AnimeZupCăutare

Love In Silence

Well...ajung si eu cu o evidenta intarziere. Destuld e ciudat ac ti s-au sters cap. Anyway...ultimele doua la care nu postasem inainte sunt grozave. Mi-a palcut ideea cu hartiile si faptul ca ai conturat ff frumos sentimentele fetei. Actiunea a decurs placut. Sunt curioasa ce are de gand Sakura si sper sa nu isi piarda controlul. Nu imi plac fetele disperate :))) Oricum astept nextul ccu nerbdare
hm... thx ptr comentarile care au fost si cele prezente:))
acum nextul [ stiu... e ceva sokant ca lam pus atat de devreme O_O]

~ Partea a2a ~

Nu am mai stat mult pe ganduri si am intrat in camera ce credeam eu ca va fi distrusa in scurt timp. Niste ochi negri m-au intampinat… am incercat cat de mult sa ma feresc de privirea lui, sa ma controlez. Simteam cum bataile inimii mi se accelerau odata cu pasii cei faceam pe podeaua ce scarchita insistent, facandu-ma sa ma opresc undeva la doi metri de el.
“Incepem...”
-De ce ai venit? ma intreba acesta pe un ton indiferent.
-Aa… am venit sa lamuresc cateva lucruri.
Imediat ce am vorbit am lasat capul in jos, incercand din rasputeri sa ma controlez…Nu staim cat de mult voi putea rezista.
-Cum ar fi? intreba acesta in timp ce se apropia de mine.
Din ce in ce mai aproape… tot mai aproape. Langa mine. Inghetasem…uitasem tot planul… in momentul acela tot ce stiam era faptul ca el este in fata mea.Un lucru concret de care eram sigura era faptul ca expresia fetei mele era una de uimire. Partea frumoasa este ca acum ma pot controla… defapt nu simteam nimic. Era atat de ciudat. Nu stiam exact ce se nastea in mine. Intr-un fel ma simteam stupid pentru ca eram incapabila sa rostesc macar un cuvant… Sunt atat de slaba in fata lui.
Un zambet mi-a aparut in coltul gurii, la care brunetul afisa o expresie uimita, insa de data aceasta aveam puterea de a rosti ceva… un lucru de care eram sigura, insa care nu facea parte din plan.
-Ai dreptate… esti mai puternic decat mine… vorbisem atat de incet incat nu eram sigura daca brunetul m-a auzit. Insa stiam ca acesta este adevarul… El putea sa stea in fata mea fara sa fie agitat, putea sa vorbeasca liber cu mine, putea sa se uite in ochii mei fara sa ii fie teama de consecinte… Si toate aceste… toate doar pentru ca… pentru ca… nu simte. Nu simte nimic pentru mine… nimic…
Acest cuvant ce inainte insemna infinitatea banalitatii acum era atat de… de… Nici eu nu stiu sa ma exprim…
-Asa deci, spuse acesta in timp ce un zambet mic ii aparu pe fata. Acum, Sakura, ce ar fi sa-mi spui se intampla?
In timp ce soptise aceste cuvinte se apropiase si mai mult de mine. Corpurile noastre erau aproape lipite, iar ochii lui patrundea din ce in ce mai mult in ai mei. Era atat de aproape de mine incat imi putea vedea expresia plina de uimire in ochii lui. Ma simteam atat de ciudat, insa nu gata de am pierde controlul. Era ceva mult mai grav si… complicat. Ma facea sa par atat de confuza incat nu mai stiam exact ce gandeam in acele moment. Parca timpul se oprise in loc, iar tot ce vedeam erau ochii lui. Perfectiunea lui era deasupra mea… a tuturor defectelor mele. Ma simteam atat de neinsemnata… atat de insignifiata fata de el. Eram un nimic… un mare nimic! Nu ma mira faptul ca nu tine deloc la mine… nu are la ce sa tina.
In sfarsit pot da o definitie la cuvantul “eu”. Nimic special… doar un corp ce este cotrolat de o ratiune lipsita de sentiment si caldura… In interiorul meu se gasesc doar un mare nimic. Un gol nestavilit in care nu se afla altceva decat nimic.
Acest cuvant… l-am repetat de atatea ori in ultimul timp incat pare sa faca parte din viata mea. Acele litere sunt puse in asa fel incat ma simt …
-Deja nu mai vorbesti cu mine?
Vocea lui ma trezi la realitate… Inapoi in prezent. Ma bucuram nespus ca reusisem sa nu pasesc dincolo de pragul nebuniei. Numai prezenta lui ma facea sa o iau razna… “Ce se intampla cu mine?” Nu stiam… doar el era important in acel moment…
Insa brusc total se sfarsise. Acesta s-a indepartat de mine si ma privi confuz. Ma concetrasem atat de mult pe gandurile ce le aveam incat uitam se mai vorbesc cu el. Distanta aceea nu imi placea… Ma simteam din nou un… nimic.
-Aaa… sunt bine.
De data aceasta am incercat sa ma apropii de el. Nu il puteam lasa sa ma controleze. Trebuie sa fiu puternica! Am facut cativa pasi spre el… Acesta s-a dat la randul lui inapoi, nestiind care sunt intentiile mele. I-am zambit intr-un mod sadic insa doar pentru a ma amuza. Speram sa nu-mi pierd controlul.
Ne-am indepartat amandoi atat de mult de la locurile noastre incat el a ajuns sa fie lipit de perete, inca cu acea expresie uimita pe fata, iar eu la doar cativa centimetri de el. Intr-un fel ma simteam bine pentru ca luasem initiativa, dar… era atat de perfect, nu stiam cat o sa mai rezist.
Nici unul dintre noi nu spunea nimic, iar planul parea sa fie de domeniul trecutului. Imi placea ca eram atat de aproape de el, puteam sa simt insfarsit acel calm dupa care am tanjit toata aceasta calatorie. Puteam sa rasuflu relaxata cand eram langa el. Ma simteam atat de bine incat m-am apropiat din ce in ce mai mult de el. Distanta ce ne despartea era doar de cativa centrimetri, care am vrut sa dispara. Imi doream cu toata inima care mi-a mai ramas sa ma las purtat de val… sa simt acel lucru ce oamenii il numesc “iubire”.
Buzele mele s-au lipit usor de ale lui. Vroaim sa savurez din plin acel moment. M-am paropiat din ce in ce mai mult de el… corpurile noastre erau lipite, formand unul singur. Buzele mele impreuna cu ale lui se regaseau intr-un frumos sarut, ce nu credeam vreodata ca il voi avea. El nu se misca, insa inchise ochii… vazusem asta inainte de a face si eu acelasi lucru. Mana lui imi atinse usor spatele… ma mangaia usor, facandu-ma sa ma simt de parca as zbura alaturi de infinatatea albstra a boltei ceresti. Mi-am intins si eu la randul meu mana, atingandu-i parul matasos, plimbandu-ma in voie cu degetele prin el. Imi placea atat de mult faptul ca nu m-a respins… ca nu mi-a raspuns brutal la sarut, ca ma facea atat de fericita in acele momente.
Nu voiam ca acel moment sa se sfarseasca vreodata. Imi doream din tot sufletul ca ceva sa ne inghete si sa ramanem asa o eternitate.
Brusc, mi-am adus aminte de ce eram acolo. Amintirea legata de ceea ce mi-a spus Gaara, cum ca Sasuke ar distruge satul ma facut sa ma trezesc la realitate. Insa, sentimenul care il aveam in acel moment era mult mai puternic decat orice. M-am desprins usor de buzele lui si mi-am asezat capul pe umarul lui – din nevoie propabil-. Niciodata nu am avut pe cineva langa mine pentru a putea face asta. Un nou sentiment se nastea in interiorul meu.M-am gandti sa il numesc “incredere”. Acum stima cu adevarat ce inseamna acest lucru. Il puteam simti… puteam sa am incredere in el.
-De ce? ii spun inca aflandu-ma cu capul pe umarul sau.
-Nu crezi ca eu ar trebui sa te intreb asta? imi spuse acesta cu o urma vaga de ironie in tonul cel folosise.
-Nu la asta ma refeream… De ce satul? De ce locul ce obijnuiai sa-l numesti “casa”?
Acesta a inteles imediat unde vroiam sa ajung asa ca ma indeparta usor de el, lasand mai apoi capul in jos. Se ferea de privirea mea, insa ma intrebam, din nou, “ de ce?”.
Salut!:D

well... n-am mai trecut de ceva vreme pe ici.. dar am recuperat (cu toate ca am lasat comentarii dar mi-au fost sterse...enfin8-|)
in primul rand imi place cum a evoluat ficul tau, descrierea este bine pusa la punc, dialogul nu abuzezi de el si contine replici bine alese, iar actiunea nu este nici pe departe grabita, cat despre greseli :-? sincer nu mi-au atras atentia in mod special ^^", doar ca stii cum se spune, intotdeauna e loc de mai bine, deci astept o evolutie :>
acum sa ma axez pe ultimul capitol... o, Doamne! in sfarsit s-au sarutat, am asteptat de ceva vreme schimbarea asta, erau prea "reci" unul cu celalalt, dar cu toate astea a parut mult mai interesat, iar Sakura parca este o alta persoana de cea care era la inceput, la fel si Sasuke, imi place :X
Imi doream cu toata inima care mi-a mai ramas sa ma las purtat de val… sa simt acel lucru ce oamenii il numesc “iubire”.
Buzele mele s-au lipit usor de ale lui. Vroaim sa savurez din plin acel moment. M-am paropiat din ce in ce mai mult de el… corpurile noastre erau lipite, formand unul singur. Buzele mele impreuna cu ale lui se regaseau intr-un frumos sarut, ce nu credeam vreodata ca il voi

- foarte frumos ai descris sentimentele si mi-a placut "finalul" sarutului

anyway... am un singur repros... capitolele sunt cam scurte vreau sa citesc mai mult, si mereu ma lasi in suspans :-W..
astept nextul cu nerabdare^^ spor la scris si multa inspiratie pe viitor!:*
:bye:
arigato pentru comentariu ^:)^
ma bucur ca iti palce.. si sunt ca mai sunt caitva care au cam aceasi aprere despre fic...
oricum, de ceea ce mi-a fost frica a trecut. A fost prima data cand am descris un sarut O_O. Cred ca mam descurcat...

