Elite Damon

[shiro]

Imi pare bine ca ai citit ce am scris eu si trebuie sa iti multumesc pentru corecturi. Tastatura mea nu are diacrtitice, asa ca scriu fara; cat despre greselile celelalte... :D din neatentie.
Eh...... si uite si capitolul:



Mi-am revenit in simtiri, dupa calculele mele, la foarte mult timp dipa intalnirea din parc. Prima data aveam impresia ca partea vie a corpului meu pluteste undeva deasupra si incet, incet, se contopeste cu intreg corpul de dedesubtul lui. Apoi am inceput sa-mi simt imima batand, sa respir, sa-mi amintesc cine sunt si sa gandesc. Parca ma trezeam din morti. Desi instinctele mele imi spuneau ca nu voi fi in stare de nimic, eu am incercat sa deschid ochii. Insa degeaba. Nu eram in stare, asa ca am adormit dupa aceasta scurta constientizare a existentei mele, deoarece nu-mi mai amintesc nimc.
Intr-un final, mi-am revenit. Auzeam, undeva in departare niste voci. Nu puteam aprecia cate persoane iau parte la discutie, dar am reusit sa deslusesc un glas masculin. Vocea i se adresa vuiva, pe un ton de repros. sfortandu-ma am reusit sa aud urmatoarele fraze:
-Kara, puteai s-o omori!!! Ea face parte din specia umana, nu e ca noi. Si mai este si fata! Pentru viitor ai face bine sa stii mai multe despre ei. Daca ea moare din cauza ta, sa stii ca de tine se va alege praful! O sa am eu grija de asta. Chiar vrei sa pierd si ultima sansa pe care o mai am, exact cand sunt atat de aproape?!?
Mi-am dat seama ca vorbeau destul de incet, ca atunci cand discuti ci cineva intr-o camera in care doarme o persoana si nu vrei sa o trezesti. Desi ce am auzit pana acum a inceput de la un ton vrut calm si incet, spre sfarsit a devenit infricosator, am distind chiar si maraieli. Ma intrebam despre ce naiba o fi fost vorba... Si despre cine? De fapt, erau o groaza de intrebari; nici nu stiam daca e vis sau realitate. Inclinam sa cred ca e vis. Iar daca, prin absurd ar fi fost realitate, nu stiam nici unde ma aflu, nici cum am ajuns acolo si nici cine este persoana care vorbeste despre oameni de parca nu ar face parte din ei. O fractiune de secunda m-am gandit ca o fi vreun extraterestru, dar mi-am dat seama ca mai penibila dacat atat nici ca pot fi, asa ca am alungat ideea. Trebuia sa gasesc raspunsuri la toate aceste intrebari.
De data asta, un pic mai fresh decat inainte, am reusit sa deschid ochii. Dar prima data nu mi-am dat seama daca acolo unde ma aflam era lumina sau intuneric. Practic, clipeam din ochir, dar nu desluseam nimic. Dupa un timp ochii mi-au ramas pironiti undeva in sus. La mare inaltime, de tavan atarna un candelabru imens, iar contrastul era uimitor: el negru, peretii albi. mi-am intors privirea spre dreapta, iar langa patul mare si pufos pe care stateam eu, am vazut o masuta mica, neagra. Era goala. Intorcandu-mi capul spre stanga am deslusit doua siluete.
Prima apartinea unui barbat, probabil celui care vorbise mai devreme. Era inalt, insa din cauza starii confuze in care ma aflam nu am putut aprecia ce inaltime are. Arata... bine. Era imbracat intr-o roba lunga, stransa pe corp, ce parea a fi facuta din piele. Aceasta era deschisa de sus pana jos. Pe dededubt purta un fel de costum, din acre ieseau in evidenta mai multe lanturi. Parul lui era lung, chiar foarte lung, drept si negru. Semana cu un rocker foarte bine pus la punct, dar ceva imi spunea ca nu asta este.
In spatele sau era o fata. Mi-am amintit imediat figura elei din parc si mi-am dat seama ca ea este. Cred ca ei i se adresase el mai devreme, asa ca numele ei trebua sa fie Kara.
