Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Chestionar: Va place ficul?
DA
93.10%
81 93.10%
NU
6.90%
6 6.90%
Total 87 vot(uri) 100%
* Opțiunea ta. [Arată Rezultatele]

Abisul umbrelor

#21
Pentru ca am vazut ca au fost ceva probleme cu forumul si cateva zile bune nu a mers deloc si acum au fost sterse si cateva posturi m-am ganditsa pun din nou ultima parte a capitolului. Nu stiu ins acand voi continua acum ca a ineceput scoala am multe ore si sunt cam ocupata mai am si japoneza. Oricum promit ca atunci cand voi putea o sa pun si nextul. Multumesc celor care mi-au dat comuri eu am vazut citit doar 2 dar din cate am vazut mai erau unul dar nu l-am putut citi. Ma bucur ca va place. O sa il pun imediat ce imi gasesc arhiva unde l-am salvat.

Cu cat inaintam ma afundam mai mult in linistea padurii. La fiecare pas pe care il faceam auzeam zgomotul strident provocat de ruperea vreunui vresc sub picioarele mele . Ma ingrozea intunericul cuprinzator ca o mantie neagra si faptul ca nu ii aveam pe ceilalti aproape. Sufletul imi era pustiit de acea singuratate la care eram supusa. Simteam cum mii de ochi stralucitori sunt atintiti asupra mea si o frica imensa imi mistuia inima. Acum mai mult ca niciodata imaginea acelui demon imi era intiparita in minte si omniprezenta in fiecare lucru pe care il aveam in fata . Pentru o clipa am ramas nemiscata cu ochii inchisi privindui chipul imaginar. Tot atat de repede am deschis ochii si am luat-o la fuga. Imaginea copacilor care ma inconjoara se unea transformandu-se intr-o umbra difuza, iar eu continuam sa strabat drumul batatrorit, gandindu-ma la o multime de intrebari fara raspuns. De ce ne pusese in echipa sense daca noi actionam pe cont propriu, fara sa ne pese de ceilalti? Cu siguranta era ceva ascuns la mijloc. M-am oprit din alegat pentru cateva momente. Picatuile de transpiratie imi udau fata, iar parul imi cadea ravasit pe umeri. Respiram sacadat si inima imi batea intr-un ritm alert. O briza racoroasa imi mangaia piele. Daca stau bine si ma gandesc cum de am fost noi alesi sa formam un grup?
Sasuke a fost mereu tipul de baiat destept, superior celorlalti. Inteligenta cu care analiza fiecare situatie in parte si modul sau de a rezolva orice problema erau extraordinare. Avea o putere foarte mare, acest lucru se datora si faptului ca face parte din maretul clan Uchiha, si o pricepere iesita din comun cu care rezolva orice misiune. Pe langa asta era binecuvantat cu o frumusete rapitoare cu care fermeca orice fata. Ochii lui reci si indiferenti tradau dorinta aprinsa de razbunare de care era intunecat sufletul sau. Dar pana la urma cine il putea condamna avand in vedere cum ii fusese macelarit clanul?
La polul opus se afla Naruto. Nu era nici pe departe destept si datorita neatentiei si comportamentului sa copilaros intra adesea in tot felul de incurcaturi. Nu era atent la orele de curs si nu invata aproape niciodata motiv pentru care nu isi dezvoltates abilitatile, ramanand la un nivel scazut. Cu toate astea avea o incredere in sine si o determinare de neclintit. Desi nu era nici pe departe la fel de frumos ca Sasuke ochii sai superbi te inconjurau cu atata caldura si iubire inca iti era aproape imposibil sa nu ii adori.
A fost fiul marelui hokage Yondaime si al Kushinei, o simpla locuitoare a Konohai provenita dintr-o familie modesta. Tata sau, de la care mostenise cele mai multe trasaturi atat fizice cat si psihice, era un barbat zvelt cu parul ciufuli si auriu, iar ochii sai de culoarea valurilor marii erau mereu zambitori.
Mama sa, o femeie foarte frumoasa, inalta, cu pielea alba. Avea o fata cu trasaturi foarte fine care era incadrata de parul ei lung de foc si de ochii precum firele de iarba abia rasarite. Cu toate astea parintii lui murisera la nasterea sa din cauza ca satul fusese distrus de demonul cu 9 cozi. Mai multe informatii nu aveam despre familia lui sau despre incidental de acum 15 ani deoarece ele au fost pastrare secrete, asemenea unui trecut tragic care trebuia uitat. Desi ramasese orfan a fost crescut de catere profesorul nostru, Iruka. Naruto il iubea foarte mult pe tatal sau adoptiv, care desi il pedepsea adesea pentru poznele pe care le facea ,tinea mult la el. Si dintr-un motiv numai de el stiut refuza categoric sa afle ceva despre parintii sai considerandu-i o parte a trecutului sau spulberat. Cu toate problemele care il inconjurau era mereu vesel si zambitor insufland multa bunadispozitie.
Cat despre mine, nu stiu daca mai are rost sa spun ceva. Imi continuasem viata legata de speranta ca intr-o zi voi reusi sa imi implinesc visul. Si am continuat sa cred in dragostea lui… fiecare bucurie pe care o simteam era datorita lui. Traiam numai pentru ca el imi dadea speranta ca intr-o zi voi reusi. De ce oare nu puteam sa ma dezlipesc de acea inima pustie care imi dadea putere? Si cu toate astea eram foarte nelinistita. Am continuat sa merg, de data asta fara sa ma grabesc, si incetul cu incetul ma framanta gandul ca il mai vazusem undeva pe Asano. Ceva in interiorul meu il reunosostea si incepeam sa cred ca imaginea lui e decat o aparenta a ceea ce este el cu adevarat. Minutele treceau cu repeziciune si drumul parea nesfarsit. Cu toate incercarile mele nu reuseam sa- l gasesc si cred ca ma ratacisem deabinele. Vroiam sa imi pastrez calmul desi nu reuseam. Ma aflam acum cufundata in intuneric fara macar sa mai am sansa de a-i gasi pe ceilalti. Umbre de tot felul ma urmareu si zgomote tot mai ciudate se auzeau din toate partile. Cu cat incercam mai mult sa inaintez in padure cu atat ma adancem tot mai mult in inima intunericului. Voci stranii, neomenesti, imi tulburau linistea si atingerile reci ale vreunei frunze cazute dintr-un copac ma ingrozesc. In incercarea mea de a fi puternica, teama pune stapanire pe trupul meu ramanand inghetata...alunec pe pamantul rece. Tot corpul imi tremura nebuneste si de pe buzele mele evadeaza un tipat ascutit de tema. Incerc cu greu sa ma stapanesc si sa -mi dau seama ca am fost victima unui ghenjutsu.
-Sakuraa!!! In departare aud vocea melodioasa a lui Sasuke. Suna ciudat si era diferita. Mi-am dat sema ca trebuia sa fi auzit tipatul meu disperat. Cu un mic efort am reusit sa ma ridic de jos si sa alerg in incercarea mea disperata de a-l gasi pe brunet. Desi drumul pana la el mi s-a parut infernal si imposibil am reusit in cele din urma sa- l gasesc. Statea rezemat de copac si parea ca ma asteapta de ceva vreme. Era intradevar schimbat. Privirea ii era indreptata spre cer incercand sa para indiferent desi il coplesau acum multe sentimente.
-Unde este Naruto, ce s-a intamplat?... Cred ca am inteles ce vrea defapt Kakashi cu aceasta misiune…Vocea imi tremura, dar in sfarsit reusisem sa ii captez atentia. Ma privea…Nu avea aceeasi privire indiferenta era una rugatoare, trista. Ceva in acei ochi ma facea sa cred ca in adancul sufletului nici el nu isi dorea sa fie singur. Vazand ca nu spune nimic am continuat.
-Eu cred ca sensei vrea ceva mai mult decat sa- l prindem pe Asano. El isi doreste defapt sa incercam sa lucram in echipa. Adica de ce ne-ar fi pus cate trei daca ar fi dorit sa luptam pe cont propriu.
A incuvintat din cap in semn ca intelesese ceea ce vroiam sa spun si am continuat restul drumului sa il parcurgem impreuna. Acum ma simteam mult mai insiguranta alaturi de el. Incercam sa -l gasim pe Naruto si sa rezolvam misiunea impreuna, dar parea cu neputiinta. Blondul era de negasit. Sasuke a luat-o nervos inainte, a inceput sa grabeasca pasul foarte mult si eu il pierdeam. Am incercat sa- l urmez, dar din neatentie m-am impiedicat de o radacina a unui copac si am cazut. Iata-ma din nou pe pamantul rece intinsa pe jos. Genunchiul a inceput sa imi sangereze abundant, iar eu am inceput sa ma vaicaresc. Auzindu-ma, Sasuke, s-a oprit venind spre mine.
- Haide, doar nu o sa mori doar dintr-o mica zgaraietura. A scos din rucsacul sau o sticluta verde si a turnat putin lichid pe un bandaj. A incercat sa imi curete rana, dar durerea era atat de puternica incat am inceput din nou sa tip. L-am luat de mana si l-am strans puternic sperand ca asa voi reusi sa imi alin durerea, dar acesta s-a oprit si a ridicat capul spre mine. Pentru o clipa privirile s-au intalnit… ochii sai abisali se oglindeau in ochii mei albasrii. I-am dat drumul la mana si obrajii mi s-au rosit puternic, fapt pentru care am plect capul. Cand am fost singura ca rosala disparuse am incercat sa vad ce face Sasuke asa ca mi-am indreptat instinctive privirea spre piciorul ranit, care era acum bandajat. Brunetul incetase sa ma mai priveasca de mult si acum era la cativa pasi departare de mine.
-Trebuie sa mergem, nu avem toata ziua la dispozitie, a spus el poruncitor recapatandu-si vocea nepasatoare.
Am incercat sa ma ridic dar genunchiul nu imi dade voie asa ca am hotarat sa mai raman.
-Nu pot face niciun pas, ma doare ingrozitor si nu ma pot ridica. Mai stam doar un pic.
-Asa cum banuiam nu esti in stare decat sa te vaicaresti. Te crezi un ninja bun cand de fapt nu esti decat o fetita prapadita careia ii este frica sa cunoasca adevarul. Recunoaste… nu ai nicio calitate de ninja tot ce stii sa faci este sa alergi dupa Neji. Nu intelg cum o persoana ca tine a reusit sa ajunga pana aici, s-a oprit brusc si a continuat cu o voce putin rastita si mai dispretuitoare ca inainte . Asculta fetito, habar nu ai in ce te-ai bagat. Lumea shinobi este plina de obstacole si incercari pe care numai cei puternici le pot trece. Iar tu nu esti decat o persoana slaba si plangacioasa, cel mai bine ar fi sa renunti. Nimic nu este o joaca... fiecare dintre noi este ninja cu un scop , dar tu scop ai?
-Scopul meu nu este treaba ta. Dar cu ce drept ma injosesti asa? Ce… crezi ca rezbunarea te face mai puternic? Tot timpul i-ai privit pe ceilalti cu superioritate ...mai bine te-ai uita la tine inainte de a-i critica
pe altii. Si sa nu il mai amesteci pe Neji in nimic. Am tipat la el si nici nu imi dadeam seama cum de am putut sa ii spun toate acele lucruri. Am putut sa observ cat de rau se enervase. Apropape ca isi dorea sa ma pocneasca…dar nu a facut-o. Si-a continuat drumul lasandu-ma singura. Vazandu-l indepartandu-se mi-am lasat capul in pamant si lacrimile mi-au evadat curgand in rauri pe obraji. “PROSTULE!!! DE CE NU VREI SA INTELEGI CA TE IUBESC?”Am vorbit in soapta tipand doar inauntrul meu desi stiam ca nu ma poate auzi nici daca as vrea. Continuam sa plang mai tare ca la inceput dand frau liber sentimentelor. Nici acum nu imi pot da seama cum de am putut sa ii adresez acele cuvinte si acum cand ma gandesc imi arde sufletul. Il iubesc prea mult ca sa nu imi para rau si in urma lui sa nu ramana o ploaie de regrete. Cel mai mult nu ma ranea faptul ca ma jignise, recunosc nu sunt buna de nimic, cel mai mult ma doare ca el nu vede toata dragostea cu care il inconjuram. In momentul acela as fi dat orice pentru o singura imbratisare, macar o singura data sa- l simt aproape sa vad inimile noastre contopindu-se intr-una singura. Dar orbita de iluzii si sperante nu am putut observa niciodata ca inima lui este acaparata de un singur sentiment: razbunarea. In acel moment simteama ca imi doresc sa mor si sa reinviu mai puternica si cu dorinte mai inflacarate si poate asa voi reusi sa cresc in ochii lui, macar putin. Si poate intr-o alta lume noi am putea fi fericiti. Intr-o lume in care nu exista nici Orochimaru, nici Itachi, nici Neji , nici Naruto, nici ura sau razbunare, ninja sau durere…doar noi ratacind in univers , doua inimi singuratice traind ca una. Si poate ca asa in marea de intuneric noi vom straluci si vom lumina totul. De ce continui sa visez adancita in ganduri, pierduta in propriile dorinte de neimplinit? Las vantul sa imi biciuie cu putere fata in speranta ca ma voi aduna si voi trece peste durerea care ma tine la pamant. Sperantele necesita dorinta, iar dorinta putere, o putere pe care in acest moment nu o gaseam in mine.Desi doream cu ardoare sa continui si sa le demonstrez tuturor ca se insala in privinta mea teama ca ii voi intalni din nou privirea ma imobiliza. Si intr-un final, cu teama inca prezenta si cred in in visele mele am reusit sa sparg bariera care ma tinea captiva intr-o lume paralela si sa evadez in incercarea disperata de a-mi gasi colegii. In calea mea se iveau tot mai multe piedici menite sa imi spulbere si ultima farama de curaj ce imi ramsese. Dar totul nu era decat o lupta cu mine insumi si in scurt timp am observat ca drumul mi se deschide in fata mult mai luminaos si primitor ca inainte. Groaza si teama care imi acaparau fiecare farama din trupul meu firav s-au risipit si intreaga mea simtire s-a schimbat. Vechea eu de dinainte era lasata in urma cedand locul unei alte personae mult mai puternica si dornica de a-si gasi si ajuta coechipierii. De altfel in sfarsit reuseam sa regasesc acea determinare de acum 9 ani cand jurasem razbunare singurei personae care imi mai daduse un scop sa traiesc. Desi imi mai batea inima pentru a-l vedea murind lucru care ma mai lega de acea lume, legatura pe care de atatea ori in acesti ani am vrut sa o rup facand un pact cu moartea si curmand astfel toata suferinta ce ma devora in interiorul sufletului inchis si pustiit de orice fel de simtire. Dar in jocul meu permanent cu dorinta de a muri am reusit sa birui si sa-mi cladesc un viitor din cenusa amintirilor pierdute in mrejele timpului.
Brusc mi-am recapatat intreaga determinare si imi doream sa-l intlnesc si sa termin o data pentru totdeauna cu acest chin reusind in sfarsit sa imi descatusez sufletul de valul de durere ce il poartam mereu. Alunecam usor pe cararea padurii pana am cand am constatat ca peisajul se schimbase. In fata mea langa trunchiul unui copac batran intins pe covorul de frunze ruginii satea blondul. Trupul sau era plin de rani care sangerau incet patand hainele sale portocalii cu acel lichid rosiatic ce ii intretinea viata. Fata ii era si ea brazdata de zgaraieturi adanci, zambetul sau fermecator ii disparuse de pe chip, iar ochi sai stralucitori era aproape inchisi tradandu-i durerea pe care o simtea ca o lama infipta in inima lui calda. Am fugit speriata spre el incercand sa il ajut cum pot. M-am apropiat de el mangaindu-i usor parul ciufulit incercand sa ii bandajez ranile. Lovea usor pamantul cu pumnul inclestat, dezamagit ca pierduse lupta. La cativa metri de noi l-am zarit pe Sasuke. Avea sharinganul activat si cu toate astea era foarte oboist si destul de ranit. Incerca sa ii faca fata adversarului sau. Loviturile brunetului isi atingeau cu greutate tinta , iar acum ca era oboist aproape ca nu reusea sa il atinga pe barbat. Puterea ii scadea vizibil si din ploaia de lovituri pe care le primea de la adversarul sau abia daca reusea sa evite vreuna. Padurea devenise acum campul lor de batalie. Trunchiurile copacilor erau insemnate cu sange, iar langa ei erau gropi imense. Mostenitorul clanului Uchiha si-a adunat chakra ramasa transformand-o intr-o minge albastra, pe care o tinea in palma lui. A alergat spre oponentul sau cu o viteza extraordinara si in urma lui distrugea totul… culcand la paman arborii care ii stateau in cale. Insa Asano s-a ferit cu un mic efort evitand impactul si proiectandu-l pe baiat la cativa metri departare in trunchiul unui copac. La impactul foarte puternic cu suprafata tare, Sasuke, a scupat sange si a cazut vlaguit la pamant. L-am parasit pe blond mult mai speriata ca inaite abia retinandu-mi un tipat de ingrijorare si am alergat spre Sasuke. In acel moment oponentul colegului meu a izbucnit intr-un ras puternic, infundat. M-am intors cuprinsa de un sentiment de teama spre el. O raza a soarelui ii lumina chipul. Acum era mult mai schimbat. Se parea ca masca care ii ascundea adevarata persoana disparuse in cele din urma. Pielea lui alba stralucea in lumina, iar ochii asemenea unui sarpe erau verzui ca smaraldele si demonii. Parul de culoarea abanosului, lung, ii flutura incet in bataia vantului, doar o singura suvita ii cadea pe chipul intunecat. Trupul ii era acoperit cu o haina neagra. Am incremenit, chiar nu imi venea sa cred… Dupa atatia ani era din nou in fata mea.
-Orochimaru! Am ingaimat eu cu vocea stinsa cu ochii atintiti spre el. Si-a intors privirea si a izbucnit si mai tare in ras. Furia si o dorinta nebuna de razbunare mi-au intunecat gandirea si m-am indreptat inconstienta spre el cu gandul sa il lovesc. Mi-a pris mana strangand-o puternic inca schitand un zambet ironic. Am incercat sa ma eliberez si sa il pleznesc, dar era mult prea puternic. Mi-a dat un picior in burta si m-am izbit puternic de pamant. Mi-am sters dara de sange din coltul gurii si mi-am acoperit cu ambele maini lovitura strangandu-mi picioarele la piet.
- Ce patetic, asta nu a fost nici pe departe lupta pe care o asteptam. Esti mult prea slaba pentru nivelul meu. Mi-a soptit acesta apropianu-se incet de mine. Si-a bagat in buzunar o piatra neagra si apoi a disparut intr-un nor de fum.
-Unde pleci, lasule! Introarce-te aici si lupta! Am tipat eu, fara a primi insa nici un raspuns, tot ce ramasese din el era doar cenusa amintirilor mele. M-am ridicat de jos si am lovit cu putere scoarta arborelui din fata mea crapand-o. Dupa ce spectacolul se sfarsise isi facuse aparitia si senseiul cu o figura grava:
- Se pare ca dupa tot acest timp Orochimaru s-a intors in sat. Daca as fi stiut mai devreme ca era aici nu v-asi fi lasat pe voi sa luptati. Este un criminal de clasa S mult prea puternic pentru nivelul vostru, ca sa nu mai mentionez si faptul ca el l-a ucis pe lordul hokage si pe Kazekage.
-Sakura, il cunosti…? Ce vroia nenorocitul ala de la tine? A spus Sasuke care s-a ridicat ajutat de un arbore. Nu i-am raspuns. Am plecat privirea lasand doua lacrimi sa imi alunece pe chip. Nu puteam sa imi iert faptul ca cel pe care il urmarisem in toti acesti ani se aflase in fata mea, iar eu nu reusisem sa imi apar prietenii aratandu-ma din nou slaba in fata lui. Kakashi l-a luat in brate pe Naruto, facandu-i semn lui Sasuke sa mergem scutindu-ma pe mine astfel de explicatiile pe care i-le datoram si de privirea sfidatoare si plina de neincrederea pe care mi-o aratase. Kakashi incercand sa destinda atmosefera, ne spuse cu o veselie falsa ca am reusit sa trecem testul. Vazand ca niciunul dintre noi nu schiteaza nici cel mai mic gest de fericire, ii disparu zambetul de pe chip. Restul drumului l-am parcurs invaluiti de o liniste melancolica.
Cand am intrat in sat am fost intampinati de o multime de oameni alarmati care alergau spre templul inteleptilor. Intreaga Konoha ea impanzita de paznici si trupe Ambu. Senseiul a oprit ingrijorat un trecator pe care a intrbat ce se intampla.
- Cum… nu ati aflat inca? Lady Tsunade, a disparut, iar inteleptii hotarasc cine va fi urmatorul Hokage. La auzul vestii am incremenit, nu imi venea sa cred. Tocmai Tsunade-sama mentorul meu, cea care m-a antrenat si mi-a oferit un strop de afectiune a disparut. Eram atat de trista si ingrijorata. Am incercat sa imi recreez in minte imaginea ei: trupul sau asemnea unei flori inflorite, pielea-i alba ca zapada, fata ei rotunda cu ochii ciocolatii incadrata parul sau blond prins in doua codite la spate lasand libere doua suvite pe fata. Nu imi puteam imagina cum va fi fara ea. Si am decis ca nu voi avea liniste pana cand nu o voi gasi. Ne-am continuat drumul pentru a-l duce pe Naruto la spital. Am intrat in cladirea de culoare alba cu multe ferestre si am vorbit cu o asistenta care ne-a indrumat spre camera 211. Am urcat cele 2 etaje si am intrat in camera indicata. De la usa se putea simti Un miros puternic de medicamente. Incaperea era foarte mica, in mijlocul sau erau doua paturi dintre care unul era liber, iar in celalalt Kakashi l-a asezat pe blond, o noptiera si intr-o margine o masa cu doua scaune. Nu a durat mult si si-a facut aparitia o asistenta care ne-a rugat sa parasim incinta spitalului. Nu am fost prea incantata de idee, dar Kakashi mi-a pus mana pe umar si a incuvintat din cap in semn aprobator. Am observat uimita ca Sasuke nu mai era cu noi si am decis sa il caut. Strabateam ametita stradutele satului incercand sa imi dau seama unde ar putea merge Sasuke. M-am indreptat spre parcul de la iesirea din sat. Am intrat. Am strabatut aleeile stramte pe marginea carora la o distanta de cativa metri erau frumos aranjate bancute vopsite in galben. Parcul era strajuit de cativa copaci cu coroane impunatoare. Am strabatut tot parcul, dar era pustiu. L-a marginea sa am observat un superb lac cu apa limpede ca oglinda pe care plateau doua lebede. Ciresul inalt si inflorit din care, leganate de soaptele vantului cadeau din cand in cand flori rozalii completa peisajul feeric. Langa lac statea el. Cu inima stransa am incercat sa ma apropii. In linistea care cuprindea totul pasii mei se auzeau asemeni clopotelor unei catedrale care anuntau intrarea credinciosilor. Auzindu-ma ca ma apropii Sasuke arunca la intamplare cateva vorbe care, pentu mine in acel moment nu aveau valoare.
-Neji a devenit hokage. A soptit acesta mai mult pentru sine cu vocea linistita. Insa nu am dat nici o insemnatate vorbelor si m-am asezat la langa el.
-Nu am putut sa il opresc pe Itachi, nu am putut sa ma razbun! A spus din nou acesta ca si cum ar vorbi doar cu el. Era acum trist si distrus. Toata ura si dispretul din ochii lui se spulberasera lasand loc tristetii si durerii. M-am apropiat mai mult de el si l-am imbratisat, aducandu-l mai apoare de mine. Nu m-a respins si nu s-a opus imbratisarii mele. L-am simtit atunci atat de singur si distrus incat nici nu parea ca e el. Sub masca aceea de indiferenta se ascundea un suflet sfasiat de durere si pustiit. L-am apropiat tot mai mult de mine pentru a-i simti caldura. Avea sa fie ultima data cand urma sa il mai vad in starea asta si sa il mai am aproape de mine. Vantul indemnat la dans petalele florilor de cires care plateau deasupra noastra. Una dintre ele a sarutat incet apa. Abia acum era vizibil semnul de pe gatul lui.
[Imagine: 19751918_ARZDZEIZG-1.jpg?t=1303932362]
[Imagine: 5905958325a7056013714l-1.jpg?t=1303932519]

