Animezup - forum manga si anime

Elite Damon



1. Realitate




Eu nu am avut niciodată probleme cu greutatea, însă tot mă încăpăţânam să fac efort fizic, eventual să slăbesc, dacă puteam spune asta la cele patruzeci şi cinci de kilograme ale mele. De multe ori o exasperam pe mama, care voia să mă vadă un pic mai plinuţă, pe când eu mă uitam urât la ea şi îmi vedeam de ale mele: adică mâncat puţin şi multă mişcare în aer liber. De obicei alergam, dar când ieşeam cu gaşca îmi luam rolele sau skateboard-ul. Cu toate că nu-mi plăcea prea mult apa, mă gândeam cu părere de rău că nu ştiam să înnot. De fapt, nici nu am avut unde să învăţ asta, crescută fiind într-un orăşel în vârful muntelui, din Colorado. Viaţa de acolo şi-a lăsat o amprentă placută asupra mea, creionând o copilărie frumoasă, chiar dacă în mare parte având alături doar unul din părinţi. Câteodată mă întreb dacă m-aş mai intoarce vreodată acolo sau nu, dar nu găsesc niciun răspuns. De fapt, subconştientul meu are un răspuns pe care conştientul nu este pregătit să-l accepte: Colorado aparţine de domeniul trecutului, adevărata mea viaţă răsărind aici, în Atlanta.
Sunt aici de anul trecut, când am hotărât să vin la mama. Căsnicia ei cu tata nu mai avea niciun rost, aşa că, asigurându-se că eu voi fi bine, de la vârsta de nouă ani n-am mai văzut-o. De fapt, mama a ştiut întotdeauna cum să se descurce şi şi-a dat seama că tata nu e uşa de biserică după cum a crezut dânsa câţiva ani. Nu i-a plăcut compania cuiva care are două feţe, aşa că a hotărât că despărţirea reprezintă cea mai bună soluţie. Tata nu s-a purtat niciodată urât cu mine, dar adolescenţa işi spune cuvântul, iar eu am nevoie de o prezenţă feminină, mama fiind alegerea perfectă. Dacă ar fi fost după mine aş fi plecat cu ea atunci, dar am fost nevoită să rămân la tata, ea neputând să ne întreţină pe amândouă, luând-o de la zero. Legătura dintre noi a redevenit rapid ceea ce era odată, relaţia consolidându-se pe o foarte mare încredere reciprocă.
Locuim într-un apartament spaţios, lângă Adams Park. Atunci când simt că mă sufoc între pereţii apartamentului dau fuga în parc. Îmi place să-l numesc ”grădiniţa mea”, deoarece este chiar în spatele blocului şi ajung nemaipomenit de repede.




***




Era sâmbătă dimineaţa, ziua mea preferată, în vacanţa de vară. M-am ridicat alene din pat, suparată pe propria persoană că nu am dormit mai mult. I-am aruncat un ochi adormit ceasului ce moţăia la rândul lui pe măsuţa de lângă pat şi am constatat că e opt jumate’. Mi-am mişcat picioarele spre bucătărie, cu gandul de a-mi lua un suc din frigider, pe uşa căruia era lipit un bileţel, din partea mamei, normal:

’’ Honey, dormeai ca un îngeraş şi nu te-am mai trezit. Nu ştiu când mă întorc de la conferinţa asta nenorocită, aşa că încearcă să nu transformi apartamentul într-un dezastru până mă întorc. Ţi-am lăsat un card pe birou, so enjoy the life! O să te sun când apuc. Te iubesc,
Monique "

Dacă nu mi-ar fi lăsat biletul ăla probabil m-aş fi pregatit s-o sun, să văd pe unde este. De obicei era acasă în week-end-uri, însă cum nu-mi stătea niciodată capul la ce-mi spune, uitasem complet de conferinţa pe care îmi spusese că o are tocmai în Philadelphia. Deodată mă cuprinse o stare de bine, gândindu-mă cum să-mi fac de cap în absenţa ei.
Mi-am luat sucul în cameră şi m-am trântit pe pat cu laptop-ul în braţe, aşteptând să se deschidă. Am intrat pe Messenger, dar Clara nu era online, aşa că am ieşit, bineîinţeles, după ce am trimis câteva mail-uri în "spam". N-am inţeles niciodată de ce le-o fi plăcând unora să streseze lumea cu mesaje inutile. Am ramas pe gânduri... neştiind ce să mai fac pe net. În mod normal m-aş fi uitat la următorul episod din Naruto, însă atunci n-aveam niciun chef. Am verificat într-o doară starea meteo a zilei şi am aflat că va ploua. Asta nu făcea altceva decât să puna beţe-n roate planului meu de a ieşi cu prietenii.
Analizând situaţia am ajuns la concluzia că pentru moment cel mai bine era să ies la alergat, până nu se hotăra soarele să intre în nori. Era destul de cald aşa că m-am îmbrăcat lejer: un tricou alb cu o chitară imprimată pe el, o pereche de pantaloni scurţi negri şi nişte skateri. Părul destul de lung mi l-am prins în coada, după care m-am răzgândit şi l-am lăsat desfăcut. Mi-am îndesat cheia si telefonul în buzunare şi am plecat coborând pe scări.
Frecventam parcul de ceva vreme, însă nu mă puteam lăuda că-l cunosc foarte bine. Mi-am spus că ar trebui să-mi fie ruşine de asta şi m-am apucat să alerg. Mă enervau privirile flămânde ale baieţilor pe lângă care treceam , dar n-aveam altă opţiune decât să-i ignor şi să alerg mai departe. După vreo zece minute vibratul telefonului m-a trezit din meditaţie. Era mama. M-am oprit din alergat si am raspuns, continuând sa merg:
- Hello mamă!
- Hei draga mea! Ce faci?
- Sunt în parc. Alergam.
- Ah, da! Trebuia să-mi fi dat seama. Ce ai mâncat azi?
Asta era mama... Îşi făcea mereu probleme cu privire la ce mănânc eu, sau mai bine zis cu privire la ce nu mănânc.
- Păi nu mi-e foame. Nu am mancat încă nimic... Am băut doar un pahar cu suc, dar stai liniştită, n-o să mor de foame in absenţa ta.
- Iar faci figuri de-astea, dar văd că n-am ce-ţi face. Bine, dacă nu ai chef nu mânca. Nu te mai stresez.
- Mă bucur că o laşi în sfârşit baltă cu super-grija pentru nutriţia mea, mamă.
Era cu siguranţă o uşurare că nu mi s-a ţinut morală pe tema asta. Mă aşteptasem la o morală, una mică, dar totuşi morală.
- Ahm, Julia, cred că acasă ajung tocmai miercuri... S-au mai trezit câţiva directori să vină marţi, aşa că nu pot pleca. Trebuie să stau după fundul companiilor lor amărâte care oricum nu mai au multe zile .
- Oh, tocmai miercuri? în gând îmi încolţea deja ideea unei petreceri în pijama. O să mă descurc singurică, doar am şaptişpe’ ani, nu? Take care ’bout you!
- Ok, Ju. Miss you, pa-pa!
- Pa-pa, mama...

Şi convorbirea s-a întrerupt. Am rămas un pic pe gânduri, pentru a procesa cele auzite şi până la urmă am ajuns la concluzia că, totuşi, zilele astea o să mor de plictiseală.
Am scuturat din cap, ca şi când aş fi vrut să îndepartez cine ştie ce gânduri, am băgat telefonul la locul lui şi m-am oprit brusc din mers. Abia acum îmi dădeam seama că zumzăitul infernal al oraşului era estompat şi că mă învăluia o linişte ciudată. Locul imi era total necunoscut şi nu a durat mult până să-mi dau seama că ma rătăcisem, însă mă consolam cu gândul că nu pot fi în altă parte decât în Adams Park.
M-am învârtit ceva timp pe acolo, dar fără niciun rezultat. Oriunde mă uitam, vedeam alei ce se intindeau la nesfârşit şi copaci care arătau ca nişte santinele încruntate. Într-un final am obosit umblând de colo-colo şi neavând vreo bancă pe care să mă aşez, m-am sprijinit de un copac. De obicei, când eram obosită şi mă aflam în preajma unui copac şi nu era nimeni prin preajma, îl luam in braţe. Funcţiona de fiecare dată: în câteva monente simţeam că mi-am facut plinul de energie.
Doar că... De data aceea nu am mai apucat să examinez efectele copacului asupra mea, pentru că, lângă mine se materializă … o fată, facându-mă să tresar.
Arăta foarte straniu şi-mi inspira nesiguranţă. Era puţin mai înaltă decât mine şi cu toate că faţa sa nu trăda nicio expresie, eu am remarcat o nuanţă de maliţiozitate, ba chiar superioritate. Avea părul negru şi-i stătea răzleţ în toate părţile. În colţul gurii avea un piercing în formă de cap de mort, iar ochii erau machiaţi într-un negru dens - ori poate asta era culoarea ei naturala -, şi la gât îşi marcase teritoriul o curea cu ţepi, vulgară. În picioare n-am apucat să observ ce poartă, deoarece mi-a adresat o întrebare:
- Julia?
- Da, am răspuns eu şovăind.
- Trebuie să vii cu mine.
"Trebuie" ? Cine mama naibii se credea ?!
- Nu, serios! Cine dracu’ eşti?
- Nu dau explicaţii, dar ai nimerit tăman la ţintă. Am spus că vii cu mine, şi asta de bunăvoie. Dacă nu, te iau cu forţa.
- N-ai să îndrazneşti să te atingi de mine! Am pus o întrebare şi vreau un răspuns: cine eşti !?
Văzând că nu-i iau în considerare oferta de a o însoţi de bunăvoie, se încrunta şi suflă spre faţa mea. Din gura ei ieşi un fum cam de aceeaşi culoare cu cel al ţigării, pe care imediat ce l-am inhalat am simţit cum îmi pierd controlul corpului şi conştiinţa. Mult mai târziu am înţeles că fumul acela are efect paralizant asupra oamenilor, putând aduce moartea.




To be continued...

