Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Against me... [TERMINAT]

#11
Yayy ti-am zis ca o sa fiu prima. Daca nu dau edit. L-am citit si imi place ca descrii foarte amanuntit (gen ew, de asta am si acceptat aia*). Taru mi se pare foarte simpatic pana acum si ma bucur ca s-au imprietenit rapid. De obicei colegii de camera tind sa nu se sufere la inceput. Un nou inceput pentru el la internat, sper ca isi va face un mic grup de prieteni, dar imi pare rau de Jayy ca a ramas singur.
Aici sunt cateva mici greselute, nu multe.

mă aştepta de Colin - Ma astepta dl Colin
de un am - De un an
de culoare înch - De culoare inchisa (aici nu stiu ce s-a intamplat, pur si simplu nu ai terminat propozitia)
Scumpy cam asta a fost. Te astept cu next si detalii (pm).
[Imagine: Sugizogif.gif]

http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=30338 Cel mai nou fic "Furtuna numita adolescenta"

#12
Multumesc ca m-ai anuntat si sper sa o faci si data viitoare. Parintii aia orice s-ar intampla tot o sa ma calce pe nervi deoarece si-au trimis singurul copil in viata la internat, in loc sa aiba grija de el. Ce, ii durea bugetul sau timpul si rabdarea? Se pare ca noul coleg de camera este prietenos si s-a ales si cu o noua porecla-Taru. Cat despre Jayy, asta e viata il compatimesc. Cred ca aventurile personajului principal sunt abia la inceput, cine stie ce ne mai pregatesti... Sunt curioasa ce va fi in urmatorul capitol deci bafta la scris. Ja ne!
[Imagine: semnatura_zps4673586a.png]
"You don't give people hope...You take it away..."
My yaoi blog ^.^

#13
I read the next, very short and with some mistakes there and there.
Ceau! Deci am citit înainte şi mi se pare ceva mai scurt, iar de data aceasta ai cam grabit actiunea, mai ales pe la sfârşit. Personajul pare prins într-un timp fugitiv şi totul se desfăşoară într-o manieră aproape dezordnată.
Ai fragmentat - ai trecut până la urmă de la un timp la altul, el abia ajungând în cameră, după deja cunoscându-l pe colegul sau, destul de ciudat, dar în fine.
Nu prea ai detaliat venirea sau drumul parcurs în maşină, câteva gânduri, pareri despre loc - chiar ar fi mers câteva, aşa dezvoltai personajul- peisajul, complet ai sarit peste aceste etape şi eu una consider că era mai bine dacă te bazai şi pe ele, sunt esentiale. ^^
Finalul, pai cel mai în ceaţă decât restul. Destul de informativ, aici am reuşit să descoperim cauza pentru care colegul protagonistului se află în această şcoală. Macar atât...
Ai mai adaugat câteva detalii în plus la obiecte sau materiale care sincer pareau fortate, nu este mereu necesar ca să spui ce culoare are tricoul sau patul... mai ştiu eu ce, spui doar te ele aşa în "trecere". Plus ar mai trebuie să combini cuvinte, să te joci cu ele putin, propozitiile par destul de comune (defapt stilul). Întelegi tu.
Oricum multe nu s-au petrecut, dar începe să fie înteresant... cred. Aştept nextul. Succes!

#14
Citisem primul capitol destul de devreme, dar am fost o leneşă şi nu am lasat şi eu un amarât de comentariu. Oricum, iată-mă acum:
Ideea pare destul de interesantă, mai ales că ai spus că va ieşi ceva diferit. Pare că prinde un contur, deci aştept să vad acel nemaiîntâlnit. Îmi place totuşi că ai descriere, deşi la sfârşit actiunea a fost putin grabită.
Îmi place de Ahito şi îmi pare rau de ceea ce i s-a întâmplat. Se pare că acel incident l-a marcat destul de rau. Totuşi, am impresia că acest internat o să-l schimbe, cum a presupus şi el de altfel. Personajul meu preferat ramâne totuşi Taru. În mintea mea e genul acela de baiat adorabil şi draguţ.
EDIT: Deci, pot spune că Ahito a ajuns în paradis. Mi-ar placea şi mie o astfel de şcoală, doar cu atât de putine ore. Chiar dacă sunt cei mai buni prieteni, Ahito şi Jayy par prea apropiati. Şi totuşi, mie nu-mi place de Jayy, poate că o să dispară din peisaj. Cum am banuit, Taru este draguţ şi calm. Îmi place de el.
Succes în continuare şi sper să mă anunti când postezi un nou capitol!
She's wiskey in a teacup.