Apoi, mi-am intors privirea spre el. Razele ochilor nostri s-au intalnit. Ochii lui erau negri si inexpresivi, dar pe mine m-a cuprins un fior pe sira spinarii si un sentiment de panica. Am inceput sa gandesc foarte repede. Fata despre care vorbise el mai devreme eram eu. Am dedus ca fusesem in pericol de moarte si ca eram extrem de valoroasa, din moment ce moartea mea ar fi atras-o si pe a Karei. Apoi, desi el arata ca un om, nu era om. Sau cel putin nu mai era. Dar atunci ce era?? Si ce vroia de la mine? Am decis sa ma uit in alta parte, deoarece privirea sa era prea patrunzatoare si ma obosea, dar parca impotriva vointei mele, primivre mi-a zbutar tot pe fata lui. Pentru cateva secunde am ramas fara suflare. Era pentru prima data cand ii vedeam fata, deoarece pana acum ni ii dadusem importanta. Deci, am ramas de-a dreptul stupefiata de frumusetea lui. Pana atunci nu vazusem un barbat cu trasaturi perfecte, de altfel nici nu credeam ca prefectiunea exista. Dar acum eram pusa in situaia de a accepta ca exista; era in fata mea.
In tot acest timp ochii sai erau pironoti intr-ai mei. Un instinct imi spunea ca nu e bine ceea ce fac, asa ca printr-o sfortare am trusit sa intrerup contactul cu imaginea lui.
Am intors capul in alta parte si am inceput sa-mi pregatesc arsenalul de intrebari, dar dintr-o data sunt intrerupta de o intrebare venita din partea lui:
-Cum te simti?
Ce intrebare stupida! Ma intreba asta de parca as fi fost intr-un hotel, iar gazda se interesa de confortul meu. Ce era sa-i raspund? Am ignorat intrebarea, dar am pus la randul meu alta:
-Cine esti?
El nu raspunse. Se uita pasiv la mine. Daca am vazut ca asa stau lucrurile, am coborat din pat, l-am ocolit furioasa si m-am dus tocmai in cealalta parte a camerei. Asta ca sa fiu cat mai departe de el, deoarece nu-mi facea deloc placere sa-l simt atat de aproape, apoi cu o voce amenintatoare am continuat:
-Ma faci sa ma ratacasc prin parc, o trimiti pe ea sa ma rapeasca de acolo, si asta intr-un mod foarte ciudat, te aud spunand ca sunt in pericol de moarte, iar acum ma intrebi cum ma simt!!!
Aratam ca o felina nervoasa, gata sa atace, cu ghearele si coltii pregatiti. Pacat ca nu prea dispuneam de asemenea arme. Insa el se uita la mine, calm.
-Cine naiba esti???
Eram de-a dreptul furioasa, cred ca daca s-ar fi putut, ochii mei ar fi aruncat flacari si l-ar fi transformat intr-o gramada de cenusa.
El i-a spus ceva Karei, iar aceasta a iesit din camera pr o usa pe care eu nu am vazut-o nici inainte de a iesi, insa nici dupa ce a iesit. Urmara cateva momente de liniste, apoi se hotari sa vorbeasca:
-Julia...
-Ah, da! Mai stii si cum ma cheama pe deasupra!
Pe un ton autoritar spuse:
-Te rog sa nu ma intrerupi!
Apoi continua:
-Julia, promit sa-ti dau niste explicatii, dar nu acum. Trebuie sa mananci ceva, asa ca am trimis-o pe Kara dupa niste mancare pentru tine.
-Nu mi-e foame, asa ca ai face bine sa-mi raspunzi la intrebari.
-Nu ti-e foame... Hmm... Poate. Dar trebuie sa mananci, pentru ca altfel nu-ti voi mai spune nimic.
-Incerci sa ma santajezi? Sau poate sa ma otravesti?
La aceasta intrebare ridica o sprinceana. Arata atat de bine!
-Absolut nu! Nu asta e intentia mea, acum. Eu trebuie sa te invat niste lucruri, sa iti spun care este destinul tau. Sunt convins ca nici nu-ti trece prin minte, dar vom vorbi despre astea mai in colo.
Atunci Kara intra in camera si din nou nu am vazut usa. Tinea in maini o tava pe care a pus-o pe masuta din dreapta patului. Am fost foare uimita sa descopar ca am in fata ochilor unnmeniu de la McDonalds, chiar preferatul meu. M-am uitat intrebatoare la el. I-a facut un semn cu capul Karei, iar aceasta a parasit sala. Si-a intors privirea spre mine, apoi s-a postat in fata mea:
-Mananca.
-Nu pot sa mamanc daca cineva sta in fata mea si se uita la mine in felul asta in care o faci tu.
