Hello! Am adus si eu un fic nou, ii datorez multi pupici, imbratisari si multa ciocolata celei mai scumpe fete >Teo< care m-a ajutat si sprijinit pentru a avea imaginatie.
Tin sa mentionez ca ficul NU este plagiat, este creatia mea dar este pus si pe un alt forum.
Disclaimer: Nu detin niciun personaj din anime-ul/ manga-ul Naruto si nu fac profit de pe urma acestor personaje.
Capitolul : 1
-Deci, domnisoara Haruno, tocmai sunteti proaspat iesita de pe bancile facultatii de inginerie robotica, scrie in cv-ul dumneavoastra ca ati castigat locul doi la concursul national pentru “Mintile Geniale”. Nu prea stiu ce sa zic…
-Dar domnule director, nu am unde sa ma duc la alta baza robotica. Nu puteti sa va mai ganditi?
-Domnisoara, aici nu eu decid cine intra si cine nu, studiile dumneavoastra sunt peste nivelul asteptarilor, de aceea sunt putin credibile. Nu va acuz de minciuna, dar nu se poate ca cineva sa stie mai multe decat inginerii nostrii. Imi pare rau domnisoara Haruno.-Bine atunci, cum spuneti dar, cu oameni ca dumneavoastra lumea nu va evolua. O zi buna domnule. i-am spus domnului, putin inganfata, plecand cu pasi repezi, nelasandu-l sa mai imi intoarca fraza.
Ies din acel birou micut si plin de hartii, luminat de soarele ce patrundea prin fereastra imensa. Discutia de mai devreme a fost cu directorul de la baza militara in robotica si inginerie. Voiam ca studiile mele avansate sa fie insfarsit apreciate. Dar nu, a trebuit sa fiu respinsa din cauza varstei mele fragede.
Ma numesc Sakura si am abia 21 de ani. Desii am varsta pe care o am, cunostintele mele in robotica sunt mai avansate decat ale acelor ingineri de la baza. Ochii mei verzi urmareau cu atentie traficul ce umplea toate soselele, pe la ora de varf. Desii poate nu va vine sa credeti dar totul aici este banal, cat se poate de simplu, masini fara roti pe perne de aer, telefoane sI televizoare cu holograme si roboti in loc de oameni pentru a conduce masinile.
Desi unora li se va parea super, pentru cei din 2027 totul este la ordinea zilei. Imi aranjez parul roz si lung facut cu placa pana la sold apoi trag de bluza neagra ce-mi acoperea putin la brau blugi albi. Caut in geanta alba telefonul dupa care il debloghez. Prima holograma este “Cu ce va pot ajuta?” dupa care prin comanda vocala, cer sa-mi apelez tatal. Tata era un om destul de tanar avea doar 38 de ani, blond cu ochii caprui si inalt, putin mai inalt decat mine, eu avand doar 1.65. Desi nu-mi place sa-l supar va trebui sa ii dau vestea proasta. Dupa putin timp ii se aude vocea aceea calma si dulce.
-Tata, am vesti proaste, nu m-au acceptat, au spus ca sunt prea tanara, si ca nu am cum sa stiu atat de multe la varsta mea. Acum ce ma fac tata? spusesem totul atat de repede, incat, abia se putea intelege. Dupa ce si-a dat seama de sensul propozitiei, un oftat prelung se facu-se auzit, din el rasarind regretul si dezamagirea. Stiia cat de mult conteaza aceasta slujba. Imi spune, pe un glas parintesc sa ma intorc acasa, eu ascultandu-l numaidecat.
Desi tata cum am spus era mai inalt ca mine, nu putea merge, statea intr-un scaun pe perna de aer, scaunul cu rotile nu mai exita de mult timp. Mai demult decat bunicul insa, tata nu a fost mereu asa, cand mama sI tata plecasera la bunici aveam doar 10 ani, au facut accident, atunci mama mea a murit iar tata a ajuns cum a ajuns. Ma doare sa-l vad asa, si pe el il doare cand vede ca sufar, dar timpul nu poate fi dat inapoi, desii toti spun asta eu am vrut sa stiu inginerie si robotica pentru a face ceea ce multi doar au visat si sperat.
Visul meu este sa fac o msina a timpului pentru a ma intoarce si ai opri pe parinti sa plece in ziua aceea blestemata. M-am dedicat trup si suflet pentru cunostintele dobandite in present, dar tocmai cand sa imi expun adevarata valoare, varsta ma tradeaza, ma incuie si ma obliga sa fac lucruri nebunesti.
Am chemat un taxi si am inregistrat adresa mea pentru a putea ajunge acasa. Odata ajunsa in fata blocului unde locuiam, i-am platit cursa si am urcat pana la etajul 5. O sa ma plang administratorului ca scara rulanta trebuie unsa, dar nu acum. Intru in casa, pasind in holul lung de la intrare. Ma descalt de tocurile negre ce le purtasem si le asez frumos.
-Tata, am ajuns! Strig dar ciudat nici un raspuns. Mai strig -Tata, am ajuns! Strig dar ciudat nici un raspuns. Mai strig odata, poate nu ma aude.
Tata! Unde esti? Din nou nici un raspuns. Incep sa il strig in toate camerele pana ce intru in camera lui. Pe pat gasesc o scrisoare si o floare, mai exact un trandafir rosu superb. Ma intreb oare de ce mi-ar scrie tata un bilet?
Asa ceva nu am mai vazut de cand citeam scrisorile strabunicului pentru strabunica. In bilet scria “Pentru clipele frumoase petrecute impreuna in acel an”. Si floarea? Cine a avut tupeu sa-mi scrie ceva si sa-mi lase flori.
Nu prea cunosteam lume, invatatul m-a obligat sa renunt la viata mea de adolescenta pe care am trait-o intre randuri pagini si carti indoite de vechimea timpului.
Mai important in toata tarasenia asta era, unde este tata Ma aud brusc strigata si cobor scarile pe care le urcasem pentru a ajunge in dormitoare. Fug in bucatarie unde il vad pe tata. Decid a nu ii spune despre micul incident. Nu vreau sa il amestec in chestia asta. Afisez un zambet cald si mare dupa care imi imbratisez cu afectiune tatal.
-Aaa, imi pare rau tata, imi pare rau ca nu m-au acceptat. Incep sa plang pentru ai arata tatalui meu ca, defapt, imi pasa de fericirea lui. Desi, visul meu ii era inca necunoscut lui, nu voiam sa afle prea curand. Dupa acesta scena emotionanta tata-fica, telefonul incepe sa sune.
Ma duc si raspun la un numar ascuns. Vocea ce se auzea in difuzor era o voce groasa, stranie si rea, parea ca imi trimite un mesaj…
Pika! Pika! Pi-ka-chu! Um, scuze, nu m-am putut abtine. >.>
In mare:
tocmai sunteti proaspat iesita de pe bancile facultatii de inginerie robotica, scrie in cv-ul dumneavoastra
1. Daca-i tocmai, e si proaspat. Asta-i un soi de pleonasm.
2. CV. Abreviere.
Dar, (virgula) domnule director, nu am unde sa ma duc la alta baza robotica.
