Nu, doar ma plimbam prin padure. Imi place linistea de aici, e mai bine decat cu ei.
�Decat cu ei?� Ce a vrut sa spuna cu acele cuvinte? Cine erau ei, si mai ales de ce el se refugia intr-un loc atat de pustiu si ferit de orice sentiment? Ma durea pe mine, ma sfasia ca un ciob de sticla si inima mea batea haotic, fara macar a mai urma vreo lege. Pupilele ochilor imi zgariau albul patrunzator, si mici cicatrici rosii, subtiri, disecau repulsia sentimentelor mele. Atunci fata mi-a fost zugravita de doua lacrimi ce au inceput sa curga pe chipu-mi sangeriu. Obrajii ascundeau o roseata ciudata, pe care nu o intelegeam, probabil era de la plans, probabil de la ochii lui sau mai probabil de la sentimentul ce luase nastere atunci in inima mea. M-am apropiat si l-am imbratisat cu putere. Ce stiam eu la varsta aia, eram mult prea inocent pentru a lasa mintea sa hotarasca in locul sufletului meu, si totusi l-am imbratisat sperand sa-l vad zambind. Nu a fost asa, parea ca tot ce fac se rezuma la neputinta, doua lucruri opuse dar care se intretaiau cu fiecare bataie a inimii mele. Il priveam, ma privea si totusi nicio reactie, starea in care ma aflam ma tortura lent, dar durerea acuta se facea din ce in ce mai simtita.
-Te-ai ratacit? m-a intrebat el la randul sau. Vroiam sa-i zic ca da, insa nu ma simteam in stare sa vorbesc, eram obosit, mi-era frica, foame si ma simteam pustiit de chipul sau. Am lesinat, si asta a fost finalul acelei discutii.
Cand m-am trezit, nu mai eram in padurea aceea rece, nu mai eram afara, simteam salteaua incalzindu-mi spatele. Am deschis ochii usor, orbit de lumina puternica a soarelui, si am privit prin incapere incercand sa gasesc un obiect care sa ma faca sa realizez unde ma aflu. Nu era nimic special in acea camera, chiar parea a ascunde o umbra de tristete, iar peretii sai albi ii dadeau aerul unui salon de spital. Am vazut doua noptiere in fata mea, si perdeaua fluturand la geam. Intra un miros placut, de stejar, aerisind incaperea. Cred ca era singurul lucru ce mai destindea atmosfera.
M-am ridicat din pat si m-am indreptat catre fereastra intredeschisa. Afara, soarele deja isi scurgea seva fierbinte, iar cerul era parca imbibat in cerneala. Totul era calm si daca ascultam atent, puteam auzi timpul trecand. Am tresarit, speriat de scartaitul enervant al usii, era chiar el, impreuna cu tatal meu, ce ma cauta ingrijorat cu privirea. M-a vazut si a alergat catre mine, zguduindu-ma incet si tipand, insa eu nu auzeam nimic. Eram prea incurcat in plasa ochilor baiatului de la usa, le simteam culoarea ca si cum ar curge in valuri peste trupul meu, ma invada. Priveam contemplativ spre ei si ma vedeam pe mine.
-Ryan, sti cate griji mi-am facut pentru tine? Unde naiba ti-era gandul, ce faceai daca nu te gasea James? Iti dai seama ca puteai ajunge hrana la animalele albatice? Ce naiba, nu te afli in mijlocul New York-ului, aici esti izolat.
-Imi pare rau.
N-am mai spus altceva, ma gandeam ca tocmai ii aflasem numele, James� Atunci am fost sigur de ceea ce vreau, atunci mi-am jurat ca imi voi folosi viata pentru a-l face sa zambeasca. N-am mai vorbit nimic altceva cu acel copil, pentru ca tatal meu m-a luat de mana si m-a tras grabit dupa el. Ochii mi-au ramas insa atinti asupra baiatului, il vedeam ca un inger in bataia solemna a razelor. Vantul ii facea hainele sa tremure si imi dadea senzatia ca se inalta la cer. Purta un tricou alb, lung si o pereche de pantaloni scurti, albastrii si mulati.
Nimic deosebit, si cred ca asta ii dadea acel aer special de care devenisem dependent. O ultima imagine a sa si mi-a fost indeajuns pentru a trai o viata intreaga. Nu l-am mai vazut de atunci, dar m-am straduit sa il revad din nou. Chiar daca a durat atatia ani, acum il am langa mine.
Totul s-a derulat in mintea mea asemeni unei pelicule, si am inteles ca acesti cativa ani se rezuma la cateva secunde de amintiri. Traiesc in prezent, trecutul e ceva ce nu voi mai regasi, iar viitorul probabil un secret, dar ma simt implinit.
N-am dormit pentru cateva ore, ci m-am hranit asemeni unui vampir cu fiecare respiratia a sa. Ii idolatrizam imaginea, era pentru mine ceva mai presus de cer, mi se parea ca nu as putea iubi un intreg univers, cum il iubesc pe el. Am inchis ochii, concentrandu-ma asupra mainii mele, pe care el isi asezase capul. Ii simteam atingerea si parfumul parului sau ma furnica, facandu-ma sa ma intorc cu tot trupul catre el. Oare cand adormise; am fost atat de pierdut in ganduri, incat nu l-am observat pana acum? Avea o expresie indurerata, iar respiratia sacadata imi intepa pielea, aproape ca-i puteam simti patimile. I-am mangaiat chipul, buzele si mi-am lasat degetele sa curga asemeni matasii peste corpul lui. Imi placea sa-l mangai, sa il fac sa simta ceea ce simt si eu si sa-i admir trupul. De fiecare data cand il priveam, sentimentul de dorinta ce se starnea in interiorul meu, se impletea cu o senzatie greu de descris, daca nu imposibil, si ma facea sa cred ca detin lumea intreaga, chiar daca ea se rezuma doar la chipul lui.
Am adormit in sfarsit; nu stiu daca oboseala era de vina sau dorinta de a-i revedea chipul, insa am simtit o greutate apasand asupra pleoapelor mele si m-am lasat prada ei. Orele au trecut cu repeziciune, si atunci cand am deschis ochii nu l-am mai gasit langa mine. M-am ridicat din pat, cascand indelung si luandu-mi blugii pe mine. M-am indreptat catre bucatarie si acolo era. Statea langa geam, cu ceasca de cafea in mana. Aroma acesteia, in combinatie cu parfumul lui, imi imbata simturile, si imi controla trupul, astfel incat dupa cativa pasi m-am oprit in spatele sau. Nu l-am atins, ci mi-am apropiat chipul de parul lui, lasandu-i firele sa-mi mangaie fata inca dominata de oboseala. Am fost mirat sa vad ca el a lasat cafeaua pe pervazul geamului, si s-a intors catre mine, incolacindu-si bratele in jurul abdomenului meu. Am facut si eu acelasi lucru si am ajuns intr-o imbratisare puternica. L-am sarutat scurt, insa el a prelungit sarutul, lasandu-si limba sa-mi mangaie cu delicatete buzele si sa se strecoare in gura mea. Participam cu aceeasi intensitate la sarut, dar l-am intrerupt stiind ca daca va continua nu ma voi putea abtine si s-ar duce de rapa tot ceea ce creasem pana atunci.
-Mm� Buna cafeaua din dimineata asta! am zambit, lingandu-mi buzele. Mai imi dai?
-Mai vrei? Cu mare placere! a zis el, apropiindu-si gura de a mea.
-Din cana, am mentionat.
James a ras usor si mi-a turnat in ceasca lichidul negru din cafetiera. Ne asezasem la masa si ne priveam apasat fara ca macar vreunul sa zica ceva.
-Te iubesc! Atat i-am spus, insa oare ce a crezut el despre confesiunea mea?