Auzind acestea s-a intors cu spatele la mine si a inceput sa se plimbe prin camera. Cartofii si hamburger-ul erau calzi, asa ca m-am apucat sa ciugulesc cate putin din fiecare. M-am gandit ca pot purta o conversatie cu individul acesta in timp ce mananc, asa ca l-am intrebat:
-Cum te cheama?
S-a intors spre mine, calm, si a raspuns:
-Damon. Elite Damon.
Elite Damon? Ce fel de nume mai era si asta?
-De unde esti?
De data aceasta ii lua ceva timp pana sa raspunda. Ma gandeam ca poate trage de timp sa inventeze o minciuna. Nu puteam avea incredere in el, de fapt, nu credeam ca voi putea avea vreodata incredere in el.
-Asta nu te priveste, dar iti pot spune. Sunt din Australia. Numele meu are o istorie aparte, pe care insa nu ti-o voi spune.
Aha! Deci si-l luase el de unul singur... Bine...
-Cati ani ai?
-Cand am spus ca iti voi explica anumite lucruri sa stii ca nu ma refeream la lucruri despre mine. O sa iti spun si varsta, dat alta data.
Mi se parea enervant. Mi-am incercat norocul cu o ultima intrebare:
-Ce esti?
Am observat cum i se ingusteaza pupilele. Se uita adanc in ochii mei, iar eu am incercat sa nu ma panichez, ci sa fac acelasi lucru, adica sa ma uit in ochii lui. Se apropie de mine, isi cobori capul la nivelui fetei mele si imi suiera la ureche"
-DEMON!!!
Rasuflarea lui ma ingheta, iar cuvantul ma inspaimanta. Fara sa imi dau seama cum a facut, el se afla deja in cealalta parte a camerei. Multe ganduri imi navalira atunci in minte. Filme, legende si mituri, predici spuse de preot la biserica, chiar proverbe si ghicitori. Iar la toate acestea se adaugau propriile idei ce tineau de domeniul supranaturalului. Intr-un final, nu crezusem ca eu voi avea vreodata de-a face cu astfel de lucruri si nici nu credeam ca exista, chiar daca undeva in subconstientul meu o voce imi spunea ca ma insel.
Dar ce se petrecea acum era in prezent, in realitate, nicidecum in subconstientul meu. Si aveam de gand sa infrunt aceasta realitate.
Mi-am ridicat privirea spre cel care mi se prezentase a fi demon. Era tot in coltul acela al camerei. Se uita la mine si mi-am dat seama ca facea asta de mult timp.
-Nu te cred.
-Ba o sa ma crezi.
-Nu fi atat de sigur. Demonstreaza-mi ca esti ceea ce mi-ai spus ca esti.
-Esti sigura ca asta vrei??
-Esti un las!! M-ai rapit, iar acum imi spui niste bazaconii din motiv ca nu ai curaj sa imi spui in fata ce ai de gand cu mine. Lasule!!
Imediat dupa ce am rostit acestea mi-amdat seama ca am cam intins coarda.
De acolo de unde era m-a strafulgerat cu o privire manioasa si am observat ca irisii sai isi schimbasera culoarea, devenisera de un rosu aprins, precum carbunii incinsi. Ma cuprinse un sentiment de teama, chiar de frica. Am vazut ca strangea din pumni si isi inclesta maxilarul, iar spre marea mea surprindere, din spatele sau se ivira doua aripi. Acestea erau negre, extrem de lungi, alcatuite din pene. Aveau forma aripilor de liliac. Am ramas stupefiata privindu-l. Si ca sa ma sperii si mai mult, am vazut cum pe capul lui aparusera doua coarne. Mi-am dat seama ca orice fiinta normala ar fi tipat ingrozita vazand creatura din fata mea, insa eu... Nu-mi puteam explica sentimentul, dar ma simteam atrasa de el. Nu stiu daca asta este cuvantul, dar altfel nu pot explica.
Cu toate ca era drac, imbracat in negru, cu aripi ca de liliac, cu coarne ca de berbec, puternice si intoarse, arata... bine. Gandul acesta ma lua prin surprindere. Am constientizat ca acea creatura din fata mea m-ar putea ucide in orice clipa, insa eu cotinuam sa am o parere buna despre el. Am inchis ochii, implorand toti zeii si toate divinitatile existente sa faca o fapta buna cu mine si sa nu ma mai chinuiasca atat cu acest cosmar. Doream ca totul sa fie doar un vis si sa ma pot trezi din el.
Dar, deschizand ochii, mi-am dat seama ca ma amageam singura.