Bună , am trecut şi eu pe aici şi am citit primul captiol aşa că mă gândeam să las şi un comentariu, că aşa fac de obicei.
Sincer m-a atras foarte foarte mult numele povestirii tale şi chiar am dorit să văd ce se află dincolo de denumire, I always do this. Am întâlnit nişte greşeli cu care aş vrea să încep, nu mi le lua în nume de rău dar nu mă puteam abţine să nu le menţionez.

gasha -- FĂRĂ SH , adică nu mai folosi chestii de genul acesta într-un fic, pretty please :o3 trebuie să scri corect ;;]
fetze -- la fel, '' t '' [ '' ţ '' ] , înţeleg faptul că nu scrii cu diacritice dar asta nu înseamnă că trebuie să deformăm limba română =)
atunci cand atunci cand -- ai scris undeva aceste două cuvinte de două ori
vand - vant [ vânt ]
dn - din
neatza - neata [ neaţa ]
complt - complet
voi - Voi , ai scris pe undeva cu literă mică după punct
inacea - in acea [ în ]
azuns - ajuns
de-atea -- de-astea
maca - manca [ mânca ]
"Trebuienande -- nu îmi dau seama ce scrie
simtot - simtit [ simţit ]

Te rog, ca pe viitor să nu mai scrii cu tz, sh etc, pentru că nu e 1 . corect , 2. estetic. Se vede chiar aiurea, adică... Povestea e chiar bună şi mie una chiar îmi place, modul în care descrii şi dialogul a fost ok, aşa că aceste lucruri îţi strică cu adevărat fictionul.
Eh, lăsând asta la o parte îmi place de Julia, Julia o cheamă nu? E super personajul, pentru că l-ai descris destul de bine şi acţiunea e ok . Când am citit numele capitolului [ realitatea ] , m-am gândit automat că trebuia să apară şi ceva ce nu e real, spre sfârşit sau în cel de-a doilea capitol... Se pare că aşa şi e . În fine, aştept în următorul să văd despre ce e vorba şi cine e '' misterioasa '' [ I liked her too <3 ] .
Anyhow, spor la scris şi nu te supăra pentru cele de mai sus , I couldn't help my self : p

hmm...am dat si eu de ficul tau, si mia placut .Greselile ti-au fost spuse mai sus, la fel si cele mai bune sfaturi. Chiar nu arata bine cand scrii ca pe messenger intr-un fic :(:
Povestea este destul de interesanta...dar mi sa parut un pic cam grabita actiunea . Imi place numele personajului....pentru ca asa ma cheama si pe mine :D: ...de fapt. aproape...la mine este Giulia :P:
Presupun ca vor aparea si vampiri ...si sper ca asa e :D

Astept nextul :-*...

Ja'ne :-h

Imi pare bine ca ai citit ce am scris eu si trebuie sa iti multumesc pentru corecturi. Tastatura mea nu are diacrtitice, asa ca scriu fara; cat despre greselile celelalte... :D din neatentie.
Eh...... si uite si capitolul:



Mi-am revenit in simtiri, dupa calculele mele, la foarte mult timp dipa intalnirea din parc. Prima data aveam impresia ca partea vie a corpului meu pluteste undeva deasupra si incet, incet, se contopeste cu intreg corpul de dedesubtul lui. Apoi am inceput sa-mi simt imima batand, sa respir, sa-mi amintesc cine sunt si sa gandesc. Parca ma trezeam din morti. Desi instinctele mele imi spuneau ca nu voi fi in stare de nimic, eu am incercat sa deschid ochii. Insa degeaba. Nu eram in stare, asa ca am adormit dupa aceasta scurta constientizare a existentei mele, deoarece nu-mi mai amintesc nimc.
Intr-un final, mi-am revenit. Auzeam, undeva in departare niste voci. Nu puteam aprecia cate persoane iau parte la discutie, dar am reusit sa deslusesc un glas masculin. Vocea i se adresa vuiva, pe un ton de repros. sfortandu-ma am reusit sa aud urmatoarele fraze:
-Kara, puteai s-o omori!!! Ea face parte din specia umana, nu e ca noi. Si mai este si fata! Pentru viitor ai face bine sa stii mai multe despre ei. Daca ea moare din cauza ta, sa stii ca de tine se va alege praful! O sa am eu grija de asta. Chiar vrei sa pierd si ultima sansa pe care o mai am, exact cand sunt atat de aproape?!?
Mi-am dat seama ca vorbeau destul de incet, ca atunci cand discuti ci cineva intr-o camera in care doarme o persoana si nu vrei sa o trezesti. Desi ce am auzit pana acum a inceput de la un ton vrut calm si incet, spre sfarsit a devenit infricosator, am distind chiar si maraieli. Ma intrebam despre ce naiba o fi fost vorba... Si despre cine? De fapt, erau o groaza de intrebari; nici nu stiam daca e vis sau realitate. Inclinam sa cred ca e vis. Iar daca, prin absurd ar fi fost realitate, nu stiam nici unde ma aflu, nici cum am ajuns acolo si nici cine este persoana care vorbeste despre oameni de parca nu ar face parte din ei. O fractiune de secunda m-am gandit ca o fi vreun extraterestru, dar mi-am dat seama ca mai penibila dacat atat nici ca pot fi, asa ca am alungat ideea. Trebuia sa gasesc raspunsuri la toate aceste intrebari.
De data asta, un pic mai fresh decat inainte, am reusit sa deschid ochii. Dar prima data nu mi-am dat seama daca acolo unde ma aflam era lumina sau intuneric. Practic, clipeam din ochir, dar nu desluseam nimic. Dupa un timp ochii mi-au ramas pironiti undeva in sus. La mare inaltime, de tavan atarna un candelabru imens, iar contrastul era uimitor: el negru, peretii albi. mi-am intors privirea spre dreapta, iar langa patul mare si pufos pe care stateam eu, am vazut o masuta mica, neagra. Era goala. Intorcandu-mi capul spre stanga am deslusit doua siluete.
Prima apartinea unui barbat, probabil celui care vorbise mai devreme. Era inalt, insa din cauza starii confuze in care ma aflam nu am putut aprecia ce inaltime are. Arata... bine. Era imbracat intr-o roba lunga, stransa pe corp, ce parea a fi facuta din piele. Aceasta era deschisa de sus pana jos. Pe dededubt purta un fel de costum, din acre ieseau in evidenta mai multe lanturi. Parul lui era lung, chiar foarte lung, drept si negru. Semana cu un rocker foarte bine pus la punct, dar ceva imi spunea ca nu asta este.
In spatele sau era o fata. Mi-am amintit imediat figura elei din parc si mi-am dat seama ca ea este. Cred ca ei i se adresase el mai devreme, asa ca numele ei trebua sa fie Kara.
Apoi, mi-am intors privirea spre el. Razele ochilor nostri s-au intalnit. Ochii lui erau negri si inexpresivi, dar pe mine m-a cuprins un fior pe sira spinarii si un sentiment de panica. Am inceput sa gandesc foarte repede. Fata despre care vorbise el mai devreme eram eu. Am dedus ca fusesem in pericol de moarte si ca eram extrem de valoroasa, din moment ce moartea mea ar fi atras-o si pe a Karei. Apoi, desi el arata ca un om, nu era om. Sau cel putin nu mai era. Dar atunci ce era?? Si ce vroia de la mine? Am decis sa ma uit in alta parte, deoarece privirea sa era prea patrunzatoare si ma obosea, dar parca impotriva vointei mele, primivre mi-a zbutar tot pe fata lui. Pentru cateva secunde am ramas fara suflare. Era pentru prima data cand ii vedeam fata, deoarece pana acum ni ii dadusem importanta. Deci, am ramas de-a dreptul stupefiata de frumusetea lui. Pana atunci nu vazusem un barbat cu trasaturi perfecte, de altfel nici nu credeam ca prefectiunea exista. Dar acum eram pusa in situaia de a accepta ca exista; era in fata mea.