"Domnule director" este vocativ, se izoleaza prin virgule de restul propozitiei.
sa stie mai multe decat inginerii nostrii
Nostri, intotdeauna cu un singur i. Daca ar avea doi, al doilea ar fi articol hotarat, dar deja ai articulat substantivul "inginer". Altfel: "nostri" e varianta pentru masculin de la "noastre", daca scrii "nostrii", inseamna ca ai scrie si "noastrele", iar asta nu-i in regula.
Imi pare rau, (virgula) domnisoara Haruno.
"Domnisoara Haruno" este vocativ.
Bine atunci, cum spuneti, (virgula) dar, (virgula pusa aiurea) cu oameni ca dumneavoastra lumea nu va evolua.
Se pune virgula inaintea conjunctiilor coordonatoare adversative (dar / iar / insa / ci / or). Dupa, uneori se pune, uneori nu. Da' aici n-ai de ce sa pui.
O zi buna, (virgula) domnule.
"Domnule" e vocativ.
nelasandu-l sa mai imi intoarca fraza
Sa imi mai intoarca. "Mai" e adverb si sta langa verb, exact langa verb. Doar intrebi: "ma mai astepti? ", nu "mai ma astepti? ", nu?
Desii am varsta pe care o am
Desi. Cand e conjunctie, are un singur i. In schimb, poti spune fara probleme "desii si desele au mers sa se rareasca" si altele asemenea.
ce-mi acoperea putin la brau blugi albi
Blugii (articulat) albi. Ca-i acoperea blugii de pe ea, nu orice blugi albi.
dupa care, (virgula) prin comanda vocala, cer sa-mi apelez tatal
"Prin comanda vocala" e apozitie, deci se izoleaza prin virgule de restul propozitiei.
Dupa putin timp ii se aude vocea aceea calma si dulce
I se aude (ea, vocea).
Acum ce ma fac, (virgula) tata? spusesem totul atat de repede, incat, (virgula pusa aiurea) abia se putea intelege.
"Tata" este vocativ.
un oftat prelung se facu-se auzit
Se facuse. Sau doar "se facu".
Mai demult decat bunicul, (virgula) insa, (virgula pusa aiurea) tata nu a fost mereu asa, (...) atunci mama mea a murit (virgula) iar tata a ajuns cum a ajuns.
"Insa" si "iar" sunt conjunctii coordonatoare adversative.
a ma intoarce si ai opri pe parinti sa plece in ziua aceea blestemata
A-i opri. De la "a ii opri" (pe ei, parintii), cratima aia arata ca lipseste un i si ca pronunti cele doua cuvinte legat.
Strig (virgula) dar, (virgula) ciudat (virgula) nici un raspuns. + Din nou nici un raspuns.
Niciun. Cand vrei sa arati lipsa a ceva (in cazul asta, lipsa unui raspuns) se scrie legat.
Mai strig odata, poate nu ma aude.
O data. Mai strig o data, de doua ori, de sase ori.
am trait-o intre randuri pagini si carti indoite de vechimea timpului
Termenii unei enumeratii se separa prin virgula: printre randuri, pagini si carti indoite.
Mai important in toata tarasenia asta era, unde este tata.
Propozitia subiectiva nu se izoleaza (decat daca sta inaintea regentei si se reia printr-un pronume). Ce-ai tu acolo e un fel de virgula intre subiect si predicat.
Incep sa plang pentru ai arata tatalui meu
A-i arata. "A arata" e verb la infinitiv, iar "i" e pronume personal (Cui sa arat? Lui - ii - i.). Se scrie legat atunci cand subiectul este la persoana a II-a singular (tu ai vrea o ciocolata, tu ai vrut o ciocolata, tu ai o ciocolata).
Desi, (virgula pusa aiurea) visul meu ii era inca necunoscut lui, nu voiam sa afle prea curand.
Habar n-am de ce-ai pus virgula aia. Acolo n-ai nici macar cezura.
Cuvinte scrise gresit:
putin inganfata - ingamfata sa fie insfarsit apreciate - in sfarsit emotionanta tata-fica - fiica
Hey, Am adus capitolul doi, multumesc de comentariu.
Sper sa fie pe placul vostru.
(scuze daca este scurt...)
Capitolul 2:
Cand deoadata aud :
-Visele trebuiesc urmate, indiferent de greutatile infruntate. Dupa care apelul este intrerupt.
Oare cine era si cum adica? Inafara de mine nimeni nu mai stia de masina.
Poate are dreptate, insa chiar nu stiu ce sa fac. Acum ca am fost respinsa de la singurul loc unde puteam ajunge cineva, nu vad o alta oportunitate.
Insa stiu clar ca trebuie sa caut o portita de scapare din nesiguranta care ma macina in privinta visului meu.
Urc pentru a doua oara scarile din sufragerie unde tata se uita la televizorul cu holograma de pe perete, asezat in fata canapelei negre si a masutei de sticla inconjurata de fotolii mari si pufoase, ajung in fata unui hol ce cuprindea trei camere, una era a parintilor, una este a mea iar cealalta este pentru oaspeti.
Pasesc cu grija in interiorul sanctuarului meu de liniste si pace.
Daca sufrageria era vopsita in alb, bucataria in albastru deschi si baia in albastru inchis, camera mea de ce sa nu fie verde? Da exact, am o camera verde pal, o culoare destul de calma dupa parerea mea.
Cum intri in stanga este patul, in dreapta mea este biroul cu multe carti, si calculatorul pe care nu am mai intrat de mult timp. Inainte am balcon, ca doar stateam la etajul 5 si langa birou am asezat cu mare dezinteres dulapul urias ce adapostea mai multe haine, dupa mine iesite din pasul modei, dar care ma descriau perfect si imi placeau. In stanga aveam baia mea propie.
Imi aleg din dulap niste haine pentru a sta cu ele prin casa, acestea fiind o pereche de pantaloni negri de trening trei-sfert deoarece afara nu este chiar atat de cald desi suntem in luna aprilie, un tricou gri deschis pe care scria “I Love NY” desi noi suntem in Los Angeles, si niste sosete albe. Imi aleg hainele sI ma duc in baie. Pasesc pe gresia rece si alba. La contactul cu piciorul meu, un fior imi strabate intreg corpul. Inlatur hainele ce acum imi par grele sI dau drumul la apa calda petru a umple cada imensa. Odata ce cada este plina ma scufund usor in ea, inchid ochii extenuata si incep sa ma gandesc ce as putea face pentru ca visul meu sa ajunga realitate. Stau si ma gandesc pana cand imi vine o idée brilianta.
Acum ca mi-am adus aminte, la mansarda blocului a fost un atelier pentru cei care reparau tevile, dar acum avem o firma care vine si se ocupa. Poate ca si-au lasat acolo toate uneltele. Daca am noroc voi gasi acolo tot ce imi trebuie pentru a reusi.
Hotarasc sa ma ridic dandu-mi seama ca apa era calduta. Ma imbrac cu hainele propuse si cobor in sufragerie.
Tata inca se uita la televizor, dar nu parea ca este atent. Curioasa din fire, ma duc si ma asez pe canapeaua foarte confortabila.
Deoarece tata statea in carut, ma intind si incep sa privesc la televizor emisiunea difuzata. Simt cum ochii imi sunt din ce in ce mai inchisi, pana cand adorm de tot.