Abisul umbrelor Chiar nimeni nu mai este interesat de ficul meu? Sa stiu daca sa-l mai continui sau nu.






#22
Imi pare rau ca nu am mai postat de atata timp, dar scoala si lipsa de idei m-au tinut departe. Si acum 2 zile am reusitsa scriu jumatate din capitolul 9, dar am observat ca am uitat parola de la cont. Si pana astazi nu am reusit sa ma loghez decat cu un alt cont. Sa nu se creeze confuzii de aceea am tinut sa precizez acest lucru.
Revenind la capitol nu este o continuare foarte stralucita, dar cam atat am reusit sa scriu. Sper ca nu v-am va dezamagit asteptarile, pentru ca este ceva timp de cand nu am mai scris. Restul capitolului 9 icerc sa il scriu tot in vacanta asta, dar pe 10 va mai dura ceva timp. Pentru ca am intrat la liceu si am foarte mult de invatat.
Sper sa va placa , lectura placuta! Scuzati greselile de tastare.

Cap 9 Dansand in intuneric




Patima unei noi zile m-a gaseste iarasi in camera mea, trista. Stau in fata ferestrei, fara sa imi dau seama, cufundata in visare. Ziua trecuta avusese o deosebita insemnatate pentru mine si dorinta mea de a-i afla trecutul devenise tot mai puternica. In tota acest timp Sasuke a fost unicul om care a reusit sa aprinda flacara arzatoare din sufletul meu si sa mentina focul razbunarii aprins. Foc care acum ardea mocnit. In momentul asta, mai mult ca ca niciodata, imi doream sa traiesc, si mai mult sa ii fiu alaturi. Pentru ca aceea imbratisare isi lasase puternic amprnta in inima mea dandu-mi unica posibilitate de a-l vedea exact asa cum este, dincolo de zidul acela de raceala si indiferenta… un biet suflet pradat de durere si safasiat de suferinta. Cine stia ca la acea vreme va fi unica si poate singura mea sansa de a-l simti atat de aproape de mine. Si totusi desi stiam ca acel moment de slabiciune, pe care il avusese in fata mea, nu avea sa se mai repete, continuam sa ma mint. Un lucru era cert si anume ca in inima mea inflorise un trandafir atat de frumos si pur luminat de puterea si caldura de neegalata a iubirii. Fara sa vreau imi doream sa imi deschid inima in fata lui si sa ii destainui tot trecutul meu eliberandu-ma astfel de sub povara minciunii si a singuratatii. Dar desi imi vroiam cu toata fiinta mea asta pur si simplu in fata lui nu indrazneam sa mai spun nimic, mai ales cand ma sageta cu acea privire ucigatoare. Intre noi se aseza o perdea de nepatruns , iar cuvintele refuzau sa imi paraseasca buzele neputandu-se uni in acele adevaruri care imi chinuiau existenta. Incetul cu incetul am inceput sa ma confesez cu ideea ca nu aveam cum sa ii vorbesc si desi nu doream sa accept trabuia sa ma obisnuiesc cu faptul ca in inima lui eu nu ocupam nici un loc. Si avusese grija sa mi-o arata prin cuvitele pe care mi le adresa, prin ignoranta si raceala cu care ma trata si prin modul lui ciudat de a face totul. Si atunci ma intreb ce a insemnat de fapt pentru el acea imbratisare? Probabil ca a fost ceva instinctive, cu toata stapanirea lui de sine era pana la urma dor un om si era mult prea coplesit pentru a stii ce face. De altfel si atunci l-am simtit cu gandul foarte departe de mine, chiar departe de lumea care ne inconjoara. Era practice intr-un altat taram acolo unde nu estit Naruto, Ino, Karin, ninja, lumea…EU … si nimic altceva. O lume straina si intunecata, luminata doar de flacarile amintirilor pe care le lasase de mult in urma. Dar ce il facuse totusi sa revina la ele? Ce il determinase sa paraseasca cursul firesc al trecerii timpului pentru a-si regasi amintirile pe care daduse uitarii? Acea stare de neliniste o avusese de cand il vazuse pe Itachi acum 2 zile. Dar care era de fapt legatura dintre ei…oare voi afla vreodata? Dar atunci mi-am adus aminte brusc de ceea ce se intamplase la intoarcerea noastra in sat. O lacrima evada din inchisoarea ochilor mei brazdandu-mi obrazaul si rostogolindu-se usor spargandu-se de pervazul rece de marmura al ferestrei. O singura persoana ramasese omniprezenta in acel moment in inima mea. Lacrimile curgeau acum siroaie pe obrajii mei. Tot ceea ce ma framanta era pierderea ei. Mi-o amintesc si acum, tanara, foarte frumoasa, cu pielea ei alba asemenea laptelui, parul de aur, lung, era prins la spate in doua codite lasand doar doua suvite sa ii incadreze fata angelica. Ochii ciocolatii, atat de blanzi si calzi, si buzele rosii ca sangele care se arcuiau intr-un zambet fermecator ii intregeau frumusetea. Poate ca am uitat sa specific ca Tsunade, al 5 hokage, imi fusese sprijin. Imi aduc aminte ca atunci cand am venit pentru prima oara in sat, dupa o lunga absenta, toti ma priveau ciudat. Ea insa mi-a zambit cu bunavointa invitandu-ma la ea in birou unde a inceput sa imi vorbeasca despre multe lucruri. Desi la vremea aceea le consideram niste nimicuri in fiecare cuvat pe care il rostea exista o semnificatie ascunsa. Imi placea totusi sa o aud si cuvintele ei ma fermecau ca o muzica deosebita care imi mangaia auzul. A fost deasemenea mentorul meu si modelul pe care aveam sa il urmez in viata. M-a invatat sa imi perfectionez tehnicile si deasemenea tainele medicinei. Cu toate astea pot spune ca nici la ora actuala nu sunt capabila sa folosesc Medical Ninja. Si toate astea datoria neatentiei si dezinteresului meu totat pe care il aratm , la acea vreme , pentru arata, pe care incerca cu atata stradanie sa ma fac sa o invat. Acum recunosc mi-as fi dorit sa o invat. Dar mai mult decat toate imi doresc sa sterg din trecutul meu toate momentele acelea blestemate in care am suparat-o. Mi-a fost mereu ca o mama, oferindu-mi afectiunea si ajutorul de care am avut nevoie si pe care nu il primisem pana acum. Daca as putea intoarce timpul sa imi pot rascumpara greselile i-as fi martutisit cat de mult insemna pentru mine. As fi atribuit imaginea ei cu a mamei pe care o pierdusem mult prea devreme.
Incaperea destul de spatioasa cu peretii, galbui, crapati pe alocuri, in mijlocul careia se afla un birou din lemn de brad plin cu dosare, era singura imagine care imi umplea acum mintea. Pe scaunul de langa birou, ingropata in hartoage o zaresc pe ea, Tsunade sama, cu acelasi zambet dulce, cu ochii calzi, dar stranii care ascundeau o tristete apasatoare. Doua suvite aurii ii acopereau usor fata.
“Cat de creduli putem fi, Sakura! Sa traim cu sperante false hranite de vise de nerealizat!” Si rostind aceste cuvinte se prefacu in fumul care se risip intr-o clipita. Lasand in urma camera goala si pe masa ramasese doar o carte cu copertile negre pe care statea scris cu litere de sange “Ultima clipa”. Nu imi pot da seama de ce din toate amintirile pe care mi le-a daruit acea femeie, pe care o socoteam ca pe o mama, aceasta era singura care imi revenea in minte, restul amintirilor, parac fiindu-mi sterse din memorie. Brusc firul amintirilor se rupse in mii de bucatele, trecutul si present mi se perindau prin fata ochilor ca intr-un ritual mistic, totul transformandu-se in pulbere, revenind la normal.
Copacii privesc melancolic afundati in suferinta sufletului meu. Podoaba lor aramie plutea in aerul racoros cazand usor pe pamantul rece. Doua picaturi argintii lovesc fereastra scurgande-se pana ce dispar din campul meu vizual. Cad in genunchii si imi las lacrimile sa imi evadeze si sa imi invaluie in voie obrajii inrositi. Mi-am acoperit fata cu parul si mi-am strans genunchii la piept. In momentul de fata imi pierdusem orice speranta si desi am afost asigurata de trupele Ambu ca o vor cauta si aduce in viata, sperantele mele s-au spulberat. In acel moment eram constienta ca nu se va mai intoarce si ca pentru a doua oara in viata privem neputincioasa cum persoana pentru care simteam o afectiune maternal puternica se stinsese din viata. Imi imaginam cadavrul ei inert, cu fata alba ca varutl, cu ochii inchisi, cu o mimica inspaimantatoare, cu haine insangerate, zacand la pamant fara viata. Mi-am scuturat capul si am izbucnit si mai tare in lacrimi aruncand cu fiecare obiect care imi venea in fata. Am auzit baaie in usa si m-am ridicat lent de pe podea mi-am sters in treacat ochii cu maneca bluzei de culoarea verde, si tarandu-mi picioarele obosite m-am indreptatspre usa fara, pic de curiozitate. Am descuiat-o si nu am vazut pe nimeni.
“ Firar sa fir Sakura, doar ti s-a parut! Nu este nimeni aici!” M-am intors in camera mea si m-am privit in oglinda. Parul imi cadea ciufulit pe umeri, ochii imi erau rosii si tulburi de la atata plans. De unde am plecat si unde am ajuns? Am jurat ca ma voi razbuna si ca voi fi puternica , si in loc de asta… ce fac? Nu sunt in stare sa imi apar prietenii“ Acum am un motiv in plus sa te urasc, pentru ca stiu ca tu esti vinovat de moartea ei, iar data viitoare cand ne vom intalni chiar va fi pentru ultima data.”
M-am intors la locul meu de langa fereastra si am observat ca se pusese ploaia. Cand deodata am simtit o atingere gingasa pe umar, m-am intors si am zarit-o cu uimire pe Hinata. Parul de abanos ii cadea lin pe spate. Purta o pereche de pantaloni negri si o bluza alba mulata pe corp. Ma privea cu ingrijorare.
-Mi-am facut griji penru tine, de cand ai venit din misiune nu ai mai vorbit de loc cu noi. A ezitat o clipa, si cu o voce tremuranda a continuat…Stiu ce ss-a intamplat…si sunt alaturi de tine…
M-am fortat cu greu sama abtin, dar mi-a fost cu neputinta, acum plangem din nou in hohote.
-Iarta-ma…iarta-ma, Sakura nu trebuia sa spun asta stiu ca suferi enorm.
Nu a mai spus nimic m-a luat in brate. Ore in sir am plans in bratele ei neascultandu-i rugamintile fierbinti de a ma linisti. Draga de ea imi fusese alaturi in cele mai grele momente si acum iat-o aici cand aveam cea mai mare nevoie de ea. As fi vrut atat de mult sa pot sa-o rasplatesc pentru toatata bunataatea ei. Uneori de suparare o jigneam si ii spuneam cuvinte pe care ajungeam sa le regret, dar ea nu le asculta si continua sa imi ramana un sprijin, desi nu primea nimic in schimb, nici macar afectiunea care o merita. Era o persoana tare blanda si timida, dar avea darul de a asculta persoanele ca nimeni altul. Dupa ce stateai cateva momente cu ea si ii povesteai cateceva despre tine ajungea sa te cunoasca perfect. Deaceea intre mine si ea nu au existat niciodata secrete. Ma citea ca pe o carte deschisa stiindu-mi fiecare sentiment, emotie, traire. A fost si va ramane sora pe care nu am avut-o niciodata, intre noi stabilindu-se o relatie tainica de prietenie care nu va fi rupta nici macar de furtuna timpului.
Nu avusesem curajul sa ii vorbesc despre suferintele mele din copilarie, dar si asa cred ca deja stia ce se intamplase fara macar sa ii spun un cuvant.

Ps poza cu Tsunade.
Astept comentarii daca vreti sa termin capitolul in vacanta asta.

#23
Scuze pentru itarziere. Am venit si cu capitolul 9, am reusit sa scriu ceva din el. Sper ca va place, imi pare rau ca este cam scurt. Dar sper sa nu va dezamagesc.

Dimineta m-a intampina din nou trantita pe pat, cu aceleasi hai pe care le purtasem cu o zi inainte, langa mine stand Hinata. Am observat ca ma tinuse de mana toata noapte. I-am indepartat-o usor avand mare grija sa nu o trezesc si am mers spre fereastra. Am tras draperiile de culoare alba, destul de simple doar cu niste mici modele florale. Pesianjul se mai schimbase de ziua trecuta. Plouase mult peste noapte, iar pomii erau golasi, pe pamant fiind un covor umed intesat cu pete maronii. Cerul plumburiu privea dezgustat peisajul dezolant. O perdea subtire acoperea intreg satul, facand imposibila pereceperea obiectelor la o distanta mai mare de cativa metri. Am deschi geamul lasand aerul proaspat si racoros sa imi inunde camera. Ma simteam buimaca, nu imi amintea cand adormisem exact si mai important decat toate astea ce am facut eu toata ziua. M-am privit in oglinda si tot ce am putut zarie era imaginea unei fete palide cu cercane uriase, cu ochii rosii si parul ciufulit. Stiam ce se petrecuse... stiam ce veste ingrozitoare primisem in urma cu o zi, si cu toate asta nu reusem sa accept ca am pierdut-o definitiv. Incercam din rasputeri sa neg adevarul sa cred ca nu era adevarat si cand uram sa pasesc in biroul acela destul de incapator, cu mobilier din lemn aveam sa fiu intampinata de EA, de Tsunade. Am sperat pana in ultima clipa sa fi fost doar un vis, si continuam sa imi fac sperante desarte ca macar aveau sa o gaseasca in viata. Cu acest gand in minte am hotarat sa merg la biroul hokagelui, putin mai tarziu. Intre timp eliberndu-mi mintea de acele ganduri m-am imbracat cu o pereche de pantaloni negri si o bluza rosi si m-am indreptat spre bucatarie. Am inceput sa cotrobai prin frigider in speranta ca mai pot gasei ceva cat de cat comestibil, dar tot ce am putut gasei au fost doua portiii de ramen. Nu era de mirare ca nu aveam mai nimic de mancare mai ales ca in ultima vreme nici nu m-am mai gandit la asta. Am asezat ramenul in doua boluri pe o tava, am pus doua pahare de suc de portocale si am pornit spre dormitor. Hinata se treziste si statea pe margine patului privind buimaca tavanul, pesemne ca evenimentele din ziua precedenta reusisera sa o tulbure. Am inceput sa mancam dezbatand subiecte legate de scoala si colegi. Hinata isi masura cu grija cuvintele si incerca din rasputeri sa evite orice ar avea legatura cu Tsunade, sau orice lucru care m-ar face sa ma gandesc la ea. Delatfel evita si subiectul Sasuke, pentru ca banuise ca in ultima perioada imi era tot mai greu sa discut cu el si maiales ca nu vroia sa ma intristeza si mai rau. A adus in mod spontan in discutie vorba despre Neji si m-a intrebat cum merg lucrurile intre noi. Recunosc, desi nu vreau sa accept, ca relatia mea cu el se racise destul de mult. Iar principalul vinovat eram chiar eu. De ceva timp nu ne mai intalnisem si abia ne mai intersectam pe coridorul scolii spunandu-ne cate un „ohayo” obosut si continuandu-ne drumul in acelasi mod ca si cum nici nu ne-am fi intalnit. La ore abia daca ne mai priveam fugar. Intradeva, am fost foarte ocupata cu misiunile, scoala... dar cu toate astea l-am neglijat foarte mult pe Neji. Nu reusisem nici macar sa il felicit pentru ca devenise Hokage. Simteam ca mne despartea un zid nevazut, de care ma loveam ori de cate ori vroiam sa ii vorbesc... sau macar sa il privesc in tacere. Acum sincera sa fiu, in clipele astea de restriste tamjesc dupa imbratisarile acelea calde, dupa modul in care isi infasura mainile in jurul trupului meu protejandu-l, modul cum imi dezmierda buzele si miile de cuvinte desarte pe care le spunea fara sa aiba vre-o semnificatie anume si totusi atat de semnificative pentru mea. Imi era dor de parfumul acela dulce care imi inunda simturile, de privirile acelea calde si blande cu care reusea sa imi patruda sufletul... Si acum ca imi amintesc de toate acestea vad in Neji singurul baiat care m-a iubit cu adevarat, sprijinul meu. Si toate defectele pe care i le atribuiam in mintea, fara sa existe cu adevarat, au disparut lasand imaginea unui baiat perfect. Am hotarat totusi sa il vizitez cat mai curand. Si deoarece era duminica, am decis sa trec Luni, in drum spre scoala, la biroul hicagelui. Hinata se intoarse spre mine si m-a atinse usor pe umar.
-Sakura, eu si fetele vrem sa iesim in parc ce zici daca ai veni cu noi? Vorbea calm, pe un ton degajat ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Am dat negative din cap si am incercat sa sa ii invoc cateva motive neplauzibile.
- Nu te poti ascunde la nesfarsit. Ar trebui sa iti infrunti soarta si sa iti privesti viitorul cu capul sus. Eu si fetele te vom ajuta sa treci peste momentele grele, insa daca ne vei lasa sa te ajuta…
-Hin, te rog. Nu vreau sa mai continuam discutia asta. Stiu foarte bine ca voi imi veti fi mereu alaturi. Doar ca acum tot ce am nevoi este linistea. Vrau sa raman singura pentru ceva timp. Te rog du-te acasa sin e vedem maine la scoala, iti promit ca voi fi bine.
Am imbratisat-o prieteneste despartindu-ma cu greu de ea. M-a privit ingrijorata si a iesit. Dup ace am inchis usa in urma ei casa a fost inundata de singuratatea care o inconjura mai mereu. M-am indreptat din nou spre camera mea si am deschis unseratr. Am luat din acesta un album argintiu. Incepand sa il momentele impoportante din viata mea se derulau in fata ochilor. Nu am insistat insa asupra pozelor de mult uitate. Insa m-am oprit la poza parintilor pe care am privit-o indelung. M-ama statea langa tata zambindu-I gingas. In brate tinea o fetita cu parul rozaliu, imbracata intr-o rochita rosie cu volane. Pareau atat de fericiti. Lacrimile au alunecat involuntar din ochii mei si m-am prabusit la podea strangand poza puternic la piept. Cat de mult mi-as dori sa imi mai am alaturi fie macar si pentru o clipa. Soarta a avut cu mine alte planuri sin u m-a lasat sa ii revad nici macar in vise aruncandu-ma in depresia singuratatii. Inca o data ma las prada sentimentelor intinzandu-ma pe covorul maroniu acoperindu-mi ochii cu parul rozaliu si stand asa sperand san u ma mai trezesc. Incercam sa caut prin mintea mea amortita o metoda prin care sa uit de toate problemele. Dupa minute bune de stat in nemiscare storcandu-mi creieri m-am ridicat de pe podea si m-am indreptat spre bucatarie. Mergeam cu pasii lenti de parca nici nu vroiam sa ma duc. In cele din urma am ajuns in fata usii de culoare alba. Am apasat pe clanta de culoare aramie si am intrat mergand buimaca la frigider. Am privit prete de cateva secunde putinele alimente din frigiderul meu si am luat o stica neagra. Imi amintesc ca acum cateva zile sarbatorisem cu fetele ziua surorii Hinatei si ne mai ramasese ceva bautura. M-am grabit sa ajung din nou in dormitory si am inchis usa alertata de parca ma urmarea cineva, desi stiam clar ca nici daca vroiam nu avea cine sa se ingrijore in acel moment daca macar mai sunt in viata. M-am asezat in pat si am privit indelung stical de bautira. Era pe jumatate goala. Sa fiu sincera in viata mea nu pusesem gura pe asa ceva. In ciuda faptului ca le auzeam toata ziua pe colegele mele de la orfelinat ca bautura iti rezolva orice problema si este o senzatie deosebita sa bei nu am avut curiozitatea pana acum sa incerc… si totusi totul are un inceput. Mi-am indreptat buzele spre stica si am inceput sa gust, cu o oarecare retinere, din lichidul incolor. Cu cat dustam mai mult cu atat dorinta mea de a continua devenea tot mai puternica. Am inceput sa tremor din toate incjeieturile sis a simt intepaturi puternice, ca si cum mii de ace mi-ar gauri stomacul. Incepeam sa uit usor usor de mine, iar privirea imi era incetosata. Am incercat sa ma ridic de pe pat, dar totul s-a intunecat si simtindu-ma ca si cum as fi primit o lovitura puternica in cap m-am prabusit inconstienta pe suprafata moale a patului. Am lasat sticla din mana si aceasta s-a spart de parchet provocand un zgomot strident. Lichidul incolor imprastiindu-se pe covor.


