AnimeZupCăutare

Petale

Toamna tarziu

Era toamna tarziu, pe-o strada pustie,
te-ai oprit in urma-mi tacut.
M-ai privi cu ochi-ti de ambra salcie
in care se-oglindeau sentimente
incerte si-atat.

Te-ai urnit din loc, cu pasi mari si siguri,
lasand in urma o ceata de doruri
si friguri,
lasand gandului meu siderat sa discerne
dac-au fost doar pareri,
dac-au fost poate semne.

Era toamna tarziu, pe-o strada pustie,
cine-ar fi stiut ce va fi sa fie...
Vara

Dac-ar fi sa mor, nu as vrea sa fiu
decat scrum in vantul de august, pustiu.
Fara flori, fara lacrimi, fara lucruri
ce ma leaga de-acum,
si cartea ce-am citit-o demult
fi-va scrum.

Caietele mele, oglinda mea,
vor fi ale nimanui altcuiva...
Dar luati-mi vestmantul!
Lasati-mi cuvantul,
Durati-l in piatra, sa duca cu dansul
mormantul, -
sa piara numele meu, las' sa piara!
sa piar-amintirea iubirii de-o seara,
dar de-mi piere cuvantul... atunci pier si eu
in vantul de vara.

Ochii negri

Ti-am descris ochii negri in slove de vis.
S-au pierdut in abis.
Cautate au fost, dar nu s-au desprins
de locul in care-au intins
asternut.

Si-acum magia ochilor negri s-a dus,
s-au dus zilele in care i-am plans.
Uitata precum clipa de-acum
e clipa fatala de-atunci.
Te rog nu fi trist atunci, ca acum,
c-am pierdut frumusetea ochilor tai.
S-a ascuns.
Ce face BAC-ul din oameni.. :(

Poezia fara nume


Ma pierd din nou de drumul meu,
ma pierd de tine, pierd mereu,
imi pierd esenta unui eu
care te-ar fi iubit, adio
iubitul meu inchipuit,
iubitul meu, te-ai prafuit
in gandurile-mi de macel,
in ganduri ce doar sange cer,
in gandurile mele rele
erai un camp plin de lalele,
erai o albie nesecata
de apa mult inmiresmata
ce ma operam ades' s-o beau,
s-asculti ce spui, si ce nu vreau
sa uit vreodata, alta apa
nu va mai fi nicicand la fel,
caci inocenti eram odata
si gandurile bune pier.

Te rog mai stai, macar o clipa,
caci viata-i lunga si murdara,
dar clipa ta, ce mi-o vei da,
va fi curata precum ziua
ce nu a mai ajuns la seara,
si nimeni nu te va avea,
caci clipa ta, de mi-o vei da
va fi ce e mai scump pe lume,
va fi comoara fara nume,
va fi a ochilor tai stea
si, mai presus, va fi a mea,
de cate ori am s-o privesc
cand ochii mei imbatranesc,
cand ochii mei tanjesc la tine,
cand orele-s de lacrimi pline
caci au ramas fara pereche..

