AnimeZupCăutare

Codul muribund

Well... heya! Acesta este primul meu fic, dupa ceva timp de gandire. La inceput eram: "Yaoi! Logic!" dar mi-am dat seama ca altceva ma atrage cu adevarat. Asa ca, stiu ca va fi cam scurt primul capitol, dar sper din toata inima sa va placa. Nu am folosit diacritice si va rog sa ma scuzati pentru asta, cel mai probabil le voi pune in weekend. Nu prea e corectat amanuntit. E primul fic si... am emotii ^^ Inca odata sper sa va placa. Si umm... lectura placuta!

Varsta minima: -
Gen: crima, mister.
Limba: romana
Observatii cu privire la continut: Unele nume islandeze se termina in -son (fiu) sau -dottir (fiica). Mai sunt si nume care nu respecta regula, fiind greu sa identifici sexul persoanei respective.
Tipul de comentariu solicitat: Avansata (desi stiu ca voi regreta)
Capitolul 1 - Prima crima
Continuau sa cada intr-o tacere mormantala, fara ca cineva sa le observe. Oricum, nu se putea. Erau prea linistite si fara vlaga pentru a se face auzite. Rapuse de oboseala, se scurgeau incet, dar sigur. Eu, un simplu om le priveam cu atentie, din nu stiu ce motiv. Si eram bantuit de o singura intrebare: De ce? Am ales sa nu imi raspund, din simplul motiv ca nu stiam cum. Continuam sa le privesc pe ele, desi, o alta intrebare o insotea pe cealalta: ”Care era mai amarat? Eu sau dansele?” Din nou, am ales sa nu imi raspund. Totusi, poate-
-Domnule! Ne apropiem de locatia unde s-a petrecut crima! mi-a zis cu blandete dar si seriozitate in acelasi timp, tovarasul meu de cand ma stiu. Sau mai bine zis, de cand am intrat in politie.
-Zau? am spus, fiind in continuare absorbit de picaturile ce luau contact cu geamul masinii. Mi se parea ca se asemanau cu niste soldati intorsi de pe front. Soldati, care bineinteles si-au pierdut batalia pentru popor.
-E ceva in neregula cu dumneavoastra? a raspuns cu o intrebare – cum obisnuia sa faca - grijuliu, Thor Sigurdsson.
-Ai observat cat de minunate pot fi niste picaturi de ploaie? Am raspuns, asemeni stilului sau. Eram in continuare incantat de acele daruri micute din ceruri.
-Sper doar ca la varsta dumneavoastra sa nu ajung un om ce se bucura si de melcii de pe strada! a exclamat el, facand o grimasa – nu cred ca imi aprecia bucuria -.
-Am doar cincizeci de ani! am spus mandru. Tinere, trebuie sa recunosti ca la aceasta varsta inca ma tin destul de bine pe picioare. Si asa voi continua pana la o suta de ani! Am continuat, precum o persoana trufasa.
El, nu a mai zis nimic, ci doar si-a indreptat privirea la drum pentru a nu risca sa se peteraca un accident. Eu, am revenit la picaturile mele, pentru ca alta priveslite nu aveam. Ele, au impanzit intreg geamul, precum o panza a unui paianjen muncitor, si iti atrageau cu usurinta atentia. Si, mi-am mai pus inca o data o intrebare in taina: ”Eu cine sunt?” Cel putin, acum stiam sa raspund. Sunt un simplu batran – desi nu par! -, caruia ii cam lipseste umorul de calitate. Un detectiv, care crede ca a vazut tot ce se poate vedea. Sau nu? Soarele nu si-a mai prea facut aparitia prin Islanda, insa ploaia niciodata nu a intarziat. M-am apropiat de Thor si l-am intrbeat:
-Apropiatul asta al tau... e cam departat, nu crezi? Eram nerabdator sa ajungem la locatia indicata. Viata mea era prea monotona. Aveam nevoie sa mai fac ceva interesant din cand in cand, nu? Sa nu mor in scaunul de la birou, asta imi doream.
-Dupa colt si gata. Esti mai rau ca un copil si te exprimi ca unul!
L-a replica lui am ales doar sa ridic din umeri. Cand am ajuns la colt, am parcat masina si am coborat din ea. Baltile se aflau peste tot si era cam imposibil sa le ocolesti. Trebuia sa imi cumpar niste pantofi noi. Am urcat in blocul cu pricina si ne-am dus la usa apartamentul unde s-a petrecut totul. O data intrati acolo, am observat cadavrul ce statea fara viata pe podea. Mi-am pus niste manusi albe, specifice si la fel a facut si bunul meu coleg. Am analizat fata cadavrului... ce nu prea mai putea fi numita asa.
-Se pare ca acest asasin sau criminal este destul de sadic! Am spus zambind si intorcandu-mi privirea spre Thor, care mai avea putin si isi dadea duhul langa mine.
-Stiam ca trebuia sa ma fac avocat! Dar eu „Nu! Nu!”! i-am auzit replica, la care am putut sa chicotesc la cat de slab era uneori. Avea aproape treizeci de ani, desi parea cu mult mai tanar – bineinteles, nu la fel ca mine -. Era divortat de cativa ani si a ales sa devina detectiv pentru a-si mai ineca amarul.
-Plangandu-te, nu vei ajunge nicaieri. Poate de asta te-a parasit si draga ta nevasta. Incearca sa fi mai barbat! Am incercat sa il fac sa se simta mai bine desi nu stiu daca acesta a fost rezultatul. Am continuat sa privesc cadavrul cu atentia. Cum ar fi putut muri? Crezi ca i-au taiat cu grija fata si dupa...
-Ajunge sa il privesc! Nu trebuie sa aflu cum a ajuns in halul asta! S-a rastit la mine fara sa vrea. Ce sa faci? Era slab de inima de cand il stiu.
-Tu pierzi distractia! Am spus, scotandu-i limba desi era „nepoliticos” la varsta mea, cum zice lumea – ce stiu ei? -.
Am controlat in intregime camera, pana am dat de un sertar. Am cotrobait prin el pana am dat de un bilet fara sens, cel putin pentru mine.
-„Tot e tot si eu sunt eu...” am recitit ceea ce era scris fara a le intelege sensul. Presupun, ca dupa chipul nedumerit nici Thor nu intelegea intelesul mesajului. Am stat nemiscat gandinu-ma ce ar putea sa insemne acel mesaj. Vreo idee? L-am intrebat pe cel de langa mine, sperand ca va fi stii ceva.
-Precum apa din deserturile Saharei.
Am oftat la raspunsul sau direct si am hotarat sa duc acel bilet sa fie analizat. Poate au mai ramas amprentele de cand a fost scris. Din cate puteam observa, a fost redactat in graba. Cuvintele „Tot” si „Eu” erau scrise cu majuscule, probabil pentru a fi evidentiate. Posibil sa fi fost o capcana pentru politisti, dar e tot ce aveam pe moment. Asasinul ori era un om inteligent si capabil, ori un simplu fraier cu noroc chior.
-Am controlat tot ce este in casa? L-am intrebat pe Thor, desi stiam raspunsul. Voiam sa fac o conversatie si nu gaseam subiect, asa ca am spus ce mi-a venit in minte.
-Ai fost langa mine, deci da! observasem ca nu mai dorea sa se afle in acelasi loc cu trupul neinsufletit, asa ca am sunat politia sa vina sa ridice cadavrul si sa gaseasca amprente.
Am hotarat amandoi sa iesim din bloc, cat timp echipa isi va face treaba. Dar, exact atunci am intalnit un om ce cum ne-a vazut, s-a grabit in apartamentul sau. Am alergat repede spre el si mi-am pus piciorul in usa, desi ce-i drept a cam durut.
-De ce fugiti de politie? am intrebat in graba. Raspunsul nu a venit dupa o secunda. Nici dupa doua, nici dupa cinci minute in care saracul om se chinuia sa imi rupa piciorul - cred! -. Pana la urma, mi-am retras piciorul si l-am lasat sa inchida usa. Am iesit afara cand a ajuns politia. Totusi, o umbra de la un geam - probabil cel al omului ce a fugit - mi-a atras atentia. I-am vazut capul... iar dupa nimic. Mi-am intors chipul ce purta u n zambet amarat si niste ochi asemeni spre Thor:
-De ce?

