Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Exercitiu de imaginatie. Tema - Ceas

#11
De fapt eu postez tot timpul ca sa aduc aminte de exercitiul de imaginatie, doar ca sterg apoi posturile, iar scopul acestuia nu e intr-atat cum se scrie, ci abordarea temei, perspectiva diferita, originala.


History


Am renascut in lacul argintiu dintre stele in ziua in care ochii lui mi-au zambit cu nesat. M-am lasat purtata de nuantele tomnatice ale padurii, culorile cerului amintindu-mi ca e inceput de primavara. Dar ar putea foarte bine sa fie vara sau iarna.. sau toamna. Frunzisul va ramane vesnic rosiatic cu licariri argintii pentru ca e frunzisul meu, mereu tanar, inaltandu-se in lumina ca o clepsidra ninsa de pletele diminetii.
Aurorele boreale se unduiesc hapsane spre tine, iti mangaie umerii cu soapte moi si te sorb cu nesat. Ele nu stiu ca de astazi timpul a stat in loc, ceasornicarul a ramas fara ceas si cristalele din clepsidra mi s-au scurs printre degete in lumini difuze. Nu vreau sa-mi caut peste un veac anii printre paginile cu miros de cafea din beci. Timpul meu e aici. Timpul tau. Timpul nostru.
Fa-mi loc printre firele razlete de papura, vreau sa te dezbrac. Da-ti voalul jos, vreau sa vezi cum busola o ia razna de fiecare data cand o apropii de inima ta. Vreau sa te gasesc aici peste zece ani, sa-mi povestesti cartile pe care ti le citeam in diminetile de iarna aburinde cand ma rugai sa-mi dau manusile jos sa ma iei de mana si sa ne pierdem printre ape. Ca de-as fi mers cu tine acum nu m-as mai ruga de timp sa-mi mai crute macar o zi sa te admir in toata splendoarea ta rosie.
[Imagine: sigforme.png]


probabil n-ai primit niciodata
telegramele mele sau poate
nu credeai ca e vital cand
lumea mea se descompunea
in ceasuri si goluri
de mine

au imbatranit in cadente
si sentimentele mele
sub greutatea
atator vieti netraite...


Clicky

#12
Tema: Ceas

Fiction



Etern saec

Era putin trecut de miezul noptii cand, din ceata ce-nvaluia bulevardul inghetat, cu lampasele adormite, abia mai fumegand, isi facu aparitia sinistra o ciudatentie acoperita de-un palton maroniu, spalacit, c-o palarie roasa si voluminoasa pe cap. Cum tranti usa localului, respiratia gafainda atrase privirile curioase si patrunzatoare ale neadormitilor, banuind parca ceva. Strainul se grabi sa se aseze la masa si-si trase mai bine haina pe el, inghitind in gol de cateva ori, cu inima ticaind la propriu.

“Mai adu un rand, nepricopsito” rasuna o voce groasa din fundul camerei, femeia grabindu-se cu paharele. “Cum spuneam…” continua acesta, “daca eram acolo mai devreme, nu ramaneam acum si sarac, si vaduv. Femei ne-ndemanatice! S-o ierte Dumnezeu… si sa blesteme timpul!”. Dupa ce-au mai dat un pahar pe gat si-au aclamat aprobator, se trezi altul: “Blestemat fie intra-devar! Am ramas si fara casa, mi-am pierdut si parul, dintii, nici picioarele astea nu ma mai tin. Fura tot satana asta, ce i-as mai face de-as prinde-o!”. Iar altul, mai batran, cu sprancene ca padurea si cu bastonul din lemn de nuc langa, grai grabit “Ehe, eu ce Dumnezeul timpului sa mai zic? Stau si-astept sa vina sa ma ia moartea la brat cu blestematul, curand voi fi adoptat… de alte lumi. Blesteme timpului, blesteme ceasului, la naiba cu cine l-a inventat!”, cazand apoi in tuse.

Numai unul nu era cu ei, cel crispat si bine infofolit. Statea la masa cea mai mica ascultand cu ura in suflet, de la distanta, urletele pline de blestemele ale celor care nu erau ca el. Murmura in surdina, crezandu-se neauzit de nimeni, spuse ce semanau a melodie, “Etern saec… etern pmit… iar voi cei prosti sa-ntelegeti nu puteti! Dusman ascuns, din umbra strapungand, etern saec… etern pmit.”

Cand veni nepricopsita cu paharul si pentru el, o dadu la o parte, se ridica si merse incet langa masa betivilor, moment in care paltonul cazu de pe el. “Drace, satana e aici. Sariti, sariti de-o prindeti, sariti de-i smulgeti blestematele limbi, blestematele cifre, praf s-o faceti!” urla unul. Dar ei nici nu apucara sa se ridice, caci vartej se facura limbile, se roteau nebuneste de la 12 noaptea pan’ la 12 ziua, pe-o dulce melodie oamenii din local piereau, se uscau ca prunele la soarele, oasele praf se faceau: “Etern saec… etern pmit, voi, prosti oameni, sa-ntelegeti nu puteti… dusman ascuns, din umbra strapungand, etern saec, etern pmit.”

Iesi afara bucuros de razbunare, mandru ca frica si-a invins-o. Saecul n-a vrut niciodata oameni sa raneasca, cenusa sa-i faca, dar n-a avut de ales. Tragica roata a destinului repede se-ntoarse insa, pe el din umbra buluc sarira alti nebuni, alti obsedati, de limbi il apucara… Urmatoarea adiere de vant deja oxida ramasite acum fara viata, roti odata precise, mecanisme cu blestem in ele. Fara rost insa:

Etern ceas, etern timp, voi, oameni prosti, vreodata veti intelege?
[Imagine: sigforme.png]


probabil n-ai primit niciodata
telegramele mele sau poate
nu credeai ca e vital cand
lumea mea se descompunea
in ceasuri si goluri
de mine

au imbatranit in cadente
si sentimentele mele
sub greutatea
atator vieti netraite...


Clicky



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Exercitiu de imaginatie. Tema - Halucinatie Lia 9 7.459 13-11-2012, 01:23 AM
Ultimul răspuns: Lia
  Concurs - Proza - Original - Tema Lia 25 13.554 04-06-2012, 11:43 AM
Ultimul răspuns: Lia


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)