Visul meu era unul dubios, vedeam secvente din trecut cam prin anii 1900 si secvente din viitor, create probabil de creierul meu obosit. Visam ca masinaria este un total esec, si ca totul este gresit. Visul despre intoarcerea in timp nu trebuia sa existe, dar in fata mea apare un baiat plangand, imi spunea ca nu e bine ceea ce fac, sa las balta totul.
Parul sau negru ii era scurt la spate si mai lung putin in fata, era evident mult mai scund decat mine, parea ca avea cam 7-8 ani. Plangea dar nu se uita decat in jos cu manutele la ochi.
Deodata dispare si fundalul alb devenea din ce in ce mai negru, pana cand am fot inghitita de acel abis. M-am trezit speriata si transpirata toata, observand ca eram invelita probabil de tata care acum nu mai era la televizorul oricum stins.
Ma ridic si ma uit in jur, vad ca era lumina la bucatarie si cu pasi marunti intru in incapere. Am ramas surprinsa pentru ca nu era nimeni, dar lumina era aprinsa. Ma gandesc ca poate tata a plecat iar la vecinul sI ca eu sa nu ma sperii a lasat o lumina aprinsa.
Urc la mine in camera cu grija dupa ce am stins lumina din bucatarie, pe geamul din hol intrau cateva raze palide, asta prevestind inceperea intunericului, ma intreb oare cat este ceasul, dar nu apuc sa ma gandesc mult ca ma trezesc la mine in camera cu mana pe intrerupator, lumina aprinsa, sI ca sa vezi un haos total.
Un dezastru complet, cine naiba a intrat sa-mi deranjeze camera? Oare ce voia de la mine din camera?
Ma indrept usor spre usa balconului din sticla mare si o inchid.
Vreau sa ma intorc dar dintr-o data sigura sursa de lumina din camera mai era doar cate o raza obosita ce incerca fara vlaga sa straluceasca. Imi era frica, nu ma mai puteam misca, am ramas stana de piatra, cand doua maini imi acopereau gura si ochii. Ma simt luata pe sus sI pusa in propiul pat, tot felul de ganduri negre si infioratoare imi navaleau in cap, crescandu-mi in acest fel adrenalina.
Simt un aer cald aproape de urechea mea sI aud o soapta romantica spusa senzual de o voce masculina, cu un timbru vocal destul de infricosator, desi chipul nu il l-am putut vedea din cauza razelor ce dispareau putin cate putin, acei ochi misterioi si negrii nu i-am putut uita. Ceea ce mi-a soptit a fost atat de frumos incat pentru o clipa am crezut ca visez. Ceea ce mi-a zis…..
Visele trebuiesc urmate, indiferent de greutatile infruntate. Dupa care apelul este intrerupt.
Visele trebuie. "A trebui" e verb unipersonal. La indicativ prezent "trebuie" e singura forma: eu/tu/el/noi/voi/ei trebuie. + Daca scrii "Dupa care apelul este intrerupt." acolo, se intelelge ca tipul continua sa vorbeasca. Ma indoiesc ca voiai s-o faca. + Um, visurile. Visele sunt alea din timpul somnului, iar visurile sunt aspiratiile.
una este a mea, (virgula) iar cealalta este pentru oaspeti
Se pune virgula inaintea lui "iar" atunci cand este conjunctie.
Da, (virgula) exact, am o camera verde pal
Citeste cu voce tare ambele variante (cu si fara virgula). Pe care o folosesti de obicei?
in dreapta mea este biroul cu multe carti, (virgula pusa aiurea) si calculatorul pe care nu am mai intrat de mult timp
Inaintea conjunctiei "si" se pune virgula special pentru ea atunci cand are sens adversativ, aici n-are.
Inainte am balcon, ca doar stateam la etajul 5, (virgula) si langa birou am asezat
"Ca doar statea la etajul cinci" e o explicatie/adaugare, deci se izoleaza prin virgule de restul frazei. La fel ca inainte: atunci cand citesti cu voce tare, spui "ca doar statea la etajul cinci" cu o alta intonatie.
un tricou gri deschis pe care scria “I Love NY”, (virgula) desi noi suntem in Los Angeles, si niste sosete albe
"Desi noi suntem in Los Angeles" e o adaugare, se izoleaza prin virgule. Cum de-ai pus virgula dupa "in Los Angeles", da' n-ai pus inaintea lui "desi"? "Desi" e scris cu un singur i! ^^
vedeam secvente din trecut, (virgula) cam prin anii 1900, (virgula) si secvente din viitor
La fel, "cam prin anii" e o explicatie/adaugare. Asta sau ce scrisei mai sus legat de intonatie.
Plangea, (virgula) dar nu se uita + Vreau sa ma intorc, (virgula) dar dintr-o data
Inaintea conjunctiei adversative "dar" se pune virgula.
desi chipul nu il l-am putut vedea
Nu i l-am.
acei ochi misterioi si negrii nu i-am putut uita
Ochi negri. Cat timp n-ai de gand (si sper ca nici n-ai, nici n-o sa ai) sa scrii "ochi verzii", in loc de "ochi verzi", "narcise infloritele", in loc de "narcise inflorite", "soricei obositii", in loc de "soricei obositi", n-ar trebui sa scrii nici "ochi negrii".
Cuvinte scrise gresit:
Inafara de mine - in afara In stanga aveam baia mea propie - proprie pusa in propiul pat - propriul pantaloni negri de trening trei-sfert - trei sferturi
Heei, am adus next.ul. Sper ca am mai evoluat, imi cer scuze pentru eventualele greseli de tastare si/sau exprimare.
Ja nee!
Capitolul 3 :
Ceea ce mi-a zis a fost ca “trebuie sa iubesti ca sa poti fii iubita”.
Acel intrus a disparut rapid, ca si cum s-ar fi evaporat, nici macar de pe mine nu s-a dat jos, poate era doar o iluzie, dar de ce mintea mea sa imi joace atatea feste?
Inchid ochii relaxata, dar o durere de cap nu ma lasa deloc, simteam cum camera se invarte cu mine, parca eram intr-un carusel din parcul de distractii, lumea mea pur si simplu se invartea. Ma iau de cap cu ambele maini, si deschid brusc ochii.
Ma trezesc intinsa pe jos in camera mea, stateam pe cateva haine, hartii, ce mai in tot haosul, cu lumina aprinsa si cu usa balconului deschisa.
Ce naiba? Am visat? Din nou vise idioate?
Sau poate doar am lesinat, dar cum sa visezi cand lesini?
Nu puteam gasi un raspuns logic pentru ce s-a intamplat cu mine. Sunt atat de confuza, nu mai rezit, oare daca-I zic lu’ tata ma va duce la spital?
Sau imi va spune vesnicul “totul o sa fie bine”?
Las gandurile astea momentan deoparte si ma ridic cu foarte mare greutate de jos. Privirea mea analiza fugar dezastrul, cand eram mai concentrat sa vad fiecare obiect pe unde ar putea veni, ma aud strigata de cineva din hol.
Sting lumina repede, si cobor scarile rapid dar cu grija. Cand ajung in sufragerie, ochii mei verzi au ramas atintiti intr-o pereche de ochi negrii precum ce-a mai adanca groapa a groazei in care poti aluneca.