Ps:Scuze daca am cam grabit actiunea, dar pur si simplu pentru Sakura timpul a trecut extrem de repede.
Astept comentarii si sper ca voi reusi sa pun continuarea cat mai repede, daca am inspiratie si timp.
[Imagine: 19751918_ARZDZEIZG-1.jpg?t=1303932362]
[Imagine: 5905958325a7056013714l-1.jpg?t=1303932519]

Abisul umbrelor Chiar nimeni nu mai este interesat de ficul meu? Sa stiu daca sa-l mai continui sau nu.






#24
hello...ce mai faci ?
Deci nici nu stii ce bine-mi pare ca te-ai hotarat sa il continui. Mi-au placut toate capitolele de pana acum , am gasit niste greselute in ultimul capitol, dar acum nu mai are rost sa le zic. Ai o idee originala si se vede ca te pricepi in materie de ficuri vazand la minunatia asta. Marimea capitolului e buna , nimic de criticat aici chiar daca e putin mai mic decat restul...dar merge... Modul in care descrii este superb, divin...Sentimentele si gandurile Sakurei au fost conturate atat de frumos. La un moment dat aveam lacrimi in ochi, asa ca pot spune ca ador genurile astea de descriere...mai profunde. Sasuke pare sa fie foarte dur...dar totusi, trebuie sa tina macar un pic la Sakura ....
Abia astept nextul...spor la scris si multa multa imaginatie >:D<

#25
Imi pare rau Pentu absenta uriasa si sper ca nu v-ati pierdut interesul pentru ficul meu. Cred ca sunt cam multe greseli de tastare, imi pare rau pentru ele, am incercat sa le corectez cat am putut. Se termina si scoala si voi avea timp suficient sa ma ocup de fic. Ultima parte a acestui capitol voi incerca sa o fac saptamana asta pana sambata deoarece atunci voi pleca in Elvetia.
Sper ca nu v-am dezamagit complet cu nextul si sa va plac. Astept parerile voastre, dar incercati sa fie mai mult de 3 randuri pentru a nu fi spam. Lectura placuta!


Desi aveam impresia ca trecusera doar cateva minute, de cand imi pierdusem cunostinta, cand in sfarsit am reusit sa mi-o recapat am constatat cu stupoare ca ca era dimineata zilei de luni. Incepeam sa urasc aceasta succesiune nesfarsita a zilelor, timpul trecea peste mine paraca intr-un ritm mult mai alert ca deobicei. M-am ridicat in sezut si mi-am dus mana la frunte indepartandu-mi suvitele rebele. Capul imi bubuia de durere si privirea imi era inca putin incetosata. Imi simteam trupul foarte slabit si mintea complet golita de orice amintire. Am simtit si o durere acuta in zona stomacului si m-am trantit din nou pe perina inchizand ochii in incercarea de a mai dorm putin sperand ca asa imi va trece durerea. Am pipait noptiera incercand sa gasesc cesul si dupa ce am reusit sa ma enervez ca nu dau de el l-am apucat si m-am uitat. Era oara 11:00. Am sarit speriata din pat si era chiar sa ma prabusesc daca nu ma sprijineam de sifonier. Aveam ore de la 12:30, si drumul pana la scoala era desutl de lung. M-am imbracat in cele din urma in mare graba in uniforma si m-am indreptat spre bucatarie, am mancat o felie de paine cu unt si am luat o pastila. Habar nu aveam cum ma puteam duce la scoala in halul cum eram. Dar un lucru era cert nu aveam sa mai pun gura pe bautura mult tump de acum inainte, sau cel putin asa credeam… Alerg prin casa disperat ca nu mai am timp…Imi fac in treacat ghiozdanul, aruncand cate o carte inauntru, la starea pe care o aveam, era o minune daca reusisem sa imi pun vreuna care sa imi trebuiasca in ziua respective. Am inchis ghiozdanul si m-am indreptat spre iesire, am incuiat usa pornind spre scoala. Aerul racoros de toamna tarzie, imi biciuia obrajii, iar vantul suiera printer crengile dezgoliti, fluturandu-mi parul. Toamna isi pusese puternic amprenta asupra satului invaluindu-l in mantia ei pustiita dezgolindu-l si transformand peisajul in unul auster. Era defapt sfarsit de toamna si incetul cu incetul iarna isi facea tot mai simtita prezenta. Zilele se micsorau, lasand loc noptilor lungi si intestate de amintiri. Am strabatut strazile cu pasi grabiti, cu fata plecat, incercand sa ma protejez de vant. Sper ca nu voi intarzia, altfel iar urama sa tipe la mine Gai si sa ma pedepseasca. Ce era sa fac… Privesc in fata putin ametit si incep sa disting cladirea hokagelui. Aveam sa imi petrec cateva minute in compania lui Neji, la urma urmei ce aveam de pierdut. Si ca sa fiu sincer nu mai puteam de dorul lui. Am grebit pasul in speranta ca drumul se va scurta si voi ajunge cat mai repede, dar cu toate astea, drumul parca se marea in fata mea, iar cladirea se indeparta. Ultima suta de metri am parcurs-o alergand cu dorinta inflacarata si cu un dor nebun de al- revedea. Cand am ajuns in fata cladirii, m-am oprit brusc si gandul mi-a alunecat in nestire, parca toata convingerea mea se prabusise. Oare chiar doream sa-l vad? Aceasta intrebare ma tulbura permanent… Ce simteam eu pentru el? ce reprezenta el pentru mine… Il iubeam, imi era prieten?...Nu… Cred ca era defapt pluta de care am resusit sa ma prind, in incercarile disperate de a nu fi inghitia de apele urii, inecata in valurile razbunarii, prabusita pe fundul oceanului de singuratate si disperare. Era poate singura-mi speranta si unicul sprijin. Fara el viata-mi era invadata de intuneric. Mi-am scuturat capul, indepartandu-mi parul de pe fata si atinganu-mi incet fruntea. Am ignorat acea nesiguranta si am descchis usa. In timp ce urcam scarile din lemn, tinandu-ma de balustrada, pentru ca eram si asa destul de ametita si gandindu-ma la ce ii voi spune. Il voi felicita pentrtu reusita, il voi intreba ce mai face, sau poate il voi imbratisa strans aducandu-l cat mai aproape de mine potolindu-mi setae nebuna, sau poate voi sta serioasa cu privirea plecata vorbindu-i politicos ca la un conducator. In momentul in care am ajuns in fata usii inima imi batea nebuneste se rasucea in pieptul meu lovindu-l ca o sageta, provovandu-mi rani interioare. Bat timid si in momentul in care aud un “ Intra”, mormait, imi fac curaj si apas clanta aramie. Cand usa se deschide gandurile se risipesc, el se intoarce spre mine si eu incremenesc cu ochii atintiti asupra lui. Purta hainele de hokage, care ii acopereau corpul bine conturat, lasandu-ma sa-I ghicesc formele lucrate prin interiorul materialului alburiu brodat cu rosu sangeriu. Parul stralucitor ii cade usor pe fata-I luminoasa, iar ochii scateietori ca doua faruri aprinse in mijlocul unei insule pustii, anuntand ca inca mai traia cinea, ii tradau uimirea, dar si emotia si nerabdarea de a ma revedea. Cateva clipe am stat amandoi in nemisca iar in momentul urmator a alergat spre mine si m-a imbratisat. Ma tinea strans la pieptul lui infasurandu-si mainile usor in jurul spatelui meul si cufundandu-mi fata in materialul aspru dandu-mi senzatia de sufocare. Obrajii au inceput sa imi capete o culoare rosiatica, iar in acel moment inimile noastre bateau ca una singura. Imi las capul pe pieptul lui cufundandu-ma in parfumul sau ametitor, care imi imbata simturile. Si stam asa ore in sir… sau poate asta era numai in mintea mea. Il aveam langa mine si asta era tot ce conta, nu imi doream nimic mai mai mult in clipa asta, decat sa-I simt inima batand in tandem cu a mea suufletele noastre contopindu-se in unul singur. As vrea sa se opreasca timpul in loc imortalizandu-ne asa si sa lase sa treca peste noi totul, nepasandu-ne de nimic doar de propria existenta. Dar nu … asta nu este posibil, deoarece va exista Sasuke care va intervene mereu intre noi. Si oare de ce am impresia asta? Din simplul motiv ca el este lumina ochilor mei, soarele care imi lumineaza zilele mohorate si aerul pe care il respire pentru a putea trai. Imi dau seama abia acum, de fapt abia acm recunosc cu adevarat ca nu il iubeam pe Neji ci ma foloseam de el. In incercarea mea disperata de a construi imiaginea iubita a lui Sasuke, imi dadea impresia ca as simti ceva pentru Neji, cand de fapt, in mintea mea era doar cel care imi este ca un drog.
Imi ridica usor capul cu degetele lui fine si isi incrucisaza privirea cu a mea, chipul lui oglindindu-se in cerul din ochii mei. Isi inconjura mainile in jurul mijlocului meu, mangaindu-mi spatele. In incercarea disperata de a-mi descoperii buzele se apropia tot mai mult de capul meu, inchizandu-si ochii lin. Il priveam fugar, corpul incepand sa imi tremure de emotie, de teama, nici eu nu stiam…toate sentimentele se impleteau in mine nedandu-mi posibilitatea sa imi inteleg propriile trairi. In momentul in care buzele sale moi le-au atins pe ale mele, dezmierdandu-le si in acelasi timp acaparandu-le intru-un sarut plin de pasiune si iubire… inima mi-a stat in loc. Sarutul sau isi pierduse dulceata de prima data. Nu ii raspund, dar ma las in voia lui, vrajita de actiunile-i indraznete. Ma lua in brate nerupand sarutul si ma asaza pe canapea maronie din birou, el punanadu-se peste mine. Am rupt sarutul intr-un mod destul de brutal, spucindu-ma sa scap din stransoarea bratelor lui puternice. Am reusit in cele din urma, dupa un efort destul de mare sa ma eliberez din stransoare impingandu-l si lasandu-l cu o figura uimita. Ce era in mintea lui, chiar atat de mult isi dorea sa ma faca si mai rau sa sufar? In acel moment vraja primei imbratisari se rupse lasand locul unei perdele de ingrijorare si teama, totodata. Imi dispare zambetul de dinainte si privirea calda, lasand locul indiferentei si racelii. Imi strang picioarele la piept si oftez adanc. El se asaza langa mine punandu-mi mana pe umar, dar am indepartat-o cu un gest indiferent.
-LASA-MA IN PACE, am tipat la el, ca fermecata, cu ochii incetosati.
Mi-am ascuns capul in palme si am lasat libere lacrimile care se uneau in doua rauri sarate si cristaline dealungul obrajilor mei albi. Plangem si suspinam suspinam si plangeam. Si am cazut iar in depresie nemaisuportand toate greutatile care ma apasau. Neji, ingrijorat, s- a apropiat de mine strangandu-ma la pieptul sau si inconjurandu-ma de dragoste. Nu m-am impotrivit si m-am lasat acaparata de bratele sale,inca o data, stad langa sufletu-i bland. Inima ii batea alert ca un ceas care grabeste scurgerea timpului. Si am stat asa plangand, suspinand, si el ma imbratisa si imi soptea cuvinte de alinare, si eu plangeam si plangeam si nu il ascultam …si tot asa. Mi se parea ca stateam asa de ore intregi desi pun pariu ca erau doar cateva minute. Ma saruta pe crestetul capului si imi soptese la ureche “ Te iubesc”. Ma prefac ca nu il aud si imi sterg ochii inlacrimati cu un servetel.
-Iarta-ma… nu stiu ce e cu mine, ii spun inca printer suspine.
La plecare m-am despartit cu greu din bratele satenului, inca dornica sa il mai simt aproape. Dar spaima prin care am trecut in momentul in care acesta se apropiase prea mult de mine m-a facut sa il indepartez si sa ma indrespt incet, dar sigur, spre usa. Ar fi vrut sa raman… o stiu, se simtea prin vocea lui, tonul dulce si rugator pe care il folosea aproape ca imi topea inima, ma privea cu ochi nevinovati parca spunandu-mi: “ N-am fost eu cel care acum cateva minute ma aflam peste tine” . Am apasat pe clanta si m-am oprit in prag. Sunetul zgomotos pe care l-a facut a rasunat in intreaga camera. A tresarit, apropiindu-se si mai mult de mine, luindu-mi mana intr-a lui. Mi-a sarutat fruntea frateste, apoi un ultim sarut pasional, dar atat de scurt vestea ca urma sa nu ne mai vedem, pentru o lunga perioada. In privirea lui se invi deodata tristetea in ochi I se intipari sentimental straniu ca aceea urma sa fie poate ultima noastra intalnire. Am iesit pe usa fara sa ma uit inapoi si am alergat pe scari. Neji a ramas rezemat de prag privindu-ma cum ma indepartez ca o inchipuire. “ A plecat si tot nu am avut ocazia sa o intreb.”

