AnimeZupCăutare

Curva

E un fic in limba romana. Varsta minima ar fi 16 ani, insa unele capitole contin scene sexuale asa ca, banuiesc ca se cere 18+, dar voi mentiona eu ce capitole cer limita aceasta de varsta, gen: romantic, fragmente din viata (mea).
Referitor la tipul de comentariu, doresc orice tip, insa din cate am vazut pe forum, ma limitez la critici gramaticale, pentru ca nu vreau sa gasesc comentarii gen:"logic ca ii dadea jos blugii, doar nu ii putea da sus". Insa atat timp cat va sapaniti ironia, puteti critica si greselile de exprimare.


Pentru prolog: 18+



Prolog





Ii iau mainile puternice intr-ale mele si i le ridic, lipindu-i-le de pat. Ma gandesc sa i le leg, dar pur si simplu abia daca ii pot cuprinde incheietura cu palma mea. Ar fi fost si putin exagerat, doar ca voiam sa si le tina pentru el, iar eu sa ma ocup de tot, ca el sa nu preia conducerea nici o secunda. Apoi scap un suras. Cine stie cum o sa fie si ele de folos la un moment dat?
Banuiesc ca si-a dat seama cat de crispata eram cand imi planuiam totul in minte, iar el trebuia sa ma astepte sa vada ce vreau si ce imi poate capul, dar nu ma opresc sa-l sarut, ci dezordonat, ne jucam cu buzele, cu limba, cu dintii. Dar eu gandesc, nascocesc, incercand sa dau impresia ca sunt mai relaxata acum. Stiu ca e de acord cu orice as alege: sa ne jucam, sa fim pasionali, sa ne ranim, sa ne jucam, si asta nu pentru ca este el intelegator, ci pentru ca vrea sa-mi vada limitele imaginatiei si indrazneala pe care o aveam.
Acum mana lui stanga se ridica spre mine si se face folositoare, desfacandu-mi parul impletit intr-o "coada de peste" si mi-l dezordoneaza usor. Si e bine. In ciuda faptului ca am petrecut aproape doua ore pentru ca femeia aceea sa-si imbarlige degetele prin parul meu, sa mi-l tapeze, sa mi-l impleteasca, sa-l fixeze, acum ma simteam mai libera, cu el desprins.
Dupa cum imi priveste podoaba capilara care isi facea drum spre gatul, umerii si spatele meu, puteam spune ca nu prea i-a placut coafura pe care o avusem in seara asta. Dar nici mie, chiar daca primisem complimente, atat de la femeile care cerseau aprecieri, cat si de la domnii, care, desi erau insotiti de sotiile lor, aruncau priviri lacome oricarei reprezentante ale sexului frumos, care le treceau prin fata. Acum realizez ca zambisem tot timpul: de cand l-am sarutat pe hol, pana acum, in dormitor.
Mainile lui fierbinti imi aluneca pe spatele arcuit asupra trupului sau, coborand cu precizie odata cu fermoarul, si ma elibereaza de inca o stransoare. Asa cum stau deasupra lui, asezata exact pe cureaua blugilor sai, pot simti cum se excita mai tare si sunt nerabdatoare sa vad cine va trebui sa-i dea jos: eu sau el? Nu o sa fiu eu, nu sunt atat de disperata incat sa-i dezvelesc pana si mandria.
Delicatetea cu care imi da rochia jos de pe umeri, cum isi introduce mainile sub ea, prin deschizatura fermuarului, pentru a pune maninile pe fese si cum face ca materialul ei sa-mi alunece in jos pe picioare, dreptul, apoi stangul, pana si gestul de a nu o arunca pe jos, asa cum a facut cu sacoul sau, ma face sa zambesc la gandul ca rochia i-a placut.
Este rosie, el mi-a spus ca ii place cum ma prinde rosul, desi eu mereu am crezut ca-mi scoate in evidenta cearcanele.

Tot ce mai am pe mine e lenjeria, iar el e doar la bustul gol. Imi pun mainile pe pieptul lui paros, si observ cat de albe sunt ele in comparatie cu pielea lui. Asta ma eclipseaza, oarecum, pentru ca am stat in fiecare zi la plaja, pentru a ma bronza, iar acum, asta nu se observa catusi de putin. Le trec usor spre gatul lui si ma arcuiesc iar deasupra sa, unghiile mele ajungandu-i acum la ceafa si zgariindui-o. E un barbat in toata firea, mare si facut, acoperind aproape tot patul, iar eu parca sunt o copila. Stau deasupra lui si realizez ca ar putea sa ma impinga o singura data, si sa fiu pe jos. Rosesc toata, dar sunt usurata ca lenjeria de pat, un perete, precum si multe obiecte din incapere au culoarea rosie, asta reflectand o lumina la fel de senzuala in camera, acoperindu roseata figurii mele. Dar ca sa evit orice risc, ma aplec si mai mult si incep sa il sarut.
Cobor mai jos si ii sarut varful moale al sanului stang, apoi cel drept, iar el imi arata ca ii place prin felul cum isi poarta mainile pe materialul lenjeriei, indepartandu-mi intai chilotul, apoi sutienul. Sfarcurile lui se intaresc, iar eu il las sa-mi arunce orice mai purtam pe jos. Continui sa-l sarut, iar acum e momentul in care imi doream sa-i fi legat mainile, deoarece ele incep sa-mi mangaie spatele, sa-l faca sa se unduiasca dupa cum ghidau ele, iar aceasta ii dadea lui puncte in plus si eu nu vroiam sa-i vad pe fata vreun zambet ironic, ca si cum m-ar fi cucerit. Nu e o competitie, nu sunt atat de ingusta la minte si nu iau totul asa in serios, asa ca imi alung gandul asta, ii apuc mainile si i le trantesc ferm pe pat. Ma priveste uimit, poate nu pentru ca i-am indeparat mainile, ci dupa expresiafatei mea. Sunt constienta ca nu mai zambesc si ca ii arat ca sunt serioasa. Dar asta l-a mai cumintit, sau asa cred.
Dupa ce ma asigur ca, prin felul in care i-am fixat privirea, l-am domolit, caut sa-mi reiau treaba, dar mainile lui imi apuca bratele hotarat si ma intorc cu usuratate pe spate. Acum imi dau seama defapt de cat de urias este, iar gandul ca m-a lasat pana acum sa fiu eu deasupra, mi-a adeverit faptul ca ii placea sa se joace. Realizez ca arat doborata, si stie ca m-a enervat gestul lui, dar isi pune mana dreapta sprinjinita de pat, iar pe cea stanga o coboara inspre pantalon. Imi dau seama repede ca el nu e atat de enervat, pe cat de excitat si nerabdator, iar acest lucru ma face sa rad. Pe el il deruteaza, asa ca imi duc ambele maini pe betelia pantalonului sau, iar el si-o sprijina si pe cealalta de pat cand vede ca ii desfac cureaua. Stiu ca e uimit, caci priveste inspre ea, ca sa afle ce vreau sa fac, iar asta il astampara de tot si se lasa pe mainile mele. Ii dau blugii jos, iar el ii arunca. Stiu ca planul nu era acesta, dar ii dau si boxerii jos.
Acum ma priveste. Ma ridic usor si il intorc in pozitia initiala, pe spate. E total dezarmat, iar prin felul cum isi tine o spranceana ridicata si una mult coborata, imi dau seama ca se lasa in voia mea, total umil si mic. Faptul ma multumeste complet si ma umple de mandrie, dar nu vreau sa-i arat asta, caci consider ca se simte destul de injosit, si stiu cat de important e sa nu atingi aceasta coarda atat de sensibila a unui barbat.
Uneori e bine sa renunti tu, sa lasi de la tine, sa fi atat de subtila, incat el nici macar sa nu se gandeasca ca tu vrei sa il ajuti in a-si proteja respectul de sine, mandria.
Asa ca evit sa-l mai privesc.
Dar totul se compenseaza atunci cand incep sa ii ofer mai mult, si se simte rasplatit atunci cand ii ating organul genital si il mangai, la fel, atunci cand incep sa il sarut. Nu vreau sa-i para rau de felul cum l-am redus la tacere, dar, mai ales, nu vreau sa regret eu asta.

Simt cum sudoarea mi se elibereaza usor din fiecare por al corpului. Usor, usor, ma cuprinde un sentiment straniu si strain. Stiu ca, in urmatoarea secunda, dupa ce suprema placere ne va invada, dupa ce toti muschii vor dori sa-mi sara de pe oase, ceea ce s-ar intampla, mi se va preface in ceva atat de scarbos in fata ochilor, iar sentimenul de singuratate ma va cuprinde iar, dar aceasta ma sperie si hotarasc sa ma las in voia instincului si sa nu ma mai gandesc.
Acum e excitat de tot, si la fel si eu, asa ca ii alung ultimul dram de ratiune, soptindu-i: "-Te vreau." Reusesc sa il multumesc, caci isi indreapta toata atentia spre mine. "-Acuum!" ii spun la fel de cersetor si plangacios, ca si cum el ar fi singura mea scapare, singurul care m-ar putea tine in viata. Innebuneste. Ii iau mainile si le pun pe sanii mei. Ma las moale si ma intorc pe o parte, apoi pe spate, lasandu-l pe el deasupra.
Aducandu-si parca aminte miscarile, ca si cum ar fi preluat volanul unei masini in mainile lui, incearca sa-si intre in rol, si reuseste, caci ma face sa scap gemete involuntare si intense.
Dandu-mi seama de cat de penibil a fost acest lucru, si cat de mult detestam aceste gemete si tipete care dadeau mai mult impresia de prefacatorie, imi musc buza, dar felul lui cum imi priveste trupul si cum se arcuieste asupra sa, imi arata ca ma trateaza cu o anumita atentie, iar asta ma rusineaza.
Imi dau capul pe spate, caci stiu ca asta ii va placea si il las pe el sa faca tot, sa simta ca ma detine, ca e dorit. Usor, placerea ia locul umilintei lui, rusinii si gandurilor mele, lasa totul in trecut si ne innebuneste pe amandoi. Pieptul lui zgariat, varfurile suvitelor mele de pe care picura sudoare, sunt dovezile uitarii.
Intr-un moment de constienta, imi spun hotarata ca asta e ultima oara, si imi organizez in minte cum acest lucru trebuie neaparat sa se sfarseasca cu plecarea mea. Nu mai pot ramane dupa ce am facut asta, imi spun asa de sigura pe mine si hotarata, incat nimic si nimeni sa nu ma poata razgandi. Dar las si asta la o parte pentru moment, pentru a-i acorda barbatului ce ma detinea sansa de a ma duce pana in culmile placerii. Iar si iar.
Apoi privesc rochia rosie.
Capitolul 1



Mov si galben. Stau de doua ore in masina si le privesc prin geamul ei fumuriu. Culorile liceului. E pentru prima oara cand il privesc si ma simt totusi atat de departe de el, de exclusa si de straina. Ma uit spre uniforma care are aceleasi culori si stiu ca va trebui sa ma implic, sa fac parte iar din comunitatea din care faceam parte odata, sa frecventez acelasi liceu pe care il frecventam odata. Poate ca asta ma va ajuta sa ma reacomodez si sa ma refamiliarizez mai repede, dar faptul ca va trebui sa revad atatea persoane, mi se pare de-a dreptul inspaimantator.
Mereu am crezut ca faptele facute, locurile frecventate, timpurile petrecute, pot primi o a doua sansa si o semnificatie diferita, dar oamenii nu. Poate e gresit, dar oamenii sunt cei care infrumuseteaza locul, deasemenea, tot ei sunt si cei care il uratesc.
Asta simt eu. De cand m-am intors acasa si de cand am intrat in curtea liceului.
Nu pot face fata.
Ma uit spre telefonul mobil pe care il tin cu amandoua mainile si apelez un numar, cel mai recent: "tata". Suna.
Dar nu pot sa vorbesc cu el. Ce sa ii spun? Ca sunt atat de fricoasa si nu pot sa merg la liceu, pentru ca nu vreau sa dau ochii cu fostii mei colegi, ca toate locurile din aceasta scoala imi trezesc amintiri neplacute si ca mai bine renunt? Ar fi o solutie, dar l-as descuraja si mai mult, asa ca sfarsesc apelul. Cand ridic privirea din telefon, observ ca soferul ma asteptase in tot acest timp si ma privise prin oglinda retrovizorie. Sunt sigura ca ma priveste cu mila si pot ghici ce gandeste in momentul de fata, dar ultimul lucru pe care mi-l doresc acum era mila sau compasiunea cuiva. Iar el stia asta, totusi nu spune nimic, dar privirea lui exprima mai multe decat vorbele lui ar fi putut spune.
Desi sunt indecisa, nu las pe nimeni sa observe asta, trantesc telefonul pe bancheta masinii, imi iau geanta si o pun pe umar, tinand-o strans si deschid portiera, punand un picior afara, cand ma aud strigata.
-Domnisoara Nollan!
In fata mea apare cu zambetul pe buze un domn imbracat la costum care emana valuri intense de parfum barbatesc, de firma. Il recunosc imediat si daca pana acum ma mai imbarbatasem putin, faptul ca directorul mi-a iesit in intampinare ma face sa privesc in jos de rusine.
Ma gandesc ca, in mod normal, ma va intreba de ce am renuntat la liceu sau de ce nu am venit timp de aproape doi ani. In mod normal. Dar el isi strecoara mana stanga incet pe spatele meu si, punand-o pe mijloc, imi arata cladirea cu mana dreapta, ca si cum mi-ar prezenta pentru prima oara o capodopera de-a lui.
-Bine ai venit!
Nu bine ai revenit, ci bine ai venit.
Ii multumesc si ii raspund cu un salut politicos. Apoi mergem amandoi spre intrarea profesorilor si ma conduce in biroul lui.
De acolo, ii ofer dosarul pe care nu stiam ca-l port in geanta, decat atunci cand ma intreaba daca i l-am adus, iar eu ii raspund ca nu, si dorind sa iau telefonul din geanta pentru a-l suna pe tatal meu ca sa mi-l aduca, il gasesc, frumos, gros si plin cu anumite diplome si fise. Nu se uita prin el, ci purtand mereu un zambet pe chip, imi da impresia ca nici nu se va uita, pentru ca stie ca nu imi va folosi. S-a asigurat tata. Cand il pune pe biroul lui, vad cum de undeva, din spatele dosarului, se arata un colt de plic.
La cat de gros mi se pare dosarul, as spune ca sunt si unele inflorituri de ale tatalui meu, deoarece numai vreo cinci din diplome sunt obtinute de mine, fisele sunt intr-adevar ale mele, dar recomandarile nu stiu sa le fi primit de la nimeni. Atunci plicul sigur e de la tata si sigur contine banii, sau poate un cec.
Suna clopotelul. Directorul mai da o data mana cu mine, imi ureaza succes si, condusa de o profesoara urc scarile spre clasa in care urmeaza sa fac cursuri. Toti elevii sunt deja in clase, asteptand in banci, sau pe langa bancii, numai eu intru odata cu profesoara mea, care tot drumul imi povesteste despre activitatile ei. Eu urc tacuta alaturi de ea, caci directorul nu a vrut sa ma lase sa ma duc singura spre clasa, in mintea mea rasunand vorbele lui care vroiau sa para o gluma, cum ca ei trebuie sa stie ca "tu esti Jenifer Nollan".
E prima ora de romana, iar profesoara isi continua discursul ei de pe scari pe care il incepuse in prezenta mea.