~ Partea 3~

Acesta a inteles imediat unde vroiam sa ajung asa ca m-am indepartat usor de el, lasand mai apoi capul in jos. Se ferea de privirea mea, insa ma intrebam, din nou, “ de ce?”.
-Sasuke…asculta-ma. Daca tii macar putin la mine,atunci… nu face asta. Te rog… acolo sunt toti oamenii la care tin cu adevarat.
In acel moment puteam sa simt o durere ingrozitoare in interiorul sufletului, ce nu credeam vreodata ca il voi redeschide pentru cineva. Se pare ca tin la brunet mai mult decat credeam… si nu numai al el: Gaara, Tsunade, chiar si Naruto… toti sunt niste persoane importante pentru mine.
-As face-o…
Acele cuvinte imi umplusera sufletul de sperante, viata mi se parea atat de perfecta in acel moment. Pentru prima data am crezut ca suferinta si durerea vor disparea… ca voi trai intr-o lume unde doar fericirea domneste…
-Doar ca… partea proasta e ca nu tin deloc la tine.
Ultimele cuvinte le-a spus pe un ton nervos, ce ma facu sa ma simt… un nimic. Acele cuvinte m-au ranit pana in cel mai adanc colt al sufletului, inlaturand acea mica licarire a fericirii. L-am redeschis si acum trebuie sa platesc… sa sufar din nou. De lucrul ce imi era teama cel mai mult, s-a intampalt deja.
Zambetul care l-a schitat, parca automat, nu a facut decat sa rasuceasca cutitul in rana. Ma simteam atat de neajutorata, de slaba… nu puteam face nimic. Nu il puteam obliga sa tina la mine, si chiar daca asi fi putut, categoric nu asi fi facut-o. Si cand ma gandeam ca pentru un moment, cei drept scurt, am crezut ca el ar putea sa simta ceva pentru mine, ceva cat de mic c ear fi putut sa infloreasca…
“Vise desarte draga mea.”
Sasuke se apropie din nou de mine, lipindu-ma de perete. De data asta stiam ca nu va mai fi la fel… Nimic usor, ce sa ma faca sa zbor, poate doar sa cad.
-Stii ce am simtit atunci cand m-ai sarutat?
-Ce? intreb eu inca cu nsite sperante paroape pierdute in voce.
-Nimic…
Acel cuvant a fost picatura ce a umplut paharul. Lacrimile au inceput sa se scurga involuntar din ochii mei. Simteam cum fata mea devenea umeda… Mi-am lasat capul in jos, incercand sa opresc caderea lacrimilor, insa fara rost. Se pare ca ata de care depindea viata mea tocmai s-a rupt. Totul a fost doar o iluzie… Stiam ca sunt un nimic pentru el… Ma bucur totusi ca… macar am incercat.
Pana in acest moment nu am inteles niciodata persoanele care spuneau ca sufera din cauza ca au auzit cuvintele “ Nu te iubesc” din partea persoanei iubite. Era ceva ce nu puteam sa inteleg… insa acum, totul este clar. La mine a fost nevoie doar de un singur cuvant pentru a cadea in prapastie, care ma tem ca de data asta va fi un abis. Acesta sa fie destinul meu?
Oricum, daca acest lucru nu a functioant impotriva lui, atunci nu mai pot face nimic. Soarta Konohai este pecetluita. Tot ce mai pot face este sa dispar in noapte, sa plec undeva departe, sa ma refugiez intr-un loc unde nimeni nu ma va gasi.Sa las soarta sa decida ce se va intampla incontinuare.
-Inteleg…
Ochii mei erau coplesitit de o tristete ce nu o pot descrie, si sunt sigura ca orince ar incerca ar esua lamentabil. O singur privire pentru al fixa mai bine a fost indeajuns…ochii lui negri nu exprimau nimic, era gol pe dinauntru…
M-am indepartat de el si m-am indreptat spre usa. Inainte de a face asta, aveam nevoie de inca o privire din partea lui. Imi va face moartea mai usoara… Am intors capul si l-am vazut cum se uita spre mine cu aceasi expresie, poate acum era chiar si plictiseala prezenta.
-Stii… chiar ma bucur ca te-am cunoscut. Acum stiu ca am facut de toate in viata.
Am incercat sa schitez un zambet, insa nu stiu sigur daca a iesit ceva. Am iesit asadar din camera, indreptandu-ma inapoi spre incaperea unde aveam sa imi petrec urmatoarele ore. Speram ca roscatul sa nu fie acolo… Nu voiam sa stie ce se intamplat. Prefer sa afle de la Sasuke decat de la mine…
Si…asadar…
“Asta a fost.”
Hi, again! :D

am citit si acest urmator capitol... pot sa spun decat ca la partea descriptiva stai foarteee bine :X, mi-a placut enorm ca ai exprimat superb sentimentele Sakurei, ai pus punctul pe "i" ca sa spun asa :]], dialogul bine plasat si actiunea nu a fost grabita :3: ; pe langa asta am vazut si cateva greseli de tastare, fii mai atenta cand recitesti capitolele:
intampalt - intamplat
asi fi putut - as
nu asi fi facut-o - as (din nou)
nsite - niste
paroape - aproape
orince - orice
O singur - singura
al fixa - a-l

altceva... din nou, nu mi-a placut ca ai avut un capitol cam micut, voiam ceva mai mult (enfin!) si ar mai fi ceva si anume, punctele acelea de suspensie: le folosesti prea des si nu arata estetic deloc si pe langa asta nu lasi dupa fiecare semn de punctuatie un spatiu, adica la unele da la altele nu si chiar nu arata bine; ai grija pe viitor!
Am ramas surprinsa cum de a acceptat atat de "usor" Sakura respingerea lui Sasuke si sunt foarte curioasa ce va urma. Ce imi place la ficul tau, ca nu tot ce urmeaza este previzibil ^^...

astept nextu'! spor la scris!:*
helouu honey...ce mai faci ? ;;) N-am mai trecut de mult pe aici...de fapt, sa rectific, am trecut, dar n-am avut timp sa las comm.
Deci, mi-au placut toate capitolele de pana acum , am gasit niste greselute parca intr-un capitol , mai in urma, dar acum nu mai are rost sa le zic.Cele de acum au fost zise mai sus^^. Imi place cum descrii sentimentele Sakurei , si faptul ca ,desi e un fic Sasu-Saku, relatia lor nu incepe din prima , si nu contine dulcegarii. Sasuke pare sa fie foarte dur...dar totusi, trebuie sa tina macar un pic la Sakura :(....Sper ca ea nu o sa faca nici-o prostie de acum...si sa il impiedica pe Sasuke sa distruga Konoha.

AStept urmatorul capitol....^.^kissu pana atunci :*
Bun deci ms ptr comentarii >:D<
Cele care sunt si cele care probabil au fost. :))
Bun deci, continuarea:

~Partea 4~

Si…asadar…
“Asta a fost.”
Imediat ce am deschis usa de la camera am dat cap in cap cu cineva, dezechilibrandu-ma si astfel, cazand. Am incercat sa privesc persoana din fata mea insa tot ce vedeam era galben. Stai… galben?!?
-Scuze… O! Sakura! Cat te-am cautat…
“Stiam eu ca e el… Nu pot sa cred cat de neatenta am devenit. Nu mai pot simti nici macar chackra lui Naruto.Nici macar pe a lui…Chiar si asa, asta nu ma impiedica sa nu ma distrez putin pe seama lui.”
-Iar tu esti…?
-Ce?!? spuse acesta in timp ce se uita ciudat la mine. Ma studia din cap pana in picioare, probabil a verifica daca sunt intradevar Sakura.
-Ce s-a intamplat? Ai uitat cum te cheama?
-Sunt Naruto! Suntem colegi de echipa! Nu-mi spune… ai si uitat de mine? si in timp ce vorbea se uita, sau cel putin incerca sa se uite catre mine cu niste ochi tristi de parca as fi uitat de cineva de o importanta inimaginabila.
-Naruto… Ciudat nume. Cred ca am avut un caine care il chema asa…sau era oare pisica.
In timp ce imi bateam joc de Naruto puteam spune ca ma simteam si mai bine… Toate gesturile care le facea ma amuzau,uitasem pentru cateva clipe de toate cele intamplate. Baiatul acesta chiar poate face pe oricine sa rada. Gaara avea dreptate, blondul hiperactiv este un tip de prieten ce greu il gasesti. Ce n-as fi dat sa il pot numi si eu prieten… poate mai mult. De ce nu poate Sasuke sa fie precum el?
“Sakura! Trezeste-te! Ce faci? Gata ai trecut de la cuburi de gheata la piscina si costum de baie?”
Vocea mea interioara… enervanta ca intotdeuna. Insa imi placea comparatia dintre Naruto si un costum de baie. Am incercat sa scap de blond si cu greu reusisem, puteai spune cu usurinta ca e o lipitoare.
Intr-un final am intrat in camera si m-am indreptat spre fereastra… Deja s-a facut seara. Mereu m-am intrebat cand trece tot acest timp.