Si viata asta e doar una,
privirea mea se-ndreapta-ntruna
spre un viitor pustiu si gol,
spre un viitor fara viitor,
caci nu-i viitor mai trist pe lume
ca cel fara pereche, spune
de crezi ca totu-i vesnic, iata
uitarea-n noapte se arata,
si va veni si noaptea mea
si gandul ma va dezmierda
si vantul va sufla usor
si va lasa in loc fior,
si voi zbura incet din lume
pana la steaua ce apune,
sa te gasesc plutind inert
dar nu pot sti dac-am sa iert
ca m-ai lasat, ca te-am lasat,
tu, unic vis inmiresmat
la alte vise ai visat,
si versuri proaste scriu acum,
si nu conteaza, caci oricum,
nu vei citi. Ramai cu bine,
apune soare. Noapte vine.
Wow! Just ... wow! 'Vara' si 'Toamna' imi plac mult deoarece reusesc sa evoce atmosfera specifica lor in relatie cu ceea ce simte eul liric. Chiar mi-au placut mult! Totusi, ceea ce mi s-a parut genial e 'Poezia fara nume' ... e atat de intensa! Nu stiu exact cum sa ma exprim sa nu sune ciudat, dar parca vad un parau ce izvoraste din soare si aduna sentimente si dorinte in timp ce curge, iar la final se varsa in ... noapte. Eu sunt nou pe aici si nu am apucat deci sa vad si alte lucrari ale tale, insa ce am citit acum mi-a placut enorm. Sper sa mai dau de versuri scrise de tine ^_^. Bafta cu bacul! Eu cand eram ocupat cu el anul trecut nu aveam o urma de chef de scris sau de inspiratie, insa ma bucura sa vad ca ai reusit sa scrii ceva atat de frumos. Spor cu examenele ramase!
Cred ca in loc de "operam" era "opream", totusi.
Sfarsitul nu a fost asa bun ca inceputul, dar a fost esential, totusi.
In unele parti puteam sa jur ca scartaie, dar totul era asa armonios si se imbina, incat am spus "Doar mi se pare".
Chiar ai facut o treaba buna cu aceasta ultima poezie. Chiar aveam nevoie sa citesc una buna in ultima perioada de timp si stiam ca tu le stapanesti bine (ai imblanzit aceste mici fiare cu rima).
Succes in continuare si de abea astept sa mai vad cu ce vii, cand o sa vii.
minna multumesc de aprecieri! :) In general imi dau seama pe unde scartaie, imi scartaie si mie dar nu stiu cum sa ma "lupt" cu problema :))
Bacul mi-a dat o stare de profunda anxietate care m-a ajutat sa scriu, in sensul ca daca scriu simt ca am un sens, dar invatatul pt. bac nu are niciun sens xD.


Post Scriptum


Îmi sună trist un cântec, un cântec de dispreț,
la tot ce am pe lume, la tot ce e de preț,
căci totul este veșnic, dar eu sunt efemer,
și nu am vrut în viață decât să nu mai sper
cu fiecare clipă pe care-o simt aproape,
în mine se nasc temeri, în mine zace moarte,
căci am murit de mult, acum nu dau creioane
pe care scriu secrete uitate în sertare
și nu mai număr timpul când te zăresc, aproape,
în sufletul meu mic nu naști șuvoi de ape
cu fiecare zâmbet ce îl împarți cu mine,
nu mai zâmbești de mult. Priviri sunt inutile,
privirea ta mă taie, mă sfarmă-n bucățele,
nu mai aduni de jos decât ce-a fost din ele,
târziu, când pleci, departe, adesea mă ridic,
să simt pe piele aer ce te-a atins un pic,
dar trece vremea, trece și nu mai știm de ea
va trece ploaie, ploaie ce va spăla iubirea,
o va spăla pe toată, căci apa este pură,
de ce să lase-n suflet ființa mea impură?


Un gând


În zilele cu lună,
când totu-i amuțit
și doar tăcerea sună
un imn neauzit,
un imn neîmplinit,
un imn ce nu îl uit,
un imn ce vreau să uit...
Atunci te văd,
demult, pe vremea altei vieți,
te-aș fi strigat,
căci ce nu faci regreți,
căci focul arde-n tine
chiar de nu arde-afară,
chiar cea mai lungă zi
se stinge-ncet în seară.

S-a înserat de mult,
prieten scump.
Nu vreau sa va imbuib capul cu poeziile mele minunate, dar noh.. am vazut aici una din primele mele poezii, si m-am gandit sa o postez (in plus, un post in plus nu strica niciodata pe un forum.. mda XD). Ceea ce este interesant la ea este faptul ca persoana careia eul liric i se adreseaza este aceeasi ca persoana careia i se adreseaza eul liric in cele doua poezii din postul precedent :)). (sper ca fraza de mai dinainte e corect construita gramatical ._.'', daca nu iertati-ma, eu sunt la faculta de mate! lol)

Prea tarziu - 12.I.2009

Prea tarziu ca trecand pe strada sa te mai salut,
prea tarziu ca sa-ti mai raspund zambetului mut.
Prea tarziu ca sa iti mai simt privirea in spatele meu,
in timp ce treceam unul pe langa altul fara sa ne simtim.

