Jurnalul unui fluture ucigas (Yaoi)

[Kira's Scarlet]

~ Jurnalul unui fluture ucigas ~

~ Amintiri din viata anterioara ~

25 februarie. Helsinki
Draga jurnalule, stii ce sunt fluturii?

Fluturii sunt creaturi libere ce isi intind aripile bogat-colorate spre cer, incercand sa ajunga cat mai sus, lasandu-se purtati de curentii de vant pana in adancul vazduhului, unde se fac nevazuti. Va imaginati cum este sa simti briza in bataia aripilor, pulsatia provocata de apropierea pericolului, atunci cand te feresti de obstacole, in drumul spre misteriosul orizont? Sa fi fluture e atat de minunat!

De fapt, asta sunt si eu. Un fluture grandios care abia asteapta sa-si sparga coconul de omida si sa zboare liber spre inaltul cerului, sa cuprinda frumusetile necunoscute cu aripile sale gigantice, imprastiindu-si puritatea asupra intregii lumi.

Din nefericire, insa, sunt blocat in acest corp de om muritor, a carui efemeritate este scazuta, prins pe pamant si fara aripi, fara vise sau sperante, obligat sa traiasca o viata normala la fel ca toti ceilalti pana la sfarsitul vietii anoste care pare sa dureze o vesnicie. Si eu nu-mi doresc decat sa renasc, sa ma transform si sa arat lumii adevarata mea forma.

- Te-am prins, micul meu prieten, imi soptesc pentru mine, cat sa aud numai eu si micutul inaripat din mainile mele care se zbatea incet, lovind cu delicatete dosul palmei mele, imparstiind un praf albicios, de culoarea aripilor sale. Dar nu pentru ca ii era prea frica de mine incat sa incerce sa scape si sa zboare, ci pentru acela era salutul fluturilor. Oare si aripile mele sunt de aceiasi culoare? Oare si eu m-as zbate la fel, daca as fi captiv in mainile unui necunoscut? Incovoiat de senzatii necunoste, de neincredere si sperante desarte, oare as incerca sa evadez din colivia umana creata de el si apoi sa ma razbun pentru ruperea aripilor? Sa-l inec in praful meu, ca semn al dragostei mele otravite si a tradarii de care am avut parte? Si apoi, sa-l privesc cum moare, iar cand isi va da ultima suflare, sa ma asez deasupra lui si sa-i soptesc : de fiecare data cand vei renaste, eu voi fi acolo sa te distrug...

- Sam, e gata masa!
A cui e aceasta voce atat de familiara? Ochii imi sunt grei, iar pleopele parca mi-ar fi lipite cu ceara. Oricat de mult as incerca sa le deschid, imi e teama ca as putea sa le smulg, de parca ochii mei ar fi atat de delicati, incat nici rama groasa a ochelarilor mei nu i-ar putea apara si nici parul meu castaniu si des precum padurea tropicala nu i-ar putea ascunde.
- Sam!
Se aude iar aceaisi voce dulce si melodioasa pe care nu o puteam distinge, iar o mana fina ma scutura usor, trezindu-ma din visare si eliberandu-ma din cusca viselor in care eram inchis.
- Scumpule, ai adormit din nou in timp ce scriai in jurnal. Spala-te pe maini si vino sa mancam, imi spune mama, in timp ce eu o priveam ca prin ceata, realizand ca mi-am scapat ochelarii pe jos. M-am aplecat lenes sa-i iau, prinzand usor de un capat si stergandu-i cu camasa mea albastra de praful care s-a asternut pe ei. Trebuie sa fac curat in camera, imi sopteam in gand, ajustandu-mi ochelarii si luand jurnalul de pe biroul inbucsit cu foi, asezandu-l cu grija intr-un sertar si incuindu-l cu cheia, ca nimeni sa nu deschida cutia secretelor mele. M-am ridicat de pe scaun, privind o poza pusa intr-o rama vintage, aruncandu-i persoanei a carei imagine era captiva in ea, o privire plina de ura si iesind din camera, avand pe buze zambetul unui ucigas...

[Kira's Scarlet]

Capitolul doi ~ In panza unei vaduve negre ~

24 februarie. Helsinki

Draga jurnalule, l-am vazut din nou...