In tot acest timp ochii sai erau pironoti intr-ai mei. Un instinct imi spunea ca nu e bine ceea ce fac, asa ca printr-o sfortare am trusit sa intrerup contactul cu imaginea lui.
Am intors capul in alta parte si am inceput sa-mi pregatesc arsenalul de intrebari, dar dintr-o data sunt intrerupta de o intrebare venita din partea lui:
-Cum te simti?
Ce intrebare stupida! Ma intreba asta de parca as fi fost intr-un hotel, iar gazda se interesa de confortul meu. Ce era sa-i raspund? Am ignorat intrebarea, dar am pus la randul meu alta:
-Cine esti?
El nu raspunse. Se uita pasiv la mine. Daca am vazut ca asa stau lucrurile, am coborat din pat, l-am ocolit furioasa si m-am dus tocmai in cealalta parte a camerei. Asta ca sa fiu cat mai departe de el, deoarece nu-mi facea deloc placere sa-l simt atat de aproape, apoi cu o voce amenintatoare am continuat:
-Ma faci sa ma ratacasc prin parc, o trimiti pe ea sa ma rapeasca de acolo, si asta intr-un mod foarte ciudat, te aud spunand ca sunt in pericol de moarte, iar acum ma intrebi cum ma simt!!!
Aratam ca o felina nervoasa, gata sa atace, cu ghearele si coltii pregatiti. Pacat ca nu prea dispuneam de asemenea arme. Insa el se uita la mine, calm.
-Cine naiba esti???
Eram de-a dreptul furioasa, cred ca daca s-ar fi putut, ochii mei ar fi aruncat flacari si l-ar fi transformat intr-o gramada de cenusa.
El i-a spus ceva Karei, iar aceasta a iesit din camera pr o usa pe care eu nu am vazut-o nici inainte de a iesi, insa nici dupa ce a iesit. Urmara cateva momente de liniste, apoi se hotari sa vorbeasca:
-Julia...
-Ah, da! Mai stii si cum ma cheama pe deasupra!
Pe un ton autoritar spuse:
-Te rog sa nu ma intrerupi!
Apoi continua:
-Julia, promit sa-ti dau niste explicatii, dar nu acum. Trebuie sa mananci ceva, asa ca am trimis-o pe Kara dupa niste mancare pentru tine.
-Nu mi-e foame, asa ca ai face bine sa-mi raspunzi la intrebari.
-Nu ti-e foame... Hmm... Poate. Dar trebuie sa mananci, pentru ca altfel nu-ti voi mai spune nimic.
-Incerci sa ma santajezi? Sau poate sa ma otravesti?
La aceasta intrebare ridica o sprinceana. Arata atat de bine!
-Absolut nu! Nu asta e intentia mea, acum. Eu trebuie sa te invat niste lucruri, sa iti spun care este destinul tau. Sunt convins ca nici nu-ti trece prin minte, dar vom vorbi despre astea mai in colo.
Atunci Kara intra in camera si din nou nu am vazut usa. Tinea in maini o tava pe care a pus-o pe masuta din dreapta patului. Am fost foare uimita sa descopar ca am in fata ochilor unnmeniu de la McDonalds, chiar preferatul meu. M-am uitat intrebatoare la el. I-a facut un semn cu capul Karei, iar aceasta a parasit sala. Si-a intors privirea spre mine, apoi s-a postat in fata mea:
-Mananca.
-Nu pot sa mamanc daca cineva sta in fata mea si se uita la mine in felul asta in care o faci tu.
Auzind acestea s-a intors cu spatele la mine si a inceput sa se plimbe prin camera. Cartofii si hamburger-ul erau calzi, asa ca m-am apucat sa ciugulesc cate putin din fiecare. M-am gandit ca pot purta o conversatie cu individul acesta in timp ce mananc, asa ca l-am intrebat:
-Cum te cheama?
S-a intors spre mine, calm, si a raspuns:
-Damon. Elite Damon.
Elite Damon? Ce fel de nume mai era si asta?
-De unde esti?
De data aceasta ii lua ceva timp pana sa raspunda. Ma gandeam ca poate trage de timp sa inventeze o minciuna. Nu puteam avea incredere in el, de fapt, nu credeam ca voi putea avea vreodata incredere in el.
-Asta nu te priveste, dar iti pot spune. Sunt din Australia. Numele meu are o istorie aparte, pe care insa nu ti-o voi spune.
Aha! Deci si-l luase el de unul singur... Bine...
-Cati ani ai?
-Cand am spus ca iti voi explica anumite lucruri sa stii ca nu ma refeream la lucruri despre mine. O sa iti spun si varsta, dat alta data.
Mi se parea enervant. Mi-am incercat norocul cu o ultima intrebare:
-Ce esti?
Am observat cum i se ingusteaza pupilele. Se uita adanc in ochii mei, iar eu am incercat sa nu ma panichez, ci sa fac acelasi lucru, adica sa ma uit in ochii lui. Se apropie de mine, isi cobori capul la nivelui fetei mele si imi suiera la ureche"
-DEMON!!!
Rasuflarea lui ma ingheta, iar cuvantul ma inspaimanta. Fara sa imi dau seama cum a facut, el se afla deja in cealalta parte a camerei. Multe ganduri imi navalira atunci in minte. Filme, legende si mituri, predici spuse de preot la biserica, chiar proverbe si ghicitori. Iar la toate acestea se adaugau propriile idei ce tineau de domeniul supranaturalului. Intr-un final, nu crezusem ca eu voi avea vreodata de-a face cu astfel de lucruri si nici nu credeam ca exista, chiar daca undeva in subconstientul meu o voce imi spunea ca ma insel.
Dar ce se petrecea acum era in prezent, in realitate, nicidecum in subconstientul meu. Si aveam de gand sa infrunt aceasta realitate.
Mi-am ridicat privirea spre cel care mi se prezentase a fi demon. Era tot in coltul acela al camerei. Se uita la mine si mi-am dat seama ca facea asta de mult timp.
-Nu te cred.
-Ba o sa ma crezi.
-Nu fi atat de sigur. Demonstreaza-mi ca esti ceea ce mi-ai spus ca esti.
-Esti sigura ca asta vrei??
-Esti un las!! M-ai rapit, iar acum imi spui niste bazaconii din motiv ca nu ai curaj sa imi spui in fata ce ai de gand cu mine. Lasule!!
Imediat dupa ce am rostit acestea mi-amdat seama ca am cam intins coarda.
De acolo de unde era m-a strafulgerat cu o privire manioasa si am observat ca irisii sai isi schimbasera culoarea, devenisera de un rosu aprins, precum carbunii incinsi. Ma cuprinse un sentiment de teama, chiar de frica. Am vazut ca strangea din pumni si isi inclesta maxilarul, iar spre marea mea surprindere, din spatele sau se ivira doua aripi. Acestea erau negre, extrem de lungi, alcatuite din pene. Aveau forma aripilor de liliac. Am ramas stupefiata privindu-l. Si ca sa ma sperii si mai mult, am vazut cum pe capul lui aparusera doua coarne. Mi-am dat seama ca orice fiinta normala ar fi tipat ingrozita vazand creatura din fata mea, insa eu... Nu-mi puteam explica sentimentul, dar ma simteam atrasa de el. Nu stiu daca asta este cuvantul, dar altfel nu pot explica.
Cu toate ca era drac, imbracat in negru, cu aripi ca de liliac, cu coarne ca de berbec, puternice si intoarse, arata... bine. Gandul acesta ma lua prin surprindere. Am constientizat ca acea creatura din fata mea m-ar putea ucide in orice clipa, insa eu cotinuam sa am o parere buna despre el. Am inchis ochii, implorand toti zeii si toate divinitatile existente sa faca o fapta buna cu mine si sa nu ma mai chinuiasca atat cu acest cosmar. Doream ca totul sa fie doar un vis si sa ma pot trezi din el.
Dar, deschizand ochii, mi-am dat seama ca ma amageam singura.

