AnimeZupCăutare

Contra focului de arma (+18)

Nu am mai scris de ceva timp, dar am revenit cu un nou fic yaoi. Recunosc ca nu voi avea timp sa postez atat de des cum o faceam cu celelalte, dar ma voi stradui sa ajung la timp cu capitolele. Sunt fericita ca m-am reapucat si sper ca voi fi si citita. ^_^ 
Fic-ul a venit odata cu pasiunea mea pentru cartile si filmele pentru razboi.


Actiunea ficului se petrece in timpul celui de-al doilea razboi mondial, insa nimic mai mult. Intamplarile din viitoarele capitole nu influenteaza cu nimic istoria. Intr-adevar, m-am documentat, insa exista o multime de nume, denumiri si momente fictive.


Varsta minima: +18
Gen: Yaoi, Dragoste, Razboi
Limba: Romana
Observatii cu privire la continut: Fic dedicat minunatei mele prietene, Diana. ( Erion. ) Multumesc ca esti mereu acolo cand am nevoie. *smile*
Tipul de comentariu solicitat: Orice critica e binevenita atata timp cat este constructiva.


Capitolul I 

2 Aprilie 1940
 
Noua nopti de chin si situatia era aceeasi: focuri de arma, miros de gaz, sange peste tot, tipete si urlete.
Armata rusa era pregatita pentru orice. Nu aveam de gand ca nemtii sa ne cucereasca teritoriile pentru care am luptat atata timp. Mai presus de asta, eram convinsi ca trebuie sa ne aparam copiii si nevestele.
Tancurile australiene, avioanele nemtesti ce lansau bombe pe Frontul de Est, fortele navale americane, trupele sovietice, de toate acestea avea sa se umple istoria mai tarziu.
 
 
Mana lui erau mirifica. Modul in care reausea sa miste atat de incet si tandru pensula pe panza galbuie il inebunea pe Jasha. Pentru el, Kirill era un inger coborat pe pamant. Parul tuns scurt, saten si lucios il mangaia in fiecare seara. Buzele carnoase si rozalii le saruta in fiecare noapte. Ochii caprui deschis ii privea in fiecare dimineata. Il adora cu trup si suflet.
-Kirill, cat mai stau asa? Am amortit.
Dupa ce vocea aceea se facu auzita, isi ridica privirea spre Jasha si ii analiza pentru a nu stiu cata oara trupul intins pe pat, aproape gol. Nu raspunse, ci isi lasa capul aplecat din nou si continua sa picteze.
Aceasta era prima seara mai calma in care focurile de arma incetasera putin timp; nu pentru a-i lasa sa se odihneasca, ci pentru a incepe iarasi mult mai in forta.
-Kirill, moi brat*,  ce faci aici? intreba Viktor, unul din colegii de camera. Era singurul dintre ei cu parul brunet ca taciunele si ochii mari si albastri, iar prima impresie pe care ti-o facea acest om era una foarte buna. Dupa ce Viktor duse mana peste umarul pictorului, satenul isi infipse privirea in a sa.
-Vik, pictez. Hai, lasa-ma doar putin sa termin si-ti arat si tie.
Jasha era indragostit de vocea lui, de gesturile sale; pentru el era perfect.
Kirill isi ridica umerii intepeniti dupa cateva minute de umblat cu pensula pe panza. Sufla de cateva ori spre opera sa de arta si o intoarse spre model.
-Jasha, iti place?
-Mai intrebi?
Sari langa Jasha si il saruta apasat, lasand bucata de panza langa patul lor. Nu apuca sa o studieze bine, iar, din pacate, in urmatoarea zi nimeni nu stia daca mai aveam ocazia sa o faca sau nu. Oricand, un prieten avea neplacerea sa isi vada un camarad impuscat pe front.
Kirill se baga sub patura, lasandu-si trupul mai mic decat al sau sa se incalzeasca. Acest inger nu merita sa fie in armata; era inocent, cu un zambet mirific si o privire ce te seducea pe loc.
Dupa ce un coleg stinse mica lampa cu gaz si se baga si el in patul lui, se facu liniste.
Camera era destul de aglomerata. Trei paturi, fiecare dormind cate doi, o masa stramba din lemn pe care era asezata o bucata de paine si o sticluta cu vodka. Pe langa asta, intr-un colt erau aruncate cateva paturi, sub care se aflau sase arme si incarcatura, plus doua grenade de fiecare. Erau pregatiti pentru orice. De paza faceau cu randul, doi intr-o seara.
-Viktor, sa ma trezesti cand te simti obosit, il anunta Jasha.
-Da, moi brat.
Si fugi afara, asezandu-si arma pe picioare. Parea a fi o noapte calma.
-Kirill, dormi?
-Da, raspunse amuzat persoana ce o tinea acel roscat in brate. Ce e?
Amandoi vorbeau in soapta, nedorind sa trezeasca vreun coleg obosit. Singura sursa de lumina era un gemulet acoperit cu o bucata de material foarte subtire.
-Vreau sa facem dragoste, rosti la urechea sa, muscand usor lobul. Incepu sa ii rasfete gatul cu sarutari usoare, primind raspunsul sau imediat ce il stranse mai tare in brate. Firele scurte de par ii acopereau ochii stralucitori, asa ca Jasha se apuca sa le indeparteze si sa il priveasca in ochi. Erau mari, cu nuante usoare de verde, chinuiti de trecut si imblanziti de viitorul ce parea a fi de partea lor, a rusilor.
-Mm, Jasha, se auzi o soapta din gura satenului, imediat dupa asta simtindu-i corpul cum tremura de dorinta.
Roscatul il descheie usor la nasturele de la pantalonii subtiri, dandu-i si camasa crem la o parte. Toate aceste miscari rapide se desfasurau sub patura calduroasa, oferindu-le astfel toata intimitatea de care aveau nevoie - mai mult Kirill decat el. Dupa ce au ajuns amandoi goi, ii apuca bratele si le manevra astfel incat sa stea lipit cu spatele de abdomenul sau lucrat.
-Jasha, crezi ca e bine ce facem? intreba incet, de frica sa nu fie auzit.
-De ce nu, iubitule? Suntem doar noi doi, il linisti roscatul, punandu-i amprenta pe gatul sau. Scoase un oftat, apoi isi duse degetele subtiri spre locul in care ii lasase un semn rosiatic. Ii placea sa il faca al sau prin aceste mici gesturi.
-Ba nu, sunt si ceilalti aici.
-Dorm buba.
-Dar se pot trezi, rosti putin disperat.
-Calmeaza-te, Kirill. Buzele sale le cautara pe ale satenului; Kirill intoarse capul si il saruta scurt, pierdut in ganduri. Chipul lui arata ca este ingrijorat. Nu au cum sa se trezeasca daca facem liniste. Am incredere in tine. Doar nu e prima oara cand o facem, nu?
-Dar nu am facut-o niciodata cu ei in camera.
Jasha scoase un sunet gros din gat ce semana mai mult cu un chicot.
Kirill isi intoarse capul si inghiti in sec cand ii simti mainile pe fesele sale. Le desparti, facandu-si loc organului ce statea de mult presat pe carnea sa moale. Barbatul intra incet, simtind presiunea din aer cu care se abtinea sa nu scoata niciun sunet erotic ce l-ar fi inebunit. Era o tortura pentru roscat sa simta cum este cuprins de un val de placere, insa neputand sa ii auda gemetele.
-Ahh… Jasha… sopti foarte incet, printre sufluri calde.
-Asa, Kirill, sopteste-mi numele, zise inebunit de glasul sau. Modul cum pronunta fiecare litera il ajuta sa alerge spre momentul de extaz. Miscarile lui Jasha erau pline de atentie iar, intr-un moment, incepuse si celalalt sa se deplaseze in fata si in spate, incolacindu-se bland dupa organul sau fierbinte.
-Jasha, mi-a fost asa dor de trupul tau, zise cu o imensa atractie erotica, incepand sa se miste ca un nebun. Bratele lui Jasha isi gasisera locul pe abdomenul lui sculptat cu cativa muschi, atingandu-i tandru fiecare bucatica a pielii. Mainile nu incetara sa ii dezmierde mugurii intariti si nici sexul ce se incumeta sa ceara placere.
Era mult dinamism intre trupurile lor dar, cu toate astea, doar salteaua patului se auzea foarte incet, acompaniata de suflarile celor doi.
-Mmh… Mmh, Kirill…
Scoase un sunet mai ascutit, infigandu-si degetele in carnea roscatului.
Inima ii tresarea la fiecare atingere a degetelor. Ii era teama sa nu-l ranesca, sa nu-l supere cu ceva. Ii era teama sa il faca sa ii fie frica de el. Atractia intre ei era puternica, calmanta, erau unul si acelasi!
Inainte sa se opreasca, reusira amandoi sa se elibereze de lichidul incins ce le pedepsea  trupurile excitate.
Tocmai cand Jasha pregatea sa ii sarute din nou buzele fierbinti cu aceeasi pasiune, o tuse pronuntata se auzi din fata usii, intorcandu-se amandoi atentia spre acel loc. Kirill se ghemui in barbat, cerandu-i protectie.
-In sfarsit ati terminat. Jasha, du-te si pazeste, il indemna brunetul din usa pe care il surprinsese cu mana in pantaloni. Prima data parea a fi o iluzie, dar zgomotul elasticului cand o scoase din material confirma ca totul era real.
-De cand dracu stai aici?
-De mult, dar asteptam sa terminati, susoti, facand cativa pasi. E frumos afara, nu cred ca o sa ai mari probleme, rosti Viktor, asezandu-se in patul sau nu inainte de a pune la loc arma.
Jasha isi duse privirea spre satenul ce se bagase de tot sub plapuma. Inainte de a se ridica, ii facu o vizita, bagandu-se dupa el.
-Nu-ti face griji, sunt sigur ca Viktor a glumit si nu ne-a urmarit de la ince…
-Jasha, si tu l-ai vazut cu mana in pantaloni? Cum sa mai dau ochii cu el cand stiu ca facea aia in timp ce se uita la noi.
Chicoti, dar nu mai avu timp sa mai stea de vorba cu el. Datoria il astepta afara.
-Te iubesc, pronunta calm, sarutandu-i buzele dulci si ridicandu-se in picioare. Se imbraca repede in uniforma, luand arma, un Thompson m1a1 dupa el si iesi afara. Rasaritul astepta sa ii intampine pe toti.
Ah, Viktor, ai stat mai mult decat trebuia…gandi cand realiza ca de fiecare data cand
facea schimbul turelor de paza nu apuca din prima rasaritul, ci mai statea cateva ore privind varfurile de munti prin intuneric.
Se asezat pe nisip, tinand arma la brat si aprinzandu-si o tigara. Un stol de pasari ii atrase atentia, dupa care o maturatura de zgomote ciudate ii facura privirea sa se mute spre est.
-Firar, injura, aruncand tigara din mana si ridicandu-se in picioare, fugind spre clopotul de care trase cu putere, miscandu-l in toate partile. Tocmai dupa ce s-a auzit un al doilea clopot tras de un alt paznic aflat la cateva stanci deasupra sa, se opri. Inamicii erau destul de departe, astfel aveau cu totii timp sa se echipeze. 
Mai trase o singura privire spre tancurile ce se apropiau, imbarcati cu o gramada de soldati din armata germana.