PS: Pentru a primi continaurea trebuie sa am macar un comentariu. i nu voi putea continua 2 saptamani, pentru ca nu am timp sa scriu pana plec in excursie.
[Imagine: 19751918_ARZDZEIZG-1.jpg?t=1303932362]
[Imagine: 5905958325a7056013714l-1.jpg?t=1303932519]

Abisul umbrelor Chiar nimeni nu mai este interesat de ficul meu? Sa stiu daca sa-l mai continui sau nu.






#26
daaa... dupa o lunga perioada de timp cine isi face aparitita? EUUU...DAAA EUUU!!! :ha: !!


asa... m-am linistit. Imi cer scuze ca am facut atata taraboi aici la tine in fic dar ce vrei? Asa imi fac eu aparitia :)))... ehh in fine.
Dupa cum ziceam... a da... iti ador ficul !! Dupa parerea mea e cel mai bun fic de la naruto . Insaaaa ma supara ceva... eu asa vrea...sa iti spun eu asa sincer... nu imi mai place de neji de cand s-a dat la Sakura >.< .. Il uraaasc. asa :D
Daca vrei asa.. sa asculti de sfatul meu si daca vrei sa iti raman cititor fidel te roaga eu mult ca acest fic sa fie sasusaku ;;)
Cat despre sfarsit nici nu vreau sa aud... nu e un fic de sfarsit.. are 9 capitole...niciun hentai macar... niciunul O____O
:...: NU VREAU NICUN SFARSIIIT!! :...:
Greseli am mai vazut eu pe acolo dar ehhh.. dabia am venit si vreau numai sa te laud :> .
Apreciez acest fic in primul rand pentru ca actiunea este facut in Konoha... adica cum e in anime.. fara New York... fara Los Angeles.. Bucuresti si alte alea... Este o versiune creata dupa anime si continuata dupa tine. Am citit de curand un fic .. era tot cu actiunea in Konoha .. dar pe urama autorul [ok...nu dau nume...fiecare cu imaginatia sa si nu ma bag] a bagat asaaa... cghm.. ca totul a fost un vis si personajul s-a trezit brusc intr-o tara...nu dau nume...intr-un oras..nici aici nu dau nume... dar in fine...cert este ca a stricat tot frumosul pe care l-a facut... .........ok... dupa parerea mea ... poate altora le place...insa mie una nu7 si am voie sa-mi dau cu parerea :). Iubesc acest fic.. -am mai spus asta - Stii... imi aduc aminte ca acest fic a fost deschis acum mai mult timp..si sper sa continue mult timp dupa... dar sper sa aibe un sfarsit frumos...nu vreau sa-i fac eu sfarsitul... dar ar fi urat ca neji sau alcineva inafara de Sasuke sa ramana cu Sakura. Ti-am spus punctul meu de vedere si sper sa te uiti si pe comentul meu si sa ti asa...umpic cont de el .

Abia astept nextul si iti doresc spor la next. AAAAAA da... si sper sa nu astept o luna pentru asta :-w
Orcine ar fi spus că aşa e Sfârşitul
Credeam c-o să fie cumplit, dureros
Când colo, sfidând la amurg răsăritul
Fu cum nu se poate mai pur, mai frumos . . .


[Imagine: 590860ruyjz7bfx6.gif]

[Imagine: chibi_2356.gif]
Tanya, chibi-ul lui SaKu_AnGeLs_SaSu

#27
In sfarsit ma intorc si eu cu ultima parte a capitolului 9. Ce pot sa mai zic azi am lucrat toata ziua la ea si sper sa va placa. Nu sunt sigura ca am reusit sa corectez toate greselile de tastare pentru ca sunt cam obosita si dupa atata scris chiar nu mai pot. Este mult mai lunga si sper sa fie pe placul tuturor.
Acum multumesc mult celor care mi-au dat comentarii pentru ca le-am citit si pe cele acre au fost sterse si ma bucur ca va place.
•·.·.· Áłąňy ·.·.·• - Multumesc mult pentru aprecieri. Nu stiu cat de bun este ficul dar cert este ca eu ma straduiesc sa il fac cat mai bun. Neji a fost un personaj pe care l-am creat special pentru sakura sa ii fie ca un sprijin, dar o sa vezi ca pe parcurs vor aparea surprize si rasurnari de situatie. Cat despre fic sasusaku o sa ai o mare surpria in capitolul viitor. Atunci cand m-am referit cum vreti sa fie sfarsitul nu am spus ca o sa il termin ci as fi vrut sa vad ce ideei aveti si voi. Mai am multe lucruri de scris, Iar sakura mai are multe aventuri de trait. Actiunea se petrece in japonia, respectiv Konoha, pentru ca am vrut sa fie cat mai realist, si ca sa nu mai spun ca japonia este tara mea preferata. Multumesc pentru comentariu si te mai astept. Bineinteles ca o sa incerc sa tin cont de sfaturi, pe cat posibil, doar pentru asta primesc cometarii , pentru a ma perfectiona. Si Safarsit am terminat, s-ar zice ca si eu ti-am lasat un comentariu, la comentariul tau :))
Si acum fara alte introduceri, ultima parte a capitolului 9.