#15
Pai in final, am reusit sa-l citesc si eu. Poate ca e mai bine ca am intarziat, in felul asta am reusit sa citesc si sfarsitul. Imi place mult Cum decurge tot. Parca e linistea dinaintea furtunii.
Ce-a fost ala, un zambet? Presimt alerta yaoi aici, nu stiu de ce mi se pare mie. Deci a ajuns la internat si acum va incepe distractia.
In primul rand vreau sa-ti comentez titlul acum ca mi l-ai tradus. Deci "Impotriva mea..." zici, hm? Doua cuvinte ce pot insemna multe. Poate fi impotriva dragostei protagonistului, poate fi impotriva sentimentelor lui, poate insemna un conflic dintre sentimente si trairi, pot insemna mult. Poate dupa ce va incepe si protagonistul nostru( nu-i mai stiu numele) sa se acomodeze in noua sa lume, voi deslusi si intelesul acestor doua cuvinte.
Pai ce sa zic, e un capitol frumos, astept nextul, si merita sa-l continui presimt ca va avea un succest imens. Pai cam atat am avut de spus, sa ma anunti, eu ma intorc sa invat la geografie ca facem cu o baba cloanta. :((
Ma plimb pe strada intunecoasa. Vantul rece navaleste printre copacii uscati. Luna domina totul lasand linistea noptii friguroase sa sclipeasca in lumina ei. Intunericul abisal atrage totul in el. Frica ii domina pe toti, iar umbrele incep ritualele lor de a dansa in lumina luni. Sunete de disperare se aude de pretutindeni. Dar eu nu aud nimic. Il caut pe el ,dar nu-l vad nicaieri, nu mai e aici. Acum nici eu nu mai sunt.

http://3.bp.blogspot.com/-Bisu3ZFnrFk/Te...1%2529.jpg


#16
Multumesc şi de această dată pentru că ati citit capitolul precedent. Vreau să vă spun doar că nimic nu-i ceea ce pare! Majoritatea situatiilor prezente sunt doar de moment. Nu vreau să mai divulg niciun "mister", se va afla curând totul!
Acest capitol va fi povestită tot din perspectiva lui Ahito.


Capitolul 3: Amintiri.

Era seară, târziu şi eu mă aflam într-un ... cimitir? Nu îmi aminteam cum ajunsesem acolo, stând jos pe iarba rece şi umedă. M-am ridicat în capul oaselor şi am observat în ceata ce aparu din senin, o siluetă întunecată ce se apropia de mine lent. Pielea mi se cutremură uşor de teamă iar respiratia îmi devenise sacadată. Doar după ce ajunse la câţiva paşi distanţă de mine putusem să-i disting trasaturile. Avea nişte ochi mari şi albaştri de o nuanţă foarte închisă, ca cea a cerului pe-nserate. Parul sau şaten deschis era putin încretit şi doar câteva şuvite mai lungi restul nedepăşindu-i nivelul urechilor. Avea buzele pline si rozalii. În stânga, pe obraz avea o mică pată maronie ce semana cu o aluniţă. Fiind parcă controlat de cineva, i-am sarit în brate începând să plâng ca un copil micuţ atunci când nu primeşte ceea ce îşi doreşte. Începusem să tremur, pur şi simplu nu mă pot controla... Lacrimile îmi alunecau pe obraji şi se prelingeau până la contactul cu hainele baiatului. Doar câteva clipe apucasem să stau în bratele sale, m-a împins cu putere, eu scoţând un scâncet imperceptibil din cauza durerii la contactul cu suprafata tare şi rece.
Începusem sa tremur şi mai vizibil de teamă când l-am vazut napustindu-se asupra mea. Mă prinse de gulerul bluzei ridicându-mă şi nepermiţându-mi să ating pamântul. Începusem să mă zbat ca un peşte pe uscat simtind nevoia urgentă de aer. Un fior îmi trecuse prin tot corpul când îi vad buzele întredeschizându-se şi auzindu-i vocea mult cunoscută de mine.
- Pa-pa! Atât îmi spuse apoi dându-mi drumul dar în loc sa cad pe pamânt ca mai-nainte cazusem într-un întuneric total.