Am hotarat sa imi adun tot curajul de care puteam dispune si sa nu lesin sau sa ma apuce vreo criza de nervi. M-am calmat, mi-am ridicat privirea si am spus:
-Ok! Este incredibil ce mi se intampla. Poate in alte imprejurari as spune ca este o gluma reusita, dar te vad cu coarne si aripi si nu-mi pot inchipui ca esti altceva decatun demon. Dar eu altceva nu inteleg. Ce legatura am eu cu tine? De ce m-ai rapit?
-Bine, vad ca esti nerabdatoare sa afli adevarul.
Vocea sa rasuna precum un ecou in intreaga incapere.
-Ti-am demonstrat ca sunt ceea ce ti-am spus ca sunt, asa ca acum o sa-mi reiau cealalta forma. Asa ma simt mai bine.
Cu o viteza de neinchipuit, ochii ii devenira din nou cenusii si inexpresivi, iar aripile si coarnele ii disparura ca prin farmec.
-Nici nu stiu de unde sa incep.
Se lasa linistea. Mi-am dat seama ca trage de timp pentru a-si pune ideile in ordine. Eu m-am urcat in pat si m-am asezat turceste, aceasta era pozitia mea preferata cand cineva era pe cale sa-mi spuna ceva. El se plimba de colo-colo prin camera:
-In lume sunt doua puteri: Binele si Raul. Acestea au fost la inceput una si aceeasi, nu existau cei doi termeni distinctivi. Asta se intampla bineinteles, acum cateva miliarde de ani in urma. Din motive necunoscute mie, undeva a aparut o fisura, iar puterea suprema s-a divizat in Bine si Rau. Cu siguranta stii, gardienii Binelui se numesc Ingeri, iar cai ai Raului se numesc Demoni. Ei bine, desi fiecare grupa stie ca nu se poate extermina una pe cealalta, intre ele nu se poate restabili uniunea de mai inainte, nici macar o alinata.
Isi dadu seama ca mi-e un pic greu sa procesez tot ce-mi spusese el, asa ca facu o pauza, dandu-mi timp pentru a-mi pune gandurile in ordine.
-Sunt multe caractere care ne diferentiaza de Ingeri. De exemplu noi, Demonii vrem intotdeauna putere, daca s-ar putea, puterea absoluta. Insa Ingerii vor sa mentina echilibrul si isi folosesc puterile in scopuri pe care eu insumi nu le inteleg. Nu te mai uita asa la mine, ca o sa iti spun si care e rolul tau. Da... Am uitat sa-ti spun ca fiecare grup, Binele si Raul, are un reprezentant care detine puterea suprema a grupului sau. Din acest punct de vedere pot spune ce suntem egali, iar aceasta intalnire este istorica pentru ca reprezentantii grupelor nu se intalnesc decat in cazuri extreme. Iar acestea sunt foarte rare.
Cuvintele lui m-au traznit ca un fulger. Se vedea destul de bine ca am intrat pe taramul imposibilului, dar asta era prea de tot!! Adca... Eu eram un Inger, si colac peste pupaza, detinatoarea puterii! Nu! Cred ca nu am inteles bine... Este imposibil!
In tot timpul disputei mele interioare, el se uita in ochii mei. Am inteles de ce se uita el tot timpul in ochii mei: imi citea gandurile.
-Imi citesti gandurile, asa-i?
-Da.
Daca asa stateau lucrurile, m-am uitat si eu in ochii lui si l-am intrebat in gand: "Cum faci asta?"
-O sa poti citi si tu gandurile, dar momentan pentru tine este foarte greu. Ai si o sa obtii multe alte puteri pe parcurs.
-Ce vei face cu mine? De unde stii ca tocmai eu sunt un Inger, eu care pana acum cateva ore habar n-aveam de toate astea?
Cu 17 ani in urma, reprezentantii celor doua grupe au avut o lupta. In cazuri normale, nu castiga si nu pierde nimeni, deoarece ambii au puteri egale. Dar atunci s-a intamplat ca Ingerul sa nu fie atent pentru un moment, iar Deminul i-a dat lovitura decisiva, care i-a fost fatala.. Insa, a avut putere sa-si transfere toate puterile catre un suflet care in viitor ii va lua locul. Acel suflet este al tau, deoarece tu te nasteai exacta tunci. Eu asistasem la intreaga lupta, iar cand trasnferul a avut loc am fost atent la detinatie si asa te-am gasit pe tine. Demonul invingator era foarte euforic, as ac al-am prins gu garda jos. L-am atacat,a mai urmat o scurta lupta, dar l-am invins. In urmatorii ani te-am urmarit peste tot si pot spune ca am avut hrija sa nu patesti nimic, asta nu ca mi-ar fi pasat prea tare de tine, dar am nevoie de ceva ce numai tu imi poti oferi.
Simteam ca ma irit si ca ma enervez. Cine se crede el sa aiva dreptul de a ma urmari pe mine peste tot? Dar vai! Asta insemna ca stie absolut totul despre mine! Oh, nu! Toate secretele mele... nu mai erau secrete.
-Stii totul despre mine, nu-i asa?
-Julia, cred ca-ti inchipui si tu. Te stiu din prima zi a existentei tale, iar puterile mele sunt vaste si variate. Deci, da. Pot spune ca secretele tale nu mai sunt secrete. Dar cred ca nu mai e nevoie sa-ti spun ca ele nu vor trece de mine.
Mi-amlasat fruntea in jos si am inchis ochii. Poate in felul acesta nu-mi va mai citi gandurile. Ma simteam de parca as fi fost transparenta. Era unsentiment ciudat sa fi trait cu gandul ca ai niste secrete si ganduri pe care nu le stie nimeni si nici nu le va sti cineva vreodata, iar deodata apare cineva si iti deminstreaza ca nu e deloc asa cum ti-ai inchipuit tu.
-Inseamna ca zilele mele sunt numarate. Toata munca ta de pana acum pare sa isi atinga standardele. Cred ca am priceput ce vrei.Imediat ce au ma voi familiariza cu noul meu statut si cu puterile, tu ma vei constrange sa iti cedez puterile. E sau nu, asa?
-Stiam de mult ca ai o gandire foarte agera, dar acum tocmai mi se confirma asta. Pai, da. Asa este. Ti-am spus, noua Demonilor ne place puterea. Si imi place si mie.
-Cum de nu stiu ceilalti Ingeri de existenta mea?
-Pentru ca am avut eu grija sa ii tin la distanta. Inca din prima zi am creat in jurul tau un scut de energie neutra, care te tine ascunsa de... radarele lor. Ei simt cand cineva are putere si simt si daca e Demon sau de-al lor. Desigur, scutul meu nu este infailibil. De exemplu, daca ar sti ca tu esti Inger, ar putea distruge vraja si ar putea simti puterea ce te inconjoara. Dar nu stie nimeni ce estti, deoarece scutul meu s-a dovedit a fi eficient pana acum.
-Unde stati voi? Adica, unde va aveti sediul?
-Asta este confidential. Uite cum stau lucrurile: tu te vei duce acolo unde iti este locul, intre Ingeri, pentru a te perfectiona in toate domeniile si pentru a deveni in adevaratul sens al cuvantului ceea ce iti este destinat sa fii. Numai ca la sfarsitul tuturor acestor pregatiri te vei intoarce la mine.
-Vad ca esti foarte sigur pe tine. De unde stii atat de sigur ca asa voi face?
-Pentru ca te cunosc. In toata lumea asta exista cineva pentru care ti-ai da si viata. Am dreptate?
Nemernicul! se referea la mama mea. Da, intr-adevar, pentru ea as fi facut orice.
-Da, asa este.
-Vezi? Este simplu. Planul meu este urmatorul: vei face un pact cu mine, cum ca atunci cand iti vei stapani puterile te vei intoarce la mine. Bineinteles, atunci mi le vei da mie pe toate iar tu te vei putea intoarce la viata normala de dinainte. Daca nu accepti pactul meu nu vei mai pleca de aici, iar daca il accepti si il incalci, mama ta va muri. Tine minte, tu poti trai la nesfarsit, insa ea nu este la fel de norocoasa ca tine.
Acum iesea in evidenta partea malefica din el. Si trebuie sa recunosc ca m-a speriat. Chiar si simplul fapt ca o stiam pe mama in pericol ma inspaimanta, dar mite faptul ca bestia asta ii poate lua viata. Clar, nu aveam de ales. Trebuia sa accept pactul. Altfel, cine stie cu ce alta orobilitate ar mai fi fost in stare sa ma ameninte?
-Ok, eu accept pactul si ma voi tine de cuvant, dar de unde stiu eu ca si tu vei face acelasi lucru?
-Tu cel putin stii ce e ala un pact? Se vede treaba ca nu. Se face cu sange. In urma acestui pact ambii sunt obligati sa-si tina cuvantul. Altfel...
-Cu sange?? Urasc sangele!! Imi vine rau de la el...
-Stiu asta. Ai si lesinat o data din cauza asta. Dar de data asta nu vei mai lesina, pentru ca voi avea eu grija. Deci, esti gata?
-Ce? Deja?
-Da. Pana acum nu am mai facut nici eu vreun pact, dar stiu cum se face. Da-mi mana stanga.
I-am dat-o. El mi-o lua in mana sa dreapta. Am observat ca avea pielea foarte fina, dar oarecum rece fata de pielea mea calda. La atingere am tresarit amandoi, dar niciunul dintre noi nu a dat de inteles ca l-ar fi observat pe celalalt. Am privit uimita cum unghia sa de la mana dreapta ii creste si isi face o intepatura in degetul aratator de la mana sa stanga. Apoi se pregateste sa-mi faca si mie acelasi lucru, dar eu imi retrag speriata intreaha mana. Chiar imi era frica sa vad cum din dehetul meu va siroi sangele.
-Haide Julia, ti-am spus. Nu te va durea.
Pana la urma tot se va intampla. MI-am luat inima in dinti si i-am dat mana inapoi privind cum unghia sa ascutita imi inteapa adanc degetul aratator si incepe sa curga sangele rosu, puternic oxigenat. Insa, dupa cum mi-a si spus, nu m-a durut absolut deloc. Apoi, cum el isi facuse deja intepatura mai devreme, mi-a ridicat mana stanga si si-a pus aratatorul sau insangerat peste al meu. Astfel, moleculele noastre se amestecara intre ele. Mi-a spus:
-Jura!
-Jur.
-Jur si eu.
Se declara multumit:
-Pactul e facut.
-Pactul cu Diavolul. Tocmai am incalcat una dintre regulile principale: " Sa nu faci niciodata pact cu Diavolul!"
-Lasa ca o sa vezi tu ca acel Diavol poate fi si de treaba. Mi se pare ca te-am tinut cam mult in aceasta camera. Ce ai zice daca inainte de a te duce de unde te-am luat, ti-as arata imprejurimile?
-Ok, dar as vrea sa ma inveti ceva: cum sa fac sa imi inchid mintea, astefel ca cititorii nepoftiti, asa ca tine, sa nu aiva acces?
-Hahaha! Buna treaba! Auzi, cititor nepoftit!... Bine, dar hai afara. Pentru asta trebuie sa te fac invizibila, deoarece nu am chef sa fii vazuta de vreun slujitor de-al meu care umbla gura-casca pe acolo. Stai asa, nemiscata.
Eram in picioare si trebuia sa ma conformez. El se concentra asupra mea, uitandu-se la mine de parca ar fi privit prin mine.
-Gata!
Eram curioasa sa vad ce facuse. Nu incetam sa ma mai mir! Disparusem complet! Imi simteam mainile si picioarele miscandu-se in colo si in coace, dar nu vedeam nimic. Ma simteam ciudat si aveam senzatia ca daca voi incerca sa fac vreun pas prin camera ma voi impiedica.
-Stiu, si eu m-am simtit la fel cand am devenit invizibil pentru prima data, dar m-am obisnuit repede cu senzatia. Acum va trebui sa ne teleportam pana in gradina, deoarece e destul de departe de aici si te-ai putea speria mergand pe holurile intunecate. Esti pregatita?
-Sa ma teleportez?
Vocea mea suna ciudat, de parca vorbise cineva din spatele meu, nu eu.
-Da, sa te teleportezi. Ce, nu stii ce inseamna? Ah, da! Credeai ca nu exista. Ei bine, vei vedeam ca exista si ca sunt posibile foarte multe lucrutri pe care tu le credeai imposibile.
Se apropie de mine, ma lua de mana, iar o clipa am simtit spatiul si timpul comprimandu-se asupra mea, ca mai apoi sa imi dau seama ca sunt deja in ata parte.