Oare cati banii i-a dat tata directorului? Dupa mine, as zice ca destul de multi, deoarece directorul nu mi-a cerut nici o explicatie in legatura cu anii precedenti in care nu am venit la liceu, de activitatea pe care am avut-o atunci, cand eram abia a X-a , sau de ce astazi am venit la cursuri la ora zece, cand acestea incep la opt. Scap un suras ironic si gatuit, caci ma simt foarte jenata de faptul ca ei toti stiu cine sunt, dar se fac ca nu s-a intamplat nimic. Iar ceea ce ii motiveaza acum sunt niste cecuri din partea tatalui si niste vorbe. Dar stiu ca tata poate fi foarte convingator, cel putin cu mine a reusit, caci dupa ce mi-a spus ca odata cu reintoarcearea mea acasa, anul acesta voi relua scoala, si o voi termina! Iar ultimele cuvinte: "...o vei termina!" imi rasuna in minte cu aceeasi claritate si duritate ca in momentul in care mi le rostise.
Tin minte cat de mult ma infuriasem cand le spusese, ca si cum eu nu pot duce ceva la bun sfarsit. Atunci ma razvratisem si vroiam sa ma rastesc, dar cuvintele: "Ce vrei sa spui cu a termina?! Sunt in stare sa termin liceul, nu ma poate oprii nimic. Fac ce vreau si fara ajutorul nimanui." , au ramas numai in mintea mea, fara sa i le adresez, caci imi dadusem seama ca nu trebuia sa le spun, ci ca trebuia sa ma controlez si chiar daca nu eram de acord cu el, nu aveam dreptul sa mai spun ceva sau sa mai opun rezistenta.
Caci chiar daca el era domnul Nollan, si era un om diplomat la superlativ, palma lui grea, care tinea si manevra bacnote si banii de la mari pana la mici, nu era niciodata prea rusinata pentru a ma lovi peste obraz cu autoritate. Nu am de ce sa nu recunosc, dar eu si tata aveam o relatie de "ma respecti,te respect", dar respectul trebuia sa inceapa de la mine, caci eu eram fiica. Atat timp cat eu eram sincera, respectuasa si serioasa cu el, ceea ce faceam era iertat, caci aprecia mai mult daca nu ii ascundeam anumite lucruri, sau daca pe la spate nu il injuram sau il vorbeam de rau. Cand greseam ceva, veneam, ii spuneam doar adevarul, iar el, luandu-si revista lui de Sudoku si pixul, se aseza pe canapea si medita la gravitatea greselii mele, calmandu-se, iar in cele din urma ma ierta, continuand sa spuna: "- Ma bucur ca esti sincera! Asta e tot ce ma incalzeste, faptul ca tu imi spui si comunici cu mine.", iar asta ma facea sa zambesc, caci stiam ca are incredere in mine. Pana acum doi ani. Desigur, cand mama ii cerea, sau cand incalcam regula cu respectul si incepeam sa tip la el, palma lui nu intarzia sa-mi inroseasca obrazul, dar a fost odata, cand am realizat ca ceea facusem era ceva ce nu avea sa-mi castige o palma, ci mult mai mult, neincredearea lui in mine, iar asta m-a facut sa plec de acasa. Stiam ca avea sa fie foarte suparat si descurajat din cauza mea, si ca nu mai aveam ce sa discut cu el, si chiar de il imploram sa ma loveasca, nu avea s-o mai faca, deoarece ii pierdusem respectul. Iar de asta imi era rusine, si frica, iar eu am simtit ca mai bine sa nu-l mai vad niciodata, decat sa locuim impreuna si sa nu mai avem nici o relatie. Asa ca o facusem, plecasem.
Iar aseara, cand imi spuse ca trebuie sa reiau liceul, a fost pentru prima data cand am simtit iar dragostea lui, caldura si, mai ales, increderea lui in mine, asa ca nu i-as fi putut raspunde.
Si acum, stand in banca, cu gandul la tata, si cu gandul ca are incredere iar in mine, zambesc si simt caldura aceea paterna, care te face sa te simti mereu protejata. Gata, am spus, nu o voi mai da in bara! ..pentru tata!
Clopotelul suna, si imi dau seama ca s-au terminat toate orele, iar eu nu am fost atenta la nici una, si nu nici nu mi-am privit o singura data colegii. Dar nici nu ma interesau.
Imi iau geanta, astept sa se goleasca clasa si coridoarele, pentru a putea scapa de aglomeratie si sa merg si eu linistita.
-Si.. nu puteai fara North Keith, ha? Se aude o voce din spatele meu, cand dau sa cobor a doua treapta din fata liceului.
Ma intorc si ochii mi se fac cat cepele cand in fata mea o vad pe prietena mea, defapt pe fosta mea prietena.
-Adevarul e ca, n-are cum sa nu-ti fie dor de movul asta al uniformei, nu? Zambeste ea, tragand incet si neglijent de fusta de pe ea.
Alerg spre ea si o iau coplesita in brate, caci mi-era dor de ea ca de nimeni altcineva. Ea ma primeste induiosata.
-Barbara! ii spun si ii zambesc.
Ii dau drumul din stransoare si ii vad zambetul si ochii umezi. In acest moment realizez ca si mie imi vine sa plang, dar ma stradui sa ma stapanesc.
-Ce faci? Cum esti? De cand nu te-am mai vazut... apoi ma verifica si ma priveste pe toate partile. - Te-ai mai ingrasat. Si ma priveste iar in ochi.
-Sunt bine, mi s-a facut dor de acasa, am vrut sa incep din nou. Spun simplu.
Da din cap, multumita, dar stiu ca are mai multe intrebari si abia ateapta sa mi le puna.
-In ce clasa esti? Nu te-am vazut la deschidere.
-...Aaa, XII c, ii spun dupa ce stau putin pe ganduri, caci nici macar nu stiu clasa. Am dormit mai mult astazi. Ii spun si imi amintesc de cele doua ore pe care le petrecusem gandindu-ma daca ar trebui sa merg la North Keith, la liceu, fara sa ma misc din masina.
O mai iau in brate o data si ne despartim, dupa ce i-am sugerat sa ne intalnim astazi ca sa mai povestim.
Pe drum spre casa, soferul nu s-a putut abtine sa nu intrebe:
-Si, domnisoara Nollan, cum a fost la scoala? Te vad bine-dispusa! Si imi zambeste in oglinda.
-A fost bine. Toti profesorii ma iubesc si toti elevii ma urasc. Si asta dintr-un singur motiv: pentru banii lui tata. Si privesc pe geam, gandindu-ma ca, oricat de dur ar suna, asa este.
Soferul rade:
-Stii ca tatal tau a vrut doar sa te simti bine. Nu ai mai fost la liceu de aproape doi ani, cum altcumva sa te acomodezi, daca nu iti acorda directorul o atentie speciala?
Nu stiam ce sa-i raspund, asa ca nu i-am mai zis nimic.
- ...Si ca sa te convinga sa continui cu liceul.
Am scapat un oftat, si atunci soferul schimba subiectul, cu un alt ton:
- Nu am vrut sa ma uit, dar ti-ai uitat telefonul in masina, cand ai iesit, azi-dimineata. Ai fost cautata. Si luand mana dreapta de pe volan imi inmaneaza un telefon.
-Daaa, l-am uitat in masina! Spun eu si ma reped curioasa apucand telefonul. -Un apel pierdut de la tata. Spun furioasa, aducandu-mi aminte ca acum cateva ore il sunasem ca disperata si nu raspunse.
Si mai erau doua mesaje.
Soferul ma priveste cum cum le citesc mirata in graba, cu voce soptita.
Imi arunc telefonul in geanta, asteptand nerabdatoare sa ajung acasa.
Cand soferul opreste masina,imi iau repede geanta, scot telefonul, si cu el in mana, fug iute in casa.

Imi pun mainile pe perechea de blugi pe care o purtam. Sunt de o culoare roz-piersicuta si sunt mulati, iar asta ma face sa zambesc, pentru ca imi scot evidenta picioarele care au devenit mai plinute. Poate ca acum doi ani pantalonii astia mi-ar fi fost chiar largi, dar maieul pe care il port, alb si esarfa cu print de leopard nu imi scot in evidenta vreo sunculita sau ceva. Talia care ii dadea corpului meu un aspect de clepsidra, a ramas aceeasi si burtica nu e chiar la vedere, insa sanii parca sunt mai mari. In fata oglinzii de acasa mereu am parut mai grasa. Imi dau cardiganul bej jos si imi prind parul castaniu inchis intr-o coada de cal. Imi vine sa rad la gandul ca Barbara avu dreptate ca m-am ingrasat si ma uit spre uniforma care zacea pe fotoliu, dupa ce o dadusem jos. Bine ai venit acasa, Jen!
Imi suna telefonul si ma trantesc pe pat raspunzand apelului de la tata. Il salut iar el ma intreaba ce fac. Banuiesc ca are o pauza de cafea sau tocmai a iesit din sedinta.
-Si i-ai dat directorului plicul?
-Da, tati, m-am asigurat ca domnul Rockwall sa primeasca toti banii. Spun ironica, in timp ce stau intinsa pe pat si imi masez burta.
-Erau diplomele tale de la tenis si alte acte care adeveresca faptul ca ai studiat acasa doi ani.
Am o mica ezitare, dar ii raspund:
-...si alte lucruri. Continua tata la telefon.
-Aha! Alte lucruri... Stiu ca erau bani. - Tati, de ce i-ai dat diplomele?
Acesta ofteaza. Iar eu continui:
-Nu ma voi reapuca de tenis, tata. Bucura-te ca am vrut sa locuiesc iar cu tine si ca sunt de acord sa ma duc la liceu, dar mai multe nu fac!- Imi dau seama de tonul aspru pe care l-am folosit si continui, mai calma. - Mi-e greu, toti ma urasc, toata lumea stie ce am facut, toti ma cred o curva, tati, si chiar daca nu o arata, faptele au ramas tot acolo, iar daca pana acum au fost uitate, intoarcerea mea le-a repus in circulatie. Sunt barfita ... Ezit, si spun mai soptit si sacadat, incercand sa-mi stapanesc sentimentele ce-mi provocau lacrimile unei dureri vechi:
- Ti-am spus ca sunt cuminte. Tati, m-am facut cuminte. Voi locui iar cu tine. Voi invata si vei fi mandru de mine.
Se asternu tacerea.
Vad ca el nu mai spune nimic, asa ca incerc sa adopt un ton mai vesel:
-M-am intalnit cu Barbara. E tot in liceul nostru, e in clasa a 12 d. Spun si zambesc.
-Asta e foarte bine, Jen! Inseamna ca nu esti chiar singura. Se arata acesta incantat. Alti fosti colegi nu mai recunosti?
Si imi aduc aminte de cele doua mesaje pe care le primisem astazi, in timp de telefonul meu era in masina, iar soferul il gasise.
Ma cufund iar iar in ganduri.
-Ba da.
Dupa o tacere profunda si un schimb de replici uzuale, tata imi spune ca trebuie sa revina la lucru, si il las sa plece. Il salut si inchid telefonul. Ma intind inapoi pe pat si privesc pe tavan, ma las coplesita de memorii. Imi scot iar telefonul de sub perna si incep sa recitesc ultimele mesaje:
-"Ce faci, micutso, te`ai intors printre cei vii?" Zambesc aiurea. Cuvantul "micutso" ma nelinistea oarecum, ma facea sa ma gandesc la zeci de persoane care mi-ar putea spune asa. Odata cu citirea acelor cuvinte, ma napadesc amintiri de acum doi ani jumatate, emotiile traite atunci si o salbatica nostalgie. Dar mai e un mesaj, un mesaj de la aceeasi persoana, dar care, in loc de fericire mi-a starnit mai mult curiozitate. "Nu vorbesti cu mine? Uita`te in spate."
Ma ridic frustrata din pat, deoarece observ ca nimeni nu raspundea la usa, a carei sonerie sunase de doua ori pana acum. Imi arunc picioarele in papucii de casa si cobor scarile.
-De ce sa ma uit in spate? Unde in spate? Soptesc. Unde eram cand mi-a trimis mesajul? In clasa?... La cantina?
Cert e ca nu-mi pot lua gandul de la mesaje sau de la expediatorul lor, dar ma gandesc ca ar putea fii cumva o greseala.
E ciudat ca nu e nimeni prin casa care sa raspunda la usa, dar o deschid si in fata mea isi face prezenta imbatatoare si indrazneata un baiat bine facut si inalt.
-A venit pizza! Spune el pe un ton glumet.
Stau inmarmurita si ma uit la el de parca mi-ar intra soarele-n ochi, dar nu-l recunosc. El sta timp de o secunda si ma sorbe din priviri, dupa care, parca aruncandu-se spre mine, ma cuprinde toata in bratele lui. Eu nu apuc sa-mi pozitionez nicicum mainile, ci tinandu-le drepte pe langa corp si imobile, imi las capul pe spate, la forta cu care el si-l apropiase de al meu si simt cum buzele lui stau lipite de ale mele, deschise larg, pentru a face loc unei limbi calde si nebune, sa-mi cerceteze neastamparat gura si sa ma soarba lacom. Mainile ii aluneca pe fundul meu, dar si asa, ma simt imobilizata.
Portocaliul cald de dupa-amiaza tarzie imi incalzeste fata si imi inunda privirea cu razele unui soare care se topeste, dizolvandu-si culoarea pe tot cerul, si totusi, eu nu-mi pot inchide ochii.
El imi misca capul in dreapta, apoi pe spate, si cu mana care era libera, imi tine capul ferm. Si ma inabuseste si ma ingramadeste. La cat de lipit ma tine de corpul lui, din departare puteai spune ca suntem un singur trup, caci nu ma pot elibera. Cu limba a inceput sa-mi mangaie cerul gurii, iar nasurile noastre netinand cont unul de altul, se tot lipesc unul de fata altuia. Incepusem sa simt ca nu mai am aer de loc, dar faptul ca imi tot schimba pozitia capului, ma ajuta sa mai fur cate o gura de oxigen.