E prea tarziu pentru acele cuvinte care ne-ar fi facut sa privim,
sa luptam, sa strivim
orice gand dezolant,
prea tarziu ca sa mai aparam carcasa de diamant ce ne proteja,
ce s-a spart,
si atat de tarziu pentru acel deznodamant
care ne-ar fi facut cei mai fericiti oameni de pe Pamant!

Te simt, te privesc, te ador, te iubesc!
Caci salasluiesti in fiecare piatra pe care-o vad langa drum
si in fiecare frunza cazuta.
Dar e prea tarziu pentru ce-a fost, nu mai exista atunci ci acum,
prea tarziu pentru a-ti impartasi dragostea mea muta...

Praf

Lasa ploaia sa spele orasul,
caci orasul e plin de praf,
pe strazi, pe trotuare, si in suflete,
in sufletul cersetorului,
in sufletul omului de afaceri grabit,
al tanarului nonconformist
ce canta la vioara
in centru.

Sunetul nu razbate prin norii de praf,
contrar fizicii clasice, newtoniene,
fizica moderna ne spune
ca praful inghite tot ce atinge,
si sunet, si aer, si oameni,
si ploaie.


-fara nume-

Copacii fosnesc sub vantul de seara,
in aerul noptii pluteste, suava,
aroma de iarna, de ploaie pribeaga.
Studiez sentimente, vreau sa fiu cine sunt,
dar vreau sa fiu si altceva, uneori...
poate o frunza cazuta, pe moarte, bolnava,
poate vreau sa fiu ploaie ce sta sa cada,
poate vreau sa fiu tu, sa ma vad in oglinda gandurilor tale,
sa privesc cerul prin cerul privirii tale,
dar, la capatul zilei suntem singuri, atat
de singuri incat
de-ar fi sa ne stingem acum
n-ar plange nimeni
oricum.


 

 
Vis

Se lasa seara in suflete,
incet, pe nesimtite,
placerile-amortite in zori de zi cedeaza
in fata neclintirii din miez
de dupa-amiaza,
fereastra e deschisa, in dreptul ei sta scris
sa intre numai aer neatins
de fadul cotidian, de cenusiul nor
ce-ameninta orasul de sus,
din viitor.

M-asez pe patul palid,
zambesc la o narcisa
in vasul verde-pal,
pe masa de stejar,
in spate draperii -matase olandeza-
ascund de ochii lumii
privelistea burghez
din mica incapere -
un mic colt de placere,
caci in afara ei
e-o noapte-atat de-adanca
incat nici ochii tai
nu pot sa o strapunga,
si de alergi orbeste,
oricat de mult ai vrea
sa simti cum te izbeste
orice, de undeva,
nu vei putea gasi nimic,
nimic altceva,
deci nu mai astepta,
se-aduna inserarea, se-aduna
cat vrea ea,
dar pan' atunci...
pofteste pe patul moale.

Se-aude in surdina o coarda de vioara,
privim la lume-afara:
umbrele, soare, vara.
Si ceaiul e servit intr-un minut,
dulceata-i pregatita, asteapta un sarut.
Vioara s-a oprit, dar nu-i nimic -
in linistea deplina se insereaza-un pic.
Padure

Eu eram soare peste campie,
strugurele proaspat ce-atarna in vie,
viziuni din trecut -
un cantec absurd
ce-mi vine in minte acum
fara ritm, fara versuri, fara sunet,
mut,
intreg ca padurea
cu frunze ce-si trag seva din aer,
cu muschi ce-si trag seva din copaci
si ciuperci ce-si trag seva din pamant,
si peste toate acestea
o ploaie de vara,
si peste ploate ochii mei scrutatori
si peste ochii mei, ochii tai visatori,
si peste ochii tai
lumina si soare,
culoare.
Le voi comenta pe ultimele doua, pentru ca pe acestea le-am citit ^^ Si chiar mi-au placut, poate voi ajunge si la celelalte intr-o zi.