To be continued....

Va multumesc pentru lectura si mi-ar face placere sa va lasati si cateva impresii :)

Cand am fost sigura ca ma aflu iar ,,cu picioarele pe pamant'', am decis sa deschid ochii si... Am ramas cu gura cascata la propriu. Mi-a luat ceva timp sa realizez unde ma aflu, apoi am inceput sa trec in revista cele vazute. Langa noi se afla o fantana arteziana, demna de toate laudele si desi nu ma pricep mai deloc la materiale, mi-am dat seama ca la baza constructiei ei erau marmura si cristalul. Eram hipnotizata de susurul vioi si cristalin al apei si de sclipirile acesteia, incat daca nu ma intreba el ceva, as fi ramas contempland fantana mult si bine.
-Ce?
-Te-am intrebat cum ti se pare.
-Cred ca ti-ai dat si singur seama. Este absolut magnific!!
Mi-am ridicat privirea, iar undeva in departare, in spatele fantanii arteziene am vazut un... castel. Era oare posibil? Sau imi jucau ochii feste? M-am intors in partea opusa castelului si am vazut o padure nesfarsita, la marginea careia se intindea o poiana pe care pasteau trei cai, negri ca abanosul. Ramasesem fara cuvinte. Se pare ca el a inteles uimirea ce se citea extrem de usor pe chipul meu, asa ca incerca sa-mi explice:
-Mda, imi dau seama ca tu aveai pareri total diferite cu privire la locul unde isi duc Demonii "existenta", anume Iadul. Eibine, tin neaparat sa te informez ca asa ceva nu exista. Daca noi avem principii care intra in contradictie cu toate celelalte existente pe lumea asta, concluzia nu trebuie sa fie ca ne facem "viata" un chin, stand sub pamant, prin vulcani sau mai stiu eu pe unde mai spun legendele facute de oameni.
Urma o pauza, timp in care eu asimilam cele auzite. Da, clar! Pasisem pe taramul imposibilului devenit posibil, mi se dezvaluia realitatea care pentru celelalte milioane de persoane reprezinta irealitatea, domeniul fantasticului, imposibilului.
-Poti sa ma readuci la forma normala? Ma simt ciudat asa.
-Ah, da... Sigur. Nu e nimeni pe aici acum.
Se uita intr-un fel ciudat la mine, simtind cum ma trec fiori reci pe sira spinarii, dar mai apoi am vazut bucuroasa ca sunt din nou vizibila.
-Asa... Merci. Acum spune-mi ce trebuie sa fac pentru a-mi inchide mintea.
Cazu o clipa pe ganduri si am observat o mica schimbate in atitudinea sa, dar in cele din urma a spus:
-Oh... Nu prea vreau sa fac asta, deoarece stiu ca dupa aia nu voi mai avea nicio sansa de a intra in mintea ta. Hey, nu te mai incrunta la mine... Stii, e interesant sa citesti mintea unei adolescente ca tine. Bine-bine, termin. Stiu ca poate cateodata am actionat intr-un fel neortodox, insa au fost unele lucruri la care chiar nu m-am putut abtine.
Facu o pauza, apoi relua:
-De exemplu, nu te-ai intrebat niciodata pana acum de ce nu ai avut niciun prieten?
Pfff... Trebuia sa ma intrebe asta acum? dar imediat mi s-a aprins beculetul: din cauza lui. Pana acum crezusem ca sunt pur si simplu ghinionista in materie de baieti. Toate incercarile mele de pana atunci esuasera. Prima data mi-a placut de un baiat dintr-o clasa paralela cu a mea, insa a fost de ajuns sa-l vad o singura data sarutandu-se cu alta fata, incat sa-mi dispara tot cheful. Alta data ma indragostisem de un baiat mai mare cu un an ca mine, insa am aflat ca este consumator de droguri, asa ca am fugit de el ca de ciuma. Intr-o tabara la munte am intalnit un tip super-dragut si am observat ca si el ma placea, dar ghinionul m-a urmarit si atunci: am aflat ca este un verisor de-al meu. Ultimul pe care am pus ochii era de aceeasi varsta cu mine si ne intelegeam foarte bine, era prea frumos ca sa dureze. A trebuit sa plece cu parintii sai in vacanta in Caraibe, iar acolo s-a inecat.
Cand am ajuns la mama in Atlanta, mi-am pus in gand sa nu ma mai gandesc la niciun baiat, desi cateodata imi venea destul de greu sa ma tin de promisiune. Acum imi dau seama ca procedand astefel am crutat vietile altor posibili prieteni.
-De ce m-ai indepartat de orice baiat pe care il placeam?
Statu un pic pe ganduri, apoi spuse:
-Ti-am spus ca sunt unele lucruri de la care nu ma pot abtine, printre care si asta. Imi place sa citesc gandurile oamenilor.
Ezita. Mi-am dat seama ca mai avea ceva de spus, asa ca am asteptat.
-Si mai este un motiv... Tu acum esti inconjurata de un camp de energie neutra, care te face la fel ca toti ceilalti oameni, asa ca ingerii nu te pot identifica. Din pacate, campul asta de energie nu este infailibil, ci poate fi spulberat cu usurinta la primul sarut. Cred ca iti dai seama ca nu puteam lasa sa se intample asta. Nici nu-ti dai seama cat de multi inger intalnesti zilnic, fara sa ai habar.
Isi intoarse fata perfecta spre mine, iar cu mana sa catifelata imi ridica barbia in sus. Se uita in ochii mei, iar eu imi simteam obrajorii inrosindu-se, iar picioarele tremurandu-mi. Un instinct pe care il credeam pierdut in noianul de sentimente pe care nu le mai incercasem pana atunci a iesit brusc la iveala ai m-a facut sa-i dau o palma. Nu-mi dau seama daca o fi simtit sau nu ceva, insa eu eram satisfacuta ca l-am luat prin surprindere. M-am indepartat furioasa cat mai mult posibil si am inceput:
-Nenorocitule! Imbecilule! Nemernicule! Idiotule! Cum ti-ai permis sa intri in feul acesta in viata mea? Aproape ca ai distrus-o! Raspunde! Cum ai indraznit?
Ultima parte am tipat-o. Nervii mei atinsesera o intensitate de care nu mai fusesem constienta pana atunci. Cred ca daca as fi fost in posesia puterilor mele latente l-as fi nimicit.
Se pare ca l-am enervat si pe el, deoarece reactia lui a fost de asemenea neasteptata si chiar a reusit sa ma sperie. Desi era la distanta, intr-o fractiune de secunda a fost langa mine. M-a prins de incheieturile mainilor si a inceput sa mi le stranga ca in niste menghine, timp in care ochii lui deveniti rosii ma sfredelaeu ca un laser. Ca un suierat, cocea lui imi trecu pe langa urechi:
-Sa fie pentru prima si ultima data cand ma insulti!!!
Mi-a dat drumul la maini si s-a facut nevazut. Am ramas impietrita cateva momente. Pur si simplu nu mai gandeam nimic. Apoi am constientizat ca el chir plecase. Eram singura langa fantana de cristal. Am asteptat vreo 10 minute, asejata pe jos si sprijinita de peretele de marmura. Pana la urma m-am plictisit stand asa acolo, m-am ridicat in picioare si desi nu aveam prea multe sperante, l-am strigat:
-Elite?!? Hey! Unde ai plecat?
Se intamplara doua lucruri deodata: raspunsul lui si el insusi materializat in fata mea:
-Nicaieri.
Am realizat ca el statuse tot acest timp in fata mea, asteptand sa cedez eu. Ce sa zic!
-Poate ca iar credeai ca Demonii sunt lipsiti de sentimente, dar te anunt ca te inseli. Avem si noi sentimentele noastre. Iar pana cum cine a indraznit sa ma insulte intr-un fel sau altul a suferit amarnic. Am avut eu grija de asta.
-Cred ca la tine e vorba de orgoliu, nicidecum de sentimente. Nu-ti dai seama ca m-ai facut sa sufar? din cauza ta a murit o perosana! Si multe altele cate or mai fi murit! Chiar nu ai resentimente?
Cuvintele mele il izbira, mai ales ultimul dintre ele, "resentiment". Pentru cateva secunde fata lui cu trasaturi perfecte arata de parca ar fi intrat in transa unor amintiri indepartate, insa e prea posibil ca ochii sa imi fi jucat feste.
-Hai sa lasam asta pe alta data, ok? Ahm... Pentru a-ti inchide mintea de "cititorii nepoftiti" cum iti place tie sa ii numesti, trebuie sa faci un lucru destul de simplu: sa iti impui sa te gandesti la ceva banal, cum ar fi structura atomului de oxigen, cat timp traieste un fluture sau cate limbi ai putea invata intr-o viata... Bine, ca sa mai si functioneze teoria mea, ai nevoie de foarte multa prcatica. De exemplu, tu acum te gandesti la cet de mult ai vrea sa ajungi acasa. Ei bine, o sa te duc si acasa la tine. Ce am avut eu de facut, am facut. De aici in colo nu mai e treaba mea.
Urma o pauza, apoi continua:
-Ah, pentru siguranta mamei tale, fii atenta si nu te gandi la mine sau la cele intamplate cu mine pe aici cand vei fi in preajma Ingerilor.
-Cum ma vor gasi ei?
-Fii linistita, te vor gasi imediat ce voi dezactiva campul energetic din jurul tau. Vei invata multe lucruri de la ei. Sunt curios sa vad ce tehnica de lupta vei avea.
-Ok, gata cu teoria! Du-ma acasa! Acum!
-Bine, cum vrei...
Se apropie de mine si ma lua de mana. De data asta mana lui era calda si catifelata. Am simtit cum pentru o secunda timpul si spatiul se comprima, ca mai apoi totul sa redevina normal. Ma aflam in camera mea, iar el inca ma tinea de mana. Parea foarte familiarizat cu decorul si mi-am dat seama ca imi stie deja toata casa, la fel de bine cum ma stie si pe mine. am vrut sa-mi retrag mana din inclestarea lui, insa el nu a vrut sa imi dea drumul decat dupa ce m-am smuncit zdravan. El se uita in continuare la mine, iar eu am facut cativa pasi in spate, pana am dat de sifonier.
-Poti sa pleci!
Am spus asta pe un ton aproape violent. Chiar vroiam sa scap de prezenta lui, vroiam sa fiu singura si sa-mi pun ideile cap la cap, sa gasesc macar un singur argument la cele intamplate, insa ceva imi apunea ca acel argument se va lasa mult si bine cautat.
Urmatoarele imagini le-am perceput cu incetinitorul: el lasand capul in jos si intorcandu-se cu spatele la mine, in semn ca pleaca, insa in urmatoarea secunda se afla in fata mea. Ii simteam rasuflarea fierbinte si de gheata in acelasi timp mangaindu-mi fata. Mana lui catifelata imi ridica barbia, iar eu pur si simplu m-am pierdut in ochii sai spalaciti care acum aduceau a albastru. simteam cum sira spinarii imi este cuprinsa de sute de furnicaturi, iar toate articulatiile mi se inmoaie, incat ma si miram cum de mai puteam fi inca in picioare. El era mult mai inalt decat mine, cam cu vreo 15 centimetri, se apleca spre buzele mele, lasandu-ma fara suflare. Impactul a fost pur si simplu delicios: Buzele sale le cuprinsera pe ale mele, fiecare miscare declansand in mine mii de scantei. Ma incercau sentimente de care nu fusesem constienta pana atunci. Tot corpul imi tremura, insa nu stiu daca de placere sau de teama ca acel sarut se poate sfarsi prea repede. Din instinct mi-am deschis gura, iar limba lui se pare ca asta astepta: a patruns cu violenta si cu gingasie in acelasi timp in lacasul cald si neexplorat al gurii mele, plimbandu-se si savurand fiecare particica. Sentimentul de beatitudine pe care il incercam pentru prima oara era in plina ascensiune si mainile mele i-au inlantuit gatul, insa chiar atunci el s-a retras aproape brutal din imbratisare. Am observat ca are ochii cenusiu inchis. S-a retras in spate tinandu-si mainile la tample, apoi s-a facut nevazut.