Isi pune mainile pe barbia mea, si se desprinde usor, sugandu-mi buza de jos, iar asta imi da prilejul sa ii vad ochii si fata si il recunosc imediat. Cu dintii imi da drumul la buza si isi linge partea carnoasa a gurii lui mari si senzuale. Acum, daca stiam cine ma saruta, poate ca as fii inchis ochii si l-as fi tratat mai romantic, insa el pare multumit si de felul meu rece si rigid, de altfel, daca ma lasa mai libera, incat sa-l recunosc de la inceput, poate ca nici nu i-as fi dat voie sa ma sarute.
Ma priveste fermecat si cu ochii lui zambitori imi cerceteaza tot trupul.
-Bobi... spun incet si calm, desi trupul mi-a ramas anchilozat cu ochii cat cepele. - C-ce cauti aici?
Banuiesc ca sunt toata rosie, caci cand imi duc mana la gura si mi le sterg, simt fierbinteala pielii.
De la cum statea sprijinit de tocul usii, se desprinde de ea:
-Ti-am spus, am adus pizza, si isi pune mainile pe soldurile mele impinganu-ma in spate, intrand astfel in casa amandoi.
-...cu de toate. Continua el. Si lingandu-si buzele isi apropie iar capul de al meu.
Simt cum ma iau fluturasi in stomac, ca si cum ar fi prima oara cand ma sarut cu cineva, si ma gandesc ca e posibil sa ma indragostesc, caci in mod normal nu mai simtisem asemenea emotii, provocate de un sarut ca acesta. Dar ii iau mainile intr-ale mele, i le pun incet pe langa corp si ma prind de geaca lui neagra de piele. Tot ce gandesc acum e sa nu il atat mai tare, si mai important e sa nu mi se intample mie asta. De aceea vreau sa il apuc de capetele gecii si sa evit sa ii privesc ochii, buzele.
-Intra si lasa-ma sa-ti iau geaca. Ii spun privind undeva in stanga lui.
El imi cauta privirea si cu buzele umede mimeaza un gest de sarut, privindu-le pe ale mele, iar apoi, fara niciun rezultat, isi departeaza capul de al meu. Fara sa-l privesc ii dau geaca jos, descoperindu-i bluza alba, si el intra in living.
Imi pare rau pentru intrarea asta, ca nu l-am lasat sa ma sarute, sa se bucure de un "bine te-am gasit" mai calduros, pe care il merita, dar consider ca a trecut ceva timp de cand ne-am sarutat ultima oara, iar anii ce au trecut, au instrainat orice drept de a ne mai numi iubiti.
-Ce mai faci? Zice fara sa ma priveasca, apoi arunca o privire prin tot livingul si se aseaza pe canapea.
Zambesc in sinea mea. Ceea ce imi placea cel mai mult la Bobi, baiatul care imi fusese prieten atata timp si care era un suflet statornic, era faptul ca nu aducea vorba de trecut. Oricat de curios ar fi fost, nu imi cerea socoteala si nu ma certa, mai ales cand stia ca m-ar fi deranjat subiectul. Asa era si acum. Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, desi s-a intamplat si va trebui sa ii explic, deoarece tine de bunele maniere, el m-a intrebat doar ce fac.
Ma duc repede pe canapeaua din stanga lui si ma trantesc usor pe ea, iar pielea ei scoate un scartait subtil.
-Bine. Ii spun mai vesel, iar tonul meu il uimeste, caci observ ca isi indreapta la loc privirea spre mine. -Vrei sa te servesc cu ceva? Ii spun.
-Nu. Hai langa mine. Si face semn spre locul liber de langa el.
Ma uit banuitor la el si ma ridic incet. Ma asez pe canapeaua alba si las putin spatiu intre noi.
-Tu ce faci?
Suspina ganditor si isi pune mana stanga sprijinita de spatar, deasupra mea si pe cealalta si-o pune la intamplare pe poale.
-Am auzit ca te-ai intors acasa, la scoala nu te-am vazut, asa ca am zis sa vin pe la tine. Imi zambeste. - Ti-am trimis si mesaje.
De la el sunt! Spun lamurita in mintea mea.
-La scoala am intarziat, iar telefonul mi l-am uitat in masina. Imi pare rau.
Pufneste.
-Da, sunt sigur ca asa e. Zambeste ironic. -Daca m-ai fi vazut la scoala sau ai fi avut telefonul cu tine, situatia ar fi fost alta.
-Da. Ii spun simplu.
-Aha. Ezita putin. -Mereu ai gasit scuze.
Pufneste inca o data.
-Mereu ai fost foarte spontana! Ma uimea asta la tine, toate minciunele erau gandite in ultimul moment... N-aveai cand sa le gandesti, sa le scormonesti, pur si simplu iti veneau... Iar eu le credeam, te iertam si in urmatoarea zi, ma dezmeticeam si-mi dadeam seama de cat de prost eram. Si totusi, nu-ti spuneam ca simt ca ma minti...
Deschid gura, dorind sa-i spun ceva, dar ma intrerupe:
-Nu! Nu-ti spuneam asta, si ma faceam ca nu-mi pasa, dar ma tratai ca pe un...
Si face o pauza, nu pentru ca nu stie ce sa zica, ci pentru ca nu vrea sa zica.
-Nu e asa! Profit eu de moment. Dar stiu foarte bine ca are oarecum dreptate.
Ma priveste atent si isi micsoreaza vederea, apoi da din cap, deschide gura si foarte greoi imi spune:
-M-ai inselat... Punand in asa fel accentul pe ultima silaba, incat o face sa dureze cateva secunde. Iar ecoul imi rasuna apasator in gand.
O, nu! Am atins un subiect sensibil. Imadiat simt cum se activeaza in mine latura puternica, cea indiferenta si nepasatoare si vreau sa ii spun ca nu stiu despre ce vorbeste si nu are dreptate, dar asta era vechea scuza, iar eu, cea actuala, nu puteam face acest lucru, acum sigur si-ar da seama ca mint, si l-as supara.
-Eram rea, am gresit. Spun si privesc in jos.
-M-ai inselat, iar toata lumea stia asta, eu am aflat ultimul, apoi mi-ai dat papucii ca si cum ai intinde o moneda unui cersetor care te obilga sa o faci...de mila.
Ma doare, simt cum ma doare inima si imi vine sa plang. El tipa, iar asta imi face inima sa bata si cu mai multa putere si zgomot, agitandu-ma. Nu vreau sa-l infurii mai tare, dar nici nu vreau sa-l mai mint.
Nici nu il privesc, ci ma uit in jos. Mana lui sta acum inclestata intr-un pumn si venele i se vad cu usuratate, umflate, iar bratul lui tradeaza niste muschi pe care ii simt grei, chiar daca nici macar nu ma atinge, dar ii simt grei asuprea mea. Tensiunea ce se simte acum intre noi nu ma ajuta sa fiu spontana de data asta. Asa ca ma ridic si ma arunc asupra lui, in bratele lui. Cu un picior de o parte si cu celalalt in partea cealalta a bazinului, ii cuprind tot trupul si stand asa, in genunchi pe canapea, deasupra lui, imi incolacesc bratele in jurul gatului sau. Vreau sa-l implor sa ma ierte, dar mintea mea a uitat cuvintele, gura mea a uitat sa se deschida, asa ca ii dau voie sa se razbune, iar daca vrea sa-si verse nervii asupra mea, acum ma poate sfasia si arunca, in orice fel doreste.
Simt cum isi arunca bratele grele asupra mea si se agata de spatele meu ca si cum de asta ar depinde viata lui, ceea ce ma face sa ma afund si mai tare in materialul canapelei, si cu teama ca ar putea sa ma loveasca oricand, imi pun usor mainile tremurande pe ceafa lui, si ii imping incet capul spre pieptul meu. Simt cum isi lasa mainile mai moi, mai linistite, dar locul de pe spate de unde ma apucase, inca zvacneste si inca poarta greutatea. Ii apas capul pe sanii mei, doar pentru a-l face sa inteleaga ca acolo e locul lui, in inima mea, iar parul imi cade in suvite ondulate asupra capului sau, cand ma aplec si il sarut pe crestet. Simtim amandoi cum inima mea nebuna bate ritmul unui dans speriat, iar in tacerea camerei si a sufletelor nostre, ea incearca sa se opreasca din tipat, iar el aude toate astea si sta linistit, calmat in bratele mele. Acum bate normal.

El ridica incet capul din bluza mea si ma saruta apasat si indelung pe locul de unde se simtea si se auzeau bataile inimii, iar eu imi las mainile sa alunece epuizate in jos, pe langa trup, cu picioarele cracanate, inadrandu-le pe ale lui.
-Am fost rea. Spun iar gatuita. -Cred ca inca mai sunt, dar... Pur si simplu imi cer iertare ca m-am comportat ca si cum tu nu ai fi contat. Nu ma pot scuza, nu am avut motive sa-ti fac asta, iar nici tu nu ai motive sa ma ierti, dar sunt datoare sa-mi cer iertare. Ochii lui care ma priveau tristi, imi spun ca nu au incredere.
Ma aplec si ii sarut.
-Poate ca, daca ar fi sa dau timpul inapoi, as face la fel, pentru ca nu te-am iubit numai pe tine. Ma priveste uimit.- Dar daca ar fi sa am o a doua sansa, as insela pe altcineva, numai ca sa nu-ti vad ochii aceia superbi in lacrimi.
Imi dau seama cat de penibila sunt si cat de crud suna.
- Stiu ca nu vrei alte scuze, asa ca iti spun sincer: poate ca de inselat, tot te-as fi inselat, de aceea acum iti spun ca as alege sa nu fi fost cu tine, numai pentru a nu te rani. Bobi, nu credeam ca sentimentele tale fata de mine erau pure, si cand am realizat acest lucru, mi-am dat seama ca terbuia sa plec, pentru ca de iertat, nu m-ai fi iertat. Si mi-era frica, stiam ca te vei enerva.
-Nu! Nu! Staaai! Imi spune. -Nu spune asta. Nu imi place ca te-ai culcat cu altcineva, in timp ce eram impreuna, dar faptul in sine, ca eram impreuna, a fost grozav. Spune clipind des. -Ai fost minunata, mereu am vrut sa fim impreuna, sa te sarut, sa te pot avea, sa imi spui ca ma iubesti, ma simteam barbat cand eram cu tine, vroiam sa te arat tuturor...
Ceea ce aud ma fac sa rosesc, ma simt flatata si ma inveselesc, dar presimt ca are sa urmeze un "dar", iar de asta mi-e cel mai frica, asa ca imi intind gatul spre Bobi, si il sarut. Vreau sa se opreasca din a mai vorbi si a duce discutia iar la ceea ce am facut, si sa il intristez. Asa ca ii despart buzele mai tare si il sarut cu nesat. Iar el ma primeste.
Poate ca daca ii mai ofer o data mandria pe care o simtea cand ma plimba pe strada de mana, voi compensa faptele pe care le-am facut si il voi face sa ma ierte. Sau nu?

Imi strecor mainile reci si tremurande pe sub bluza lui si ii ating trupul tare si atat de irezistibil in acest moment. Ii pipai pieptul, apoi, ducandu-mi mainile din ce in ce mai sus, ii ridic bluza si o dau jos. Zambeste, dandu-si seama cam ce vreau sa fac. Atat ii trebuie, caci in urmatorul minut sunt in bratele lui si sarutandu-ma pe gat, imi pipaie fiecare portiune de piele si mi-o incalzeste. Ma poarta pana in dormitor, iar de acolo, stie ce sa faca, caci ultima oara cand am facut dragoste, si-a lasat manualul de utilizare in dormitotul meu. Si ma atinge, si isi freaca mainile de pielea mea, iar asta ma innebuneste si stie parca cum sa-mi declanseze fiecare simt, si salbatic si nerabdator ma face sa mor de placere in bratele lui.

Si in felul acesta, am lasat inca o discutie neterminata, alte lucruri neclarificate, care in viitor se vor aduce iar in discutie, si revin la vechiul obicei, acela de a fi o curva.
Saluuuut! Abia azi am dat de ficul tau. Ce pot sa spun? Nu sutn genul de persoana care il ia la puricat pentru greseli de tastare si de-astea. Nu ma intereseaza in mod special atata timp cat nu depasesc o limita a decentei.

Asa cum cred ca e de asteptat, titlul m-a atras in mod special. Atat de simplu si probabil spunand atat de multe. Prologul a fost asa cum a trebuit sa fie inducand atmosfera potrivita si curiozitatea aferenta. Urmatoarele capitole. Nu pot sa zic nimic mai mult decat ca ai un stil usor de citit, fara prea multe inflorituri care pur si simplu curge. Asa e bine, avand in vedere ca multa lume - chiar si eu - obisnueste sa se piarda in detalii si sa uite adevarata esenta.

Mi-a placut in mod special ultimul paragraf al capitolului 2. Mai exact asta :
Si ma atinge, si isi freaca mainile de pielea mea, iar asta ma innebuneste si stie parca cum sa-mi declanseze fiecare simt, si salbatic si nerabdator ma face sa mor de placere in bratele lui.

Si in felul acesta, am lasat inca o discutie neterminata, alte lucruri neclarificate, care in viitor se vor aduce iar in discutie, si revin la vechiul obicei, acela de a fi o curva.

Regasesc ceva si din stilul meu de a scrie si poate si din viata mea. Oricum. Imi place stilul tau, imi place ficul si modul in care ai inceput. Sunt curioasa cum va decurge totul de acum inainte si abia astept urmatorul capitol. Ce pot spune? Spor la scris, si te astept cat mai repede cu continuarea :D
Capitolul 2



Roz. Alb. Albastru. Mov si galben. Acestea erau doar o parte din culorile pe care le avea esarfa ce o purta la gat.
Mereu am crezut ca daca iti doresti ceva, trebuie sa-l iei, sa-l castigi, sa-l furi, daca e cazul. Dar pana si daca vrei sa furi, trebuie sa te apropii cat de cat de acel lucru, incat sa se lase furat, iar tu sa nu ai mustrari de constiinta ca ai luat ceva cu forta. Ce prostie! Mustrarile de constiinta apar numai cand omul nu e degradat complet. Dar in cazul meu au aparut, mai tarziu, dar au aparut. Ce inseamna asta? Eu as spune cu amaraciune ca asta inseamna ca Dumnezeu isi aminteste de mine mai tarziu, ca nu sunt prioritara.
In fine, varianta de a te comporta subtil, cand doresti sa obtii un lucru, a devenit atat de evidenta, incat, daca esti direct si o spui verde-n fata, ai sanse mai mari sa primesti ceea ce vrei, oricat de mare ar fi acel ceva. Dar peste toate astea, regula de baza e sa fii original.