Il priveam cum se indeparteaza de mine, impreuna cu gasca lui de prieteni, razand zgomotos, amuzandu-se pe baza unor glume infantile si dandu-si la o parte firele de par negru ca taciunea, lasandu-si la iveala urechile pline de cercei cu pietre rosii. Eu stateam rezemat de zid, prefacandu-ma ca trimit mesaje sau joc jocuri pe mobil, cand de fapt ii faceam poze, il filmam, dorindu-l sa-i vad si sa-i analizez fiecare miscare a existentei sale. El era intruchiparea unei vaduve negre, asteptandu-si rabdator prada, ademenind-o in plasa cu vorbe mieroase, ca mai apoi sa o devoreze monstruos. Cat de frumos isi arcuia buzele intr-un zambet macabru. Cat de elegant isi misca mainile pe langa corp, transmitand semnale in jur spre ceilalti paianjeni. Si cat de viclean isi prindea victimele de dupa cap, ciufulindu-le usor parul, cand de fapt ii infecta cu venin, ii controla precum un papusar priceput, facandu-si victimele, amicii lui, sa tanjeasca dupa existenta lui sumbra, sa fie controlati in permanenta de el pana la festin. Ei nu erau decat niste musculite masochiste avide de durere, atat timp cat le era oferita de el. Pentru ca numai el putea sa transforme durerea sfasierii intr-o placere de nedescris. Asta e abilitatea vaduvelor negre. Isi seduc victimele, le spala creierul si le fac sa danseze dupa cum li se canta, pana la epuizare. Iar atunci cand se plictisesc, isi satisfac foamea precum vampirii.

Cand m-a privit in ochi, eu m-am prefacut absent, departe de realitate, urmarindu-i miscarile cu coada ochiului, nevrand sa-i atrag atentia. Din nou...
L-am urmarit pana la despartirea de prietenii sai, dupa care m-am indreptat si eu spre casa, bagandu-mi telefonul in buzunarul blugilor, punandu-mi mainile dupa ceafa si privind in sus, spre cerul innorat. Avea sa ploua in curand, mai bine ma grabesc acasa. Mama sigur ma asteapta cu mancare calda si o dojeneala de care nu puteam scapa. E mult prea grijulie...

La intrarea in blocul meu, l-am vazut pe el stand de vorba cu vecina mea, o batranica sigura si abandonata de familie, zambindu-i afectuos si oferindu-i o cutie cu mancare. Am ramas uimit, intrebandu-ma care e scopul venirii lui aici? Asa isi raspandeste el mostenitorii, descendentii rasei sale de paianjeni? Ce mod superb de a invada lumea cu intuneric...Cand a intors capul in directia mea, m-am ascuns dupa un zid, asteptand sa plece, ca mai apoi sa pot sa intru in bloc si sa merg acasa. Imediat ce s-a despartat, simturile mele de fluture in devenire s-au calmat, anuntandu-ma ca pericolul a trecut. Am salutat-o in treacat pe batranica Jamie si am intrat in bloc val-vartej, fugind pe scari pana la intrarea in apartament. Cand mama a apasat pe cleanta, am dat buzna inauntru, aproape daramand-o cu tot cu usa.
- Scuze, ii murmur eu, lasandu-mi capul in jos, ascunzandu-mi privirea dupa ochelari.
- Sammy, ce e cu tine? Te-a urmarit cineva? Sa sun la politie? Intreaba ea ingrjiorata, pe un ton suav si linistitor.
- Nu, nu. Sunt bine. Dar imi e foarte foame si sunt frant de oboseala. Meditatiile ma extenueaza, mint eu, constatand ca de cand imi urmaresc paianjenul, nu am mai dat pe la scoala sau pe la mediatii, riscand sa mi se scada nota la purtare din cauza multitudinii de absente. Si sa-mi stric media perfecta de zece...Mi-am dat jos ghiozdanul, urmand sa ma schimb dupa ce mananc si m-am asezat la masa, asteptand ca mama sa se intoarca din bucatarie cu mancare calda si aburinda, potrivita vremii de afara. Insa atentia de la mancare mi-a fost distrasa cand am primit un mesaj de la un numar necunoscut cu textul :'' Fluturele meu, in curand vei fi captiv in panza vaduvei negre'', ce m-a facut sa icnesc de uimire. M-am ridicat imediat de la masa, fugind spre camera mea si scotocind dupa jurnal, notand in el numarul, mesajul, data si ora. Ramane de vazut, cine e pradator sau prada.