!~Flash Back~!

-Ce repede a mai trecut si timpul! Nici nu am observat cand am terminat de facut acest jutsu.
-Hm… Se pare ca lumea ninja e ceva important, mai ales ca il ai pe tanarul Uchiha alaturi de tine. ”


!~End FlashBack~!

“Important zici…”
Nu am sa inteleg niciodata logica batranului. Cine stie… probabil el stia inca deatunci ce inseamna Sasuke pentru mine. Eram doar un copil…
“Ce scuza jalnica!”
Poate ca ai dreptate… Insa, puteam eu sa inteleg ce inseamna iubirea? Toti palavragesc ca e ceva magnific si inca nu inteleg de ce… de ce. Primul sentiment care l-am avut a fost acela de ura. Daca din iubire se naste ura atunci… unde este iubirea? Atat de greu de inteles…
Totusi, stau si ma gandesc… Daca ar fi sa plec nu inseamna ca as fi si eu tot o lasa? De ce sa imi condemn bunicul? Daca se afla si el in aceeasi situatie ca mine? Daca as reusi sa ma schimb… Sa incerc sa inchid tot ce a renascut in mine si sa traiesc restul vietii fara a sti ce inseamna “sentiment”. Sa raman invaluita intr-o ceata profunda fara a gasi vreodata lumina zilei ce ar clarifica totul.Din nou rece…
“Sakura, nu te mai inteleg! Prima data voiai sa-l omori, apoi brusc l-ai sarutat, si pentru ca nu e destul el ti-a zis ca esti un mare nimic pentru el. Ai vrut sa pleci si sa scapi de tot acest rahat si acuma vrei sa te schimbi?!? Incep sa cred ca ai inceput sa gandesti ca Naruto. Defapt cred ca ati face un cuplu perfect!”
Ce usor e sa fii certat… sa nu poti opune rezistenta. Oricat de dureros ar fi aceste vorbe sunt adevarat, iar eu nu pot face nimic. Nu o sa fug, asta e sigur, o sa incerc sa ma schimb. Aceasta e decizia mea finala. Insa, inainte de asta, mi-ar palcea sa imi aduc aminte clipele frumoase petrecute pana acum.

“-Cat de frumos… Toate aceste culori…
-Lumea nu e frumoasa, ci frumusetea privita prin ochii tai.
-Sasuke…”


Imi aduc aminte. Erai atat de bland si prezenta ta ma linistea.

“-Crezi ca voi reusi?
-Normal! E ceva ce nu poti face?”


Cata incredere aveai in mine,iar eu mi-am permis sa te uit. Pana acum nu am crezut ca exista astfel de lucruri. Ura aceasta, gustul dulce al razbunarii ce am vrut mereu sa-l simt… Mi se apre ceva dezgustator.
“SAKURA! Femeie, trezeste-te!”
Vocea mea interioara… Cea care are mereu dreptate… asa sa fie? Ma simt de parca as fi intr-o transa continua.
“Bine… vad ca nu ma inteleg cu tine. Ce ar fi ca aceasta schimabre sa inceapa acum?”
Imi placea ideea. Prea multe amintiri au fost lasate afara… multa suferinta. Totusi, as vrea sa-l mai vad inca odata.
Ies din camera… Nu ma grabesc, incerc sa trag cat mai mult de timp. Ma opresc undeva, la jumatate de metru de camera lui si incerc sa imi controlez chackra in asa fel incat brunetul sa nu ma simta.

sper ca va placut. :D
Waaaaaai...eu de ce nu am lasat comentarii aici pana acum? :X
Si stii ceva, am facut o descoperire...God, modul in care descrii este superb, divin...Sentimentele Sakurei au fost conturate atat de frumos si gandurile ei atat de superbe. La un moment dat aveam lacrim i in ochi :X Oky oky, gata! Hai sa imi sara si mie melandolia :]]
Sa vedem si altceva....a da, greselile de tastare si exprimare. Niciuna. Nimic. Zero. Apreciez ca iti citesi inca o data capitolul inainte sa postezi si nu gasesc greseli.
Actiunea este narata frumos cu calm. Evenimentele decurg lin si asta chiar imi place. Naratiunea...pai de ea ce sa mai spun?:-? A fost fara greseli, timpurile nu au fost facute salata :D
Abia astept nextul...spor la scris si multa multa imaginatie >:D<
Zbye :3
Asa, acum pentru ca sunt eu o persoana buna si crestina o sa va dau nextul :X>
Ms ptr comentarii A'Svear.

~Partea 5~
Ies din camera… Nu ma grabesc, incerc sa trag cat mai mult de timp. Ma opresc undeva la jumatate de metru de camera lui si incerc sa imi controlez chackra in asa fel incat brunetul sa nu ma simta.
-Sasuke chiar ai de gand sa faci asta? se auzi o voce masculina dincolo de usa.
-Da Suigetsu. Acum e momentul potrivit.
“Vocea lui… Atat de frumoasa.”
-Si cu asasinul roz ce facem? interveni de data aceasta o voce feminina.
“Ma intreb cine o fi…”
-Nimic.
Din nou acel cuvant nenorocit ce imi bantuie existenta. Eram atat de puternica, atatea jutsuri invatate, atatea teorii, atatia ani de munca pentru… nimic. Oricum, cred ca e mai bine sa dispar din peisaj din cauza acelei fete. Am vaga impresie ca ma cunoaste…
M-am indepartat prudent de usa, intorcandu-ma in camera mea unde mi-am lasat chackra sa curga in ritmul ei normal. Daca nu ma insel, dupa voce, acea pare a fi Karin. Unul dintre cei mai buni ninja ce poate detecta chackra. Am auzit ca recordul ei este de 200 km. Ce n-as da sa testez aceasta teorie. Partea ciudata e ca ma stie drept “ asasinul roz”.

!~Flash Back~!

-Sakura sunt mandru de tine. Abilitatile tale sunt extraordinare, iar misiunile de nivel S le-ai indeplinit cu usurinta. Cred ca am sa te numesc… “ asasinul roz”.
-Multumesc pentru incredere Kazekage-sama.
-Ti se potriveste Sakura!


!~End FlashBack~!