Am privit in urma abia dupa mult timp, atunci cand aveam sentimental ca intradevar nu il mai pot vedea pe baiat. Avusesem impresia ca ma urmarise asemenea unui pradator care ar face orice pentru a-si incolti prada fara aparare, si alergasem cativa metri pana am oboist de tot. Acum rasuflam greu si in acelasi timp usurata pentru ca in sfarsit aveam consideram ca nu ma mai poate prinde si ma simteam in siguranta. Credeam totusi ca el uitase ceva, in invalmasala care se produsese o data cu plecarea mea brusca si atat de brutala de la tanarul hokage, acesta nu apucase sa imi spuna un anumit lucru. Si acest lucru il macina, simteam asta din modul lui de a ma privi, cu ochii rugatori si atat de vinovati, atunci cand am plecat val- vartej din birou. Initial nu incercase sa ma opreasca nici macar sa ma faca sa mai pot sta o clipa. Si intr-un moment de gandire isi amintise ca mai avea ceva sa imi destainuie. Nici atunci nu s-a clintit dandu-si seama ca nu are cum sa ma faca sa ma razgandesc. Ma mistuia atat de tare sa ma gandesc la el, si daca ma analizez bine nici nuo faceam, de fapt tot ce ma interesa era ce avea el de spus. Neji a disparut in strafundul creierului meu si am reusit sa-l incui intr-un sertar ascuns in locul cel mai intunecat al mintii mele si nu aveam de gand sa-l mai scot de acolo pentru ceva timp…
Nu a mai durat mult si am ajuns la scoala, astfel am rupt firul amintirilor si am intrat in curte. Am zabovit doua clipe si am observant cu stupoare ca nu era nimeni. Doar eu si copacii golasi. Nu mai batea vantul, cerul a ramas insa mohorat, atmosfera era incarcata de calm si liniste. O liniste cutremurattoare, sinistra. Unde sa fie toata lumea. Am mai facut cativa pasi pana ce am ajuns la intrarea in cladire. Am intrat find “lovita” de incaperea pictata cu cu aceeasi singuratate zbuciumatoare, asemeni unui cosciug din lemn, proaspat sculptat, care isi asteapta cu mahinre tovarasul cu care va hoinari pe drumuri nesfarsite fara nici o iesire. Urc scarile, ametitor de multe, iar inima imi bate alertata si rasuflarea se intrataie. In sfarsit ajung la etaj, pasesc pe parchetul vechi, care scartai sub atingerea picioarelor mele obosite. Tulburam linistea nesfarsita si ma simteam ciudat de straniu. Am urcat si cele patru scari din fata clase mele, piesa de rezistenta, incrementind in fata usii. Mi-am facut curaj si am apasat clanta pasind timid inauntru. Am fost placut surprinsa sa descopar ca nu eram singura in clasa. In prima banca de la fereastra statea brunetul meu. Un zambet provocator mi-a aparut pe chip si l-am salutat dulce. Dupa o serie de intrebari cliseice pe care i le-am adresat am amutit. El raspundea sec la fiecare neobosindu-se prea mult. Mi-am luat locul in prima banca de la mijloc dorind sa imi gasesc o ocupatie sa nu ma mai gandesc la el desi era extraorinar de dificil. Incordarea care domnea in jurul nostrum putea fi resimtita in tot ce ne inconjura.
Stateam in banca mea din lemn foarte tacuta si nu puteam sa ii mai spun nimic. Din cand in cand ma mai lasam pe spate pe scaun si acesta provoca un zgomot mic la contactul cu podeaua. Desi aveam atatea sa ii marturisesc in momentul in care doream sa deschid gura cuvintele se loveau de un perete imaginar si asemeni unui ecou se intorceau. Este ciudat daca stau bine si ma gandesc. Atata timp am sperat sa-l am in fata mea sa fim singuri si sa-i pot vorbi in voi. Nopti la randul am incercat sa imi gasesc cuvintele potrivite si sa-mi fac in minte un discurs. Dar acum cand era unica mea sansa eu o ratam ca o fraiera pentru ca ma opera timiditatea. Brunetul statea in banca cu mainile incrucisate cititnd de zor dintr-o carte cu coperta maronie cu paginile de un albe imaculate.Capul ii era foarte putin aplecat in fata pentru a putea citi mai bine in schim pozitia corpului era perfect dreapta, impecabila. La inceput il priveam numai pe furis intorcand imediat capul spre ferastra cum simteam ca imi vede intr-un fel sau altul privirea. Ultimele raze ratacite ale soarelui se mai furisau prin invelisul de nori plumburii, jucandu-se in parul sau de abanos si creaindu-i o aura aparte. In lumina palida a toamnei parea un inger ratacit pe pamant. Ma fascinau perfectiuea lui, gesturile, comportamentul…tot ce era legat de el. Era asemeni unui zeu pentru mine la care ma inchinam cu sfiala si credinta si pe care ajunsesem sa-l iubesc ca o nebuna. Realizez ca il privesc fermecata examinandu-l in detaliu, imbatata de imaginea lui fara sa ma pot satura sa-l studiez. Incercam sa-mi conturez in privirile mele toata iubirea acumulata dealungul timpului. Cand ridica ochii din carte si se intampla sa ii fixeze pe ai mei lasam capul in jos rusinata. Nu ii puteam raspunde la acest joc, desi incercam. “Haide Sakura ce esti tu un ninja sau doar o pisocuta speriata” Imi spuse vocea mea interioara putin indignata de situatia in care eram. Si asa am si facut l-am privit iarasi. Se opries din citit. Cerceta clasa cu disperare cautand ceva inexistent. Puteai sa observe o tristete apasatoare pe chipul lui. Daca nu il cunosteam atat de bine as fi putut jura ca in cateva momente va incepe sa planga. Nu mi-l pot imagina plangand oricatas incerca… el este prea mandru si orgolios pentru a da frau liber sentimentelor si a le lasa sa-l domine. O durere cumplita il invaluia, puteam simti asta. Cand in sfarsit m-a observant ma privi adanc. Desi momentul era incarcat cu tacere ma simteam ca si cum l-as cunoaste de o viata. El contura intregul meu trecut asemeni unei oglinzi care picteaza cu litere de sange capitolele incheiate ale unei vieti. Acum totul capata sens: comportamentul sau, dorinta arzatoare de a fi cel mai bun, un ninja de top. De fapt raceala si indiferenta cu care ii trata pe toti era modul lui de a-si ascunde sentimentele si de a nu lasa trecutul sa-i intunece prezentul. Reusind astfel sa treaca peste el, cu unicul scopde a-si atinga telul.
- In noaptea aceea, totul s-a sfarsit… el a… ucis totul… I…Itachi… ma voi razbuna.
Vorbea rar, cu pauze lungi in care ofta prelung de parca i-ar fi frica de ceea ce va urma. Articula cuvintele atat de greu ferindu-se sa mai continue, nevrand sa dezvaluie un secret care probabil ii curma suferinta. Cel mai mult m-a mirat numele lui Itachi pe care il rostise cu un efort nemaipomenit, apoi il alaturase cunvantului “razbunare”. “Razbunarea” era cheia urii care deschidea o usa veche, ruginita care ascundea de cealalta parte o lume cu totul noua. Visurile lui se impleteau cu ale mele, si fara sa fi stiut pana acum, scopul nostrum era unul singur. Acela de a ucide cu sange rece pe cel care a distrus fericirea noastra. Imi dau seama ca exista o legatura intre el si Itachi, una foarte mare, dar care?
- Sasuke kun! M-am trezit strigandu-I numele tare, clar, care rasuna asemeni unui ecou in toata incaperea. Era atat de curios sa afle ce vroiam sa ii spun de parca de cuvintele mele se leaga viata lui. Eram mai hotarata ca oricand sa-mi deschid inima in fata lui, acum cat inca mai era intr-un moment de slabiciune, asa cum nu il poate vedea nimeni. Inainte sa apuc sa imi deschid din nou inima se aude scartaiutul usii. Asemeni unui raspuns la intrebarile noastre vine un zgomot prelung si in clasa intra Gaara. Desi el era mereu tacut si rece, neinteresandu-l problemele altora, avea intiparit pe buze un zambet micut pe chipul inghetat, pe care nu si l-a putut stapani vazandu-ne singuri. Cand a trecut pe langa mine m-a privit cu subanteles, l-a salutat pe Sasuke aranjandu-si lucrurile in banca. Brunetul trezit de venirea roscatului, si-a schimbat complet starea invaluindu-se in indiferenta. Si-am pus cartea in ghiozdan pregatindu-se de ora. Vazandu-ma in plus am vrut sa plec. Gaara m-a prins de mana soptindu-mi la ureche “Ce ai facut?” Nu am inteles ce a vrut sa spuna, dar cel mai mult ma intriga comportamentul sau. Se purta cu totul altfel si era interest parca putin prea mult de Sasuke, la urma urmei erau cei mai mari dusmani si concurau in orice. Si cu tot comportamentul sau nepasator si rece, fata de iubirea mea, in adancul lui chiar ii pasa de sentimentele lui si il intriga secretul pe care il avea brunetul. In adancul sufletului il considera ca pe un frate, care imparteau o legatura puternica, iar el si-ar fi dortit sa fie pieteni. Am incercat sa ma despart de stransoarea care ma apropia de el si sa parasesc clasa. Dandu-si seama de uimirea si oarecum teama care ma inconjura mi-a dat drumul la brat. Am iesit din clasa, dar am asteptat in fata usii cu urechea lipita de aceasta. Eram atat de curioasa sa aflu ce ii va spune Gaara incat eram aproape sa tip cand i-am auzit pasii pe podea indreptandu-se spre iesire. Mi-am stapanit un tipat de uimire si am pornit bezmetica pe holurile scolii. Plimbandu-ma pe coridor observam cum incetul cu incetul elevii incepeau sa soseasca si mii de glasuri pline de voie buna imbracau atmosfera in veselie. Nici nu puteai crede ca in urma cu cateva minute a fost pustie. Doar cateva minute de singuratate m-au mai despartit de prietenele mele. Vazandu-ma intreaga dupa o absenta indelungata fetele m-au imbratisat calduros.
- Pe cine avem noi aici? Straine, nu ne-am mai vazut de mult . In sfarsit indraznesti sa-ti scoti capsorul in lume, dupa ce ai stat ascunsa atata timp, zambea cu un zambet larg si ironic Temari. Isi legase parul intr-o coada si se imbracase comod intr-o pereche de blugi si o bluza argintie cu imprimeu.
-Saku,fraiera mai esti. Sa-l ai pe Sasuke numai pentru tine si sa nu indraznesti macar sa aduci vorba de bal, Tenten imi facu cu ochiul strengareste si rase sarcastic. Isi lasase parul liber, care ii mangaia spatele, avea o fusta in carouri si un tricou negru destul de decoltat .
Ce bal… In sfarsit imi dau seama ca in seara asta avea loc balul. Ma gandeam la balul bobocilor cu mult inainte sa inceapa liceul. Ma viasam, de multe ori, pe podium la brat cu brunetul meu, ciudat era ca-mi inchipuiam aidoma realitatii, chiar inainte sa-l cunosc. Imbracata intra-o rochie rozalie splendida, fiind aclama de toata lumea si parasind scena in ropote de aplauze furtunoase si emotionante. Totusi acest vis nu avea sa devina realiteate deoarece la bratul lui Sasuke va fi Ayame, iar coroana de miss nu aveam sa o casig eu, nici macar nu participam. Acum insa uitasem cu desavarsire de tot si habar nu aveam daca are rost sa merg. Fetele in schim, mult mai increzatoare, discuta deja despre tinutele lor si aveau emotii daca vor putea atrage atentia baietilor iubiti. Hina, draga de ea, era foarte emotionata si astepta cu nerabdare seara, isi rasucea suvita din parul ei nefgru ca abanosul si foarte lung, in timp ce isi mai dadea si ea cu parerea. Iar Temari si Tenten discutau aprins. Conversatia a fost intreupta in momentul in care de noi s-a apropiat Ayame. Regina frumusetii, blonda, cu cosite aurii cu parul lung pana la fund, ondulat delicat, ochii albastrii precum marea involburata, si corpul ei perfect de top model ii sporeau frumusetea. Era dulce si atragatoare dand pe spate baietii cu un singur zambet. Nu era tocmai un geniu, matematica facandu-I problem uriase. Nu trecuse mult din primul semestru si ea deja luase niste note “frumusele” asa incat sa isi puna problema ca nu cumva sa ramana pe toamna vitoare sa descopere tainele matematicii. Dar se descurca cu sarmul si carisma ei, reusea intotdeauna ce isi propunea, si cu tupeul pe care il avea din plin chiar nu avea problem aproape cu nimic. Nu ii lipsesc insa fitele si este foarte increzuta, dar daca ajungi sa o cunosti devine o persoana in regula, foarte de treaba. Asta daca reusesti sa te imprietenesi cu ea, caci daca o ai ca dusman nu prea ai multe sanse de reusita, deoarece cu cat o enervezi mai rau cu atat devine mai rea, ca sa nu mia spun de baietii care stau la tot pasul si care i-ar sari in caz de orice in aparare.
- Ohayo fetele, sper ca veniti sa ma sustineti la concurs si sa vedeti cum le fac de ras amatoarele alea nepricepute, pe fata ei se citea ironia pura si atunci cand a rostir “amatoare” si “ nepricepute” a zambit batjocoritor si ne-a facut cu ochiul. Dupa schimbul de replici de complezenta, fetele i-au urat mult success. Eu am rama tacut si rece. Ma enerva la culme sa o aud laudandu-se cu reusitele ei si mai ales ca prietenele mele o ascultau interesate. Prezenta de spirit nu o parasise nici o secunda. Cat despre emotii nu mai avea de mult asa ceva. Inca de cand pasise pentru prima data pe podium, hranindu-se din aplauze patimase, priviri nerabtatoare si fete pe care se citea admiratie. Toate acestea o incurajau si mai mult si se simtea in largul ei dand ce e mai bun din ea intotdeauna. Norocul meu ca nu era in clasa cu mine altfel s-ar fi luat de mana cu Kaname si Ino, intrecandu-se in laude si fumuri. O apreciam pentru calitatile ei dar ma enervau fitele ei din cap si pentru asta imi venea sa o parui mai ales ca ma plictisem de moarte sa o aud cum se ridca in slavi. Am fost insa salvata de Sasuke, care pasea apasat pe parchetul din lemn, cu mainle in buzunar, ganditore s-a oprit brusc din vorbarie. Primul meu inpuls era sa merg la el sa-l imbratisez cu dragoste , ignorandu-I pe toti chiar si protestele lui evidente. Probabil asa as fi facut, deoarece privirea lui din clasa imi daduse curaj si totodata dorinta de a afla mai multe despre el. Insa inainte sa apuc sa imi pun planul in aplicare Ayame se duse la el punandu-I mana strengareste pe umar, zambindu-i provocator. A inceput sa-I tina o predica despre cat de bine vor arata ei impreuna, aplauze, dans si toate planurile de campiana. Baiatul nici nu o asculta si plictisit fiind ii indeparta mana, facand-o pe fata sa tresara si sa se dea doi pasi inapoi. Insa continua:
- Sasuke, dragutule, … nu uita sa vii deseara sa ma iei de acasa ca sa putem merge impreuna la bal. Vreau sa spun ca asa ar fi mai bine… Va fi minunat... Ne vom distra de minune.
Era atat de emotiona incat facea pauze lungi , uitand ceea ce vroia sa mai adauge si sarea cu usurinta de la o idee la alta. Brunetul nu o intelege foarte bine, dar nici nu se straduia. In ochii lui fata nu-i trezea interesul nici macar putin, considerand-o frivola si neinsemnata. A dat afirmmativ din cap, nu pentru ca il incanta ideea, dimpotriva. Vroia sa scape de ea. Apoi intra in clasa fara sa spuna un cuvant, nici macar sa se intoarca spre mine. Ay a plecat multumita la clasa ei salutandu-ne si fetele ii oferira si ultimele felicitari. Eu mi-am luat locul de ascultatoare, iar Temari continua.
- Deci, cum spuneam inainte sa fiu intrerupta de “ regina frumusetii din liceu” sau mai bine zis cum se lauda ea “ cea mai frumoasa fata din Japonia”, cand am auzit-o toate am izbucnit intr-un ras cristalin, chiar si eu care eram putin suparat. Cum sa iti zic eu Sakura, incearca sa iti cam iei gandul de la Sasuke, acum ca Ayame a pus mana pe el. Tot fraiera ramai rozalio.