Psycho XD
Foarte frumos acest fic, desii este primul. Este invalui in mister, am impresia ca si ceva drama, iar in plus rezolvatul crimelor a inceput sa ma pasioneze si pe mine de cand am vazut Sherlock. Imi place cum ai inceput si din cate cred personajele principale vor ramane acestea, lucrand ca o echipa. Cred ca omul ala are ceva legatura cu crima, martor ocular sau poate este chiar criminalul ori ceva legatura. Bafta la scris, anunta-ma cand aduci nextul si sa-l aduci cat mai repede ca sa elimini perdeaua de mister.
Gata! Am ajuns.
Îţi spune că: la final ai câteva greşeli, iar în mijloc, destule repetiţii încât să mă deruteze puţin.
Începutul este misterios, foarte derutant aş putea spune şi nici acum nu înţeleg care este legătura dintre acest domn de 50 de ani şi cazul său? O altă nedumerire este cum de au aflat de crimă, când ei abia la final au sunat la poliţie? (mă gândesc că ar fi putut cineva să-i anunţe, dar aşa se înţelege altfel, din cauza felului în care te-ai exprimat) Pe parcurs cu siguranţă o să aflu mai multe, te felicit în acelaşi timp pentru o idee destul de bună şi faptul că ai scris ceva diferit şi fără romance.
Nu ştiu dacă are să-ţi fie uşor sau nu, dar sper să reuşeşti să transpui toată imaginaţia ta.
Tipul de la final este foarte suspect şi din nou am o serie de întrebări care îmi mişună prin cap, la care nu voi primi foarte repede un răspuns. Asta îmi place, fiindcă mă ţine în suspans.
La descriere se putea mai mult adăuga. Detalii legate despre intrarea lor în casă sau cum arăta corpul inert de pe... podea, presupun? (ai spus ceva, dar se putea mai bine) Este esenţial, mai ales în astfel de genuri, consider eu. Nu de alta, dar aşa ne formăm imagini clare asupra unor detalii sau personaje, se dinamizează acţiunea, iar povestea înfloreşte.