Simteam o mana pe umarul meu ce mă clatină încercând să mă trezească.
Când mă trezisem am realizat unde mă aflam dar eram confuz. Mă ridicasem în şezut repetând de câteva ori, în şoaptă „ a fost doar un vis ”. Încercând să ignor cuvintele ce mi le adresa Taru, îmi aşezasem chipul în palme parcă vrând să plâng dar fară lacrimi. Aveam un sentiment rau în legatură cu visul acela şi fară să-mi dau seama începusem iar să tremur.
Ştiam ce va urma, mai mi se întâmplase. Am simtit bratul lui Shintaru cuprinzându-mă într-o strânsoare uşoară. Nu mă simteam deloc confortabil în acea îmbrăţişare cu care s-aştepta să mă mai calmeze. L-am împins, necontrolându-mi puterea cu care o facusem astfel încât, într-o fractiune de secundă îl dadusem jos din pat, pe parchetul rece, cu un zgomot specific. N-am mai aşteptat să zică ceva că ieşisem din cameră trântind uşa, nepasându-mi că era o oră târzie şi probabil majoritatea dormeau. Facusem doi-trei paşi pe holul întunecat până ce realizasem că picioarele, parcă nu mă mai ascultau. Mă rezemasem de perete lasându-mi corpul să alunece până la contactul cu podeaua de lemn, prafuită. Mă simteam ciudat, nu mă puteam controla deloc, priveam în gol gândindu-mă la acel vis şi am tresarit când l-am vazut pe blond aparut lângă mine parcă din senin.
- Hei, eşti bine? Mă întrebase punându-şi mână pe umarul meu, ezitând parcă fiindu-i frică de reactia mea.
- Scuze ... nu ştiu ce-i cu mine, nu ştiu de ce am reactionat aşa, ori de câte ori îmi visez fratele reactionez asemanator şi nu mă pot controla deloc ca şi cum n-aş fi eu...
- Nu-i nimic. Hai, ar fi mai bine să ne întoarcem în cameră, dacă ne vor prinde pe hol la ora asta am încurcat-o. Venind in fata mea îmi întinse o mână pentru a mă ajuta să mă ridic.
Întorşi în camere ne-am aşezat fiecare în parurile lor, statusem aşa câteva zeci de minute dar nu puteam dormi, mă gândeam într-una la Yaruk. M-am întors cu fata spre patul blondului observând că nici el nu dormea. M-am ridicat în şezut verificându-mi telefonul dar nu primisem nici un raspuns la mesajul ce i-l trimisesem cu câteva ore în urmă lui Jayy.
- Nici tu nu poti dormi? I-am auzit glasul urmat de scârţâitul iritant al patului.
- Mă gândeam la acel vis ... şi la fratele meu.
- Care-i treaba cu frate-tau, chiar aşa de prost vă-ntelegeti încât încearcă să te sperie şi noaptea în vis? Îmi spuse în timp ce se aşeză în pat lângă mine.
- El ... el ne-a parasit, a murit acum aproape un an ... din vina mea. N-am putut să nu observ cum ochii i se mariră de uimire, capatând o expresie oarecum întrebatoare ce mă îndemnă să continui.
- Parintii mei îmi repetă mereu că a fost doar un accident dar eu mă simt vinovat ... mai nou, că mă vizitează aşa des în vise încercând să-mi facă rau ... ce ar trebui să înteleg din asta?
- Şti, de obicei când visezi ceva, semnificatia este opusul a ceea ce se petrece în el. Oftasem zgomotos vrând să cred logica blondului, mi-am aşezat capul pe umarul sau închizându-mi ochii şi oftând iar.