 
Asta e razboiul…Luptam si ne aparam tara, stam nopti nedormite si zile nemancati, iar apoi, cand totul se termina, o luam de la capat. Kirill, tu esti motivul pentru care lupt aici!
 
moi brat* =fratele meu
 

 

 
Ahh, cu ce sa incep? Sunt foarte, foarte incantata ca ai postat in sfarsit primul capitol si iti multumesc mult pentru dedicatie. *hugs* M-a impresionat de la inceput ca e un fic cu razboi, dar apoi am fost data pe spate cand a aparut Kirill, pictorasul. Iar apoooi, cand ai inceput scena de dragoste pot spune ca citeam fara sa clipesc. Imi place foarte mult cum descri, se vede ca te-ai mai perfectionat. Actul celor doi l-am savurat cuvintel dupa cuvintel, crede-ma; ma innebunea mai ales faptul ca trebuiau sa faca liniste.
Si, cu toate ca sunt de partea relatiei celor doi, mi-ar placea sa fie mai tarziu ceva intre Kirill si Viktor, care mi se pare putin cam misterios.
Abia astept urmatorul capitol si sper sa nu ne surprinzi cu vreo drama de razboi asa repede. *kisses*

 
Capitolul  II
 
 
 
3 Aprilie 1940
 
Asta e razboiul…Luptam si ne aparam tara, stam nopti nedormite si zile nemancati, iar apoi, cand totul se termina, o luam de la capat. Kirill, tu esti motivul pentru care lupt aici!
 