Cine ar fi crezut. Ma simt flatata. Oricum, sunt curioasa daca arata precum este descrisa de asasinii cetii. Corpul suplu, un par rosiatic precum flacarile iadului, ochi la fel de aprinsi ce sunt insotiti de niste ochelari. Ce n-as das a-i testez puterile… mor de curiozitate. Ma bucur ca face parte din echipa lui Sasuke, un motiv in plus pentru a ma lupta cu ea.
Pur si simplu nu pot rezista…
“Asa te vreau Sakura! Haide vreau sa vad cum iti plimbi kunaiul pe gatul ei, cum i se citeste teama si disperarea in ochi, cum ii tremura corpul la contactul dintre… Ah”
Cat de sadica putea sa fie, insa trebuia sa recunosc ca nu imi displacea ideea. Ma intreb de ce voiam atat de mult sa ma lupt cu ea. Sa fi fost pur si simplu faptul ca vroiam sa-i testez puterile? Sau poate…
“Haide Sakura! Sa-i dam o lectie!”
Nu… Daca faceam asta sigur aveam sa imi pierd o mana sau un picior. Din cate mi-am dat seama in incaperea pe langa cei doi mai era si un tip Suigetsu. Chackra lui spunea destul de multe, defapt cred ca foloseste ca element apa. Ceea ce nu m-ar ajuta prea mult avand in vedere elementele pe care le pot folosi pentru un inceput.Sasuke are de asemenea fulgerele, deci o vor proteja. Nu pot sa o testez doar daca ii omor pe cei doi, iar asta nu e o solutie. Am spus ca nu-l voi ucide si ma voi tine de promisiune.
“ Tu si promisiunile tale. O sa pierdem toata distractia.”
Macar mintea mea a ramas intreaga in cele din urma. Ce mi-a trebuit mie oare sa merg in misiunea asta? Defapt, daca stau bine sa ma gandesc, Raikage-sama valoreaza destul de mult. In plus, nu mi-ar strica cativa bani pentru calatorie.
-Vad ca ti-ai revenit in cele din urma.
-Asa e. Ii spun lui Gaara in timp ce ma indrept spre fereastra.
-Deci a mers dupa cum ai planuit. Ce ai de gand sa faci acum?
Nu m-a mirat faptul ca roscatul stia de planul meu, era normal pentru cineva ce poate sa imi citeasca gandurile. Oricum, vad ca toata acele momente “amoroase” si “melancolice” nu am functionat si pentru el. Pacat…
-Cum ai stiut?
-Nu a fost prea greu sa-mi dau seama. In plus, crezi ca am venit in misiune asa… nepregatita? ii spun pe un ton sarcastic.
-Te-ai ascuns destul de bine. L-ai pacalit cu toate acele “sentimente”.
-Nu… isi va da seama. A fost doar o fatada la urma urmei.
-Fatada zici? Sarutul acela nu mi s-a parut sa fie atat de “ireal” pe cum zici.
Mi-am incordat pumnul, insa m-am calmat in scurt timp. Era atat de naiv, poate aceasta este si diferenta dintre noi doi.
-Esti naiv, Gaara. Sunt doar un asasin, am fost antrenata sa traiesc fara sentimente, sa omor pe oricine imi sta in cale. Crezi ca un amarat de sarut inseamna ceva pentru mine? Nu iti imaginezi prin cate faze asemanatoare am trecut.
Roscatul nu paru uimit de lucrurile ce i le adresam, probabil se astepta la asa ceva. In plus, asta a fost misiunea mea. Sa par o fata fara suflet, apoi dintr-o data ma indragostesc de Sasuke si revin toate sentimentele.
-Ma intreb care este adevarata Sakura.
-Eu sunt, cea care sta in fata ta. Singura persoana pe care am iubit-o vreodata a fost el, nimeni nu imi va putea trezi acele sentimente din nou. Dar, probabil stii asta, nu-i asa?
-Da. Oricum, Ran este mort. Nu poti sa-l mai aduci inapoi. Nu crezi ca ar trebui sa incepi o alta viata?
“ Ran. “
Ce amuzant, pana si mintea mea ii duce dorul. Cine spune ca mintea si inima nu pot avea lucruri in comun?
-Da asa e. Si oricum, nici nu-mi doresc sa-l aduc inapoi.
Aceasta ultima afirmatia i-a atras mai mult atentia roscatului. La asta, sigur nu se astepta. Chiar credea ca este singurul imprevizibil?
-In plus… Sasuke este doar… Sasuke si atat. Nimic mai mult. Nebun sa-l omoare pe fratele lui, insa fara a sti adevarul despre el. Sa distruga satul fara a avea vreun motiv. Doar un copil.
-Cel putin el are un motiv pentru care sa traiasca. Insa tu?
-Tata si mama au fost asasini,ce te asteptai sa iasa din dragostea a doi ucigasi? Un ingeras? Pentru asta am fost nascuta, asta este scopul meu.
Nu a mai zis nimic. Eu inca priveam pe fereastra, la stelele lucioase si la luna palida.
-Ai de gand sa-l omori?
-Nu vad rostul. Nu mi-a cerut nimeni asta si in plus nu ofera nimeni o recompensa pentru el. Cred ca o sa merg la Akatsuki, am auzit ca ma doresc tare mult acolo, in locul lui Itachi. In plus… nu l-am mai vazut de mult pe Pain.
-Si cand pleci? ma intreba acesta calm de parca am fi vorbit despre culorile noastre preferate.
-Nu stiu… sa-l las asa balta pe Naruto, Sasuke si mai ales pe tine, bunul meu prieten.
Acesta se infurie la auzul celor spuse de mine. Imi placea atat de mult cand nu-l inconjura acea atmosfera calma. Puteam sa vad cum isi pierde controlul, cum ii creste pofta de sange. Atat de frumos, treceam si eu destul de des prin asta. La cati oameni am omorat incep sa fac o obsesie deja. Insa, nu puteam sa neg… imi placea.
-Ce copil problematic si nehotarat. Ba vrei sa-i omori, ba nu.
-Daca spui tu.
Ce imi placea de roscat cand facea pe durul. Recunosc ca este un ninja puternic, nu neg acest lucru, insa… inauntrul lui este atat de copilaros si vrea sa faca un bine tuturor. Ah… asta inseamna sa ai un suflet bun. Pacat, atunci cred ca eu sunt desprinsa din iad. Mare paguba.
-Cred ca o sa ma culc. Ii spun roscatului in timp ce ma indreptam spre pat.
-Atunci am sa plec.
-Insa… inainte de asta.
Si in momentul acela am aparut in fata lui, la cativa centimetri de buzele sale. L-am sarutat. Mereu am vrut sa incerc si acum am ocazia, nu vad de ce as irosio. Buzele lui aveau un gust atat de dulce, insa cred ca tot a lui Sasuke sunt mai gustoase.
“Sakura! Daca te-ar vedea Ran… Cred ca ar fi morti amandoi.”
Asta e! Nu pot rezista tentatiei. Insa, lucrul cel mai frumos era acela ca si lui ii placea, iar acea aura calma din jurul lui a disparut. Acum era dea dreptul uimit de gestul meu. Ce imi placea.
Mi-am despartit buzele de ale lui si i-am zis:
-Am terminat. Acum poti pleca! si pentru ca totul sa fie perfect, i-am afisat si un zambet cat de credibil.
Capitolul XXXII: Amintiri. Rapirea.

Urmatoarea zi m-am trezit odata cu primele raze ale soarelui. Am incercat inca din primele momente ale zile sa imi reiau vechea “infatisare” pentru a nu trezi suspiciuni. Nu era nevoie sa ma straduiesc prea mult si la partea mea “neauzita” deoarece stiam ca Sasuke nu o sa mai foloseasca jutsul interzis pentru a asculta ceea ce gandesc. Si chiar daca o va face, nu va afla prea multe, probabil o sa dea de niste amintiri incurcate.
Dupa ce am facut un dus si mi-am luat alte haine m-am gandit ca ar fi o dimineata potrivita pentru o plimbare. Am iesti pe fereastra deoarece nu voiam sa fiu deranjata sau insotita de cineva.
Ma plimbam pe una dintre strazile prafuite ale satului. Imi aduc cu tristete aminte prima data cand am venit aici, nu cred ca trecusem cu mult varsta de 10 ani. Desi nu s-a intamplat cu mult timp in urma, in mintea mea totul apare foarte neclar, ca o amintire prafuita.

~ FlashBack~

-Cine esti tu? Ce cauti aici?
-Si ma rog de ce i-as spune unui pici ca tine?
-Pici? Asculta bine la mine fetito. Nu stiu cum de ai ajuns aici insa nu te voi lasa sa imi calci numele in picioare.
Eram doar niste copii. Insa si acum cred ca intalnirea noastra nu a fost una intamplatoare.
-Ran! Vino aici! se auzi o voce masculina la cativa metri de baiat. Cine esti?
-Sunt Sakura Haruno! Am venit sa-l vad pe Raikage-sama.
Baiatul imi arunca o privire uimita care o schimba repede in una furioasa. Nu puteam sa-i inteleg starea emotionala ce se schimbase atat de rapid, insa am incercat sa-l ignor. Era cel mai bun lucru pentru moment.
-Ah, Sakura! Am fost anuntat ca o sa vii. Imi pare rau daca Ran ti-a cauzat probleme, scuzele mele pentru ca nu te-am recunoscut.
-Nu esti nici o problema. Tu trebuie sa fii Takimisho Usagi.
Din nou baiatul imi arunca o privire uimita, care de data aceasta a ramas constanta. Insa, nu a durat mult deoarece a si inceput sa vorbeasca:
-Ce? Tata de ce iti ceri scuze ei? E doar o fetita.
Chiar daca atunci imi raneai orgoliul, acum tanjesc dupa toate vorbele tale. Mereu ma faceai sa simt acel lucru ce unii il numesc fericire.
-Ran, Sakura nu e o fetita. Ea este cea de care ti-am vorbit. E venita din Konoha.
-Adica tu… esti… cum…cand ai… ce?!?
Privirea lui atat de confuza m-a facut sa rad cu pofta. De mult timp nu mai zambisem, iar de ras nici nu mai vorbesc. Baiatul acesta are ceva; chiar m-a facut sa rad.

~End FlashBack~

Multe alte amintiri au venit imediat dupa aceasta precum un val imens ce nu putea sa fie oprit. Erau toate atat de amestecate incat nu puteam eu, cea care le-a trait, sa pot face o ordine cronologica printre ele. Poate pentru ca erau prea dureroase, chiar si pentru mine.

“-Noi[/u] nu suntem la fel ca ceilalti oameni, nu existam ca doua persoane diferite. Eu si tu traiesc in prezent si viitor doar ca “noi”. Atat. Nimic mai mult. “