Cam atât, mă rezum la ceva mai simpluţ. Succes în continuare!
Long time no see.

@Kitsune/Kimera: Multumesc mult pentru comentariu. Poate, poate nu. Cine stie ce e in mintea mea ciudata?
@Bishop: Chiar cand credeam ca am descris suficient ;-; O sa mai exersez, data viitoare. Well, au fost sunati, dar nu voiam sa plictisesc lumea cu detalii. M-am gandit sa incep de la momentul cand deja se indreptau spre locul acela. Si la final au sunat, pentru a chema o alta echipa - pentru autopsie and other things -. Nu prea agreez romance-ul, pur si simplu nu e genul meu. Nici nu am experimentat nimic de genu', pentru a avea o idee. Dar imi plac filmele/cartile politiste si de asemenea sa citesc niste cazuri de pe anumite site-uri.

Daca aceasta proza mai apare pe un site, tot postat de mine (am acelasi nick/avatar in majoritatea locurilor).
Personajul principal are niste crize de senilitate, uneori. (Aka, uneori eu am o stare diferita, ca atunci cand am facut capitolul).
Am cateva greseli, pe care nu le-am corectat (my bad), dar cred ca incep sa ma descurc.
Capitolul l-am scris in urma cu... cateva luni, banuiesc. So, lectura placuta.
Capitolul 2 – A doua introducere