- Parintii mei faceau mari diferente între noi de când eram mici, de când aveam vreo şase ani. În drum spre casă, de la bunici, eu si tata am avut un accident. Maşina alunecase pe şoseaua umedă de la ploaia ce nu cu mult timp în urmă se oprise. Nici unul din noi nu păţise ceva grav, tata doar cu buza umflata şi arcada putin sparta la care, după atâţia ani, încă mai avea o mică cicatrice iar eu am avut fractura la umarul drept. Am stat cu întregul braţ în ghips aproape o luna jumate în care parintii mi-au acordat mai multă atentie ca oricând ceea ce mă bucura enorm, adoram sa fiu în centrul atentiei. Observasem că din vina mea, de fapt din vina stari mele fizice, parintii îmi neglijau fratele deoarece nu mă prea descurcam singur. Chiar şi după ce scapasem de ghips nu-mi puteam forta sau folosi prea mult bratul. Vedeam că fratele meu suferă din cauza lipsei de atentie şi comunicare din partea parintilor noştri dar eram egoist şi consideram că ar trebui să se multumească cu mine. Îi eram aproape mereu când avea nevoie de mine şi credeam ca asta e mai mult decât suficient pentru el. Când începusem şcoala mă împrietenisem cu Jayy, de atunci, de mici am fost ca frati chiar începusem să ţin mai mult la el decât la propriul frate... Am facut o scurtă pauza tragând aer în piept eliberându-l lent, închizându-mi ochii strâns simtind cum câteva lacrimi vroiau sa evadeze umezindu-mi pielea palidă a fetei dar nu aveam de gând să le dau drumul. Nu ştiu de când devenisem aşa emotiv, de la moarte fratelui meu devenisem mult mai dur cu mine şi mă abtineam adesea să nu plâng chiar dacă eram singur şi ştiam ca nimeni nu mă vede. Nu-mi placea să-mi plâng de milă caci ştiam prea bine că fiecare greşeala se plateşte. Când am considerat că mă calmasem mi-am ridicat privirea spre Taru ce nu îndraznea să scoată vr-o vorbuliţă aşa ca am continuat.
- Până ce nu pierzi ceva drag, nu realizezi cât înseamnă acel ceva pentru tine. Abia după moartea sa realizasem cât de mult greşisem, de când îl cunoscusem pe Jayy, până şi eu începusem să-mi ignor fratele, petreceam aşa mult timp cu bunul meu prieten încât doar seara la masă şi în timpul somnului stateam în preajma sa – împarteam aceiaşi cameră – nici la ore nu stateam cu Yaruk, el statea singur prin ultimele banci deoarece toti îl batjocoreau pentru că era ai retras şi nu era ca noi, restul adesea şi eu mă aflam printre cei ce-l bârfeau pe la spate. El era mai singuratic, cred ca-i placea asta, statea până noaptea târziu afară în locuri numai de el ştiute. Ce mă deranjează cel mai tare este că n-am fost un frate în adevaratul sens al cuvântului, cu el şi că nu mi-am facut timp pentru el, aşa cum îmi faceam mereu pentru Jayy, ca să îl cunosc cu adevarat. M-am oprit din povestit simtind cum emotiile mă cuprind iar. Statusem aşa, în linişte, câteva minute până ce blondul decise să mă bine-dispună spunându-mi câteva întâmplari hazlii din copilaria sa.