- Temari, nu vorbi asa. Nu e vina ei ca Sasuke pur si simplu nu etse interest sa o invite la dans. In sfarsit a vorbit si Hinata care pana acum statuse tacuta intr-un colt. Si totusi ai fi avut mai multe sanse ca mine, Naruto nici macar nu se uita la mine in felul asta. El ma considera o simpla si banala prietena, pe care nu ar indrazni sa o invite niciodata pentru ca nu ii pasa de mine. Lui doar ii place de t… S-a oprit brusc si nu a mai continuat. Cuvintele ei m-au lovit ca o sageata ascutita a carei traiectorie , bine stabilita , era inima mea.Era geloasa, foarte geloasa o simteam din vocea si tonul ei pe care nu le folosiseniciodata cu mine. Am o lacrima sa imi alunece din ochi, udandu-mi putin obrazul.
- M-am saturat de toate astea. Nu vreau sa mai aud un cuvant de la niciuna. Hinata ce naiba este cu tine. Ar trebui sa stii mai bine ca oricine ca s-a intamplat si cat de mult am suferit din cauza pierderii lui Tsunade. Si tu ce faci? Ma acuzi pe mine cat ti l-am luat pe Naruto. Stii bine ca nu il plac. Prostutul, nu am nevoie de el. Nu m-am mai putut abtine lacrimile imi cadeau neincetat, nu le-am oprit ci le-am lasat sa alunec fierbinti pe obrajii mei reci. Fetele dandu-si seama ca au mers prea departe si dintr-o simpla gluma ma facusera sa ma simt ingrozitor, s-au indreptat spre mine, cu gandu-l de a ma linisti.
- Iarta-ne Sakura…a fost o gresala…noi… Au spus cele trei in cor.
Nu le-am lasat sa termine si am fugit spre baie nu imi pasa daca lovesc pe cineva, tot ce imi doream era sa ma privesc in oglinda si sa ma pot linisti undeva complet singuta. In marea mea graba si in ceata care incepuse sa imi acopera ochii nu am observant baiatul care alerga grabit sa ajunga in clasa. Am cazut pe podea lovindu-ma usor la mana si picior. Cand a vazut ceea ce facuse blondul s-a apropiat de mine si mi-a dat mana sa ma pot ridica.
- Sakura chan, iarta-ma nu te-am vazut. Te simti bine? Eram asa de grabit sa ajung in calsa ca sa nu mai intarzii altfel voi fi pedepsit de Ibiki sensei. Stii ma bucur de fapt ca am dat peste tine, a zambit putin, adica intelegi tu ce vroiam sa spun. Vreau sa te intreba daca nu cumva ai vrea sa fii partenera mea la bal?
- Esti atat de idiot, Naruto, incat nici nu ma mir ca ai dat peste mine. Tu oricum esti cu capull in nori, acum ca mai esti si grabit chiar vei rani pe cineva, asta daca nu ai norocul sa te ranesti chiar pe tine. Stii foarte bine ca daca as fi vrut sa merg la bal cu tine ti-as fi spus inca de prima data cand m-ai invitat. Esti atat de prost incat nici nu observi ca Hinata vrea sa mearga cu tine
Tipam la el si lacrimile cadeau in continuare ,mai fierbinti. Am plecat lasandu-l pe baiat stupefiat. Cand am ajuns la baie m-am lipit de usa infundandumi- mi capul in maini. Am vrut sa intru, dar doua brate puternice m-au oprit tragandu-ma tot mai aproape de pieptul sau. Am vrut sa plec, dar ma sranse mai tare nedandu-mi posibilitatea sa mai fac vreo miscare. Mi-am lasat capul in pieptul lui si am plans pana m-am linistit. Baiatul imi ridica usur capul cu doua degete si imi sterse lacrimile. Acum ii vedeam calr, fata atat de alba, ca zapada acoperita cu cateva suvute din parul ravasit asemeni apusului de soare, si ochii rataciti, ametitor de verzi asemeni mugurilor proapat aparuti.
- Ce dulce plangi pisicuto. Numai de ai stii tu ce este cu adevart durerea. Si i-a zi cu ce te-a mai ranit acum Sasuke.
- De parca tu ai stii ceva depre mine. Si nu este vorba de Sasuke.
- Ce-ar putea altceva sa fie doar esti topita dupa el, si se pare ca el nu este tocmai de acceasi pare. Asculta parerea mea sincer,a rozalio, lasa-l in pace nu este de nasul tau. Sa nu intelegi ca imi pas vrun pic de ce se intampla, dar nu imi place micutul vostru joc. Asa ca ai grija ce faci. Si mai usor cu lacrimile, doar esti un ninja, nu o fetita care trebuie mereu salvata.
Eram foarte surprinsa roscatul nu se mai obosise sa vorbeasca niciodata cu cineva atat de mult. Si mai ales despre asa ceva si cu acea voce aproape blanda. Nu am mai avut timp sa ma gandesc la ceea ce a spus deoarece baiatul disparu intr-un nor de fum. Am alergat spre clasa si am rasuflat usurata, cand pasind cu sfiala in clasa am observant ca profesorul nu venise.
Restul zilei l-am petrecut la ore luaindu-mi o multime de notite. Timpul se scurgea periculos de incet si plictiseala se instalase in randul tuturor. Si cand in sfarsit clopotelul a anuntat ora 18:30 cu totii ne-am imbulzit bucurosi la iesire. Cand am parasite scoala am fost izbita de vantul rece si de cateva picaturi de ploaie. Am strabatut strazile in mare graba. Incepuse deja sa se instaleze intunericul. Pamantul isi imbraca haina eleganta, iar copacii isi schimbau forma jucand un ritual straveci. Era destul de aglomerat pe strazi si nu am dus lipsa de zgomote provocate de masini sau oameni grabiti sa vina acasa dupa o zi obositoare la service. Ajunsa acasa am pasit rapid prin curtea si am descuiat usa indreptandu-ma spre dormitor.M-am trantit pe pat obosita de la drum. M-am foit putin si m-am ridicat ducandu-ma spre dulap mergeam mechanic ca un robot care in orice clipa poate ramane fara baterii. Am cotrobait printer hainele destul de aranjate, si am dat pe un umeras de o rochie. Acum imi dau seama ca am mers cu fetele la magazine special pentru a-mi cumpara rochia pentru bal chiar in prima zi de scoala. Am asezat-o pe pat si am inceput sa o privesc ganditoare. Mi-a venit in minte rasul batjocoritor al barfitoarelor clasei, Ino si Kaname, care ar muri nu alta daca ar afla ca nu am fost la bal. Mi le-am imaginat cum imi zic in batjocura ca sunt urata si nu ar trebui sa stric imaginea salii de spectacol. In schimb am inceput sa ma gandesc la Sasuke, merita sa merg doar sa-l incurajez chiar daca lui nu ii pasa de asta. Apoi m-am gandit mai bine si am constatat ca nu avea rost sa merg. M-am trantit pe pat si am luat telecomanda dand pe muzica. Spre marea mea bucurie la tv era chiar o melodie trista exact de ceea ce aveam nevoie. Cand am auzit soneria m-am indreptat suparata spre usa iar cand am deschis-o am observant cu emotie ca erau fetele. Le-am poftit inauntru si ele au inceput sa ma bombardeze cu scuze si imbratisari incatam cazut. Am izbucnit toate in ras in momentul in care am luat contact cu podeaua. M-au ajutat sa ma ridic. Si ne-am indreptat spre camera.
-Inca nu te-ai imbracat? Balul sta sa inceapa, iar tu nu esti inca pregatita. Ce s-a intaplat. Of, uite cum ti-ai sufonat rochia. Haide te ajutam noi sa te pregatesti repede si bine, zise Temari.
- Scuze fetelor, dar m-am hotart sa nu mai merg. Sunt cam obosita si ia te uita, maine avem scoala si nu m-am apucat de teme.
- Lasa prostiile Saku. Nici nu vrem sa uzim asa ceva si stii fooarte bine ca maine avem liber, dat de dirig. Asa ca hainde sa te schimbi, imi mai spuse si Tenten aranjand de zor rochia.
- Si in plus Sasuke, chiar daca nu o arat are nevoie de sprijinul tau. Nu vrei sa-ll dezamagesti nu, Imi zambi Hinata. Si intradevar nu vroiam sa-l dezamagesc. Am inceput pregatiriel. Am luat rochia pe mine si m-am privit in oglinda. Vocea mea interioara, care nu mai aparuse de mult, isi facea iarasi aparitia intr-un moment nepotricvit ca de obicei: “ Dar mai scuteste-ma cu holbatul ala in oglinda. Nu vezi ca se va sparge daca te mai uiti mult?. Si cu rochia aceea, doar nu te astepti sa fii atmirata de vreun baiat. Esti departe cu mult de ceea ce inseamna frumos.”
Am zambit amuzata, dar cu un singur lucru eram d acord cu vocea mea interioara, rochia nu era grozava. Simpla, dintr-un material cam aspru, de un negru putin sters, era lunga pana aproape de genunchi cazand usor in valuri, avand un decolteu delicat.. Era stransa pe talia, accentuand-o. Mi-au ondulat parul strangandu-l intr-un fel de coc lejer lasandu-mi doua suvite sa atarne gratios peste obraji. Mi-au dat cu rimel si cu far de un roz pal spre portocaliu si acoperindu-mi buzele cu un luciu aproape transparent. Am luat in picioar o pereche de pantori bej si o geantuta rosie si am pornit spre bal. Am plecat cu verisorul lui Temari cu masina si cam inr-un sfert de ora am ajuns. Stateam in fata unei cladiri de culoarea piersicii, cu frrestre mari, de cristal. Era o cladire destul de recent construita si foarte bine intretinuata. Dup aceea l-am salutat pe verisoru pritenei mele, cu care era prima si ultima data cand aveam sa ma mai intalnesc si am urcat putinele trepte care ne desparteau de usa mare din sticla. In drepta am observant o pancarta mare pe care scria cu litere rosii pe fond negru, “ Balul bobocilor din Academia Ninja”. Am descis usa ce ne despartea de bal. Pasind inauntru am fost lovite de un valde oamni. Incaperea foarte spatioasa, ai carei pereti aveau o nuata de oraj intens, sau cel putin asa percepeam eu prin luminile multicolore care imprastiuau o aura de veselie. Fetele, care mai de care mai cochete vorbeau si radeau foarte tare, etalandu-si iubitii care isi gaseisera si ei o ocupatie, vorbind despre problemele lor. Muzica bubuia in boxe intretinand atmosfera si invitandu-le pe fetele mai indraznete la un dans antrenant si foarte vioi. In mijlocul salii era instalata scena, acoperita cu un covor sangeriu. Acum aveau loc ultimele pregatiri pentru concursul de miss si mister. In spatele cortinei negre concurentii isi repetau miscarile, discursul, si isi revedeau tinutele. Noi stateam ca pe ace asteptand sa inceapa. Langa perete erau aranjate in cerc mese rotunde din sticla, la care zaceau acum baietii neavand chef de dans. Ei se antrenau cu un joc de carti, avand langa ei sticle de bautura pe jumatate goale si pachete de tigari. Se ciondaneau, radeau si priveau atmirativ la fetele care nu mai conteneau cu dansul., comentandu-le pe fiecare. Noi ne-am ocupat locul , foarte aproape de scena. Nupa o ora de asteptat, in care am asculat muzica si am vorbit, neintelegand prea multe din cauza galagiei. In sfarsit a inceput concursul. In prima runda concurentii isi etalau tinutele de zii si toata lumea a privitt atmirativ spre Ayame. Baietii au parasite mesele si cei mai norocosi au asaltat locurile din fata, iar cei care nu au apucat sa prinda un loc in frunte s-au multumit sa-l auda pe prezentator si comentariile facute de prietenii lor. O fluierau si incurajau pe blonda strigand ca ea va fi casigatoare. Cat despre noi fetele, ce sa spun ne topeam cand il vedeam pe Sasuke. Ay era dedeparte cea mai priceputa in materie de prezentari de moda si stil vestimentar, iar Sasuke a fost superb. Acum poate unii dintre voi se intreaba cum de tocmai Sasuke, ei bine el a fost ales de catre echiap de organizare deoarece era frumos si talentat. Baiatul a vrut sa refuze, dar la insistentele dirigintelui a acceptat. Dupa o mica pauza a inceput din nou. La urmatoare proba fiecare concurrent era liber sa spuna cateva cuvinte despre o tema impusa de juriul, format din directorii scolii.Ce-I drept nu toti s-au descurcat la fel de bine ca brunetul, dar a fost binisor. Cat despre blonda, a cam dat-o in bara la vorbirea libera si nu din cauza emotiilor din contra din cauza lipsei de concentrare. Dupa asta concurentii au fost chemati in culise pentru a lua o pauza. In continuare noi am urmarit o echipa de elevi talentati care cu ajutorul jutsurilor creau un spectacol incredibil. Cateva minute ne desparteau de inceperea cele de treia proba si deja cu totii eram nerabdatoti. Cand in sfarsit a inceptut noi toti ne-am indreptat atentia catre ei. Aveau de raspuns la niste intrebari destul de usoare daca te prindeai la ele. Pentru ca unele aveau anumite capcane.Si in fine dupa ce ne-am amuzt copios de unii care fie incercau sa starneasca hohote, fie chiar erau praf. A mai fost o pauza, de asta dat putin mai lunga, pentru a se putea peregati. Am privit cum danseaza 2 perechi care reprezentasera tara noastra la un concurs international si obtinuse-ra chiar primul loc. Miscarile lor erau superbe , pursisimpul perfecte, semanau cu doi fulgi de nea invitati la jocul crivatului si alunecau usor si calculate pe podiu. Au incheiat si noi ii aclamam zgomotos, dar totusi asteptandu-ne colegii. Cand in sfrarit au pasit pe scena am amutit ,. Perechile erau facute perfect si se cordonau reciproc, aratand impecabil. Rochiile variau si erau in toate culorile si modelele, una mai superba ca cealalta. Ultima pereche era surpriza serii. Ayame purta o rochie din matase , de un bleu, asemeni cerului de prmavara, foarte decoltata. II venea in fata pana la 15 centimetri de genunchi iar in spate avea o trena lunga pana aproape de pamant. Era impodobita cu dantela arintie si volane. La decolteu avea cusute cateva diamante ce straluceau in lumina galbuie.Parul era prins intr-un coc cuafat perfect si in mijlocul lui avea prins un trandafir alb. Sasuke purta un costum negru si o camasa albastra, asortata cu rochia fetei. Ea adoptase un stil cuceritor cu priviri seducatoare si calde, iar el se forta sa schiteze un zambet micut. Erau atat de bine pregatiti si le statea atat de bine impreuna, incat ai fi zis ca sun facuti unul pentru celalalt. Nu am bagat asta in seama si m-am luat dupa ceilalti incurajandu-I si aclamandu-i. La sfarsit au inceput sa defileze unul cate unul dand juriului timp de ganidre. Si desi acestia incercau sa para ca iau o decizie, erau de fapt hotarati inca din prima runda. Ultimele momente de asteptare erau un calvar pentru majoritatea participantilor si unii dintre ei lacrimau deja din cauza emotiile, in timp altii se ingrijorau ca nu au fost destul de buni. Cat despre prietenii nostrii erau linistiti, mai ales ea era sigura ca va castiga. Cand prezentatorul a anuntat ca decizia juriului a fost luata toti am incremenit de emotii si fiecare minut pierdut ii fierbea pe cei de pe scena. A inceput el sa ne spuna nu stiu ce bancurisi sa ii incurajeze pe cei care nu vor castiga, pana cand, un baiat, din al patrulea rand, satul sa mai astepte “l-a rugat cu frumosul” sa prezinte o data castigatorii. Sa facut liniste in momentul in care barbatul la vreo 25 de ani a vrut sa enunte numele castigatorilor: SASUKE UCHIHA si AYAME ASHITA. Am izbucnit toti in urale si furtuna de aplauze pe care o meritau din plin premiantii. Ea a primit o coronita argintie si un buchet de crini imperoali, iar el o emblem din argint. S-a auzit un zgomot infundat si in momentul acest din tavan au inceput sa cada confetii, ca o ploaie marunta si colorata. Castigatorii au fost poftiti la un dans lent. Obligat de imprejurimi sa accepte brunetul a prins-o pe fata de talie si a inceput dansul. Se parea ca baiatul este un dansator extraoribar si impreuna cu ea formau o pereche de vis. Fiecare pas era facut perfect si se miscau asemeni unei pene ce plutea in aer. Se apropiau si se deparatu facand piruete si pasi complecsi. Ayame zambea si incerca sa ii atraga atenti si sa-i smulga un zambet. Sasuke dansa mechanic. Nu stia ce face, dar o facea bine. Era cu mintea departe si se parea , la ce privire avea, ca nu se gasea aici. Ci intr-un moment din trecutul lui, era intunecat de manie si nu stiu din ce motiv simtea mai tare aprinsa in el flacra razbunarii. Isi pastra insa controlul si se ascunde sub masca de indiferenta. Totul disparu si se vazu singur dansand in intuneric.