Am ramas blocata, privirile noastre s-au intersectat fara prea mare greutate, dar nu poti dezlipi usor doi magneti nu-I asa?
Ei bine nici acei ochi nu renuntau la ai mei, cum nici eu nu puteam sa renunt la a ma mai holba la tipul ce imi statea pe canapeaua ocupata de inca cineva.
Pareau abatuti, dezamagiti, oare sa fie tristi?
De ce oare, si mai ales unde este tata? Barbatul de langa acel tip era vecinul nostru, il chema Itachi, era destul de inalt, cam 1.85 fiind brunet cu parul destul de scurt, cam pana la urechi iar ochii ii erau de un albastru ca cerul senin vara. Era o fire prietenoasa, dar nu imi prea placea find cu zece ani mai mare decat mine, au avand abia 21. Cu o voce sfioasa, putin speriata sI ametita inca dupa incidentul de mai devreme reusesc totusi sa leg doua cuvinte intre ele. Acelea au fost :
-Unde este tata?
M-am uitat la cei doi tipi care au indraznit sa-mi intre in casa fara vre-un fel de permisiune si pe deasupra sa ma mai si strige pe nume.
Privirile lor s-au indreptat rapid spre podea, dar cu aceeasi repeciziune un raspuns sumbru a venit din partea lui Itachi care se ridicase in picioare la vederea mea. Celalalt s-a ridicat usor intinzand bratele pentru a ma imbratisa, nu intelegeam pana ce Itachi nu a zis :
-Tatal tau…ei bine...nu mai este.
Cand am auzit sufletul mi s-a facut cat un purice, ochii mi s-au umplut de lacrimi si picioarele mele erau moi. Tipul acela inca venea spre mine cu bratele deschie, parca stia ca asa voi reactiona pregatindu-se din timp.
Am sarit in bratele sale fara sa mai stiu nimic. Am inceput sa plang, lacrimile mele amare udand tricoul baiatului, dar nu imi pasa, simt cum doua brate ma strang usor de talie, mainile ce odinioara le tineam la piept, acum se aflau stranse in pumn, avand ca material de nervi si suparare tricoul moale si parfumat.
Ma strangea la pieptul sau tare eu oprindu-ma din plans cu greu, o mana ii era pe talia mea iar cealalta ma mangaia protector pe parul moale si usor ondulat. Am pus ce-a mai idioata intrebare, dar care probabil m-ar fi ajutat mai mult decat o suta despre cum, ce, cand, unde sI in ce fel.
-De ce tata?
O voce destul de groasa se facea auzita in incaperea mare, in urechile mele era ca un adevarat ecou, se pare ca tata a fost asasinat de catre un sniper.
De ce sa fie tata asasinat?
De catre cine? Cu ce scop?
Ma eliberez din stranoarea tipului si ma duc pe canapea, nu am fost scapata din priviri de catre cei doi nici o clipa, ma asez in liniste dupa care incep sa intreb peretii, deoarece pentru mine, in acea casa nimeni nu mai exista.
-Cine l-a ucis pe tata?
De ce tocmai pe tata? De ce Dumnezeu mi ia luat pe amandoi?
Va rog spuneti-mi ca este macar la spital, in coma stiind ca mai are macar o mica sansa de supravietuire, spuneti-mi va rog.
Ii rog pe cei doi, dar acestia din nou au facut liniste admirand podeaua curata.
Linistea in momente ca astea ma termina. Viata mea nu mai are sens, acum totul despre masina, viitor, totul este distrus.
Fara sansa de revenire.
Am fost scoasa din gandurile mele de Itachi care se pare ca nu a terminat “sacul cu vesti”.
-Tatal tau stia ca va fi omorat de aceea a plecat de acasa, dar mi-a lasat mie vorba ca in caz de moartea sa, Sasuke va sta cu tine, nu poti intretine singura un apartament atat de mare, dupa neferictitul incident cu baza robotica.
Stiu ca iti este greu, condoleante, dar tatal tau stie ce-I mai bine pentru tine.
-Tata stia? De ce nu mi-a spus nimic? Si acum ce, va trebui sa impart cu el un ditamai apartament? Dar nici macar nu-l cunosc.
-O sa aveti timp sa va cunoasteti, insa eu va trebui sa plec, Sas’ke, vino sa iti iei bagajele,
Sakura tu odihnestete.
Nu am mai zis nimic, si asa, sunt total derutata, de ce tata, cum oare a putut tine moartea lui un secret fata de mine?
Acum va trebui sa-l mai si suport pe tipul asta, Sasuke, parca…oricum gandurile deja au pus stapanire pe mintea mea si cred ca voi adormi din nou.
S-a zis cu planul meu despre masina care ar fi readus-o pe mama oarecum, sau nu?
Bunaaa, am adus next.ul.
Imi cer scuze pentru eventualele greseli de tastare si/sau exprimare.
Capitolul 4
-Deci ea este tinta mea? Dar de ce, e doar o fiinta fragila, care in plus mai si sufera dupa taicasu’?
-Sasuke, eu te-am antrenat atata timp doar ca sa iti pese de o fata idioata? Misiunea ta este sa o asasinezi, la fel ca pe taicasu’, daca se intampla sa ii spui de planul nostru, te omor cu mana mea si pe tine si pe aia, clar?
Casa aia este una din cele mai cautate deoarece in pereti si tavan se afla bucati mari de aur si argint, un mare sef, care acum nu mai este, a ascuns cele mai mari prazi ale sale, multi au cautat aceasta camera, dar n-a gasit-o nimeni.
Sa nu te lasi intimidat ca e fata, sau ca plange, sau mai stiu eu ce, e doar o fata proasta.
Cu fiecare cuvant jignitor adus rozaliei de catre fratele meu pe care de curand il stiti, inima mea suferea, ochii ma intepau de lacrimi pentru ca va trebui sa omor ceva ce-mi place, da exact, imi place Sakura, e frumoasa, delicata, dar a suferit prea mult, poate o voi putea convinge sa ne mutam, am multe case prin toata lumea, deoarece in cautarea casei cu aur, a trebuit a omor multi, foarte multi oameni, doar ca pana la urma sa ne alegem cu multe case in zadar. Sper doar ca va intelege ceea ce ii voi explica cand increderea mea in ea devine mare.
-Ai inteles?
Dau din cap afirmativ, apoi imi iau toate ghiozdanele si trolerul parasind casa, trecand doar cativa pasi pana in apartamentul de alaturi.
Deschid usa cum pot si intru in incapere, se pare ca Sakura s-a dus sus. O strig, nu pentru ca as fi avut nevoie de ajutor, ci doar sa o vad, inima mea este bolnava dupa singura fata pe care atunci cand am vazut-o mii de fluturasi imi zburau in stomac.
O aud cum coboara scarile, parea grabita, cand a ajuns cu picioarele pe pamant inima mea se sfarama, se facea o pulbere fina cand o vad imbracata intr-o rochita lunga pana in pamant neagra, usor stramta pe corpul firav si slabut. Avea doar doua bretele negre ceva mai groase pentru a acoperi bretele sutienului, pe care banuiec ca il purta.