La prima vedere imi parea ceva fara logica. Ratiunea mea nu putea sa coexiste cu aceasta definitie data de el. Acum imi dau seama cata dreptate aveai… din momentul in care ne-am intalnit, prima privire. In ciudat faptului ca nu ne-am impartasit niciodata direct sentimentele, nu ne-am spus unui altuia te iubesc, traim impreuna pe baza acestui sentiment.
“Martienii catre Sakura! Nu trebuia sa faci ceva?”
Da, tipic. Ma bucur ca macar cineva mai are simtiul umorului in toata treaba asta. Asa… acum sa las amintirile si sa ma apuc de treaba. Orice se va intampla sigur nu va fi ceva pe placul meu. O sa fie un drum lung…
M-am intors inapoi, prima mea “vizita” in acea zi fiind la Naruto in camera. Era in jur de sapte dimineata deci dormea sigur. Am intrat in camera incercand sa nu-l trezesc, apropiindu-ma din ce in ce mai mult de el. M-am asezat in genunchi undeva la zece centimetri de trupul sau si mi-am facut jutsul de teleportare.
In urmatoarea secunda ne aflam intr-o padure deasa, unde crengile copacilor se uneau intr-un mod elegant cu pamantul umezit. Partea amuzanta este ca Naruto a picat fix intr-un rau, trezindu-se automat:
-Hei! striga in timp ce se ridica la suprafata apei. Ce faci, crezi ca-i amuzant?!?
-Da.
Se pare ca nu si-a dat inca seama ca ne aflam la cateva sute de kilometri de Satul Ascuns in Nisip. Ii analizam fiecare miscare. A stat timp de un minut… dupa care a izbucnit precum un vulcan cu intrebarile:
-Cum am ajuns intr-un rau? Unde este tot nisipul? Ce s-a intamplat cu Sasuke si Gaara? De ce sunt atat de multi copaci in jur? De ce…
-Termina! deja ma sacaiau intrebarile lui tampite.
-Ce naiba se intampla aici?!? Si mai important de ce sunt aici cu tine?!?
Nu vreau sa ma gandesc la ideile care le are Naruto in mintea lui bolnava, pur si simplu nu merita sa-mi bat capul. E doar un tantalau, o sa ii explic totul cat mai pe scurt ca sa nu ma mai bata la cap.
-Te-am rapit.
-Ce nai…
-Sasuke voia sa te omoare, apoi sa ia Vulpea cu Noua Cozi, dupa care se ducea frumusel sa distrugea Konoha. Pentru a preveni asta te-am rapit.Acum o sa mergi cu mine daca nu cumva vrei sa sfarsesti intr-un mod mai tragic.
Nu am vorbit niciodata atat de mult si mai ales de rapid. M-am deranjat destul de mult sa ii explic; poate pentru ca e mai greu de cap… sau poate nu. Cine stie. Oricum, privirea lui confuza m-a facut sa ma enervez. Din asta nu putea sa reiasa decat ca eforturile mele au fost zadarnice, deci am pierdut timpul degeaba.
-Scurtez: Vii dupa mine sau te omor.
Bun, acum a avut mai mult efect. L-am speriat dea binelea. I-am aruncat niste haine, nu doream sa ma creada ceilalti nebuna pentru ca umblam cu un tip in pijamale pe strada.
-Unde mergem?
Buna seara :D Tocmai am terminat de citit ficul tau si ti-o spun cu mana pe inima ca este genial..absolut genial..M-ai lasat profund impresionata de felul cum relatezi fiecare capitol..fiecare sentiment..fiecare rand...este mirific.Dar ai omis ceva :)) bine asta tine de tine nu de mine..dar mi-ar fi placut sa vad reactia si sentimentele lui Gaara atunci cand Sakura l-a sarutat, in afara de faptul ca a ramas uimit..
Spor la scris si te astept cu nextu.
Ja ne!:*
Bun deci ms ptr comentarii... cele existente si cele care au fost =))
Asa... continuarea.
Sper sa va plak:))

Capitolul XXXIII: Rascolind trecutul. “Promisiunea ramane promisiune!” [/i]

-Unde mergem?
Ok. Inca nu ma gandisem la acest aspect. La o adica aveam mai multe locuri in care ne puteam ascunde pana cand o sa gasesc un plan eficient de al opri pe Sasuke.
-Pentru inceput, o sa mergem spre Satul Ascuns in Ceata.
-De ce acolo?
-Vreau sa imprumut un jutsu.
Acesta ma privi suspicios, dupa care ofta.
-Deci sa-l furi.
-Da.
Bun, ma bucur ca nu era impotriva mea. Defapt, nu avea incotro. O sa fie o calatorie distractiv. Am fost mereu curioasa sa vad cum e sa calatoresti cu un tantalau; cred ca acum am oportunitatea de a afla.
Asadar… am pornit la drum. Ceea ce era surprinzator era faptul ca am mers in jur de jumatate de ora, iar Naruto nu a scos nici macar un cuvant. Puteam sa observ ca nu prea era in largul lui, iar acest lucru nu putea sa duca decat la o atmosfera linistita si apasatoare ce deveni in scurt timp plictisitoare.
-Sa stii ca daca planuiesti sa fugi sau ceva de genul asta nu o sa functioneze.
-Nu o sa fug,nu atata timp cand soarta Konohai e in joc.
Tonul serios cu care vorbi imi atrase pentru prima data atentia. Nu il vazusem niciodata asa… defapt nu credeam ca el poate sa fie asa. Imi aduce aminte de Ran… El si obsesia lui de a salva pe toata lumea… pur si simplu nu inteleg aceasta conceptie stupida. De ce sa salvezi pe cineva daca stii ca el nu ar face-o? Atat de ilogic…
Ne-am continuat drumul. Am parcurs cu Naruto cam jumatate din distanta pana cand la inserare. Am hotarat sa nu mergem noapte, deci am innoptam intr-o pestera din apropiere.
-Sakura… de ce vrei sa salvezi satul? ma intreba acesta in timp ce musca din pestele abea prajit.
Am stat cateva clipe sa ma gandesc daca ar fi bine sau nu sa-i spun. Nu stiam exact care vor fi consecintele, insa m-am gandit ca in loc de atmosefra aceea plictisitoare mai bine sa-i vorbesc despre intentiile mele.
-Am facut o promisiune.
-Promisiune? repeta acesta in timp ce isi schimba expresia curioasa intr-una uimita.
Eram sigura ca voia sa stie mai multe detalii, iar daca i-as fi raspuns cu un simplu “da” sigur ar fi continuat subiectul in stilul lui enervant. Prin urmare…
-Da… Am promis ca voi apara Konoha indiferent de situatie. A fost dorinta lui.
-A lui?
Nu i-am raspuns. Tot ce am facut a fost sa las capul in jos, incercand sa-mi ascund privirea trista.
-Haide spune-mi. Poti sa ai incredere in mine…
Nici de data aceasta nu i-am raspuns. Nu ma miscasem din pozitia aceea. Incercam din rasputeri sa alung acele ganduri cu Ran ce imi provocau o durere ingrozitoare.
-Stii… La inceput nimeni nu ma placea, toti ma vedeau ca pe un monstru… Iruka-sensei a fost prima persoana care mi-a vorbit, era singurul care voia sa fie in preajma mea.
Mi-am ridicat capul si l-am privit uimita. Vocea melancolica ce o a folosit-o imi arata ca nu erau doar vorbe in vant… Am auzit de la multe persoane ca Naruto a avut o copilarie dificila datorita Vulpii cu Noua Cozi, insa cum a pus el problema… Nu mi-am imaginat niciodata ca el s-ar putea simti asa…
I-am zambit.
-Ran… Numele lui era Ran. A fost prima persoana care mi-a fost aproape… a fost prima persoana care si-ar fi dat viata pentru a ma salva.
Am facut o pauza scurta in care am incercat sa-mi controlez respiratia.
-Inainte de a muri mi-a spus “Promite-mi ca o sa ai grija de Konoha. Promite-mi ca ai sa ai grija de ea cum ai avut de mine. Promite-mi ca o sa tii la ea cum ai tinut la mine.”
Aceasta era singura amintire clara pe care o mai aveam de la moartea lui… Toate acele cuvinte imi rasunau puternic in cap, ca un ecou, iar acele repetitii enervante pe care le facea pur si simplu ma inebuneau. Vocea lui ma trezi…
-Atunci nu te da batuta! Promisiunea ramane promisiune! spuse acesta cu un entuziasm ce a aparut de nicaieri. O sa te ajut, fii sigura de asta!
Ok. Asta devinde ciudat. Cuvintele lui trezira ceva in mine,nu stiam exact ce si nici cum sa denumesc acel sentiment.
-E o promisiune? intreb eu.
-Fii sigura! a raspuns acesta plin de hotarare ce ma mobiliza si pe mine.
Asa... continuarea :-?