Ps: Astept cel putin 3 comentarii.

Si acum poza capitolului Ayame.
[Imagine: 19751918_ARZDZEIZG-1.jpg?t=1303932362]
[Imagine: 5905958325a7056013714l-1.jpg?t=1303932519]

Abisul umbrelor Chiar nimeni nu mai este interesat de ficul meu? Sa stiu daca sa-l mai continui sau nu.






#28
De ce faci asta?As fi vrut ca Sakura sa castige,cu cata tristete e in viata ei...Si in puls de ce faci capitole asa de triste?As fi vreut sa se bucure si ea de macar un lucru....si Sasuke a fost arogant in capitolul cu Orochimaru...
Si a dansat cu Ayame ?Poftim?Viata ta e trista?Ai scris ca e fic sasusaku da?Arata asta...NU cu Ayame...Sunt prea triste capitolele ...chiar nu as vrea sa te supar ,numa ca mi-a venit sa plang..pentru Sakura el inseamna totul..Te rog pune nextu repede si pune macar un strop de fericire..:zuppy09:
I'll never say never for a thing...
If i never'd never tryed it
I'll never say never for a way...
If its the far way
And i'll never say never for a friend..
If i'd never meet that person

Love,Live and Enjoy the life...

This time, This place
Misused, Mistakes
Too long, Too late
Who was I to make you wait
Just one chance
Just one breath
Just in case there's just one left
'Cause you know,
You know, you know

[Chorus]
That I love you
I have loved you all along
And I miss you
Been far away for far too long
I keep dreaming you'll be with me
And you'll never go
Stop breathing if
I don't see you anymore

On my knees, I'll ask
Last chance for one last dance
'Cause with you, I'd withstand
All of hell to hold your hand
I'd give it all
I'd give for us
Give anything but I won't give up
'Cause you know,
You know, you know

[Chorus]

So far away
Been far away for far too long
So far away
Been far away for far too long
But you know, you know, you know

I wanted
I wanted you to stay
'Cause I needed
I need to hear you say
That I love you
I have loved you all along
And I forgive you
For being away for far too long
So keep breathing
'Cause I'm not leaving
Hold on to me and, never let me go


#29
Ei bine cum am spus ,imi place ficul tau..desi cred ca te-am sacait destul la cap cu asta:)).
Desi am citit ficul tau,sper rusinea mea nu am comentat niciodata desi nu de mult timp m-am apucat de el:D.
Asa....imi place ca e lung si e bine ca ai multe idei ,erm...imi place ca descrii frumos,mai ales la inceput mi-a placut la primele capitole din fic.Erm....nu stiu daca e o greseala sau ceva de genul,dar dupa parerea mea pentru un capitol atat de lung ,nu stiu,e cam putin dialog?Desi asta se poate rezolva.Si ca tot veni vorba de dialog...imi place ca nu e sec..adica multe ficuri au dialoguri seci ..si asta este bine..un punct in plus.Hm...actiunea nu e grabita si naratiunea e buna.
Greseli de tastare nu prea am vazut desi nu prea am stat sa le caut ,m-a interesat mai mult continutul capitolului .Hm...frumos capitolul,sa nu te lasi de el si sa pui nextul cat de repede,il astept=)).Spor la scris in continuare si multa imaginatie.
Ja ne!!!
[Imagine: tumblr_m214h2MXjD1r3aka4o1_500.gif]

#30
Multumes mult pentru comentarii si laude. Iata siinceputul capitolului 10. Spor la citit!