Parul ii era prins intr-un coc aranjat cu multa migala, punand peste, o palarie neagra cu nu stiu ce puf pe ea. Afara era destul de cald, deci cred ca nu i-ar fi fost frig.
Se uita in jos, nu prea dorea sa ma vada. Intr-un final isi ridica capul, acum ii pot vedea chipul inlacrimat, nu suportam durerea, as fi vrut sa pot face ceva, dar nu pot, trebuiue sa duc la bun sfarit misiunea, dar cum?
-Vrei sa te ajut? Vocea ei calma si dulce rasuna in toata incaperea, gandurile mele s–au oprit cand am ridicat privirea si i-am intalnit perlele sale verzi, ma privea trista dar oarecum indiferenta. Nu doream sa se chinuie cu bagajele mele inutile asa ca o rog sa ma duca in camera mea.
Incepe din nou sa urce scarile, trag dupa mine atatea bagaje pentru ce?
Doar ca sa ma aflu in treaba.
Imi deschide o usa mare de lemn si inaintea mea se afisa o camera spatioasa, patul de doua persoane are asezat la mijlocul camerei fiind imbracat cu o lenjerie maro deschis, pe ambele parti ale patului erau cate o micuta noptiera, in partea tanga era o usa ce probabil ducea in baie, si in dreapta exact dupa sifonierul mare de lemn, erau doua usi din sticla ce ducea la un balcon micut, razele soarelui patrundeau cu usurinta prin sticla aceea deoarece nu era trasa peste perdeaua ce statea la capatul usilor.
Ii multumesc dupa care spune sa ma fac comod. Pasesc in camera si ating cu picioarele in covor pufos si alb, aceasta imi inchide usa plecand. Imi las jos toate bagajele pe care le tinusem in brate atata timp aiurea si incep sa despachetez totul cu miscari lente si plictisitoare. Dupa nu foarte mult timp termin cu aranjatul hainelor, o strig pe Sakura, imi place la nebunie cand vine la auzul strigatului meu, nu cred ca si-a dat seama ca o strig dulce si apasat in asa fel incat acel nume frumos sI special sa nu-mi paraseasca buzele pofticioase dupa ale ei vreodata.
Ciudat dar nu primesc nici un raspuns, o mai strig inca o data, dar spre disperarea si supararea mea acelasi rezultat straniu. Unde putea pleca fara sa-mi zica?
Dar stai, de ce mi-ar zice daca pleaca din moment ce ei nu-I pasa de mine?
Ies din camera si cobor in living, si tocmai cand sa dau sa plec pe usa in cautarea Sakurei, vad o foaie lipita pe usa cu o bucatica mica de scotch.
Trag usor de hartie, bucata dezlipindu-se si incep sa citesc acel scris frumos, ordonat, si usor inclinat scris de o mana fina si dibace.
“Sasuke,
Stiu ca nu ne cunoastem reciproc atat de bine, dar daca se poate as dori sa vii sus la mansarda blocului, poate vei fi “biletul” meu spre adevaratul scop al vietii mele.
Sakura”
Raman masca citind biletul, nu se poate, daca s-a atasat de mine emotional la fel cum m-am atasat sI eu de ea?
Ahh, Itachi cu casa ta cu tot, de ce nu ma lasi sa ma bucur de fata pe care o ador? La naiba cu tot aurul din casa aia idioata.
Ma afund tot mai tare in ganduri urcand cu liftul pana la pen-ultimul etaj, apoi luand-o rapid pe scari in sus.
Deschid o usa de fier grea si mare, provocand un zgomot asurzitor, si destul de deranjant. De cum o deschd in fata ochilor mei negrii se afia un apus precum cel mai frumos vis avut vreodata.
Eram sus pe cladire, peste toate celelalte se vedea o perdea portocalie usor ingalbenita, invelea tot albastru cerului dand un aer romantic, ochii mei erau atintiti pe micuta bila de o nuanta impresinanta de portocaliu. Razele sale acum devenau din ce in ce mai palide, incercand cu greu sa sustina acea patura multicolora peste cer. Prins cum eram de frumosul apus, nu-mi dau seama ca defapt eram pozitionat intre usa si exterior, si ca doi ochi verzi superbi, adorabili si inlacrimati ma priveau cu rabdare. Imi mut privirea spre ea, statea pur si simplu in picioare, cu fata la mine, lacrimile scuragandu-i-se pe obrjii rumeni.
A vrea sa o intreb atat de multe, dar parca tot ce as vrea sa zic, nu-sI are rostul.
Intr-un final reusesc sa-mi schimb pozitia, ma indrept spre ea cu pasi marunti, ateptand sa-mi zica ceva, dar nu, sta pur si simplu uitandu-se la mine sI plange, fara glas, nu scoate nici cel mai mic sunet pe care urechile mele l-ar fi primit cu bucurie caci vine de la ea, nu, o papua din portelan, asta era ea, imi este frica ca se poate sparge oricand, fara sa o mai pot reface. Intr-un final ma opresc la o distanta destul de mica de ea si printer buzele mele scapa un sunet micut si nevinovat
-Sakura?
Stomacul meu a luat-o razna, pentru prima data ma simt stanjenit de fata pe care se pare ca o iubesc, da,
exact, o iubesc din tot sufletul, nu-I pot face rau, voi face tot posibilul sa-l indepartez pe Itachi de ea, nu-I pot face rau singurei fiinte ce imi aduce pacea in suflet, sunetul ce l-am auzit cu atata interes, parca era vocea unui inger , o voce sublime, cristalina si calma.
Ce duios mi-a soptit numele, un fior ma strabate repede, deschid bratele cu mici si insesizabile ezitari si ma indrept foarte usor spre ea.
Nu schiteaza nici un gest, poate acesta simpla imbratisare este tot ceea ce are nevoie. Ii strang corpul firav, ii simt inima cum bate pe pieptul meu, sanii sai mari se presau cu putere, dar din nou nu se misca, poate este ca atunci in casa, prima data cand pieptul meu ardea de atingerea ei fina.
Cu mare strangere de inima o indepartez putin de mine, ochii sai nu mai erau inlacrimati desii durerea inca se putea citi atat de usor in acele pupile verzi si atragatoare.
Soptesc, pentru a nu strica acel moment magic, cand razele soarelui plapand deja se pierdeau in lumina alba si sumbra a reginei noptii. Acea perdea portocalie a disparut dezvelind cu mare usurinta micutele pete albe de pe cerul care nu poate fi cuprins dintr-o privire.
-Nu mai plange…imi rupi sufletul…
Cred ca mai romatic de atat nu am putut fii niciodata, dar tot ceea ce voi discuta cu ea indiferent de subiect, voi vorbi din inima, cu duiosie pentru o fiinta divina ca ea.
Dupa ce termin de vorbit, simt o mana clada sI delicata ce ma atinge pe antrebrat pe urma ma trange de incheietura mainii si ma trage incet dupa ea.
Deschide o usa destul de mare de fier ruginit iar privirea mea s-a pierdut intr-o camera imesa plina de tot felul de chei, suruburi, piulite sau cam tot ce te-ar ajuta sa repari sau sa construiesti ceva mare.
