Blestemul sangelui

[MisS.sAdiStic]

Heya, stiu ca nu ti-am lasat nici un com pana acum dar am citit toate capitolele.
Fic-ul e destul de complicat sau poate mi se parut mine. In fine, unele propoziti mi-a fost cam greu sa le inteleg dar pe parcurs am inteles.
Nu prea am inteles ce era cu familia asta Devis, dar sper sa inteleg mai incolo.
Imi place, greseli nu am vazut absolut deloc si povestea are tot ce ii trebuie.
Nu prea mai am se sa-ti spun asa ca spor la scris, astept cu nerabdare cap urmator. :)
Gambatte!

[Jigoku]

[center]Capitolul 7[/center]
[center]
�Intunericul se trezeste si totul e cuprins de teama. Trecutul se varsa ca o cupa de sange si nimic nu mai pare viu. Blestemul ingheata puterea si invoca razbunarea, lacrimile ce au curs sa intoarca veninul impotriva aducatorilor de moarte, dragostea sa-i paraseasca si toti sa fie ucisi, pana la ultimul de sange din sangele lor de noroi, sa se afunde in smoala iadului si sa arda pentru eternitate!�
[/center]
Printre umbrele fantomatice ale serii tarzii, Andrew vede un baietel apropiindu-se. Ochii ii erau albastri, un albastru pur al cerului de august,parul lung, mai negru decat noaptea ce se contura,ciufulit si imbracat intr-o bucata de material ciudata, o panza tare, murdara, mult prea subtire pentru frigul care se lasase.
Se apropia timid si isi lasa privirea in pamant cand se apropie, insa se putea vedea destul de bine praful de pe chipul sau.
Sub acea mizerie, adunata din cauza muncii se deosebeau trasaturile fine, pielea alba ca marmura si aerul nobil pe care-l avea.
Tanarul ii cuprinse chipul cu o mana si ii ridica privirea iar in ochii micutului se citeau teama si durerea, cat si rugamintea de a nu fi lovit, asa ca se aseza in genunchi langa el si-l imbratisa parinteste, cand iluzia se spulbera in mii de scantei ce aprinsera copaceii ce imprejmuiau locul, prinzandu-l pe Andrew in mijlocul lui.
Dupa aceasta, simti cum vlaga i se topeste si inchise ochii,lasandu-se dus de vocea ce-i aducea somnul.
�Cand primul va muri, atunci sangele tau se va aprinde si viata o va lua de la inceput.Mortii vor fi vii si vii se vor duce in morti�
Vocea era suava, calda si semana cu cea a unei tinere indurerate.
�Ce trebuie sa fac?�
Intreba tanarul vocea din capul sau,vocea aceea cunoscuta care-i aducea alinare de 15 ani.
�Nu-mi vorbi. E mai bine asa.� Suiera vocea plina de durere si furie.
�Sangele tau e murdar, nu-mi poti vorbi� continua, pe un ton mai calm.
�Arata-te!�striga disperat vocii
�Arata-te si nu-ti voi mai vorbi niciodata,iti jur!�
Un chip incepu sa se contureze in mintea lui.
O tanara blonda,trasa la fata si murdara de namol, parul fiindu-i luminos, dar si ciufulit, iar prin el se puteau observa bucatele de frunze si noroi uscat. Ochii ii erau calzi, disperati, rosii de la plans.
O rochie albastra, deschisa, murdara si decolorata de la sudoare se zarea printre razele luminoase in care era incadrat chipul.
Socul baiatului il facu sa scuture capul. Asemanarea tinerei cu Emily era izbitoare.
Acum intelesese de ce mama lui a trebuit sa moara: s-a intors printre morti sa-i poata arata ce avea de facut, sa-l protejeze si sa-l ajute sa-si curete sangele.
-Andrew? Acum era o voce de barbat sugrumata, o voce din exteriorul mintii lui.
Deschise ochii si-l vazu pe Lion stand deasupra lui. Hainele ii erau murdare de funingine.
Se ridica rapid in capul oaselor uitandu-se in jur.
-Ce s-a intamplat? Intreba el,total debusolat.
-A luat padurea foc, si centrul a fost mausoleul. Pompierii au spus ca totul s-a aprins de la o tigara.Probabil ai adormit cu ea in mana.
Scutura din cap, total nemultumit de raspuns.Era o porcarie, el nu fuma si padurea era privata, asa ca nimeni nu avea acces acolo. Se ridica rapid, insa observa ca bratele ii erau negre si il dureau,asa ca focul fusese real, iar probabil starea de inconstienta l-a adus in contact cu vocea aceea placuta.
Noaptea isi intrase in drepturi, asa ca cerul se vedea intunecat,senin, dar o perdea de fum acoperea o parte a lui.
Ajunse in camera lui si isi arunca rapid hainele pe pat, intra sub dus si lasa apa sa spele funinginea.