 
Lunetistii stateau pititi si pe pozitii, iar cei cu pustile se ascundeau cu grija dupa patru stanci inalte. Doar doi kilometri si puteau da startul focurilor.
-Toti soldatii pe pozitii. Nu atacati pana nu primim vreun semn. Inteles?
-Da, sergent.
Glasurile lor se sincronizara, aducand impreuna un vibrat mintal. Ce era toata linistea asta? Se auzeau cateva pasari cum isi fluturau aripile sus, printre nori, iar foarte departe, sunetul sinelor de la tanc.
In formatia lor, prima de jos, erau doispreze soldati si un sergent. Mai sus, o alta formatie statea la fel de pregatita . Ca o simpla amplasare pe foaie, impanzeau tot muntele stancos: treizeci si sase de soldati pe-o parte, alti treizeci si sase pe alta, impreuna cu sase sergenti si patru ofiteri. Erau oare de ajuns sa infrunte trupele germane ce se apropiau?
-N-o sa le facem fata, constata Viktor, ce statea pe burta langa Kirill, privind prin binoclu.
Acel  instrument optic format din doua lunete paralele, folosit pentru a observa obiectele situate la distanta nu mai era de folos acum. Erau prea aproape ca sa dea inapoi. Nu ca ar fi facut-o vreodata.
-Sergent, pregatiti focul! La trei, le dati drumul.
-Da, ofiter, raspunse acesta prin statie. Aparatul ce il tinea in mana incepu sa tremure, iar un carait puternic se auzi, nu inainte de a incepe numaratoarea.
Stupid… Daca si lui ii este frica, cum dracu vor sa apere o tara intreaga? gandi Jasha.
Dupa putin timp, tunurile antiaeriene scuipau salbatic explozive. Tasneau apoi focuri in linie dreapta, dincolo de peisajul intunecat al dealurilor, rasarind ca niste siruri de lalele portocalii. Un proiector matura cerul, iar bombele aruncate inflorira ca niste fantani arteziene.
N-au apucat sa traga. Formatia germana isi schimbase cursul brusc spre marele oras.
-S-au retras, ofta Kirill, insa nu cu frica. Statea nemiscat nemaiputand sa respire. Satenul cu ochii caprui era hipnotizat de frumusetea teribila la care asista. Totusi, dupa ce avioanele se facura nevazute, barbatul realiza ca picioarele incepura sa-i tremure.
-Mai e ceva? intreba Jasha, aparand din spatele omului, cu pusca in mana.
Dupa ce Kirill intelese ca lui i se adreseaza, isi dadu seama ca binoclul ii atarna de dupa gat. Isi ridica mana si duse obiectivul la ochi, dar bratul tremura prea tare ca sa poata prinde vreo imagine. Toate se miscau si clatinau.
-Asteapta putin, zise nesigur, si mai verifica o data.
-Deci? intreba Jasha, ducandu-si bratul dupa umarul sau.
-Nu, nu mai e nimic.
-La dracu, striga Viktor, enervat ca nu va putea sparge niste capete cu gloantele lui in noaptea asta.
 
 
-Este nebunie curata! Trag cu proiectile cu raza lunga de actiune in oras, ucigand la intamplare femei, copii si batrani, se auzi o voce feminina din micutul aparat ce statea pe post de radio pe masa.
-Si pentru ce dracu fac asta? se napusti Viktor, dand paharul cu vodka pe gat. De ce vor sa arda pana la temelii un oras? La ce foloseste victoria daca nu-ti mai ramane nimic?
Brunetul cu trasaturi masculine se ridica in picioare si prinse pusca, ducand-o dupa umar. Jasha, cunoscandu-i intentiile de a pleca in oras dupa inamici, veni cu o replica pentru el:
-Celelalte formatii rusesti deja se ocupa de ei. Noi trebuie sa ramanem aici, in afara orasului si sa ne asiguram ca nu vine nimeni.
Tonul soldatului Jasha era puternic si superior, reusind astfel sa atraga atentia tuturor din jurul focului.
Mai tarziu, luna rasari ca o portocala insangerata la orizont. Trebuia sa ramana la posturi caci nimeni nu ii inlocuia. Cu totii intrasera in corturi sau in micile camarute ce le contruisera pe munte. Doar doua persoane umblau prin noapte pe partea paralela cu orasul.
-Kirill, iubitule, du-te si culca-te! Pazesc eu.
Satenul isi lasa privirea adormita in jos, apoi il saruta scurt pe soldat si pleca in pat.
Jasha ramase, pentru a doua oara, sub clar de luna.'
Focurile au ajuns in Rusia, iar oamenii de acolo sunt in pericol. Trebuie sa-i aparam, dar misiunea noastra e sa ramanem afara.
Frumos. Imi place cum se desfasoara actiunea si mai ales modul tau de a o descrie. Folosesti expresii bune exact cand si unde trebuie si nu am nimic sa iti reprosez. Ce pot sa zic e ca incepe sa imi placa din ce in ce mai mult de Viktor si ca sunt curioasa in privinta a ceea ce  urmeaza sa se intample cu el. Sper doar ca e indragostit de unul dintre cei doi, Jasha sau Kirill; asa povestea o sa se incinda putin, dar astept sa vad cu ce ma surpinzi mai departe.
Ma simt de parca tocmai am citit un fragment dintr-o carte in care se dezbate foarte bine un razboi impletit cu povesti de dragoste, asa ca acum stau ca pe ghimpi si astept mai repede sa pot citi urmatoarea pagina.
Bafta cu scrisul, darling! *kisses* 

 
Buna, draga. E interesant ficul tau, cu toate ca nu e genul meu. Descrierea e placuta, frumoasa si ingrijita, insa la inceput am fost putin confuza. M-au ametit cateva fraze. Le-am inteles dupa. Moi brat...Din putina rusa pe care o stiu eu, inseamna ''fratele meu''. Brat sau bratan = frate.Dar sunt doar eu si parerile mele ~ Sigh...
Critica mea nu e constructiva. E doar un comentariu. Nu sunt critic specializat si nici sciitoare model nu sunt~ Nu sunt in masura sa las o critica unui fic atat de bine conturat. 
Nu prea mai am ce spune. Decat spor la scris~ 
I'm back!!! Si primul lucru pe care il fac, e sa verific sectiunea de yaoi/yuri. Oare ce spune asta despre mine ?(intrebare retorica; va rog nu raspundeti!) Ma bucur ca te-ai reapucat de scris. Stiu cat de dificil e sa stai cu tastara in fata sau cu laptopul in brate si sa scrii (doar sa scrii) dupa o pauza (mai lunga sau mai scurta, nu prea conteaza). Nu critic nimic, asta e doar un simplu comentariu. Inceputul e frumos. Imi place. Ai evoluat si vei continua sa o faci atata timp cat alegi sa-ti asterni gandurile pe hartie (suport virtual?) si in viitor.
 
Multumesc fetelor pentru comentarii. Kira's Scarlet, da, inseamna 'fratele meu', ai inteles bine. ^^ Oricum, am scris asta si in subsolul capitolului, nu cred ca ai observat. Voi scrie mereu la cuvintele in rusa si nu neaparat.
MiraA, ma bucur ca ai revenit pe forum, sper sa postezi si tu ceva.
Am sosit deci cu noul capitol. Citire placuta! *kisses*



Capitolul III
  
6 Aprilie 1940
 
Focurile au ajuns in Rusia, iar oamenii de acolo sunt in pericol. Trebuie sa-i aparam, dar misiunea noastra e sa ramanem afara.
 