Nu-mi puteam da seama daca plecase, sau era inca acolo, invizibil. Respiratia mea era inca sacadata, iar gandurile imi erau vraiste. De fapt, nici nu mai judecam, ma aflam pur si simplu in transa. In jurul meu nu mai exista nimic, ma simteam de parca tocmai as fi intrat intr-o gaura neagra.
Ma apuca o stare de ameteala, iar niste migrene neinduratoare ma chinuiau graoznic. Am simtit cum fac o pirueta prin aer si cum aterizez pe podeaua tare. Impactul a fost anulat de faptul ca intreg corpul meu nu mai reactiona la nici un stimul venit din exterior. De altfel, nici la vreunul din interior.
In creierul meu s-a format o lacuna, aidoma celei de la rapire. Cu siguranta acesta fusese un lesin. Cand mi-am revenit in simtiri si am deschis ochii, nu am vazut altceva decat parchetul si umbrele unor corpuri care vazute de jos, mi-am dat seama ca sunt biroul, sifonierul si scaunul din camera mea. Doar dupa cateva clipe de reculegere mi-am dat seama ca in incapere este intuneric. Am simtit ca am o pozitie extrem de ciudata, adica eram intinsa pe burta in mijlocul camerei. Ma durea capul. Mi-am adunat toate fortele de care puteam dispune, m-am ridicat si sprijinindu-ma de birou m-am tarat pana la intrerupator. Lumina ma orbi si am inceput sa clipesc des din ochi. Am aruncat o privire prin camera si m-am speriat de cate haine erau aruncate prin incapere. Am deschis usa si m-am indreptat spre baie. Am aprins si aici lumina si am dat drumul la apa, asteptand sa se incalzeasca. Imaginea mea reflectata in oglinda ma lua prin surprindere. Deasupra sprincenii stangi aveam o vanataie de toata frumusetea, iar in acelasi timp am vazut ca si de-a lungul cotului stang am o julitura, destul de vizibila de altfel. Tricoul imi era sifonat, iar parul ravasit. m-am spalat pe fata si am simtit cum fiecare celula mi se revigoreaza. Am tras de prinzatoarea de par si aproape mi-au dat lacrimile, deoarece parul imi era incredibil de incurcat. Nu m-am mai chinuit sa-l perii, din prica de a nu ramane fara podoaba capilara. M-am miscar agale pana la cada, i-am pus dopul si am dat drumul la apa. Cand m-am aplecat mi-am dat seama ca inca mai am telefonul si cheia in buzunare. Deodata m-a cuprins curiozitatea sa vad cat este ceasul, dar telefonul era descarcat. Am iesit din baie si m-am dus in acmera sa il pun la incarcat. Ceasul de pe noptiera indica ora 9:13, iar dupa intunericul de afara mi-am dat seama ca este post meridian, insa habar n-aveam in ce zi ma aflu. Am deschis laptop-ul si am vazut ingrozita ca este marti seara! Vai!! Marti?!? Ma simteam pur si simplu ca picata din luna, nu stiam pe ce planeta ma aflu.
Vai! Incepeau sa mi se deruleze in minte, cu incetinitorul, imagini la care se pare ca luasem parte: parcul si Kara, Elite transformat in Demon, dezvaluirea ca eu sunt Inger, pactul, teleportarea, insultarea si... sarutul. De ce...? De ce ma sarutase? A fost... A fost primul meu sarut si pot spune ca mi s-a parut extraordinar. Dar nu inteleg de ce a reactionat atat de brutal la sfarsit! De ce? De ce? De ce???
Inima imi batea mai violent decat de obicei, iar respiratia mi se intensificase. In interiorul meu se dezvolta un sentiment de ura, care devenea din ce in ce mai puternic. Pentru a evita o eventuala criza si un eventual dezastru mi-am dus mainile la tample si am inchis ochii incercand sa ma calmez. Pur si simplu nu ma puteam gandi decat la el si la ce mi s-a intamplat in ultimele mele trei zile de viata. Simteam cum sute de intrebari ma preseaza din toate partile, intrebari la care imi era imposibil sa raspund.
Deodata un sentiment de panica ma facu sa ma trezesc din cugetare. Am dat fuga la baie si am inchis cat de repede am putut robinetul. Norocul meu a fost ca nivelul apei era exact la limita pe care o putea suporta cada, pentru ca alt fel m-as fi trezit pe cap cu o inundatie de toata frumusetea. Am scos pentru cateva momente doptl, lasand apa sa se scurga, apoi l-am pus la loc. M-am dus in camera sa-mi iau niste schimburi si m-am intors in baie. M-am dezbracat si am intrat in apa fierbinte, aceasta actionand imediat ac un calmant, facandu-ma sa-mi pierd sirul gandurilor. Am lasat apa sa imi acopere tot corpul, pana la gat, apoi mi-am scufundat si capul. De obicei imi pot tine respiratie destul de mult, comparativ cu fetele de varsta mea. Dupa calculele mele, am stat sub apa doua minute si trei secunde. Mi-am dat parul ud de pe fata si am inceput sa respir violent, pentru a recupera lipsa de ozigen de care imi privasem plamanii.
Inca nu eram dezmeticita si nici nu stiam prea bine pe ce planeta ma aflu, asa ca mi-am dat capul pe spate si am ramas asa ceva timp, pentru a-mi reveni. Mi-am samponat energic claia de par, iar in cateva secunde parul meu capatase atata volum, incat capul abia ii mai putea suporta greutatea. Am pus dusul pe el si am simtit cum isi recapata forma normala, apa indepartand eficient toata spuma. am intins mana dupa un prosop si mi-am infasurat parul cu el. Apoi m-am sapunit si eu bine si am scos dopul de la cada.
Intr-o clipita s-a scurs toata apa, iar eu am pus dudul pe mine. Asta era partea care imi placea cel mai mult la o baie: izbirea violenta a picaturilor pe pielea mea. As fi fost in stare sa stau asa ore intregi, dar mi-am dat seama ca am de facut o graoaza de alte lucruri, asa ca mi-am luat halatul pe mine si am intrat in camera. mi-am dat seama ca imi uitasem schimburile in baie si m-am dus dupa ele. am vazut ca nu spalasem nici cada. Cateodata sunt atat de aeriana, incat ma si mir cum de nu mi-am uitat capul pe undeva. Dupa ce am terminat cu baia am revenit in camera si am aruncathainele pe pat. Nu aveam chef sa ma schimb acum. Ma simteam bine asa, in halat.
Am vazut ca se incarcase si telefonul si l-am deschis. Abia atunci mi-am dat seama ca nu am nicio explicatie pentru nimeni. Am vazut ca am 29 de mesaje de la mama, plus altele vreo 15 de la prieteni. Nici nu am apucat sa termin de citit primul mesaj de la mama, ca ma si suna:
-Alo?
-Alo! Julia! Vai, ce bine imi pare ca am reusit sa dau de tine! Unde ai fost trei zile?? De ce ai avut telefonul inchis? De ce nu m-ai sunat?
Sincera sa fiu, nici eu nu stiam unde am fost toate acele zile si nu aveam nici cea mai mica idee ce as putea sa-i zic. Si nici la minciuni nu eram prea stralucita.
-Aaa... Pai sa vezi ca imi piedusem telefonul. Da' stii ca mi se intampla destul de des sa nu mai tin minte pe unde imi pun lucrurile. Si stii ca nu am obiceiul de a invata numerele de telefon pe de rost. In plus, tu erai foarte ocupata si m-am gandit ca o sa il gasesc mai devreme. Tu erai ocupata, nu vroiam sa te deranjez.
-Vai! Cum poti sa spui asemenea lucruri? Dar la mail-uri de ce nu mia-i raspuns?
-Nu am avut Internet zilele astea, de fapt a picat reteaua intregului bloc. Abia acum cateva ore a revenit, dar n-am avut timp sa fac nimic.
Normal ca n-am avut timp de nimic! Sunt treaza doar de o ora si ceva! Mama insa parea suspicioasa:
-Si... Unde ai gasit telefonul pana la urma?
-Pai... Nici nu o sa iti vina sa crezi: in cosul de gunoi. L-am cautat prin toata casa si negasindu-l mi-am zis ca nu pierd nimic daca il caut si acolo. Nu m-a intreba cum de a ajuns telefonul meu acolo, ca nu stiu.
-Off... Bine... Sper ca nu ai patit nimic zilele astea. Chiar mi-am facut griji serioase in privinta ta.
-Stai linistita, mama. Sunt bine. Cand te intorci?
Mda, eram bine pe naiba, ca nu era asa deloc. Dar ce puteam sa-i spun?
-Maine dimineata am avionul. Abia acum cateva minute am terminat de semnat si ultimele contracte.
-Ah, ce bine! Abia astept sa te vad!
Si asa si era. Mi se facuse dor de ea si desi nu-i puteam spune nimic din ce ma framanta, aveam nevoie de imbratisarea si de mangaierile ei.
-Bine Julia, abia astept sa ajung acasa. M-am plictisit de moarte aici. Te pup si sa ai grija de tine. Stiu ca ai fi in stare sa-ti pierzi si capul.
-Si eu te pup mama. Voi fi bine, pa.
Si am inchis. Uf! Se putea si mai rau. Cel putin parusem credibila. Data viitoare voi inventa ceva mai bun decat pierdutul telefonului in cosul de gunoi.
Mi-am revenit din cugetari si mi-am dat seama ca este deja 10:35, iar eu sunt in continuare cu halatul de baie pe mine si cu prosopul in cap. M-am schimbat imediat intr-o pereche de colanti si un tricou foarte larg si lung, pe care scria "ROCK THE WORLD!". Mi-am desfacut prosopul din cap si l-am pus pe calorifer, iar parul desi inca ud, l-am lasat in voie pe spate.
Am adunat toate hainele hainele imprastiate prin camera si le-am bagat la masina de spalat, punand mai mult balsam decat de obicei. In sufragerie am vazut ca unora dintre flori li seofilisera frunzele, asa ca m-am apucat sa le pun apa, ocazie cu care am vazut ca am chiuveta plina cu vase care parca ma traheau de maneca sa le spal. Apartamentul ala arata de parca nu mai fusese locuit de o luna, nu doar de cateva zile. Dupa ce am udat florile m-am apucat sarguincioasa de spalatul vaselor din chiuveta. Am reusit sa le termin in 20 de minute. Brusc mi-am adus aminte ca nu mai mancasem de trei zile, sau oricum, pe undeva pe acolo. Mi-au venit in minte imagini cu Elite transformat in Demon, insa am facut un efort si le-am alungat din mintea mea. Mi se facuse foame.
Am deschis frigiderul si desi era plin cu de toate, pe mine nu ma atragea nimic. Am luat doar o sticla de cu suc de portocale si o punga cu cereale din dulap. Mi-am ous suc intr-un pahar si cereale intr-un castronel de sticla si m-am dus in sufragerie, cu gandul de a ma uita la televizor. Mi-a luat ceva timp sa gasesc telecomanda, in cele din urma gasind-o in spatele unui fotoliu. Era aproape miezul noptii, asa ca mai pe toate programele erau ori filme porno ori horror. Dezgustator. am constatat ca mai mult mi-am facut nervi deschizand televizorul. L-am inchis si m-am dus in camera mea. am pus paharul cu suc pe noptiera, iar eu m-am asezat turceste in pat cu bolul cu cereale in poala, infulecand cu pofta. Nu cred sa fi stat asa un minut intreg, deoarece masina de spalat a inceput sa piuie, semn ca si-a terminat programul. Ma ridic ursuza din pat si ma duc sa scot rufele. Le pun intr-un lighean si ma duc cu ele pe balcon. In timp ce le atarnam pe uscator, gandul mi-a zburat din nou la cele intamplate. Ma gandeam ca ar fi fost mai bine ca eu sa fi dor mit pur si simplu toate zilele astea, iar cele intamplate sa nu fie decat o nascocire de-a mea, doar un vis.
Am terminat cu rufele si am pus ligheanul la locul lui. Am revenit in camera si am reusit sa mananc cerealele ramase fara alte intreruperi. M-am uitat la ceas si am vazut surprinsa ca era ora unu noaptea. Deodata m-am simtit foarte obosita, de parca exact atunci as fi depus cine stie ce efort. Mi-a fost lene sa ma mai spal pe dinti, asa ca m-am bagat in pat si am adormit

Desi iti spusesem ca nu prea citesc ceva...normal( adica ceva ce nu e yaoi) uite ca am citit si nu un singur capitol ci pe toate, a fost destul de interesant. Ideea interesanta si pot spune ca e bine, ar fi foarte bine daca in locul unor fraze ce se intanlesc mai in toate ficurile ai pune ceva original, si ai lasa frau liber exprimari, si ai incerca sa eviti greselile.
In rest totul a fost bine si interesant. Pot spune ca e placut sa citesti si cred ca am sa mai citesc, daca imi amintesc si imi amintesti:)) in cazul in care nu stiai uit repede:)))
Iti urez succes si spor la scris.