#17
Ha! Ştiam eu că în vis e fratele lui! Nu, serios.. Prima idee care mi-a trecut prin cap asta a fost.
Oricum, Ahito pare destul de afectat de moartea fratelui sau. Îmi pare sincer rau pentru el şi povestea lui m-a emotionat. Adică a fost foarte tristă şi din pacate lucruri de acest fel se întâmplă din ce în ce mai des. Şi tot nu-mi place de Jayy! Dacă Jayy ar fi fost tip de treabă l-ar fi bagat în seamă şi pe fratele lui Ahito şi ar fi raspuns mesajului! Deci cine ştie ce face el.
Nu ne-ai spus cum a murit Yaruk. Totuşi, mie de el îmi place cel mai mult, chiar dacă este foarte probabil să nu-l mai revedem. Depinde. Oricum, îi ador personalitatea de singuratic şi mă regasesc într-o oarecare masură în povestea lui.
Mă rog, mă bucur că Taru a fost lângă Ahito şi încearcă să-l consoleze. E destul de nasol să te bântuie fantomele trecutului. Am observat câteva greşeli, nişte litere mâncate parcă.
Eh, baftă în continuare!
She's wiskey in a teacup.



#18
Acest capitol a fost emotionant. La inceput am fost foarte surprinsa de acel vis pe care l-a avut. Nu-mi trecea prin cap ca e chiar Yaruk. Si de ce sa-l stranga de gat?! N-are ce face?! Asta m-a lasat masca. Atat de vinovat se simte Ahito, incat are impresia ca el si-a ucis fratele, dar eu nu cred. Intr-adevar, poate ca a uitat sa fie alaturi de fratele sau, dar sunt sigura ca un frate adevarat nu i-ar reprosa asta, chiar daca nu mai e printre ei. A fost un capitol fenomenal, multumesc ca m-ai anuntat, nu uita sa ma anunti si data viitoare, bafta la scris! ja ne!
[Imagine: semnatura_zps4673586a.png]
"You don't give people hope...You take it away..."
My yaoi blog ^.^

#19
Nu ar trebui sa se simta sa pentru ca Yaruk nu a murit din vina lui. Taru are dreptate cu semnificatia incersa a viselor. e bine ca a gasit in el un confident. Nu multi se deschid asa in fata oamenilor pe care abia i-au cunoscut sa le planga pe umar din vina trecutului lor. Nu tin cont de greseli gramaticale, ortografice sau de tastare, ti-am spus de la inceput, nici nu le-am dat atentie. Pai imi pare bine ca postezi atat de repede si in ficul asta. Tine-o tot asa!
[Imagine: Sugizogif.gif]

http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=30338 Cel mai nou fic "Furtuna numita adolescenta"

#20
Hei, am sosit cu nextul dar, mai întai:
Saravis: Uhm, tot nu pot întelege de ce nu-ţi place Jayy, probabil e vina mea, nu l-am prezentat prea mult ca să poti observa ce fel de persoană e dar în acest capitol şi urmatorul îi voi descrie şi lui mai mult caracterul. Cât despre moartea lui Yaruk ... vor aparea pe parcurs detaliile. Multumesc că ţi-ai facut timp pentru capitolul precedent!
Mizo: Mda, vei vedea ca Yaruk va mai aparea chiar dacă e mort şi nu numai în vise. Atât zic, n-am de gând să vă dezvalui de la început tot ceea ce va urma. Secret! Multumesc că l-ai citit!
YuneSugihara: Oarecum a fost vina sa şi pe de-o parte ar avea motive să se simtă vinovat ... Până la finalul ficului sper să te lamuresc cu orice lucru pe care nu am apucat încă sa-l mentionez. Îţi multumesc şi ţie, 'ubita, că ai citit capitolul trei!
Acum nextul:


Capitolul 4: Înapoi acasă.