Il priveam cum statea comod pe scaunul de bar si cum, cu un pahar aproape gol in mana, radea vanitos alaturi de prietenii lui, fara a baga in seama nimic din ce se petrecea in jurul sau. Se invartea usor de la stanga la dreapta pe scaun, si povestind ceva ce imi era greu sa inteleg, privea familiar la fiecare obiect din incapere.
Era pentru prima oara cand eu si Barbara intraseram in acel bar, asa ca oricat de degajata as fi incercat sa fiu, locul necunoscut inca imi dadea o stare de retinere. Dar nu si tipului cu pricina. Era vesel, imi dadea impresia de ingamfare, superioritate, bogatie. In timp ce prietena mea analiza fiecare coltisor al incaperii, sorbind incet din cosmopolitanul pe care si-l comandase acum un sfert de ora, eu ma uitam fascinata la individul imbracat precum un papagal, in toate culorile posibile. Sincer, nu era ceva extravagant, dar pentru un barbat de aproape treizeci de ani, era ceva interesant. Cel putin mie imi atrase atentia si abia asteptam sa aflu mai multe despre el. Camasa de un roz deschis ii scotea in evidenta pieptul lat si bine-facut, iar manecile suflecate, doua maini bronzate, cu degete groase. Nu vedeam nici un inel. Purta o pereche de blugi decolorati si zgariati in unele locuri si o pereche de pantofi bleumarin, cel putin, asa vedeam eu la putina lumina care era in bar.
Faptul ca trecea prin mijlocul oamenilor, fara a baga pe nimeni in seama, nici macar uitandu-se spre fetele superbe ce stateau pe langa bar, asteptand sa fie agatate, ma facuse extrem de curioasa si imi trezise o singura idee.
Se ridicase de pe scaun si s-a dus pe partea cealalta a barului, fara a intreba pe nimeni, ca si cand ar fi fost ceva obisnuit. Luand un pahar pe care barmanul i-l pregatise, incepuse sa adauge gheata si sa-si prepare propria bautura, ca si cum era de-al casei. Si poate ca era.
Ma trezisem ca dintr-o hipnoza, si, lasand la o parte starea aceea de obesrvatie si de analiza in care ma gaseam, cat il privisem, m-am gandit ca trebuia sa si actionez.
Faptul ca era pe partea cealalta si era ocupat preparandu-si, banuiesc o bautura tare, imi dadea mie ocazia de a intra in rol, asa ca mi-am zis ca asta e sansa mea, si am inceput sa merg cu pasi mari si hotarati spre bar. Auzisem cum Barbara ma strigase din spate, dar nu i-am raspuns, caci stiam ca va veni dupa mine.
Mi-am scos telefonul din buzunar, si am inceput sa-mi caut o ocupatie. Cand ajunsem in fata barului, in dreptul scaunului unde a stat el, si care era liber, am batut incet cu palma pe blat:
- Un guinness, te rog. Am spus catre el, stiind ca barmanul era in partea cealalta, neputand sa ma auda.
Chiar daca eram cu privirea in jos, spre ecranul telefonului, puteam jura ca ochii prietenilor lui erau atintiti spre mine, si ca el se infuriase deoarece il confundasem cu cel care servea bauturile. Sau asa speram. Dar ideea de a-mi ridica capul si a ma uita la el, era scoasa din ecuatie.
-Sigur nu vrei o cola? Imi zise un tip care banuiesc ca era prieten cu el, si statea pe scaun cu o tableta apple in fata. Chel, gras, la fel de instarit, astepta sa-mi vada reactia. Daca ceilalti pana atunci se abtinusera din ras, o facura numai pentru a vedea cum aveam de gand sa reactionez, si pentru a rade mai cu pofta, dupa aceasta.
Dar ma enervasem.
Mi-am ridicat privirea, fara sa ma uit la cheliosul care facuse pe sarcasticul cu mine si am luat de pe masa un pahar aproape plin si care continea exact ceea ce imi comandasem, fiind sigura ca era al unuia dintre ei. Am luat o gura mare de bere de fata cu ei, fara sa ma grabesc, dupa care mi-am facut loc printre multimea de oameni, tragandu-mi prietena dupa mine.
Pentru cateva secunde m-am gandit ca ar fi fost bine sa-i spun cateva, dar asta meritam, daca am vrut sa-l injosesc pe cel pe care il privisem toata seara, pe cel care nici nu-i stiam numele, dar care imi atrase atentia.
- Ce-a fost asta?
Ma privea cu ochii cat cepele. Barbara avea un ten masliniu si patat de alunite, ochii caprui si niste gene lungi, dese si arcuite, parul bogat semana cu cel al unei fete de la tara, sanatos, blond si puternic. Tot ce era legat de ea imi spunea: frumusete. Era inteligenta si nervoasa, iar asta ma determina pe mine sa fiu cea calma si linistita. De multe ori ma trezeam ca facea pe sefa cu mine, dar lucrul acesta imi placea si ma facea sa rad uneori, caci era singura pe care o lasam sa-mi fie superioara, chiar daca asta era numai in capul ei. Lasam asta sa se intample, numai pentru ca ne potriveam foarte mult. Dintre toti oameni care existau in viata mea, ea gandea adeseori ca si mine, avea acelasi valori, aproape, era matura si serioasa. O singuratica, dar uneori prefacuta, avea scapari si din dorinta de a primi atentia cuiva, isi schimba comportamentul.
Am sorbit si ultima gura de bere:
- Am vrut sa-mi fac niste prieteni.
- Si? Ai inceput sa te iei de matahalele alea? Buna idee!
Am privit in pahar. Nu aveam de gand sa-i spun despre acel barbat sau de ce am facut toate acele lucruri.
Apoi l-am vazut ca vine spre mine, asa ca m-am departez de prietena mea. Daca tot avea de gand sa vina si sa-mi spuna ceva, macar sa fi fost singura si nu cu ea prin preajma, pentru a face discutia jenanta si a-mi arunca priviri iscoditoare.
M-am facut ca nu-l vazusem, si m-am dus intr-o parte, numai pentru a pune paharul gol pe o masa. Mi-am spus ca trebuie sa actionez surprinsa.

-Aici e guinnessul tau. Mi-a spus si mi-a intins un alt pahar negru, cu o cupa cremoasa.
M-am uitat la el mirata, dar, si asa, i-am luat paharul din mana.
-Am luat paharul prietenului tau, deci acesta trebuia sa fie al lui.
-Nee, e din partea casei. Mi-a zis.- Nu a vrut sa te jigneasca, asa ca asta e in loc de scuze.
Nu m-a jignit, m-am gandit atunci, dar nu era adevarat. Ce rost ar fi avut sa nu fiu sincera cu mine? Dar pana la urma am meritat-o.
-Daca eram mai mare, poate ca nu ar fi fost asa de uimit. Poate ca se astepta sa comand o coca-cola, sau un cocktail... Am spus si m-am gandit la Barbara.
-Nu. Cred ca a fost sarcastic mai mult pentru ca ai crezut ca eu servesc bauturile.
Zambea si parea carismatic.
Stiam, aceasta a fost intentia mea.
-A, e posibil. M-am facut ca ma uit in jos. - Dar nu tu servesti?
-Nu, adica, pe mine ma mai servesc. Si a inceput sa rada. - Suntem vechi pe aici. Tipul care s-a luat de tine e proprietarul.
Eram mirata. Nu ca ar fi fost o surpriza, dar trebuia sa ma comport ca si cum ar fi fost.
-Deci... din partea casei. I-am spus. Si am sorbit o inghititura.
Ma privea satisfacut si uimit, ca si cum as fi fost un copil care a reusit pentru prima oara sa mearga singur.
-Nu prea esti asa mica, daca bei asa ceva. Imi zice si zambeste cand ma opresc din baut.
De ce faceau atata caz?
Voiam sa inchei discutia. Mi-am dat parul pe o parte, mi-am lins buzele incet, pe rand, si, chiar daca stiam ca e o idee puerila, i-am zambit seducator:
-Daca ai stii cate fac la varsta mea...
I-am pus paharul in mana si m-am intors cu spatele. M-am dus la Barbara si am inceput sa ne indreptam spre iesire.
-Ce face? Am intrebat-o eu.
-Se uita dupa tine?... Ce i-ai mai zis?
Am inceput sa rad.
-Nu ti se pare ca e gay?
-Ba da! Si incepe si ea sa rada. - Sa nu-mi zici ca i-ai spus ca e gay!
Nu chiar.

I-am aruncat batista. L-am lasat sa o ridice si sa o tina, dar nu pentru mult timp, deoarece aveam sa ma intorc si sa o capat inapoi. Dar pana atunci, voiam sa o foloseasca, chiar il imploram in gandul meu sa o faca.



Scuzati dimensiunile!
Capitolul 3




Pieptul sau lucios si rosu ma face sa imi musc buzele si ma excita la maxim. Nu i-am spus niciodata cat de mult ma poate innebuni goliciunea unui barbat, sau ca asta ar putea sa-mi fie slabiciunea care m-a facut pana acum sa decad.
Imi place acel rosu transpirat si fierbinte. Ii privesc gatul ce purta dungi umflate si rozalii, apoi ma uit spre unghiile mele si imi interzic sa mi le mai scurtez vreodata.
Imi mangaie burta si ii simt in urechea dreapta respiratia superficiala, care, incet, revine la normal. Nu imi spune nimic, sta langa mine si cu fata pe jumatate afundata in perna respira greoi si ma priveste, sau priveste in gol.
Bajbai cu mana pe pieptul sau, coborand-o incet si descoparind noi umflaturi mici si calde, si ma opresc cu degetele pe ele pentru a le simti si analiza. Eu le-am facut.
Imi aduc aminte de prima oara cand i-am atins pieptul. Mainile imi erau inghetate, iar afara era o vreme geroasa. Erau primele noastre intalniri, iar eu nu eram catusi de putin amabila cu gesturile lui fragile si curtenitoare. Faptul ca nu cunoscusem trupul vreunui barbat pana atunci, ma facea nebuna in a-l atinge pe al lui, inconstient. In timp ce mainile lui alunecau frematatoare pe spatele meu, sau ma tineau de mana, ale mele ii urcau de la bazin in sus si il atingeau apasat, iar de multe ori ma trezeam ca il trageam brutal spre mine. Niciodata nu mi-a spus ce gandeste, nu mi-a spus cand il excitam sau cand i se parea ca sunt prea salbatica, ci se conforma, lucrurile ramaneau nerostite intre noi si am trecut de la o etapa la alta, fara a discuta aceste aspecte.
Il privesc in ochi, el se uita calm la mine. Nu trebuia sa facem dragoste, am spus ca nu o mai fac, i-am spus tatei ca nu o mai fac, si totusi, am ajuns iar in situatia apasatoare in care trebuia sa ne vorbim. Dar ce sa-i spun? Nu vreau sa fim impreuna, nu vreau sa fiu legata de el, nu vreau sa fiu legata de nimeni, insa trebuie ca de data aceasta sa fiu clara si sa nu trecem la urmatorul capitol in relatia noastra.
Simt cum lucrurile revin la normal si nu vreau asta. Simt cum pauza aceasta, a avut loc candva, in trecut, si ca totul isi va relua cursul sau, si el incepe sa se ataseze de mine. Vreau sa ii spun ca nu vom mai fi impreuna, ca nu vom mai lupta pentru o relatie, dar ma uit in ochii lui si ma gandesc ca ar fi posibil ca nici macar sa nu mai doreasca acest lucru. Poate nici nu ma mai vrea, poate nici nu il mai atrag, ci numai isi ia revansa. Pun mana pe pieptul sau si imi descopar mainile din ce in ce mai reci.
Si chiar daca nu il mai vreau, imi e imposibil sa imi inchipui cum e ca el sa nu ma mai vrea.
Rad. Si in fond, toate sunem curve, intr-un fel: respingem barbatii care nu ne intereseaza, ne jucam cu cei interesanti si, curios, ii vrem si pe unii si pe altii in viata noastra.
Pana isi dau seama. Unii mai repede, altii niciodata, iar unii se fac ca nu vad, acesta este si cazul lui Bobi.
Imi ignor sentimentul ca as putea fi indezirabila si ma arunc iar asupra sa si il acopar cu sarutari pe frunte, obraz si gat.
Ii fur un ranjet de surprindere si imi aduc aminte ce trebuie sa fac.
Normal ca ma vrea, chiar daca stie ca sunt necredincioasa.

Ma ridic fulgerator de pe el, ca si trezita din somn, si el face la fel si se ridica in capul oaselor.
-Cine e? Ma intreaba.
Stau putin pe ganduri si imi amintesc dintr-o data ca i-am spus Barbarei sa treaca pe la mine. Imi arunc un cardigan lung pe mine si imi acopar goliciunea, legandu-l la mijloc in graba.
-Barbara, i-am spus sa vina la mine. El isi lua blugii pe el. -Nu trebuie sa te vada. Ii spun.
-Inteleg, stai linistita. Si imi face cu ochiul.
Il sarut pe obraz si ma incalt in papucii de casa, trantind usa camerei in spatele meu, grabindu-ma sa deschid usa, la care sunase de trei ori pana acum Barbara.
Nu i-am spus nimic. Nu a trebuit sa discutam nimic, ci am scapat. Si de data asta. Zambesc cand aud in urma mea sunetul usii de la balcon. Poate va uita si el.
-Hai, intra! Strig catre persoana care se afla afara.
Nu imi da nici un raspuns, poate nu aude.
Deschid usa si ma pregatesc sa ofer un bun-venit calduros.
-Buna! Si ma opresc inmarmurita.
Ma dau inapoi un pas si incerc sa trag de bluza de pe mine.
In fata mea sa afla un baiat necunoscut, sau cel putin pe care nu-l mai vazusem eu vreodata.
-Bu-na? Imi spune si ma analizeaza.
Imi dau seama ca in amaratul de cardigan care nu imi ajunge nici pana la genunchi, nu puteam sa intampin musafirii. Ma uit la cuier, in jurul meu, si nu vad nimic ce as putea lua pe mine, iar el nu spune nimic. Si asta ma enerveaza, deoarece ma aflu intr-o postura foarte jenanta, iar el nici macar nu se gandeste sa se prezinte.
Ma uit la el.
-Ai uitat, nu? Reuseste sa imi spuna.
Bun inceput!
-...Ce sa uit?
-Trebuia sa ne intalnim la cinci, la biblioteca. Incepe sa explice, dupa ce a observat expresia mea, care paream sa nu inteleg nimic.
-Hai, intra. Ii spun eu si ma uit spre ceasul de pe perete. Stau putin inlemnita privindu-l, caci simt ca nici nu mai stiu cum sa-l citesc, si imi dau seama ca limba mare a acestuia arata ora sapte, iar cea mica, ca au trecut doua minute.
-Banuiesc ca nici nu planuiai sa te schimbi acum, nu? Imi spune, dupa ce face un ocol cu privirea asupra camerei.
Rade de mine?
-Ce era la ora cinci? Spun serios si taciturn.
Si ii fac semn sa ia loc pe canapea, iar eu ma asez la o oarecare distanta de el si imi acopar picioarele. El observa asta, defapt, imi dau seama ca ma cerceteaza din prima secunda din care mi-a intalnit privirea, si ranjeste zeflemitor.
Ma priveste ca si cum l-as minti, si, banuiesc ca, dupa ce se convinge ca nu am nici o idee despre ce vorbeste, imi raspunde:
-Pai...si ofteaza. - Eu sunt norocosul, si cand spune cuvantul asta se uita la picioarele mele,- care trebuie sa te mediteze anul... semestrul asta.
Deci nici el nu stie cum stau lucrurile.
Dau din cap si incerc sa imi amintesc cand am fost instiintata cu privire la acest lucru. Banuiesc ca va trebui sa recuperez inca de pe acum lectiile din anii trecuti, avand in vedere faptul ca scoala nici nu a inceput bine.
Se ridica de pe canapea si isi pune geanta pe umar, apoi tranteste o carte pe masa.
Ma uit la ea, apoi la el, incercand sa nu-i arat ca m-a deranjat gestul mitocanesc pe care il facuse.
-E de mate. E o culegere: probleme si teorie. Se intoarce cu spatele spre mine. - Daca nu ai timp de meditatii, macar asigura-te ca te uiti prin ea, te ajuta foarte mult, se descurca mai bine ca mine. Insa la romana, la romana te pot ajuta cu orice.
Isi trage usor blugii si se indreapta spre usa.
-Stai... spun eu soptit, si dupa ce imi dau seama ca nu m-a auzit, ma gandesc sa repet.
-Apropos, eu sunt George. Si intoarce putin capul.
Ii deschid usa.
-Imi pare rau ca nu am putut ajunge. Chiar nu stiu ce aveam in cap, cand a spus asta profesoara. Imi cer iertare ca m-ai asteptat. Ii spun intr-un final.
-Stai linistita! Spune si dupa ce iese afara, se roteste pe calcaie si ma priveste iar.
-O sa am nevoie de meditatii! O sa ne intalnim.
Da din cap si clipeste, apoi pleaca. Nu il salut, caci nu stiu sigur daca m-a salutat, sau mi s-a parut, ci il privesc cum se indeparteaza, iar apoi inchid usa si intru inauntru.

