AnimeZupCăutare

Exercitiu de imaginatie - Tema: Calatorie

Daca tot e vacanta pentru marea majoritate din noi, m-am gandit ca poate vom avea putin timp si de scris in perioada asta asa ca... de ce nu? Poate se vor gasi doritori care sa imbratiseze provocarea asta si sa se simta inspirati de tema ^^ Cum nu am primit propuneri de data trecuta, am ales eu ceva ce mi s-a parut mai vast si mai accesibil.
Voi trece, din nou, in revista regulile, cu mentiunea ca, desi sunt acceptate orice fel de genuri de scrieri atata timp cat au o avertizare la inceput (chiar si yaoi/yuri), sunteti desigur incurajati sa folositi exercitiul acesta pentru a iesi din zona de confort.

1. Se poate scrie atat proza, cat si poezie, acest lucru ramanand la alegerea fiecaruia.
2. Nu exista o limita anume, dar este preferat ca lucrarile in proza sa aiba cel putin in jur de 15 randuri.
3. Lucrarile vor fi postate direct in acest topic de catre cei care le scriu in termenul dat, putand a fi comentate de userii doritori atat in decursul termenului de postare, cat si o saptamana dupa acesta.
4. Regulile de la FanFiction raman valabile si in acest caz.

Tema: Calatorie
Termenul de postare a lucrarilor: 16.04 - 07.05
Termenul pentru eventualele comentarii: 14.05


Aveti, de asemenea, timp pana la inchiderea topicului, pentru a imi trimite prin PM idei pentru viitoare teme ^-^

Spor la scris si multa, multa inspiratie! :)
Călătorie


Dacă îți aduci aminte, probabil ai realizat și tu că noi doi am început destul de ciudat. În gara aceea mică și stearsă de timp. Vântul bătea din toate direcțiile jucându-se cu părul meu ondulat și dându-mi o ușoară stare de irascitabilitate. Ajunsesem mai devreme decât trebuia, îmi cumpărasem biletul și mă așezasem pe un scaun, undeva în sala aceea de așteptare mizerabilă. Pereții albi, crăpați, mă nelinișteau, iar vântul care circula în voie printre spărturile geamurilor nu ajuta nici el. Imaginea dezolantă și mirosul specific gerului începeau să îmi dea deja mari dureri de cap, iar nasul îmi înghețase atât de tare că abia dacă reușeam să respir cum trebuie. M-am uitat din nou la ceas, parcă cerșind să fi trecut mai mult de cinci minute de când mă așezasem. De fapt abia trecuse două. Mai aveam de așteptat cel puțin jumătate de oră până când trenul avea să tragă la peron. La un moment dat, între minutele cinci și zece se așeză lângă mine o bătrânică ce mi s-a părut foarte simpatică, din cauza nasului roșu, degerat. Eram așa de plictisită încât am avut răbdarea de a-i analiza fiecare mișcare și cusătură a hainelor. Scoase un pachet de biscuiți din punga de pânză ce o purta în loc de poșetă, îl desfăcu cu grijă și începu să mănânce. Pleosc! Pleosc! Pleosc!, onomatopeele erau urmate de firimituri ce îi săreau din gură de fiecare dată când mesteca, acestea deja ocupând jumătatea din suprafața paltonului negru pe care doamna îl purta. M-am ridicat repede de acolo înainte de a ceda nervos. Uram din tot sufletul oamenii care nu știau să mănânce.

ᴥᴥᴥ

Nu îți găseai locul și m-ai întrebat parcă ușor enervat de situația în care te aflai, dacă este liber lângă mine, deși era evident faptul că locul era ocupat de poșeta mea neagră. Nici măcar nu am vrut să-mi ridic privirea din cartea ce o citeam și ți-am răspuns cu un “Da!” sec, pentru că voiam să înțelegi că nu doream să fiu deranjată. Te-ai așezat pe scaunul din fața mea.

ᴥᴥᴥ

Prima dată te-am observat când ți-am văzut reflexia în geamul gros și rece, total întâmplător, în timp ce aruncasem o ocheadă fugară pentru a vedea dacă se întunecase. Și au urmat din ce în ce mai multe priviri fugare. Stăteai cu bărbia sprijinită în palmă, mâna perfect dreaptă și te uitai în gol. Micile mele priviri curioase s-au transformat pe parcurs în priviri intense asupra geamului, neavând încă curajul de a te mă uita în ochii tăi. Trăsăturile feței îți erau bine conturate, frumoase, masculine, așa cum nu mai văzusem în viața mea. Ți-am desenat portretul cu privirea pentru că nu îmi puteam permite a te uita și am oftat mulțumită atunci când am terminat imaginea de ansamblu. Mi-am mutat apoi atenția spre fruntea care-ți era acoperită cu câteva suvițe de păr, negru, ușor ondulat, cel mai probabil datorită vremii de afară si a umezelii ce plutea în atmosferă. Nu am putut să nu observ cele două linii fine, aproape insesizabile, care le aveai pe frunte. Probabil te gândeai la ceva foarte intens. Ai clipit și instaneu privirea mi-a căzut asupra genelor tale lungi, ce încadrau perfect culoarea închisă a irisului tău. Era așa de fascinant felul în care nu reușeam să îți citesc starea, încât nu de puține ori am avut un impuls nebun de a-ți prinde bărbia cu mâinile mele și a te face să te uiți prin mine. Am simțit cum mă sufoc atunci când, pentru un moment, ochii ni s-au intersectat. Am remarcat imediat lucrul care mi-a plăcut din totdeauna la tine: buzele. Prezența ta era pur și simplu compleșitoare, radiai! Nu puteam să mă controlez. Plângeam după tine, tânjeam să îți simt pielea și respirația deși niciodată în viața mea nu mai avusesem asemenea pofte.

ᴥᴥᴥ

Te-ai ridicat brusc la un moment dat, distorsionându-mi imaginea pe care mi-o creasem, totul fiind accentuat de frâna bruscă pe care trenul o pusese. Dintr-o dată totul devenise negru. Mă uitam în jurul meu, peisajul fiind acum colorat în nuanțe închise de gri, complementate de puncte negre. Oamenii din jurul meu apăreau a fi niște umbre solitare, a căror colorație nu depășea niciodată intensitatea griului care îl puteam observa de câte ori cerul plângea. Eram într-un punct în care incertitudinea încerca să își croiască calea spre sufletul meu. Mă uitam la tine și nu îți puteam vedea fața. Mă obseda așa de tare că am început să plâng. Plângeam cu lacrimi ce păreau a nu fi ale mele. Nu mă dureau, dar simțeam cum mă consumă. Te-ai îndepărtat ușor. O umbră neagră, atât de neagră încât nu reușeam să văd prin tine. Eu eram transparentă.

ᴥᴥᴥ

Două zile mai târziu, mă aflam în același tren. Parcă erau și aceleași fețe. M-am îndreptat către locul indicat pe bilet. Am surâs în sinea mea atunci când te-am observat. Diferența acestei călătorii avea să fie că eu urma să fiu, acum, cea care se va așeza în fața ta.