In mijlocul tavanului zgariat sI plin de vopsea decolorata putin decojita pe alocuri, zacea un bec care lumina puternic intreaga incapere. Raman surpirin sI reusesc cu mare greutate sa o intreb ce este acest loc si de ce m-a adus aici.
-Sakura, ce cautam noi aici?
-Vreau sa ma ajuti sa-mi indeplinesc visul, nu ma voi lasa batuta, o vreau pe mama inapoi tinandu-l pe tata de brat si pe mine de mana, vreau ca tata sa ma tina iar in brate, sa-mi spuna ca ma iubeste si fotograful din parc sa ne spuna din nou acel cald “Zambiti dragilor”. Nu vreau decat sa ii mai vad macar o data fericiti pe amandoi, doar o data, vreau sa creez o masina a timpului pentru a ma putea intoarce in timp, sa mai vad acea zi, apoi daca e, sa pot muri linistita. Visul meu este tinut sub lacat si cheie in inima mea, dar tu esti singurul care ma poate ajuta, stiu ca nu mi-ai face rau, esti dulce si tandru, imi placi si nu-mi pasa ca poate ma crezi nebuna, dar daca nu vrei sa ma ajuti, nu-mi sta in cale.
Cuvintele ei ma atingeu la inima, exact in locul acela dureros plin de amintiri sI sentimente. Cum as putea sa raman indiferent cand saracuta vorbestea cu gasul bland?
Incerc sa ii explic ca mi-as da si sufletul pentru ea daca ar fi nevoie ca visele ei sa se realizeze.
Desii mai devreme imi daduse drumul la mana, acum decid sa fac eu primul pas si o apuc de mana care ii statea in dreptul pieptului cuprinzand-ui degetele firave cu ale mele, mainile noastre formand o strangere delicate si plina de pasiune. Ma apropii incet de ea, eram cu fiecare secunda mai aproape de acele buze suave, fine, si mereu dornice de afectiune, eu sunt singurul care o intelege sI chiar as vrea sa o pot ajuta, dar firar, intr-un moment ca asta trebuia sa nu ma gandesc la planul lui Itachi despre acea casa nenorocita si misiunea mea idioata, in timp ce ma certam cu gandurile mele, nu imi dau seama ca defapt ma oprisem la cativa milimetri de acele bucatele fine de miere, si ca Sakura astepta acelai lucru ca si mine, asteptam ca buzele noatre sa se cunoasca intr-un final. Ma apropii bursc, asta facand-o sa tresara usor, ahh, ce sentiment frumos, ce moi si dulci sunt, nu m-as mai satura sa le gust incontinuu. Nu ma opresc asa de repede, continui adancind sarutul, intr-un final ramanand fara aer.
Imi despart buzele triste de ale ei, si o privesc direct in ochii ce acum emanau o stare de bine, era splendida. Vreau sa reiau ce am innceput dar o voce groasa ma trezeste la realitate si ma opreste din bucuria mea, sarutarea buzelor sale.
Acea voce era nervoasa, si o puteam recunoaste oricand, de oriunde, cum naiba a reusit sa ma gaseasca tocmai aici sus? si pe deasupra si la ora asta? Cu siguranta imi va tine o predica, dar decid sa nu ii dau drumul la mana iubitei mele Sakura, nu doream acest lucru, iar EL nu ma poate opri din a face ceea ce poftesc, e un nimeni in comparatie cu Sakura, floricica mea de ciresi.
-De ce naiba nu ma asculti si pe mine macar o data in viata ta? Este chiar asa un efort imens sa-mi faci si mie o data pe plac?
Vocea lui era incredibil de infricosatoare prin simplul timbru vocal, cuvintele sale ma faceau sa ma simt oarecum prost ca m-am putut indragosti de tinta care trebuia eliminata.
Nu doresc nici in ruptul capului sa ii dau drumul la mana aceea catifelata, dar ce simt? Tremura cumva? Acea zana firava de langa mine a inceput sa…tremure? Poate ca ar fi mai bine sa duc aceasta “minunata conversatie” intre doi frati departe de urechile sale micute. Da exact, Itachi este acela care spre surprinderea mea a reusit sa ne sperie pe amandoi. Il vad ca ofteaza sonor, dupa care isi plimba privirea rece si usturatoare peste corpurile noastre, atentia ii este acaparata de mainile noastre impreunate, dar nu comenteaza inca. Ii analizez fiecare miscare, desii greu se observa prin treningul negru cu verde la Adidas ce-l purta. Decid sa rup linistea asta idioata.
-Deci, Itachi, ce vrei de ai venit dupa mine pana aici? Chiar voiam sa aflu care este motivul pentru care el, si-a deplasat picioarele pentru mine.
-Doream sa te intreb cum iti mai este, dar daca esti ocupat, favorul de care te-am rugat poate fi lasat pe alta data, dar nu prea tarziu pentru ca dupa aia, apar complicatii.
Stiam exact la ce se refera, la moartea Sakurei, stia a vorbeasca atat de codificat incat nici cele mai mari genii nu s-ar fi prins, acum doar a atins o coarda sensibila. Ma incrunt la el putin facandu-I semn ca poate sa plece, dar acesta tot ramanea pe loc. Deodata aud un glas subtire, firav care soptea usor ca vrea sa plece, banuiesc ca Itachi stia ca Sakura va pleca lasandu-ne singuri pentru a putea pune la cale totul, dar ma intreb oare cum va face cand va afla ca nu mai vreau sa il ajut?
Simt o racoare in mana dreapta, atunci am inteles ca mana Sakurei nu mai este ca sa o incalzesca pe a mea, dupa ce aud o usa imensa trantindu-se de peretele ce abia se tinea sa nu cada, mana odinioara calda acum sta stransa intr-un pumn incordat din cauza nervilor.
-Bine Itchi, acum ce mai vrei? Uite, stii care-I chestia? Eu am decis sa nu te mai ajut cu planul tau, in sfarsit am gasit dragostea, de ce imi narui sperantele si visele cu singura fata pe care cu adevarat o iubesc?
-Fratioare, de cand ai devenit tu asa de…prost? Normal ca ai sa ma ajuti cu orice plan am eu chef, deoarece draga ta Sakura este intr-un pericol mult mai mare decat ti-ai inchipuit tu vreodata, poate, daca o faci sa plece din casa asta, am sa ii crut viata, dar nu cred ca va accepta data fiind situata caci aceea casa are valoare sentimentala.
Am doar o singura rugaminte, pe care daca nu o indeplinesti, atunci o voi omora pe nimicul ala umblator.
-Inceteaza sa imi mai jignesti iubita, o sa o fac sa se mute, dar daca reusec, ne lasi naibii in pace? Strig la el incordandu-mi mainile si strangand din pumnul deja plin de sange din cauza unghiilor maricele.
-Of of of, Sasuke, normal ca nu am sa te las in pace, doar esti singurul meu fratior nu? Daca va ve-ti muta pentru ca va iubiti, desii mi se face rau, trebuie ca fiecare cuplu sa aveti un rod al iubirii nu? Ei bine, indiferent de cum va fi, vreau ceea ce va leaga sufleteste, adica mai pe intelesul tau, cand vei face un copil cu tara*ura aia jalnica acel copil imi va apartine. O masina de ucis, fie fata, fie baiat, il vreau pentru a duce mai departe numele Uchiha si pana la urma cineva va trebui pus la conducere nu?