Am deschis ochii si m-am speriat vazand ca in camera era lumina. De obicei tin draperiile trase in timpul noptii si stiu ca nu intra imeni cu dimineata in cap la mine in camera sa faca lumina. M-am ridicat brusc in fund si am simtit cum cineva ma ia de gat. Am tresarit, mai apoi am raspuns imbratisarii: era mama:
-Neata puiule!
-Neata mama!
Am stat asa o vreme, apoi ne-am despartit uitandu-ne una la alta. Avea un chip obosit, insa chiar daca ii aparuse cearcanele nesuferit sub ochi, din cauza stresului si muncii in exces, ea tot scumpa mea mamica ramanea.
-Cand ai ajuns? De ce nu m-ai trezit mai dvreme?
-Am ajuns cu o ora si ceva in urma. Nu te puteam trezi, ti-am spus de sute de ori ca dormi ca un ingeras.
Mi-am aruncat ochii pe noptiera si am vazut ca este 11:33 p.m.
-Eh, nu era nimic daca ma trezeai mai devreme. Chiar mi-ar fi facut placere.
-Azi si maine am zile libere. Hai, ridica-te si tu din pat... Ce vrei sa facem zilele astea?
Am stat un pic pe ganduri, apoi am raspuns de parca mi-as fi planificat asta cu saptamani intregi in urma:
-Pai... Tinand cont ca nu ne-am mai vazut de cateva zile bune, as vrea sa iesim si noi pe undeva. Ce zici? McDonald-ul ala simpatic din est ti se pare ok? Iar mai apoi n-ai vrea sa mergem la cumparaturi in magazinele din centru? Alea din cartierul ala dragut in care am fost si data trecuta. Ce zici?
Nu stiu de ce, dar tocmai atunci imi venise si mie pofta de cumparaturi. De obicei o acompaniez pe mama prin mall-uri si prin toate magazinele posibile si imposibile doar pentru ca ii este lene sa mearga singura, dar in rest eu nu ma dau in vant dupa cumparaturi. Ah, doar dupa carti. Citesc foarte multe cartisi spre marele meu noroc, mama are o adevarata oroare fata de lucrurile imprumutate, asa ca nu ma lasa sa iau carti de la biblioteca, ci mi le cumpara ea pe toate.
Ma pierdusem in cugetari, iar vocea mamei mele se auzea de parca ar fi vorbit tocmai din bucatarie. Am tresarit si am intrebat-o ce a zis:
-Cateodata am impresia ca te voi pierde in noianul de ganduri in care tot pici, imi spuse ea razand. Am zis ca planul tau suna foarte bine. Haide, du-te si fa-ti un dus, ca eu am facut deja unul. Ma duc sa ma imbrac.
-Nu mai fac niciun dus, am facut aseara. Ai idee cu ce m-as putea imbraca?
-Da! Macar de data asta nu vreau sa te mai vad imbracata in pantaloni scurti! Las' pe mine.
Cand imi spunea "las' pe mine" era de rau! Deja ma vedeam imbracata precum Scufita Rosie, bine, fara cosulet.
La sfarsitul pregatirilor, care durara in jura de o ora si ceva, am realizat ca nu eram departe de realitate cand m-am gandit la Scufita Rosie. Ma pusese sa ma imbrac intr-o rochita vaporoasa si imflorata dintr-un material ce presupun ca era bunbac. Trebuie sa recunosc, tenta roz a rochiei se asorta foarte bine cu parul meu de culoare castaniu roscat. In picioare mi-iam luat niste balerini albi, acre se asortau cu palaria ce imi statea cuminte pe cap. Desi parul meu este foarte drept, mama a tinut mortis sa imi faca bucle, iar daca nu as fi avut palaria, cred ca parul meu ar fi "dansat" in toate partile.
Afara era o caldura torida, temperatura specifica lunii august. M-am simtit foarte usurata cand am intrat in masina, modelul meu preferat, Audi R8, metalizata. Am dat drumul la clima, iar aceasta ajunse brusc pana la 10 grade C. Efectul a fost destul de rapid, in cateva minute dardaiam de frig. Pana la destinatie am dat drumul la muzica, dand volumul cat mai tare posibil si m-am "zbenguit" pe ritmul ei atat cat imi permitea spatiul, pe tot parcursul drumului.
Cand am parcat si am iesit din masina ma simteam de parca tocmai iesisem dintr-un frigider, insa caldura de afara mi-a risipit rapid acea senzatie. Partea aceea a orasului era mai mereu lipsita de trecatori, asa ca am gasit McDonald-ul aproape gol. Ne-am asezat la o masa aflata langa un palmier aflat intr-un ghiveci enorm.
-Deci... Ia sa consultam noi meniul... Incepu mama, de parca nu stia deja pe de rost ce continea un meniu de Mc.
-Mda... Cred ca in privinta mea stii deja ce preferinte am.
Se incrunta la mine, insa nu spuse nimic. Stia ca niciodata la mec nu mancam altceva decat acelasi si acelasi Mc Puisor, cu portie dubla de cartofi prajiti si o cola. Incercase de multe ori sa ma dtermine sa mai incerc si altceva, chiar muscasem de multe ori din portiile ei, dar mie tot meniul meu imi placea, asa ca intr-un final a renuntat la a ma mai bate la cap, ci se multumea doar sa imi arunce o privire dezaprobatoare.
-Si ce ai facut in zilele astea, mama?]
-Offf... Sa nu intri niciodata in business... Daca gresesti undeva, se duce totul pe apa sambetei. Aparuse o eroare in raporturile unuia dintre cei prezenti, dar am reusit sa o identificam si s-a rezolvat la timp. Totul e bine cand se termina cu bine, nu?
Da, desigur. Insa eu nu eram atat de optimista ca voi reusi sa aduc lucrurile in favoarea mea. In fine, cel mai important era ca mama se afla langa mine si asta conta enorm de mult.
-Dar tu? Cum ai facut de ti-ai scaoat telefonul tocmai in cosul de gunoi? Bine, stiu ca esti imprastiata si asa mai departe, dar... Ma si bufneste rasul.
-Oh mama, nu ma mai tachina atat...
Brusc atentia mi-a fost atrasa de cineva. Pe langa masa noastra a trecut un baiat. Era inalt, slabut, aproape scheletic, sau de fapt asta a fost prima impresie. Era imbracat in pantaloni albi si o vesta tot alba, iar pe dedesubt avea un tricou negru. La gat avea o esarfa roz, iar parul sau era mov deschis, se asorta cu esarfa roz.
Cand a trecut pe langa noi m-am simtit ciudat. Am simtit pentru prima data puterile latente trezindu-mi-se la viata. Simteam cum fiecare celula din corpul meu renaste, de fapt mi-am dat seama ca ardeam.
Din fericire mama nu era atenta la mine. Mi-am cerut scuze si am plecat la baie. Nici nu mai eram constienta daca mergeam sau pur si simplu zburam. Am intrat pe un coular, care se bifurca. Am urmarit indicatorul si am luat-o pe cel din dreapta. Peretii albi din marmura ai camerei in care ma aflam reusira sa ma calmeze putin. M-am uitat in oglinda si am ramas muta de uimire cand am vazit ce culoare au ochii mei. Eu de obicei am ochii caprui, un caprui simplu si curat, dar acum ochii mei de decolorasera intr-atat incat devenisera argintii. Am clipit des, sperand ca le va reveni culoarea normala. Trecuse destul timp de cand eram acolo, asa ca neavand ce le face, cu toate ca ochilor mei nu le revenisera culoarea normala, am plecat.
In acelasi timp, de pe coluarul celalalt ieseau patru baieti, care aratau de-a dreptul ciudat. Pentru a nu ma coicni de ei, am luat-o inainte marind pasul, insa am auzit pe unul dintre ei strigandu-ma:
-Unde te grabesti, domnisoara?
Nici nu am raspuns si nici nu am intors capul, ci mi-am continuat mersul. Am mai facut cativa pasi, dar deodata unul dintre ei ma prinse de mana si ma trase in asa fel incat am ajuns fata in fata si ii simteam respiratia urat mirositoare din plin. Ceilalti se apropiara fluierand:
-Mmmmmh... Ce bucatica avem noi aici...
-Cati ani ai pustoaico?
-Ia te uita ce bucle matasoase are, zise ultimul, apucandu-se sa-mi mangaie parul.
Asta a fost picatura care a umplut paharul. Simteam ca fierb de nervi. Am ridicat ochii si l-am privit direct in fata pe cela care ma trasese de mana. Deodata mi-a dat drumul, ducandu-si mainile la ochi si incepand sa tipe. Ceilalti se uitau uimiti la camaradul lor si nu avura timp sa reactioneze la atacul meu. Spre cel care mai devreme indraznise sa-mi atinga parul, am intins un pumn plin de violenta, insa nici nu l-am atins macar, ca el zbura tocmai in celalalt capat al holului. Chiar atunci aparu pe hol si baiatul cu parul mov si mai ca se impiedica de trupul celui lovit de forta mea. Nu parea deloc uimit de cele intamplate. Cum trupul celui impins de mine ii statea in cale, a intins o mana spre el si a facu un semn. Imediat cel de pe jos a fost dat la o parte, izbindu-se cu putere de perete.
Eu mi-am revenit la timp cat sa evit o lovitura de la unul dintre agresorii ramasi si in chimb am impartit cate un cot si cate un picior fiecaruia, fara sa depun efort, deoarece era de ajuns ca eu doar sa mimez lovitura, iar ei erau deja izbiti de pereti. M-am uitat fugitiv in spate, la baiatul cu parul mov si am vazut ca vine spre mine. Nu aveam timp si nici dispozitie sa ma mai lupt si cu el, asa ca am ridicat pumnul si l-am trimis cu putere spre el, de parca ar fi fost suficient de aproape sa il si nimeresc. Efectul a fost cel asteptat de mine si se pare ca nici el nu se astepta la reactia asta din partea mea. A fosta ca suflat de vant pana la capatul holului, insa a ramas in picioare, dupa cum ma asteptam.
Nu-mi pasa daca se lua dupa mine sau nu, i-am intors spatele, m-am indreptat spre iesire si am trantit usa nervoasa. Am mers cat am putut de repede pana la masa unde ma astepta mama, iar cum m-a vazut a inceput:
-Mai aveam un pic si veneam dupa tine... Ai stat un secol acolo! Ce...
-Mama, nu am timp de explicatii acum, i-am spus pe un ton care se vroia cat mai calm posibil. Plateste consumatia si hai sa mergem.
-Dar stai, nici macar nu am cerut nota!
-Lasa 20 de euro si hai odata!
Si-a dat seama ca e ceva urgent, asa ca s-a conformat si am plecat. in masina a reusit sa pastreze linistea doar cateva minute, de fapt doar cate ne-a luat sa iesim din parcare.
-Ai de gand sa imi explici de ce a trebuit sa plecam in felul acesta de acolo?
Mi-am intors capul spre dreapta, uitandu-ma pe geam si incercand sa imi fac un plan:
-Daca iti spun ca am fost atacata de niste baieti, intelegi?
M-am uitat la ea si am vazut ca avea chipul socat:
-Ah, nu! Nu face figura aia! Nu au putut sa imi faca nimic. Stii, primavara asta Clara invatat cateva tehnici de aparare din karate. Ei bine, am aplicat si eu ce mi-am mai amintit si am reusit sa scap.
Am vazut uimita cum semnalizeaza spre stanga si am intrebat-o speriata ce are de gand sa faca:
-Intorc si ma duc sa ma iau de ei.
-NU!!
Se uita mirata la mine, insa am avut satisfactia sa vad ca renunta la semnalizare.
-Hai sa nu lasam incidenul asta sa ne strice ziua, da? Hai la cumparaturi, ok? Am intrebat incercand sa par cat mai optimista si mai convingatoare cu putinta.
Adevarul era ca nu vroiam nici in ruptul capului sa mai dau cu ochii de baiatul ala. Nu stiu de ce, dar ma batea gandul ca poate el era Inger ca si mine si ca o fi fost trimis sa intre in legatura cu mine. Si eu ce facusem? Imi folosisem puterile importiva lui. Recunosc, senzatia de putere pe care tocmai o simtisem mi se paruse extraordinara, numai ca acum aveam un stres in plus: sa incerc sa ma controlez de fata cu ceilalti oameni, mai ales de fata cu mama. M-am uitat in ohlinda retrovizoare si am vazut ca ochilor mei le revenisera culoarea normala, capruiul acela cald...