 
 
In urma cu doua nopti, nemtii incepusera sa arunce cu bombe incendiare si in oras, auzisera ei. Au izbucnit focuri. Rusia era complet inconjurata, rupta de restul lumii. Cu totii isi puneau bazele in ei, in armata.
Singurul brunet de acolo, Viktor, plecase de cateva ore in marele oras. Focuri de arme, flacari, zgomote infricosatoare si bombele aruncate fara mila reusira sa ii transmita cativa fiori, dar inca se tinea tare. Nu mai avea pe nimeni; ramasese singur. Niciunul din frati nu supravietuisera bombardamentului surpriza al Germaniei. Parintii sai decedasera de mult, putin dupa Primul Razboi Mondial. Totusi, caracterul sau vesel reusea sa ii surprinda pe toti, mai ales pe Jasha, care pleca in miez de noapte dupa el.
-Kirill, asteapta-ma aici. O sa vin repede.
-Nu… Nu poti sa pleci, il opri satenul, atingandu-i in detaliu chipul minunat. Ochii ii straluceau de teama ca nu se va mai intoarce. O singura privire primi inapoi, pe care baiatul de nouasprezece ani o accepta si il lasa se plece. Avea incredere in el si in puterile sale. Cu toate astea, nu si-ar fi iertat-o daca Jasha patea ceva din cauza ca l-a lasat sa se duca dupa Viktor.
-Vin cu tine, spuse clar, pronuntand fiecare silaba corect si tare.
-In niciun caz. Uite cum facem, Kirill… Se apropie de chipul sau si ii ridica barba cu un singur deget. Il privi misterios si protector in ochi, apoi il saruta cu multa dragoste. Ma duc dupa Viktor, iar daca nu apar in trei ore, anunta colegii sa vina sa ne caute.
Nu mai insista. Stia ca oricum cat de mult ar face-o, Jasha nu avea cum sa-l ia cu el. Il considera firav, iar cand il vedea cu una din arme in mana, nici nu-si putea imagina cum va fi cand va incerca sa apese pe tragaci; simtea ca si cum va urma sa cada la pamant inaintea inamicului. Si chiar avea dreptate. Kirill era scund si slab, nepregatit fizic pentru o nebunie ca asta.
 
Culcat pe burta, cu pusca prinsa de gat, reusi sa se tarasca ca un adevarat expert printre focurile si pietrele ce cadeau din cer, la propriu. Nu avea ochi in varful capului, in niciun caz, dar se ghida dupa instinct si nu stiu cum se facea, dar tipul chiar reusea sa se fereasca de toate obstacolele ce zburau pe langa el. Reusise chiar sa gaureasca cateva capete, dar nu mai mult de patru. Era o satisfactie imensa cand privea glontul si incerca sa opreasca timpul pentru a-l vedea in reluare exact asa cum se duce el, in forma lui, spre inamic. Era nascut pentru a se lupta in razboi. Avea forta si minte, idei de a evada si de a captura inamicul. Viktor era unul dintre cei mai buni oameni din armata. De aceea Jasha nu dorea sa il piarda. Pe langa asta, reusise sa se imprieteneasca destul de repede cu el. Avand caractere total diferite, Viktor era nebun, mereu vesel si cu simtul umorului, pe cand Jasha era serios, putand sa poarte o discutie normala fara sa devieze de la subiect.
Se aseza in fata unor pietre puse parca intentionat acolo, tragandu-si sufletul. Nimeni nu spusese ca e usor ceea ce face el, dar cand plecase de langa colegi, fusese constient ca e o munca grea, dar si distractiva, daca vine in oras. Se controla in buzunar, de unde scoase o sticluta cu alcool. Bau putin, ii puse dopul, apoi, inainte sa o bage in buzunar simti cum inima ii sta in loc cand foarte aproape de el se afla o persoana. Isi pregati arma si era gata sa traga, cand…
-Firar, Jasha, ce m-ai speriat! Era sa-ti zbor capul.
-Bine-ar fi! glumi barbatul, asezandu-se in liniste langa el. Deci… Te-am gasit pana la urma, incepu pe un ton calm. Dar de ce dracu ai fugit? marai pe urma la el.
-Ma stii pe mine ca stau locului? Voiam sa sparg niste capete si cum numai prin oras umbla nemtii, am zis sa fug dupa ei.
-Esti nebun!
-Nu vreau sa neg.
Imediat se facu liniste. Intinsi pe burta dupa cateva bucati de zid cazut din cladirea de alaturi, auzira pasii lenti ai unui om.
-O fi de-al nostru? sopti Viktor, pregatindu-si degetele incordate pe tragaci. Mana ii era transpirata, dar nu din cauza emotiilor, ci ca statuse asa aproximativ o jumatate de ora de la ultimul inamic pe care il aruncase la pamant.
Jasha, simtind ca trebuie sa dea un raspuns, isi misca capul cativa centimetri la dreapta, reusind sa priveasca spre persoana. Studie uniforma fugitiv, apoi se pregati sa traga, dar inainte sa fixeze arma si tinta pe capul lui, se auzi o voce groasa venind dinspre neamt:
-Hier, hier*, iar dupa asta, mai aparura inca sase din spatele lui, in aceasi uniforma.
-Cum dracu m-au vazut? urla Jasha, bagandu-se mai mult in partenerul sau, care zambea ca un nebun. Se ridica in picioare si fara sa tinteasca cum trebuie, incepu sa traga la nimereala in directia lor. Reusi sa arunce la pamant trei din sapte, apoi decise ca ar fi mult mai econom daca ar tinti mai bine, asa ca ridica arma spre ochi si in cateva fractiuni de secunda, picara si ceilalti patru.
-Esti bun, rosti Jasha care nu apucase sa traga nimic.
-Nici asta nu vreau sa neg, spuse grandios Viktor, trecandu-si mana peste fata si stergandu-si broboanele de sudoare.
Continuara asa cam doua ore, amandoi aratandu-si calitatile de buni tintasi. Se intreceau in numarul de inamici doborati ca si cum totul ar fi fost un joc video, nu o realitate crunta.
 