Clipesc de mai multe ori, caci ma dor ochii. Mi-a ramas imprimat pe retina acel rosu aprins al tricoului sau. Nu il observasem pana acum, ci cand l-am vazut ca mergea pe strada, mi-am dat seama ca era un rosu aprins, intens, perfect. Nu sunt sigura daca era asa, dar imi doresc sa fi avut un decolteu in forma de "V".
George.
Rosii. Stand pe canapeaua pe care mi-am petrecut astazi aproape jumatate de zi, imi analizez unghiile pe rand.
Cand te hotarasti ca iti place un anumit lucru, incerci oarecum sa iti demonstrezi atat tie, cat si celorlalti, ca acesta are ceva din tine, din personalitatea ta, ca te reprezinta, si ca esti invrednicit sa il numesti al „tau”. Macar intr-o lume a regulilor nescrise.
Comportamentul, portul, stilul de a te imbraca, culoarea, toate acestea, sau macar una din ele, au sau are ceva din tine, ceva ce iti doresti ca nimeni sa nu-ti dupliciteze. Inexplicabil, te simti precum plasmuitorul unui mod care doresti sa te defineasca, si te trezesti mai tarziu cu o nebuna dorinta de a indica celor din jur ca detii ceva, ca-ti place ceva, ca, in fine, ai un stil al tau.
Asa sunt eu.
Cineva, mai demult, mi-a spus ca ma prinde bine rosul. De atunci am transformat rosul intr-un lucru care ma defineste, o obsesie, care in anumite masuri pare prosteasca, dar care a inceput sa patrunda in mine si sa se manifeste.
Uram si inca urasc oricare alta fata care ma imita, sau care poarta ceva ce as purta eu in mod normal. Exagerez, dar sunt egoista.
Ma uit la telefon, la mesajul de la Barbara: „Hai in oras, poate mergem pe la bar”. Azi am stat mai mult in casa. Ii trimit inapoi un mesaj prin care ii spun ca in jumatate de ora ne intalnim la intrare in parc.
A fost o vreme in care, dupa ce faceam sex ma simteam mai mandra, mai superioara, realizand cat de proasta eram, insa acum ma simteam murdara. Ma simteam murdara pentru ca am zis ca nu o s-o mai fac, si am facut-o. Ca un caine care se intoarce in balta cu noroi, dupa ce i-ai facut baie.
Si in fond, sunt o fiinta sexuala.
Urc scarile si ma dezbrac de cardigan, pe care il arunc pe pat, caci nu-mi fusese folositor.
Si totusi, sexul nu ma defineste, sau mai corect spus, aventurile sexuale nu ma definesc. Nu-mi place ca singurul subiect despre care sa vorbeasca un baiat cu mine, sa fie sexul. Sau poate ca sunt pudica.
Nu stiu. Gandurile se amesteca in mintea mea, precum fructele intr-un blender, si simt nevoia sa le procesez pe fiecare in parte.
Pielea vaginului ma ustura, dupa ce imi trec dusul fierbine peste ea, apoi peste fese. Chiar daca am facut sex, recunosc, cu mai multi barbati decat cele doua maini ale mele ar putea sa socoteasca, asta nu e tot ce stiu sa spun, sau , mai ales, sa discut. Imi place sa le consider de-ale trecutului, sa fie doar ceva care acum mi-a oferit experienta de viata, si un minus la virginitate, nimic mai mult. Poate doar un trofeu.
Si revin, asta nu ma defineste.
Candva eram o fata morala, sau poate sunt si acum, da, asa imi place sa ma consider. A fost o vreme cand imi ocupam timpul cu lucruri frumoase, care aveau sa ma ajute pe viitor. Inca mai stiu cele trei limbi straine pe care tata m-a pus sa le invat, insa, in ultimul timp, nu mai stiu sa-mi exprim gandurile in cuvinte... nici macar in propria-mi limba.
As spune ca vreau sa iau doar meritele, fara a plati nicio consecinta. Si pana la urma, oricat de mult ar incerca mintea mea sa nege, nu sunt niste merite, ci doar o fala prosteasca, pe care nu vreau sa o impartasesc cu nimeni. Iar daca nu vreau s-o impartasesc cu nimeni, ce rost mai are? Cine sa o afle? Poate ca de asta imi pastrez toate gandurile interiorizate, ca nimeni sa nu afle. Sau e din cauza ca nu stiu sa transfigurez gandurile in vorbe?
Si pana la urma ce rost ar avea sa-mi povestesc toate intamplarile, cand ma contrazic singura, inlauntrul meu posedand doua judecati mereu diferite, mereu in conflict? Ar fi ca si cum as mai dori o alta voce a constiintei, care sa-mi stie secretele, tainele, trairile ascunse, care ar fi produs multa rusine, daca ele ar fi fost aflate de cine nu trebuie.
Ma am pe mine, iar eu sunt destul.

Cred ca asta face degradarea. Iti ia orice satisfactie inocenta si te transforma intr-un om plictisit, handicapat mintal si lenes.
Ma plimb in prosopul pufos prin camera, in speranta sa-mi gasesc niste haine cat de cat decente. Imi aleg o pereche de jeansi bleu marin si o camasa kaki pe care nu o inchei la ultimul nasture, pentru ca in ultimul timp chiar mi-au mai crescut sanii. Ma gandesc sa-i spun tatei acest fapt si sa dau vina pe posibilitatea ca as fi gravida, dar ma tem ca o sa ma ia in serios. In fine, si eu as face la fel, daca as fi in locul lui.
Si totusi nu ma plang, pentru ca stiu ca e vina mea. A fost ceva ce am ales din proprie-mi intentie, nu curiozitate, nu influenta, nu prostie, sau poate prostie. Vroiam. Pur si simplu am vrut. Vroiam sa am barbatii, asa cum barbatii doresc femeile, doar pentru ca asta vor, in mare parte, pentru trup. Vroiam sa ii detin, nu brutal, nu fortat, ci poate ca in mai putine cuvinte, vroiam sa fiu barbat. Vroiam sa fiu detasata, iar detasarea inseamna controlare sentimentala, care, la randul ei, inseamna, ceva opus „femeii”. Asa am fost de cand ma stiu. Un barbat cu trup de femeie. De asta ma intelegeam mai bine cu tata, de asta imi placea sa asist la discutiile barbatilor, de asta nu dadeam sfaturi fetelor, de asta mi se spunea ca sunt tacuta.
Pentru ca gandeam obiectiv, si dadeam sfaturi practice. Dar asta e doar o parte din mine, partea cealalta dorea sa vorbeasca si sa se descarce.
Imi retusez machiajul, caci rimelul mi s-a prelins de la aburi.
-Dupa ce scap de cosuri, nu ma mai machiez.
Urasc sa simt altceva pe fata mea, decat propriile-mi alunite de langa nas si de langa buze, decat genele scurte cu varfuri deschise, si sprancenele usor drepte, care-mi mai calmeaza ochii obositi si tristi.
Si totusi, nu am fost si nu sunt baietoasa, imi placea sa port rochite, apoi haine elegante si feminine si investeam in caracterul meu, pentru a deveni o viitoare femeie puternica si implinita.
Iar cand ma culcam cu vreun barbat, telul meu nu se schimba, ci luptam la fel de mult pentru a-mi satisface setea de implinire si realizare.
Pana cand soarta mi-a zambit siret si mi-a intinis un barbat pe care stiam ca nu-l pot avea. Mi l-a pus in cale, parfumat frumos, impodobit cu o fundita si legat cu un biletel pe care scria: „Ia-ma”. Atunci, in mine, faptul ca nu-l pot avea, s-a ciocnit cu dorinta care cersea; ii cersea trupul, iar asta m-a abatut de la tinta mea. Dar asta nu a fost asa de grav. Fapul ca incepusem sa il doresc si pe plan spiritual, sau sufletesc, era intr-adevar grav. Asa ca, m-am gandit eu, mai bine ar fi fost sa plec. Si o facusem. Si aceasta, ar fi spus profesoarea mea de romana, este faptul important care determina intreaga desfasurare a actiunii. Barbatul, el, caci, pana la el nu am intalnit decat mici, minuscule, fantomatice prezente ale unei frumuseti atat de masculine, manifestate prin baietii pe care i-am cunoscut, este cel care m-a facut sa cad fara sa-mi pese, fara sa observ, fara sa ma deranjeze sau sa ma alarmeze, intr-o fluida, picanta si euforica stare de inconstienta si boala. Ca o drogata. O drogata, constiienta de ceea ce a ales sa faca, urand ca o face, dar adorand sa o faca, dorind mai mult, si mai mult, sperand ca, cu cat i se ofera mai mult, drogul sa nu se epuizeze.
Ajung cu pasi inceti in fata parcului municipal si o zaresc pe Barbara cum vine spre mine, vorbind la telefon.
Si abia acum, dupa ce dau praful jos de pe ea, incep sa o folosesc iar, luciditatea. Si abia acum pot sa convoc toate trairile anterioare si sa le privesc logic, analizandu-le, cum inainte nu am putut.
-Buna!
Zambeste si imi face un semn cu mana care ar vrea sa insemne atat salut, cat si sa vorbesc mai incet, sau sa tac. Aleg sa tac si mergem cativa pasi, departandu-ne de intrarea parcului. Imi pune mana pe umar si ma opreste din mers, schitand un gest nerabdator ca vrea sa imi spuna ceva. Ma opresc si ma uit la ea.
-Bine, bine. Te pup, pa! Pa pa! Si incheie convorbirea, inca privind cateva secunde ecranul telefonului.
Mi se pare mie, sau in ultimul timp se comporta ca o diva?
-Am vorbit cu Bogdan. Vine si el la bar.
-Care Bogdan?
-Bogdan! Bogdan...al nostru. Si incepu sa rada, caci altceva nu stia sa spuna despre el.
-Bogdan Costa?
-Da, da, el. Imi spune si imi face semn sa traversam strada, in timp ce se asigura ca nu trece nici o masina, si incepe sa alerge.
Ideea imi repugna, si las asta sa se vada pe chipul meu. De altfel, Barbara stia bine ca nu doream inca nici o prezenta masculina, sau vreun prieten care sa fie curios de mine, chiar daca si-ar stapani intrebarile evidente, privirile lui tradand totul.
-Am crezut ca vrei sa vorbim, sa mai povestim, doar noi doua. Zic si privesc inainte.
-Da, vreau. Doar ca i-am spus lui ca ne intalnim mai tarziu, asa ca el va fi acolo abia dupa ce o sa terminam si discutiile si sucul.
Ma mir cum de nu a aranjat ca toti prietenii sa vina acolo, sa se ascunda dupa mese si baruri, stingand lumina, pentru ca atunci cand ajungem noi acolo, sa sara toti in picioare strigand „Surpriza!”, dar defapt gandindu-se: „Hai, fata, zi-ne totul!”. Si doar stie ca nu-mi plac surpriezele, dar ma astept la orice.
-Imi vine sa te bat. Ii spun si intram in bar.
Ea imi arunca o replica pe care o consider banala, chiar penibila, si mi se adeverste si mai mult faptul ca s-a schimbat si e mai ingamfata.
Nimic nu mi se parea schimbat. Oameni multi, majoritatea necunoscuti. Ne asezam la o masa cu trei scaune si Barbara isi tranteste pe masa telefonul mobil si portofelul . Priveste in jur si pe fata ii descopar o expresie fortat plictisita, care ma pune pe ganduri. Isi verifica telefonul de niste posibile mesaje si repeta gestul, de data asta uitandu-se spre barman si facandu-i semn. Pana acum nu s-a uitat deloc la mine, desi stie ca o privesc. Si ii place. Fara indoiala! Injumatatesc partea de poveste pe care aveam de gand sa i-o destainui azi, si sunt atenta la gesturile pe care le face, pentru a ma asigura de sinceritatea pe care merita sa i-o acord.
Schimbam niste replici banale, ii complimentez rochia, care ii scoate frumos umerii si bustul in evidenta, si o observ cum, la un intarval de timp, isi indeparteaza cu dosul palmei parul de pe umeri, pentru a-l da pe spate.
Cand ea isi termina sticla de suc si rade copios la o gluma rautacioasa pe care o facusem in legatura cu unul din barbatii da la masa alaturata, acesta se ridica indraznet si paseste cochet langa masa nostra. Barbara zambeste inca amuzata de gluma, si el i se adreseaza:
-Uite cum facem... si isi sprijineste mana de masa. Va fac cinste cu inca un rand, dar pe mine ma lasi sa ma imbat cu zambetul tau. Si se indreapta de spate, satisfacut, facand semn cu mana prietenul sau, apoi barmanului.
Barbara ma priveste amuzata si incepe sa rada, intelegand in privirea ei ca ar trebui sa-i dau un raspuns. Dar ma dezgusta.
-Asta e replica ta de agatat? Spune in cele din urma ea, aplecandu-se pe maini si lasandu-si la vedere decolteul.
-Nu, chiar cred ca m-am imbatat cu zambetul tau.
-Eu as zice ca de la bere. Ii dau replica taios si repede, privind fix spre usa de la intrare.
Barbara incepe sa rada ca inainte, batand cu mana in masa, insa eu imi stapanesc zambetul, pentru ca nu vroiam sa fie amuzant, ci doar ironic.
Barbatul se intoarce spre mine, pana acum ma ignorase, si ma priveste cu o expresie buimaca pe fata, ca si cum tocmai a descoperit ceva.
Se desprinde putin de masa, face un pas inapoi si ma priveste, de sus pana jos. Zambesc la faptul ca nu port nici o fusta sau rochie mini, iar la decolteul meu, ar trebui sa se apropie cu inca un metru, pentru a vedea vreun inceput de adancitura. Prietenul sau il apuca de umeri si il departeaza de noi, ducandu-l la masa lor, iar acesta de o replica aiurea ridicand un deget in aer.
Barbara spune ceva si ii raspund cu un ton care descopera prea multa grija, mai multa decat vreau:
-N-ai ce face cu el! Sigur e un tip stresat, cu iubita, care mai vine si el sa se-mbete si sa uite de griji. Dimineata la prima ora, uita perechea de ochi frumosi (desi vroiam sa spun sani) cu care s-a culcat.
Spun doar pentru a evita vreo replica a prietenei. Am considerat subiectul inchis.
Peste cateva minute a venit si Bogdan, s-a asezat la masa noastra, si, spre surprinderea mea, foarte politicos si prietenos am purtat o discutie placuta si deschisa.
La bar se asezasera proprietarul cu prietenul sau si sotia lui. Cand acestia intrara, m-am facut ca nu ii vad si devenism foarte agitata, iar Barbara observase asta si ma privise cu o expresie ingrijorata. Atunci, pe fata ei zarisem ceva din ceea ce cunosteam la ea si mi se parea atat de familiar, in toata invalmaseala aceeaa de gesturi ingamfate pe care le facuse pana atunci. Desi nu era nici un lucru pentru care sa imi fac griji, in venirea lor aici, incepusem sa devin nelinistita. Ma intreb daca ei m-au vazut. Barbara daduse din cap ca totul e bine, iar asta mi-a transmis mai multa siguranta decat aveam nevoie.
Bogdan si-a pus mana pe mana mea si mi-a zambit sanger, strangand-o incet.
-Vreau sa stii ca totul e bine, si oricand vrei sa vorbim, sunt aici.
Bogdan se comporta atent cu mine, inca de prima oara cand am facut cunostiinta cu el. E mai mare cu patru ani ca mine si ca Barbara. Desi isi destainuise atractia fata de mine in urma cu trei ani, ei ii placea de el si imi amintea regulat asta. Faptul ca eu nu i-am impartasit sentimentele, nu avea nici o legatura cu ceea ce simtea prietena mea pentru el, desi asa lasam sa para. Nu eram sigura daca dragostea lui pentru mine era sincera, sau o simpla atractie. Desi nu tradase niciodata vreo urma de insistenta sau obsesie, avea un fel de a-mi indica dorinta lui de a ma avea, locul gol pe care dorea sa mi-l ofere, si ma intrebam daca toate astea se intampla in mintea mea, sau sunt reale, reale, dar subtile. Iar asta ma facea incerta.
Dar acum nu mai stiu cum stau lucrurile.
Ii multumesc sincer pentru amabilitatea lui, iar pe langa noi trece Michael, prietenul proprietarului cu sticle goale de bere in mana si ma si observa. Ridic mana incet, fara sa o flutur, si tot ce reusesc sa ii spun este:
- Michael!
Doream sa primesc nu neaparat o primire mai afectuoasa, caci sunt constienta ca sotia lui n-ar fi suportat, dar macar o privire mai uimita ca ma vede. Barbara il intreaba ceva pe Bogdan, dar ma priveste pe mine ingrijorata. Ma fac ca nu o vad.
-Cat tupeu! Striga o femeie inalta de la bar si se ridica in picioare.Se intoarce cu fata inspre mine si se apleaca putin, sprijinindu-se cu mana de scaunul de bar, echilibrandu-se. –Dupa ce ca pleci cu coada intre picioare, ca o vagabonda, mai indraznesti si sa pasesti in acest loc... si face un pas inspre mine, aranjandu-si bratarile de la mana stanga. In acea clipa Michael o ia de brate si o pune jos.
-Nu mai vorbi! Si ii spune ceva la ureche, destul de apasat si aspru.
Sunt oripilata si in acelasi timp ma simt stinghera. Nu stiu daca ar trebui sa ii raspund, sau sa stau cuminte, dar Bogdan ma ia de mana si se ridica de pe scaun.
Nu am inteles ce a spus, caci eram prea agitata, iar lumea murmura, parte amuzata, parte nedumerita, insa cred ca vrea sa plecam.
Femeia incearca sa se ridice si arunca niste injuraturi, iar cand cei doi barbati o opresc, isi varsa continutul paharului pe rochia cu print de leopard mulata.
-Esti beata! Nu vezi ce ai facut? Ii spune sotul ei si o ajuta sa se stearga, in timp ce ea bea un pahar cu apa plata, tinand in mana o felie de lamaie.
-Asa, pleaca! Curva ordinara!
In acel moment am vrut sa ma duc la ea si sa rezolv asta in stilul meu, nepasandu-mi de urmari, insa simt o mana care ma impinge in spate si pe Bogdan cum se duce inspre bar cu pasi repezi.
-Hai afara. Hai afara. Spune Barbara calm si deschide usa, asteptandu-ma sa ies.
Nu ma pot gandi la nimic, iar gura nu poate scoate nici un cuvant, desi trupul ar vrea sa actioneze. In urma mea aud un sunet de palma si asta ma zguduie involuntar, intrebandu-ma ce sa intampla inauntru. Ma intorc repede pe calcaie si incep sa fug de-a lungul strazii, in racoarea serii. Nu stiu de ce fac asta, si o aud pe Barbara cum ma striga, apoi cum intra in bar, dar vreau sa ma trezesc ca si cum nu s-ar fi intamplat. Si mai vreau ceva. Vreau ca cineva sa vina dupa mine si sa ma opreasca, sa ma stranga in brate si sa simt ca sunt in siguranta.
Nu mi-era frica sa o infrunt pe femeia aceea, nici nu stiu ce m-a oprit. Poate faptul ca era beata si ca e sotia lui Michel, dar nici acestea nu mi se mai par motive intemeiate. Ma opresc din alergat si privesc cerul intunecat de toamna devreme. Simt niste lacrimi inumane, si ma intrb daca sunt ale mele, cum imi aluneca incet-incet dinspre colturile ochilor, spre tample, asa ca imi aplec capul, pentru ca ele sa cada in jos si sa le pot vedea. Sa vad daca-s ale mele. Telefonul incepe sa-mi vibreze in buzunar.
Ma gandesc ca as putea foarte bine sa ma intorc acolo si sa ii plesnesc o palma peste fata, iar daca e nevoie sa ii spun si cateva vorbe, care sa-i inchida gura. In fond, e o femeie urata, imbracata in haine de adolescenta, o parvenita, caruia ii puteam gasi atatea cusururi, incat as fi injosit-o complet, numai sa i le enumar. Dar faptul ca era sotia lui Michael ma oprea sa fac asa ceva. Si realizez ca aceste lacrimi sunt ale mele. Si ca, desi as putea sa-mi fac dreptate, o parte din mine spune ca astea sunt consecintele. De pe strada, traversez intr-un loc mai putin luminat si ma sprijinesc de un perete. Sunt lacrimi de slabiciune? Dar nu sunt slaba.
Dar mai bine le las sa cada.
-Jenifer!
Capitolul 4

