"- Si cand imi spui ca ma iubesti, ce vrei sa spui prin asta? Ca tii la mine, ca n-ai vrea sa ma pierzi? Asta nu e iubire, ci egoism.
Si cu pasi marunti, dar rapizi, frumoasa roscata se indeparta de brunet. Isi puse paltonul verde pe ea, esarfa simpla caramizie la gat, isi luase geanta de aceasi culoare in mana si nesigura de alegerea facuta se duse catre usa. Sunetul facut de tocul botinelor rasuna in capul baiatului ca un ticait sinistru. Asemeni acelor unui orologiu care ucid secundele, sunetul botinelor il facu pe brunet sa isi dea seama ca roscata sa era din ce in ce mai departe. Desi era inca umilit de cuvintele fetei, brunetul isi lua inima in dinti. Isi pleca usor capul si incet-incet, incepu sa dea glas sentimentelor ce ii impanzeau inima.
- Intr-adevar, sunt egoist, caci ravnesc la tine, te doresc. Asa cum un inventator isi doreste o diploma. Asemeni lui, abia dupa ce te voi avea ma voi simti implinit, caci este in natura umana sa tinzi catre perfect. Deseori omul si-a pus intrebarea “Oare pot ajunge pe luna? Ce trebuie sa fac?”. Aceasta intrebare este fara sens in fata mea, caci de multe ori cred ca e mai usor sa ajung la luna decat la tine.
Ranita de spusele baiatul, roscovana se opri si cu lacrimi in ochi se intoarse catre alesul inimii sale. Ce copilas nehotarat. Mereu cu sosete desperecheate, cu papion in loc de cravata, cu camasa scoasa din pantaloni, cu stiloul dupa ureche. Nu era modelul ideal, dar era modelul ei, cel cu care nu ii era rusine sa iasa in lume si spuna “Da, il iubesc”.
- De ce nu ma privesti in ochi? De ce te temi, de mine? De cand ne-am zarit pentru inataia oara am indragit la tine caracterul, devotamentul fata de arta ce-o numesti stiinta si in cele din urma aspiratiile tale. Dar de cand am ajuns eu sa ma numar printre ele? Ma vezi ca pe-un trofeu? N-am nevoie de asemenea complimente, nici de comparatiile puerile ale unui copil ce viseaza sa ajunga savant.
Si dandu-si seama ca spusele sale nu o ajungeau, acesta zambi fericit. Deoarece doar plus si minus se atrag, niciodata plus cu plus sau minus cu minus. Ei nu erau la fel, dar asta nu era o piedica, era o binecuvantare, caci si fizica era de partea lor.
- Pai te iubesc pe tine, dar mai presus de toate ma iubesc pe mine. Si cand spun “mine”, aici intra tot: calitati, defecte, bunatate, mandrie, orgoliu. Eu n-am sa-mi ranesc orgoliul privindu-te in ochi, caci ochii sunt singurii care nu pot sa minta. Nu ma tem, sunt doar las. Incerc sa fug de noi, de responsabilitatea ce mi-ar apasa umerii pricajiti. Deci te rog, pleaca, intre tine si stiinta stii bine pe cine am s-aleg. Da, te iubesc, dar n-as putea renunta la pasiunea mea de-o viata.
Dezamagit de spusele sale, de lasitatea de care daduse dovada, brunetul se aseza pe pat, proptindu-si capul in maini. Se ranise singur cu acele cuvinte, dar nu mai avea cum sa dea inapoi, deja isi facuse alegerea.
In spatele sau gingasa faptura ramasese inmarmurita. Lacrimile o napadisera, urmate de suspine si sughituri. Era oare adevarat ce tocmai ii auzisera urechile? Da, era. Dar asta nu o facu sa dea inapoi. Daca dintre ei doi el era lasul, atunci ea va avea curajul necesar pentru doua persoane.
- Nu ti-am cerut sa te schimbi si nici n-am s-o fac vreodata. Caci fara stiinta n-ai fi tu, barbatul pe care eu il iubesc. Alegerile pe care le facem in viata ne definesc, dar eu refuz sa respect alegerea ta. De ce trebuie sa alegi? Daca ne iubim, atunci de ce sa fugim de acest sentiment divin? De ce sa-l izgonim? Sa nu transformam aceasta dragoste intr-o enigma!
Atins de cuvintele ei, baiatul prinse curaj. Ea avea dreptate, ei chiar se iubeau. Si nu era o dragoste de-o vara, trecatoare. Ei se iubeau de ani buni, de cand roscovana fugea de acasa doar ca se vada cu el. A durat mult timp pana ce parintii ei au fost de acord sa isi lase unica fiica pe mana unui biet orfan lipsit de pozitie sociala sau viitor. Dar altceva intervenise intre ei. Ea a dorit sa devina studenta la litere, in timp ce el a vrut sa dea la facultatea de inginerie si mecanica. Si asa a fost, amandoi si-au indeplinit visele. Doar ca brunetul a fost prea istet, atat de istet incat primise o bursa in Amsterdam, bursa pe care nu avea de gand sa o refuze. Si cand trebui sa aleaga intre studii si iubire, el vru sa aleaga scoala. Dar il lasa inima sa faca asta? Aparent da, dar cand iubesti cu adevarat iubirea este reciproca, vine din ambele parti. Deci la randul ei, fata dori sa lupte pentru baiat. De asta se afla aici, in pragul usii camerei lui dezordonate, gata sa il implore sa ramana. Baiatul se intoarse catre ea, iar privirile lor se intalnira. Si asta fu suficient."
- Haide Emma, opreste televizorul! E a patra oara cand vezi filmul asta, eu chiar nu mai suport. Deja stii ca vor ramane impreuna.
Am pus mana pe telecomanda si l-am oprit. Prietenul meu avea dreptate, era stupid sa vad acelasi film de mai multe ori. Dar poate ca nu eram doar incantata de calitatea filmului. Poate era ceva mai mult. Poate inca nu intelesesem pe deplin mesajul pe care il transmitea. Care era de fapt adevaratul mesaj? Iubirea va gasi intotdeauna o cale? Nu, era mult prea banal. Si devenea chiar amuzant cum stateam eu langa Chris, foarte ingadurata, de parca incercam se rezolv un mister. Lucrul pe care nu il intelegeam era sacrificiul in sine. De ce sa renunti la ceva pentru o alta persoana? De ce sa vrei sa te compromiti? Va iubiti? Nu conteaza. Asta nu va dura la nesfarsit. Cred ca aici problema sunt eu. Eu nu inteleg cum e sa te sacrifici pentru persoana iubita deoarece poate inca nu am intalnit-o. Da, e adevarat ca stau in pat cu iubitul meu, dar doar pentru ca imi permit sa il numesc asa, nu inseamna ca il iubesc. Sper ca peste cativa ani sa vad iar filmul acesta, sa-l vad alaturi de persoana cu care am sa imi petrec restul vietii si sa inteleg intr-un sfarsit cum e sa iubesti. Astept cu nerabdarea acea zi, dar ma intreb daca intr-adevar o sa vina.
____________________________________________________________________________________
Buna... Acest oneshot pe care l-am scris luna trecuta are un singur capitol. Stiu ca unele replici nu au fost tocmai bune si pareau putin trase de par, dar nu am vrut sa modific continutul.
Dragut. E o lucrare usoara, fara idei marete, dar prezentata intr-un stil care sa te faca sa parcurgi tot textul. Mi-a placut partea cand prietenul Emmei a intervenit, desi a mai fost folosita tehnica, ai introdus-o frumos in poveste.
Ar mai fi de lucrat putin la dialog, ce si cum spun anumite lucruri, puteai descrie putin mai mult sentimentele lor, chiar si ideile puteau fi mai dezvoltate (de exemplu, "asta nu e iubire, ci egoism") si cred ca sunt 2-3 greseli de scriere si punctuatie, nimic care sa te deranjeze. Pana si pentru un one shot e destul de scurt, dar cred ca se poate incadra foarte bine in aceasta sectiune. Se vede ca ai potential, sper sa ti-l dezvolti cat mai mult. Spor in continuare!
Uite la ce ma refeream cand ziceam sa dezvolti acea idee, este un exemplu de cum poti scrie mai mult, nu sa zici ceva in 3-4 cuvinte:
“She wants to know if I love her, that's all anyone wants from anyone else, not love itself but the knowledge that love is there, like new batteries in the flashlight in the emergency kit in the hall closet.”
― Jonathan Safran Foer, Extremely Loud and Incredibly Close
- Lasă-mă în pace, tată! Am să plec.
- Nu fi naiv, fiule. Ştii bine ce se întâmplă cu peţitorii regine Bretel!
Dar fără să mai dea ascultare spuselor tatălui său, Yänsel şi-a luat rucsacul în spate şi a plecat. Uitându-se lung către fiul său, bătrânul se întristă cumplit. Deja îşi pierduse doi fi din cauza reginei, acum avea să îl piardă şi pe al treilea. Viteazul Yänsel nu plecă să ceară mâna reginei, ci pornise la drum în căutarea fraţilor săi. Edward şi Alphonse, nesăbuiţi de fel, n-au dat crezare poveştilor despre regină. Nu era supranumită „regina de gheaţă” doar fiindcă era conducătoare regatului în care domnea tot timpul iarna. Se spunea că Bretel nu avea scrupule şi era capabilă de lucruri odioase. De aceea Yänsel se temea atât de tare pentru viaţa fraţilor săi, de la care nu mai auzise veste de săptămâni bune.
Yänsel îşi vânduse singurul cal pentru a putea cumpăra medicamente pentru tatăl său bolnav, deci singura sa opţiune fu să meargă pe jos. După câteva ore bune, obosit şi însetat, Yänsel zări un izvor. Cu paşi mari şi grăbiţi, băiatul vru să se apropie, dar văzu că mai era cineva acolo. Nedorind ca alţii să afle de călătoria lui, băiatul vru să plece, dar străinul îl observă. Panicat, Yänsel a încercat să fugă, dar necunosctul a fost mai rapid decât el. Micul erou se mai linişti când a observat că „urmăritorul” lui era un bătrânel cu barbă lungă, ce se proptea într-un toiag strâmb.
- Să vă ajut cu ceva? întrebă Yänsel binevoitor.
- Tu mergi să o vezi pe regina Bretel, nu-i aşa?
Băiatul încuviinţă din cap, dându-i dreptate bătrânului, dar în scurt timp deveni suspicios. De unde ar şti acel necunoscut unde are el de gând să meargă? Şi felul în care a apărut lângă izvor chiar când voia el să bea apă îi dădea de bănuit. Ceva era ciudat cu omul acela.
- Pot să te ajut, tinere.
Destul de îmbufnat, Yänsel îi refuză oferta, spunând că nu are nevoie de aşa ceva, mai ales din partea unui moşneag. Bătrânul începu să râdă copios. Ce găsea atât de amuzant?
- Asta a spus şi Albă-ca-zăpada când a trecut pe aici. Copiliţa aia nemernică, ajutată de cei şapte pitici, a încercat să fure tronul lui Bretel. Şi ar fi reuşit cu ajutorul meu, căci doar eu ştiu secretul reginei.
Captivat de spusele moşneagului, Yänsel îl îndemnă să îşi continue povestea. Nimeni nu ştia care zvon despre regină ar fi adevărat. Unii spun că aceasta îi vrăjeşte pe toţi cei care intră în castel şi îi transformă în servitori. Alţii spun că de fapt regina nici măcar nu e reală şi că existenţa ei ar fi inventată de locuitorii Regatului de Gheaţă, ca să ţină străinii departe. Tot felul de astfel de poveşti erau răspândite peste tot prin Pămânutul de Mijloc. Dar care era cea adevărată?
- Legenda spune că regina Bretel este cea mai frumoasă creatură care a existat vreodată şi că oricine o vede se va îndrăgosti de ea imediat şi va încerca să îi fure inima. Şi pot spune că este sută la sută adevărat, căci am văzut-o şi eu. Te vei pierde în ochii ei verzi, ce îi sunt deseori acoperiţi de şuviţele de păr negre. Dar să lăsăm detaliile. Nu fi prost ca ceilalţi şi ascultă-mi sfatul. Dacă vrei să te întorci cu bine din Regatul de Gheaţă, trebuie să porţi asta!
Yänsel se uită cu atenţie la inelul care tocmai îi fusese înmânat.
- Şi cu ce mă va ajuta asta, bătrâne?
- Numele meu este Trumbledore cel cenuşiu, nu „bătrâne”. Inelul te va ajuta să nu te îndrăgosteşti de regină. Şi astfel, îi vei putea salva pe Edward şi Alphonse.
- Dar nu am spus nimic despre ei, bătrâne cenuşiu!
- Oh, au trecut şi ei pe aici, tinere Yänsel. Şi niciunul nu a vrut să accepte ajutorul meu. Probabil vor sfârşi ca ceilalţi. Ai auzit vreodată de Jerry Rotter sau de Ton Qeasley? Flăcăii ăştia trebuiau să fie cei mai pricepuţi elfi făuritori de capcane pentru lupi din Farnia, dar au vrut să o cucerească pe regină şi au eşuat. Ia aminte vorbele mele, băiete! Nu te îndrăgosti de regină!
Băiatul îi mulţumi lui Trumbledore. Înainte de a-şi continua drumul, luă o gură de apă şi îl mai privi încă o dată pe bătrân. Oare era demn de încredere? Chiar îl va ajuta inelul acela cu ceva? Dar nu avea nimic de pierdut, deci tot ce putea era să încerce.
Şi astfel, Yänsel continuă să colinde pădurea. Uitându-se atent la inelul său, Yänsel nu observă că în zare se vedea o casuţă de turtă dulce. Dar zgomotul ce venea din aceasta îl făcu să îşi ia ochii de la obiectul strălucitor pe care îl purta pe mâna dreaptă. Când ajunsese destul de aproape, băiatul observă o femeie înaltă şi cocoşată, cu părul jumătate negru, jumătate alb, ce alerga doi copii, în timp ce nişte câini husky stăteau liniştiţi în cuştile lor.
- Lasă-ne în pace! Nu vrem să avem grijă de câinii tăi.
- Haide, Trodo! Dacă eşti băiat bun şi faci ce spune mătuşa Gruela, am să-ţi dau înapoi inelul ăla urât cu care îţi plăcea să te joci.
- Eşti o mincinoasă, spuse Tham. Inelul lui Trodo e la unchiul Trumbledore şi a spus că nu il mai dă înapoi.
- Tot Trumbledore a spus şi că Jerry Rotter o să se întoarcă din Regatul de Gheaţă. Doar eu am senzaţia că nu s-a întâmplat asta? Treceţi la treabă dacă vreţi ca mai târziu să vă jucaţi cu Scufiţa verde. Desigur, dacă nu o mânâncă unul din câinii mei între timp.
Scufiţa Verde le zâmbi celor doi din cuşca în care era închisă, alături de un câine ce părea flămând.
Nedumerit de cele auzite, Yänsel îşi continuă drumul, acoperindu-şi inelul, ce părea a fi al tânărului Trodo. Ce era în neregulă cu pădurea asta? Un bătrân ţicnit şi hoţ, o casă de turtă dulce în care trăiau nişte copii speriaţi şi o bătrână senilă. Ce mai urma? Tot ce îşi dorea era să o găsească pe regina Bretel cât mai repede. Mergând mai departe, Yänsel se împiedică şi căzu pe jos. Uitându-se buimac în jur, observă că obiectul de care se împiedicase era o lampă argintie. Băiatul o luă de pe jos şi, observând că e murdară, începu să o cureţe cu o bucată de material din cămaşa sa. În scurt timp, un fum negricios a început să iasă din lampă. Speriat, Yänsel o aruncă şi se lipi de un copac. În scurt timp, norul de fum se limpezi, din el ieşind o tânără frumoasă, ce tuşea.
- Oladin, dacă mai trânteşti aşa lampa, nu îşi mai îndeplinesc nicio dorinţă.
- Eu sunt Yänsel şi sunt foarte nedumerit.
- Dumnezeule, Oladin iar a pierdut lampa. Mă bucur să te cunosc, Yänsel. Eu sunt zâna dinţişor şi îţi voi îndeplini trei dorinţe! spuse aceasta în timp ce făcu o piruetă.
Se pare că norocul dăduse peste el. Primise un inel fermecat, reuşi să treacă în siguranţă de stăpânul inelului, iar acum o zână voia să îi îndeplinească trei dorinţe! Călătoria asta fusese cea mai bună idee a lui. Gândindu-se bine înainte de a-şi irosi dorinţele, băiatul se hotărî asupra lucrurilor pe care voia să le ştie.
- Îmi doresc să ştiu dacă fraţii mei sunt bine!
- Alphonse e bine, dar Edward nu mai are mult. Grăbeşte-te dacă vrei să îţi mai vezi fraţii, Yänsel!
- Atunci, îmi doresc să ajung la palatul reginei Bretel!
- Asta va fi ciudat. Nu mă aşteptam şi la o teleportare.
Zâna a început să spună un fel de rugăciune în altă limbă, apoi se apropie de Yänsel şi îl sărută. Acesta îşi închise instinctiv ochii, şi când se îi deschise, se afla la poarta castelului.
- Spune ultima dorinţă, iubăreţule.
Yänsel se înroşi. Se pare că primul său sărut a fost irosit pe o zână. Dar nu se putea plânge, măcar era drăguţă. Revenindu-şi la normal, băiatul îşi alesese ultima dorinţă.
- Îmi doresc să aflu cum o pot învinge pe regină!
- E simplu, spuse zâna dinţişor chichotind. Trebuie să îţi dai jos inelul. Îmi pare rău pentru ce am să fac, dar e singurul mod în care mă pot teleporta înapoi la lampa mea.
Acestea fiind spuse, zâna îl sărută din nou pe Yänsel. Acesta, începu se înţeleagă acum de ce i se spunea „zâna dinţişor”. „Prea mulţi dinţi, prea puţine buze” îşi spusese acesta în gând. Apoi, încercând să uite de felul prost de a săruta al zânei, Yänsel încercă să analizeze ce îi spusese aceasta înainte să dispară. Trebuia să renunţe la inel? Dar cum rămâne cu spusele lui Trumbledore? Avea de gând să se încreadă într-o zână care nu ştie să sărute sau într-un bătrân ce fură bijuterii de la copii? Decizia era grea, dar se hotărî să meargă pe mâna bătrânului.
După ce şi-a fixat cu atenţie inelul pe deget, Yänsel a intrat în castel, plin de curaj. Acesta fu întâmpinat în scurt timp de slujitorii reginei, printre care se afla şi fratele său, Alphonse, care avea o privire absentă pe chip.
- Al, cât mă bucur să te văd! spuse Yänsel. Eşti bine? Unde e Ed?
Dar nu îi răspunse. Continua să se comporte ca ceilalţi. Erau un fel de turmă de zombie, al cărei scop era să se mişte fără rost prin castel. Dându-şi seama că nu ajunge nicăieri, tânărul protagonist l-a luat pe fratele său de mână şi, împreună, au plecat în căutarea lui Edward. Surpinzător, nu dură mult şi l-au găsit.
- Edward, frate! Ce faci acolo? Pleacă de lângă ea!
Trezit de vorbele fratelui său, Ed se îndepărtă de regină.
- Ia-l pe Al şi plecaţi de aici!
Cei doi fraţi fugiră din încăpere, lăsându-l pe Yänsel singur cu Bretel. Aceasta se întoarse către cel ce-i întrerupse ritualul.
- Cum îndrăzneşti să mă întrerupi? Nu ştii cine sunt? Stai de vorbă cu Regina Gheţii! Poate ar trebui să iau inima ta în schimb!
Yänsel nu se deranjă să-i răspundă. Se pare că pariase pe calul greşit. Inelul nu l-a ajutat în niciun fel. Se îndrăgostise de regină în momentul în care o văzuse. Era perfectă pentru el. Nu era cea mai frumoasă fiinţă pe care o întâlnise, dar arăta perfect. Părul ei blond deschis era prins într-o coadă împletită. În momentul în care privirea lui s-a intersectat cu a ei, a simţit că i se topeşte inima. Acei ochi cafenii păreau ireali. Copleşit de emoţii, Yänsel începu să îi spună fetei ce simţea.
- Aveau dreptate, cu toţii. Nu am mai văzut nicio făptură atât de frumoasă ca şi tine. Lasă-mă să te admir, măcar.
- Credeai că n-am să-ţi observ inelul? Te-a trimis Trumbledore să râzi de mine?
Tocmai fusese prins. Dar ce se putea întâmpla? Fraţii lui era în siguranţă acum. În timp ce încă încerca să găsească un plan, Gretel puse mâna pe un pumnal şi se apropie lent de Yänsel.
- Dăcă îţi dai inelul jos, nu va durea atât de tare. Mă vei vedea frumoasă şi vei fi convins că e firesc să îmi oferi inima ta, la propriu.
- Dar deja eşti frumoasă. Şi dacă doreşti să îţi dau inima mea, am să o scot singur din piept şi am să ţi-o înmânez.
- Nu mă face să râd! Dacă porţi inelul ăla, înseamnă că mă vezi aşa cum sunt! Şi înfăţişarea mea reală nu ar face pe nimeni să spună asemenea complimente.
- Acum tu mă faci să râd, spuse băiatul. Dacă îţi doreşti asta cu adevărat, am să-mi dau inelul jos, însă nu am de gând să-mi schimb părerea.
Atinsă de cuvintele băiatului, Bretel începu să se încrunte. Ce nu era în regulă cu acest băiat? Era imposibil să fie adevărat ce îi spunea. Pentru a se mai calma, regina se duse către noptiera patului ei uriaş şi luă pocalul argintiu ce părea a fi plin cu ceva stacojiu. Cu ajutorul unei linguriţe din argint, începu să mănânce din pocal.
- Doar nu sunt...
- Ba da, încuviinţă Bretel. Sunt inimi. Dar trebuie să le mănâc, altfel toţi mă vor vedea aşa.
- Şi ce ar fi în neregulă cu asta?
- Ce e în neregulă cu tine?! Când vărjitoarea m-a blestemat, a spus că nimeni nu mă va mai considera frumoasă. De aceea, ursitoarea mea a făcut o altă vrajă. Cât timp voi mânca 10 inimi în fiecare lună, voi arată aşa cum va vrea cel care mă priveşte să mă vadă. Voi fi frumoasă, indiferent de persoana care mă priveşte!
- Dar eu te plac aşa cum eşti...
- Dă-ţi inelul jos atunci. Din cauza blestemului, nu pot să îţi văd adevăratul chip fiindcă porţi inelul. E un fel de pedeapsă pentru mine.
Fără să mai stea pe gânduri, Yänsel îşi dădu inelul jos. În acel moment, Bretel scăpă pocalul. Yänsel era pe departe, mult mai chipeş decât se aştepta ea. Totuşi, frumuseţea lui era inutilă, căci era acompaniată de naivitate. Bretel nu a spus niciodată că vrea să fie plăcută pentru felul în care arăta cu adevărat. A spus că vrea ca toată lumea să creadă că e frumoasă. Iar acum că Yänsel era lipsit de orice protecţie, putea să pună mâna pe a zecea inimă din luna aceea. Regina a strâns pumnalul în mână cu putere şi s-a îndreptat către băiat. Acesta nu se împotrivi sorţii. Se lăsă ucis de regină. Bretel îi înfipse pumnalul ascuţit în inimă fără să clipească.
- Ştii ce e amuzant? întrebă Yänsel. Încă arăţi la fel.
______________________________________________
Acest oneshot e un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Am scris asta pentru un concurs de pe alt forum şi iniţial voiam să fie o lucrare serioasă, dar apoi m-a luat valul şi am ajuns să scriu prostii genul "Trumbledore" şi "Gruela". Sper că oneshotul ăsta e amuzant, nu penibil. De asemenea, am încurcat timpurile alea de nici ele nu mai ştiu când ar trebui să fie folosite.
@Batsy: Un an şi o zi mai târziu, răspund şi eu *haha*. Mulţumesc pentru comentariu. Mi-ai atras atenţia asupra unor lucruri destul de importante. Mi s-a tot spus că nu dezvolt suficient ideile şi nu ştiu de ce nici până acum nu am făcut nimic în privinţa asta.
M-a atras titlul topicului tau asa ca, de ce nu? Nu am citit primul one-shot, doar pe acesta, ultimul, si pot spune ca mi-a placut, desi nu e nici pe departe atat de parodie pe cat ma asteptasem cand ti-am citit indicatia. Apreciez enorm folosirea diacriticelor, nu numai pentru ca imi gadila placut ochii, ci si pentru ca face totul mult mai usor de citit. Ai cateva scapari si typouri pe care le-am notat, in cazul in care vei vrea sa ti le corectezi:
"peţitorii regine Bretel" - reginei
"se împiedică şi căzu pe jos" - 'cazu pe jos' e pleonasm. Lasa doar 'cazu' simplu.