Am citit-o pe rima, "Vis", de cateva ori, recunosc. Prima data nu cred sa fii inteles ceva, m-au debusolat prea tare versurile atat de fragmentate ("privelistea burghez" - burgheza, btw, ai mancat o litera acolo). A doua oara am prins gustul. A treia oara mi-a placut la nebunie, pentru ca am inceput sa-i patrund intelesurile si sa-i observ anumite detalii. E interesanta constructia sferica, cu inceputul si sfarsitul asemanatoare, desi pot spune ca nici dupa trei lecturi nu am patruns complet ideea de "vis", parca m-a dus cu gandul tot la altele. Mi-a placut totusi frecventa indicilor temporali; seara, dup-amiaza, noapte, nu stiu daca a fost ceva intentionat sa folosesti atatia, dar a fost un efect simpatic, greu de explicat, dar placut. Si cred ca mi-a placut cel mai mult inceputul, respingerea cotidianului care se contureaza acolo, imaginea pe care ai reusit sa o conturezi cu fereastra aceea care pare o poarta spre alta lume (aici intervine visul, huh?). Fuga aceea orbeasca prin noaptea aia mai mult metaforica mi s-a parut de asemenea de efect si de actualitate. In definitiv, prea multi fugim in ziua de azi si nici noi nu stim incotro, atat doar ca tu ai dat un verdict clar: chiar si fuga e in zadar, pentru ca nu e nimic de gasit. Sau nu putem gasi ceea ce ne trebuie exact. Hmm, it remains to be seen.

Cat despre cea de a doua poezie, "Padure", asta imi pare ceva mai organizata, mai putin haos acolo (nu zic ca e un lucru bun sau rau, e doar o observatie personala) si parca si un mesaj ceva mai optimism all in all. Ti-a scapat din nou o litera, ai acolo un "ploate" in loc de "ploaie" banuiesc. Mi-a placut paralela pe care ai facut-o cu repetitiile acelea si efectul de circularitate si continuitate pe care l-ai creat, laolalta cu evidenta muzicalitate. In rest, poezia ta imi da o stare de bine, ma duce cu gandul la o iubire pura si inocenta, sau macar profunda, genul acela de iubire care face intreaba padure sa inverzeasca. E o opera pe care asi asocia-o oricand cu venirea primaverii, pentru ca imi inspira o asemenea vitalitate, o pofta de viata, o energie aparte si acel sentiment cum ca, intr-un final, toate lucrurile sunt conectate. Desi nu mi-a placut atat de mult ca prima poezie (care m-a lasat mai mult pe ganduri), si aceasta a fost una simpatica si bogata in intelesuri.

Asa ca nu pot decat sa te felicit si sa iti urez mult spor la scris in continuare! ^^

Din cate observ nu ne-ai mai vizitat cu vreo poezioara de ceva vreme.

N-am sa zabovesc mult... sa analizez toate versurile.

Iau ultima poezie - Padure - si iti spun ce am inteles. In primul rand ca strugurii cresc in padure. Nu am prea auzit de asta (stiam ceva despre podgorii). Licenta poetica, asa-i?

Apoi, daca am descifrat corect versurile: erai soare peste campie - flashback: inapoi pe pamant... unde tavaleala (gen Catalin si Catalina)... plus niste plante acolo ca decor - caci iubirea s-a nascut in natura sau asa ceva. Natura si poezia fac casa buna. Am inteles eu bine? :|
Imi pare rau, nu ai inteles prea bine. mai incearca :))

The pretty girl


I was never as smart as I guessed
I was never as hard to impress,
I was not impressed but inside
I was raging with enthusiasm,
with enthusiasm.

I was never the first to get up,
I was never the first to give up,
I always wondered why it?????s so hard to get up of my bed,
my bad.

I was never the pretty girl,
The thin girl,
The girl who smiles a lot
The girl who chit chats lots,
The girl who went out surrounded by friends, admirers and whatnot.

I was never good at my lyrics,
I had no distinguished emotions,
Nothing overwhelmed me,
Nothing really broke me,
Nothing was enjoying me.

A little black widow awaiting to bite,
That was funny enough for me.
That, and going to sleep in the night
dreaming endlessly???????