Cerul începuse să se lumineze iar noi pierdusem noaptea-ntreagă povestind diverse întâmplari de când eram mici, adesea amuzându-ne din nimicuri, probabil din cauza oboselii dar, asta era doar o mască ce-mi ascundea sufletul veşnic întristat. O singură persoană mă cunoştea mai bine decât o faceam chiar şi eu, la care ţineam enorm şi care-mi era alaturi mereu în tot şi toate, acea persoană ce-mi lipsea îngrozitor de mult. Nu-mi imaginasem vreo data ca-i voi duce aşa de mult dorul şi asta doar după nici două zile.
Zâmbetul îmi revenise pe buze când am privit ceasul, era opt fară trei minute, aveam timp de un duş înainte de a merge la masă şi după, la ore.
Intrasem în baia ce o împarteam cu Taru, aşezându-mă in fata oglinzii înguste privindu-mi cearcanele adânci. În timp ce mă dezbracam de haine intrasem în cabina de duş dând drumul apei ce mi se prelingea pe fiecare particică a corpului. În mai putin de treizeci de minute am fost gata, când si Taru a fost gata am coborât împreună în sala de mese. Ne aşezasem la o masă cu încă trei baieti ce parură încântati să facă cunoştinţă cu mine.
Nu eram prea atent la ce discutau cei patru dar, puteam presupune că era ceva ce mă includea şi pe mine având în vedere felul în care mă tot priveau şi îmi zâmbeau toti patru. Dar, orice încercasem să fac nu mă puteam concentra pentru a putea asimila o idee de la cap la coada. Încep să manânc din salata ce parea mai degrabă o multitudine de legume taiate uniform, fară pic de dresing. Singurul lucru la care mă puteam gândi era cum îmi voi petrece timpul cu Jayy dar, colegi mei de la masă încercau să mă facă atent la discutia lor sau să mă enerveze aruncând cu bucăţele de şervetel în mine. Cert era că le reuşeau ambele variante. Nu aşteptasem să mă mai lovească şi cea de-a doua bucată că am prins-o în pumn şi cu el încordat lovisem cu putere masa lasând în urmă un zgomot destul de puternic.
- Ce e? Întreb scos din sarite şi pana la urmă nu ştiam de ce mă enervasem aşa tare dintr-un nimic...
- Te bagi? Mă întrebă Shintaru.
- Hmm? Întrebasem privindu-i pe fiecare în parte suspicios, ne-ntelegând la ce se refereau.
După câteva clipe de tacere auzisem oftatul roşcatului din dreapta mea ce începu numai-decât să-mi comunice iar ideea.
- Pai, ne gândeam să stam pe aici weekend-ul acesta, fară director, fară profi’, doar distractie, deci?
- N-nu pot! Trebuie să ajung cât mai repede acasă. Tresarisem, aducându-mi aminte că aveam planuri.
- Deja ţi-e dor de mamica? Întrebase unul batjocoritor ce reuşise să mă enerveze dar mă calmasem rapid când vazusem ce priviri îi aruncase blondul individului.
- Te duci să-l vezi pe Jayy? Mă întrebase cu un zâmbet trist pe buze iar eu lasasem auzit doar un oftat.
- Da, nu-mi raspunde la mesaje şi nici când îl sun iar dacă parintii lui sunt plecati iar în deplasare... îmi fac griji. Îmi scosesem grabit telefonul din buzunarul pantalonilor de la uniformă pe care azi o purtam şi eu, verificându-l iar, fară nici un progres.
Îmi terminasem micul-dejun ocolind acel bol cu cereale şi lapte, nu prea toleram lactoza. Când şi blondul terminase de mâncat ne-am îndreptat spre o sală mare şi spatioasă, sala de clasă.
Ne-am aşezat ceva mai în spate, într-o bancă goală.