Era patru dimineata. M-am ridicat incet in capul oaselor si pipaind cu mainile pe pat, apoi sub perna, imi cautam telefonul. „Miercuri”. In ultimul timp nici nu mai stiam data in care eram, ma trezeam pur si simplu buimaca si mi-era urat ca incepea o noua zi de scoala. Chiar si diminetile de week-end erau oribile, caci ma trezeam cu impresia ca ca ar fi dimineti de munca.
Era o noapte fara luna, o noapte friguroasa si intunecata si nu puteam sa disting nimic din camera. Insa, desi noapte, nu puteam sa dorm. De cateva zile, tot asa mi se intampla, adormeam tarziu, ma trezeam repede. Si mereu visam. O lumina gri era imprastiata afara, insa nu dorea sa-si faca drum si in camera mea, ci se reflecta putin prin perdea si dadea camerei mele un aer sumbru. Nu am aprins veioza, pentru ca daca ar fi fost lumina, parintii mei ar fi observat, in caz ca treceau pe coridor, si poate mai si adormeam putin.
Ultima oara cand l-am vazut pe tipul de la bar a fost cu doua saptamani inainte. Nu am mai mers prin bar dacat de doua ori, dar nu l-am mai vazut. In schimb prietenii lui veneau, si nu numai ca nu ma bagau in seama, ci chiar strambau din nas, cand ma vedeau. As fi vrut sa-l mai vad, as fi vrut sa vorbesc cu el, sau macar sa ma priveasca; sa ne fi privit pe ascuns, cu niste ochii patimasi si secretosi. Cel putin din partea mea. Imi refaceam in minte scenariul si replicile mele din acea zi si le gaseam puerile, chiar stupide, ma cramponam de copilaria si de felul in care actionasem atunci, ca o fata usoara si prostuta, insa daca ar fi fost sa dau timpul inapoi, cred ca as fi reactionat la fel.
Pregateam replici in gand, imi alungam somnul, ce avea si asa mici sanse sa apara, prin anumite ipostaze pe care mi le inchipuiam si carora le cautam si o rezolvare, o solutie care sa-l duca pe acel barbat cu gandul la mine. Vroiam sa-i stiu numele, vroiam sa-i fiu aproape, vroiam sa fiu curtata de el, si sa stiu ca ma doreste. Insa toate astea se intamplau in gandul meu, si nu se finalizau decat cu fantezii.
Uneori ma trezeam uimita de gandurile mele, alteori imi doream ca eu sa fiu cea care sa ii trezesc lui dorinta, iar apoi sa-l ignor.
Unde disparuse? De ce nu-l mai vedeam?
In fiecare dimineata mergeam la scoala cu gandul ca-l voi intalni pe strada, sau il voi vedea in vreo masina, iar el ma va observa si ma va privi, insa nimic nu se intampla si stiam ca nici nu se va intampla.
Ploua de trei saptamani, in fiecare noapte, iar ziua, totul era gri si ud. Faptul ca nu puteam sa ies din casa, ma deprima si ma determina sa fac totul mecanic, plictisit. Vroiam sa ies afara, sa iau o gura de aer, poate ca din acest motiv nu puteam sa dorm.

Intr-o sambata dimineata, cand picaturile de ploaie inca se desprindeau de pe crengile copacilor, m-am gandit sa fac o plimbare. Nu mai rezistam in camera mea, iar mama nu dorea sa-si faca de lucru, ci profita de vreme pentru a sta in casa.
Mi-am luat adidasii vechi, hanoracul si o pereche groasa de colanti si am iesit afara, fara a raspunde la macar una din intrebarile mamei.
In ultimul timp, caci un lucru rau nu vine niciodata singur, mama considera ca am nevoie de atentie din partea ei, asa ca incerca sa discute cu mine si sa poarte „o conversatie mai intima”, caci asa zicea. Auzise niste vorbe cum ca nu as fi fata serioasa, si ca umblam cu anumiti baieti, iar ea era subtila fata de mine, insa ii spuse tatei. Asteptam oricand o discutie cu cei doi.
Mi-am pus gluga in cap, o casca intr-o ureche si dupa ce mi-am scos din gluga cateva suvite de par, desprinse din coada, am inceput sa merg repede pe aleea brazdata de balti.
Nu ma interesa. Stiam ca nici pe ei. Dar le afecta imaginea. Pe cativa din prietenii mei i-am adus si acasa, i-au cunoscut, insa niciodata nu au fost interesati in a le cunoste povestea. La fel si pe Bobi. Niciodata nu au stat sa discute cu el, insa daca ne certam, sau doreau sa faca circ, intrebau. Eram sigura ca ei cred tot ceea ce prietenii lor le-au spus, insa doreau sa tina totul mascat, ca si cum ar detine controlul situatiei, iar apoi sa arate ca ceea ce e in familie, in familie ramane.
Insa cand se interesau si doreau sa discutam, ma inchideam eu. Uram prefacatoria asta, uram intrebarile puse numai din interes, ma iscodeau si uram asta. Asa ca evitam orice apropiere de mama sau orice discutie prea indelungata, care putea duce la o cearta. Mai bine sa creada ce doresc ei, cel putin eu nu sunt vinovata ca as fi spus ceva.
Se auzeau tunete indepartate si balti prin care treceau masini imprastiind in jeturi mari picaturile de apa.
Am inceput sa alerg incet si sa fac o prima tura de parc. Crengile inmuiate si negre ale copacilor parca scuipau picaturi de apa statuta. Dar era liniste, iar picaturile de apa ce cadeau incet, iti dadeau o pace si o siguranta ca esti singur si ca nimeni si nimic nu te va deranja.
Mi-am tras de hanorac, incat sa-mi acopar fesele si am inceput sa numar pasi pe care ii faceam.
In fond, nici nu era treaba lor. Stiau ca am prieten si ca il invitasem in casa mea de mai multe ori, asa ca era logic sa nu am treaba cu alti baieti. Desi nu era adevarat. Oricum eram pregatita de orice disputa cu ei. Numai de n-ar fi fost mama, of, ea era o adevarata problema. Cand ma gandeam la ea, ma gandeam la toate zilele innorate si noroioase, in care furtunile declansau alunecari de pamant, pene de curent si tornade in inima mea si, mai ales, mintea mea.
Poate ca daca n-ar fi fost si ea atat de agasanta, nici tata n-ar fi fost stresat si deranjat.
Doar ca nu putea, avea o influenta surprinzatoare.
Zgomotul unor chei cazute pe jos ma trezi din ganduri si ma facu sa ocolesc cararea pe care alergam. M-am oprit, si scotand casca din ureche, m-am aplecat spre o piatra uda si am ridicat un manunchi de chei.
-Hei! Strig eu spre persoana ce continua sa alerge.-Heei! Si oprindu-se, isi scoase o casca din ureche.
-Bunaaa! Ii zic inca o data, si recunoscandu-l i-am zambit. Era tipul de la bar.
I-am intins cheile, iar el imi zambi la randul lui. M-am ridicat si asteptand sa spuna ceva, il priveam cum isi opreste aparatul si isi da gluga jos.
Speram sa ma recunoasca, insa pentru a evita vreo replica neplacuta din partea lui, ii spun uitandu-ma inspre chei:
-Daca nu te recunosteam, aveam sa pastrez cheile si sa te urmaresc pana acasa, iar cand aveam nevoie, sa le folosesc. Si incepusem sa rad.
El a chicotit si mi-a multumit.
Am schimbat repede subiectul:
-Ce aer proaspat, perfect pentru o alergare.
-A, da! Spuse el si, deodata devenise foarte entuziasmat. – Apropos, eu sunt Michael.
Am inceput sa mergem incet unul langa altul si sa discutam.
-Astazi am apucat sa alerg doar teri ture de parc, imi spuse el si se uita la un aparat pe care era calculat kilometrajul si minutele.
Inima imi batea cu putere si ascultam tot ce spunea. „Michael”. Nu imi venea sa cred ca e alaturi de mine si ca putem merge impreuna. Era atat de fermecator, iar prin decolteul usor transpirat al hanoracului, ii puteam vedea cateva picaturi de sudoare si niste fire de par.
Era ca un lucru pe care, pana atunci nu stiai ca exista, insa, pe care, odata descoperit, ti-l doreai. Si ti-l doreai foarte mult, doar pentru tine, cu disperare, si cu care nu stiai cum sa te comporti.
La un moment dat, am realizat ca nu mai vorbea,a sa ca mi-am ridicat capul spre el, si il priveam in ochi, crezand ca poate m-a intrebat ceva. El incepu sa rada, apoi am rosit la gandul ca eu mai aveam putin si il dezbracam din priviri. Pana atunci discutase despre cat alergase el si cat de mult ii place.
-Umm, scuze, alergai pana sa te opresc eu. Te incurc? Poate vroiai sa alergi.
Imi parea rau ca am spus asta.
-Pai, eu am alergat destul, insa poate tu vroiai sa mai alergi. Mi-a spus si m-a privit pentru prima oara in ochi serios.
I-am zambit.
-Eu initial am iesit la o plimbare, apoi am prins un dor sa alerg putin...
-Okay. Pai, hai, mai facem o tura si gata. Spuse el si incepu sa faca joc de glezne.
Nu vroiam sa alerg alaturi de el, m-as fi simtit intimidata, mai ales ca eu nu eram o alergatoare experimentata.
Insa, atat timp cat puteam fi alaturi de el, totul era perfect pentru mine.
Am inceput sa alergam incet, umar la umar, fara sa ne spunem nimic, iar asta m-a stanjenit. Eram atat de aproape de el, si nu puteam sa-i spun nimic, sa fac nimic, ma fastaceam cand doream sa flirtez, asa ca am stat cuminte pe tot timpul discutiei. Insa acum, in timp ce alergam, nu puteam sa vorbim, caci am fi obosit si mai repede, si ar fi fost un efort prea mare pentru mine.
M-am uitat la el si am fost uimita sa vad cat de natural era si cat de departat era de mine, chiar daca ne desparteau numai cativa centimetri.
Eu eram timorata, iar el, detasat in lumea lui. M-am departat incet de el, pentru a-l contempla. Era inalt, avea niste gambe superbe si puternice, alerga drept si parca se desprindea de asfalt, plutind, alunecand pe un nor inexistend. Sau poate ca asa il vedeam eu.
In acel moment, vroiam pentru prima oara sa stiu ca sunt atractiva, cel putin, indeajuns de atractiva pentru el.
Cand am ajuns la intrarea in parc, el si-a oprit aparatul, iar eu m-am trantit pe banca. Mi-a spus cate minute am facut, apoi a inceput sa rada. Eram varza, caci nu am facut nici o pauza, iar el nu avea nici o problema.
Cand a vazut ca nu am nici un bidon cu apa, mi l-a dat pe al lui, iar eu am incercat sa beau cat mai elegant din el, desi imi venea sa mi-l torn pe cap. El facu niste intinderi, apoi se indrepta spre mine. Lua bidonul si ma lua de mana. Eram uimita, insa la cat de obosita eram, cred ca nici nu a observat. M-a tras usor de pe banca si mi-a spus sa fac niste intinderi si niste exercitii cand ajung acasa.
Am ras si i-am multumit.
-Te cunosc numai de o zi si deja m-ai facut sa transpir. Spun si ma aplec, sprijinandu-mi mainile de genunchi.
El incepu sa rada, arata adorabil. Cred ca multe femei il doreau.
Intr-un final, imi zise:
-...Esti mica...
M-am ridicat brusc, insa nu ma privea. Isi aranja hanoracul, iar dupa expresia fetei lui, replica parea sa fie ceva inofensiv.
Parca imi picase cerul incap. Toate incertitudinile si gandurile pe care doream sa le alung, mi se adeverisera. Si a atacat exact unde eram cea mai nesigura.
-Trebuie sa plec. I-am spus repede si l-am facut sa ma priveasca, dar mi-am ferit privirea. Am privit indelung banca, ca si cum mi-as fi uitat ceva pe ea, apoi m-am departat de el, cu pasi repezi.
-Okay, pa pa! Ai grija la glezne. Imi spuse el si parasi parcul ca si mine, in directia opusa.
Tonul vocii lui era unul normal si amabil.
Dar eu nu simteam asa, mi-era ciuda si eram suparata. Pana la urma, cred ca eram mai mica ca el cu cel putin zece ani. Toate astea ma descurajasera, si m-au facut sa cred ca toate replicile mele au fost mai degraba obraznice, decat interesante.
Totusi, imi doream ca el sa nu creada asta.
Urmatoarele nopti am dormit foarte bine si nu m-am trezit decat la sapte dimineata. Ploaia incetase din acea zi. Desi eram mai odihnita, eram foarte nervoasa, iar intr-o zi mama mi-a spus ca urmeaza sa purtam toti trei o discutie.
Pe Michael am vrut sa-l uit si sa-mi petrec mai mult timp cu Bobi, care devenise mai afectuos cu mine de cand am inceput sa ma gandesc numai la el, iar pe barbatul cunoscut la bar, sa-l visez numai noaptea, cand gandurile se amestecau cu reveriile.
Faptul ca acea replica facuta in gluma, poate, m-a ranit, mi-a demonstrat faptul ca are dreptate si ca nu il pot avea.
Insa m-au racit, si gandindu-ma mai clar, realizam ca nu era chiar atat de perfect si de fermecator, ci un barbat trecut de tinerete, care deja putea avea copii. O fiinta plictisitoare si plictisita, care a trecut de flirturile si aventurile adolescentei si care isi vede de viata si responsabilitatile de fiecare zi. Un obosit. Si intr-un fel nu imi parea rau, ci imi adeveaream faptul ca nu are ce sa-mi ofere si nu il plac.
Eram gata sa renunt la el, si renuntasem, iar asta imi aducea numai avantaje.
Pana intr-o zi, cand, fiind la bar, a venit prin spatele meu si m-a intrebat daca a doua zi aveam de gand sa ies la alergat.
Desi anumite aspecte privitoare la ficul tau nu ma incanta(mimic personal, doar o goanga de a mea), imi place ca totul pare real. Sper ca nu ma insel crezand ca totul iti iese atat de bine pt ca intr-un fel scrii un jurnal. Poate fictiv sau poate mai adevarat decat cred. Desi nu am postat inca nimic scris de mine, pot sate asigur ca stilul tau de a scrie se aseamana cu al meu. Nu este identic. Asta ar fi practic imposibil. Dar parca as citi ceva pe jumatate scris de mine. Imi place ca descrii si transpui aspecte reale ale vietii si imi place cum incepi aproape fiecare capitol prin numirea unei culori. In legatura cu personajele... inca nu pot sa ma pronunt de vreunul. Am unele presimtiri in legatura cu ceea ce ai de gand sa aduci in viata protagonistei, dar prefer sa le tin pt mine. Deocamdata. Sunt prea adormita ca sa mai spun si altceva, deci presupun ca am o scuza ca ma opresc aici. Sunt curioasa. Abia astept sa citesc continuarea, deci spor la scris!
Note: Am schimbat numele protagonistei, ca sa fiu mai sigura.
Ficul e in continua modificare (de greseli gramaticale mai ales, pe care nu stiu cum, dar de fiecare adata le gasesc).
Voi incerca sa postez mai des, cat am timp liber.
Vreau sa aduc o precizare, aceea ca actiunea este plasata in timp in felul urmator: capitolele cu numar impar (pana acum capitolul 1 care e format din doua parti, adica primele doua postari, capitolul 3, care la fel, e format din doua parti, si cel de azi: 5) sunt in prezent, iar cele cu numar par, in trecut, fiind flashback-uri, daca ii putem spune asa. Capitolul cinci contine de asemenea un flashback, care, de altfel, are dimensiunile corespunzatoare unuia.
Capitolul 5