Simt cum pamantul imi fuge de sub picioare, cum as putea da ingerul ce ne va lega intr-o zi unui mosntru ca el? Cum sa dau cel mai drag lucru unuia precum el?
-Si daca refuz? Hai frate, nici tu nu esti in stare de asa ceva.
Incerc sa caut o latura buna intr-unul ca el, dar nu reusesc sa gasesc nimic in acest cub rece si gol.
-Daca vei face marea prostie de a refuza, dragostea ta, Sakura, va inceta sa va mai iubeasca pe acest pamant. Vreau sa plecati din casa in maxim trei zile, nu imi pasa unde plecati, dar tine minte ca te gasesc oriunde, oricand, nu ai cum sa te ascunzi de mine.
Se intoarce si pleaca, nu imi vine sa cred, a plecat pur si simplu, am ramas asa stana de piatra uitandu-ma lung la usa, minteam mea acum este plina de ganduri ametecate iar inima mea este doar un praf, este o pulbere fina care nu mai poate fii reunita. Cum sa ii explic totul bietei mele iubite? Ahh, si mai este si visul ei, cu masina aceea, oare cum am sa scap de atatea probleme pe capul meu? Am nevoie de ajutor……
Am mare nevoie de ajutor dar cum sa ii explic asa ceva rozaliei mele? Capul imi vajaie si picioarele mele tremurau fara control..nu pot sa respir..de ce sunt intr-o situatie ca asta? De ce oare a trebuit sa ma indragostesc tocmai de ea? Cand mai sunt atatea ca ea si poate mult mai frumoase? De ce? Dar, cu toate intrebarile mele puerile despre Sakura, o voce din capul meu soptea incet “Pentru ca ea este jumatatea ta”. Ah, constiinta idioata, are dreptate…nu pot renunta asa pur si simplu, o sa ma duc sa vad ce face, poate imi schimba ea starea de spirit. Ies din acea incapere si arunc o privire spre cerul albastru presat cu stele care mai de care mai stralucitoare, ce formau o frumoasa perdea peste culoarea destul de deschisa a vazduhului. Inaintez cu pasi apasati spre usa de metal, o indepartez acesta provocand un sunet deranjant dupa care in fata ochilor mei se afisau o multitudine de scari pe care bineinteles ca trebuia sa le cobor in graba. Ajungand acasa la Saku, incep sa o strig dar nu primesc nici un raspuns, ma panichez si urc la etaj uitandu-ma prin camere pana ce o vad, era intr-o stare deplorabila, era in patul plin de sange, cu hainele rupte si aruncate peste tot, cu parul ravasit care ii cadea pe genunchi stransi la pieptul gol si plin de rani. Raman masca, cine a putut sa ii faca una ca asta, o auzeam in surdina cum suspina, probabil ca nu mai avea lacrimi ci doar suferinta. Ma duc val-vartej la ea si o iau in brate, aceasta incepe sa tipe si se agita mai ceva ca la un raufacator. Se liisteste abia cand ma vede si incerca cu mainile sa se mai astupe oarecum. Ma uitam fix in ochii ei, cum putea cineva sa ii faca asa ceva stiind prea bine ca e fara ajutor? Dintr-o data gandurile mele au fost intrerupte de o voce cristalina si indurerata
-S-Sasuke, vreau sa…..mor.
Atat am mai putut auzi din gura bietei mele iubite, dupa care ochii ei au inceput din nou sa verse lacrimi amare. Tinea ochii inchii si suspina doar atunci cand mai avea nevoie de aer. Raman masca, cum putea gandi asemenea idiotenii? Nu doresc sa ma despart nici o clipa de corpul sau rece si plin de rani, dar va trebui totusi sa o fac deoarece apa calda pentru baie nu se pune singura in cada spre nefericrea mea. Ii dau drumul din brate usor putin greoi si ma duc cu pasi mici catre baie de unde dau drumul la apa sa umple cada mare ce parea ca inghite micile perle curate, nereusind sa se umple mai repejor. Ma uitam la jetul de apa cristalina si fierbinte, cand decid ca este suficienta apa si ca este calda ma duc din nou in camera dupa Sakura, a ramas in aceeasi pozitie de cand am plecat in baie, nici macar un centimetru nu s.a deplasat. O iau in brate si o duc pana in cada, nu a trebuit sa ma lupt prea mult cu greutatea ei. O asez uor in cada, aceasta suspinand cand corpul sau a facut contact cu fierbintelea apei. Inep sa o spal usor pe intreg corpul cu sapunul ce mirosea a miere si flori, dupa care limpezesc, pentru prima data o vad fara acele bucati de material ce incercau sa ii acopere corpul de zeita. Un corp frumos conturat, cu talie de viespe si centrul de greutate, fiind sus, destul de mare. Un corp bine definit dar care in acest moment plin de rani provocate de diferite obiecte destul de dure. Nu doresc sa o intreb ce s.a petrecut deoarece nu prea pare in stare sa vorbeasca. Dar tot gandindu-ma la ale mele spalandu.i parul moale si pufos cu samponul ce miroasea a nuca de cocos aud o voce speriata si soptita :
-Daca se poate, Sasuke, vreau sa plec din aceasta casa.
Pentru prima data pe ziua de azi, am auzit ceva are ma incanta, poate ca sunt la fel de incantat precum sunt si de faptul ca am reusit pana la urma sa ma implinesc mai mult sau mai putin. Termin de spalat parul iubitei mele dupa care o ajut sa iasa din cada, tocmai cand sa ii inmanez prosopul alb lung si pufos, aud soneria. Ma grabesc sa ii deschid usa, cand vad…….
Cand deschid usa vad o femeie ce era destul de pitica fata de mine, era putin slaba deoarece se parea ca poarta in pantece un copil,nu cred ca cineva poate fi gras perfect rotund in jurul abdomenului, parul lung si brunet ii acoperea intreg spatele, fata micuta si machiata discret era acompaniata de un zambet cald, rochita albastra deschis ce o purta era trecuta usor de genunchi ei slabuti. Desi era incaltata cu niste sandale negre pare frumos si elegant aranjata. Surprins de prezenta ei aici, necunoscand-o o invit in casa dar o asaltez imediat cu intrebarile.
-Cine esti?
- Iubi nu ma mai recunosti?
De unde naba iubi? Si cum adica nu o mai recunosc? Oare am cunoscut-o vreodata?
-Scuza-ma dar nu te cunosc nici macar nu iti stiu numele.
-Oare cum poti sa o uiti pe mama viitorului tau copil?
A spus ce am auzit eu ca a spus? Nu imi vine sa cred, oare am putut face asa ceva? Sa las o fata insarcinata si sa nu.mi amintesc cum o cheama?
-Ma scuzi dar cred ca ma confunzi. Nu se poate sa fac asa ceva, doar nu eram beat. Am mai fost eu beat de sa uit de mine dar nu in asa hal crede-ma.