Capitolul XXXIV: Surprize

Am ramas in acea pestera peste noapte, astfel in urmatoarea dimineata am plecat la drum. A fost o teroare cu Naruto. Abea am reusit sa-l trezesc. Cred ca daca nu as fi folosit un sarpe nu l-ar fi trezit nici un hipopotam.
Acum era dupamiaza, iar noi nu ne aflam departe de Satul Ascuns in Ceata. Eram curioasa sa vad cine era conducatorul de aceasta data… Orochimaru a fost deja absorbit de Sasuke deci cineva trebuia sa preia conducerea… Poate a fost chiar discipolul sau, Kabuto parca se numea.
-Sakura… Mi-e foameee! Cand mancam? ma intreba acesta cu o voce de milog in timp ce se prefacea ca lesina din cauza ca nu mancase.
-Diseara ajungem in sat. Atunci o sa mananci. Poate…
-Ce?!? Vrei sa mor? Nu ma misc de aici pana nu mananc.
Si in timp ce vorbi se aseza la marginea drumului, la umbra unui copac, incrucisandu-si mainile. Comportamentul lui de idiot deja ma scotea din sarite. El crede ca stau toata ziua dupa fundul lui.
-Bine atunci. Te las aici… oricum nu stii cum sa ajungi in sat. In plus o sa te descurci noapte…serpii vor fi o companie placuta… ii zic in timp ce ma intorc plictisita, continandu-mi drumul.
-Se…serpi? a spus el in timp ce a inghitit in sec.
Nu i-am raspuns, pur si simplu mi-am continuat drumul ramanand indiferenta, fara a-i da astfel atentie. Oricum, planul meu functionase… Nu a durat mai mult de zece secunde sa se ridice de jos si sa ma si ajunga din urma. Cred ca o sa ma folosesc mai des de fobia lui pentru serpi.
Asadar, ne-am continuat drumul… Comentariile enervante ale lui Naruto au fost existente, insa incercam sa nu-l bag in seama, lucru ce-l mobiliza, astfel vorbind si mai mult. Chiar si asa, nu doream nici sa-l satisfac… Ne-am continuat drumul in acest fel pana cand se inserase. Ma tot gandeam la o tactica prin care sa iasa si Nartuo viu din sat… Cine stie, poate voi avea nevoie de el mai tarziu.
“ Nu se stie niciodata nu-i asa?”
Da… Ran mereu avea dreptate cand venea vorba despre asa ceva. Nu omora niciodata o persoana ce credea el ca ii va fi folositoare. Oricum… as putea sa-l dau pe Naruto la schimb cu un jutsu… Insa, nu stiu exact daca Sasuke este in colaborare cu Akatsuki, prin urmare planul ar fi cam periculos.
Gandurile mi-au fos intrerupte de glasul enervant a lui Naruto:
-Wow! Uite ce porti uriase!
Da… Se pare ca am ajuns. Doi gardieni s-au apropiat de noi in timp ce se pregateau sa isi foloseasca jutsurile impotriva noastra.
-Nu va apropiati! incepuse Naruto. Sakura te voi apara, stai in spate!
Ma abtineam sa nu rad. Era atat de idiot… chiar credea ca am nevoie sa ma apere? Cred ca nu stia cu cine are de-a-face.
Gardienii s-au oprit undeva la doi metri de noi, in timp ce se pregateau sa-si faca miscarea.
-Haideti! Sa va vad! Eu sunt Naruto Uzumaki, credeti-ma ! O sa va inving si o sa ajungem la hokage.
Din nou m-am abtinut sa nu rad. Deci jur ca n-am vazut in toata viata mea un cretin mai mare ca el.
Ok. Sa trecem la lucruri mai seriose,nu aveam chef de vreo lupta. A fost indeajuns sa ma incrut la cei doi ca au tras o sperietura groaznica cand m-au recunoscut:
-E…e… a inceput unul dintre ei.
-Anuntati-l pe Hokage-sama. A intervenit si celalat in timp ce afacut cale-ntoarsa.
Se pare ca tehnica inca mai functioneaza.
-Vezi Sakura! Ti-am spus eu ca le e frica de mine! zise Naruto mandru in timp ce inainta.
Nu m-ai comentez. Imi bat capul degeaba cu el… Oricum cred ca deja s-a aflat ca am ajuns. Eram atat de curioasa sa vad cine e noul conducator… Intr-un fel voiam sa fie Kabuto deoarece aveam niste trebuie nerezolvate cu el si cred ca ar fi un moment prielnic pentru a-i da o lectie.
Prin urmare, am inaintat pana la cea mai inalta cladire din sat. Nu era cine stie ce, insa nu aveam pretentii, in plus nu era un sat prea puternic.
In scurt timp am ajuns in fata usii ce ne despartea de biroul Hokagelui. Am batut la usa pentru a face o prima impresie buna. Nu voiam sa fiu chiar atat de nepoliticoasa cu “Majestatea Sa”.
-Intra! se auzi o voce masculina dincolo de usa.
Am deschis incet usa, dupa care mi-am atintit privirea asupra persoanei care statea la birou. Eram dea dreptul socata. Nu imi venea sa cred pe cine am in fata ochilor. Se pare ca e plin de surprize baiatul asta.
Asa... Multumesc ptr comentariul care a fost si nu mai este. [ goemn... Nu mai tin minte de la cine era, insa lam citit.]
Bun... continuarea:

Capitolul XXXV: Un vechi prieten.

-Intra! se auzi o voce masculina dincolo de usa.
Am deschis incet usa, dupa care mi-am atintit privirea asupra persoanei care statea la birou. Eram dea dreptul socata. Nu imi venea sa cred pe cine am in fata ochilor. Se pare ca e plin de surprize baiatul asta.
-Sakura… Ce surpiza sa ne intalnim in aceste circumstante.
-Pein… A trecut ceva de cand ne-am intalnit ultima oara. Chiar voiam sa-ti fac o vizita.
Baiatul cu parul roscovan cu niste tente usor deschise si-a indreptat privirea catre Naruto care se uita derutat in toate directiile.
-Deci tu esti Vulpea cu Noua Cozi. Incantat de cunostinta.
-Ce?!? Sakura ce se intampla aici si cine e tipul asta ciudat? Arata ca Sasuke in variant portocalie!
Am oftat, ignorandu-l. In plus, cred ca discutia o sa ia o intorsatura interesanta, mai ales ca Pein il privea cu interes pe blond.
-Konan…crezi ca sunt ciudat?
In fata noastra a aparut o fata cam de aceasi varsta cu Pein, parul ei albastru creand un contrast perfect cu fata palida ce o avea. Ochii ei patrunzatori imi urmareau orice miscare.
-Nu…
A raspuns aceasta in timp ce isi fixa privirea pe Naruto. Blondul a tresarit usor cand privirile lor s-au intersectat.
-Sakura… Daca mi-l dai pe acest Naruto iti dau ceea ce vrei.
-Suna tentant…
-Ce?!?
Naruto a inceput sa se smiorcaie pe langa mine… Acum o sa am o imagine proasta in fata lui Pein. Ce jenanat. Jur ca omor piticania asta cand iesim din sat.
-Insa nu pot…continui eu. Poate daca situatia ar fi fost altfel… Imi pare rau… Adica daca vrea el de buna voi eu nu il retin.
Pein si-a indreptat imediat privirea spre Naruto si a inceput:
-Naruto… pot sa te iau prizonier si apoi sa te ucid pentru a putea face experimente pe tine?
-Bineinteles ca nu! Nu esti in toate mintile omule!
Pein parea dezamagit insa si-a jucat rolul pana la capat.
-Kanon… Crezi ca nu sunt in toate mintile?
-Nu… a raspuns aceasta la fel ca prima data, fara as schimba expresia fetei.
Se pare ca Pein si partenera lui Konan nu s-au schimabat prea mult de ultima data… Oricum, se pare ca pana si cei doi au inceput sa infloreasca.
“Cat de scarbos.”
Da. Stiu. Mi se parea ceva dea dreptul dezgustator… Dar ma rog, lasand la o parte acest lucru, acum trebuia sa obtin jutsul pentru care am calatorit cu un idiot ca Naruto.
-Deci… Sa revenim.
-Sakura… O sa-ti dau jutsul cu o singura conditie.
-Spune.
-Sa nu-l folosesti niciodata impotriva Akatsuki. Altfel contractul nostru este anulat.
-Akatsuki? interveni si Naruto in discutie.
Deci asta e dea dreptul idiot. De ce nu putea el sa accepte propunerea lui Pein? Il credeam indejauns de cretin pentru a face asta.
-Bine atunci.
Pein a facut un jutsu iar in mana stanga i-a aparut un pergament de culoare roz. Nu cred ca era nevoie de asa ceva, insa ma bucur ca mai tine la mine dupa atatia ani -si mai ales dupa confictul cu Ran-.
-Nu era nevoie, insa iti multumesc. Sa speram ca legaturile vor fi la fel de stranse si urmatoarea data.
Acesta incuviinta din cap, apoi si-a indreptat privirea spre Naruto.
-Sunt dezamagit ca nu ai vrut sa imi imprumuti corpul tau. Poate data viitoare.
Naruto mai avea putin si lesina, lucrul acesta ma amuza. Ma bucuram enorm ca in ciudat celor intamplate cu Pein, a ma ramas cate ceva din adevarata lui personalitate. Poate… pana la urma, Konan a facut o treaba buna. Chiar si asa… Tot imi doresc puterile ei, insa promisiunea ramane promisiune.
-Sa mergem.
Am luat pergamentul si mi-am facut jutsul de teleportare. In urmatoarea secunda ne aflam undeva la 100 de kilometri de Satul Ascuns in Ceata. Am rasuflat usurata inainte de a incepe Naruto cu “ploaia” de intrebari, tampite bineinteles:
-Cine are acel Pein? De ce avea niste idei atat de ciudate legate de trupul meu? Ce legatura avea el cu Akatsuki? De unde il cunosit pe libidinosul ala? Ce era cu fata aia care statea ca o statuie langa el? Si cel mai important… De ce ne aflam in mijlocul desertului?!?
De la a doua intrebare am inceput sa nu-l mai ascult… Era o pierdere de timp. Am inceput sa merg in timp ce el ma tot stresa cu fel de fel de intrebari, una mai tampita decat cealalta.
Naruto a vorbit o ora intreaga neschimband subiectul -ce in scurt timp a devenit chiar pictisitor-. Nu stiu daca un om intreg la minte l-ar putea suporta. E clar, am facut greseala vietii mele cand l-am rapit pe Naruto. Mai bine il dadeam la schimb… Chiar si asa, nu mai puteam continua in acest fel asa ca am incercat sa-i raspund pe scurt la toate intrebarile:
-Pein e seful Akatsuki si cel mai mare dusman a lui Ran.
Ma rog... lasam la o partea faza ca nu am comentarii.

Tin sa va anunt dragi cititori ca mai sunt doar doua capitole. Acesta care il voi posta acum si urmatorul care va fi finalul. Sper sa va placa.

Capitolul XXXVI: Avem probleme!