Kirill privi nestapanit micutul ceas de langa pat, invartindu-se in acesta cand pe o parte, cand pe alta. Exact cand se facura trei ore de la plecarea lui Jasha dupa Viktor, satenul sari ca ars si pleca in cautarea lor. Luase cu el o arma si ceva munitie, insa nici macar nu era sigur cand si cum ar trebui s-o foloseasca.
Nu se mai gandi deloc la consecinte cand in minte ii aparea imaginea lui Jasha, atat de departe, neputand ajunge la ea.
Scapa de cateva atacuri cu bombe si de niste bucati de zid ce alunecau nemilos din cladirile aproape cazute. Ajunse, intr-un final, in centrul orasului. Nu stia incotro ar trebui sa se indrepte, insa instinctul il ghida in acel loc. Totusi, nici urma de Jasha sau Viktor.
Pana atunci nu-i trecuse prin gand ca ar fi putut sta undeva ascunsi, sau raniti, dar imediat ce asta ii strapunse mintea, aproape ca ochii  incepura sa i se umezeasca. Deveni brusc agitat, dezordonat, privind in toate partile ca un copil pierdut de mama.
Buzele i se uscara, la fel si gatul si parca ii era frica sa inghita ca nu cumva timpul sa se scurga. Prinse arma increzator si de la umar o pozitiona in brate, pregatit fiind pentru un presupus atac.
 
Fumul era impins incet, spre nord, scotand la iveala un miros ciudat, dulce-gretos. Acolo unde se aflau cei doi, Jasha si Viktor, acest fum de la focurile de arma le invadau narile intr-un mod evident neplacut. Incercara sa se retraga spre munti, in stanci, acolo unde erau ceilalti colegi ai lor.
Facusera ordine in acel cartier al Moscovei, insa drumul de intoarcere era chiar mai urat decat ii „intampinasera” in urma cu trei ore.
Viktor inainta cu un zambet satisfacut pe buze, in timp se Jasha ii pazea spatele. Se lovi brusc de spatele acestuia, incruntandu-se.
-Nu se poate, spuse trupul din fata lui Jasha. E chiar Kirill.
Vocea uimita a brunetului il facu pe Jasha sa tresara. Isi indrepta capul, privind peste umarul lui Viktor. Intr-adevar, la cativa metri in fata lor era satenul intins pe jos. Gemea de durere si isi tinea mana presata peste pulpa piciorului. In acel loc uniforma capatase culoarea sangelui.
Jasha arunca arma la pamant si alerga spre el, punandu-se in genunchi.
-Dumnezeule, Kirill, iubitule, ce faci aici?
Era vizibil agitat, pe cand Viktor se apropie calm, muscandu-si repetat buza, ganditor. Cu toate ca exteriorul parea cu garda jos, in interior era defapt atent la fiecare bucatica de metru patrat pentru a nu fi urmariti si atacati.
-Nu, Jasha. Nu ma pot ridica. Ma doare ingrozitor, rosti printre gemete si gafaieli.
Kirill incerca iarasi sa se puna pe picioare, dar in momentul in care isi lasa trupul cu toata greutatea in talpi, muschii ii cedau. Noroc cu roscatul care il prinse si ii oferi o pozitie comoda. Viktor participa si el la cararea trupului firav al micului saten pana aproape de iesirea din oras, cand lua pusca si statu in spatele lor, pazindu-i.
Drumul era acum si mai complicat. Pe langa faptul ca mergeau incet, printre blocurile daramate se auzeau un continuu tropait de pasi. Nemtii erau aproape, insa aveau norocul sa nu fie descoperiti.
Explozia sfartecase peretii si tavanul cladirilor, provocand distrugeri masive. Fumul negru si inecacios blocase caile de iesire. Se prabusisera si cateva tavane, impiedicandu-i pe oameni sa fuga. Cei care supravietuisera erau nauciti de socul de a-si fi pierdut toate lucrurile.
Cand ajunsesera cu totii in paturile lor, palida roseata a amurgului, care insufletise vreme de o clipa cerul acoperit in intregime, se si stinsese. Peste natura domnea acea stare de trecere decolorata, neinsufletita si trista, ce precedea caderea definitiva a noptii.
 
Kirill este un inger. El trebuie protejat si iubit, iar eu sunt singurul ce ii poate oferi o imbratisare calda si niste brate protectoare in astfel de situatii.

hier = aici 
Hey, tu! De data asta am avut parte de mai multa actiune. Am obervat cum faci inceputurile si sfarsiturile fiecarui capitol, printr-o propozitie bine gandita, si imi place foarte mult ideea. M-a sensibilizat mai ales acum, cand au venit vorbele lui Jasha, zic eu, in final. Nu am nicio critica negativa, si daca as avea, crede-ma ca ti-as zice-o. *laughing* Anyway, chiar observ ca esti priceputa in ceea ce faci si abia astept continuarea povestii. Chiar mi-l imaginam pe firavul Kirill cu o uriasa arma in mana, pazindu-se de inamici... Saracutul de el, sper sa ajunga bine inapoi in tabara si sa-l ingrijeasca Jasha... sau poate Viktor. *pervert mind* Ce am de martuisit e ca imi pace foarte mult de Viktor; atitunea lui nebuna, dar si faptul ca stie ce face cand e vorba de razboi si sper ca nu numai.
In rest, spor la scris si sa nu ne lasi sa asteptam prea mult urmatorul capitol. *kisses*

 
Trebuie sa recunosc ca ai avut un plus din start in ochii mei, pentru titlul care ducea la actiune si pentru comentariul tau incipient, fiind destul de atrasa de scrierile despre razboi. Imi aduce oarecum aminte de Sven Hassel, intr-o maniera mult mai romantata insa. Ceva imi spune ca si tragi tare spre el, iar asta nu o zic intr-un sens negativ. Imi place dinamismul, paralela, simplitatea, nelipsita de acel ceva.  E genul de text pe care ti-l doresti in momentele in care vrei sa-ti fuga mintea. Are, poate ca paradoxal, un efect relaxant. 

La un nivel ceva mai tehnic, nu am vazut greseli, cu o mica exceptie: se scrie "fir-ar". Nu vreau sa o fac pe criticul pedant, insa nu cred ca strica daca iti spun si-acest lucru. Ca structura, apreciez ca nu iti oboseste ochiul.

Nu pot decat sa iti urez spor la idei.


 
Erion. , in capitolul asta vei avea o surpriza din partea lui Kirill. Ramane sa vedem daca este placuta. 
Rebecka Ford, nu am auzit de Sven Hassel, cred ca e o pura coincidenta in legatura cu asemanarile. Sper sa continui sa citesti si apreciez mult comentariul tau.
Capitolul IV 
 
7 aprilie 1940
 
 
Kirill este un inger. El trebuie protejat si iubit, iar eu sunt singurul ce ii poate oferi o imbratisare calda si niste brate protectoare in astfel de situatii.
 