[Ryuu]

Cum am zis...ma tin de promisiune si dau edit:))
a durat sa il citesc deoarece vorbeam cu astia pe mess:))
pai sa revin
mi-a placut capitolul:X:X

Se apropia timid si isi lasa privirea in pamant cand se apropie cum sa iti zic..se apropia...se apropie..nu prea imi suna bine:))...puteai sa zici:"Se apropia timid si isi lasa privirea in pamant cand se indrepta spre etc si etc>_>,,

:-" nu comentez ceea ce e mai sus
in rest totul este bine
imi place cum descrii totul
greseli nu am vazut deloc , dar daca vad..>:)
cam atata
astept urmatorul capitol>_< si mai repede
:bye:

[Apathy]

am reusit in sfarsit sa-ti citesc capitolul... imi era atat de dor sa citesc ceva in genul horror:x...
la acest capitol nu am ce critica, totul mi se pare original si iesit din comun...
felul in care imbini si descrii totul, vocea ce il tulbura pe baiat...
esti o scriitoare desavarsita:x, l-ai intrece si pe John Saul daca ai vrea:))
:bye: and hugs>:D<

[Jigoku]

Capitolul 8

Iesi din baie infasurat intr-un prosop alb,lung, prins la mijloc, care lasa la vedere un abdomen perfect si foarte bine lucrat in orele de sport care le facea pe saptamana.
Se arunca pe pat, stropii sarindu-i din par pe cartile deschise, aruncate pe jos cat si pe peretii albastru-marin, patandu-i din loc in loc.
Privirea i se opri asupra sursei de lumina, mai apoi pierzandu-se printre ganduri.
Isi cauta adanc in minte acea voce, insa nu o gasea nicicum.
Isi amintea fragmente, atat de limpede si de cald, ca si cum tanara ar fi stat langa el.
Se hotari intr-un final sa se culce, asa ca se lasa prada intunericului, stingand lampa ce imprastia o lumina rosiatica, ciudata.

Timp de cateva minute relua tot ce se intamplase astazi: Prietenul sau cel mai bun murise chiar in bratele lui, ochii incepura sa i se umezeasca, mama sa era de fapt o stafie intoarsa pentru a-si atinge scopul, el devenise din stapanul si detinatorul blestemului, o unealta intr-un plan maret ce avea sa deschida izvorul, a fost inconjurat de flacari langa mausoleu si a fost salvat de umbra lui, dar mai presus de orice

[Apathy]

am trecut si eu pe aici... nu e chiar atat de groaznic capitolul pe cat spui, ai ceva mai multe greseli decat in celelalte capitole insa si acesta e destul de bun...

Isi amintea fragmente, atat de limpede si de cald[ framente calde:|, presupun ca ai vrut sa spui "clar"], ca si cum tanara ar fi stat langa el.

"sa priveasca chipul tatalui sau, inspaimantat si ii citi nedumerirea in ochi."
sa priveasca chipul inspaimantat al tatalui sau...- suna mai bine in acest context
"-Chiar si dupa moartea lui, nu pot uita privirea plina de groaza a lui�"
ti-am spus cat de fericita m-ai facut ca am gasit in sfarsit o repetitie...
cam atat am gasit in neregula in acest capitol... vestea buna e ca tot nu ai avut vre-o greseala de tastare...
cam atat am avut de spus.. :bye: and hugs...

[Ryuu]

Cum am promis...dupa ce am citit dau edit:D
Mi-a placut foarte mult cap=p~
Am observat ca dupa unele semne de punctuatie pui space dar dupa altele nu:))
Oare vor muri cei doi in acea pivnita?:)) eu nu cred
Stii ce?ai un stil aparte de a povesti si imi place...parca ai fi un poet bun...dar daca e poti devenii deoarece scrii minunat:D
ja'
astept cap urmator mai repede te rog:-h:bye:

[Jigoku]