[Yaku-chin]

Buna....mama deci ce surpriza ne-a pregatit Ryan....ce frumos, se cunostea de mici .....minunat..o si James....oare ce se intampla cu el? oare se indragosteste de Ryan? Oare cum o sa reactioneze la confesiunae aceeA?....multe intrebari...parerea mea cred k e evidenta ador ficul....e senzational....sunt atat de curioasa...
Succes si multa bafat, inspiratie, noroc, si tot ce vretzi!!!

[chrissta]

buna!
Este foarte frumos ficul tau.... Bietul James, a avut o viata foarte trista. Sper sa ajunga sa-l iubeasca pe Ryan.
Astept continuarea
Ja ne!

[myuu]

Nu-i asa ca James il iubeste pe Ryan? :o3 Nu-i asa ca de aia l-a sarutat?:X:X Eh..lasa ca aflu eu in capitolul urmator:)). Pana atunci o sa ma gandesc la sarutul asta dulce cu care se incheie capitolul..cafeaua pe langa el era nimic:)).
Ce ma bucur ca Ryan incearca sa-i dovedeasca lui James cat il iubeste fara a se culca cu el. E un inceput in relatia lor,dar ma intreb cat o sa-l tina?:)) Eh..sper sa-l tina cel putin pana isi da seama si James cat de mult il iubeste si atunci sa fie impreuna si sa se casatoreasca. Vai ce frumos ar fi...abia astept ziua aia:D. Pana atunci succes (desi nu aveti nevoie) si sa postati cat mai repede nextul..akum suntem in vacanta asa ca aveti timp;)..bye bye :bye: