AnimeZupCăutare

[Fairy Tail] Dawn of fairies

Dupa milenii de scris la chestia asta, am reusit sa termin si eu primul capitol. E ceva scris total in afara stilului meu, deci s-ar putea sa am enspe greseli. Totusi, o iubesc atat de mult pe Mavis incat trebuia sa fac asta in ciuda tuturor impedimentelor.

Varsta minima: 16
Gen: adventure, fantasy
Limba: Romana
Observatii cu privire la continut: pe parcurs pot exista spoilere majore din anime
Tipul de comentariu solicitat: literar. I can make my own proofreading.

Nu-mi apartine nimic din Fairy Tail, chiar daca as vrea sa-mi apartina Mavis-chan :))


I. Primele raze

Daca cineva ar fi privit in dimineata acelei zile de primavara spre drumul pietruit ce parasea orasul Magnolia, ar fi putut vedea o umbra ce se furisa incet, atenta sa nu fie zarita de vreun trecator. Pentru un locuitor al orasului, acest lucru ar fi parut oarecum inutil: drumul era nefolosit, nu doar pentru ca ocolea mai toate destinatiile importante din tinut, dar mai ales din cauza locurilor primejdioase prin care trecea.
N-ar fi mirat pe nimeni daca vreun barbat puternic si dornic de aventura ar fi ales acest mod de a pleca din Magnolia, dar la o privire mai atenta se putea lesne observa ca umbra de mai devreme era de fapt o fata ce nu parea sa fi trecut de varsta copilariei. Nu se stie ce motiv ar fi indemnat-o sa paraseasca frumosul oras pentru a se avanta in mijlocul primejdiilor, dar privirea-i hotarata dadea de inteles ca nu exista cale de intoarcere.

Dupa ce arunca o ultima privire cladirilor ce aveau sa dispara in scurt timp dupa o culme inalta, mica fugara isi indrepta ochii spre drumul care se intindea serpuitor inaintea ei. Soarele tocmai isi mijea primele raze peste orizont, dandu-i parului blond al fetei sclipiri aurii. Suvitele lungi se revarsau ondulat peste pelerina neagra sub care isi ascundea corpul, destul de scund chiar si pentru varsta ei. Deasupra ochilor verzi, ce incercau zadarnic sa scape de lumina puternica a soarelui, se inalta semet o suvita rebela, cu care se vede ca proprietara avusese mult de furca, hotarand in cele din urma sa o scurteze.

Nimic vrednic de luat in seama nu se intampla pe tot parcursul diminetii, pe care tanara o petrecu mergand neintrerupt, cu exceptia micilor abateri de la drum pricinuite de animale mici si pufoase zarite prin tufisuri. Peisajul deluros fu inlocuit rapid de cel al unor munti lipsiti de prea multa verdeata, avand doar poalele acoperite de paduri, insa nici macar acestea nu reuseau sa alunge monotonia tinutului. Odata cu venirea pranzului, pe care orice om normal il asociaza mai mult sau mai putin cu mancarea, atat entuziasmul cat si viteza de inaintare a micii aventuriere scazu considerabil. Desi nu cunoastem detaliile imprejurarilor in care parasise orasul, putem totusi trage concluzia ca o facuse in graba, deoarece nu luase cu ea niciun fel de bagaj pentru calatoria ce o astepta. Nu mica ii fu bucuria cand, de pe crestetul unei coline, zari in departare un firicel de fum. Porni deci plina de speranta spre locul respectiv, gandindu-se ca acolo unde este fum este si foc, iar unde este foc e foarte probabil sa se gateasca ceva de-ale gurii.
Logica respectiva ar fi cat se poate de bine intemeiata pentru calatorul care nu cunoaste imprejurimile. Daca am face insa o statistica a intamplarilor petrecute in acea zona, am observa ca fumul de obicei nu semnifica ceva bun, iar cei care sunt nevoiti sa treaca pe acolo evita pe cat posibil locurile in care apare. Din fericire tanara vrajitoare, caci cercurile magice cu ajutorul carora aproape plutea acum pe vechea carare ii tradau profesia, nu apuca sa ajunga la sursa fumului, deoarece un sunet venit din apropiere ii atrase atentia.

-Ajutor! Va implor, ajutor!

Vocea parea sa apartina unei femei, iar tanara isi opri ciudata plutire pentru a alerga spre o mica padurice aflata de-a dreapta drumului, sursa cea mai probabila a strigatului de mai inainte. Odata ajunsa acolo aproape se impiedica de ramasitele unei rochii sofisticate care zacea intre doi copaci, ascunsa de un tufis. De indata ce isi recapata echilibrul insa se dadu doi pasi inapoi, deoarece materialul incepuse nu numai sa se miste, dar si sa scoate sunete foarte ciudate. Spre mare uimire a vrajitoarei, de sub fosta rochie se ivi capul impodobit cu frunze si crengute al unei fete probabil nu cu mult mai mare decat ea, dar purtand atat de mult machiaj incat diferenta de varsta parea considerabila.

-Te rog, ajuta-ma! izbucni aceasta in lacrimi la vederea celeilalte tinere. Am observat ca esti vrajitoare, foloseste-ti puterile ca sa ma salvezi pe mine si pe tatal meu si vei capata orice vrei!

-Sa va salvez...de cine? intreba cu un aer confuz vrajitoarea, grabindu-se totusi sa o ajute pe sarmana fiinta sa se ridice.

-De banditii care l-au capturat pe tatal meu si acum sunt pe urmele mele. Regiunea intreaga e terorizata de ei si nimeni nu le poate sta impotriva, fiindca sunt ajutati de catre vrajitori puternici.

La auzul acestor cuvinte mica aventuriera o privi neincrezator, asteptand parca o dovada a celor spuse. Se pare insa ca gestul fu interpretat mai degraba ca o consimtire la rugamintea de mai inainte, asa ca in loc sa explice sau sa ofere alte informatii, tanara femeie ii zambi incantata.

-Te asigur ca nu vei regreta. Eu sunt May, singura mostenitoare a familiei Pommel de care cu siguranta ai auzit. Daca iti vei duce la capat misiunea vei avea partea de toata generozitatea noastra.

Vrajitoarea incerca sa ignore faptul ca nu auzise niciodata de acea familie, precum si modul ciudat in care May o tinea de maini, insa ramase cu aceeasi suspiciune intiparita pe chip.

-Spuneai ceva de niste vrajitori puternici? incerca ea sa readuca in discutie ceea ce o interesa. Cum ai reusit tu sa scapi de ei pana acum, daca tatal tau a fost capturat?

-Ah, a fost ingrozitor! exclama May, ducandu-si mana la frunte. Eu am fost aruncata in toiul luptei intr-un fel de groapa plina de frunze, unde am lesinat. Cand mi-am revenit, totul se terminase si tata impreuna cu toti luptatorii disparusera.

-Si esti sigura ca tatal tau inca e in viata?

-Cum poti spune asta? intreba indignata May. Normal ca e in viata, vor sa ne foloseasca pe amandoi ca sa puna mana pe averea familiei si nu pot face asta daca suntem morti.

Probabil tanara ar mai fi avut ceva de spus, insa fu ridicata brusc in aer de doua ramuri groase care i se infasurasera imprejurul corpului.

-O, nu! Sunt ei! mai apuca sarmana faptura sa strige inainte ca una din ramuri sa infrunzeasca si sa ii astupe gura.

Mica vrajitoare izbuti sa se fereasca de primul atac indreptat asupra ei, reusind chiar, cu niste lovituri bine tintite, sa incapaciteze un copac intreg care aparent se afla sub controlul unei magii ciudate. Nu anticipa insa ce avea sa se intample atunci cand ateriza pe un covor de flori albastre, care raspandira de indata un praf argintiu. Brusc, fetei i se facu extrem de somn si, dupa ce isi duse mana la gura spre a ascunde un cascat sincer, se intinse jos si adormi de indata.


***

Sunetul produs de o femeie cu vocea ascutita atunci cand plange nu este deloc placut. Din nefericire pentru vrajitoarea care isi incepuse calatoria in dimineata acelei zile, exact acest sunet ii insoti trezirea din somnul ce o tinuse cateva ore bune. Deschizand ochii vazu ca decorul se schimbase radical, din verdele padurii si al pajistilor intr-un cenusiu mohorat si stancos.

-Ce s-a intamplat? intreba tanara in timp ce se ridica incet, scuturandu-si hainele de praf.

Vocea ei insa aparent nu ajungea la urechile lui May, deoarece aceasta continua sa planga la fel de sonor, facand locul in care se aflau sa fie umplut de ecouri. Curioasa, mica vrajitoare o lasa pe May sa isi vada de plans si se apropie de gratiile celulei, ce pareau a fi din radacini de copac, pentru a privi afara. Din ce putu sa vada, se aflau undeva in peretele unei adancituri circulare, destul de incapatoare, la o inaltime de cateva zeci de metri. In mijlocul acesteia se inaltau cateva constructii ciudate, pe langa care forfoteau oameni de toate felurile. Bizara adunare era patronata de un personaj nu prea deosebit de fiintele de care era inconjurat, dar caruia pozitionarea strategica deasupra tuturor, intr-un mic turn de piatra, ii confirma statutul de lider. De altfel si strigatele neinteligibile pe care le scotea din cand in cand pareau a fi tratate cu foarte mare respect de catre acolitii sai.
Toata aceasta gloata pestrita isi facuse, se pare, cuibul sub un copac foarte batran, daca e sa ne luam dupa marimea radacinilor sale.

Acestea, trei la numar, formau singurul cer pe care vrajitoarea putea sa il vada din celula sa, intinzandu-se pana dincolo de marginile stancoase ce margineau intreaga zona.

-Frumoasa priveliste, nu? Pacat ca nu veti mai avea parte de ea dupa ce seful va termina cu voi, ha! mormai un barbat ce se apropiase de celula fara ca vrajitoarea sa-l observe.

Nu era insa singur, iar la aparitia matahalelor care pareau sa il asculte pana si May isi opri vaicarelile. Oftand usor, colega ei de celula dadu din umeri inainte de a incepe sa paseasca usor in directia indicata de barbat.

Nu peste mult timp cele doua prizoniere, impreuna cu insotitorii lor nu foarte civilizati, ajunsera langa micul turn pe care vrajitoarea il zarise mai inainte. Asa-zisul sef al banditilor parea si mai putin impozant de la mica distanta, iar felul in care isi tinea barbia sus, intr-un gest de superioritate, o facu pe fata sa chicoteasca incet.

-Hmph! pufni indignat barbatul din turn, in timp ce subordonatii sai isi plecara capetele in semn de respect. Se vede ca acest gest fu pe placul conducatorului, deoarece in cateva secunde acesta cobori pe niste trepte si pasi incet spre ei, cu mainile intinse, ca intr-un fel de binecuvantare.

-Cine sunt aceste fiinte netrebnice ale caror priviri il sfideaza pe marele Baal?

La auzul intrebarii capetele barbatilor se plecara parca si mai mult, niciunul din ei neindraznind sa scoata vreun sunet. Cele doua prizoniere il priveau foarte diferit pe seful banditilor, May incercand sa-si stapaneasca lacrimile iar mica vrajitoare sa nu pufneasca in ras. Cu siguranta lucrurile nu ar fi mers bine daca Baal si-ar mai fi fixat mult privirile asupra lor, dar sosirea inopinata a doi straini imbracati in robe lungi si verzi ii atrase atentia.

-Nu stim cine e blondina, raspunse unul dintre ei.

-Dar aceasta e May Pommel, fiica lui, adauga celalalt, aratand intai spre May, iar apoi spre un barbat imobilizat de ramurile unui copac ce aparu din spatele celor doi.

Daca pana atunci sarmana fiinta reusise sa-si tina lacrimile ascunse, de indata ce intoarse capul si dadu cu ochii de tatal ei incepu sa planga in hohote, alergand catre el. Barbatul, ale carui haine rupte si murdare contrastau cu statutul social pe care il avea, probabil ca si-ar fi primit fiica cu bratele deschise, iar aceasta l-ar fi imbratisat, daca nu ar fi avut amandoi mainile legate. Se multumira totusi sa stea unul langa altul, spunandu-si cuvinte incurajatoare.

Atentia banditilor si a sefului lor se muta destul de repede de la induiosatoare reuniune familiala la mica vrajitoare care pasi incet spre May si tatal sau, apoi isi aranja parul blond care ii venea in ochi si isi incrucisa mainile la piept.

-Se pare ca am fost scutita de cautari. May, acum ca ti-ai gasit tatal ar fi timpul sa plecam de aici.

Intr-un altfel de context o persoana atat de scunda care se plimba printre niste oameni cu un metru mai inalti decat ea nu ar fi fost bagata in seama deloc. Dar in cazul de fata cuvintele vrajitoarei, precum si mainile incrucisate in semn de asteptare - maini care de altfel ar fi trebuit sa fie legate, cel putin conform banditilor care executasera treaba respectiva – o adusesera in centrul atentiei. Dupa stupoarea initiala, Baal reusi sa schiteze cateva gesturi care, in limbaj talharesc, ar fi insemnat 'Prindeti-o!'. Matahalele se grabira sa aduca la indeplinire ordinul sefului lor, dar fura trimisi zburand de cateva mici explozii aparute in jurul cercurilor magice care insoteau acum mainile vrajitoarei.