Cap 10 Aripi de zapada

Cand am parasite clubul se innoptase deja. Cateva lumini slabe mai palpaiau in negura greu de patruns. Am coborat scarile insotita de fete privind stradutele din fata localului. Cateva masini erau parcate pe marginea soselei creind o bariera de umbre. Atmosfera era incaracata de o liniste apasatoare, perturbata, doar din cand in cand, de latratul vreunui caine vagabond, ce suna straniu si infundat. Aleea era acoperita, din loc in loc, cu balti murdare, ce ne faceau atente la drum. Am pasit cu grija si ne-am indrapat spre coltul strazii. Marea noastra surpriza a fost ca la capatul acesteia ne astepta o toyota neagra. Farurile ii erau stinse. In semi intuneric am reusit sa disting cu greu intai o silueta, iar apoi mijind ochii, cu un efort considerabil am descoperit cipul lui… Neji. Am lasat la o parte indemul baiatului de a uraca. Sincera sa fiu as prefer sa merg pe jos ignorand intunericul si zgomotele noptii doar pentru a ma afla la distanta de baiatul care, cu o zi inainte, s-a apropiat prea mult de mine. Insa planurile mi-au fost naruite de prietenele mele care au urcat in masina, pe bancheta din spate, facandu-mi cu ochiul. Putin iritata de gestul lor am deschis portiera si m-am asezat pe locul din fata. M-am facut comoda pe scaun si am incercat cu greu sa-mi fixez centurade siguranta. Din nefericire din cauza lipsei de lumina,afurisita aia de centura nu vroia deloc sa stea. Neji s-a oferit sa ma ajute, iar in momentul cand degetele lui fine au luat contact cu mana mea mi-am retras-o imediat. Probabil era surprins de gestul meu si usor suparat, desi am reusit doar sa ghicesc deoarece nu am dorit sa-l privesc.
-Nu am intelege gresit, a rostit, in cele din urma. Nopatea, fetele nu ar trebui sa umble singure pe strazile pustii! a spus aceast a afirmatie intr-o maniera ciudata aproape perversa. Si in plus mi-am facut griji pentru verisoara mea.
S-a simtit obligat sa-mi de o explicatie pe care oricum nu aveam sa-o cred. Stiam foarte bine de ce era aici, iar tonul sau lingusitor imi intarea si mai mult convingerea. Ca sa nu mai spun ca Neji incoltise pentru Hinata de alungul anilor o ura care se datora, probabil, pozitiei ei in societate. Cu ceva timp in urma, pe vremea cand Konoha inca mai avea tratat de pace cu tara fulgerului, s-au nascut doi baieti care aveau sa fie gemeni. Cu toate acestea Hiashi, a avut privilegiul de a veni pe lume, doar cu un minut inaintea fratelui sau. Desi asta nu vi s-ar parea cine stie ce, pe vremea aceea era mare lucru. Asa cum era obiceiul pastrat cu sfintenie de clanul Hyuuga, cel dintai nascut avea dreptul la toata mostenirea clanului in detrimental fratelui, chiar daca acesta aveu sa fie gemeni. Asa se face ca inca din copilarie baieti au fost separate, iar micutul Hiashi, avusese o soarta mult mai blanda, fiind crescu in cele mei bune conditii. Fratele sau in schimba traia mai greu exact ca un om obisbuit, si pe vremea aceea Konoha nu o ducea foarte bine, din cauza marii crize care incepuse sa se instaleze in intreaga Japonei. Anii au trecut si baietii au inplinit 20 de ani. Tatal lor se imbolnavise foarte grav si nimeni nu stia cat avea sa mai traiasca. In ciuda starii lui de sanatate precara sa lupte alaturi de raikage impotriva unui clan rival. Lupta a fost castigata, dar seful clanului Hyuuga, a fost ranit grav. Asa se face ca la cateva zile dupa marea victorie si-a dat ultima suflare. Asa cum era ultima dorinta a tatalui sau Hiashi a preluat conducerea clanului. Ura a inceput sa incolteasca in sufletul lui Hizashi, si din cate auzisem, el ar fi aranjat uciderea fratelui sau. Desi nu puteam sa plec urechea la aceste zvonuri, pentru ca aflasem, din surse sigure, ca Hizashi, desi gelos pe fratele sau, in adancul sufletului tinea foarte mult la el.
La inceput conducerea clanului I s-a parut relative usoara lui Hiashi, chiar uneori plictisitoare. Credea ca lucrurile vin de la sine. Optimismul lui si plictiseala aveau sa dispara, deoarece curand au inceput sa fie resimtite efectele crizei. A hotarat in cele din urma ca venise timpul sa ceara ajutor satului fulger, deoarece oamenii lui aproape ca sufereau de foame. Discutia cu raikage nu avea sa aiba rezultatul scontat asa ca tanarul conducator avea sa se trezeasca furnad din rezervele secrete ale clanului cu care aveau alinata. O alta surpriza il mai astepta si in sat deoarece au fost atacati de un ninja pe care nu a fost greu sa-l identifice ca facand parte din satul fulger. Incercand sa-si apere oamenii si de altfel rezervele furate, nu a gasit alta cale decat uciderea lui. Dar abia atunci aveau sa inceapa adevaratele problemele lui Hiashi. Afland despre fapta necugetata a tanarului, raikage, i-a cerut permisiunea celui de-altreilea hokage, sa-l omoare pe tanar. Hiashi avea sa plateasca cu propriul sange bunurile furate, dar mai ales uciderea capeteniei calnului si deasemenea prieten bun cu raikage. Lucrurile nu aratau deloc bine. Baiatul inca se gandea ce va face si incepuse sa-I fie teama de ce va urma. Cu toate ca incercase sa fie cat de calm putuse in fata supusilor sai, adevarul era ca nu dorea sa-si pierda viata. Nu ar fi ghicit niciodata ca cel care il va salva avea sa fie chiar gemanul sau, pe care nu se deranjase sa-l vada in tot acest timp. Cand Hizashi a sosit la el avea sa-l gaseasca intr-o stare jalinca. Asa ca a incercat sa se gaseasca o idee salvatoare. Si in fine a reusit. I-a spus fratelui sau sa se faca nevazut printer sateni pentru cateva zile. El avea sa ii i-a locul si sa fie omorat. Adversarii nu stiau ca ei are un frate geaman si chiar si asa nu aveau sa faca diferenta. Cand vor afla ei, Hiashi va fi in siguranta, iar fratele sau mort. Si asa a si fost deoarece nici pana in ziua de azi ei nu si-au dat seama de siretlicul celor doi. Apoi dupa moartea lui Hizashi lucrurile pareau aranjate, desi lui Hiashi parea sa nu-I prea pese de sacrificial fratelui sau. Si in definitive nici celorlalti. Singurul care avusese de suferit era Neji, care implinise 10 ani. Din momentul in care isi pierduse tatal suferinta baiatului devenise insuportabila. Restul copilariei furate si-l petrecuse alaturi de unchiul sau. Fuses crscut cu o viata anosta si lipsita de privilegiile pe care le aveau Hinata si Hanabi, fiicele unciului sau. Asa ca nu este de mirare ca o data cu trecerea timpului flacara urii, pe care o simtea el pentru Hiashi, se aprinsese in Neji de pe vremea aceea, si crestea pe zi ce trece. In schimb ajunsese sa-si verse toata furia pe Hinata. Biata fata nu avea nicio vina. Dar gelozia care ii intuneca gandirea il impiedica sa vada lucrurile asa cum erau. De indata ce am aflat aceasta mica poveste despre trecutul lui, am incercat sa-l ajut prin orice mijloc posibil. Dar adevarul era ca nu intelegeam prin ce trece. In comparative cu el eu nu avusesem nici un ajutor si imi petrecusem noua ani din viata inchisa intr-un orfelinat, departe de lumina lumii. Aceasta istorioara pe care v-am povestit-o cu stangacie, asa cum m-am priceput, avea sa fie ultimul lucru pe care aveam sa-l mai aflu despre trecutul lui Neji. Deoarece acesta avea sa fie ingropat in uitare o data cu trecerea timpului. Astazi m-am convins cu adevarat ca exista o singura persoana pe care o iubeam si aceea nu era el. Si mai mult de atat incepuse sa nu imi mai pese de tanarul hokage si sa ma plictiseasca, si in acelasi timp, enerveze comportamentul lui obsedant. Devenea ridicol cu jocul lui nebunesc cu care incerca sa-mi atraga atentia. Cu luni in urma, cand m-ma intors in sat, dupa o absenta indelungata, incepusem sa ma atasez de baiatul saten. Ochii sai, care candva erau invaluiti in bunatate si blandete, exprimau acum ura si disperare. Inima lui calda si iubitoare se racise, asemeni vremii indemnate de soaptele iernii. Candva tanjam dupa imbratisarile lui patimase si saruturile dulci, incarcate de afectiune… dar azi toate astea mi se par lipsite de orice stralucire, anoste …fara niciun rost. Floarea care inbobocise in adancul lui si incepea sa infloreasca pe zi ce trece, fusese atat de pura si simboliza iubirea cu care ma inconjurase atata timp. Acum petalele ei se risipesc si se usuca, lasase ura sa-I inegreasca sufletul, renuntand la acel sentiment pur, in favoarea, razbunarii pe care o detesta atat. Nu mai recunosteam nimic din baiatul de odinioara. Si desi trecusera doar doua zile de cand se schimbase mie imi pareu infinite. Incerca acum cu disperare sa ma faca sa-l iert, ca pana si trasaturile lui fine si frumoase imi pareau acum schimbate. Fata lui gingasa era brazdta de riduri asemeni unor adancituri proeminente, pe care le avea doar atunci cand se enerva. Si cu toate astea parea ca se ofileste si decade si mai mult in ochii mei. Era acum ca o carte veche pe care aveam sa o parasesc pe un raft in spatele bibliotecii, ascuns de prvirile celorlati, peste care avea sa se astearna praful pentru mult timp de acum inainte. Disparuse cu desavarsire din gandurile mele. Nu =intentionam sa-i continui jocul, mai ales dupa regulile stabilite de el. A rasucit cheia in contact cu o miscare ferma, tinand, in acelasi timp ,apasata la maxim ambeajul si punand schimbatorul de viteze pe pozitia 1. Ridica frana de mana si mai rasuceste inca o data cheia in contact, apasand usor pedala de acceleratie. Masina s-a pus in miscare, viteza crescandu-I constant. Lumina farururilor taia intunericul asemeni unui cutit, cu lama bine ascutita, ce despica pielea ajungand pana la licidul roriatic ce intretine viata. In masina domnea o liniste apasatoare, distrusa, doar din cand in cand, de Tenten care, inca mai incerca cu disperare, sa-I atraga atentia baiatului. Ajunsese sa-l iubeasca foarte mult, si numi eu stiu de cate ori plansese pe umarul meu, suferind ca baiatul nu o baga in seama. Neji lua parte foarte rar la conversatia pe care incerca biata fata sa o intretina, si atunci cand o facea raspundea intrebatilor ei monosilabic. Parea acaparat de vraja condusului. Mai trage cu ochiul ocazional la mine sperand sa ma imblanzesc si sa-I adresez macar un cuvant, dar nu o faceam. Asa ca avem sa parcurgem cele aproximativ 15 minute scaldate in liniste si indiferenta din partea mea. Neji devenise atat de indignat si de tulburat ,in acelasi timp, de comportamentul meu incat incepeam sa sa ma tem tot mai mult sa nu cumva sa faca accident. In momentul in care, in fata noastra a aprut un camion de nicaieri, periculos de aproape , pe care nu-l observase la timp, inima mi-a inghetat. Se vedea ca si satenului incepuse sa-I fie team si a apasat puternic frana. Masia a alunecat puternic in fata, scotand un scartait ingrozitor, asemeni unor ungii ce zgaraie o tabla, doar ca la o intensitate mult mai mare. Am oprit la cativa milimetri de camion. Din cauza inertiei noi am avut tendinta de a ne duce puternic in fata, dar cu ajutorul centurilor de siguranta am reusit sa stamp e loc. Geamul,din fata, ce stralucea de curatenie, s-a spart in mi de bucati ce zburau prin aer, asemeni frunzelor ce danseaza in ritmul vantului de toamna. Bucatile de sticla au reusit sa ne provoace cateva zgarieturisuperficiale. Eu in schimb m-am lovit de usa, destul de tare incat in momentul impactului am simtit ca fruntea mea se rupe in doua. Cateva firisoare e sange s-au prelisn de pe frunte ajungand sa-mi ude obrajii. M-am speriat atat de atre incat inima mi-a luat-o la goana si am ramas inleminta pe scaun. Dandusi sema ce facuse Neji a ineput sa tremure involuntar. Intr-un impuls de moment mi-a pus mana la frunte marindu-mi durerea. Simteam cum imi explodeaza capul si i-am indepartat-o rapid. L-am asigurat ca ma simt bine si ca ar trebui sa ne reluam drumul, nu s-a conformat decat cand mi-a sters sangele cu un servetel si la pus la locul ranit. Se parea ca urmam sa am o vanataie urata si asta numai din cauza neatentie lui. Dar din fericire asta era cel mai bun lucru care ni se putea intampla. Din cauza impactului puteam sa ne pierdem vietiile pe loc. Neji si-a dus mainile la fata acoperindu-si ochii incercand sa-si indeparteze imaginile tulburatoare. Cand s-a simtit mai bine a pornit din nou masina, in aceeasi maniera ca mai inainte. Am putut sa aud injuraturile soferului. Am mai mers aproape cinci minute si am ajuns in fata casei mele. Despartirea a fost lipsita de emotie si s-a produs rapid intr-o maniera distanta. Le-am urat noapte buna si am inchis portierea. In timp ce deschideam poarta casei urmaream masina care se pierdea in negura noptii.

Ps: Trei comentarii pentru continuare.
[Imagine: 19751918_ARZDZEIZG-1.jpg?t=1303932362]
[Imagine: 5905958325a7056013714l-1.jpg?t=1303932519]

Abisul umbrelor Chiar nimeni nu mai este interesat de ficul meu? Sa stiu daca sa-l mai continui sau nu.









Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)


This forum uses Lukasz Tkacz MyBB addons.