Am intrat intr-unul dintre cele mai mari magazine din centru si din cauza ca aproape uitasem cum arata acesta pentru ca nu mai dadusem pe acolo de secole, am ramas cu gura cascata si la propriu si la figurat. Din instinct am prins-o mai bine de mana pe mama pentru a ma asigura ca nu o sa nepierdem una de alta prin imensul magazin. Am luat-o la nemereala pe unul dintre coluare si o auzeam din 10 in 10 minte pe mama exclamand "wow!", "ce tare-i asta!", "ia uita-te la asta!", "hai acolo!", etcetera... Saream amandoua de la un articol la altul, ca albina din floare in floare. Pana la urma m-am pierdut printre coridoarele nesfarsite de haine. Am observat asta destul de repede, insa nu mi-a prea pasat. Oricum mama ma va suna, mai devreme sau mai tarziu.
In fine, trebuie sa recunosc ca si eu m-am lasat prada exponatelor de pe acolo si umblam de la un raion la altul fara sa imi dau seama pe unde merg. In timp ce eu ma zgaiam la niste palarii super misto, simt cum cineva imi pune mana pe umar. Ma intorc si vad o fata, foarte frumoasa si pe individul acela care avea parul mov.
Din instinct mi-am inchis mintea, punand la baiatie niste impresii despre ultimul film pe care l-am vazut. Fata era roscata si la fel de inalta ca mine. Avea ochii caprui, cam la fel ca ai mei. Baiatul era mai inalt decat noi, avea ochii albastri, iar parul lui privit mai de aproape mi se parea ca prinde nuante violet-verzui.
-Buna Julia! Noi suntem Eden si Akaz. Ahm... Cam trebuie sa vorbim...
-Da, sunt de acord. Am nevoie de niste explicati... Tu...!
-Ce-i cu mine? Nu aveai niciun motiv sa ma ataci atunci. Daca nu-mi formam scutul ala amarat cred ca m-ai fi trimis dincolo de zid.
-Tu puteai la fel de bine sa fii unul dintre agresori, sau mai rau. N-ai scos o vorba si nici macar nu te-ai sinchisit sa-mi dai o mana de ajutor. Acum spuneti-mi ce cautati aici si ce aveti cu mine.
Nici bine nu i-am vazut, ca am si inceput sa ma cert cu ei. Uff!! Bine am mai inceput...
Eden lua cuvantul:
-Nu stiu daca esti sau nu in cunostinta de cauza, dar trebuie sa sti ca esti Inger. Ca si noi de altfel. Si... Mai mult decat atat, ne esti superioara. Asta pe intelesul tau.
Am incercat sa par ca luata din oala, ca si cum nu as fi stiut asta de dinainte, iar apoi, ca si cum mi s-ar fi aprins beculetul, am rostit:
-Ah, asta explica ce s-a intamplat mai devreme... In fine... Ce trebuie sa fac? Ah, nu! Stati! Dovediti-mi ca sunteti Ingeri. Si vreau sa stiu mai multe lucruri despre mine, adica despre partea asta fantastica...
-E destul de simplu, interveni Akaz, care parea ca trezit dintr-un lung somn. Dar nu putem face asta aici. Uite.
Imi indica sa ma uit undeva in sus, iar ridicandu-mi capul am vazut o camera de filmat exact deasupra noastra. Perfect! exact aici s-au gasit sa vorbeasca cu mine.
-Stai linistita Julya, i-am bruiat eu sunetul, zise Eden. Deci, va trebui sa ne intalnim undeva, singuri, sa-ti explicam cum sta treaba. Ok?
-Ok... atat am mai apucat sa zic. De dupa colt aparu mama, insa ei disparusera deja. Mai bine asa. Nu aveam nicio dispozitie sa ii spun cine sunt cei doi.
-Aici erai, July? Oh, ma gandeam ca va fi nevoie sa te caut in tot magazinul.
I-am raspuns ceva de genul "Si eu tot la asta ma gandeam" si am incercat sa par entuziasmata re regasire. Cand a vazut palariile nu s-a lasat pana nu a cumparat vreo cinci. Sincera sa fiu, nu prea stiu ce o sa faca cu toate.
Am mai hoinarit vreo doua ore pe acolo, iar cumparaturile au fost pe masura: a fost nevoie de doua drumuri pana la masina pentru a le cara pe toate. Ajunse acasa ne-am trantit in pat pentru a ne recapata fortele, apoi ne-am apucat de despachetat si de pus care pe unde. Mai ramasesera doar doua pungi. Mama devine dintr-o data foarte entuziasmata, ia pungle, le pune pe pat si imi indica una.
-Sincera sa fiu, nu stiu ce ai mai fi putut lua special aici... Cred ca ai cumparat deja tot magazinul ala!
Am inceput sa trag de capse si de ce mai era pe acolo, insa cand am scos continultul am ramsa masca: tineam in maini o rochie de seara, de toata frumusetea. M-am holbat ceva timp la ea, pana am fost capabila sa intreb:
-A... Asta pentru ce este?
-Pai... Vineri seara avem o reuniune... Stii tu... La fel ca cea de anul trecut. Vor veni totidirectorii si toti cei cu care am incheiat contracte pe parcursul anului acestuia. Desigur, noi suntem aproape obligate sa luam parte. Mi-am luat si eu rochie. Deci...? Ce parere ai?
-DA!! Abia astept sa mergem! Wow! Ce tare!
Brusc mi-a venit cheful de party si am inceput sa topai dintr-o camera in alta, scotand sunete onomatopeice pana am obosit. M-am aruncat pe pat pentru a-mi recapata suflul. Nu mai fusesem la o petrecere de ceva vreme si chiar era timpul sa mai iesim si noi pe undeva. Am inchis ochii, insa deodata gandul imi fugi catre Elite. La naiba! De ce ma gandeam la el tocmai acum, cand eram si eu bucuroasa? De ce trebuia sa imi complic viata, care oricum era destul de incalcita? La naiba cu Elite cu tot! m-am ridicat nervoasa din pat si m-am dus grabita la baie. In timp ce treceam grabita pe langa TV m-am impiedicat de cablu si am plonjat direct pe suprafata rece si tare, numita podea. "Buf-ul" ce s-a auzit a facut-o pe mama sa iasa din bucatarie si cu zambetul pe buze , in timp ce ma ajuta sa maridic imi spuse:
-Vezi ca prea mult entuziasm nu este mereu benefic... Sper ca esti teafara...
-Da... Sunt ok.
Am intrat in baie trantind usa. M-am uitat in oglinda si abia atunci mi-am dat seama ca nu mai aveam cicatricea de deasupra sprincenii stangi. Mi-am verificat si antebratul, care era si el la fel de intact. Erau doua variante in legatura cu zgarieturile mele: ori doar mi s-a parut ca le am, ori ma regeneram extrem de repede. Inclin sa o adjudec pe cea de-a doua varianta.