Rosu. Privesc doua siruri subtiri de picaturi rosi ce se strecurau incet printre picioare si vor sa-si faca drum pe covorul alb din baie. Din pacate, aduceau si crampe cu ele. Imi aduc aminte de primul contact sexual, de prima oara cand am cunoscut barbatul si le impiedic din a murdari mai mult decat au facut deja, asa ca ma spal si imi iau un tampon.
Ma doare burta si ma asez in pat. De trei zile am cautat sa ies cat mai putin din casa, pentru a nu da ochii cu cineva cunoscut, am evitat sa raspund la telefon si mi-am redat de nenumarate ori scena de zilele trecute in minte. De fiecare data raman cu acelas gust al rusinii, care era indubitabil si de care incercam sa ma convinc ca e cat se poate de real. Ma gandesc ca Michael, dupa ce am plecat, a ramas cu femeia aceea si a uitat tot ce a fost intre noi. Poate ca m-a crezut o nesimtita, dupa felul cum am plecat, si poate inca ma crede. „Salutul” pe care mi-l oferise la bar acum trei zile imi adeverea aceasta idee.
Prin urmare, am stat mai mult in casa, am incercat sa ma concentrez pe scoala, dar ma gandeam la Bogdan. Il mai vedeam la scoala, de multe ori l-am evitat, la fel si pe Barbara si altii, insa aveam impresia ca ma privea, uneori chiar ii simteam mila din privire, care ma facea sa-mi aduc aminte scena petrecuta, si sa ma izolez si mai mult de ceilalti, si nu de putine ori m-am facut ca nu-l vad pe coridoarele scolii si nu ii raspundeam la salut.
Ma indrept spre raftul unei biblioteci pentru a lua o pastila si observ un tablou cu poza mamei pe care il iau si dupa cateva secunde, in care il analizez fugar, il intorc si il pun cu fata in jos.
De cand am venit acasa, am incercat sa scap de toate pozele cu mama, insa foarte subtil, pentru a nu-i indica tatei prezenta vreunui resentiment fata de ea, insa, in acelasi timp, pentru a ma convinge si pe mine ca nu o fac de nervi sau ura, ci ca am trecut peste si vreau sa arunc trecutul la gunoi.
Dupa ce ma despartisem pentru a treia oara de Bobi, desi noi conflicte aveam mult mai des, recunosc, mai mult din cauza mea, mama a inceput sa-si manifeste fata de mine gesturi dezaprobatoare mai mereu. Nu ma aborba direct in legatura cu subiectul, insa devenea foarte absurda in lucruri banale, si se ratoia la mine pentru ca nu trageam corect perdeaua, sau pentru ca indoiam marginile cartilor, iar de la aceste observatii, tragea urland concluzia ca sunt nesimtita si nu am fost crescuta cum trebuie.
M-a surprins de multe ori in diferite locuri, de mana sau in compania unor diversi baieti, insa nu trecea pe langa mine si evita sa ma priveasca, ocolindu-ma.
Insa cand a vazut ca ma impacasem iar cu Bobi, devenise ca o furtuna. Ii spuse tatei, iar eu incepusem sa simt ca e o chestiune de timp pana sa inceapa un razboi. Stiam ca sunt vinovata, dar eram subtila si imi tineam secrete aventurile, insa avea destule dovezi care ma puteau blama.
Ocoleam discutiile cu ei, si incercam sa stau cat mai putin in casa, si de fiecare data cand paseam prin fata camerelor lor sau, mai ales cand intram in casa dupa ce ma intorceam de la o partita de sex, simteam ca pasesc pe un teren minat.
Incepusera sa se imprastie zvonuri si incepeam sa ma gandesc la o posibila plecare din oras, iar intr-o zi nimerisem in mijlocul unei galceve dintre mama si tata.
Niciodata nu imi picase mai tare tandara ca atunci. Mama tipa ca o nebuna la tata, si simteam ura care iesea din ea si tragea spre mine, insa fiind indreptata spre tata. Imi aduc aminte privirea tatei, care era aruncata in pamant, debusolata, ganditoare, imi starnea toata mila si imi venea sa plang pentru el, iar ea, oribila, nervoasa, cu ochii care-i jucau in orbite, cu mainile care aratau spre mine cu atata ura si inversunare.
Si acum imi rasuna in minte vorbele-i care au produs o pauza indelungata in acea dupa-masa, care, apasatoare, tinea in suspans cearta, si o femeie a carei gura era ca un baraj care nu stii daca are sa mai tina mult apa, sau va exploda. „EU sau ea???”
Il amenintase ca pleaca la maica-sa daca nu avea sa aleaga intre plecarea mea sau a ei.
Tacerea care a urmat mi-o aduc aminte si acum, ca un piuit in ureche. Il priveam pe tata, si ma gandeam la un pui de caprioara incoltit de un leu.
In tot acel timp nu indraznisem sa misc, iar in urechi imi sunau: „nebuna”, „panarama”, „nesimtita”, „putoarea”, „nerusinata” alaturi de imaginea indreptarii mainilor ei inspre mine.
Sangele mi se urcase tot in cap:
„- Iesi naibii din casa! Du-te la ma-ta!” iesira turbate din mine cuvintele. Ma privea dement, cu ochii largiti, iar tata cu capul plecat, naucit de rusine.
„-Nu vezi ce ai facut din el?! Sa stea cu capul plecat in fata ta?! A! El care ti-a adus banii pe masa, traiesti ca o regina si te mai duci si tu pe la cabinetul tau, mare psiholoaga! Nu e nimic de pielea ta! Am cu cine semana! Nu da vina pe el!” Voia sa ma intrerupa, dar continua sa ma priveasca uimita, alimentandu-si ura, diabolica mi se mai parea.
„-Mereu ai sarit in capu’ lui! A stat sa-ti asculte spurcaciunea de gura, si nu a ridicat niciodata tonul la tine! Mai bine pleci tu, a-m trai mai bine fara tine!” aceste exclamatii le incheiasem in forta, desi simteam ca daca mai ramaneam mult, aveam sa dau in telenovela si sa-mi pierd sirul gandurilor, si luandu-mi sandalele in mana, ma intoarsem pe calcaie si parasisem casa trantind usa in urma mea.
La nici doi metrii de cum ma departasem, cearta reincepuse, iar eu incepusem sa alerg.
Noaptea tarziu casa era in plina lumina, insa tacuta. Am intrat fara sa fiu observata, impachetand pana dimineata in zori tot ce era prin camera si era de folos. Obosita si necajita, spre dimineata adormisem. Am fost trezita de claxonul unui taxi, spre pranz.
Pe geam am vazut-o pe mama care urmarea taximetristul ce ii punea numerosele bagaje in masina, inconjurata de tata, care o ruga sa ramana. Imaginea ma enervase si mai tare si doream pur si simplu sa sar la gatul ei.
Eram constienta de vorbele pe care le spusesem, si le regretam, dar era adevarat ce simteam, imi parea rau doar pentru ca le rostisem.
Peste o ora toata casa era in liniste, imediat dupa ce mama plecase, tata se aruncase la volanul masinii lui si plecase la servicu, de unde se mai intoarse dupa sase zile.
Eram derutata.
In unele nopti mai verificam camera sa, si aveam impresia ca se intorcea noaptea, dar nu indrazneam sa intru.
Nu intelegeam de ce nu se lua de mine, de ce nu venise direct in camera mea sa ma snopeasca in bataie, dupa ce tipasem la mama, sau dupa ce plecase.
Eram singura, asa ca il chemam pe Bobi si faceam sex toata noaptea, pentru a alunga tacerea ce ma ducea in pragul nebuniei, iar ziua dormeam si nu ma duceam la scoala, bagajele zacand in mijlocul camerei.
Imi pusem in gand sa fac ceva si eram hotarata sa-l fac, dar cand l-am vazut pe tata intorcandu-se acasa si ducandu-se direct in pat, ma razgandisem. Dupa o noapte pe care iar nu o petrecusem acasa, mi-am desfacut bagajele, mi-am ales niste haine si am plecat de acasa.
Intr-un final am reusit sa scap de toate pozele cu mama, insa in biroul tatei, locul unde preferam sa imi petrec timpul, mai ales acum, cand era mai mereu gol, caci se pare ca avea alt birou la sediu, aici se pare ca se mai afla un tablou de-al mamei. Normal ca a iubit-o si o iubeste, insa cred ca doar din obligatie, fidelitate. Vina a fost a mea iar el acum, ca si mereu, a dorit sa fie pace in familie, iar faptul ca nu s-a pus niciodata nici in gura cu mine, nici cu mama, arata devotamentul sau, tacut si resemnat, insa neschimbat.
Ma indrept spre telefon, care zace pe partea celalta a canapelei, pentru a-mi citi mesajul ce il primisem acum ceva minute, insa nedorind sa imi intrerup sirul gandurilor, il ignorasem.
-„Sunt la usa deschide-mi :*”
Sar repede in picioare si descui usa din birou, alerg pe hol pana la usa de la intrare, si cand o deschid, observ ca nu e nimeni. Strabat inprejurimile cu privirea. Mesajul era de la Bogdan.
Normal ca nu mai era la usa, insa imi pare rau ca nu mai asteptase totusi inca putin. Il sun si inchid, dandu-mi seama ca mai bine ii trimit un mesaj. Imi cer scuze de la el.
„Nu i nimic” primesc raspunsul sau.
„Eram in birou, dormeam”
„Stai linistita voiam sa iesim”
„Bine, stai imbracat, acum ma imbrac si eu”
Nu stiu de ce, dar vreau sa ies. Imi simt mintea incarcata de amintirea acelor zile si imi dau seama ca toate fac parte din trecut, si ca traiesc prea mult in el sau gandindu-ma la el, iar ca prezentul este mai important si ar trebui sa ies putin afara macar, pentru a incerca sa uit.
Ma imbrac, ma aranjez si il intreb unde vrea sa iesim. Imi spune ca ma scoate la un suc si ca vine inspre mine. Repede ies din casa si ma grabesc sa ii ies in intampinare.
Realizez ca port un nou zambet pe fata. „Nou” pentru ca nu cred sa-l mai fi purtat vreodata din aceleasi motive sau provocat de aceleasi persoane. Uit repede tot ce m-a apasat azi si ma gandesc cat de uimitor este cum unele persoane neimportante te fac fericit, in timp ce oamenii apropiati te darama psihic.
Bogdan imi luase apararea la bar si nu este cinstit sa-l ignor si sa ma comport asa cu el, asa ca imi propun sa o iau de la inceput, si zambesc iar.
E un baiat saten, mai inalt ca mine, cu o privire sagalnica de multe ori, cu gene lungi, un nas oarecum proeminent si buze mici si conturate, ceea ce parca te indeamna sa nu-ti mai iei ochii de la el.
La vederea mea, s-a oprit din mers si ma asteapta drept, cu mainile in buzunare, privindu-ma. Lucrul acesta ma intimideaza si privesc scurt in pamant, apoi la el, si ii zambesc.
Il salut si ii privesc zambetul uimit si sincer de pe fata, iar el ma ia scurt in brate si ma intreaba ce fac. E un mister pentru mine, iar privirea lui imi iscodeste inima spre a-l descoperi, si ochii ii urmaresc fiecare gest, absorbindu-l, cautandu-i o semnificatie.
Mergem intr-un loc elegant si dragut in care nu mai intrasem, si ma conduce la o terasa ce era putin populata si ascunsa de ochii strazii.
Daca pentru mine, mama, acele zile negre, plecarea, cearta, reprezinta trecutul, impreuna cu amintirile, am o presimtire ca Bogdan reprezinta viitorul, misteriosul si imprevizibilul viitor. Si daca eu sunt cumva trecutul? Daca mintea mea e cea care il tot cheama inapoi si traieste in el? Nu stiu.
Si iar rosu, intr-un pahar, o limonada cu capsuni.
Capitolul 6