-Pein e seful Akatsuki si cel mai mare dusman a lui Ran.
Blondul a fost uimit de spusele mele. Ma privea suspicios in timp ce incerca sa dezlege “misterul”. Insa, tacerea nu a continuat prea mult, lucru ce m-a calcat pe nervi.
-Nu te inteleg… De ce esti prietena cu dusmanul lui Ran?
-Sa-ti intre bine in cap: Eu si Pein nu suntem prieteni!
Nu ma asteptam sa inteleaga… Era destul de dificil. In lumea in care traiam eu nu exista aceasta relatie de “prietenie”, iar cei care o practicau erau ucisi. Partea frumoasa este ca sunt un membru important al Asasinilor, deci… nu ma pot omori.
-Daca nu… atunci ce?
-Suntem asociati. Ii raspund scurt in timp ce inaintez.
-Asociati?!? Cum poti sa fii partenera unui nebun ca ala? N-ai auzit ce voia sa-mi faca?
-Hm… Cred ca ar fi fost o idee buna.
Naruto s-a speriat dea binele, asa ca nu a mai vorbit deloc. Ce imi place asta…
Observatie: Naruto nu vorbeste doar cand il ameninti.
Cred ca o sa-mi fie de folos. Este chiar interesant blondul asta. Poate daca ar avea si niste creier… cred ca mi-ar putea fi un partener devotat. In plus, Vulpea cu Noua Cozi ar fi cireasa de pe tort; este cea care imi lipseste.

Inca ne aflam in desert… Am mers in jur de cateva ore, iar nisipul imi parea infinit. Caldura dogoritoare deveni insuportabila. Naruto parea extenuat, iar eu nu ma simteam prea bine. Cred ca am intrat intr-un genjutsu atunci cand ne-am teleportat… Chakra mea nu s-a recuperat complet, iar daca imi foloseam din nou jutsul nu mai ramaneam cu cine stie ce. Probabilitatea de a fi atacati era destul de mare… La naiba!
-Hei, Sakura… Mergem de ore in sir… Cand ajungem?
Nu l-am luat in seama pe Naruto. Trebuia sa ma gandesc la ceva, si asta rapid. Am inspirit adanc, apoi am dat aerul afara. Trebuia sa-mi pastrez calmul, daca ma pierd cu firea chiar ca va fi totul un esec!
Faptul ca ne aflam prinsi intr-un genjutsu este clar… Este destul de puternic daca a reusit sa ne tina captivi atata timp, iar toate dunele de nisip, par identice! Daca as incerca sa rupe genjutsul am da peste niste ninja pe care nu i-as putea infrange fara sa imi eliberez puterea. Daca imi folosesc jutsul de teleportare risc sa il pierd pe Naruto deoarece poate sa fie capturat de oricine atata timp cand eu raman fara chackra. Ce rahat! Nu am fost niciodata buna la strategie… Ran, imi e dor de planurile tale.
M-am concetrat pe gasirea unei solutii… Caldura incepea sa fie insuportabila, ma simteam de parca ma aflam la cativa metri departare de soare… Am incercat insa sa raman calma…. Singura concluzie la care am ajuns era aceeia sa sper ca acest genjutsu sa nu aibe o intindere prea mare; astfel sa ma pot teleporta cu Naruto nu departe de aici, prin urmare sa nu consum prea multa chackra.
Ar putea fi ceva…
M-am oprit. Naruto a facut si el acelasi lucru, insa era prea extenuat pentru a mai putea vorbi. Am incercat sa gasesc marginile acestui genjutsu… Trebuie sa recunosc, nu a fost deloc usor! Prima data, gasisem ceva ce parea perfect! Se pare ca acest jutsu nu se mai largea mult. Chiar si asa, nu cad de doua ori in acelasi genjutsu! A mai incercat odata, si am gasit marginile undeva la 70 de kilometri… Nu puteam sa spun ca era in favoarea mea, insa decat nimic era ceva! Am oftat…
-Sakura-chan …
Insa blondul nu a mai reusit sa continuie deoarece… lesinase. Perfect! Numai de o marmota nu mai avem nevoie acum; nu e destul ca sunt aproape fara chackra, acum mai lesina si idotu’ asta.
M-am indreptat spre el si i-am verificat pulsul… Era normal, deci e un simplu lesin din cauza caldurii; pot sa-mi continui treaba.
M-am intors asadar la jutsul de teleportare. Am inchis ochii incet, incercand sa acumulez cand mai multa chackra in caz ca in urmatoarea secunda o sa ma aflu cu Naruto chiar in teritoriul inimicului. Am amplificat puterea si… disparusem.
Verde… verde… verde… Tot ce puteam vedea era aceasta culoare. Am incercat sa ma dezmeticesc. Dupa cateva secunde mi-am dat seama ca eram sprijinita de un copac inalt, cu un frunzis des, in timp ce Naruto se afla inca in starea de lesin. Am oftat…
Am incercat sa ma ridic… Se pare ca mi-a mai ramas ceva chackra. M-am indreptat spre Naruto, incercand sa-l trezesc. In toti anii mei in care am lucrat cu tot felul de oameni si ninja, care mai de care mai nebuni, nu am mai trecut niciodata printr-o situatie de genu. Nici un coechipier de al meu nu mai lesinase. Sau, chiar si asa, daca ar fi facut-o era lasat in urma, nu ne puteam permite sa ne aparm si pe noi si pe el in acelasi timp. In situatia in care ne aflam acum, nu prea puteam sa-l abandonez pe Naruto… Multi asasini voiau sa prinda Vulpea cu Noua Cozi; intr-un fel… ma pot considera norocoasa ca ma aflu cu el.
Lasand la o parte discutiile inutile pentru moment, m-am concetrat mai mult pe lesinatul din fata mea. Pentru inceput l-am plesnit… alta ideea nu aveam. Nu reactionase. L-am tras de par, picioare, maini insa nici de data aceasta nu am primit vreun raspuns. Nici macar nu se miscase.
Deodata mi-am adus aminte de fobia lui Naruto pentru serpi. Un gand diabolic mi-a strabatut mintea, insa m-am hotarat sa-l las pentru mai tarziu. Am jacut un jutsu, iar in fata mea a aparut un sarpe care avea in jur de un metru si jumatate. Am lasat “mica” faptura sa se plimbe in voie pe corpul lui Naruto. Am asteptat pret de cinci minute si spre mirarea mea acesta nu reactionase. I-am verificat pulsul blondului si era… normal. Ceva nu se leaga in povestea asta…
Sirul gandurilor mi-a fost atras de un sunet ce venea dincolo de copaci. Daca nu ma inselam erau doua kunaiuri care au laut contact unul cu altul. L-am luat pe Naruto si l-am asezat pe creanga unui copac inalt, acoperindu-l cu niste frunze… Cine stie, poate nu o sa-l observe nimeni; iar daca se trezeste… sa speram ca nu o sa intram in belele din cauza lui.
Vazand ca Naruto este cat de cat in siguranta m-am indreptat precauta spre locul de unde a venit sunetul.
XXXVII: Ultimul targ