-De ce, ce? L-am auzit pe Thor intreband, privindu-ma cu nedumerire. Eu mi-am coborat privirea in pamant si am oftat. Curiozitatea colegului meu se facea simtita. Pana la urma, i-am raspuns:
-De ce mi s-au terminat cupoanele pentru acel restaurant? Stii bine ca habar n-am sa gatesc, iar asta imi va ingreuna situatia de burlac! Ce poate fi mai rau de atat?
El, saracul, a ramas cu gura cascata la intoleranta mea. A vrut sa zica ceva dar nu a reusit. Pana la urma s-a indreptat spre masina, calcand cu putere in baltile create de ploaie. Parca tot peisajul era o mlastina nenorocita! M-am straduit sa ma gandesc cum sa trec de ele dar am sfarsit in a-mi distruge pantofii – cu ceva timp in urma noi – in totalitate.
-Apa stupida! Balti stupide! Ploaia stupida! Lume stupida! Totul e la fel mereu, iar dupa ce am spus asta, am deschis usa de la masina intrand repede inauntru. Cald si bine! Am exclamat, imbratisandu-ma pe mine insumi.
Thor a oftat adanc. L-am vazut incercand sa mimeze un zambet pe fata, dar nu i-a reusit. Daca nu ma apreciaza, nici sa nu se chinuie. Apoi, a inceput calatoria spre casa mea. Casa… ce cuvant! Pentru unii oameni inseamna un camin, un loc unde esti primit, unde poti fi tu insuti. Pentru mine inseamna… o constructie. O constructie rece precum iarna si fara suflet. Dar, acesta e singurul loc unde ma pot intoarce. Unde nimeni nu ma judeca. Unde nimeni nu ma critica. Daca ma gandesc bine, nu ar avea cine fiindca traiesc de unul singur. Trist. Sa am doi copii, o fata si un baiat care sa imi arate desenele cand ajung acasa si sa le punem impreuna pe frigider. Sotia mea frumoasa, firava si mai scunda ca mine sa vina sa ma imbratiseze fericita si sa spuna: Ai ajuns! Ajuns! Ajuns…
-Ai ajuns idiotule! Nu poti fi atent deloc? L-am privit urat pe Thor si am marait. Mi-am desfacut centura si am coborat din masina.
-Te detest, Thor, am spus si am inchis cu putere usa masinii. Ca sa ii fac munca mai grea, cand a incercat sa porneasca masina si sa plece, am trecut prin fata ei, mai sa ma calce. Banuiesc ca m-a injurat, dar ce conta? Am oftat si am inaintat spre apartamentul meu inchiriat. Ce mi-as fi dorit sa locuiesc la casa! Dar nu prea e posibil, rar gasesti case frumoase aici.
Parca e un oras… nu, o tara a ploilor, mai rau ca Regatul Britanic. Ah britanicii, cat as putea vorbi despre acei infumurati cu acele cescute stupide… de parca nu ar putea bea dintr-o halba! Ce? Cred totusi ca nu ar putea.
-La naiba! Am spus zgomotos si m-am uitat in fata. Iar m-am impeidcat si am dat cu capul de usa de la intrarea in bloc. Urasc blocurile! Am strigat pentru ultima data. Banuiesc ca Thor, fiind mai religios s-ar fi inchinat si s-ar fi rugat sa nu imi fi rupt ceva. Noroc cu el.
Mi-am scos cheile din buzunar si am intrat in bloc; proasta idee. Chiar cand am facu primul pas inauntru am fost izbit de un miros straniu, oribil. Mi-am pus mana la nas si m-am dus cu pasi grabiti spre lift. Cred ca am apasat de cel putin 20 de ori inainte sa se deschida acesta. Era gol. Minunat! Urasc scurtele conversatii ce trebuie sa le port cu vecinii. Toate sunt identice! ‘Oh buna ziua! Cum o mai duceti? Tot fara copii? Tot neinsurat? Tot singur…’ Cand am ajuns la etajul meu, ultimul al blocului, m-am grabit spre apartament. Am intrat, am inchis usa si mi-am departat mana de la gura, rasufland usurat.
-Casa, dulce casa! Si eu imi dadeam seama cat de sarcastic puteam fi, dar e tot ce aveam pe moment. Cand am inaintat spre bucatarie, am calcat pe niste hartii. Facturi din nou. Le-am ridicat si m-am uitat peste ele: ‘Destinatar: Viktor Brenner. Sunteti instiintat…’ Bla bla. Cui ii pasa? Mie nu. Le-am arucant pe jos si m-am indreptat cu ‘viteza luminii’ spre cel mai bun amic al meu; frigiderul. Mi-am luat niste mancare congelata ce am aruncat-o in cuptorul cu microunde si dupa m-am dus in sufragerie. Mi-am aruncat haina pe canapea si m-am asezat pe scaun.
Doar dupa candeva minute mi-am amintit de cazul pe care urma sa il rezolv. Ah, atatea intrebari fara raspuns! Atatea posibilatati de rezolvare. Doar o mica greseala si va trebui sa reincep tot si sa gasesc piste total opuse. Va fi o aventura a mintii, banuiesc. De ce l-ar fi ucis pe acel mos? Poate avea o relatie cu o tanara domnisoara? Parca si vad intreaga poveste derulandu-se; o fetiscana pana in 25 de ani, cu parul desprins si imbracata vulgar. Paseste ametitor si spune o suma scandaloasa de bani. Mosul accepta si se indreapta spre aprtamentul sau. Cum intra acolo, domnisoara lasa usa deschisa, prefacandu-se grabita si se plimba seducator spre batran. In acel moment, va sosi cel sau cea ce i-a curmat zilele. Poate chiar asa a fost… sau poate nu. Cine stie?
Dar bineinteles, asta ramane pe maine. In aceasta seara nu vor fi cazuri, nu va fi sange si nu vor exista cadavre. Doar eu si mancarea. Am auzit soneria de la aparatul cu microunde si m-am grabit in bucatarie. Mancarea era cam arsa, dar nu ma puteam plange. Nu mi-as irosi banii pe o menajera. Nu. Prefer sa raman singur.
-Doar eu si cu mine, eh?

Psycho XD
Tagadam, tagadam.
Capitolul 3 – A treia minciuna.