Era sase dimineata si eu alergam prin parc. Adevarul e ca mi-era un somn de mi se-ncalzeau talpile iar stomacul scotea sunete ce implorau mancare si as fi renuntat oricand la acest impuls bine-venit pentru organismul meu, in schimbul unei saorme bune si a catorva ore de somn. De cand vorbisem ultima oara cu Michael sa alergam, numai la asta ma gandeam. Era miercuri cand mi-a propus sa alergam iar impreuna, iar eu i-am spus ca sambata la opt dimineata va fi numai bine pentru noi sa na intalnim in parc pentru asta. De ce ma trezisem la sase- nu stiu. Eram foarte entuziasmata, cred, incat simtisem nevoia sa fiu pregatita de data asta cand aveam sa dau ochii cu el. Eram ca un copil, ca un copil mustrat sau pedepsit, cu care parintele isi da seama ca a fost prea dur si ii da o bomboana ca sa-l imbuneze. Timp de cateva zile ingrozitoare am fost acel copil pedepsit: bantuita de ideea ca sunt indezirabila unui barbat ca Michael si prea umilita pentru a mai putea reintra in joc. Intr-adevar, primisem o lovitura, prin acea replica cum ca sunt prea mica, care ma mai situase cu picioarele pe pamant, ma palmuise, dar care acum ma motiva si mai tare. Nu atat de mult, cat sa continui in a-l dori sau a-i da de inteles asta, ci mai mult de a ma razbuna si a ma creste in ochii lui. Nu negam faptul ca inca il mai plac, dar eram prea mandra pentru a mai indura o infrangere si, intr-un fel, respingere ca aceea. Banuiesc ca astfel se nascuse si ideea de a ma trezi mai devreme si a ma pune pe jogging: pentru a fi mai pregatita ca el, pentru a recupera, pentru a ma imbarbata. Nu voiam sa mai stau transpirand pe langa el, in timp ce el alerga fara sa se strofoace, ci voiam sa fiu atractiva de data asta, puternica.
Adevarul e ca il urasem pentru tot ceea ce facuse orgoliului meu, pentru felul cum vorbele lui influentasera constiinta mea ce avea si asa destule indoieli in legatura cu felul in care actionam. Imi propusesem sa-l uit, sa fiu rece situatiei.
Stiam ca nu aveam sa rezist, ca ma jucam cu mine. Iar cand il revazusem iar, inima imi crestea la loc, il sorbea din priviri: il uram dar il si iubeam. Ma uram pe mine pentru ca-l doream pe el. Asa ca la propunerea lui am reinceput sa ma gandesc la el.
Dupa douazeci de minute de alergare, m-am pus pe o banca si am inceput sa ma joc pe telefon. Eram constienta ca alegerea de a ma trezi la ora sase fusese o idee proasta si eram deja obosita, insa imi propusesem ca inainte cu douazeci de minute de a-l intalni, sa mai alerg cateva ture. Asa facusem. La ora stabilita, alergam obosita catre intrarea in parc. Eram nerabdatoare sa-l vad. Eram curioasa.
El urca scarile in pas alert, imi facu cu mana fara sa se uite spre mine care alergam catre el si continua sa alerge pe o cararuie a parcului. Am inceput sa alerg dupa el. Nu-i intelesesem gestul.
Il ajunsesem din urma si incercam sa tin pasul cu el, desi eram obosita. Nu zicea nimic, insa nu parea nici suparat nici preocupat. Pur si simplu alerga. Ma gandeam ca ar trebui sa zic ceva, insa ce?
-Imi pare rau pentru data trecuta. reusesc sa-i spun simplu uitandu-ma la el din dreapta lui.
-Hm?
-Pentru comportarea mea. ...nu stiam ce sa-i spun. Oare chiar nu mai tinea minte ce se intamplase data trecuta? -Pentru felul cum ti-am vorbit. Nu voiam sa par nerespectuasa. I-am spus sincer si cu parere de rau. Chiar nu intelegeam tacerea lui. De ce ma chemase sa alerg cu el, daca nu avea sa zica nimic? Pentru a-i tine companie? Pentru a nu se simti singur? De ce tinea sa ma injoseasca?
-Nu e nici o problema. Spuse el cat mai sincer si bine-dispus.
Eram derutata. Nu-l intelegeam si nici nu puteam defini cumva in mintea mea toate aceste intamplari, gesturi si replici ale lui. Poate jocul ea prea greu pentru mine? Poate ma depasea?
Ma hotarasem sa alerg alaturi de el tacuta. Nu e ca si cum aveam de ales. Nu puteam sa vorbesc singura sau sa-l interoghez. Daca avea de gand sa vorbeasca si eu aveam sa ii raspund cu mare placere. Insa drumul a continuat asa. Facusem o tura lunga de parc alaturi de el si nu-mi spusese nimic. Simteam ca pur si simplu nu ma observa.
Eram dezamagita si umilita complet. <<Ce-si inchipuie? Ca rade de mine?>> Am inceput sa grabesc pasul si am luat-o inintea lui. Eram atat de suparata incat mi-era frica de ce avea sa urmeze: imi venea sa plang, imi venea sa tip, imi venea sa vorbesc urat, sa ma lovesc, voiam sa renunt si sa dispar cat mai repede, fara ca el sa-si mai aduca aminte de mine. Asa ca, dintre toate astea, am inceput sa alerg cat mai repede, cu buzele stranse si ochi gata-gata sa verse lacrimi. Ma gandeam sa alerg cumva catre urmatoarea iesire din parc si sa plec cand nu aveam sa mai fiu in campul lui vizual, insa se parea ca nu ma puteam departa foarte mult de el. Stiam ca nu e cu mult in spatele meu si ca ar putea sa ma intreaca dar nu ingaduiam asta si ma sileam sa ma mentin macar asa, inaintea lui. Am trecut si de urmatoarele iesiri din parc si incepusem a patra tura de parc cand realizasem ca picioarele mele pur si simplu zvacneau. M-am oprit la o intersectie de drumuri langa o tasnitoare si mi-am asezat picioarele pe genunchi dandu-mi seama de cat de mult ma fortasem. Am inceput sa rasuflu greu adunandu-mi pe fata picaturi de sudoare. Il auzisem cum se oprise si el.
-Ce-ti inchipui ca faci? Izbucnesc eu, fapt ce-l mira oarecum pe el, dar mai mult pe mine. Ma gandeam ca avea iar sa se faca ca nu intelege, asa ca am continuat: Alearga fara mine!
Nu spusese nimic. Se apropie de mine si-mi puse mana pe spate. Facu cateva miscari circulare pe suprafata spatelui meu precum un masaj, in timp ce lua doua inghitituri de apa si apoi ma intreba:
-Vrei apa? spuse calm ca si cum nu ar fi vrut sa ma intrerupa din vreo treaba importanta.
Voiam iar sa izbucnesc. Singurul lucru care ma oprea era ca nu stiam ce sa-i spun, de ce sa ma iau. Am tacut pret de cateva momente.
-De ce m-ai invitat sa alerg cu tine? ii spun in cele din urma mai calm, induiosata de starea umilitoare in care ma aflam. Realizam ca am lacrimi in ochi si realizam ca si el observase.
Se pregatea sa spuna ceva si observam cum ma privi compatimitor.
-De ce faci asta? De ce m-ai invitat? continui eu mai imbarbatata. Am inteles ca nu-ti place de mine, atunci de ce vrei sa ma mai chinuiesti? De ce ma faci sa ma simt in plus? Crezi ca tu esti mai matur daca alegi sa razi de o fata si sa o umilesti prin gesturile astea?! De ce nu ma lasi odata in pace? Inchei nervoasa intr-un ton aprins.
-Jenifer... Imi spune el calm privindu-ma cu mila. -Tu chiar crezi ca nu te plac? Crezi ca te-am chemat cu mine in parc pentru ca nu te plac? Imi spunea el rar si explicit. -Crezi ca vreau sa te umilesc?
-Atunci? Il intreb eu mai potolita, molipsita de calmul lui.
Il urmaream cum se misca incet si rabdator spre mine. Isi lua bidonul intr-o mana si deschizandu-si bratele incet ma cuprinse, impingandu-mi fata in pieptul lui, care si dupa patru ture de parc inca mirosea frumos. Induiosata ii raspunsesem imbratisarii, chiar daca mirata, minte mea nu mai stia ce sa creada.
Ofta scurt si se desprinse de mine.
-Hai acasa, ai obosit. Imi spuse el si ma privi din cap pana in picioare grijuliu.
Imi daduse bidonul lui sa beau si pe drum se aplecase de doua ori catre gambele mele sa le maseze scurt si usor explicandu-mi cat de important este masajul in prevenirea febrei musculare.
Ma simteam imbunata, impacata, printr-o stare de umilinta si fidelitate copilareasca, a lui. Eram nespus de bucuroasa pentru ca eram alaturi de el, iar imbratisarea era nedescris de vie in mine, pe mine, abia asteptand sa ajung acasa sa ma gandesc la asta, sa o retraiesc, sa analizez sentimentele mele. Ba chiar imi cumparase si o inghetata pe drum si ma conduse pana aproape de casa, de unde el o lua in partea opusa.
Apoi toata ziua m-am gandit la el. Retraiam acea imbratisare din nou si din nou, la fel si despartirea noastra. Inchiasem intalnirea cu el intr-un mod normal, cu discutii banale. Insa toate astea nu pareau sa conteze.

A doua zi ma trezisem cu o febra musculara si la pranz. Eram pur si simplu buimacita si nici nu puteam sa merg fara sa scot un scancet de durere. Dupa ce ma dezmeticisem putin, totul parea mai clar pentru mine. Ce insemnau toate cele petrecute? Realizam, ca trezita dintr-o betie, ca toate acele gesturi ce cu o zi inainte ma incalzeau, erau simple gesturi de prietenie, daca nu chiar paterne.
Era clar pentru mine ca ma pacalisem singura si ca eram mai jalnica ca vreodata. Imi era sila de prostia mea. Ma gandeam ca ori acest barbat a reusit sa ma joace ca naiba, ca pe un copil de doi ani, ori eu eram intr-adevar o proasta incurabila.
Era mai rau ca la inceput. Nu mai eram umilita, ci eram si dezgustata de mine. Voiam sa ma impun, sa spun ce simt, sa scap de apasarea asta ce ma facea sa ma comport atat de ciudat si sa ma simt atat de prost. Nu stiam si inca nu-mi clarificasem gandurile sau sentimentele dar credeam ca nu se mai poate continua astfel. Asa ca eram hotarata. In seara aceea aveam sa ma duc la Michael si sa clarificam odata pentru totdeauna lucrurile. Eram in stare de orice si aveam destul curaj sa spun orice avea sa-mi vina atunci in minte. Numai sa se clarifice ceva! Numai sa scap de starea aia! eram gata sa-i marturisesc atractia pe care o aveam pentru el, eram gata si sa-l sarut, daca acel lucru avea sa concretizeze situatia sau sa o puna pe vreo traiectorie. Voiam sa fac ceva si cel mai important, simteam asta.
In acea seara ma hotarasem se merg de una singura la bar. Ma imbracasem in pantaloni de trening, un maieu si o geaca cu gluga si parasisem casa fara a anunta pe cineva. Tot drumul privisem in pamant mai ingandurata ca niciodata cu mintea preocupata si alarmata in a gasi o replica, o fraza potrivita. Eram gata sa-i spun ca il iubesc si eram gata sa fiu sincera si deschisa. Eram gata sa scap de gandurile ce ma tot preocupau de cand intrase el in viata mea. Voiam ca in seara aceea, lucrurile sa ia o traiectorie diferita.
cand ajunsesem in fata barului, ma oprisem pentru putin timp pentru a medita. M-am aranjat putin si am intrat sperand sa-l gasesc pe Michel. Localul era aproape plin. Am stat la intrare pret de cateva minute strabatand locul dintr-o parte in alta cu privirea. Il vazusem, era acolo. Cu pasi chibzuiti ma apropiam de bar si imi faceam loc prin multime cu mainile in buzunar. Michael ma observase si se ridica intraptandu-se catre mine. Am cautat un loc cu privirea cat mai ocolit de oameni si m-am indreptat catre acel loc, asteptand ca el sa ma gaseasca si sa putem vorbi nederanjati, astfel incat sa ma pot deschide. El se pierdu in multime. Eram mai hotarata ca niciodata. Din capatul acela ii puteam zari pe cativa din prietenii lui care erau destul de aproape de locul in care ma aflam.
Dintr-o data, pe langa mainile pe care le tineam in buzunare nervoasa, se strecoara doua brate si ma cuprind de mijloc, unindu-se in fata. Pe la spate un trup barbatesc se uneste de al meu si ma trage cu capul aproape de capul sau. Mi-l intorc si il vad pe Bobi, care-mi prinde buzele intr-un sarut. Ma strange aproape de el si imi incalzeste trupul inghetat de emotii. Iar eu, slabita, ma las in voia lui.
Cu gandurile departe, uitand de ce eram acolo, ma las patrunsa de simturile lui, ce pareau a fi benefice starii mele. Fata lui se misca incet, iar respiratia sa ma mangaia. Stiam ca era la bar cu baietii si eram recunoscatoare ca venise sa ma intampine, chiar daca nu venisem pentru el si nici nu stia ca avem sa ne intalnim.
Undeva, langa noi, ii simteam privirile lui Michael.