Vazand ca Naruto este cat de cat in siguranta m-am indreptat precauta spre locul de unde a venit sunetul. Inaintam printre copaci, incercand sa nu fac zgomot… Nu aveam nevoie sa fiu observata. Sunt curioasa in legatura cu ninja aceeia. Poate ii cunosc si ma pot ajuta…
Am dat la o parte si ultima creanga ce ma despartea de lupta dintre cei doi necunoscuti.
Am simtit cum inima mi s-a oprit in loc, cum timpul a incetinit pentru o fractiune de secunda, cum mintea mea a inceput sa nu mai gandeasca clar, cum ochii mei erau atintiti spre trupul aproape mort al… al… roscatului. Parul lui de un rosu aprins se afla in contrast perfect cu sangele ce se prelingea din trupul firav. In mintea mi-a revenit imagini tulburatoare cu un vis ce l-am avut in urma cu o saptamana. Acel trup neinsufletit ce statea in fata mea… Am omorat multi oameni la viata mea… insa, acum cand il privesc… In acel moment cred ca devenisem incosntienta.
Am incercat sa-mi misc privirea, sa vad cine il omorase. Parul negru ce era ravasit in bataia vantului, sabia subtire si lunga patata de sange, ochii rosii ce priveau trupul cu ura… Sasuke.
-Sakura… Ai venit deci.
Vocea lui rece m-a trezit din visare, insa mi-a trimis fiori reci. Nu aveam chackra…nu puteam sa ma lupt cu el. Proasta idee sa vin aici. In ciuda acestor lucruri ce ma duceau evident spre pierzanie, m-am apropiat de trupul neinsufletit. Aveam un teirbil sentiment de déjà vu. Acea imagine imi aducea aminte de noaptea aceea ploioasa. Trupul mult iubitului meu Ran statea neinsufletit la marginea raului. Ochii lui deschisi de culaore albastra ma priveau, insa nu aveau suflet, nu puteam sa-l privesc pe Ran prin ei… Era mort. Acelasi sentiment teribil il aveam si in acest moment. Ce ma enerva cel mai tare era faptul ca Sasuke nu se clintea din loc, pur si simplu imi analiza orice miscare.
“Sakura, trezeste-te!”
Am clipit, inchizandu-mi ochii. Am incercat sa-mi fac ordine in ganduri, apoi pleoapele mele s-au deschis. Priveam cu alti ochi scena din fata mea. Trupul mort a lui Gaara statea sprijinit de un copac, iar Sasuke se afla la doar un metru de el. Acum ma trezisem dea binelea. Problema e ca eram cam moarta… De data asta nu mai scap basma curata.
-Sakura… Ai revenit la realitate. Si in timp ce vorbi se teleporta in spatele meu, punandu-mi sabia la gat.
Cum m-am bagat eu oare in rahatul asta? Daca scap cu viata o sa-l omor pe Naruto cu mainile mele.
-Banuiesc ca-l vrei pe Naruto…
-Gresit.
Raspunul lui m-a umit pe deplin. Ziua asta devine din ce in ce mai tampita. Daca nu il vrea pe blond atunci de ce a facut toate astea? De ce acel genjutsu, de ce l-a omorat pe Gaara, de ce m-a amenintat? Insa nu am mai avut timp sa gasesc si un raspuns deoarece brunetul a aparut in fata mea. Reactia lui m-a uimit deasemnea.
Sasuke a dat drumul sabiei, aceasta cazand pe pamant, provocand un zgomot enervant. Il priveam insistent, incercand sa gasesc o explicatie pentru comportamentul lui.
-Nu-ti face probleme. Nu o sa ma lupt cu tine.
-Atunci? il intreb in timp ce devin din ce in ce mai nerabdatoare.
-O sa facem un targ.
Ok. Deci la asta chiar nu m-am asteptat. A facut toate lucrurile acelea ingrozitoare doar pentru un amarat de targ?!? M-am enervate dea binelea. Si spunea de mine ca sunt fara suflet!
-Idotule! L-ai omorat pe Gaara doar pentru o idiotenie de targ?!?
-Mi-a stat in cale. A fost doar un pion.
Daca as mai fi avut suficienta chackra ca sa-l tai in doua, jur ca as fi facut-o! Cum poate sa vorbeasca astfel? Chiar crede ca sunt o idioata? Era atat de vizibil faptul ca Naruto si Gaara ii erau prieteni si ca el tinea la ei. E asa de idiot. Nu stie sa se bucure de ceea ce are… O sa-l urasc mereu pentru asta!
-Sa revenim.
Atat de indiferent. Incep sa tanjesc dupa acea putere…
-Spune… ii zic in timp ce scrancesc din dinti niste injuraturi numai potrivite pentru el.
-Nu o sa distrug Konoha.
Atentia mi-a fost captata cand am auzit spusele brunetului. Credeam ca acesta este visul lui, distrugerea satului. Chiar si asa… ceea ce mi-ar putea cere la schimb ar fi echivalentul, deci sa nu trag concluzii pripite. Cred ca ar fi intelept din partea mea sa-l ascult pana la capat.
-Ce vrei?
-Nimic de care sa duci dorul…
M-am infuriate dea binelea.
-Poti sa treci odata la subiect? Spune! Ce vrei? Capul lui Pein? Vulpea cu Noua Cozi? Madara? Membrii Akatsuki? Putere? Car…
-Tu.
M-am oprit brusc. Eu?!? Incerc sa ma calmez. Inspir, expir.
M-am calmat. Nu il mai intelegeam. De ce m-ar fi dorit pe mine atat de mult? Nu detin nici o putere de care ar putea sa profite. Gandurile mele erau ravasite, nu mai puteam sa gandesc rational din cauza acestei incurcaturi care s-a produs intr-un timp atat de scurt. In toata viata n-am trecut prin asa ceva; iar acum, intr-o simpla zi ce credeam ca va fi una normala…
-Pe tine te vreau… si in timp ce vorbi s-a apropiat si mai mult de mine.
Fetele noastre se aflau la o distanta de doar cativa centimetri. Incercam sa ma calmez, trebuia sa ma pastreaz calma, sa nu ma pierd cu firea…
-Sakura, a inceput acest soptindu-mi numele, lasa-ti scutul deoparte. De ce nu poti sa coexisti cu aceasta idee? E chiar atat de greu sa accepti ca ma iubesti?!?
Nu am apucat sa spun nimic, sa gandesc ceva care sa-l contrazica; buzele lui s-au unit cu ale mele intr-un sarut. Ochii lui lipsitit de racela, cum niciodata nu i-am mai vazut, ma priveau insistent, irisii mei fiind uimiti de fiacare reactie a lui. Oricat de mult as fi negat ceea ce mi-a spus… era… era adevarat. La naiba, era adevarat! Scutul nu a cazut, a inceput sa se dezintegreze. S-a spart in mii de bucati care au cazut intr-un abis de unde nu v-or mai putea fi recuperate niciodata. Cioburile scutului vor fi mereu intr-o cadere libera… Totul e ca un joc de sah.
-Stii care e diferenta? a spus acesta in timp ce si-a dezlipit buzele de ale mele. Eram uimita ca inca isi mai folosea jutsul de citirea a mintii.
Am dat in semn de nu din cap, iar acesta continua:
-Nu noi suntem pionii, ci cei care ne-au facut pioni.
Privirea mea uimita nici acum nu s-a schimbat. Eram ca o statuie. Inca eram stupefiata de cele intamplate in aceste cateva ore… Oare totul a fost doar un plan? Asta si-a dorit de la inceput?
-Stii doar ca am avut o pasiune pentru tine inca de cand eram copii. Si ca raspuns… da. Asta a fost planul.
Nu i-am spus nimic. N-am multe amintiri legate de copilarie, insa acele cateva care inca sunt bine intiparite in mintea mea se afla si el… Imi aduc amitne de extazul cu care ma privea atunci cand ne atrenam… Era atat de fericit.
Picoarele mele au cedat. Am cazut la pamant, inca cu aceasi privirea uimita pe fata. Lipsa de chackra incepea sa-si puna amprenta pe mine…
-Stii ca nu acesta e motivul.
Si in timp ce vorbi ma lua in brate, mangaiandu-ma usor pe parul rozaliu.
“Sakura… Face el ce vrea din tine? Riposteaza!”
Vocea mea interioara… Mereu folositoare. Am incercat sa revin cu picoarele pe Pamant. Se pare ca acel scut avea si el beneficiile lui.
-Sasu…ke…
Am reusit sa rostesc in timp ce ma cufundam din ce in ce mai mult in acel sentiment pe care mi-l trasnmitea. Puteam simti cum caldura corpului lui ajungea la mine, pana-n maduva oaselor. Daca aceasta era “dragostea” atunci inseamna ca Ran nu a fost totul pentru mine. Niciodata nu am trait un sentiment atat de placut – ce-i drept, nici nu am trait multe sentimente infara de cele de ura si dispret-.
-Sasuke, repet pentru a doua oara, ce vrei mai exact de la… mine? ii zic in timp ce ma mai dezmeticesc, reusind astfel sa vorbesc.
-Doar sa fii alaturi de mine.
Aceasta latura a sa foarte “sentimentala” m-a lasat putin pe ganduri. Putea sa fie totul o inselatorie, poate dorea sa ma pacaleasca… din nou.
Insa, nu am reusit sa-mi duc ideea la capat deoarece in fata noastra a aparut Naruto.
-Sakura, nu-ti fie teama! Te voi apara! Sasuke, departeaza-te de ea! Te avertizez…
Deci acum totul e perfect. Naruto era cel care lipsea in aceasta combinatie.
Sasuke s-a ridicat de langa mine si si-a intors privirea spre Naruto. Sunt sigura ca era un fulgeroatoare deoarece blondul a tresarit la contactul dintre ochii lui si a brunetului.
-Naruto… idiotule!
Sasuke s-a teleportat in spatele blondului, lovindu-l in cap.
Bun deci, se pare ca atitudinea lui aroganta a revenit la normal.Deci nu e nevoie sa-mi fac probleme in privinta asta. Chiar si asa, am promis ca-l omor pe Naruto daca scap cu viata… Ce o sa ma mai distrez.
-Pe cine faci tu idiot?!? Nu pot sa cred ca ai ramas la fel de arogant! Serios…ma asteptam la mai mult din partea ta!
Brunetul a oftat si a facut un jutsu rapid. Ma intrebam despre ce e vorba… Naruto a inceput sa tipe si sa strige ceva legat de un sarpe gigantic… Probabil un genjutsu.
-Nu-ti face griji… O sa il tin acolo doar cateva ore.
-Oricum voiam sa-l omor. Nu stii cate a trebuit sa indur din cauza pacostei asteia!
Si in timp ce am vorbit Sasuke s-a apropiat din nou de mine. Corpurile noastre erau atat de apropiate… Ii puteam simti respiratia, ochii lui erau patrunzatori.
-Sa inteleg ca accepti targul?
Am ramas pe ganduri… Pana la urma, daca e o capcana macar e una care imi convine, prin umare:
-Da… Insa sa nu ti se urce la cap.
Acesta s-a apropiat mai mult de mine, buzele noastre formand un sarut pasional. Cu fiecare sarut pe care il aveam impreuna cu el, simteam cum fiorii dragostei ma curpind, invaluindu-ma intr-o mantie parfumata si frumos colorata. Mici stele argintii sub forma unor fulgi de nea cadeau din infinitatea cerului. M-am desprins de Sasuke si mi-am indreptat privirea spre cer… Urmaream cursul fulgilor…
-Sakura, imi spuse bruentul in timp ce se apropie de urechea mea. Te iubesc… sopti acesta.
-Si eu…
Ne-am sarutat din nou in bataia usoara a vantului ce ne ravasea parul. Nuanta mea rozalie se afla intr-un contrast extraordinar cu parul negricios al brunetului.
Am zambit in sinea mea.
“Ran, iti multumesc ca esti deacord cu mine.”

THE END

ok...In primul rand scz ptr double posting o.o'
Asa... Multumesc celor care au citit si comentata pe parcursul capitoleleor pe care le-am postat:-?. In curand o sa postez un nou fic, sper sa va placa ;)
Oricum, pana atunci... rog un moderator sa mute topicul unde trebuie o.o'. Multumesc !>:D<