Fara sa mai astepte vreun ordin de-al lui Baal, care privea toata scena cu o falca-n cer si una-n pamant, barbatii imbracati in robe verzi facura sa apara de nicaieri un paienjenis de ramuri si liane, trimitandu-le cu miscari abile spre vrajitoarea ce nu se miscase inca din loc. Nu mica le fu mirarea cand se trezira cu mii de sageti de lumina ce nu numai ca sfaramara toate ramurile, dar ii si pironira pe cei doi de o coliba din apropiere. Sperietura, sau poate grija pentru propria siguranta, ii facu sa nu se mai ridice de acolo.

Baal, ale carui falci revenisera intre timp la proportiile aproximativ normale, incepu sa se agite , tragand de putinii banditi care se mai incumetau sa stea prin apropiere.

-Tunul! Scoateti tunul magic! striga el, provocand mai mult panica decat ordine printre supusii lui.

In cele din urma fu adus si respectivul tun si indreptat spre vrajitoare, care nici nu se sinchisea de crizele sefului banditilor, ci incerca sa o linisteasca pe May inainte sa inunde toata zona. Simtind ca banditii fac ceva pe la spatele ei, se intoarse la timp pentru a vedea cum un urias tun magic este atintit spre locul in care se afla. Fara sa mai stea pe ganduri, se indeparta de May si tatal acesteia, facand o saritura peste capetele tuturor si ajungand in micul turn ce apartinea lui Baal. Acesta, enervat de-a binelea, intoarse el insusi tunul si il atinti din nou spre vrajitoare.

-Ci stai locului odata! urla el, tragand puternic de maneta ce declansa masinaria.

Viteza de miscare a vrajitoarei era insa ceva mai buna decat cea de tragere a tunului, asa incat incarcatura trecu prin locul unde tocmai se aflase tanara si, urmandu-si traiectoria rectilinie, lovi in plin una dintre cele trei radacini ale giganticului copac. Din haosul si invalmaseala ce urma acestui eveniment nimeni nu mai intelese nimic. Lui Baal ii trebuira cateva minute pana sa isi dea seama ca un copac nu poate sta pe doua radacini, dar banditii aflati sub ordinele lui isi manifestara dorinta de a nu fi striviti mult mai devreme.

Cat despre cei trei prizonieri datorita carora toate aceste evenimente nefaste se petrecusera, nimeni nu mai avu grija lor.

***

Cateva ore mai tarziu si cativa kilometri mai departe, May isi spala rochia rupta in apele unui rau cu apa curata si limpede. Acelasi rau ii dusese la vale cu cateva clipe in urma si machiajul, scotandu-i la vedere trasaturile copilaresti ale chipului. Undeva la mal, tatal ei incerca sa lege o conversatie cu mica vrajitoare care se pregatea de plecare.

-Daca te-am putea rasplati cu ceva, orice, spune-mi si iti voi indeplini dorinta.

-M-ati ajutat deja aratandu-mi unde e drumul pe care ma aflam. E tot ce imi doresc acum, raspunse vrajitoarea zambindu-i sincer.
Baza banditilor se dovedise a fi la o distanta mica de locul in care se intalnise cu May, iar tatal acesteia cunostea atat de bine zona incat fusese in stare sa ii aduca inapoi acolo.

-Putem macar sa stim numele tau? o ruga barbatul pe tanara, vazand-o indepartandu-se.

Aceasta se intoarse spre el, zambind din nou, si isi scutura suvitele blonde in semn aprobator.

-Desigur. Eu sunt Mavis. Mavis Vermilion.

Foarte frumos si interesant. Mavis e chiar minunata! Sper ca vei termina acest fic la fel de bine cum l-ai inceput. Eu una nu am nimic de comentat in legatura cu felul in care scrii. Dupa parerea mea e... perfect?... In fine, spor la scris in continuare si sper sa ai cat mai multe idei geniale! Astept continuarea :)!
Frumos! Felicitari! Mi-a facut placere sa citesc acest prim capitol, este unul destul de bune [ mereu e loc de mai bine :) ] ...
Descrierea si dialogul sau imbinat foarte bine impreuna si lucrul asta ma bucura foarte mult, deoarece mi-a facut o mare placere sa citesc cele scrise de tine.
Descrierea mi-a placut foarte mult, felul in care ai povestit lucrurile m-a facut sa vreau sa citesc si mai mult.
Nu am nimic de criticat, in schimb pot spune ca-mi doresc si mai multa descriere [ ca sa dau frau liber imaginatiei mele ^___^ ] ...
Ce mi-a mai placut? Faptul ca a fost un capitol lungut, dar nu plictisitor, care m-a tinut intr-un mic suspans.

Mult succes in continuare... Astept sa citesc si urmatorul capitol ...
O zi buna!