 
 
 
Fortareata rusilor era inconjurata de garduri inalte, gardienii urmarind orice miscare de la inaltimea turnurilor de paza. Cand se facu ora schimbului de tura a celor care pazeau, acestia coborara scarile adormiti, lasand in grija armele celorlalti mult mai odihniti. Ei se urcara inapoi in turnurile de paza, privind la orizont. Se parea ca avea sa fie o dimineata calda si linistita, fara vreun atac.
 
-Buna dimineata, iubitule, se facu vocea lui Jasha auzita la urechea micului blond. Ce-ti mai face piciorul?
Acesta isi desprinse ochii somnoros, ii freca cu nestiinta si isi dezveli pulpa piciorului de patura alba. Fusese bandajat de Viktor si Jasha cu o noapte in urma.
-E mult mai bine, dar inca ma doare putin, constata el cand incepu sa il miste si sa isi lase greutatea pe el.
Isi inconjura partenerul de gat, sarutandu-l apasat si pasional, timp in care Jasha il prinse mult mai bine si il ridica, tinandu-l tandru in brate. Sarutandu-se asa, ca doi adolescenti indragostiti, iesira afara. Primira cateva priviri dragastoase de la colegii ce ii admirau, dar si unele mai putin placute, pe care, bineinteles, cei doi nu le bagara in seama.
Acolo il lasa jos, pe picioarele sale si il ajuta sa se dezbrace de haine. Aproape in fieare dimineata isi faceau dus afara, dupa niste pietre amenajate de ei cu mai mult timp in urma, plus niste galeti de apa luate de la izvorul de langa.
Dupa ce ii dadu tricoul jos, se lasa in genunchi si se apropie de pantalonii acestuia cu gura. Ii prinse cu dintii, tragand de ei pana reusi sa ii coboare pana la genunchi. Kirill se inrosise de tot atat din vina gesturilor sale cat si a frigului.
-Mm, Jasha, nu face asta aici, murmura blondul, punandu-si mainile printre parul sau.
Jasha ramase in genunchi, sarutandu-i membrul prin materialul boxerilor. Kirill incerca sa il opreasca gentil, insa se lasa prada acelei placeri si renunta sa il mai impinga. Roscatul continua cu acele sarutari mici si pasionale, apoi se ridica in picioare si il ajuta sa se duca spre dusuri.
-Ma descurc, iubitule, raspunse blondul, aplecandu-se dupa galeata cu apa si incepand sa isi umezeasca trupul.
Jasha dadu din cap, aproband faptul ca avea sa poata sa se spele singur.
Pe langa cei doi indragostiti, se afla aproape toata fortareata acolo, traind in astfel de momente in cea mai deplina nuditate, sapunandu-si trupurile si limpezindu-se cu apa aproape inghetata. Dupa fiecare moment in care isi aruncau apa pe corp, strangeau din buze si scanceau datorita temperaturii foarte scazute, cu toate astea, nu se plangea nimeni. Bine macar ca aveau sa fie curati, nemaicontand un astfel de detaliu.
Apa se scurgea pe trupul bine conturat si zvelt al lui Jasha, mici firicele de cristal atragand atentia asupra texturii usor bronzate. Culoarea pielii era uniforma si atragatoare, facand ca multe priviri ale barbatilor sa se intoarca dupa el. Dupa ce se sapuni, isi turna galeata de apa in cap, lasand spuma sa curga incet peste fiecare muschi. Isi lua un prosop, se sterse rapid, apoi se imbraca fiindca frigul deja ii facuse muschii mult mai incordati decat erau.
La inceput nu baga in seama tipetele si vocile groase de amenintare care se faceau auzite peste tabara lor, apoi, trezit ca din transa, isi deschise ochii mai larg si se uita spre gramada de nemti care incepusera sa ii atace colegii cu tot felul de arme.
Se apleca fara a mai sta pe ganduri si apuca pusca in mana, lasandu-se la pamant. O incarca intr-o fractiune de secunda, apoi o puse la ochi pentru a lua tinta. Trase imediat si nimeri un cap care cazu la pamant neconditionat. Nimeri alti doi, apoi se feri cu vigilenta de un atac cu bomba.
Bajbai cu mana dupa casca si imediat ce o prinse, si-o aseza pe cap si se ridica in picioare, fugind in locul in care stia ca se afla Kirill.
Cand isi dadu seama de atac, blondul se apleca dupa armament, insa in acel moment ingheta, amintindu-si ca nu il luase. Privi inapoi spre tabara, cu speranta ca cineva ii va arunca pusca, insa prea tarziu. Neamtul ii sari in fata si fara a mai sta pe ganduri trase nemilos de doua ori. O data il nimeri in stomac, apoi in inima, cazand la pamant ca un copil absolut neprotejat.
Tocmai atunci aparu si Jasha dupa gramada de pietre si galeti goale, marind privirea la imagina dramatica ce i se desfacu in fata ochilor. Cand vazu neamtul cum se indeparta de trupul cazut, roscatul musca buza si adopta o pozitie de atac infricosatoare, tragand in spatele inamicului cu o ura dezlantuita.
Trase. Trase din nou pana isi consuma toate gloantele, apasand in continuare pe tragaci, cu toate ca ramasese fara munitie. Sari pe el si incepu sa il loveasca cu capatul pustii, dandu-i pumni, insa inamicul era mort de mult. Privirea ii era nebuna, suflul era pronuntat, iar injuraturile ieseau din gura lui neincetat.
Trase apoi un prosop si se inveli, fugind spre Kirill. Se lasa langa el, luandu-i capul in mana. Ii lua pulsul. Kirill traia, din fericire, insa privirea lui era cumva pierduta spre cerul senin.
Ochii roscatului incepura sa se umezeasca, apoi, cu un gest rapid si totusi protector, lua un alt prosop si ii acoperi abdomenul plin de sange, in incercarea de a opri acel lichid rosu. Se apleca peste el, protejandu-l de acel frig, apoi incerca incet sa il ia in brate, insa ramase cateva secunde cu capul pe pieptul lui.
Acele batai rapide se transpormara in pulsuri nesimtite si incete. In acel moment, Jasha incremeni si urca cu privirea spre buzele lui, spre ochii ce incercau sa se deschida, spre mainile ce doreau sa se miste si spre balta de sange ce se formase in jurul lor.
-Kirill, incepu sa strige disperat, miscandu-i umerii. Kirill, Kirill al meu! Revino-ti!
Dupa aceasta porunca, il stranse tare in brate si il ridica, incepand sa merga cu el intr-un loc cald. De parca tocmai atunci realiza cu adevarat ceea ce era pe cale sa se intample.
Kirill ii putea auzi doar vocea disperata cum il striga. Prefera sa ramana cu ochii inchisi, sa stie ca il tine in brate si ca nu-i va da drumul, decat sa resimta intr-o alta zi acea lovitura puternica. Kirill se simti brusc intr-un loc cald si protector. Probabil Jasha il luase de pe jos si il tinea in brate. Ar fi ramas asa pe vesnicie, dar toate simturile ii disparura, indepartandu-se incetul cu incetul. Daca inainte mai reusea sa clipeasca din ochi si sa isi miste mana foarte incet, acum ii disparuse si pulsul. Era mort.
Il aseza in pat, incerca sa ii aduca cumva inapoi respiratia, privirea de inger, ochii albastri si mari, caldura sufletului, dar era prea tarziu.
Inima ii pompa sangele intr-un mod neobisnuit, iar mainile incepura sa arunce lucrurile din camera fara sa realizeze defapt ce face. Era nervos, agitat, nu stia ce sa faca, pe cine sa dea vina, pe cine sa mai impuste. Cu toate astea, nu varsa nicio lacrima. Se tinea tare.
Afara continua nebunia inca o ora in care mai multi rusi au fost impuscati decat nemti, fiind luati pe nepregatite si inghetati din cauza dusurilor reci.
Viktor fu ranit in umar, bandajat de cativa medici, insa Kirill... Ei bine, Kirill nu mai traia.
 