"Fraţii lui era în siguranţă acum" - erau.
De asemenea, ai nu-foarte-grave-dar-totusi-existente probleme cu armonizarea timpurilor verbale, sau cel putin asa mi s-a parut mie, in unele locuri in care nu sunau chiar bine si nu erau chiar consecvente, cum ar fi:
"Dar fără să mai dea ascultare spuselor tatălui său, Yänsel şi-a luat rucsacul în spate şi a plecat. Uitându-se lung către fiul său, bătrânul se întristă cumplit." - in contextul asta, perefecturile alea compuse sunt putin fortate. Mai bine continuai cu "isi lua rucsacul in spate si pleca".
"Zâna a început să spună un fel de rugăciune în altă limbă, apoi se apropie de Yänsel şi îl sărută" - din nou, nu esti consecventa. Zana incepu sa spuna o rugaciune si apoi se apropie, lasa acelasi timp, caci e vorba de actiuni care se petrec una dupa cealalta, de actiuni asemanatoare.
"Surpinzător, nu dură mult şi l-au găsit." - same. Nu dura mult si il gasira. sau Nu a durat mult si l-au gasit.
Trecand peste micile hibe insa, one-shotul tau a fost chiar placut, amuzant si relaxant, o pauza numa buna si o lectura usoara, dar nu lipsita de potential. Simpatica parodierea seriei Harry Potter sau a Stapanului Inelelor, la fel si aparitia Gruelei sau structura mai mult sau mai putin specifica basmului. Trei probe, right? Numai ca aici au fost intamplari, mai degraba decat probe in adevaratul sens al cuvantului. Un basm modern. Totusi, cand ai introdus in scena personajul reginei Bretel (ma duce cu gandul la Bretzel and by that I mean the yummy things to eat, e intentionata asemanarea?) totul a luat o intorsatura mai putin parodica. Mi s-a parut foarte captivanta ideea frumusetii reginei. Felul in care era vazuta drept frumoasa doar dupa ce ar fi baut sangele a atator inimi. Totusi, cum ii controla pe ceilalti atunci, daca nu printr-o perpetua frumusete, avand in vedere ca nu bause inca sangele a 10 inimi in scena din povestea ta? E o idee promitatoare rau si parca parca as fi vrut sa o dezvolti ceva mai mult la final, sa intri mai in detalii si sa explorezi toate acele posibilitati.
Sa inteleg ca protagonistul o vedea mereu frumoasa pentru ca se indragostise de adevarata ea? Asta ca sa verific daca am inteles bine. Ultima sa replica a fost de efect, emotionanta chiar, in contrast cu felul jucaus in care ai inceput si totusi mi-a placut cu atat mai mult, de n-ar fi fost lipsa aceea resimtita la final. Poate o introspectie a protagonistului, a ceea ce vedea si simtea el, ceva mai in profunzime decat ce ai transmis prin intermediul dialogului, poate asta ar fi ajutat mai mult. But I liked it nevertheless. Apropo, care a fost rezultatul la respectivul concurs?
Spor la scris in continuare si astept cu interes si alte creatii de-ale tale! ^^
Edit: Sy, my bad then, scuzele mele ^^' Mie mi-a parut pleonasm, dar daca nu e aici, cu atat mai bine.
Trebuie sa recunosc ca nu ma asteptam la asta. Am ramas placut surprins de regina ta, si-as vrea probabil sa vad si cum scrii ceva mai serios (sau nu, daca te descurci la fel de bine in continuare).
Intr-adevar ai ceva (mari) probleme cu timpurile verbale, al caror perfect compus e foarte imperfect pus (dar mai ales nepus). Mai putine personaje cu mai multe detalii si ceva descriere ar fi fost si mai dragut (info dumpul e una din problemele pe care le am si eu), dar pentru ce a fost facut sa fie, e bine si asa.
@DreamGirl : 'cazu pe jos' nu e pleonasm, 'pe jos' ala nu e pus ca sa exprime directia, ci ca sa arate felul/rezultatul dezordonat/haotic al caderii.