Capitolul 9

Teroarea ii cuprinse pe amandoi, tinduindu-i de prima treapta, reci,imobili, ca niste statui ale trecutului.
Interiorul era intr-adevar macabru, atat de ingrozitor incat furia trecutului invia si venea ca un curent peste cei ce admirau opera timpului si a sangelui nobil.
-Nici un Devis n-ar trebui sa vada asta� murmura Lion intepenit de spaima.
Andrew se simti cuprins de flacari, insa adierea maniei ii racori mintea si ii uda samanta urii,facand-o sa incolteasca.
Privirea ii era pierduta, iar ochii atintiti asupra peretilor pivnitei sclipeau rosiatic,facandu-l sa arate ca un demon la ananghie,inlantuit in propria minte bolnava si inecata in noroi.
Imaginea pivnitei ii aducea cu ea aroma de praf si sudoare, simtea cum soarele il patrunde si-i chinuie fiinta, lacrimile cum ii uda obrajii palizi si murdari, cum oamenii se prabusesc si mor, sperand la o lume mai buna, fara chinuri si fara pacat.
Ceea ce simtea nu erau decat amintiri,unele intiparite atat de bine in memorie,incat un tremur ii cuprinse trupul ,apoi o mana nevazuta il impinse in jos, pe scari,catre relieful tenebru al peretilor.

-Nu,Andrew! Striga barbatul.
Lion intinse mana pentru a-si prinde fiul.
Fictiune.
Nu strigase si nici nu intinsese mana.
Corpul nu mai asculta nici o comanda a creierului.
Totul se intampla in mintea lui,altfel nu putea fi tintuit si deconectat de propriul organism, desi isi auzea respiratia si bataile neregulate, puternice si panicate ale inimii.
Putea sa simta, asta era sigur.
Crampe puternice ii fulgerau stomacul, il faceau sa respire mai des, sa transpire, insa nu-si putea misca trupul in incercarea de a opri durerea.
Se gandea la o solutie rationala, cand un val de aer ii biciui spatele si ii sfasie haina.
� Lion! �
Vocea venea din interiorul sufletului sau, alinandu-i teama, dar intunecandu-i si ratiunea.
Avea un timbru suav, dulce, delicat, ca cel al unei tinere mame.
Deschise ochii mintii, cei care priveau gandurile si se cutremura cand vazu ca in mintea lui e aceeasi imagine obsedanta a pivnitei.
� Nu lasa panica sa te cuprinda!� ii spuse persoana din mintea lui,pe un ton autoritar, dar bland.
�Nu�las�panica� sa ma prinda��
-Nu las panica sa ma prinda!
Reusise. Articulase cuvintele, scosese sunetele in afara mintii lui.
Incerca sa-si ridice mana, vazu ca ordinul dat de creier este executat.
Se putea misca, lanturile picasera.

Un suras amar se asternu in coltul gurii lui Andrew cand isi vazu tatal, stand in acelasi loc unde il lasase.
Se gandea la soarta cruda ce il astepta, nu vroia sa-si vada tatal mort, insa nu putea ierta un Devis, niciodata.
Natangule!
Isi intoarse privirea si se vazu la o distanta de o palma de zidul pivnitei. Unul din cadavre il privea in ochi,rugator, cersind indurare.
Peretii erau plini de ochi,toti atintiti asupra lui, unii plini de teroare, altii blanzi, altii cu speranta inca intiparita in licarirea becului.
Era uimitor cat de bine fusesera conservati.
O adevarata minune a stiintei si a timpului� gandi tanarul.
�Copil stupid, lipsit de minte, nu minunile sunt scopul tau!�
Acum isi dadu seama.
Vocea venea din interiorul lui,simtea cum fiecare cuvant articulat de strain ii biciuia inima, ii arunca otrava in suflet si ii facea privirea mai manioasa, sclipirea mai rosie.
Era timbrul unui barbat matur, varsta la care vechiul �el� nu ajunsese niciodata, era poruncitor si stapanit de manie, de ura, veninul se scurgea printre cuvinte, perforand ca acidul farama de suflet ce ramasese in Andrew.

[Ryuu]

Capitolul 9

Teroarea ii cuprinse pe amandoi, tinduindu-i de prima treapta, reci,imobili, ca niste statui ale trecutului.
Interiorul era intr-adevar macabru, atat de ingrozitor incat furia trecutului invia si venea ca un curent peste cei ce admirau opera timpului si a sangelui nobil.
-Nici un Devis n-ar trebui sa vada asta� murmura Lion intepenit de spaima.
Andrew se simti cuprins de flacari, insa adierea maniei ii racori mintea si ii uda samanta urii,facand-o sa incolteasca.
Privirea ii era pierduta, iar ochii atintiti asupra peretilor pivnitei sclipeau rosiatic,spacefacandu-l sa arate ca un demon la ananghie,spaceinlantuit in propria minte bolnava si inecata in noroi.
Imaginea pivnitei ii aducea cu ea aroma de praf si sudoare, simtea cum soarele il patrunde si-i chinuie fiinta, lacrimile cum ii uda obrajii palizi si murdari, cum oamenii se prabusesc si mor, sperand la o lume mai buna, fara chinuri si fara pacat.
Ceea ce simtea nu erau decat amintiri,spaceunele intiparite atat de bine in memorie,spaceincat un tremur ii cuprinse trupul ,apoi o mana nevazuta il impinse in jos, pe scari,spacecatre relieful tenebru al peretilor.