Reusi sa adoarma. Se gandea ca nu va fi in stare sau ca nu se cuvine, dar a cazut imediat intr-un somn adanc si se trezit doua ore mai tarziu, cand durerea puse stapanire pe Jasha cu atat forta incat i se paru cu neputinta sa-si mai revin vreodata. Se lupta o vreme cu suferinta, iar la un moment dat lua in brate una din pernele pe care dormea Kirill, ce purta mirosul lotiunii sale de par. O strivi la piept, gemand.
Si acum ca-l pierduse, se tot gandeam ca de abia daca stia cateva lucruri despre el. De fiecare data cand il intreba ceva, primea doar raspunsuri evazive, nimic altceva. I se parea ciudat ca nici nu isi cunosteau vietile, si totusi erau indragostiti unul de altul. Reusi sa verse prima lacrima pentru el, primul suspin… Il iubise, dar acum era dus.
De la o singura lacrima, pornira multe altele ce ii umplura fata cu trasaturi aspre si masculine. Ochii isi eliberara lacrimile sarate intr-un timp foarte scurt, iar durerea ii stranse inima intr-o menghina puternica. Brusc se simti invaluit de o singuratate amara.
 
Am pierdut un inger in razboi; l-am pierdut pe Kirill… Ultima clipa petrecuta de el imi va ramane pe vesnicie intiparita in minte.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Nu ma asteptam sa moara, cel putin nu din capitolul al patrulea, ceva-mi spunea ca altfel se va schimba cursul povestii. Imi place cand ma-nsel la ficuri. A fost un capitol bun, insa as fi insistat mai mult pe ultimele clipe ale sale, dar si asupra momentului in care a fost impuscat. Dupa cum am mai spus, apreciez dinamismul povestii, insa exista situatii in care se merita sa apesi mai tare pe descriere, pe monolog, mai ales cand e vorba de un personaj cheie. In cazul de fata, a fost usor laconic, nu mi-a dat acel sentiment de strangere, parca nici timp sa constientizez (ori oi fi eu prea inceata). Oh, dar ai un plus pentru incheiere.

 
Heei, tu, nemernic mic. Surpriza din partea lui Kirill? Mai bine zis din partea ta. Nu inteleg... E abia capitolul IV si au inceput sa moara. Desi a trecut putin, ma atasasem destul de mult de personaje si acum a urmat asta. Ce pot sa zic? M-ai lasat fara cuvinte si, ca sa incep si cu partile bune sau obiective mai bine zis, o sa iti spun ca ai scris foarte bine. Mi-a placut ca ai descris detaliat, frumos si exact scenele. M-ai facut sa ma simt de parca ma uitam la un film, nu cinteam doar; asta imi place la tine.
Capitolul a inceput fooarte promitator cu momentul incins de la dusuri, asta ca sa fac o paralela cu apa rece ca ghiata, :)) iar dupa, ai trecut la actiune. Pe masura ce treceam cu ochii peste randuri si citeam tot speram ca blondul sa nu fie mort, iar tu mi-ai dat o portita atunci cand Jasha l-a gasit pe Kirill, iar el inca mai avea puls. Apoi pauza. S-a dus.
Imi pare rau, rau de Jasha, nici nu vreau sa ma pun prea bine in pielea lui, dar sper ca Viktor sa-l ajute sa treaca peste evenimentul asta, asta asa, ca sa aduc vorba si de chestii mai pererse care as vrea sa se intample. Desi, am un felling ca vei baga un nou personaj, care o sa-i fure inima roscatului. :>
Iar in final, poti sa fii sigura ca mi-au dat lacrimile inca de la jumatatea capitolului. Buna treaba cu scrisul inca o data! Abia astept continuarea, parca mai mult ca niciodata acum.
See you, darlin! *kisses*
Capitolul V

14 Aprilie 1940


Am pierdut un inger in razboi; l-am pierdut pe Kirill… Ultima clipa petrecuta de el imi va ramane pe vesnicie intiparita in minte.


Ceasuri intregi, chiar zile, Jasha se izola complet de lumea razboiului. Nu mai participa la atacurile surpriza intre taberele adverse, nu isi mai ajuta colegii, ba chiar era absent si de la mese sau jocurile de carti ce se organizau seara sau noaptea tarziu. Prefera sa faca de garda noaptea, intreaga noapte, sa stea in bezna fara sa fie vazut cat de puternic plange.
Nu se considera las, ci simtea ca iubise cu adevarat, chiar daca facea referire la o persoana aproape necunoscuta din viata lui, il iubise pe Kirill cu trup si suflet, cu inima intreaga, cu atingeri, cu soapte de "buna dimineata".
Acum, roscatul devenise unul dintre cei mai tacuti membri, iar prietenia sa cu Viktor se racise complet.
-Moi brat, hai la un joc de carti, i se adresa brunetul cu zambetul perfect alb si imens pe buze. Trasaturile fetei ii erau reci, insa ochii blanzi diminuau forta negativa ce o inspira parul inchis la culoare.
Jasha nici nu-l privi si nicidecum nu ii adresa vreo replica. Pumnii lui se stransera automat, iar dintii i se inclestara, de parca sa abtinea sa nu il injure.
Viktor se apropie, punandu-i o mana pe umar. Cu toate ca rusul, camaradul sau statea cu spatele, el isi incepu discursul in forta:
-Stii ca nu e nevoie sa faci asta, nu, frate? Nu trebuie sa fugi de adevar, nu trebuie sa ne intorci noua spatele, ci trebuie sa lupti pentru a te razbuna. Iti suntem alaturi, Jasha. Suntem aici sa iti aparam fundul de nemti si la fel, tu esti aici sa ne aperi pe noi. Kirill nu a gresit cu nimic, dar te asigur ca de acolo de sus va sta cu ochii pe tine si te va proteja. El te-a iubit si va continua sa o faca si de acolo.
Vocea ii era blanda, cuvintele se scurgeau din gura sa ca din a unui poet. Cand Jasha se intoarse spre el, schita un zambet infundat cu suspine. Privirea ii era umeda, plina cu lacrimi sparte, jumatatea lor gasindu-se acolo unde nimeni nu le putea vedea.
Viktor nu se astepta la un asemenea raspuns si cu atat mai putin se astepta la imbratisarea frateasca ce o primi din partea camaradului sau. Isi lasa barbia pe umarul putin mai inalt decat al brunetului, continuand sa planga atata de tare, incat pasarile de pe stanca o luara in zbor.
-Nu, Jasha, nu mai plange. Ma doare atat de tare cand te vad asa, suspina si el la randul sau, insa roscatul continua cateva minute bune.
Viktor il lasa sa isi termine ritualul, apoi il lua de maini si ii saruta palmele usor transpirate. La fel de sarate ca ele erau si obrajii umeziti, uscati acum de vantul ce incepuse sa devina puternic. Viktor se apropie nespus de mult de buzele lui Jasha, iar cand un sarut era pe cale sa se formeze, amandoi trasera capul, stiind ca nu era bine ceea ce faceau. Viktor plin de regret, iar Jasha usor stanjenit.