Ceasul era patru fară un sfert, deja, mai erau doar careva minute până se sună iar eu puteam pleca acasă, liniştit. Încercam să fiu atent la ceea ce scria la tabla femeia nu prea tânară din fata clasei dar, nu prea reuşeam. Eram prea plictisit iar ochi voiau să-mi se închidă. De cum auzisem clopotelul sarisem ca ars din bancă lasându-mi caietul de notite şi pixul negru pe bancă, din câte întelesesem puteam să le las aici deoarece după terminarea orelor toate salile de curs erau închise. Îl aştept pe Shin şi mergem împreuna până la ieşirea din acea institutie.
- Ai grijă... Îmi spusese blondul, îl salutasem şi eu cu un ’’şi tu’’ apoi mă întorsesem grabindu-mi paşii spre statia de autobuz. După treişpe’-paişpe’ statii – nu le numarasem – ajung acasă. Intru ca un fulger în casă îndreptându-mă catre sufragerie unde, probabil se aflau ai mei.
- M-am întors! Exclamasem chiar dinainte sa intru în camera în care se aflau. Am nevoie de nişte bani, vreau să ies pe-undeva cu Jayy. Spun în timp ce-mi flutur genele dese în fata tatei, ca o domnişorică. Fară să mai mă întrebe pe ce voi cheltui banii, scoase din buzunarul pantalonilor nişte bani pe care mi-nmână. Urcasem în grabă scarile intrând în camera mea pentru a mă schimba de acea uniformă în haine mai comode. Îmi luasem o pereche de blugi albaştrii şi o bluză neagra putin larguţă. Ieşisem din cameră îndreptându-mă spre camera lui Yaruk de unde vroiam să iau o geacă, îmi placea sa-i port hainele, îmi aducea aminte de al. Asta îmi devenise deja un obicei. Deschisesem uşa şi ramasesem în cadrul acesteia, blocat. Simteam cum întreg corpul începe să-mi tremure de furie. Toate lucrurile fratelui meu fuseseră înlocuite cu o mobila nouă, probabil acesta era noul birou al tatei. Priveam în întreaga cameră, nimic nu mai era la fel, nici macar un singur obiect ce-i apartinea fratelui meu nu se mai afla aici. Mersesem până în fata biroului vârându-mi mâinile pe acesta, trântind jos tot ce se afla pe el inclusiv acel laptop ce parea destul de scump. Ajunsesem rapid în fata mini-bibliotecii din care începusem sa arunc fiecare carte de pe fiecare raft. În scurt timp auzisem vocea mamei, calmă, rugându-mă să încetez. Ii simteam starea de indiferenţă faţă de ceea ce se întâmplase. Mda ... se pare că gestul meu era de aşteptat. Indiferenta ei de parcă acea cameră n-ar fi însemnat nimic pentru ei, de parcă aceasta ar fi fost pustie din totdeauna şi asta putea decât să mă enerveze mai rau. Mă napustisem asupra ei cuprinzându-i umerii în mâinile mele, fixând-o de perete, ţinând-o mobilizată. Încordez pumnul şi lovesc peretele la doar câţiva centimetri distanţă de fata sa ce mentinea o figură şocată, acum. Cu siguranţă nu-şi imaginase vreo data că se va ajunge într-o astfel de ipostază şi cu greu mă abtinusem să n-o lovesc. Am împins-o uşor în lateral facând-o să-şi piardă echilibrul, ieşind din cameră. Coboram în grabă scarile, trântind uşa în urma mea ţi o luasem la fugă spre casa prietenului meu.
Ajuns în fata casei am ciocanit de două ori în uşă în timp ce încercam să-mi reglez respiratia. Simteam o durere insuportabilă în capul pieptului de la efortul fizic depus. Parcă îmi venea să plâng, mă simteam tradat de proprii parinti, ştiau cât de mult ţineam la camera aia şi parcă o faceau intentionat!
Vazând că nimeni nu raspunde m-am întors gata-pregatit să plec ... dar unde? Nu aveam de gând să dau pe acasă, în secunda urmatoare m-am întorsesem parcă manipulat apasând clanta şi intrând în interiorul casei de parcă aş fi ştiut că aceasta era deschisă. Am inspectat putin concluzionând că parintii lui Jayy nu erau acasă aşa că am pornit spre camera acestuia. Am deschis-o uşor uşa, fară să fac zgomot. Jayy statea pe pat sprijinit cu spatele de peretele rece ţinând perna moale strâns la piept. Îşi întorsese privirea spre mine, acoperindu-şi cu mâna uşor zâmbetul. Mă aşez lângă el, strângând-l puternic la piept apoi eliberându-l privindu-i chipul.
- Ce ai păţit? Îl întreb analizându-i buza inferioară, acum dându-mi seama de ce îşi acoperise zâmbetul mai-nainte.
- Huh?... ah, asta! Zise pipaindu-şi buza. O nimica-toată, am avut un mic conflict cu Maisu.