-Nu,Andrew! Striga barbatul.
Lion intinse mana pentru a-si prinde fiul.
Fictiune.
Nu strigase si nici nu intinsese mana.
Corpul nu mai asculta nici o comanda a creierului.
Totul se intampla in mintea lui,spacealtfel nu putea fi tintuit si deconectat de propriul organism, desi isi auzea respiratia si bataile neregulate, puternice si panicate ale inimii.
Putea sa simta, asta era sigur.
Crampe puternice ii fulgerau stomacul, il faceau sa respire mai des, sa transpire, insa nu-si putea misca trupul in incercarea de a opri durerea.
Se gandea la o solutie rationala, cand un val de aer ii biciui spatele si ii sfasie haina.
� Lion! �
Vocea venea din interiorul sufletului sau, alinandu-i teama, dar intunecandu-i si ratiunea.
Avea un timbru suav, dulce, delicat, ca cel al unei tinere mame.
Deschise ochii mintii, cei care priveau gandurile si se cutremura cand vazu ca in mintea lui e aceeasi imagine obsedanta a pivnitei.
� Nu lasa panica sa te cuprinda!� ii spuse persoana din mintea lui,spacepe un ton autoritar, dar bland.
�Nu�las�panica� sa ma prinda��
-Nu las panica sa ma prinda!
Reusise. Articulase cuvintele, scosese sunetele in afara mintii lui.
Incerca sa-si ridice mana, vazu ca ordinul dat de creier este executat.
Se putea misca, lanturile picasera.

Un suras amar se asternu in coltul gurii lui Andrew cand isi vazu tatal, stand in acelasi loc unde il lasase.
Se gandea la soarta cruda ce il astepta, nu vroia sa-si vada tatal mort, insa nu putea ierta un Devis, niciodata.
Natangule!
Isi intoarse privirea si se vazu la o distanta de o palma de zidul pivnitei. Unul din cadavre il privea in ochi,spacerugator, cersind indurare.
Peretii erau plini de ochi,toti atintiti asupra lui, unii plini de teroare, altii blanzi, altii cu speranta inca intiparita in licarirea becului.
Era uimitor cat de bine fusesera conservati.
O adevarata minune a stiintei si a timpului� gandi tanarul.
�Copil stupid, lipsit de minte, nu minunile sunt scopul tau!�
Acum isi dadu seama.
Vocea venea din interiorul lui,simtea cum fiecare cuvant articulat de strain ii biciuia inima, ii arunca otrava in suflet si ii facea privirea mai manioasa, sclipirea mai rosie.
Era timbrul unui barbat matur, varsta la care vechiul �el� nu ajunsese niciodata, era poruncitor si stapanit de manie, de ura, veninul se scurgea printre cuvinte, perforand ca acidul farama de suflet ce ramasese in Andrew.

Am citit si mi-a placut>_<
Dupa cum ai vazut ti-am pus prin text cuvantul space...de ce ?pai tu ai pus space dupa unele cuvinte , iar dupa altene nu ai pus...adica ai pus space dupa unele semne si etc..intelegi tu
greseli nu am vazut deloc , iar descrierea este buna:D
sper sa apara mai repede capitolul urmator8-| dar mai repede ca vreau sa vad ce se mai intampla
ja'
:bye:

[Apathy]

Eu prefer mai mult acest capitol. Descrierea pivnitei e magnifica, la fel si sentimentele baiatului. Oroarea ce se ascunde in incapere si bestia din sufletlui lui Andrew...
sper sa-si omoare membrii familiei... sunt curioasa de modul macabru in care ai descrie o crima, si ma refer la una foarte sangeroasa...

Privirea ii era pierduta, iar ochii atintiti asupra peretilor pivnitei,[ o mica virgula aici, caci altfel se intelege ca peretii sclipeau] sclipeau rosiatic

in rest...descrierea mi-a captat din nou atentia
:bye:
edit: dupa o cercetare m-ai amanuntita am gasit o greseala de tastare:x
"tinduindu-i de prima treapta"