Speram din adancul inimii ca ziua aceea nu va veni. Din momentul in care m-am intins in pat, m-am tot rugat ca dimineata urmatoare sa nu vina. Nu voiam sa ma trezesc si sa infrunt realitatea; sa infrunt oroarea din urmatorul caz. Pur si simplu voiam sa raman aici, in lumea mea imaginara. Departe, foarte departe de lumea reala. Stiti? Mama – sau bunica – obisnuia sa spuna: ‘Speranta moare ultima.’ Dar eu, fiind un copil ciudat, raspundeam mereu la fel: ‘Posibil, dar moare si ea.’ Da, mereu copilul ciudat al familiei Brenner.
Daca nu m-ar fi intrerupt telefonul – destul de vechi si stricat – din gandurile mele, cred ca as fi avut o cadere psihica. Dar, din fericire am rapuns. Rugaciunile de mai devreme nu prea au ajutat si eram deja informat ca trebuie sa incep cautarile. Minunat! Nu am altceva mai bun de facut decat sa alerg ca un nebun de la o adresa la alta, sperand ca voi desoperi ceva. Si niciodata nu se intampla.
Mi-am schimbat hainele cu unele nu atat de murdare – ce, credeti ca detectivii poarta sacouri negre, elegante, ochelari de soare si pantofi ce te ajuta sa zbori? – si am iesit rapid din bloc, ducandu-ma in parcare. Ca de obicei mi-am verificat cutia postala cand coboram scarile si am gasit alte facturi… le-am pus la un vecin; nu il va deranja deloc.
Ajuns in parcare, mi-am scos telefonul si l-am sunat pe Thor, pentru a ma lua cu masina. Nu a fost prea incantat, dar trebuia sa vina si sa ma ajute cu misiunea. Ploaie, din nou. Cand se va opri? Sau mai bine spus, sa va mai opri?
Dupa vreo 20 de minute in care am stat si am inghetat – puteam sa ma duc sa astept in bloc, dar… dar – am vazut masina partenerului meu apropiindu-se.
-Vai, ce te-ai mai grabit! Am spus in timp ce am deschis, dupa care trantit puternic usa masinii. Acum va incepe aventura. Vreo pista, ceva?
-Victima a fost o persoana singuratica. Nu avem ce rude sau cunoscuti sa interogam, in afara de femeia ce detinea cladirea unde a murit acesta. Dansa este o femeie de circa 65 de ani, politicoasa dar un pic senila. Va veti intelege de minune.
-Vrei sa insinuezi ceva nefiresc, Thor? l-am intrebat pe un ton curios facand pe prostul. Fiindca daca e asa, va trebui sa iti gasesti un partener la fel de copilaros ca tine. Desigur, datorita varstei imi permiteam sa ii vorbesc asa. Uneori spuneam citate fara sens, dar nu trebuia sa stie el ca habar nu am ce inseamna. Sunt mereu schimbator, cam idiot din fire si foarte fatarnic.
-Bineinteles ca nu, Maria Ta, a spus dandu-si ochii peste cap si pornind masina. Nu locuieste foarte departe batrana, asa ca vom ajunge imediat. Te rog sa nu imi mai murdaresti geamurile ca ultima data.
-Stii cum sunt, nu promit niciodata nimic ca sa nu dezamagesc oamenii…
- … desi mereu ii dezamagesti, a spus dandu-si ochii peste cap din nou.
Vai ce dragut! A completat fraza pentru mine. Se putea macar preface uimit de cuvintele mele. Dar nu, el trebuie sa fie mereu cel inteligent.
-Te detest, Thor. Dupa asta, m-am concentrat la tot ce se desfasura in preajma mea. De la frunzele ce se izbeau de pamant, pana la copiii ce se jucau pe marginea trotuarului. Ah, copilaria. Ce amintiri frumoase din copilarie! Cum ar fi… ah, se pare ca nu am asa multe amintiri. Cu varsta imbatranesti si uiti, nu? Da, cam asa se pare. Am uitat diferite zile de nastere. Zile pe care le numeam “cele mai bune din viata mea”. Totul se duce cu timpul.
-Detest si timpul, stiai asta? l-am intrebat pe colegul meu.
-Tu detesti orice in afara de a bate campii si de a manca.
-Nu vei intelege filozofia in veci! i-am raspuns taios fara a imi intoarce capul de la fereasta. Din ce in ce mai multi nori apareau pe cer. Va fi o furtuna si mai si… din nou. Viata mea reprezenta un film american de prost gust.
-Am ajuns la doamna pe care o vom interoga.
-Baba, am spus prefacandu-ma ca tusesc. Am observat ca Thor m-a privit intrebator, dar a refuzat sa spuna ce ar fi vrut. Nu voia sa se ia la o cearta cu mine.
-Ar trebui sa incepem, iar dupa ce a spus asta a incheiat orice dialog.
Da, vom incepe. Vom incepe un drum al sfarsitului.

Psycho XD