- Hmm, deci profită că nu mai sunt eu prin preajmă şi-şi face de cap... Vin luni după ce termini orele să mă asigur că nu se mai atinge de tine. Îi spusesem atingându-i uşor buza ranită încercând să nu-i provoc vreun disconfort.
- N-am nevoie de ajutorul tau ... se rastise la mine, uimindu-mă, apoi continuă: adică vreau să mă descurc singur. Prefer să-mi iau bataie zilnic decât să ştiu că tu ai putea păţii ceva. Îşi lasase capul uşor plecat, era pentru prima dată când îl vazusem că se ruşinează în fata mea, nici atunci când aflasem că-i bisexual nu facuse astfel. Cu mâna dreaptă îi ridicasem uşor barbia uitându-mă fix în ochii sai, îndemnându-l să n-o mai facă. Nu-mi placea să ştiu că îi este ruşine de mine, până la urmă eram cei mai buni prieteni de când eram mici, nu? Chiar dacă nu-mi placea să-l ştiu în situatia asta dar trebuie să recunosc, în ipostaza aceea arata adorabil, poate chiar mai mult. Mă apropii de el şi-l strâng puternic în brate. Chiar îmi lipsise.
- Ţi-e foame? Vrei să mergem să mâncam ceva sau altceva? Îl întrebasem foarte bine dispus.
- Nu mă simt prea bine şi nu prea am chef să ies azi, dacă vrei poti merge fară mine. Spunând asta îşi reluă pozitia stând sprijinit de perete cu perna în brate şi privind într-un punct fix.
- Hei, sa-ntâmplat ceva? Îl întreb atingându-l pe umar iar el tresari de parcă s-ar fi speriat ceea ce este putin probabil.
- Nu sa-ntâmplat nimic, doar am o stare ciudată şi n-am chef de nimic, scuze, ştiu că trebuia să ne petrecem weekend-ul împreună şi că am cam stricat planul. Spusese oftând iar eu mă uitasem dubios la el încercând să-l cred deşi eram foarte sigur că se întâmplase ceva.
- N-ai stricat nimic, de fapt n-aveai ce să strici, nu aveam un plan anume decât cel de a petrece timpul împreună.
- Dacă ţi-e foame poti merge fară mine sau te poti servi singur din bucatarie.
- Neaah, nu-i la fel fară tine. Spun zâmbindu-i iar el facu acelaşi lucru.
Mă aşez mai aproape de el la scurt timp simtindu-i greutatea capului sau pe umarul meu.
- Îmi zici ce sa-ntâmplat? Doar nu te aşteptai ca după atâta timp de când ne cunoaştem să nu ştiu când chiar ceva te deranjează... vroiam să continui dar oftatul sau mă oprise, nu vroiam să-l fac să se simtă prost în vreun fel sau să-l fortez să-mi spună ceva dar, nu suportam să ştiu că ceva e în neregulă şi el suferă de-asta.
- Crezi că-s “dependent” de tine? Acum zâmbetul sau parea trist şi îmi aducea putin aminte de colegul meu de cameră, zâmbetele le semanau. Erau aproape identice dar, şi aşa, nu se comparau. Chiar începusem să mă mir, în doar două zile se schimbase dar, îl cunoşteam foarte bine încât să ştiu motivul.
- Maisu? Ce ţi-a mai zis şi acum? Deja începusem să mă enervez, a treia oară pe ziua de azi, cred.
- Mi-a zis că-s dependent de tine... şi încep să cred că are dreptate caci ...
- Suntem cei mai buni prieteni de atâţia ani, e normal să fim de nedespartit, eu unul nu cred că eşti deşi nu m-ar deranja deloc mai ales că şti că orice ar fi nu aş face ceva ce te-ar îndeparta de mine, nu intentionat. Îl întrerupsesem. Î-am cuprins pielea fină şi caldă a obrajilor între palmele mele sarutându-i apasat fruntea, acum chiar mă simteam ca un frate mai mare grijuliu şi protector. După câteva clipe l-am eliberat zâmbindu-i calduros. Am stat aşa câteva zeci de minute în şir unul lângă celalalt pe patul moale, el stând iar cu capul pe umarul meu drept în timp ce, cu mâna stângă îi mai mângâiam din când în când parul fin iar el povestindu-mi tot ce s-a mai întâmplat la fostul meu liceu şi altele.
Ramase oarecum şocat când i-am zis de camera fratelui meu... sau mai bine zis fosta-cameră. Ştia prea bine cât de mult ţineam la fiecare lucru ce-i apartinuse fratelui meu sau ce-mi aducea aminte de el.
Încercasem doar să nu mă prea gândesc la asta. Mă deranja dar vazându-l în starea asta m-am gândit c-ar fi mai bine să-mi ţin pentru mine toate gândurile, nu vroiam sa-l fac sa se simtă şi mai aiurea.
__________
Ştiu, are cam mult dialog şi putină descriere... >.<




Utilizatori care citesc acest subiect:
3 Vizitator(i)