-Eu sunt Adeline si sunt viitoarea ta sotie, m-ai cerut de sotie cand ai aflat ca sunt insarcinata acum sapte luni, dar ai decis sa te muti si in curand va trebui sa nasc, am decis sa vin eu la tine daca tu nu mai poti ajunge la mine. Nu iubitule nu erai beat, erai perfect lucid si uite vezi? acum te anunt cu bucurie ca e baietel si vreau sa il cheme ca pe tine.
-Uite ce este, uumm Adeline eu nu te cunosc si ei bine nu doresc sa ma amestec in vreo treaba de-a ta. Nu stiu de unde ai scos bazaconia asta cu copilul meu si al tau dar chiar nu as vrea sa te vada....
Dar inainte sa pot continua fraza mea bine pusa la punct pentru a o face sa plece, apare coborand scarile nimeni alta decat Sakura, cu o fata ce ar speria pe oricine.
Era tare nervoasa si asa se vedea cu ochiul liber, ma intreb daca era nervoasa pentru ca o straina de aceeasi natura ca ea se afla in casa sau doar pentu ca am lasat-o de capul ei in baie. Nu prea stiu cum reactioneaza dar poate nu va face atat de urat precum parca prevestea linistea asternuta peste noi.
Era imbracata lejer intru-n trening mov cu negru ce se aseza frumos pe corpul ei de zeita, din parul uscat si lung prins intr-o coada erau prinse diferite clame cu diferite forme.
-Dragule cine este acesta straina si ce cauta in casa ta?
Ooo, nu cred ca ia spus asa ceva. Dar cand sa deschid gura sa o poftesc afara pe nedorita invitata glasul suav al dulcei mele se aude spargand acea micuta liniste ce se crease.
-Draga mea, eu nu inteleg ce cauti in casa mea, am auzit toata discutia de mai devreme, poate are sau nu treaba cu tine el, dar crede-ma ca acum chiar este ocupat nu sta de trecut, trebuie sa privesti in viitor si sa accepti situatia in care esti data la o parte pentru ca eu sunt actuala lui iubita deci daca se poate te-as ruga sa pleci din casa mea acum.
-Uite ce e vopsit-o artificial intr-un roz idiot, eu sunt viitoarea lui sotie si mama copilului sau da?
Tu nu stii nimic despre el, a stat in multe tari pentru ca mereu ma lua cu el sa ne distram prin diferite locuri dar cand a fost sa plece cu treburi importante ma lasa acasa. I-am spus ca am ramas insarcinata si mi-a promis ca atunci cand vor mai fi doar cateva saptamani pana sa aduc rodul iubirii pe lume ma voi casatori cu el. Si de asta sunt eu aici, acum rolul tau nu il inteleg, tu esti vreo dama de companie?
La cum arati nu ma mir daca esti menajera ce se da drept iubita lui in locul meu.
-Am vrut sa fiu cat de politicoasa pot fi dar se pare ca tu intreci orice masura.
In timp ce cele doua se certau de mama focului stau si ma gandesc oare chiar am putut face asa ceva si sa nu stiu nimic? Dar cand ma gandesc mai bine ma intreb nu cumva o fii tipa de care imi vorbea Itachi? Cred ca a lasat-o tocmai pentru ca are un copil nedorit de acesta si poate ea ma confunda. Hotarasc sa clarific lucrurile si poate toata tarasenia asta o sa inceteze inainte sa ajunga ceva mai complicat.
-Fetelor, tip cat sa ma fac auzit peste jigniri si reprosuri aruncate dintr-o parte si din alta, mai intai iubita calmeaza-te, iar tu Adeline stii cum ma cheama?
-Iubi, normal ca stiu cum te cheama, orice viitoare sotie stie ce nume va purta pana la adanci batraneti, esti Itachi Uchiha.
Atunci mi-a cazut fisa, saraca Sakura era putin derutata dar o calmez usor scotand pe gura cuvintele magice ce pareau sa mai calmeze situatia.
-Uite cum sta treaba, eu nu sunt Itachi, eu sunt Sasuke fratele lui mai mic, iar tu esti Adeline Cross nu? fosta lui iubita,in general Itachi vorbea de tine cum ca nu prea te doreste si nu stie cum sa scape de o povara ca tine, daca vrei sa stii el nu isi dorea copilul de aceea a plecat fara sa te ia cu el, dar se pare ca tu vii aici si imi creezi probleme doar pentru ca seman cu el.
Inainte sa te mai iei de cineva sub pretextul asta mai bine ai analiza acea persoana de doua ori.
-Nu, minti, nu este adevarat! Cum iubitule sa nu doresti copilul nostru? Ai spus ca ma iubesti cum poti sa minti in halul asta?
-Uite mai porcusor de Guineea, daca tu te-ai distrat cu fratele lui, nu ai nici un drept sa te bagi peste noi, dute linistita la cine ai treaba si scuteste-ne de prezenta ta patetica.
-Te-a bagat cineva in seama menajero?
Nu inteleg nimic, de ce tot o sustine pe a iei ca eu sunt cine crede ea ca sunt? Oare chiar nu isi da seama? Dar cand totul parea fara rost decid sa fac ceva greu de crezut. Am sa plec cu fata asta pentru a lua copilu ei cand se va naste mintindu-l pe Itachi ca este copilul meu si al Sakurei astfel incat nu vom mai fi deranjati de nimeni si nimic atunci cand rodul iubiri mele pentru Saku se va materializa. Dar oare chiar fac ce trebuie? Daca iubita mea nu intelege as putea pierde tot ce am mai drag si scump pe lume, sper doar sa fac alegerea potrivita.
-Saku, putem discuta intre patru ochi?
-Desigur.
O trag in dormitor in timp ce Adeline se face comoda pe canapeaua din living. Incep sa ii spun planul meu pe care sper sa il inteleaga caci daca nu o va face am incuract borcanele, cum obisnuiam sa glumesc cu prietenii mei.
Spre dezamagirea mea totala Sakura ma obliga sa fac alegerea intre ea si tipa din living, normal ca o voi alege pe ea dar tocmai cand sa ii spun telefonul incepe sa sune.
Raspund grabit ca de obiei dar cand speram vesti bune aud glasul fratelui meu ce imi zicea ca daca nu accept sa fiu cu Adeline draga mea iubire, Sakura, va fi din nou jucaria prietenilor lui. Sunt foarte suparat, nu mai am solutii de a scapa din acesta incurcatura, bagat pana in gat.
Decid sa ii explic Sakurei dar acesta spune ca nu va renunta la mine sub nici o forma.
Spre binele ei ii spun decizia finala ca va trebui sa stau cu Adeline si sa ii cresc copilul dar exact cum ma asteptam am vazut o lacrima plina de durere ce cadea incet pe obrazul sau alb si neted. Plangea din cauza mea, cea mai scumpa fiinta din lume plangea din cauza unui nenoro*it ca mine, oare cum pot drege toata gluma asta proasta nu stiu dar clar am facut-o sa planga pe viata mea, pe iubita mea Sakura, dar spre binele ei voi pleca cu Adeline iar Sakura se va muta pentru ca acea casa are un impact negativ asupra psihicului ei demoralizat din toate punctele de vedere.
Cred ca o zi mai proasta ca asta nu am avut in viata mea.
Oare fac ceea ce trebuie facut? acest gand ma macina incetul cu incetul.