Cam asa decursera ultimele zile din saptamana. Usor, usor, Viktor isi ajuta prietenul sa revina la normal, insa, cu toate ca exteriorul nu mai plangea si nu mai afisa niciun fel de zambet trist sau lacrima, interiorul ardea de durere si de dor.
-Ah, la dracu, cartofii astia sunt inca cruzi, mormai un saten din grupul de soldati din apropiere ce gusta din supa.
-Daca nu iti plac, gateste tu, veni raspunsul la replica sa.
Cu toate astea, Jasha se ridica si isi mai puse o portie. Era lihnit, caci in ultimele zile nu mancase mai nimic, iar asta era vizibil si fata de greutatea sa.
-Jasha, ramai tot tu de garda la noapte?
-Nu. Sunt foarte obosit, am stat patru zile la rand... Am nevoie de somn, caci daca nu ma odihnesc, fara mine sunteti morti, urma, la final, replica sa pe un ton hazliu.
Dupa ce termina si cana de vodka, se intoarse in fortareata si se schimba de uniforma ruseasca in niste haine mult mai comode, dar in acelasi timp si calduroase, apoi se aseza in pat. Din momentul in care inchise ochii si pana la deschiderea acestora, nu isi schimbase deloc pozitia, ceea ce il facu usor sa amorteasca.
Cand isi desprinse mult mai bine pleoapele, observa ca era deja zi, iar lumina putea patrunde cu usurinta prin ferestruica acoperita cu o bucata de panza.
Cand dori sa se ridice,greutatea unei pulpe si unei maini musculoase nu il lasa. Cand isi cobori privirea, il vazu pe Viktor odihnindu-se gol peste trupul lui, invelit pe jumatate cu un cearsaf alb curat.
Pentru o secunda, aceasta scena se derula ca una dintr-un film romantic, tocmai trezindu-se dupa o partida nebuna de amor. Pana la urma isi dadu seama ca se inseala iar noaptea trecuta fusese una foarte linistita.
Expresia lui Viktor era vrajita, cu buzele usor intredeschise pe unde iesea aburul cald al respiratiei sale. Jasha ramase usor blocat, apoi nervos ca ramasese cu gura cascata la aceasta scena, se dadu jos din pat.
Brusca sa miscare il facu pe brunet sa se trezeasca usor speriat, insa se calma imediat ce dadu de chipul partenerului sau care se imbraca in uniforma. Spatele, mai exact fesele, devenira doua obiecte pretioase pe care Viktor le privea cu admiratie. I se parea ca imprejurarile ii cer intreaga atentie si ca nu-i era ingaduit sa treaca peste ele cu usurinta.
Pana la urma acest moment al imbracarii nu dura mult, iar cu miscari lente, incercand sa nu faca zgomot, roscatul se intoarse.
-Ah, Viktor, erai treaz.
-Ahh, da, acum cateva secunde m-am trezit, se balbai usor, iesind cu greu din transa.
Daca nu era acoperit cu cearsaful pe sexul intarit, s-ar fi facut de ras in fata prietenului sau. Cu grija, se ridica si el din pat si se imbraca, iar Jasha era vizibil deranjat de prezenta sa goala tocmai in asternuturile sale.
Camera se intuneca destul de repede, iar afara, deasupra muntelui, un nor urias, negru, acoperi in forta tot soarele.
Se anunta o furtuna destul de mare, ceea ce si veni in urmatoarele treizeci de minute. Majoritatea soldatilor se bagasera deja in fortaretele lor la adapost.
Era deja ora pranzului, toti erau la masa, in cerc, stand turceste, fiecare cu farfuria in brate si cana de alcool. Era destula linista, avand in vedere galagia de afara.
Intr-un moment ciudat, cand cerul se descarca de o gramada de tunete, intra intr-o galagie infernala un soldat strain in camera in care se aflau ei. Purta uniforma nemtilor, iar primul instinct al multora fu sa isi pregateasca armele sa traga, insa Viktor si inca cativa sarira repede spre el in semn de aparare.
-Orlando, moi brat, ce vesti ai?
Urma cu adevarat o zi de furtuna fioros de frumoasa, una unica si stranie in oroarea si farmecul sau.
Parea o zi linistita, dar odata cu aparitia acestui necunoscut am simtit cum totul va avea sa devina altfel...
Iti citesc ficul inca de la inceput si am reusit sa-mi fac timp sa dau si un comentariu. Nu te poti abtine cand vezi un fic ata de bun. Nu credeam ca o sa ia o astfel de intorsatura povestea (moartea lui Kirill), dar m-am obisnuit cu ideea si cred ca soarta lui Jasha il va rasplati in vreun fel pentru ca i-a luat un inger de langa el. Personajele se contureaza incet-incet si nu pot s anu remarc afectiunea lui Viktor pentru Jasha, se vedea inca de cand Jasha era impreuna cu Kirill. Sper ca voi reusi sa-ti dau comentarii la fiecare capitol de acum. Imi place procentul in care ai folosit fiecare mijloc de expunere si nu ma uit niciodata la greseli de ortografie decat daca intr-adevar sunt foarte deranjante. Pana acum nici nu cred ca am observat vreuna, bravo! Yune te iubeste pentru un fic +18, nu prea mai sunt pe zup decat +16. Succes si astept cu sufletul la gura un nou capitol minunat.